21.1.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 18/51 |
DECIZIA NR. 1/2018 A CONSILIULUI DE STABILIZARE ȘI DE ASOCIERE
din 4 decembrie 2018
privind trecerea la a doua etapă a asocierii între Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, pe de altă parte, în temeiul articolului 5 alineatul (3) din Acordul de stabilizare și de asociere [2019/83]
CONSILIUL DE STABILIZARE ȘI DE ASOCIERE,
având în vedere Acordul de stabilizare și de asociere între Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), în special articolul 5 alineatul (3),
întrucât:
(1) |
Articolul 5 alineatul (1) din acord prevede o perioadă de tranziție cu o durată de maximum zece ani, împărțită în două etape succesive. |
(2) |
Prima etapă a început la 1 aprilie 2004, care a reprezentat data intrării în vigoare a acordului. |
(3) |
Articolul 5 alineatul (3) din acord prevede, de asemenea, că Consiliul de stabilizare și de asociere urmează să evalueze progresele realizate și să adopte o decizie în ceea ce privește trecerea la a doua etapă și durata acesteia, precum și orice eventuale modificări care trebuie efectuate asupra conținutului dispozițiilor care o reglementează. |
(4) |
Părțile sunt hotărâte să respecte obligațiile care decurg din trecerea la a doua etapă a asocierii. |
(5) |
Fosta Republică iugoslavă a Macedoniei a luat măsurile necesare pentru a asigura respectarea tuturor obligațiilor care decurg din trecerea la a doua etapă, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Trecerea la a doua etapă a asocierii dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, pe de altă parte, în temeiul articolului 5 alineatul (3) din acord, produce efecte prin prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 4 decembrie 2018.
Pentru Consiliul de stabilizare și de asociere
Președintele