Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52009AE0876

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor - Abordarea problemelor legate de defrișări și de degradarea pădurilor pentru a combate schimbările climatice și reducerea biodiversității COM(2008) 645 final

JO C 277, 17.11.2009, p. 62–66 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

17.11.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/62


Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul Economic şi Social European şi către Comitetul Regiunilor – Abordarea problemelor legate de defrişări şi de degradarea pădurilor pentru a combate schimbările climatice şi reducerea biodiversităţii

COM(2008) 645 final

(2009/C 277/12)

Raportor: dl RIBBE

La 17 octombrie 2008, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul Economic şi Social European şi către Comitetul Regiunilor - Abordarea problemelor legate de defrişări şi de degradarea pădurilor pentru a combate schimbările climatice şi reducerea biodiversităţii

COM(2008) 645 final.

Secţiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală şi protecţia mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 17 aprilie 2009. Raportor: dl RIBBE.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 14 mai), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 153 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 6 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   CESE salută comunicarea Comisiei şi susţine obiectivele prezentate în aceasta de a reduce cel puţin la jumătate până în 2020 defrişările sau degradările pădurilor tropicale, respectiv de a le opri până în 2030. Comitetul aşteaptă de la UE acţiuni mult mai energice decât în trecut.

1.2.   Cu toate că, în unele cazuri, o parte a evoluţiei descrise se poate atribui unor iniţiative proprii ale populaţiei locale – de exemplu legate de agricultura de subzistenţă - cauzele celor mai importante daune sunt altele. Cel mai adesea este vorba de câteva persoane sau de câteva concerne - o parte active la nivel global - care obţin profituri exorbitante în detrimentul mediului, climei, biodiversităţii şi al populaţiei locale şi care lasă în urmă un pământ pustiit, în adevăratul sens al cuvântului.

1.3.   Faptul că s-a putut ajunge la această situaţie nu se datorează doar motivelor economice directe descrise în mod corect de Comisie, legate de regimurile de proprietate neclare sau de sisteme de administraţie corupte sau ineficiente. Şi ţările în care se exportă produsele sunt vinovate în mare parte, iar UE se numără printre acestea. De aceea, CESE salută dorinţa Comisiei de a analiza contribuţia corespunzătoare, directă şi indirectă, a UE şi de a trage concluziile care se impun.

1.4.   Adoptarea de către UE a unui rol de frunte în combaterea defrişărilor reprezintă o decizie bună. Comunitatea internaţională va trebui în mod evident să-şi aducă o contribuţie financiară. Fireşte, CESE îndeamnă toţi oamenii politici să respecte anumite principii. În principiu, este vorba de principiul „poluatorul plăteşte”. Aceasta înseamnă: cine adoptă - legal - măsuri care dăunează mediului trebuie să preia costurile aferente. De aceea, internalizarea costurilor externe, solicitată în repetate rânduri de CESE, trebuie în sfârşit promovată pe plan global şi trebuie să fie compatibilă cu principiile OMC. Principiul „poluatorul plăteşte” nu trebuie subminat de principiul „publicul plăteşte”, conform căruia neasumarea daunelor aduse mediului ar necesita bani de la contribuabili sau de la bugetul public.

1.5.   Ţările care doresc să beneficieze de instrumentele de finanţare create pentru reducerea defrişărilor şi degradării pădurilor ar trebui să demonstreze clar că nu sunt interesate de un „comerţ de indulgenţe”, ci de evoluţii durabile. Combaterea defrişărilor şi comerţului cu lemn ilegale trebuie să fie o primă „piatră de încercare” în acest sens. Nu are nici un sens să se transfere bani către şi în ţările care nici măcar nu sunt pregătite, cu sau fără sprijin din partea UE, să combată activ defrişările ilegale.

