30.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 146/1

—

recomandă recunoașterea unei politici europene comune privind migrația care să permită o mai strânsă colaborare și o mai bună coordonare între statele membre și țările terțe;

—

solicită crearea urgentă a unui instrument financiar destinat în special zonelor cu un nivel ridicat de imigrare și zonelor puternic tranzitate de imigranți, precum Ceuta, Melilla, Insulele Canare, Malta, Lampedusa și, în general, sudul Italiei. În aceste regiuni, afluxul masiv de imigranți reprezintă o problemă extrem de gravă.

—

recomandă adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru eradicarea traficului de ființe umane și a mafiilor care îl practică. Această problematică ar trebui să devină o prioritate a UE și să se pună la dispoziție resursele financiare necesare. Este esențială prevenirea imigrației ilegale și combaterea economiei subterane pe care aceasta o încurajează;

—

subliniază rolul important al autorităților locale și regionale, atât în ceea ce privește experiența acestora și relațiile pe care le întrețin cu țara de origine, cât și în privința măsurilor pe care le pun în aplicare în vederea integrării imigranților, în special în domeniul sănătății (cel mai important sector de cheltuieli publice), al locuințelor, educației și ocupării forței de muncă;

—

de aceea, propune crearea unui mecanism de urmărire a avizelor cu privire la imigrație pentru a asigura reprezentarea Comitetului prin președintele Comisiei pentru afaceri constituționale sau raportori în cadrul diferitelor inițiative ale Comisiei Europene în acest domeniu. Acest mecanism i-ar permite Comitetului să se implice activ în diferitele etape ale procesului legislativ: a) etapa pre-legislativă (consultarea ca parte interesată, analiza de impact); b) etapa de evaluare a politicii (rapoarte anuale privind migrația și integrarea, forumul anual de integrare).

1)

Europa traversează cea mai gravă criză în materie de migrație din istoria sa. Deoarece, în ultimă instanță, scopul migrației este pătrunderea pe teritoriul european, nu ne confruntăm doar cu o problemă locală, exclusiv în statele membre și regiunile afectate de migrație, ci și cu un fenomen ce trebuie examinat din perspectiva întregii UE, a statelor membre, a țărilor de origine și de tranzit ale imigranților. Uniunea Europeană, statele membre și țările de origine trebuie să abordeze împreună noile provocări care apar zilnic — inclusiv deplasările populației migratoare în interiorul UE — ca urmare a fluxurilor de migrație. Programul de la Haga, adoptat în noiembrie 2004 de Consiliul European, cuprinde un program de lucru pentru crearea unei politici comune de migrație, recunoscută ca o prioritate a Uniunii.

2)

Nu există date statistice fiabile care să permită evaluarea exactă a raportului între imigrația legală și cea ilegală și a fenomenului migrației în general, drept pentru care este necesară continuarea activității Rețelei europene de migrație pentru a obține informații obiective și comparabile, în vederea sprijinirii politicilor comune în materie de imigrare și azil.

3)

Integrarea imigranților trebuie privită atât din perspectiva înglobării acestora pe piața muncii (o atenție deosebită se va acorda populației imigrante feminine), dar și dintr-o perspectivă mai amplă care vizează, printre altele, aspectele educaționale, culturale, sociale și politice.

4)

Integrarea este un proces în două direcții în care trebuie să existe atât dorința imigranților de a se integra în societatea-gazdă și responsabilitatea acestora în punerea în practică a acestei dorințe, cât și disponibilitatea cetățenilor Uniunii de a-i primi pe imigranți. Pentru aceasta, sunt necesare măsuri de sensibilizare și educare pentru a influența în mod pozitiv comportamentul ambelor părți,

5)

având în vedere că autoritățile locale și regionale, ca entități direct afectate de migrație și factori cheie în aplicarea măsurilor de integrare (în domenii precum ocuparea forței de muncă, educație, cultură, social și politică), trebuie să joace un rol esențial în definirea politicii de imigrare la nivelul cel mai apropiat de cetățean, pentru a asigura integrarea efectivă a imigranților.

1.1

este de părere că, în conformitate cu avizele anterioare privind „Repatrierea imigranților ilegali” și „Aplicarea Programului de la Haga (1) în plan local și regional”, imigrarea trebuie privită dintr-o perspectivă mai amplă care să cuprindă o viziune clară asupra măsurilor esențiale necesare în domeniul politicii de migrație și nu ar trebui să se bazeze pe măsuri fragmentare. Este necesară luarea în considerare a tuturor inițiativelor legislative, operative și economice necesare la abordarea fenomenului de la începuturile sale, prin intermediul cooperării pentru dezvoltare cu țările de origine și lupta împotriva traficului ilegal de ființe umane și pentru adoptarea măsurilor necesare de integrare a tuturor imigranților stabiliți în statele membre ale Uniunii Europene și de combatere a economiei subterane, care reprezintă un puternic factor de atragere a imigranților și aduce după sine exploatarea acestora; observă că organizațiile infracționale contribuie la sporirea imigrației ilegale;

1.2

subliniază că, în ciuda creșterii migrației începând cu anii '80 și a faptului că UE primește un număr mare de imigranți din țările în curs de dezvoltare (în prezent, numărul este estimat la 40 de milioane), nu există încă o politică europeană comună pentru reglementarea fluxurilor de migrație. De aceea, statele membre adoptă decizii unilaterale, ceea ce face dificilă adoptarea unei poziții comune;

1.3

atrage atenția că nu trebuie să așteptăm apariția unor situații cu consecințe grave în administrarea valurilor de migrație. Nu situațiile de urgență ar trebui să fie cele care determină semnarea unor acorduri de asociere;

1.4

este de părere că acordurile de asociere semnate cu terțe țări trebuie să acopere aspectele politice, sociale, economice și culturale, astfel încât să se stabilească o relație corespunzătoare de interdependență între migrație și dezvoltare, așa cum recomandă raportul Parlamentului European privind dezvoltarea și migrația (2);

1.5

este de părere că principala modalitate de a preveni migrația necontrolată este cooperarea deplină pentru dezvoltare integrală, prin punerea în aplicare a proiectelor care generează locuri de muncă, crearea unui forum economic și comercial, a unor rețele universitare și fonduri de microcredite pentru imigranți, punerea în aplicare a măsurilor pentru facilitarea contribuției imigranților la dezvoltarea țărilor lor de origine și construirea de infrastructuri — mai ales pentru aprovizionarea cu apă potabilă (42 % din populația africană nu are acces la apă potabilă) și energie electrică (numai 20 % au acces periodic la o rețea de energie electrică), centre medicale și școli. În acest context, este prioritară colaborarea pentru consolidarea cadrului instituțional, stabilindu-se o serie de condiții preliminare în țările care beneficiază de ajutor pentru dezvoltare (cum ar fi, management transparent și democratizarea structurilor), care să garanteze că ajutorul a fost primit și utilizat corespunzător. Scopul principal este de a spori calitatea mai degrabă decât cantitatea cooperării pentru dezvoltare; este deosebit de importantă garantarea unui grad ridicat de transparență în utilizarea ajutoarelor, astfel încât acestea să fie resurse de dezvoltare;

1.6

subliniază rolul important al autorităților locale și regionale, atât în ceea ce privește experiența acestora și relațiile pe care le întrețin cu țara de origine, cât și în privința măsurilor pe care le pun în aplicare în vederea integrării imigranților, în special în domeniul sănătății (cel mai important sector de cheltuieli publice), al locuințelor, educației și ocupării forței de muncă. Autoritățile locale și regionale au încheiat o serie de acorduri și au realizat proiecte în colaborare cu țările de origine; printre aceste proiecte se numără înființarea centrelor de primire pentru tinerii repatriați, deschise de Comunitatea Madrid în Maroc în cadrul programului AENEAS.

1.7

face referire la Declarația celei de-a cincea Conferințe a Parlamentelor regiunilor-capitală europene din 26-27 aprilie 2006 în care se afirmă că, datorită prosperității și dinamicii lor, regiunile-capitală europene exercită o puternică atracție pentru cetățenii din alte țări în căutare de noi perspective. În acest context, Comitetul este de părere că trebuie aplicate măsuri pentru prevenirea migrației în masă pe canale ilegale de traversare a frontierei prin aeroporturi, porturi sau pe uscat și trebuie, de asemenea, elaborate planuri adecvate pentru integrarea acestor persoane în țările respective;

1.8

face trimitere la poziția regiunilor-capitală care susțin elaborarea unei politici europene comune privind migrația care să acopere în totalitate toate aspectele referitoare la integrarea deplină a imigranților în societate. Numai prin integrare imigranții se vor putea bucura de valorile democrației și de respectarea drepturilor omului care stau la baza sistemelor politice ale Uniunii Europene. În acest context, Comitetul subliniază importanța inițiativelor menite sa-i învețe pe imigranți limba sau limbile oficiale și să-i familiarizeze cu cultura societății-gazdă și să le dea sentimentul că sunt importanți pentru societatea-gazdă și responsabili pentru viitorul lor;

1.9

este de părere că imigrația este o provocare pentru toți: fiecare are rolul său — de la administrația europeană, națională, regională sau locală, până la cetățenii și imigranții europeni. Numai astfel putem rezolva problemele imigranților și numai astfel putem beneficia toți — inclusiv țările de origine — de șansele oferite;

1.10

consideră că este necesară îmbunătățirea următoarelor forme de colaborare:

1.11

face următoarele recomandări:

1.12

solicită Comisiei și statelor membre să pună în aplicare măsuri pentru canalizarea sumelor de bani transferate de imigranți în investiții productive în țările lor de origine (prin facilitarea accesului acestora la microcredite) și accentuează că aceste transferuri ar trebui canalizate astfel încât să fie legate de investițiile realizate prin fondurile de cooperare pentru dezvoltare. Comitetul mai recomandă, de asemenea, introducerea obligației de a utiliza datoriile anulate pentru realizarea unor investiții rentabile, care, la rândul lor să poată fi conectate transferurilor menționate, astfel încât imigranții să fie motivați să-și investească economiile în astfel de proiecte;

1.13

solicită în mod expres crearea unui fond de garantare menit să garanteze continuitatea microproiectelor și să maximizeze impactul acestora asupra dezvoltării și sprijină crearea unui forum economic și comercial și a unor rețele alcătuite din profesioniști din statele membre UE și din țările în curs de dezvoltare;

1.14

face apel la statele membre să colaboreze cu autoritățile locale și regionale pentru elaborarea politicilor de migrație și pentru stabilirea planurilor naționale de integrare și ocupare a forței de muncă, de vreme ce măsurile necesare pentru politica de migrație sunt puse în aplicare la nivel local și regional;

1.15

solicită crearea urgentă a unui instrument financiar destinat în special zonelor cu un nivel ridicat de imigrare și zonelor puternic tranzitate de imigranți, precum Insulele Canare, Ceuta, Lampedusa, Malta, Melilla și, în general, sudul Italiei. În aceste zone, afluxul masiv de imigranți este o problemă extrem de gravă, deoarece nu există suficiente resurse pentru a le asigura acestora asistența umanitară corespunzătoare. Trebuie menționat că diferența de venituri între țările de cele două părți ale frontierei de sud a Uniunii Europene este cea mai mare din lume;

1.16

îndeamnă Uniunea Europeană și statele membre să conștientizeze caracterul special al imigrației ilegale în masă prin zonele de coastă ale regiunilor insulare ale UE, drama umană cauzată de acest fenomen și consecințele acesteia pentru siguranța și coeziunea din Europa. UE trebuie să exploateze potențialul regiunilor care formează frontiera maritimă ca o platformă de dezvoltare a relațiilor reciproc avantajoase cu terțe state.

1.17

în conformitate cu avizele anterioare privind reîntregirea familiei, punerea în aplicare la nivel local și regional a Programului de la Haga și Cartea verde privind repatrierea rezidenților ilegali și în conformitate cu Raportul Parlamentului European privind dezvoltarea și migrația (3), este de părere că ar trebui introduse măsuri pentru a ridica gradul de siguranță juridică în materie de migrație și anume:

1.18

sprijină, în conformitate cu avizul sau referitor la Cartea verde privind repatrierea rezidenților ilegali (4), elaborarea unor măsuri pentru încurajarea repatrierii voluntare — și nu a celei forțate. Ar fi de asemenea oportună elaborarea unor măsuri menite să-i stimuleze pe potențialii imigranți să nu-și părăsească țările de origine. În cazul repatrierii forțate, se va acorda o atenție deosebită grupurilor de persoane vulnerabile. În orice caz, este absolut necesară colaborarea cu țările de origine;

1.19

atrage atenția că, în conformitate cu convențiile internaționale privind protecția copilului, este în interesul copilului ca acesta să crească într-un mediu familial, dacă este posibil. Sprijinul trebuie să vină din partea țărilor de origine, iar copiii trebuie educați și instruiți astfel încât să își găsească locuri de muncă lângă familiile lor. Convenția privind Drepturile Copilului prevede obligația statelor de a combate transferul ilegal de copii în străinătate;

1.20

își exprimă dorința ca la gestionarea Fondului european pentru integrare să se țină seama de cerințele specifice ale autorităților locale și regionale și susține implicarea acestora în negocierea programelor naționale și programelor operative corespunzătoare;

1.21

solicită Comisiei, în conformitate cu Raportul Parlamentului European privind dezvoltarea și migrația, să creeze instrumentele financiare necesare integrării imigranților în viața politică și socială a țării gazdă prin organizarea de cursuri de limbă, cultură și educație civică, fără a aduce însă atingere păstrării propriei identități. În plus, se va ține cont și de problemele specifice de integrare a imigranților aflați la a doua și a treia generație;

1.22

subliniază importanța deosebită a educației, domeniul care contribuie cel mai mult la integrare, mai ales având în vedere că rata de promovabilitate a imigranților este cu mult mai scăzută decât cea a celorlalți cetățeni ai UE. atrage atenția că, pentru garantarea integrării imigranților, este esențială stabilirea instrumentelor necesare pentru includerea acestora în sistemul de educație și pe piața forței de munca. În acest scop, Comitetul propune:

1.23

consideră importante următoarele aspecte, în conformitate cu Manualul de integrare al Comisiei:

2.1

subliniază, în legătură cu imigrarea ilegală, că persoanele care emigrează bazându-se pe cunoștințele pe care le dețin sunt chiar cele capabile să stimuleze dezvoltarea în țările lor de origine;

