Sari la conținutul principal
Logoul Comisiei Europene

5. Politica de forță majoră

 flooded house

În caz de forță majoră sau de circumstanțe neprevăzute independente de voința sa și care îl împiedică să susțină testul, candidatul trebuie să contacteze EPSO neîntârziat, într-un interval de timp cuprins între data primirii scrisorii de invitație și termenul-limită pentru depunerea reclamațiilor menționat în anunțul de concurs sau în cererea de exprimare a interesului relevantă.

Candidatul trebuie să furnizeze numărul de candidat și să prezinte toate documentele justificative, cum ar fi certificate medicale, adeverințe eliberate de furnizorul serviciului care pot dovedi întreruperi ale energiei electrice sau ale internetului, certificatul de deces al unei rude apropiate, etc. Aceste documente trebuie să acopere data testului.

Evenimentele perturbatoare independente de voința EPSO sau a furnizorului de servicii de testare, printre care se numără dezastrele naturale, întreruperi de amploare ale internetului, defecțiuni ale serverelor sau alte evenimente de forță majoră care afectează simultan mai mulți candidați, vor fi luate în considerare și se vor aplica măsurile corective necesare.

În cazul în care se dovedește incapacitatea de a furniza certificate în perioada menționată mai sus din cauza unei afecțiuni medicale (accident și/sau spitalizare), candidatul trebuie să prezinte certificatul cât mai curând posibil. Certificatul trebuie să acopere data testului și intervalul de timp dintre termenul-limită și data la care a fost furnizat certificatul.

Este important de remarcat faptul că angajamentele profesionale (reuniune, conferință, călătorie de afaceri) NU sunt considerate circumstanțe excepționale sau circumstanțe independente de voința candidatului. Acest principiu se extinde, prin analogie, și la orice planuri de călătorie care, din motive private sau profesionale, pot împiedica participarea candidatului la examen.

Reclamația candidatului va fi depusă la organismul de evaluare relevant (unitatea „Operațiuni de testare” și/sau comisia de evaluare EPSO), care va decide cu privire la măsurile ulterioare care trebuie luate.