1.6.   Chiar dacă diferitele măsuri pe care UE vrea să le aplice pentru rezolvarea acestei probleme globale nu sunt încă elaborate definitiv, este deja clar că măsurile avute în vedere ar trebui să fie în special măsuri voluntare (1). După cum se constată însă, comunitatea internaţională, care mizează pe liberalizare şi globalizare, îşi atinge rapid limitele atunci când este vorba de combaterea pe plan global a exploatării mediului şi a exploatării sociale. Pentru aceasta lipsesc instrumentele eficiente la nivel global. Se solicită UE să depună eforturi pentru ca, cel puţin în cadrul OMC, iniţiativele corespunzătoare să nu mai fie înţelese doar ca „obstacole în calea comerţului”.

1.7.   Pentru început, CESE poate sprijini abordarea voluntară, însă aşteaptă ca UE să analizeze, în maximum 3 ani, într-o evaluare intermediară, dacă măsurile sunt eficiente cu adevărat şi dacă obiectivele au fost îndeplinite. Dacă se constată că defrişările şi degradarea pădurilor continuă, ar trebui luate în considerare măsuri mai „severe”.

1.8.   Sistemele de certificare reprezintă o primă posibilitate de a obţine îmbunătăţiri. Acestea nu ar trebui să fie valabile doar pentru toate tipurile de lemn şi produse din lemn importate, ci şi pentru alte produse care provin din regiunile respective (de exemplu, furaje sau biomasă utilizată în scopuri energetice).

1.9.   În opinia CESE, exemplul defrişărilor şi al degradării pădurilor demonstrează din păcate şi faptul că politica de dezvoltare a eşuat în mare măsură, cel puţin în regiunile care fac obiectul prezentei dezbateri. Nu s-au elaborat modele de viitor inovatoare, adaptate la nivel regional, care ar fi putut avea ca urmare o altă evoluţie şi nu jefuirea actuală a resurselor naturale. Dar niciodată nu este prea târziu să se promoveze iniţiative corespunzătoare, cu şi pentru populaţia locală. UE ar trebui să includă în reflecţiile sale strategice iniţiative corespunzătoare pentru dezvoltarea structurilor democratice şi pentru sprijinirea societăţii civile. CESE îşi oferă din nou sprijinul pentru astfel de iniţiative.

2.   Comunicarea Comisiei Europene

2.1.   În comunicarea Comisiei nu se abordează problemele legate de suprafeţele forestiere are UE, ci modul în care pot fi protejate mai bine acele suprafeţe forestiere pentru care nu există până acum nici un acord internaţional, de exemplu în cadrul acordului privind schimbările climatice.

2.2.   Conform estimărilor FAO, se pierd în fiecare an aproximativ 13 milioane de hectare de păduri, adică o suprafaţă aproximativ egală cu suprafaţa Greciei. 96 % din terenurile defrişate se află în regiunile tropicale, iar între 2000 şi 2005 cea mai mare pierdere netă de suprafeţe forestiere s-a înregistrat în 10 ţări (2).

2.3.   Motivele pentru defrişările continue sunt pe de o parte complexe şi diverse, iar pe de altă parte relativ simple. Constatările din comunicarea Comisiei de genul „Pădurile sunt distruse deoarece utilizarea terenurilor în alte scopuri este mai rentabilă, pe termen scurt, decât menţinerea pădurilor.” sau „Utilizarea alternativă a terenurilor pentru activităţi rentabile, cu o valoare mare de piaţă, precum producţia de produse primare, reprezintă un stimulent în vederea defrişării.” arată clar că utilizările întru totul nedurabile pot aduce din punct de vedere economic profituri foarte mari. „Este necesar să se recunoască în mod explicit că una dintre principalele cauze ale defrişărilor este de natură economică.”

2.4.   Dezvoltarea infrastructurii a fost menţionată printre factorii suplimentari care contribuie la defrişările neînfrânate. Comisia afirmă mai departe: „Cauza cea mai importantă a acestuia [a fenomenului defrişării] este guvernanţa ineficientă, împreună cu aplicarea necorespunzătoare a politicilor de utilizare a terenurilor aplicate necorespunzător şi cu nesiguranţa regimurilor de proprietate funciară”.

2.5.   Urmările acestei evoluţii sunt diverse:

Defrişările descrise sunt responsabile de aproximativ 20 % din emisiile de CO2 la nivel mondial, iar până acum nu există mecanisme prin care să se poată opri acest impact negativ extrem asupra condiţiilor climatice. Documentul Comisiei abordează exact această problemă, având în vedere şi Conferinţa privind protecţia climei de la Copenhaga, de la sfârşitul acestui an.