2.2

consideră că trebuie să se țină seama de acest exod al creierelor, așa cum a subliniat și în avizul său referitor la Propunerea de directivă a Consiliului privind condițiile de intrare și ședere a resortisanților țărilor terțe în scopul continuării studiilor, formării profesionale sau desfășurării unei activități de voluntariat (5). Este adevărat că trebuie încurajat potențialul oferit de imigranți pentru economia statelor membre UE, dar nu este mai puțin adevărat că ar trebui să li se faciliteze întoarcerea în țările lor de origine, pentru a putea contribui acolo la dezvoltare. În plus, ar trebui să li se dea posibilitatea de a se reîntoarce în țările membre UE pentru a-și continua, respectiv completa, studiile. Astfel s-ar crea un schimb de experiență reciproc avantajos și permanent între țările de origine și țările gazdă;

2.3

este de părere că migrația circulară este o bază importantă pe care se poate consolida contribuția pozitivă a migrației la dezvoltare;

2.4

sprijină obiectivul principal al Comisiei de a garanta un cadru legislativ comun pentru toți resortisanții țărilor terțe care au un contract legal, permis de ședere sau desfășoară o activitate legală într-un stat membru. Comitetul subliniază că trebuie abordată în special problema recunoașterii și echivalării diplomelor și altor calificări, astfel încât imigranții să nu fie nevoiți să ocupe posturi pentru care sunt supracalificați;

2.5

subliniază importanța accesului la locuri de muncă pentru integrarea cu succes a imigranților și semnalează contrastul existent între abordarea simplistă îndreptată exclusiv spre nevoia de a întâmpina cât mai mulți imigranți și de a legaliza mâna de lucru și eforturile regionale și locale de a combate excluderea, marginalizarea și xenofobia și aplicarea măsurilor de integrare a femeilor a căror legătură cu copiii lor reprezintă cheia integrării întregii familiei;

2.6

consideră că imigrarea legală ar trebui să țină seama de reîntregirea familiei ca fiind unul dintre elementele principale de integrare sociala a imigranților, deoarece, în caz contrar, strategia ar fi incompletă. Cu toate acestea, reîntregirea familiei ca factor catalizator al integrării trebuie promovată, dar doar la nivelul celulei alcătuite din părinți, copii și bunici;

2.7

subliniază preocuparea autorităților locale și regionale privind chestiunile privitoare la egalitatea între bărbați și femei, deoarece trebuie să se țină seama de dubla discriminare la care sunt supuse femeile, atât din considerente de sex, cât și de origine etnică; de aceea, face apel la Comisie și la statele membre pentru intensificarea dialogului cu țările de origine în vederea promovării drepturilor femeilor și a egalității între sexe;

2.8

sprijină poziția Comisiei privind lucrătorii sezonieri și consideră că este necesară elaborarea mai multor norme în favoarea mobilității lucrătorilor sezonieri. Este însă necesar să se ia măsuri, astfel încât munca sezonieră să nu devină un canal pentru imigrarea ilegală. O soluție ar putea fi includerea muncii sezoniere în cadrul proiectelor de cooperare cu țările de origine, astfel încât lucrătorii să fie stimulați să se întoarcă acasă la terminarea sezonului pentru a-și continua activitatea în contextul unui proiect de cooperare; În cadrul acestor programe ar putea fi încurajați și lucrătorii sezonieri care nu provin neapărat din țări apropiate geografic, dar și din cele mai îndepărtate precum America Latină, dată fiind reducerea costurilor de călătorie;

2.9

ca și Comisia, consideră că este esențială optimizarea strângerii de date pentru elaborarea eficientă a unei politici europene de migrație care ar trebui să considere piața muncii ca factor determinant pentru primirea imigranților. Este inadmisibil ca 90 % dintre imigranți să fie ilegali înainte de a deveni legali;

2.10

apreciază dorința exprimată de Comisie în documentul său de a consolida rolul portalului european pentru mobilitatea locurilor de muncă care oferă informații prin Internet din rețeaua de cooperare EURES (Servicii europene de ocupare a forței de muncă). Aceasta oferă informații, sfaturi de angajare/plasare (căutarea de locuri de muncă) lucrătorilor și angajatorilor pentru a informa, îndruma și sfătui candidații în legătură cu mobilitatea, oportunitățile de angajare și condițiile de viață și muncă în Spațiul Economic European și pentru a veni în sprijinul angajatorilor care doresc să angajeze lucrători din alte țări. CoR ar putea contribui la acest demers informând Comisia despre portalurile web administrate de autoritățile locale și regionale care ar putea constitui importante surse de informare pentru toți cei interesați (6).

2.11

susține propunerea Comisiei Europene conform căreia Europa ar trebui să devină mai atractivă pentru forța de muncă calificată, studenți cu merite deosebite și cercetători. Contrar situației actuale din anumite state membre, studenții ar trebui să aibă drept de muncă pe perioada studiilor, pentru a face mai ușoară tranziția la piața forței de muncă. Ar fi utilă crearea unor programe specifice de mobilitate pentru studenții străini, așa cum s-a întâmplat în UE cu programe de succes precum Erasmus și Leonardo da Vinci, pentru a împiedica exodul de creiere și a facilita formarea, de vreme ce studenții reprezintă o sursă inestimabilă de forță de muncă pentru țările lor de origine;

2.12

consideră că ar trebui analizată posibilitatea de a elibera permise de muncă împreună cu cele de rezidență, reducându-se astfel birocrația și crescând controlul; propune, prin urmare, ca permisele de muncă și rezidență să fie standardizate în întreaga Uniune Europeană;

2.13

susține părerea Comisiei conform căreia imigrația nu este soluția la problema îmbătrânirii populației Europei, ci doar un mijloc de ameliorare, dar nu de rezolvare, a deficitului demografic din Europa;

2.14

apreciază importanța pe care Comunicatul Comisiei o acordă cooperării cu țările de origine și susține întărirea instrumentelor financiare existente referitoare la migrație și crearea altor instrumente specifice;

2.15

arată că, pe plan intern, competențele de administrare ale autorităților locale și regionale se referă la implicarea directă în chestiunile legate de imigrație; prin urmare, subliniază că acestea ar putea aduce un plus de valoare la activitățile și dezbaterile pentru schimburi de experiență programate de Comisia Europeană pentru 2007 în domeniul sensibilizării, informării și formării (7);

2.16

se oferă să ajute Comisia la desfășurarea unei analize de impact pe care intenționează să o deruleze înainte de a prezenta propuneri concrete privind imigrarea legală și să o asiste în consultarea sistematică a autorităților locale și regionale (8).

3.1

subliniază în special necesitatea cooperării cu țările terțe pentru a combate imigrarea ilegală și subscrie, în acest context, la decizia Consiliului European din 15 și 16 decembrie 2005 de a aloca 3 % din instrumentul european pentru vecinătate și parteneriat în vederea intensificării ajutoarelor financiare în domeniile care au o legătură directă cu imigrația;

3.2

consideră că este necesară promovarea acordurilor de asociere cu țările de origine care ar trebui încheiate înainte de apariția crizelor de migrație și umanitare. Obiectul acestor acorduri ar trebui să fie cooperarea în vederea combaterii imigrației ilegale și pentru reîntoarcerea în țară și repatrierea imigranților ilegali, cât și pentru oferirea de ajutor pentru dezvoltare și pentru crearea de oportunități de angajare pentru populația autohtonă a acestor țări;

3.3

consideră că este esențială dezvoltarea tuturor surselor de informare în domeniul migrației disponibile în țările de origine, dezvoltarea dimensiunii acestora, a legislației existente și posibilităților de canalizare a imigrației pe căi legale;

3.4

susține inițiativa Comisiei Europene de a înființa un mecanism de asistență rapidă pentru statele membre care se confruntă cu o situație de presiune foarte mare la frontierele externe; solicită Consiliului să pună la dispoziția Comisiei resursele necesare punerii în practică a acestei inițiative;

3.5

subliniază propunerea exprimată în documentul Comisiei referitoare la necesitatea eradicării traficului de ființe umane și mafiilor care îl practică și solicită ca această problematică să devină o prioritate a UE și să se pună la dispoziție resursele financiare necesare. Este importantă conștientizarea dimensiunii dramei umanitare reprezentată de această problemă. Datele statistice furnizate de diferite organizații internaționale arată că unul din trei imigranți decedează în timpul călătoriei spre țara de destinație;

3.6

atrage atenția, în acest context, că țările europene care primesc imigranți ar trebui să evite delegarea sarcinii de repatriere țărilor învecinate care nu respectă îndeajuns drepturile omului, pentru a asigura astfel controlul respectării acestor drepturi;

3.7

subliniază, în acest sens, că Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă și orientările generale trebuie să încurajeze angajarea în condiții legale prin măsuri precum reducerea costurilor nesalariale ale forței de muncă și reducerea impozitelor pentru lucrătorii necalificați și cu venituri reduse; aceste măsuri pot contribui la descurajarea muncii nedeclarate și, prin urmare, angajarea imigranților ilegali. Aceste inițiative de flexibilizare a pieței forței de muncă ar trebuie să stimuleze angajarea imigranților în condiții legale;

3.8

sprijină promovarea campaniilor de informare referitoare la avantajele imigrației legale și la pericolele imigrației ilegale și inițiativa Comisiei de a lansa în 2007 un studiu despre practicile actuale și consecințele măsurilor de regularizare din statele membre, care va constitui baza discuțiilor viitoare și va contribui la stabilirea unui cadru legal pentru regularizarea la nivel european.

3.9

consideră oportună colaborarea la nivel comunitar între reprezentanțele diplomatice ale statelor membre și serviciile de informații, astfel încât să poate identifica și combate împreună cu autoritățile locale competente organizațiile criminale care se ocupă cu traficul ilegal de imigranți.

4.1

sprijină mandatul viitoarei Rețelei europene de migrație, care constă în punerea la dispoziția Comisiei, statelor membre și opiniei publice de informații obiective, fiabile și comparabile privind azilul și migrația și susține propunerea ca aceste informații să fie făcute publice (cu excepția celor cu caracter confidențial) cu acordul agențiilor de protecție a datelor;

4.2

se declară de acord cu faptul că un singur organism ar trebui să se ocupe de activitățile concrete precum colectarea și analizarea datelor, cercetarea, publicarea avizelor și recomandărilor și creșterea sensibilizării, deoarece, astfel, pot fi generate economii de scară și se creează o mai bună coordonare;

4.3

mai adaugă o sarcină la cele de mai sus: Rețeaua europeană de migrație ar trebuie să coordoneze, de asemenea, punerea în aplicare a dreptului comunitar de către diferitele țări;

4.4

în conformitate cu Parlamentul European (9) și cu scopul de a asigura o colaborare strânsă între factorii implicați și organele responsabile cu colectarea de date, sugerează desemnarea unei persoane de legătură din partea fiecăruia și înființarea unui site web accesibil exclusiv factorilor implicați și specialiștilor. De asemenea este necesară o legătură între organismele naționale și internaționale însărcinate cu aceste probleme. Acestea vor căuta mijloace de cooperare în vederea rezolvării problemelor lor;

4.5

sugerează, cu privire la structura rețelei, alegerea primei opțiuni, de rețea atașată Comisiei, deoarece aceasta facilitează controlul, coordonarea și relația cu alte instituții europene. În ceea ce privește funcționarea punctelor naționale de contact, reprezentanții naționali vor fi responsabili cu colectarea de date și analizarea problemelor. Rolul punctelor de contact va fi acela de colectare, analiză (dacă este posibil) și transmitere de date rețelei și actorilor naționali în conformitate cu prevederile naționale cu privire la sarcinile și activitățile punctului de contact. Rețelei ar trebui să i se asigure un statut independent față de guvernele fiecărei țări, iar structura sa ar trebui să includă autoritățile locale și regionale. În orice caz, trebuie asigurată fluidizarea transmisiei de informații.

4.6

consideră că este important ca prin această rețea

5.1

prevede acordarea unei importanțe deosebite rapoartelor anuale privind migrația și dezvoltarea, astfel încât acestea să furnizeze date statistice care să contribuie la controlul imigrației și punerea în aplicare a unei politici corespunzătoare pentru migrație. Politicile publice nu pot fi planificate, mai ales în acest domeniu, fără a dispune de suficiente informații;

5.2

recomandă intensificarea schimbului de informații între statele membre și între acestea și autoritățile locale și regionale prin intermediul rețelelor existente și viitoarei Rețele europene de migrație. Toți factorii implicați trebuie să aibă acces la cât mai multe informații posibil;

5.3

subliniază că orice idee care urmează a fi pusă în aplicare trebuie să se traducă în programe și că orice program nou sau prevedere legislativă nouă care urmează a fi elaborate trebuie apoi analizate pentru a evalua utilitatea și buna sau slaba gestionare a acestora. De aceea, Comitetul salută inițiativa Comisiei de a elabora un proiect anual de evaluare privind imigrarea și integrarea;

5.4

susține propunerea Comisiei de a înființa un forum anual de integrare, în cadrul căruia experți, imigranți, factori de decizie ai administrației publice (inclusiv la nivel local și regional) și, în principiu, toți ceilalți factori implicați pot discuta despre cele mai bune practici și ajunge la concluzii aplicabile. Comisia este de părere că schimbul de opinii despre cele mai bune practici este esențial, deoarece autoritățile locale și regionale pot avea o contribuție concretă la obținerea de progrese și la recunoașterea rezultatelor măsurilor în acest domeniu. În acest sens, este nevoie de o serie de mijloace pentru a obține informații complete și exacte despre migrație care vor fi ulterior luate în considerare la punerea în aplicare a acestor politici. Raporturile anuale vor fi luate în considerare la forumul anual de integrare. Este necesară menținerea permanentă a unui contact cu toate părțile implicate.

