La 13 mai, Comisia a înregistrat o inițiativă cetățenească europeană intitulată „Salvăm planeta prin trecerea de la impozitarea veniturilor salariale la impozitarea emisiilor de gaze cu efect de seră”. Prin această inițiativă, cetățenii invită Comisia să consolideze pachetul „Pregătiți pentru 55” și sistemul UE de stabilire a prețului carbonului și să redistribuie o parte substanțială a veniturilor obținute din tarifarea carbonului către gospodăriile cu venituri mici, consolidând Fondul social pentru climă al UE și promovând înființarea unui „Club pentru climă” pentru țările care doresc să adopte un sistem mai robust de tarifare a carbonului.
Aceasta este cea de-a cincea inițiativă înregistrată în 2024. Organizatorii au la dispoziție șase luni pentru a începe colectarea semnăturilor.