Comisia afirmă însă cu claritate şi că nu este vorba doar de protejarea climei la nivel global. Aproximativ jumătate din toate speciile de animale şi de plante din lume se găsesc în pădurile tropicale! Odată cu oprirea defrişărilor s-ar aduce o contribuţie importantă şi la realizarea obiectivului la care s-a angajat comunitatea internaţională, de a se realiza progrese în oprirea reducerii biodiversităţii.

Se atrage de asemenea atenţia că defrişările şi degradările pădurilor au diverse efecte sociale negative mai ales asupra segmentelor de populaţie sărace şi că popoarele indigene îşi pierd baza pe care se clădeşte viaţa lor.

2.6.   În comunicare, Comisia prezintă estimări privind valoarea economică a pădurilor tropicale. Se menţionează printre altele prognozele conform cărora defrişările continue vor conduce până în 2050 la o pierdere de 5 % din PIB la nivel mondial (3), precum şi potenţialul important de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu costuri relativ reduse pe tona de CO2 economisită.

2.7.   Comisia Europeană afirmă fără echivoc că „a sosit momentul acţiunilor decisive”. Ea defineşte obiectivul „de a stopa reducerea globală a suprafeţelor împădurite până cel mai târziu în 2030 şi de a reduce, până în 2020, defrişările din zonele tropicale cu cel puţin 50 % faţă de nivelurile actuale”. Comisia doreşte să includă acest obiectiv în negocierile post-Kyoto.

2.8.   Pe scurt: Comisia consideră că nu se poate renunţa la protecţia pădurilor la nivel mondial, fiind necesar ca UE „să îşi asume un rol esenţial în formularea unei politici globale care să constituie un răspuns la problema defrişărilor”.

2.9.   Referitor la posibila contribuţie a UE, în comunicarea Comisiei sunt prezentate diferite domenii de acţiune în cadrul politicilor existente: În cadrul politicilor existente

sunt prezentate pe de o parte măsurile posibile care pot conduce la utilizarea sporită a lemnului şi a produselor din lemn obţinute în mod durabil. Acest lucru este considerat foarte important, întrucât UE este unul dintre cei mai mari consumatori de lemn şi de produse din lemn. Doar în 2005 s-au importat în UE 83 de milioane m3 de lemn şi de produse din lemn, fără a lua în calcul celuloza şi hârtia. Comisia estimează că peste 19 % din importuri provin din păduri tăiate ilegal;

se încurajează pe de altă parte să se examineze mai atent, din punct de vedere al impactului asupra pădurilor, acele politici ale UE care privesc produsele din alte materiale decât lemnul. Printre altele se menţionează că „există legături între cererea de produse agricole şi presiunile exercitate în legătură cu modul de utilizare a terenurilor”. De aceea se anunţă printre altele „studierea impactului, la nivelul UE, al consumului de produse alimentare şi nealimentare importate (de exemplu, carne, soia, ulei de palmier, minereuri metalice) susceptibile de a fi obţinute în urma defrişărilor”. Aceste studii ar putea conduce la luarea în considerare a unor opţiuni politice pentru reducerea acestor efecte.

2.10.   Pe lângă politicile existente, în comunicare, Comisia atrage atenţia şi asupra întrebărilor legate de amploarea şi sursa de finanţare a măsurilor de combaterea defrişărilor, precum şi a mecanismelor care ar putea fi utilizate pentru combaterea politicii de defrişări.

Conform estimărilor Comisiei sunt necesare cheltuieli anuale în valoare de aproximativ 15 – 25 miliarde EUR, pentru a reduce defrişările la jumătate până în anul 2020. UE porneşte de la premiza că „ţările dezvoltate trebuie să aloce resurse considerabile”.