6.1

recomandă recunoașterea unei politici europene comune privind migrația care să permită o mai strânsă colaborare și o mai bună coordonare între statele membre și țările terțe;

6.2

consideră esențială îmbunătățirea cantității și calității informațiilor disponibile și aprecierea corectă a nevoilor pieței muncii dacă se dorește punerea în aplicare eficientă a politicii europene de migrație și controlul fluxurilor de migrație;

6.3

recomandă promovarea dezvoltării comune ca mijloc de exploatare a potențialului comunităților de imigranți din statele UE pentru stimularea dezvoltării în propriile țări de origine; solicită analizarea alternativelor inovatoare de canalizare a imigrației legale prin eliminarea obstacolelor existente cu care imigranții se confruntă la ocuparea unui loc de muncă în țările de origine;

6.4

recomandă adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru eradicarea traficului de ființe umane și a mafiilor care îl practică. Această problematică ar trebui să devină o prioritate a UE și să se pună la dispoziție resursele financiare necesare. Este esențială prevenirea imigrației ilegale și combaterea economiei subterane pe care aceasta o încurajează;

6.5

subliniază încă o dată că, pe plan intern, competențele administrative ale autorităților regionale și locale implică confruntarea directă a acestora cu chestiunile legate de imigrație; de aceea, propune crearea unui mecanism de urmărire a avizelor privind imigrația pentru a asigura reprezentarea Comitetului prin președintele Comisiei pentru afaceri constituționale sau raportori în cadrul diferitelor inițiative ale Comisiei Europene în acest domeniu. Acest mecanism ar permite Comitetului să se implice activ în diferitele etape ale procesului legislativ:

6.6

solicită, prin urmare, să fie reprezentat în grupurile de lucru formale și informale ale Comisiei care se ocupă de politica de migrație. consideră că această monitorizare va permite Comisiei să beneficieze de experiența practică a autorităților locale și regionale în domeniul migrației;

6.7

solicită includerea autorităților locale și regionale în Rețeaua europeană de migrație.

6.8

solicită să contribuie la portalul web pentru migrație pe care Comisia intenționează să-l înființeze, informând Comisia despre portalurile web ale autorităților locale și regionale care ar putea constitui surse importante de informare pentru toți factorii interesați;

6.9

solicită consolidarea instrumentelor juridice și financiare existente și crearea unui nou instrument care să mijlocească integrarea — în special prin educație — a noilor imigranți și a descendenților acestora din a doua și a treia generație;

6.10

propune ca primul summit cu tema „Rolul regiunilor europene în gestionarea fluxurilor de migrație” să fie organizat în scopul promovării schimbului de opinii și experiențe în acest domeniu între regiunile europene.

30.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 146/10

—

Locuința nu înseamnă doar cărămizi și mortar, ci și zonele și comunitățile în care trăim. A te ocupa de problema locuinței înseamnă a face eforturi în direcția creării unor zone mai sigure, mai curate și mai verzi în orașele și regiunile noastre, în care oamenii să poată trăi și interacționa. Problemele legate de locuință se referă și la ocuparea forței de muncă, transport și servicii și la crearea unui mediu de bună calitate. În consecință, deși locuința nu este de competența specifică a Uniunii Europene, multe politici au un efect direct sau indirect asupra problemelor legate de locuință. Printre acestea se numără politicile referitoare la mediul urban, eficiența energetică, energiile regenerabile, poluarea sonoră și sănătatea, dar și realizarea pieței interne a serviciilor și concurența;

—

Noile state membre pot utiliza până la 3 % din sumele alocate pentru programele operaționale respective sau 2 % din sumele totale alocate din FEDR pentru locuință; avizul conține sfaturi practice și exemple de bună practică de pe întreg cuprinsul UE cu scopul de a oferi sprijin pentru aceste cheltuieli. Avizul cuprinde idei privind relația fizică dintre peisaj și clădiri, case, locuri de muncă și servicii locale; eficiența energetică și dezvoltarea durabilă; și evitarea ghetoizării în zonele rezidențiale.

—

Toate statele membre pot examina rolul jucat de formare profesională în crearea de comunități durabile. Educarea membrilor comunităților locale în vederea dobândirii aptitudinilor necesare pentru a îmbunătăți zonele în care locuiesc, a crea spații verzi și a îmbunătăți eficiența energetică poate oferi soluții pentru cartierele în declin și poate constitui o nouă sursă de ocupare a forței de muncă.

1.

Șefii de guvern au ajuns în decembrie 2005 la un compromis, prin care s-a stabilit că locuința reprezintă un cost eligibil în cadrul Fondurilor Structurale numai pentru noile state membre, într-o proporție limitată, în temeiul Regulamentului FEDR (articolul 7 alineatul (2)): 3 % din fondurile alocate pentru programele operaționale respective sau 2 % din alocările totale pentru FEDR. Cheltuielile sunt, de asemenea, limitate la locuințele multifamiliale și locuințele sociale și trebuie efectuate în cadrul programelor de dezvoltare urbană. Noile instrumente create în cadrul Fondurilor Structurale prin cooperarea dintre Comisie și BEI, cum ar fi JESSICA, vor permite finanțarea proiectelor în contextul mai larg al dezvoltării urbane;

2.

Locuința nu reprezintă o competență specifică Uniunii Europene, dar multe politici au un efect direct sau indirect asupra problemelor legate de locuință. Printre acestea se numără în special politicile referitoare la mediul urban, eficiența energetică, energiile regenerabile, poluarea sonoră și sănătate, dar și realizarea pieței interne a serviciilor și concurența;

3.

Autoritățile locale și regionale din Uniunea Europeană, în general, răspund de problemele legate de locuință în zonele lor, iar cadrul urban constituie o mare provocare în ceea ce privește problemele legate de locuință;

4.

Accesul la o locuință decentă reprezintă o condiție esențială pentru menținerea coeziunii sociale și teritoriale în cadrul Uniunii Europene. Prin urmare, există o puternică legătură între locuință și Agenda Lisabona. Locuința decentă este fundamentală pentru competitivitatea regiunilor. Fără suficiente locuințe de bună calitate, regiunile nu pot atrage și păstra lucrători, ceea ce duce la declin economic.

1.

Locuința reprezintă unul din factorii-cheie în combaterea excluderii sociale și a șomajului, îmbunătățind condițiile de viață și de muncă în sate, orașe, zone și regiuni rurale și încurajând armonia în cadrul comunităților și între acestea, precum și în realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă;

2.

Multe regiuni și orașe ale Uniunii Europene traversează în prezent sau ar trebui să traverseze, un proces de renovare în zonele în care calitatea locuințelor este slabă, iar piața locuințelor nu funcționează corespunzător, la aceasta adăugându-se declinul economic, deteriorarea structurii fizice și a infrastructurii sociale (educație, sănătate și relații comunitare) în cartiere;

3.

Locuința nu înseamnă doar cărămizi și mortar, ci și zonele și comunitățile în care trăim. A te ocupa de problema locuinței înseamnă a face eforturi în direcția creării unor zone mai sigure, mai curate și mai verzi în orașele și regiunile noastre, în care oamenii să poată trăi și interacționa. Problemele legate de locuință se referă și la ocuparea forței de muncă, transport și servicii și la crearea unui mediu de bună calitate. Aceasta este agenda „comunităților durabile”. Este necesară abordarea a două dimensiuni ale acestei agende: cea teritorială și cea socială.

1.1

Există o moștenire formată din locuințe improprii și comunități excluse ca rezultat al deceniilor de neglijență atât în vechile, cât și, mai ales, în noile state membre ale UE. Lipsa de investiții în locuințe a dus în astfel de cazuri la ghetoizarea comunități excluse și mai sărace, ceea ce duce la nemulțumiri și, uneori, la tulburări sociale și violență, astfel cum s-a putut observa recent în unele state membre.

1.2

Planificarea urbană reprezintă un element fundamental al strategiilor viitoare și este importantă alinierea strategiilor privind locuința la strategiile de amenajare a teritoriului în cadrul regiunilor. Vechile state membre au înregistrat atât succese, cât și eșecuri în acest domeniu, încercând să combată extinderea necontrolată a aglomerărilor urbane și congestionarea traficului, în schimbul unor orașe mai atractive și mai locuibile, care să-și promoveze și să-și creeze o identitate la nivel local sau de cartier. Noile state membre trebuie să aibă în vedere aceste experiențe pentru a evita greșelile similare.

1.3

Acțiunile de renovare a cartierelor vor varia în funcție de condițiile locale, dar ar trebui să fie globale și să includă măsuri de îmbunătățire a sistemului de învățământ, de sănătate și a altor servicii publice, promovând formarea, ocuparea forței de muncă și oportunitățile economice, introducând metode pro-active de gestionare a cartierelor, gestionând comportamentele antisociale, îmbunătățind calitatea și proiectarea mediului și asigurând servicii de transport în comun de calitate. [A se vedea anexa, exemplul 4]

1.4

Trebuie să se acorde prioritate reabilitării zonelor abandonate, recuperării terenurilor industriale pentru a menține orașele în spații compacte și a evita extinderea necontrolată a aglomerărilor urbane și invadarea comunităților rurale. Adesea, aceasta este o soluție mai costisitoare pe termen scurt, dar aduce beneficii pe termen lung în ceea ce privește coeziunea comunităților, reutilizarea resurselor și ocuparea forței de muncă. Subvențiile pentru infrastructură și stimulentele la nivel local și regional constituie instrumente eficiente pentru reabilitarea terenurilor dezafectate.

1.5

De asemenea, va trebui să se pună accentul pe restaurarea, întreținerea și îmbunătățirea clădirilor existente, prin luarea de măsuri în sprijinul reabilitării și renovării, precum și prin instalarea tinerilor în cartierele din centrele istorice ale orașelor, în așezări rurale costiere și interioare care sunt părăsite sau sunt locuite de o populație îmbătrânită.

1.6

Crearea de parteneriate public-privat (PPP) pentru exploatarea zonelor abandonate și reabilitarea locuințelor multifamiliale poate schimba nu numai aspectul fizic al acestor proprietăți, ci poate duce și la îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă în cartiere.

1.7

Cartierele compacte, cu locuințe proiectate după standarde de înaltă calitate, având dimensiuni și moduri de utilizare diverse, au o densitate a dezvoltării și populației care va putea susține servicii integrate, magazine și transporturi, asigurându-le astfel viabilitatea economică. Oferta de locuințe trebuie, de asemenea, legată de furnizarea de servicii publice și trebuie să se acorde atenție menținerii unor nivele optime de populație pentru a putea susține serviciile esențiale. În etapa de renovare urbană în materie de locuințe, menținerea populațiilor poate fi dificilă și, în consecință, serviciile au de suferit. Statele membre ar trebui să recunoască importanța continuității serviciilor în momentul unor schimbări substanțiale în cadrul unei comunități.

1.8

Este necesară o viziune globală asupra planificării pentru a înțelege relația fizică dintre peisaj și clădiri, case, locuri de muncă și servicii locale. Proiectele trebuie să fie compatibile între ele, precum și cu spațiul care le înconjoară. Când se renovează sau se construiesc locuințe, autoritățile locale și regionale trebuie să aibă în vedere aspecte cum ar fi proiectarea, pentru a descuraja infracționalitatea și a crea zone de calitate, dezvoltarea durabilă și patrimoniul, precum și nevoile și aspirațiile comunităților locale și impactul mai larg asupra coeziunii.

1.9

Valorificarea istoriei și a patrimoniului unui cartier poate fi un factor esențial în atragerea de investitori și locuitori. Opțiunea de a utiliza un bogat patrimoniu urban sau industrial, în loc de a-l ascunde, poate impulsiona recuperarea și schimbarea, creând locuri atractive, cu o puternică identitate, care să dea naștere unui sentiment de mândrie în cadrul comunității. De aceea, hotărârile privind ceea ce trebuie păstrat, renovat sau demolat nu ar trebui luate înainte de a analiza factorii fizici, de mediu, sociali și economici.

1.10

Întreprinderile sociale, inclusiv asociațiile de gestionare a locuințelor (Housing Associations), ocupă un loc important în renovarea locuințelor în unele state membre. Acestea reprezintă un factor de stabilitate și rezolvă probleme legate de integrarea și accesibilitatea suburbiilor și oferă sprijin comunităților aflate sub presiune. Asociațiile de gestionare a locuințelor, ca furnizori de locuințe sociale, dispun de flexibilitate și au o relație directă cu comunitățile, ceea ce le permite să ofere soluții care să se potrivească nevoilor locuitorilor. În plus, acestea creează locuri de muncă și pot atrage sprijin pentru proiecte atât din sectorul public, cât și din cel privat. [A se vedea anexa, exemplele 1 și 2].

1.11

Întrucât schimbările climatice devin o preocupare din ce în ce mai mare pentru guverne, pentru viitoarele locuințe trebuie avută în vedere proiectarea eficientă din punct de vedere energetic a locuințelor, care permite furnizarea de căldură la prețuri acceptabile și rezolvă problema lipsei combustibilului. Cu toate acestea, rezolvarea problemei izolării necorespunzătoare a proprietăților mai vechi este, la rândul ei, vitală, putând asigura crearea de locuri de muncă și conservarea energiei. Unul din factorii care contribuie la scăderea numărului de cereri de locuințe în anumite zone este calitatea necorespunzătoare a construcțiilor, locuințele fiind doar o componentă a acestora. Atunci când creează infrastructuri pentru locuințe, specialiștii în urbanism trebuie să aibă în vedere încă de la început opțiuni durabile din punctul de vedere al protecției mediului. De exemplu, instalațiile geotermale de producere a apei calde sunt nu numai eficiente din punct de vedere energetic, dar reduc și costurile de încălzire. Evitarea risipei de energie este esențială pentru ca UE să poată îndeplini obiectivele din Protocolul de la Kyoto. Această problemă ar trebui avută în vedere atunci când se inițiază procese de renovare urbană și intervenții asupra locuințelor, în special în contextul directivei UE privind eficiența energetică a clădirilor.

1.12

Proiectarea locuințelor în cartiere trebuie să ia în considerare modul în care vor fi utilizate spațiile dintre imobile, precum și modul în care spațiile publice pot favoriza interacțiunea dintre persoane. De exemplu, străzile trebuie construite pentru oameni și nu trebuie considerate doar căi de circulație pentru automobile. În zonele rezidențiale, nevoile conducătorilor auto trebuie să treacă după cele ale pietonilor și ale rezidenților; acesta reprezintă numai unul din numeroasele exemple posibile de interacțiune în spațiu. Utilizarea de programe de inserție pe piața muncii și de formare în horticultură în aceste zone poate schimba percepția fizică a unei zone, poate spori bunăstarea locuitorilor și poate transforma terenuri abandonate în spații verzi mai productive.

