22.12.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 458/519


DECIZIA (UE) 2021/2295 A REPREZENTANȚILOR GUVERNELOR STATELOR MEMBRE

din 21 decembrie 2021

privind numirea unor judecători în cadrul Tribunalului

REPREZENTANȚII GUVERNELOR STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 19,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 254 și 255,

întrucât:

(1)

Mandatele a 26 de judecători din cadrul Tribunalului urmează să expire la 31 august 2022. Este necesară efectuarea unor numiri pentru ocuparea acestor posturi pentru perioada 1 septembrie 2022-31 august 2028.

(2)

Au fost propuse candidaturile domnului Lauri MADISE, domnului Iko NÕMM, doamnei Anna MARCOULLI, domnului Savvas S. PAPASAVVAS, doamnei Tuula PYNNÄ și domnului Heikki KANNINEN în vederea reînnoirii mandatului acestora ca judecători în cadrul Tribunalului.

(3)

De asemenea, articolul 48 din Protocolul nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) 2015/2422 al Parlamentului European și al Consiliului (1), prevede că Tribunalul este compus din doi judecători pentru fiecare stat membru începând cu 1 septembrie 2019. Articolul 2 litera (c) din regulamentul menționat prevede că mandatul a cinci dintre cei nouă judecători suplimentari care trebuie numiți începând cu 1 septembrie 2019 încetează la 31 august 2025.

(4)

A fost propusă candidatura domnului Damjan KUKOVEC pentru postul de judecător suplimentar în cadrul Tribunalului.

(5)

În plus, în temeiul articolului 7 din Protocolul nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și ca urmare a numirii domnului Anthony COLLINS în calitatea de avocat general în cadrul Curții de Justiție, este necesar să se procedeze la numirea unui judecător în cadrul Tribunalului pentru durata rămasă a mandatului domnului Anthony COLLINS, și anume până la 31 august 2025.

(6)

Pentru postul care a devenit vacant a fost propusă candidatura doamnei Suzanne KINGSTON.

(7)

În temeiul articolului 7 din Protocolul nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și ca urmare a numirii domnului Dimitrios GRATSIAS în calitatea de judecător în cadrul Curții de Justiție, este necesar să se procedeze la numirea unui judecător în cadrul Tribunalului pentru durata rămasă a mandatului domnului Dimitrios GRATSIAS, și anume până la 31 august 2022.

(8)

Pentru postul care a devenit vacant a fost propusă candidatura domnului Ioannis DIMITRAKOPOULOS.

(9)

Comitetul constituit în temeiul articolului 255 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a emis un aviz favorabil cu privire la capacitatea acestor candidați de a exercita funcția de judecător în cadrul Tribunalului,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Sunt numiți judecători în cadrul Tribunalului pentru perioada 1 septembrie 2022-31 august 2028:

domnul Lauri MADISE,

domnul Iko NÕMM,

doamna Anna MARCOULLI,

domnul Savvas S. PAPASAVVAS,

doamna Tuula PYNNÄ,

domnul Heikki KANNINEN.

Articolul 2

Sunt numiți judecători în cadrul Tribunalului pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei decizii și 31 august 2025:

domnul Damjan KUKOVEC,

doamna Suzanne KINGSTON.

Articolul 3

Domnul Ioannis DIMITRAKOPOULOS este numit judecător în cadrul Tribunalului pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei decizii și 31 august 2022.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 21 decembrie 2021.

Președintele

I. JARC


(1)  Regulamentul (UE, Euratom) 2015/2422 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 de modificare a Protocolului nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (JO L 341, 24.12.2015, p. 14).