Sunt propuse diferite analize despre mecanismele de finanţare care ar putea fi create. Recunoaşterea creditelor forestiere în cadrul sistemului de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră nu este considerată în prezent o soluţie realistă, întrucât nivelul emisiilor cauzate de defrişări este de aproximativ trei ori mai mare decât nivelul emisiilor reglementat în cadrul sistemului de comercializare a cotelor de emisii. Cu toate acestea, imediat ce, pe lângă sistemul de comercializare al UE, se creează la nivel mondial alte sisteme de comercializare care pot fi corelate între ele, utilizarea creditelor corespunzătoare pentru finanţarea protecţiei pădurilor ar putea deveni perfect posibilă.

O mare parte din finanţarea UE ar putea totuşi rezulta din încasările obţinute din licitarea certificatelor de emisie. Dacă s-ar utiliza pentru combaterea defrişărilor 5 % din încasările estimate (în valoare de aproximativ 30–50 miliarde EUR), s-ar putea procura până în 2020 aproximativ 1,5–2,5 miliarde EUR.

2.11.   În contextul convenţiei-cadru privind clima, UE are în vedere obiectivul instituirii unui sistem de stimulente cu sprijin internaţional pentru perioada 2013-2020, pentru a limita defrişările şi degradarea pădurilor în ţările în curs de dezvoltare.

Aceasta ar putea însemna instituirea unui mecanism mondial pentru carbonul forestier, care le-ar permite ţărilor în curs de dezvoltare să contribuie prin măsuri de reducere a emisiilor cauzate de defrişări şi de degradarea pădurilor la îndeplinirea obiectivului global stabilit în comun. Detaliile instituţionale şi operative ale unui astfel de mecanism „trebuie rezolvate încă”.

Includerea defrişărilor pe pieţele de carbon este considerată drept o perspectivă pe termen lung.

3.   Observaţii generale

3.1.   CESE salută comunicarea Comisiei şi, în acest context, obligaţia pe care UE simte că o are în asumarea unui rol de conducere în rezolvarea unei probleme cunoscute şi discutate amplu de decenii. Viitoarele negocieri ale unui acord de protecţie a climei reprezintă un cadru bun în acest scop.

3.2.   Începând pe o notă absolut critică, CESE deplânge modul mai mult sau mai puţin inactiv în care comunitatea internaţională a contemplat până acum distrugerea pădurilor. Au existat şi înainte motive mai mult decât suficiente de a se angaja în combaterea acestui fenomen. Regresul speciilor provocat de defrişări şi degradarea pădurilor, distrugerea bazei existenţiale directe a populaţiilor indigene, exploatarea lucrătorilor, care poate fi constatată, sau alungarea micilor fermieri de pe suprafeţele lor de producţie, moştenite din generaţie în generaţie nu sunt constatări noi. Protecţia climei reprezintă deci doar un prilej nou şi suplimentar de a aborda o veche problemă cu un avânt, sperăm, nou.

3.3.   CESE înţelege într-o anumită măsură poziţia Comisiei conform căreia scopul prezentei comunicări „nu este acela de a da răspunsuri definitive în ceea ce priveşte multiplele aspecte legate de defrişări”. Comitetul aşteaptă însă din partea Comisiei ca această temă să nu mai fie amânată. Trebuie, în sfârşit, să se acţioneze.

3.4.   Comitetul salută declaraţiile clare ale Comisiei referitoare la motivele distrugerii pădurilor. Comisia afirmă cu claritate că interesele economice pe termen scurt sunt cele care au permis aceste forme de exploatate a terenului absolut nedurabile. Combinate cu regimuri funciare uneori absolut neclare şi cu sisteme administrative neexistente, fără putere de impunere sau, în unele cazuri, întru totul corupte, distrugerile care au loc nu sunt doar extrem de problematice din punct de vedere global, ci adesea ignoră în totalitate necesităţile populaţiei locale.

3.5.   CESE recunoaşte fără îndoială că trebuie să li se ofere perspective de dezvoltare economică oamenilor din toate regiunile planetei noastre. Comitetul însuşi încearcă de ani de zile să găsească soluţii corespunzătoare în strâns dialog cu grupurile societăţii civile, de exemplu din America Latină şi Centrală, India şi China. Totuşi, distrugerea şi degradarea pădurilor la nivel global, analizate în comunicarea Comisiei, nu au nimic de a face cu o dezvoltare regională adecvată. Acestea reprezintă o exploatare inacceptabilă a omului şi a mediului, lipsită de orice urmă de iniţiativă de dezvoltare durabilă.