1.13

Amenajarea spațiului poate încuraja oamenii să adopte moduri de viață mai sănătoase și mai atente față de mediu, de exemplu servicii și facilități la mică distanță de casă, centre de reciclare, parcuri, terenuri de joacă și acces corespunzător la mijloacele de transport în comun.

1.14

Din acest punct de vedere, este esențială comunicarea cu cetățenii, precum și implicarea acestora încă din faza inițială a unui proiect de reabilitare, pentru a-i asocia în mod activ la procesul de renovare și a face legătura dintre regenerarea fizică a zonei și regenerarea spiritului de apartenență la comunitate, de integrare și de coeziune socială. Măsurile de reabilitare trebuie, în primul rând, să fie benefice pentru locuitori și nu trebuie să ducă la eliminarea celor mai vulnerabili din punct de vedere social.

1.15

Educarea membrilor comunităților locale în scopul dobândirii abilităților necesare pentru a îmbunătăți zonele în care locuiesc, crearea de spații verzi și îmbunătățirea eficienței energetice pot oferi soluții pentru dubla problemă a șomajului și a nemulțumirii în cartierele în declin. [A se vedea anexa, exemplul 5]

1.16

Adeseori parteneriatele public-privat se concentrează asupra proiectelor publice de infrastructură, cum ar fi transportul, gestionarea deșeurilor și utilitățile publice. Deși valoarea PPP-urilor în domeniul regenerării urbane a fost recunoscută de anumite organizații, această valoare ar putea fi dezvoltată și mai mult. O condiție prealabilă pentru o astfel de dezvoltare ar reprezenta-o clarificarea cadrului juridic comunitar referitor la PPP, deoarece, în momentul de față, persistă anumite incertitudini privind definiția conceptului de „in-house”, privind clasificarea drept PPP a anumitor activități comune privitoare la locuințele sociale și privind clasificarea drept PPP instituționalizat a anumitor asociații de gestionare a locuințelor sociale.

1.17

În întreaga Europă, regenerarea urbană reprezintă, în diferite grade, o provocare majoră pentru autoritățile municipale și necesită investiții semnificative, indiferent dacă acestea sunt de natură financiară, creativă sau managerială. Multe orașe nu mai pot face față singure acestor provocări, fie din lipsă de fonduri publice, din lipsă de competențe profesionale sau, pur și simplu, pentru că riscurile implicate sunt prea mari sau pentru simplul fapt că există anumite restricții juridice (la contractarea de credite).

1.18

În această privință, PPP-urile pot fi utile nu numai în măsura în care oferă surse de finanțare suplimentare, ci și în găsirea celor mai bune soluții pentru ca fiecare parte să se detașeze de rolul tradițional de parte interesată. Competențele complementare ale partenerilor din sectorul privat pot asigura gestionarea proiectelor și simplitate în ceea ce privește organizarea acestora. Organizațiile locale, care sunt mai suple decât structurile municipale, sunt apropiate de rețelele informale și reprezintă interesele pe termen lung ale comunităților locale, pot oferi eficiență și pot, de asemenea, facilita acceptarea și sprijinul public. Prin urmare, proiectele pot fi puse în aplicare mai repede și au o mai mare durabilitate pe termen lung.

1.19

Cu toate acestea, există riscul ca pătrunderea finanțărilor din sectorul privat să ducă la o umflare artificială a prețurilor pe piața locuințelor. O asemenea evoluție ar avea multe efecte negative. Comunitățile locale se pot trezi în situația de a renunța la proprietatea asupra locuințelor din cauza prețurilor, ceea ce ar determina dezintegrarea comunităților, oamenii fiind forțați să-și abandoneze zonele în care locuiesc, familiile și rețelele de asistență. În această privință, locuințele sociale pot și ar trebui să joace un rol esențial. Locuințele sociale pot reduce impactul acestei inflații și se pot prevedea dispoziții suplimentare pentru comunitățile locale prin programe de coproprietate și credite ipotecare cu dobânzi reduse. Aceste măsuri pot duce la menținerea actualilor rezidenți, pot atrage noi rezidenți în zonele aflate în condiții dificile și pot oferi un nou stimulent economic pentru economia locală.

2.1

Pentru a facilita accesul întregii populații la locuințe, este necesar să se facă eforturi pentru a dispune de o ofertă adecvată de locuințe de închiriat, pentru a-i încuraja și a le oferi asistență celor care devin proprietari ai locuințelor și pentru a-i ajuta să-și întrețină locuințele. Asistența se poate oferi sub formă de reduceri ale cheltuielilor administrative, menținerea unor dobânzi scăzute și stimulente fiscale pentru anumite grupuri, precum și facilitarea accesului la produse bancare. Stimulente precum subvenții pentru întreținerea fațadelor clădirilor și crearea de spații verzi în fața clădirilor pot contribui, de asemenea, la îmbunătățirea standardelor locuințelor. [A se vedea anexa, exemplele 4, 5 și 6].

2.2

Formarea unor comunități integrate dincolo de diviziunile sociale, etnice și religioase poate fi adesea realizată prin satisfacerea nevoilor și aspirațiilor legate de locuință ale diferitelor grupuri ale comunității. Aceasta se poate realiza prin forme mixte de proprietate, inclusiv co-proprietatea și locuințele de dimensiuni diverse pentru familiile mai numeroase sau persoane singure. Valoarea terenurilor poate fi utilizată ca un instrument care să permită crearea de opțiuni ieftine, în cazul în care municipalitatea este dispusă să utilizeze în acest scop terenurile pe care le deține. Nevoile grupurilor religioase, de exemplu nevoia de apă curentă pentru abluțiuni rituale, ar trebui să fie, de asemenea, luate în considerare atunci când se construiesc sau se repartizează locuințe. Locuințele accesibile și de utilizare îndelungată pot fi, de asemenea, importante pentru lucrătorii cu handicapuri sau vârstnici.

2.3

Alegerea de către cetățeni a locuinței poate contribui la concentrarea în anumite localități a unor persoane cu aceeași origine etnică. Acest lucru nu constituie în sine o problemă și există multe exemple de comunități armonioase cu concentrări mari de rezidenți având o anumită origine etnică. Dar, în mod regretabil, în anumite zone, comunități compuse din africani sau formate din membri ai unor minorități etnice sunt concentrate în locuințe private de calitate slabă, iar membrii săraci ai comunității albe stau în locuințe sociale. Lipsa de interacțiune, determinată în parte de segregarea fizică, poate duce la teamă și neîncredere, care riscă să se amplifice, deoarece segregarea în materie de locuințe duce la segregare în școli și activități recreative.

2.4

Dată fiind natura dezavantajelor economice și sociale cu care se confruntă multe minorități sau comunități excluse, multe strategii și programe de regenerare tradiționale aspiră să rezolve aceste probleme ca parte a unor acțiuni globale de intervenție. Acțiunea pentru locuință trebuie să joace un rol în aceste programe și trebuie, de asemenea, să fie inclusă ca parte componentă în evaluarea mai cuprinzătoare a impactului intervenției și investițiilor în realizarea unei regenerări reușite.

2.5

Este important ca zonele rezidențiale să reflecte cultura comunităților care trăiesc acolo. Punctele de reper locale, precum centrele comunitare, lăcașele religioase, piețele locale și magazinele specializate, sunt importante pentru crearea comunităților. Organizații precum Habitat for Humanity pot furniza mecanisme pentru a crea noi locuințe accesibile tuturor, în special celor care au obiecții de natură religioasă împotriva împrumuturilor și creditului ipotecar, oferindu-le o modalitate de a deveni proprietari de locuință prin mijloace netradiționale.

2.6

Schimbările demografice și mobilitatea lucrătorilor în cadrul UE reprezintă factori care influențează nevoile și cererile de locuințe. În unele orașe și regiuni, mai multe locuințe au rămas goale, deoarece locuitorii s-au mutat în alte regiuni pentru a găsi un loc de muncă, de aici rezultând scăderea populației. Noi complicații cu care se confruntă multe state membre sunt reprezentate de fenomenul creșterii vârstei la care părinții au copii, ceea ce duce la scăderea numărului de copii, și de cel al persoanelor vârstnice care trăiesc mai mult, ceea ce duce la o cerere crescută de locuințe pentru o singură persoană. Regiunile trebuie să fie conștiente atât de provocările demografice, cât și de efectele imigrației și migrației lucrătorilor și să-și adapteze strategiile în materie de locuințe în consecință.

3.1

Parlamentul European să continue dezbaterea lansată prin raportul său din proprie inițiativă (1) și să încorporeze în raport propunerea de Cartă Europeană pentru Locuință, adoptată de Intergrupul Urban-Locuință, deoarece UE nu poate ignora în mod constant preocupările cetățenilor referitoare la locuință ca element esențial al programului de creștere și productivitate.

3.2

Să fie recunoscut rolul pe care locuința îl joacă în sprijinirea creșterii sociale și economice. Locuințele decente în comunități durabile, care contribuie la un mediu de bună calitate, sunt locuri unde oamenii doresc să locuiască. Dacă sunt atrași oamenii, vor fi atrase, de asemenea, investițiile și va fi încurajată creșterea economică durabilă.

3.3

Să fie utilizat instrumentul JESSICA pentru locuință în noile state membre ca instrument de completare a altor inițiative FEDR pentru renovarea și dezvoltarea urbană. În această privință, CoR recomandă integrarea locuinței în strategiile de dezvoltare urbană durabilă care pot fi finanțate prin JESSICA. Utilizarea ingineriei financiare poate fi foarte utilă pentru punerea în practică a unor politici eficiente în materie de locuințe, în special micro-creditele pentru renovarea și reabilitarea locuințelor care pot primi asistență prin inițiativa JEREMIE.

3.4

Noile state membre să crească resursele financiare aflate la dispoziția autorităților locale pentru ca acestea să poată răspunde în mod eficient la problemele dezvoltării urbane durabile și ale locuinței, să promoveze la nivel național strategii (programe) de locuințe pentru a încuraja construcția de locuințe comune și sociale și să pună la dispoziție investiții pentru dezvoltarea infrastructurii.

3.5

Să se acorde prioritate reutilizării zonelor abandonate, recuperării terenurilor industriale pentru a menține orașele în spații compacte și a preveni extinderea necontrolată a aglomerărilor urbane și invadarea comunităților rurale.

3.6

Cetățenii să participe la proiectele de renovare urbană, în special în cazul reabilitării cartierelor degradate în care trebuie restabilite atât spiritul de comunitate, cât și relațiile și integrarea locuitorilor. În cadrul acestui proces ar trebui luată în considerare și făcută accesibilă statelor membre experiența proiectelor finanțate de UE (cum ar fi INTERREG IIIC POSEIDON).

3.7

Toate statele membre să ia în considerare rolul formării în crearea de comunități durabile. Educarea membrilor comunităților locale în vederea dobândirii aptitudinilor necesare pentru a îmbunătăți zonele în care locuiesc, a dezvolta spații verzi și a îmbunătăți eficiența energetică poate oferi soluții pentru cartierele în declin și poate constitui o nouă sursă de ocupare a forței de muncă.

3.8

CoR reamintește, în conformitate cu concluziile Consiliului informal de la Bristol privind comunitățile durabile, că este necesar ca specialiștii în urbanism să-și dezvolte competențele și baza de cunoaștere. În această privință, invită Comisia să întreprindă noi inițiative, în special în domeniul cooperării și al transferului de bune practici și solicită crearea unei rețele europene de capitalizare și difuzare a bunelor practici în materie de energie inteligentă pentru locuințe și de educare a locuitorilor.

3.9

Să se realizeze o revizuire a Directivei UE privind eficiența energetică a clădirilor și o trecere în revistă atentă a aplicării acesteia în statele membre. Energia în domeniul locuințelor poate fi promovată și prin programe UE precum „Energia inteligentă pentru Europa” sau inițiativa CONCERTO (al 7-lea program-cadru) pentru perioada 2007-2013.

3.10

Recomandă să se pună accentul înainte de toate pe educarea cetățenilor în ceea ce privește economia de energie; cererea care se va menține în aceste condiții va fi satisfăcută prin utilizarea cu prioritate a energiilor regenerabile. În acest scop, Comitetul recomandă să se aloce mai multe fonduri pentru cercetare și sensibilizare în acest domeniu.

3.11

Locuința să fie inclusă ca element important în orice politică urbană a UE în perspectiva Consiliului de Miniștri informal de la Leipzig, însărcinat cu probleme urbane, care va avea loc în mai 2007.

3.12

Este necesară o viziune globală a planificării pentru a optimiza relația fizică dintre peisaj și clădiri, case, locuri de muncă și servicii locale. Trebuie asigurate prin măsuri la nivel local, regional și național terenurile necesare, în special pentru locuințele sociale și trebuie garantată utilizarea acestora în conformitate cu scopul prevăzut.

3.13

Să se țină cont de faptul că oferta de locuințe trebuie legată de furnizarea de servicii publice și că, odată cu crearea de noi spații de locuințe, trebuie asigurată infrastructura necesară pentru furnizarea serviciilor publice. În plus, trebuie să se acorde atenție menținerii unor nivele optime de populație pentru a putea susține serviciile esențiale.

3.14

Să fie recunoscut rolul asociațiilor de gestionare a locuințelor, deoarece acestea sunt flexibile și au totodată o relație directă cu comunitățile, ceea ce le permite să găsească soluții adecvate la problemele cu care se confruntă locuitorii.

3.15

Să fie luat în considerare rolul locuinței în contextul schimbărilor demografice și, de asemenea, pentru integrarea populațiilor de imigranți în cadrul politicii de imigrație a UE, și să se recunoască rolul specific pe care autoritățile regionale și locale îl pot juca în acest domeniu.

3.16

Grupul de lucru inter-servicii al Comisiei însărcinat cu probleme urbane, care a fost creat recent, să trateze locuința ca pe un element important al politicilor urbane.

3.17

Salută recunoașterea de către Comisie, în comunicarea sa privind serviciile sociale de interes general, a rolului jucat de locuințele sociale în punerea în aplicarea a obiectivelor tratatului privind consolidarea coeziunii sociale și a drepturilor fundamentale.

3.18

Îndeamnă statele membre să simplifice și să transparentizeze procedurile administrative pentru renovarea locuințelor.

