Cuprinsul paginiiCuprinsul paginii Trei tipuri de gestiune Toate programele finanțate din bugetul UE se încadrează în unul dintre următoarele trei tipuri de moduri de implementare, în funcție de natura finanțării în cauză: gestiune directă: fondurile UE sunt gestionate direct de Comisia Europeană gestiune partajată: fondurile sunt gestionate în comun de către Comisia Europeană și de către autoritățile naționale gestiune indirectă: finanțarea este gestionată de organizații partenere sau de alte autorități din interiorul sau din afara UE Prin urmare, deși UE oferă finanțare pentru un anumit program sau proiect, aceasta nu este întotdeauna implicată direct în gestionarea curentă. Însă deși statele membre răspund de implementarea majorității bugetului UE, responsabilitatea finală pentru execuția bugetului îi revine Comisiei. În consecință, Comisia efectuează controale riguroase și eficace cu privire la modul în care sunt cheltuite fondurile UE. Procedura variază în funcție de modul în care implementat programul. Pentru a obține finanțare pentru un proiect, solicitantul trebuie să găsească cererea de propuneri/proiecte relevantă și să respecte întocmai orientările în cauză privind depunerea dosarului – fiecare astfel de cerere este unică. Proiectul va concura cu cele depuse de alți solicitanți ca răspuns la cererea în cauză. Gestiunea directă În cadrul gestiunii directe, Comisia Europeană este direct responsabilă pentru toate etapele implementării unui program: lansarea cererilor de propuneri evaluarea propunerilor depuse semnarea acordurilor de grant monitorizarea implementării proiectelor evaluarea rezultatelor efectuarea plăților Aceste sarcini sunt îndeplinite de departamentele Comisiei – la sediile acestora, în delegațiile UE sau prin intermediul agențiilor executive ale UE – fără implicarea vreunei părți terțe. Programele implementate sub gestiune directă reprezintă aproximativ 20 % din bugetul UE pentru perioada 2021-2027. Un exemplu de program derulat direct de Comisie este Programul pentru competitivitatea întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (COSME), al cărui obiectiv principal este sprijinirea înființării și extinderii IMM-urilor. Presupunând că solicitantul este un antreprenor care caută sprijin financiar din partea UE, departamentul de contact și de gestionare va fi Agenția Executivă pentru Consiliul European pentru Inovare și IMM-uri, care gestionează COSME. Cererile de propuneri derulate sub gestiune directă sunt publicate pe Portalul de finanțare și licitații (SEDIA). O mare parte a fondurilor provenind din instrumentul temporar de redresare NextGenerationEU vor fi implementate tot sub gestiune directă, în special Mecanismul de redresare și reziliență (MRR). Acesta va pune la dispoziție împrumuturi și granturi în valoare de 723,8 miliarde EUR pentru a sprijini reformele și investițiile întreprinse de statele membre. Datorită naturii sale excepționale, implementarea Mecanismului de redresare și reziliență va urma proceduri speciale. Fondurile vor fi plătite direct statelor membre pe baza progreselor înregistrate în aplicarea planurilor naționale de redresare și reziliență. Planurile ar trebui să abordeze în mod eficace provocările identificate în cadrul semestrului european, în special recomandările specifice fiecărei țări, adoptate de Consiliu. Ele ar trebui să includă și măsuri de soluționare a provocărilor și de valorificare a beneficiilor tranziției verzi și a celei digitale. Pentru detalii despre implementarea MRR de către statele membre, consultați pagina dedicată Mecanismului de redresare și reziliență. Tabloul de bord privind redresarea și reziliența Gestiunea partajată În cadrul gestiunii partajate, atât Comisia Europeană, cât și autoritățile naționale din statele membre (ex. ministere și instituții publice), sunt responsabile de derularea unui anumit program. Aproximativ 70 % din programele UE sunt derulate în acest mod. De exemplu, dacă sunteți fermier undeva în UE și aveți un proiect prin care doriți să începeți să cultivați roșii bio, ați fi eligibil să solicitați finanțare în cadrul politicii agricole comune (PAC). În acest scop, ar trebui să vă adresați Ministerului Agriculturii din țara dumneavoastră (sau unei instituții echivalente), care va răspunde de gestionarea fondurilor pentru proiectul dumneavoastră în numele UE. Administrațiile statelor membre (de la nivel național, regional și local) aleg ce proiecte vor fi finanțate și își asumă responsabilitatea pentru gestionarea curentă. În colaborare cu statele membre, Comisia se asigură că proiectele sunt încheiate cu succes, iar banii sunt cheltuiți în mod adecvat. Consultați portalurile naționale unice pentru fondurile cu gestiune partajată Cum puteți accesa fondurile regionale ale UE Autorități regionale și naționale de finanțare EuroAccess: un instrument online gratuit de căutare menit să sporească gradul de utilizare a posibilităților de finanțare existente pentru a îmbunătăți coeziunea economică, socială și teritorială în Uniunea Europeană și în macroregiunile sale Fondurile politicii agricole comune Programele de dezvoltare rurală, pe țări Găsiți parteneri de finanțare în domeniul educației Posibilități de finanțare pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune Fondul social european: sprijin în țara dumneavoastră Fondurile structurale pentru perioada 2014-2020 Întrucât numeroase proiecte finanțate din fondurile structurale sunt în general de lungă durată, implementarea lor se poate prelungi dincolo de perioada acoperită de bugetul pe termen lung. Astfel, pentru CFM 2014-2020, statele membre pot încă angaja fonduri până la sfârșitul anului 2023. Pentru o imagine de ansamblu asupra acestor fonduri, consultați pagina Fondurile structurale și de investiții europene în perioada 2014-2020. Gestiunea indirectă Unele programe de finanțare sunt implementate parțial sau integral cu sprijinul unor alte entități, de exemplu autorități naționale sau organizații internaționale. Cea mai mare parte a bugetului UE alocat ajutorului umanitar și dezvoltării internaționale, de exemplu, este executată sub gestiune indirectă. Este cazul sprijinului financiar acordat pentru combaterea epidemiei de Ebola în Africa de Vest și pentru ajutorarea comunităților afectate de cutremurul din Nepal din 2015. Programele implementate sub gestiune directă reprezintă aproximativ 10 % din bugetul total al UE. Pentru acest mod de gestiune, Comisia deleagă sarcini de execuție bugetară către diferite tipuri de parteneri de implementare, de exemplu către: țări terțe sau organisme pe care le-au desemnat acestea organizații internaționale precum ramurile Organizației Națiunilor Unite (ONU), Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional (FMI) Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondul European de Investiții (FEI) agenții descentralizate precum Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) sau Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) parteneriate public-privat, inclusiv întreprinderi comune precum Inițiativa privind medicamentele inovatoare, Shift2Rail și întreprinderea comună pentru calculul european de înaltă performanță (EuroHPC) organisme ale statelor membre, cum ar fi agențiile naționale Erasmus+, agențiile de dezvoltare ale statelor membre și băncile naționale de promovare Puteți vedea alte exemple de parteneri de implementare pentru fondurile derulate sub gestiune indirectă pe pagina Depunerea dosarului. Puncte de contact pentru Erasmus+ Linkuri către pagini conexe Ce este bine să știți despre finanțarea UE înainte de a o solicitaDepunerea dosarului