3.6.   În ţările în care au loc defrişări masive, se înregistrează un fenomen recurent: numeroşi agricultori taie sau incendiază pădurile pentru a utiliza terenurile respective pentru agricultură şi creşterea animalelor. Această risipă nedurabilă a resurselor naturale este cauzată de distribuţia neechitabilă a terenurilor şi absenţa unei politici agricole în zonele afectate.

3.7.   De exploatările terenurilor din regiunile respective beneficiază adesea doar un număr redus de persoane sau de întreprinderi - o parte active pe plan global - care obţin uneori profituri exorbitante în detrimentul mediului, al climei, al biodiversităţii şi al oamenilor de la faţa locului şi care lasă în urmă o planetă pustiită, în adevăratul sens al cuvântului. Numeroase exemple (4) care ar trebui promovate arată că se poate şi altfel, că pot fi utilizate durabil resursele locale existente şi că astfel se pot oferi populaţiei locale noi perspective de venituri şi de dezvoltare.

3.8.   Chiar dacă efectele acestei exploatări excesive sunt vizibile direct şi spectaculos în primul rând la faţa locului, acestea au o dimensiune globală, mai ales în ceea ce priveşte schimbările climatice şi reducerea biodiversităţii. Aceasta înseamnă că toţi suntem afectaţi de aceste distrugeri. Şi toţi trebuie să contribuim la rezolvarea problemei.

3.9.   Din punctul de vedere al ţărilor dezvoltate nu are sens să se comenteze cu un ton acuzator situaţia dramatică din ţările în curs de dezvoltare. Pentru că şi noi suntem o parte a problemei: o cantitate însemnată din produsele astfel obţinute – de cele mai multe ori materii prime neprelucrate sau produse cu un grad de prelucrare redus – sunt distribuite nu la faţa locului, ci la mare depărtare, adesea în ţările dezvoltate. Există deci o cerere de astfel de produse „ieftine”, inclusiv din Europa.

3.10.   De aceea, este absolut corectă examinarea de către Comisie a următoarelor trei întrebări:

1.

Cât de mare este „contribuţia” UE la distrugerile care au loc în ţările în curs de dezvoltare (şi cum poate fi redusă aceasta parte)?

2.

Cum poate UE (şi statele membre) să contribuie, pe de o parte, la reducerea operaţiilor ilegale, adică a acelor distrugeri despre care se poate presupune că nu sunt în interesul statelor afectate? Cum se pot crea, pe de altă parte, forme de exploatare axate pe principiul durabilităţii şi orientate spre necesităţile populaţiei locale?

3.

Cum se pot crea mecanisme de finanţare care să reducă presiunea asupra distrugerii pădurilor?

3.11.   CESE salută faptul că, împreună cu alte instituţii, Comisia lucrează intens pentru a contribui cu date economice la dezbaterea privind protecţia climei şi a biodiversităţii. Raportul Stern, care arată clar că neglijarea protecţiei climei va fi pe termen lung mai scumpă decât o schimbare ambiţioasă de direcţie, sau raportul Sukhdev, citat în comunicarea Comisiei, care oferă date despre valoarea economică a unei biodiversităţi intacte sunt exemple în acest sens.

3.12.   Aceste studii şi evaluări sunt însă exemple bune şi pentru a arăta că datele economice descrise în ele nu sunt pentru moment altceva decât cuvinte pe hârtie. Acestea nu conduc la creşterea PIB-ului, nu se află în armonie cu bilanţurile economice ale întreprinderilor şi nu se tranzacţionează la bursă. Dimpotrivă: exemplul distrugerii pădurilor arată mai mult decât clar că există discrepanţe extreme între dorinţa de a obţine profit pe termen scurt (cauza degradării pădurilor) şi interesele economice generale pe termen lung (conservarea pădurilor pentru protejarea climei şi a biodiversităţii).