3.19

Să fie utilizată rețeaua URBACT și noua inițiativă „Regiuni pentru schimbare economică” ca instrument potențial pentru schimbul de expertiză și de bune practici între orașe și regiuni din Uniunea Europeană.

3.20

Recomandă să se includă în Directiva UE privind eficiența energetică reabilitarea și restaurarea fondului locativ vechi ca prioritate menită să împiedice extinderea zonei construite, atâta timp cât nu s-au folosit locuințele deja construite și care dispun de condițiile necesare pentru a fi locuite, prin aceasta evitându-se utilizarea inutilă a terenurilor prin construcția de clădiri noi.

30.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 146/19

—

consideră că obiectivul global al viitoarei politici maritime europene este de a recunoaște și de a conserva uriașul potențial al mărilor Europei și de a concepe o politică maritimă activă, astfel încât și generațiile viitoare să poată beneficia de bogăția ecologică, economică, biologică și culturală a mării;

—

solicită Comisiei să prezinte un Plan de acțiune european în domeniul maritim, care să includă, printre altele, următoarele acțiuni:

1.

oceanele și mările reprezintă un fundament important al vieții pe Terra, menținând un nivel înalt de biodiversitate, contribuind la reglarea condițiilor climatice, oferind resurse esențiale, cum ar fi hrană (pește, alge, fructe de mare etc.), energie și minerale, și constituind una din principalele căi de transport, în special pentru comerțul intercontinental;

2.

Europa este un continent maritim care are nevoie de o politică maritimă integrată, în spiritul preambulului Convenției Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării, în care se declară, între altele, că „problemele legate de dreptul mării” trebuie rezolvate „în spiritul cooperării și înțelegerii reciproce”, că „problemele spațiului oceanic sunt strâns legate între ele și trebuie abordate în ansamblu”, că ar trebui facilitată „comunicarea internațională” și că ar trebui promovate „utilizarea echitabilă și eficientă a resurselor” și „conservarea resurselor vii, precum și … protecția și conservarea mediului marin”;

3.

o bună politică maritimă europeană trebuie să aibă în vedere realitățile complexe și adesea divergente care există în cadrul diferitelor regiuni geografice ale Europei, punându-se accent, în mod special, pe diversitatea naturii și pe disponibilitatea resurselor, precum și pe gradul de utilizare și interacțiunea dintre acestea;

4

mările și oceanele reprezintă o valoare în sine pentru umanitate și, prin urmare, exploatarea lor durabilă și protecția mediului ar trebui să fie obiective pentru realizarea cărora Uniunea Europeană trebuie să se implice în mod activ;

5.

autoritățile locale și regionale, în special cele din zonele costiere, dispun de o gamă largă de experiențe care au dat naștere unui puternic interes local și regional în ceea ce privește elaborarea unei politici maritime pentru viitor;

1.1

salută publicarea Cărții verzi, care încearcă să ofere o prezentare globală a principalelor elemente în stabilirea unei politici maritime comune;

1.2

salută abordarea globală, care integrează politicile sectoriale majore, cum ar fi transport, industrie, porturi, pescuit, energie, mediu și turism, într-o politică maritimă europeană comună;

1.3

recunoaște punctul de vedere al Comisiei, potrivit căruia această abordare globală trebuie să se reflecte într-o abordare integrată a guvernanței la nivel local, regional, național și european;

1.4

subliniază faptul că diferitele aspecte ale politicii maritime europene trebuie să aibă în vedere necesitatea de coordonare internațională în acest domeniu pentru a garanta eficiența exploatării durabile și protecția mediului în ceea ce privește mările și oceanele;

1.5

sprijină hotărârea exprimată în cadrul Cărții verzi de a face astfel încât viitoarea politică maritimă europeană să ia în considerare criteriile stabilite prin Agenda Lisabona și Strategia tematică privind protecția și conservarea mediului marin;

1.6

salută procesul de consultare, extins și de durată, inițiat de Comisie și care implică toți factorii relevanți și cetățenii, ale căror opinii ar trebui avute în vedere la formularea viitoarei politici maritime europene;

1.7

recunoaște că se acordă importanță strângerii și diseminării transparente a informațiilor ca o condiție prealabilă pentru unificarea efectivă a diferitelor politici și interese sectoriale;

1.8

se oferă în continuare să joace un rol semnificativ de parteneriat în procesul de consultare permanentă inițiat prin Cartea verde și subliniază utilitatea unei campanii publicitare pe termen lung care să implice autoritățile locale și regionale, asigurându-se astfel că cetățenii europeni care vor fi cel mai direct afectați de această nouă politică nu numai că înțeleg ce se propune, dar sunt și încurajați să-și prezinte opiniile, ideile și preocupările;

1.9

apreciază importanța recunoscută de către Comisie a rolului dimensiunii regionale în gestionarea activităților maritime și subliniază relevanța autorităților locale și regionale în conturarea și aplicarea viitoarei politici maritime europene;

1.10

consideră că este necesar să se acorde atenția cuvenită factorilor specifici locali, regionali și ecoregionali din cadrul bazinelor marine europene mari și mici, cum ar fi Marea Baltică, Marea Neagră, Canalul Mânecii, Marea Mediterană, Marea Nordului și nordul Oceanului Atlantic, precum și mările din jurul regiunilor ultraperiferice ale UE: Oceanul Atlantic și coasta sa africană, Marea Caraibilor și Oceanul Indian, acestea asigurând Uniunii Europene o prezență internațională.

1.11

salută favorabil punctul de vedere al Comisiei privind rolul autorităților locale și regionale în aplicarea principiilor și obiectivelor stabilite de noua politică maritimă și își reafirmă dorința de a fi asociat la elaborarea priorităților viitoarei politici și de a fi informat periodic cu privire la evoluția acestei politici;

1.12

subliniază că prezentul proiect de aviz abordează două întrebări esențiale: „Cum poate fi aplicată noua politică maritimă europeană?” și „Există o valoare adăugată a viitoarei abordări integrate în raport cu actuala politică maritimă sectorială?”, la care trebuie să se răspundă cu prioritate;

1.13

consideră în continuare că obiectivul global al viitoarei politici maritime europene este de a recunoaște și de a conserva uriașul potențial al mărilor Europei și de a concepe o politică maritimă activă, astfel încât și generațiile viitoare să poată beneficia de bogăția ecologică, economică, biologică și culturală a mării;

1.14

vede necesitatea strângerii și analizării corecte a unui număr suficient de date și a asigurării accesului la informații, permițând astfel factorilor de decizie și părților interesate să ia hotărâri judicioase, bazate pe cunoștințe științifice care se îmbunătățesc în mod constant ca rezultat al nivelului înalt al cercetării, tehnologiei și inovației în domeniul marin;

1.15

sprijină participarea factorilor relevanți din diferite zone ale politicilor sectoriale și salută eforturile Comisiei de sensibilizare a publicului larg cu privire la importanța sectorului maritim în general și a acestei politici în special;

1.16

consideră că aplicarea unei politici maritime europene integrate nu ar trebui să obstrucționeze evoluția în paralel a fiecărei politici maritime sectoriale, care ar trebui să se dezvolte într-un mod durabil din punct de vedere ecologic;

1.17

subliniază că politica maritimă europeană trebuie definită și pusă în aplicare pe baza principiilor subsidiarității și proporționalității;

1.18

susține ideea pactelor teritoriale europene și este convins că aceste pacte vor permite realizarea priorităților și obiectivelor politice cheie ale UE într-un mod flexibil, efectiv și pe bază de voluntariat și asigurarea gestionării efective a acordurilor și contractelor tripartite, astfel cum au fost propuse inițial de Comisia Europeană, pentru a găsi soluții care să reflecte preocupările la nivel de bază;

1.19

favorizează elaborarea de măsuri concrete pentru atingerea obiectivelor majore descrise în cartea verde, cum ar fi bunăstarea oamenilor și a comunităților, utilizarea durabilă a resurselor maritime, elaborarea unei bune guvernanțe maritime și mai buna conștientizare de către europeni a patrimoniului maritim european, păstrându-se în același timp diversitatea culturală locală și regională;

1.20

consideră că ar trebui elaborat un Plan de acțiune european în domeniul maritim, cu un set de criterii de referință, inclusiv o abordare în trei etape: pentru fiecare criteriu de referință ar trebui să se definească un obiectiv, o descriere detaliată și o propunere de aplicare, aceasta din urmă trebuind adoptată, în mod ideal, până în 2008, iar propunerile de măsuri financiare, până în 2007;

2.1.1

crearea unui catalog conținând exemple de bune practici la nivel local, regional și național, în special în ceea ce privește grupările economice regionale, rețelele de cercetare, cooperarea dintre sectorul public și cel privat, amenajarea spațiului și buna guvernanță, precum și promovarea exemplelor de bune practici existente și transferul acestora către alte regiuni sau entități;

2.1.2

încurajarea și sprijinirea regiunilor în elaborarea acestor exemple de bune practici și, prin aceasta, crearea unor centre europene de excelență maritimă;

2.1.3

consolidarea rolului regiunilor costiere și insulare ca entități majore de definire, aplicare și evaluare a politicilor;

2.1.4

crearea unei platforme maritime europene care să permită schimbul periodic, eficient și cu economie de resurse de exemple de bune practici la nivel local, regional, național și european și care să includă Comisia și Comitetul Regiunilor;

2.1.5

evaluarea și coordonarea unor planuri de strategie specifice, după modelul celor stabilite în cadrul Strategiei tematice privind protecția și conservarea mediului marin, care susține crearea unor regiuni marine mai vaste, al planurilor de strategie specifice pentru oceanele europene, nord-estul Oceanului Atlantic și Oceanul Arctic și bazinele marine semiînchise mari și mici, cum ar fi Marea Mediterană, Marea Baltică, Marea Nordului, Marea Neagră și Canalul Mânecii, propuse de Comisie și pregătite de statele membre; Comisia Helsinki (HELCOM) a început deja să lucreze la un plan de acțiune pentru Marea Baltică, un proiect amplu și ambițios care poate fi considerat un proiect-pilot sau un studiu în cadrul strategiei marine, acesta fiind și motivul pentru care un astfel de plan ar trebui realizat în colaborare cu HELCOM;

2.1.6

sprijinirea rețelelor regionale tematice destinate elaborării de proiecte comune în domeniul transportului, consolidării și recalificării infrastructurilor, protecției mediului, coordonării activităților de pescuit și cooperării comerciale și luarea în considerare a consiliilor de pescuit deja existente;

2.2.1

îmbunătățirea în special a bazelor de date regionale la nivel local și regional pe baza sistemelor informaționale geografice și includerea datelor terestre și marine integrate spațial provenind de la sateliți, avioane și balize plutitoare, cum ar fi nivelele locale ale mării, circulația navelor sau date climatice obținute de la sistemele de observare a oceanelor;

2.2.2

colectarea de date privind aspectele economice și de mediu ale resurselor marine individuale și impactul social al acestora; introducerea unui sistem european standardizat de cadastru maritim;

2.2.3

monitorizarea stocurilor de pește în apele comunitare și a speciilor migratoare și aplicarea unui model de colectare a datelor exploatării stocurilor de pește prin încurajarea creării unei rețele telematice pentru piețele de pește, care să fie conectată la baze de date;

2.2.4

urmarea propunerii de creare a unei Rețele europene de observare și date marine (European Marine Observation and Data Network (EMODN)), subliniind faptul că această rețea ar trebui utilizată pentru integrarea datelor maritime existente și noi, permițând astfel monitorizarea pe termen lung și un proces de înaltă calitate pentru evaluarea riscurilor, în special în privința unor aspecte precum securitatea în transportul maritim, explorarea și exploatarea resurselor naturale și protecția mediului marin și a biodiversității sale;

2.2.5

luarea în considerare într-o mai mare măsură a abordării integratoare în cadrul viitoarelor programe de cercetare;

2.2.6

sprijinirea unor legături mai strânse între institutele de cercetare europene existente, în perspectiva creării unei rețele de „institute de cercetare oceanică europene”, pentru a încuraja în continuare cercetarea maritimă europeană comună. Acest lucru ar asigura o cercetare maritimă de cea mai bună calitate și ar face din Europa un lider mondial în domeniu;

2.2.7

gruparea navelor de cercetare și a echipamentelor de mare anvergură în cadrul unei rețele de cercetare maritimă europeană în vederea uniformizării sistemelor de măsurare, a rentabilizării și a îmbunătățirii calității și sprijinirea acestei abordări prin achiziții publice comune care să fie promovate prin intermediul Băncii Europene de Investiții;

2.2.8

sprijinirea utilizării surselor de energie regenerabile identificate în Cartea verde, printre care energia eoliană marină și energia valurilor, cu condiția ca acestea să fie compatibile cu alte activități și interese socio-economice și ecologice, inclusiv continuarea cercetării și inovarea în acest sector;

2.2.9

explorarea posibilității de reținere a CO2 în zăcămintele epuizate de petrol și gaze naturale;

2.2.10

consolidarea eforturilor în ceea ce privește progresele științifice și tehnologice în domeniul cercetării marine, cum ar fi biotehnologia marină, sistemele de orientare pentru navigație și activitățile de turism, abordându-se astfel amenințările prezente și potențiale, în special în ceea ce privește schimbările climatice, diminuarea stocurilor de pește, turismul nedurabil și schimbarea modelelor demografice din cadrul populațiilor costiere și, în consecință, conceperea și promovarea unor stimulente accesibile pentru încurajarea cercetării și dezvoltării în aceste domenii de activitate;

2.2.11

crearea unor stimulente pentru promovarea cercetării și dezvoltării în domeniul pisciculturii durabile, prin elaborarea unor protocoale de producție la care producătorii trebuie să adere, având convingerea că peștele constituie un aliment de bază esențial, iar piscicultura este o activitate cu un mare consum de resurse;

2.2.12

intensificarea analizării potențialelor amenințări pentru mediul marin european, în special cele cauzate de schimbările climatice și, în consecință, de creșterea nivelului mării, precum și monitorizarea activității tectonice submarine și identificarea soluțiilor corespunzătoare pentru acestea;

2.2.13

încurajarea aplicării și elaborării unor protocoale de producție în ceea ce privește acvacultura organică;

2.2.14

încurajarea și promovarea cercetării în vederea identificării parametrilor pentru definirea nivelului de durabilitate socială și ecologică pentru fiecare activitate antropică (pescuit, acvacultură, sport, turism și agrement, transport, energie etc.) care presupune utilizare de resurse maritime;

2.3.1

elaborarea unei strategii privind modul în care Uniunea Europeană va deține și va extinde segmentele de piață în cadrul fiecărui sector al economiei maritime care face obiectul concurenței mondiale, luând în considerare durabilitatea, costurile și factorii tehnologici;

2.3.2

examinarea în detaliu a măsurii în care fiecare sector economic (de exemplu, energie, transport, turism, pescuit și biotehnologie marină, precum și construcții navale) susține în prezent concurența și inovația la nivel european, în special din perspectiva obiectivelor și a priorităților stabilite de Agenda Lisabona;

2.3.3

prezentarea de date științifice privind posibilitatea ca și măsura în care fiecare dintre aceste sectoare economice va contribui la:

2.3.4

încurajarea dezvoltării în continuare a interfeței dintre cercetare și industrie, în special grupările maritime. crearea unei conferințe a grupărilor maritime europene ar putea reprezenta un forum ideal în care oamenii de știință din domeniul marin și reprezentanții industriei respective să se poată întâlni și să poată interacționa periodic;

2.3.5

consolidarea rolului transportului în cadrul viitoarei politici maritime, având în vedere că transportul reprezintă una dintre cele mai importante și interdisciplinare activități;

2.3.6

sprijinirea noțiunii de identificare a unor „autostrăzi ale mării”, având în vedere că acest proiect ambițios va mări volumul traficului maritim pe mările și oceanele europene până la încheierea acestuia în 2010. Din acest motiv, solicită Comisiei să impulsioneze statele membre în ceea ce privește aplicarea unei monitorizări ecologice mai atente a nivelului de poluare a principalelor căi maritime și consideră că ar putea fi folosită cu succes în acest scop noua tehnologie GMES;

2.3.7

revigorarea eforturilor de finalizare a terminalelor maritime, începând cu cele care au caracteristici intermodale clare, având în vedere întârzierile înregistrate în realizarea unor proiecte TEN-T, care afectează dimensiunea maritimă;

2.3.8

îmbunătățirea infrastructurilor portuare și a legăturilor de transport cu insulele, specificând și punând în aplicare măsurile necesare pentru a include și regiunile ultraperiferice, și asigurarea accesului lor la piețele continentale, asigurând, în același timp, că frecvența și prețurile bunurilor maritime și ale serviciilor de transport de călători, atât pentru legătura cu continentul, cât și pentru legăturile între insulele din același arhipelag, sunt acceptabile, precum și accelerarea creării de rețele secundare, astfel încât insulele și, în special, regiunile ultraperiferice să fie pe deplin conectate la „autostrăzile mării” fără întârzieri inutile;

2.3.9

cooperarea în continuare cu statele membre și regiunile marine pentru a consolida, îmbunătăți și dezvolta căi de transport maritim și asigurarea că acestea sunt luate în considerare în mod corespunzător în cadrul rețelelor transeuropene;

2.3.10

prezentarea unui studiu privind avantajele și dezavantajele stabilirii unui pavilion european comun;

2.3.11

consolidarea rolului porturilor strategice ca o prioritate pentru elaborarea viitoarei politici maritime și, în paralel, comandarea unui studiu privind interconexiunile dintre porturile principale și cele secundare, precum și posibila delocalizare și deconcentrare a anumitor activități portuare către centre mai mici;

2.3.12

crearea unei rețele de școli profesionale europene cu profil maritim în vederea îmbunătățirii formării și educației navigatorilor și definirea carierei acestora ca un instrument care să garanteze că Europa dispune de forță de muncă profesională și calificată și prezentarea unei propuneri referitoare la educație și învățarea continuă în toate sectoarele maritime, nu doar în cel al navigatorilor;

2.3.13

asigurarea existenței și aplicării unor standarde minime la nivel european privind condițiile de muncă și de încadrare în muncă în transportul maritim și în toate celelalte sectoare maritime și împiedicarea oricăror practici abuzive;

2.3.14

crearea unui nou cadru pentru stabilirea unei abordări coordonate în favoarea unui turism maritim durabil în UE, care să reflecte în special nevoile regionale, dat fiind că turismul maritim reprezintă unul dintre sectoarele care contribuie cel mai mult la economiile maritime, având un excelent potențial de dezvoltare, dar și la creșterea poluării costiere, utilizarea nedurabilă de resurse și degradarea mediului natural costier;

2.3.15

facilitarea dezvoltării în continuare a centralelor eoliene marine în UE, și anume conceperea unor proiecte care să ofere soluții pentru dificultățile rezultate din suprapunerea responsabilităților la nivel local, regional și național, în special în ceea ce privește cablurile electrice sau utilizările combinate, de exemplu turbinele eoliene sau fermele de cultură a midiilor;

2.3.16

prezentarea, în regim de urgență, a unei propuneri privind noile descoperiri tehnologice în domeniul altor surse regenerabile de energie oceanică, cum ar fi mareele și curenții oceanici, acestea fiind sectoare de activitate în care UE ar putea deveni un lider strategic la nivel global;

2.3.17

reglementarea activităților extractive în domeniul resurselor energetice maritime tradiționale, cum ar fi petrolul și gazele naturale, pe baza unor standarde de securitate a mediului bine definite și aplicarea unei monitorizări efective a acestor activități;

2.3.18

elaborarea unor scenarii privind măsurile de protecție costieră care se pot dovedi necesare, pe baza diverselor prognoze existente cu privire la creșterea nivelului mării și schimbarea condițiilor meteorologice; ar trebui avute în vedere scenarii existente, cum ar fi cele realizate de forumul Mării Wadden;

2.3.19

încheierea unor acorduri internaționale pentru a asigura exploatarea durabilă a stocurilor comune de pește (specii migratoare);

2.3.20

aplicarea unor proiecte de cercetare pentru crearea unor sisteme de ancorare care, în zonele cu valoare deosebită, pot împiedica distrugerea ecosistemelor de Posidonia oceanica;

2.3.21

crearea unei structuri costiere publice care să integreze misiuni precum inspectorate de mediu, control la frontieră, servicii de salvare maritimă, inspectorate piscicole, asistență sanitară, protecție civilă, destinate persoanelor care lucrează pe mare;

2.4.1

prezentarea modului în care mediul existent poate fi protejat și restaurat cu succes, precum și definirea și aplicarea criteriilor de protecție la nivel european comun și asigurarea calității ecosistemelor și a habitatelor costiere și marine;

2.4.2

clarificarea în continuare a modului în care Strategia tematică privind mediul marin și directiva privind strategia marină vor fi integrate în viitoarea politică maritimă globală, având în vedere calendarul revizuit propus de Comitetul Regiunilor; pentru a creste gradul de eficiență, acest calendar ar trebui coordonat cu celelalte programe majore ale UE, cum ar fi Fondurile Structurale sau fondurile agricole;

2.4.3

coordonarea și asistarea regiunilor marine în identificarea modalităților de protecție eficientă a mediului existent, în special prin stabilirea unor zone marine de protecție transregionale și/sau transnaționale și elaborarea de propuneri concrete de reducere semnificativă a emisiilor radioactive, a poluării provenind de la nave (în special a gazelor emise, a descărcării apei de balast, aceasta din urmă putând contribui la introducerea unor specii străine) și a pagubelor provocate de activitățile antropice habitatelor marine de interes special la care se face referire în directiva privind habitatele, precum și sprijinirea eforturilor de asigurare a calității ecosistemelor și a habitatelor costiere și marine, având în vedere impactul semnificativ pe care activitatea economică îl poate avea asupra stării mediului marin, în special prin deversarea nutrienților în mare;

2.4.4

examinarea în detaliu a locului și a modului în care tehnologiile ecologice pot înlocui tehnologiile standard și oferirea de stimulente financiare și programe de asistență care să încurajeze și să faciliteze această schimbare;

2.4.5

intensificarea presiunilor asupra celor care încalcă standardele și cerințele legale, în special în ceea ce privește deversarea ilegală de deșeuri în mare, pescuitul ilegal și transportul ilegal de persoane sau mărfuri și sancționarea acestora;

2.4.6

o mai bună asigurare a securității căilor maritime și investigarea posibilității de a introduce pilotajul obligatoriu pentru petroliere și alte nave cu încărcătură periculoasă, precum și pilotajul obligatoriu general pe căile navigabile înguste;

2.4.7

sprijinirea inițiativelor destinate modernizării și îmbunătățirii instalațiilor portuare de recepție a substanțelor uleioase și favorizarea inovațiilor tehnologice în transportul și manipularea petrolului, de asemenea destinate prevenirii introducerii speciilor exotice invazive;

2.4.8

sprijinirea și încurajarea acordurilor internaționale privind conservarea stocurilor viabile de pește din speciile foarte migratoare, conștientizând faptul că aplicarea unor măsuri de conservare numai flotelor comunitare nu are un efect de protecție semnificativ;

2.4.9

facilitarea creării unei rețele de zone maritime europene protejate și a unei rețele de monitorizare, în special între statele membre ale Uniunii Europene și tările învecinate, pentru a promova schimburile de experiență și bune practici în materie de gospodărire;

2.4.10

sprijinirea inițiativelor de stabilire a protocoalelor pentru gospodărirea și tratarea apei de balast provenind de la nave, aceasta putând fi sursa introducerii unor specii străine, care pot contribui la pierderea biodiversității marine;

2.5.1

pregătirea unui catalog conținând instrumentele de finanțare individuale existente pentru politicile maritime la nivel european, de exemplu Fondurile Structurale, regulamentul privind Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Fondul European de Pescuit, fondul de învățare continuă sau cel de-al șaptelea Program-cadru al Comunității pentru cercetare și dezvoltare, și studierea eficienței acestora pentru a stabili dacă este necesar ca aceste instrumente să fie simplificate sau să beneficieze de o mai bună publicitate;

2.5.2

prezentarea unei liste a proiectelor din sectorul maritim deja finanțate de către Comisie;

2.5.3

luarea în considerare într-o mai mare măsură a abordării integratoare în cadrul viitoarelor programe de finanțare (începând cu 2014);

2.5.4

examinarea posibilității de revizuire a sistemului financiar al UE, în vederea creării unui sistem simplificat unic pentru toate sau majoritatea problemelor maritime în cadrul Fondului costier și insular european;

2.5.5

asigurarea sprijinului financiar pentru zonele cu o valoare biologică, ecologică și arhitecturală deosebită, care se confruntă cu probleme grave și ale căror economii depind în mare măsură de activitățile maritime;

2.5.6

revizuirea cadrului juridic existent în UE dintr-o perspectivă mai maritimă, abordarea problemei conexiunilor lipsă la nivelul strangulărilor existente în potențialul de integrare a politicilor și o mai bună reglementare a cadrului juridic existent;

2.5.7

conceperea și aplicarea unor instrumente financiare specifice în zonele cu o valoare culturală și ecologică deosebită, caracterizate de pescuitul costier artizanal, combinat adesea cu asociațiile piscicole familiale, în cazul în care instrumentele financiare existente nu pot fi aplicate, deoarece cerințele lor economice și cele referitoare la dimensiuni nu sunt îndeplinite de aceste întreprinderi mici;

2.5.8

introducerea unor instrumente financiare pentru regiunile costiere și insulare, destinate compensării costurilor rezultate din acțiuni pe care aceste regiuni le desfășoară în interesul general al Uniunii Europene, în special în combaterea traficului de droguri și de persoane, a imigrației ilegale și a poluării marine, precum și supravegherea zonelor economice exclusive.

2.5.9

dezvoltarea în continuare a cooperării internaționale și aplicarea dreptului internațional pe baza Convenției Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării;

2.6.1

explorarea modului în care amenajarea spațiului și gospodărirea integrată a zonelor costiere pot fi aplicate cu succes, subliniind cazul special al insulelor, în vederea sprijinirii integrării politicilor sectoriale în zone care pot face obiectul unor utilizări diverse;

2.6.2

elaborarea unui instrument puternic, de natură geografică, pentru sectorul maritim, similar sistemului terestru de informare spațială INSPIRE;

2.6.3

abordarea în regim de urgență a necesității de a crea un serviciu european de pază de coastă, identificând nevoile speciale ale diferitelor regiuni marine;

2.6.4

identificarea modalităților în care instrumentele financiare ale UE pot fi mai bine utilizate pentru: (i) sprijinirea pe termen scurt a acelor state membre sau regiuni direct afectate de valul tot mai mare de imigrație ilegală și (ii) sprijinirea pe termen lung a țărilor terțe pentru ca acestea să atingă un nivel de dezvoltare politică și economică care să descurajeze resortisanții acestor țări să pătrundă ilegal pe teritoriul UE; în acest context, sprijină propunerea Comisiei pentru buget a Parlamentului European de creare a unei agenții specifice responsabile pentru problema imigrației ilegale și acordarea de azil resortisanților țărilor terțe, cu sediul în Malta;

2.6.5

oferirea unui mai mare sprijin autorităților locale și regionale, pe lângă cel oferit autorităților naționale, în gestionarea noilor emigranți, de îndată ce aceștia se află pe teritoriul lor;

2.6.6

luarea în considerare a dimensiunii interioare și a interacțiunilor dintre zone interioare, căi navigabile și cursuri de apă, zone costiere și mare, făcând transparente diversele legături deja existente;

2.6.7

asigurarea dezvoltării în continuare și a aplicării celor mai înalte standarde de securitate a navelor în apele europene, pentru a evita accidentele navale în larg, în zonele costiere și în porturi;

2.6.8

includerea unor programe și măsuri specifice pentru insulele și regiunile ultraperiferice, având în vedere dificultățile lor și condițiile speciale, în special în domenii precum:

2.6.9

elaborarea de strategii pe termen mediu și scurt pentru a limita exploatarea tot mai abuzivă a mărilor și oceanelor Europei, în special în ceea ce privește traficul ilegal de persoane în Europa;

2.6.10

analizarea dezavantajelor operaționale cauzate de diferitele grade de depărtare ale regiunilor maritime, prin elaborarea unor politici de transport maritim bazate pe conceptul de coeziune, în scopul îmbunătățirii integrării acestor regiuni în Europa;

2.6.11

promovarea unor încercări practice de gospodărire integrată a zonelor costiere, prin care să poată fi elaborate și promovate proceduri și structuri organizaționale și care implică mecanisme de coordonare între guverne, precum și promovarea participării sociale la adoptarea deciziilor care afectează zonele costiere;

2.7.1

includerea unei propuneri de sensibilizare sistematică a publicului cu privire la problemele maritime în cadrul unui proces continuu care să includă aspecte legate de tradiția, cultură și identitatea maritimă comună în Europa;

2.7.2

prezentarea unei propuneri privind modul în care dimensiunea maritimă ar putea fi integrată în cadrul Anului european al dialogului intercultural (2008);

2.7.3

în sensul unei mai bune sensibilizări a opiniei publice, elaborarea unei strategii pentru o politică maritimă modernă, pentru ca aceasta să fie bine ancorată la nivel de bază și să se asigure aplicarea acesteia.