3.13.   Exploatarea ilegală a resurselor noastre are loc în detrimentul interesului general. De aceea, ne aflăm întâi de toate în faţa marii provocări, de a realiza în sfârşit „internalizarea costurilor externe” şi de a contribui astfel cu adevărat la impunerea principiului mereu invocat „poluatorul plăteşte”. Studiile menţionate şi celelalte cifre prezentate în raportul Comisiei reprezintă indicii bune despre ce sume este vorba.

3.14.   CESE recunoaşte că trebuie să se reflecteze asupra stimulentelor care să oprească distrugerea pădurilor, aşa cum se menţionează şi în documentul Comisiei. Pentru CESE este însă foarte important să se menţioneze că trebuie respectat un principiu important: nu trebuie acordat un transfer de fonduri publice, un „stimulent” întreprinderilor sau persoanelor private pentru a nu se aplica o măsură care dăunează interesului general. Trebuie să se depună eforturi mereu pentru a se crea condiţii-cadru globale care să evite şi să excludă măsurile dăunătoare respective. Şi UE trebuie să se orienteze după acest principiu important, inclusiv în cadrul negocierilor de la Copenhaga. Trebuie să aplicăm cu consecvenţă principiul „poluatorul plăteşte”, fără a-l slăbi prin aplicarea principiului „publicul plăteşte”, conform căruia contribuabilul plăteşte pentru neasumarea distrugerilor.

3.15.   Statele care doresc să beneficieze în viitor de instrumente de finanţare corespunzătoare ar trebui să demonstreze clar că nu sunt interesate de un „comerţ de indulgenţe”, ci de evoluţii durabile pe termen lung. În contextul defrişărilor, chestiunea combaterii defrişărilor ilegale şi a degradării pădurilor este un fel de „primă piatră de încercare”. Ţările afectate ar trebui să demonstreze că acţionează serios, cu sau fără ajutor din partea comunităţii internaţionale, pentru a pune capăt acestor practici ilegale. Pentru CESE este important să se sublinieze că nu este vorba de legalizarea acţiunilor ilegale, ci de încetarea acestora! Chiar şi numai aceasta ar contribui la o îmbunătăţire considerabilă a situaţiei.

3.16.   Pe de altă parte, statele afectate ar trebui să-şi demonstreze clar interesul pentru o dezvoltare inovativă, durabilă, adaptată la nivel regional, care să combată defrişările şi degradarea pădurilor.

4.   Observaţii specifice

4.1.   În multe privinţe, comunicarea Comisiei nu este suficient de concretă, ceea ce se explică parţial prin absenţa unei baze de date şi de cunoştinţe, dar şi parţial prin anumite concepte a căror elaborare nu s-a finalizat.

4.2.   Există pericolul ca Uniunii Europene să i se poată reproşa lipsa de interes dacă nu face eforturi mult mai intense de a dezvolta concepte opuse distrugerii pădurilor.

4.3.   Prea mult timp, responsabilii din administraţie şi din politică au privit cum sunt distruse pădurile şi cum produsele fabricate ilegal ajung în porturile europene. Cu toate că determinarea originii livrărilor poate fi dificilă, - de exemplu, din cauza întrebuinţării acestora în cadrul altor produse sau a schimbării codurilor - pare să lipsească şi dorinţa reală de a remedia această situaţie. CESE aşteaptă ca UE să intervină mult mai energic în această chestiune esenţială la nivel global. De curând, CESE tocmai a salutat faptul că UE doreşte să renunţe în totalitate la produsele derivate din focă, deşi guvernul canadian a legalizat vânătoarea focilor. Printre astfel de semnale, societatea civilă aşteaptă ca în ceea ce priveşte protecţia pădurilor să se acţioneze la fel de hotărât.

4.4.   De exemplu, comunicarea nu prezintă concret cât de răspunzătoare pentru distrugerile pădurilor sunt, direct sau indirect, furajele, care sunt importate în UE în mari cantităţi (5). Această chestiune controversată este dezbătută şi redezbătută, documentul Comisiei referindu-se de asemenea la aceasta (a se vedea punctul 2.9). CESE solicită Comisiei să continue de urgenţă „să studieze impactul, la nivelul UE, al consumului de produse alimentare şi nealimentare importate (de exemplu, carne, soia, ulei de palmier, minereuri metalice) susceptibile de a fi obţinute în urma defrişărilor”, pentru a se clarifica acest subiect.