30.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 146/27

—

sugerează ca structurile administrative ale IET să fie stabilite astfel încât să concilieze nevoia de independență a IET în activitățile curente cu necesitatea ca statele membre și instituțiile UE să aibă capacitatea de a proteja interesele UE, de exemplu printr-o revizuire, la fiecare cinci ani, realizată de un grup de experți din statele membre;

—

regretă că propunerea prevede noi surse de finanțare care sunt inadecvate pentru comunitatea de cercetare. Insistă să nu se folosească pentru această inițiativă fonduri comunitare deja destinate cercetării, ci să se prevadă, în schimb, contribuții suplimentare din sectorul privat, asigurate prin mecanisme clare. Centrele de cunoaștere și inovație ar trebui încurajate să devină în timp durabile din punct de vedere financiar, iar bugetul acestora să fie revizuit periodic în funcție de performanțe;

—

recomandă ca, într-o primă etapă, IET să nu elibereze diplome proprii, ci să creeze o „marcă” sau o etichetă care să fie acordată de universitățile partenere din cadrul comunităților de cunoaștere și inovație;

—

recomandă ca selectarea parteneriatelor cu comunități de cunoaștere și inovație să aibă în vedere atât excelența, cât și potențialul de excelență demonstrat în educație, cercetare și inovație. Solicită Comisiei Europene să specifice cum vor fi cuantificate aceste criterii;

—

recomandă să i se pună în vedere IET să acorde un punctaj ridicat cererilor de constituire a comunităților de cunoaștere și inovație care au un parteneriat solid cu comunități de cercetare structurate și un angajament față de autoritățile/organismele regionale și locale. IMM-urile ar trebui clasificate în mod explicit ca potențiale organizații partenere.

1.

a doua comunicare a Comisiei și propunerea de regulament privind crearea unui Institut European de Tehnologie constituie un progres;

2.

deși participarea directă la IET a tuturor organismelor de cercetare ale Uniunii Europene este imposibilă, voința lor comună de a se asocia acestui institut prin intermediul unei comunități de cunoaștere și inovație va modifica în mod pozitiv situația din sfera cercetării întărind triunghiul cunoașterii (formare, cercetare și inovație);

3.

consolidarea triunghiului cunoașterii și, în special, stabilirea unor parteneriate solide între întreprinderi și sfera cercetării va contribui în mod semnificativ la ridicarea gradului de competitivitate al Uniunii Europene;

4.

dezvoltarea regională echilibrată se poate consolida în cazul în care comunitățile de cunoaștere și inovație ale IET, care vor reuni cele mai bune echipe în colaborare cu întreprinderile, cooperează cu organismele de dezvoltare economică regională și locală;

1.1

salută această a doua comunicare pe care o consideră drept o contribuție însemnată atât la dezbaterea asupra creării unui Institut European de Tehnologie (IET), cât și la realizarea strategiei Lisabona;

1.2

salută abordarea echilibrată adoptată de Comisie la elaborarea propunerii legislative, inclusiv înlocuirea denumirii „comunități de cunoaștere” cu „comunități de cunoaștere și inovație” și constată cu satisfacție că autoritățile locale și regionale sunt incluse ca potențiale „organizații partenere” ale comunităților de cunoaștere și inovație, dar este preocupat de anumite detalii;

1.3

sprijină atât inițiativa care vizează întărirea legăturilor între cei trei piloni ai triunghiului cunoașterii (formare, cercetare și inovație), cât și propunerea de remediere a deficitului de inovație observat în Europa;

1.4

reafirmă că, din punctul său de vedere, modelele performante de cercetare și de inovație nu pot fi copiate după voie și recomandă ca Uniunea Europeană să se străduiască să continue modelele reușite de bune practici pentru legăturile strânse dintre cercetare, inovație și formare în UE;

1.5

recunoaște importanța IET ca organism care reunește toți actorii majori din triunghiul cunoașterii: echipe de cercetare de prim-plan, întreprinderi și autorități publice. Este necesar să se evite cu orice preț crearea unui sistem cu două viteze;

1.6

admite că anumite întrebări legate de unele elemente ale propunerii rămân încă problematice;

1.7

regretă că noua propunere legislativă prevede noi surse de finanțare care sunt inadecvate pentru cercetarea europeană și că aceasta nu conține mecanisme clare pentru a atrage fonduri din sectorul privat;

1.8

insistă să nu se folosească pentru această inițiativă fonduri deja destinate cercetării (programe-cadru și programe pentru inovație și competitivitate), ci să se prevadă, în schimb, contribuții suplimentare din sectorul privat;

1.9

subliniază că este crucială influența autorităților locale și regionale asupra cadrului necesar pentru interacțiunile generatoare de inovație;

1.10

reamintește Comisiei rolul esențial al autorităților locale și regionale și, în special, al parteneriatelor lor economice în crearea condițiilor necesare pentru interacțiunea dintre cele trei laturi ale triunghiului cunoașterii, spre exemplu prin promovarea dezvoltării grupărilor de activități (clustere), prin furnizarea de infrastructură necesară incubatoarelor tehnologice, prin încurajarea investițiilor întreprinderilor etc.;

1.11

reamintește, de asemenea, Comisiei că autoritățile locale și regionale sunt cel mai bine plasate pentru a încuraja IMM-urile să colaboreze în cadrul unui parteneriat de cercetare și să promoveze parteneriatele întreprinderi-universități promițătoare la nivel local/regional, ținând seama de circumstanțe, de politici și de factorii de atracție și respingere din prezent și din viitor etc.;

1.12

insistă asupra faptului că IET trebuie să fie axat înainte de toate asupra inovației, transferului de cunoștințe și proiectelor de cercetare aplicată.

2.1

recomandă să fie reunite în cadrul IET atuurile universităților din Uniunea Europeană a căror excelență este recunoscută la nivel mondial și ale organismelor și echipelor lor de cercetare, precum și ale celor mai bune echipe ale altor universități și organisme de cercetare din Uniunea Europeană care au un asemenea potențial de excelență;

2.2

îndeamnă, prin urmare, Comisia să coopereze cu universitățile și organismele de cercetare care posedă o experiență solidă în triunghiul cunoașterii. În cazul în care IET nu reușește să își asocieze universitățile și organismele de cercetare de vârf din Europa, percepția sa la nivel internațional va avea de suferit;

2.3

insistă, dat fiind că este vorba despre crearea unor comunități de cunoaștere și inovație, asupra unei abordări de jos în sus, care să înceapă prin selecția unor exemple concrete de excelență în colaborarea dintre sfera cercetării și întreprinderi;

2.4

constată cu satisfacție că procedura de selecție a comunităților de cunoaștere și inovație este deschisă și oferă echipelor de cercetare promițătoarea șansă de a se alătura activităților IET. Toate universitățile și organismele de cercetare, mari și mici, ar trebui să fie convinse că, dacă stabilesc structurile, parteneriatele și politicile adecvate, cele mai bune echipe ale lor ar putea, în cele din urmă, să participe activ la IET. Cu toate acestea, regretă că principalul criteriu de selecție, și anume „excelența în educație și cercetare”, nu se referă în mod special și la potențialul de excelență și solicită Comisiei să precizeze cum vor fi cuantificate cele două criterii;

2.5

propune, pentru a întări în cadrul unei comunități de cunoaștere și inovație legăturile între sfera cercetării și sectorul privat, să fie încurajate și stimulate comunitățile de cunoaștere și inovație în vederea garantării în timp a durabilității lor din punct de vedere financiar și solicită ca propunerea legislativă să includă această abordare printre dispozițiile pe care le conține;

2.6

se opune propunerii Comisiei care prevede ca IET să elibereze diplome și recomandă, cu privire la diplome, ca, într-o primă etapă, IET să nu elibereze diplome proprii, ci să creeze o „marcă” sau o etichetă care va fi acordată de către o universitate parteneră care face parte dintr-o comunitate de cunoaștere și inovație. În caz contrar, eliberarea de diplome de către IET riscă să determine universitățile de prim-plan să se îndepărteze de Institut;

2.7

sugerează ca, în cursul primilor săi ani de existență, IET să se limiteze la a crea marca unui program de masterat care să includă elemente specifice, precum stagii în întreprinderi, caracter interdisciplinar, formare antreprenorială etc.;

2.8

insistă asupra unei reprezentări corespunzătoare a sectorului privat în consiliul de administrație care ar avea de drept libertatea de a stabili agenda strategică a IET;

2.9

sugerează ca structurile administrative ale IET să fie stabilite astfel încât să concilieze nevoia de independență a IET în activitățile curente cu necesitatea ca statele membre și instituțiile UE să aibă capacitatea de a proteja interesele UE, de exemplu printr-o revizuire la fiecare cinci ani, realizată de un grup de experți din statele membre;

2.10

solicită Comisiei ca, la selectarea comunităților de cunoaștere și inovație, să prevadă în orientările sale destinate consiliului de administrație ca acesta să acorde un punctaj ridicat cererilor de constituire a comunităților de cunoaștere și inovație înaintate de parteneriatele care includ autoritățile locale sau regionale și au comunități de cercetare care implică o cooperare științifică și tehnologică între universități, organisme de cercetare și societăți cu un program de cercetare pe termen mediu și lung;

2.11

reamintește Comisiei rolul decisiv pe care autoritățile locale și regionale îl joacă în crearea grupărilor de activități (clusterelor) prin intermediul politicilor și investițiilor lor în infrastructură, favorizând astfel o colaborare strânsă între universități și întreprinderi;

2.12

sugerează ca, pentru a măsura gradul de succes al IET, să îi fie trasate consiliului de administrație obiective care să permită evaluarea orientării sale strategice. Printre criteriile de succes ar putea figura indicatori care să evalueze capacitatea IET de a propune soluții comercializabile concrete pentru problemele IMM-urilor, ale întreprinderilor și ale industriei;

2.13

solicită Comisiei să evite, în contextul dinamicii foarte favorabile care caracterizează înființarea IET, să pună în orice fel la îndoială importanța creării Consiliului European de Cercetare (CER), care are funcția de motor principal în materie de cercetare fundamentală. Comitetul director al IET ar trebui să stabilească, în măsura posibilului, legături strânse cu CER și să înființeze structuri proprii pentru a exploata elementele de complementaritate și a evita izolarea activităților lor și dublarea eforturilor.

2.14

sugerează ca aceste comunități de cunoaștere și inovație ale IET să fie constituite în mod treptat, trăgând învățăminte din fiecare experiență și adaptând în consecință structurile, de fiecare dată când noi comunități de cunoaștere și inovație sunt înființate și este satisfăcut de scenariul Comisiei care prevede crearea a 6 comunități de cunoaștere și inovație până în 2013;

2.15

consideră că următoarele aspecte au o importanță fundamentală în ceea ce privește înființarea și gestionarea comunităților de cunoaștere și inovație:

2.16

recomandă tratarea cu flexibilitate a problemei modalităților de angajare astfel încât IET să poată angaja cele mai bune echipe de cercetători. Apartenența la două instituții este considerată în această privință drept un pas înainte;

2.17

sugerează ca, în scopul recrutării unor echipe de cercetători de prim-plan și al responsabilizării acestora față de IET, comunitățile de cunoaștere și inovație să își angajeze personalul pentru un procent determinat din timpul de lucru al acestora. Niveluri maxime și minime pot fi stabilite de la caz la caz și modificate pe durata ciclului de viață al unei comunități de cunoaștere și inovație;

2.18

îndeamnă Comisia să pună accentul, atunci când își pregătește propunerea legislativă referitoare la IET, pe rolul major al organismelor locale și regionale în furnizarea unui sprijin esențial comunităților de cunoaștere și inovație, în special, și în eliminarea decalajelor din triunghiul cunoașterii, în general.

30.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 146/34

—

consideră că, din punct de vedere al protecției mediului, există mai multe motive pentru elaborarea unei politici a solului la nivelul UE. De exemplu, contaminarea solului are legătură cu sănătatea umană și animală, prin urmare politica solului are un rol important în acest sens. În afară de aceasta, schimbările climatice, efectele transfrontaliere ale degradării solului, presiunea asupra altor sectoare de mediu și acordurile de la Kyoto impun să li se acorde atenție la nivel european;

—

consideră că o directivă care prevede întocmirea unui inventar și ajută statele membre să acționeze, așa cum este formulată de către Comisie, poate contribui la obținerea unei administrări durabile a solului în UE. Aceasta presupune că directiva ar trebui să aibă o structură flexibilă;

—

își exprimă îngrijorarea în legătură cu sarcinile administrative care pot apărea, în cazul autorităților locale și regionale, ca rezultat al următoarelor cerințe:identificarea zonelor de risc; obligația de a inspecta, la fiecare zece ani, zonele identificate ca fiind de risc (articolul 6); și obligația de a revizui lista zonelor contaminate (articolele 10 și 11);

—

nu dorește impunerea unor obligații directe autorităților respective în privința curățării și administrării zonelor contaminate (articolul 13);

—

consideră că este necesară elaborarea, de către Comisia Europeană, a unui set de instrucțiuni, inclusiv a unor măsuri de eficientizare a costurilor, din care statele membre să se poată inspira pentru a-și alcătui propriile pachete de măsuri.

1.1

Solul are o importanță vitală în menținerea vieții umane. Solul furnizează resurse esențiale de hrană și apă, jucând, de asemenea, un rol important în reglarea diverselor cicluri, asigurând un habitat pentru multe organisme și servind ca bază pentru viața la suprafață. Este vital pentru ființele umane și natură ca solul să continue să îndeplinească aceste funcții în mod constant, optim.