4.5.   Astfel, aşa cum UE a elaborat criterii de durabilitate pentru producţia de materiale din „agrocombustibili”, în opinia Comitetului ar trebui să se stabilească, cât mai curând, criterii de durabilitate pentru furaje, lemn, produse din lemn etc. Chiar dacă, având în vedere regimurile funciare neclare şi administraţiile proaste, rămâne încă de văzut cum se poate instaura şi efectua o monitorizare constantă a acestor criterii, aceasta este o abordare importantă şi corectă. Pentru ca aceste criterii de durabilitate să fie eficiente pe termen lung, este necesară integrarea obligatorie a acestora în regulile comerţului mondial!

4.6.   Exemplul defrişărilor arată cum comunitatea internaţională, care mizează pe liberalizare şi globalizare, îşi atinge rapid limitele atunci când este vorba de combaterea pe plan global a exploatării mediului şi a exploatării sociale. Pentru aceasta lipsesc instrumentele eficiente la nivel global. Se solicită UE să depună eforturi pentru ca, cel puţin în cadrul OMC, iniţiativele corespunzătoare să nu mai fie înţelese doar ca „obstacole în calea comerţului”.

4.7.   CESE înţelege şi faptul că încă nu există concepte clare referitoare la finanţarea măsurilor. Pentru aceasta trebuie să se profite în mod corespunzător de negocierile privind protecţia climei.

4.8.   În viitor însă nu va fi vorba doar de a organiza un transfer de bani conform anumitor criterii (a se vedea mai sus). Încă înainte de a se putea încheia cu succes negocierile corespunzătoare, trebuie create în ţările afectate premizele importante pentru rezolvarea problemei: fără drepturi democratice reale de exprimare cu privire la dezvoltarea regiunii respective pentru oamenilor de la faţa locului, fără recunoaşterea drepturilor populaţiilor indigene (aproximativ 60 de milioane de oameni!), respectiv ale micilor agricultori, şi fără administraţii funcţionale (incoruptibile) nu se poate opri exploatarea excesivă şi deseori ilegală, şi nici elabora concepte de dezvoltare adecvate. Despre acest subiect, observaţiile Comisiei sunt ca şi inexistente, ceea ce trebuie considerat drept o mare slăbiciune.

4.9.   În opinia CESE, exemplul defrişărilor şi al degradării pădurilor demonstrează din păcate şi faptul că politica de dezvoltare a eşuat în mare măsură, cel puţin în regiunile menţionate în această dezbatere. Nu s-au elaborat modele de viitor inovatoare, adaptate la nivel regional, care ar fi putut avea ca urmare o altă evoluţie şi nu jefuirea actuală a resurselor naturale. Dar, niciodată nu este prea târziu să se promoveze iniţiative corespunzătoare, cu şi pentru populaţia locală. UE ar trebui să includă în reflecţiile sale strategice iniţiative corespunzătoare pentru dezvoltarea structurilor democratice şi pentru sprijinirea societăţii civile. CESE îşi oferă din nou sprijinul pentru astfel de iniţiative.

Bruxelles, 14 mai 2009

Preşedintele Comitetului Economic şi Social European

Mario SEPI


(1)  Propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a obligaţiilor operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, Avizul NAT/420 APA R/CESE 543/2009.

(2)  Brazilia, Indonezia, Sudan, Myanmar, Zambia, Tanzania, Nigeria, Congo, Zimbabwe, Venezuela

(3)  Raportul interimar „Economia ecosistemului şi a biodiversităţii”, dl Pavan SUKHDEV.

(4)  A se vedea, de exemplu, cooperarea în proiectul „Rainforestation farming” al Universităţii Hohenheim (Germania) şi a Universităţii de stat din Leyte (Filipine): http://troz.uni-hohenheim.de/innovations/InnovXtr/RFFS/)

(5)  Acelaşi lucru este fireşte valabil şi pentru agrocombustibili etc.


Top