1.2

Toate statele membre UE se confruntă, într-o măsură mai mare sau mai mică, cu probleme ale solului. Nu există nici o îndoială că, în unele părți ale Europei, au apărut și continuă să apară procese de degradare considerabilă și îngrijorătoare a solului.

1.3

Solul este un material imobil, dar degradarea solului în unul dintre statele membre poate, cu toate acestea, să producă efecte transfrontaliere. Comitetul consideră, prin urmare, că propunerea este în conformitate cu principiul subsidiarității. Comitetul observă, de asemenea, că numai nouă state membre au introdus o politică a solului și că aceasta este, în general, limitată la anumite aspecte ale contaminării solului. În plus, Comitetul consideră că, din punctul de vedere al protecției mediului, există mai multe motive pentru elaborarea unei politici a solului la nivelul UE. De exemplu, contaminarea solului are legătură cu sănătatea umană și animală, prin urmare politica solului are un rol important în acest sens. În afară de aceasta, schimbările climatice, efectele transfrontaliere ale degradării solului, presiunea asupra altor sectoare de mediu și acordurile de la Kyoto impun să li se acorde atenție la nivel european.

1.4

Politica solului este un subiect deosebit de complex. În Europa, există peste 320 de tipuri diferite de soluri, utilizate într-o multitudine de scopuri. Solul îndeplinește, de exemplu, funcții economice, sociale, culturale și de mediu și este utilizat în scopuri legate de agricultură, ecologie, dezvoltarea imobiliară și construcția de drumuri și diguri. Pericolele care amenință solul în diferitele state membre UE sunt extrem de variate. Acest lucru conduce la diferențe considerabile între diversele state membre și chiar între diferite regiuni din statele membre individuale. Diversele măsuri adoptate de către statele membre diferă și ele în mod considerabil. Pe lângă diferențele geografice, există și diferențe climatice între regiunile Europei. Aceste diferențe sunt în concordanță cu responsabilitățile exercitate în acest domeniu de către autoritățile locale și regionale din statele membre.

1.5

Luând în considerare această mare diversitate și dificultățile în elaborarea unor standarde comune, CoR consideră că, pentru moment, nu este posibilă adoptarea unor standarde cantitative uniforme la nivelul UE. Cu toate acestea, consideră că strategia prezentată de Comisie este un prim pas în direcția obținerii unui acord cu privire la standarde comune în viitorul apropiat. Sunt necesare măsuri personalizate pentru a asigura o protecție reală a solului. Solul reprezintă un sector în care politicile trebuie elaborate, în primul rând, la nivel local și regional.

1.6

În majoritatea statelor membre UE, responsabilitatea pentru politica solului le revine autorităților locale și regionale. Aceste autorități trebuie, prin urmare, să joace un rol major în elaborarea de noi metode și măsuri în domeniul politicii solului.

1.7

Sarcina Uniunii Europene este aceea de a juca un rol de sprijin și stimulare în domeniul politicii solului. Legislația UE în acest domeniu ar trebui să fie respinsă dacă nu este flexibilă și dacă nu oferă statelor membre un spațiu de manevră suficient în elaborarea de politici privind solul.

1.8

CoR sprijină obiectivele strategiei și consideră că ele reprezintă o contribuție majoră pentru instituirea unui cadru politic european flexibil, comun, care să asigure o administrare durabilă a solului.

1.9

Prezentarea obiectivelor strategiei determină CoR să concluzioneze că accentul se pune pe îmbogățirea cunoștințelor actuale privind procesele solului și pe obligarea statelor membre la a lua măsuri în acest domeniu. Statele membre sunt încurajate să adopte măsuri pentru a combate degradarea solului, dar identificarea propriu-zisă a zonelor de risc, obiectivele de urmat în vederea reducerii degradării solului și măsurile care trebuie puse în aplicare pentru a realiza aceste obiective constituie sarcini care le revin statelor membre. CoR sprijină această abordare, deoarece ea permite ca problemele solului să fie tratate într-o manieră integrată și bine structurată, accentuându-se astfel caracterul local și regional al acestei chestiuni.

1.10

În vederea punerii în aplicare a strategiei propuse, toate actele legislative și politicile UE existente privind problema solului trebuie să fie evaluate sistematic pentru a determina măsura în care ele stimulează promovarea unui sol durabil în UE. În cazurile în care actele legislative legi sau politicile au o contribuție insuficientă la realizarea acestui obiectiv, ele trebuie modificate corespunzător. Comisia ar trebui să elaboreze un plan de abordare pe termen scurt pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

1.11

Din motivele menționate anterior, CoR consideră că strategia propusă trebuie să completeze celelalte strategii elaborate în cadrul celui de-al Șaselea Program de Acțiune pentru Mediu. În special, ar trebui să existe legături mai strânse cu strategiile privind pesticidele, deșeurile și reciclarea, apele de suprafață și subterane.

1.12

CoR consideră că informațiile și comunicarea joacă un rol important în realizarea unei administrări durabile a solului. Amenințările la adresa solului și modul în care acesta poate ajuta la promovarea unei societăți durabile sunt două aspecte care trebuie abordate în acest sens.

1.13

Măsurile luate de către statele membre sunt caracterizate de o diversitate considerabilă (a se vedea punctul 1.4 anterior). CoR crede că problema calității solului în Europa poate fi ameliorată într-un mod eficient și practic dacă statele membre care au adoptat deja o politică a solului transferă cunoștințele acumulate și celorlalte state membre. CoR încurajează așadar statele membre care aplică deja o politică a solului integrată să își împărtășească experiența statelor membre care nu au adoptat încă o legislație completă în acest domeniu.

1.14

CoR acordă o importanță deosebită creării unei platforme de comunicare deschise pentru schimbul de informații privind bunele practici, în vederea asigurării unei protecții adecvate a solului. Luând în considerare caracteristicile variabile ale solului în UE, este necesară obținerea unei imagini de ansamblu a măsurilor care pot fi utilizate și care și-au dovedit utilitatea în practică.

1.15

Scopul acestei directive-cadru este de a elabora un inventar al degradării solului în UE. Directiva oferă criterii care să permită întocmirea unui astfel de inventar într-o manieră transparentă și uniformă. Îi revine însă fiecărui stat membru în parte să decidă dacă o anumită zonă este considerată de risc sau nu, ce măsuri trebuie adoptate, dacă este cazul, și termenul pentru astfel de măsuri.

1.16

Comitetul consideră că o astfel de directivă, care prevede întocmirea unui inventar și ajută statele membre să acționeze, așa cum este formulată de către Comisie, poate contribui la obținerea unei administrări durabile a solului în UE. Aceasta presupune că prezenta directivă ar trebui să aibă o structură flexibilă și nu trebuie să stabilească orice fel de standarde cantitative sau calitative. Măsurile trebuie puse în aplicare în mod voluntar, cu ajutorul unor programe de stimulare și de consultanță. Mai mult, trebuie împiedicată creșterea cerințelor documentare, pentru a combate birocrația inutilă. În același timp, propunerile actuale ale Comisiei nu trebuie considerate o invitație pentru o intervenție extinsă a UE.

1.17

Comitetul crede că prioritatea maximă trebuie acordată responsabilității la nivel național pentru îndeplinirea standardelor de mediu, inclusiv răspunderii și riscurilor poluatorilor și proprietarilor solurilor. Acest lucru înseamnă că este necesar să se prevadă că, chiar atunci când se aplică principiul „poluatorul plătește”, poate fi invocată răspunderea nu numai a poluatorului, ci și a altor părți implicate în poluare. Comitetul dorește să accentueze că trebuie să se decidă la nivel național cine este, la o analiză finală, parte implicată în poluare.

1.18

Comitetul își exprimă îngrijorarea pentru faptul că, pentru a se formula cerințele specifice ale directivei UE propuse și, în special, pentru a se stabili criteriile de evaluare a riscurilor de contaminare a solului, trebuie să se apeleze la un comitet, în conformitate cu Decizia 1999/468/CE („Decizia cu privire la comitologie”). În acest caz, trebuie selectată o procedură care să ia în considerare interesele tuturor părților și să asigure o participare adecvată.

1.19

Articolul 16 din directivă definește un număr larg de obligații de raportare, care trebuie respectate în special de către autoritățile locale și regionale. În opinia CoR, aceste prevederi nu trebuie să impună sarcini disproporționate autorităților locale și regiunilor. Ar trebui remarcat că, în acest context, resursele umane și financiare alocate redactării rapoartelor nu pot fi, în același timp, alocate și măsurilor de prevenire a degradării solului, în ciuda faptului că reducerea degradării solului ar trebui să fie obiectivul prioritar.

1.20

CoR subliniază importanța integrării politicii solului în cadrul politicilor sectoriale și a dispozițiilor de la toate nivelurile administrative (articolul 3). În contextul aplicării politicilor sectoriale, trebuie manifestată prudență în privința introducerii verificărilor obligatorii pe baza datelor existente (teste de sol). Verificările sunt o cerință importantă doar în cazurile în care solul este supus unor riscuri. Luând în considerare faptul că politica are deja caracterul unei politici-cadru, impunerea unor teste de sol în faza de aplicare nu este, în general, necesară. În cazul situațiilor complexe și cu implicații largi, întocmirea unui raport privind impactul asupra mediului are deja, în orice caz, caracter obligatoriu.

1.21

CoR își exprimă îngrijorarea în legătură cu sarcinile administrative care pot apărea, în cazul autorităților locale și regionale, ca rezultat al următoarelor cerințe: identificarea zonelor de risc; obligația de a inspecta, la fiecare zece ani, zonele identificate ca fiind de risc (articolul 6); și obligația de a revizui lista zonelor contaminate (articolele 10 și 11).

1.22

Comitetul observă că propunerea de directivă stabilește o serie de obligații de înregistrare și de raportare, precum și cerințe pentru întocmirea de planuri și programe care pot fi supuse unei evaluări strategice de mediu (SEA); aceste măsuri presupun o sarcină administrativă suplimentară considerabilă. Dispozițiile UE trebuie, pe cât posibil, să nu prevadă obligații de raportare și întocmire de planuri și programe care trebuie supuse unei SEA.

1.23

Comitetul consideră că implicarea publică ar trebui să fie limitată la acele cazuri care sunt prevăzute în directiva privind informarea cu privire la mediu.

1.24

CoR nu dorește impunerea unor obligații directe autorităților respective în privința curățării și administrării zonelor contaminate (articolul 13). Autoritățile se asigură de realizarea efectivă a operațiunilor de curățare. Toate aceste aspecte trebuie luate în considerare în contextul actelor legislative și reglementărilor în vigoare în statele membre în cauză și în contextul situației specifice locale a solului. Autoritățile în cauză rămân, bineînțeles, responsabile să se asigure că problema zonelor contaminate este tratată.

1.25

CoR își exprimă satisfacția în legătură cu propunerea de remediere funcțională a solurilor degradate (articolele 1.1 și 13.2). Măsurile sunt propuse în funcție de utilizarea (actuală) a solului.

1.26

Evaluarea de impact afirmă că măsurile de reducere a degradării solului au un randament social al investiției considerabil. Comitetul susține această concluzie, dar subliniază faptul că, pentru a se obține acest randament, trebuie să existe mai întâi o investiție în sol. Experiența a indicat că aplicarea proiectelor de remediere a solului, de exemplu, în cazul autorităților locale și al regiunilor, este adesea descurajată de lipsa de fonduri.

1.27

CoR consideră că introducerea raportului privind starea solului (articolul 12) oferă sprijin din partea UE pentru întocmirea inventarelor zonelor contaminate, deoarece, pe de o parte, raportul propus va permite păstrarea unei evidențe a zonelor contaminate și, pe de altă parte, raportul va oferi cumpărătorilor de terenuri din alte state membre ale UE informațiile necesare într-o manieră transparentă și, prin urmare, îi va împiedica să sufere pierderi materiale. Prin urmare, raportul propus conferă substanță, într-un mod practic, principiului „poluatorul plătește”, menționat în articolul 4.

1.28

CoR consideră că, atunci când se identifică măsuri pentru menținerea funcțiilor solului, trebuie acordată atenție nu doar aspectelor sociale și economice, ci și aspectelor de siguranță și prezenței unui eventual patrimoniu arheologic, geologic și geomorfologic (articolul 8).

1.29

Comitetul consideră că apelul Comisiei pentru crearea de mecanisme de finanțare naționale pentru remedierea zonelor contaminate (articolul 13) nu ia în considerare în mod corespunzător mecanismele regionale specifice (de finanțare) deja existente, care, în practica de până acum, s-au dovedit a fi eficiente. Există temerea că, în acest domeniu, normele UE vor constitui mai degrabă o piedică.

1.30

În opinia CoR, unul dintre cele mai importante elemente din propunerea Comisiei este crearea planificată a unei platforme pentru schimbul de informații (articolul 17). Luând în considerare experiențele practice și cunoștințele pe care le-au dobândit, autoritățile regionale și locale ar trebui să participe activ la schimbul de informații propus.

2.1

CoR consideră că este necesară elaborarea de către Comisia Europeană, a unui set de instrucțiuni, inclusiv a unor măsuri de eficientizare a costurilor, din care statele membre să se poată inspira pentru a-și alcătui propriile pachete de măsuri. Acele state membre care nu și-au formulat încă o politică a solului sau se află în curs de elaborare a acesteia vor putea avea o activitate eficientă în acest domeniu doar dacă se află în posesia cunoștințelor necesare.

2.2

CoR propune ca, în locul introducerii unor cerințe de raportare la scară largă în Europa, statele membre să aibă posibilitatea de a-și folosi propriul sistem de raportare, iar Comisiei Europene să-i fie permis accesul la informațiile în cauză (articolul 16).

2.3

Zonele de risc pot fi identificate foarte precis și într-un mod care presupune impunerea unei sarcini administrative mai reduse asupra autorităților în cauză, dacă se întreprinde mai întâi o analiză rapidă, pentru a se determina riscurile prezente în (porțiuni din) solul statelor membre în cauză (articolul 6). În privința reanalizării zonelor de risc și a inventarelor zonelor contaminate, nu este necesară o revizuire completă. Actualizarea informațiilor cu ajutorul datelor de monitorizare se poate dovedi suficientă.

2.4

CoR recomandă elaborarea unei agende de cercetare a Comisiei Europene așa cum s-a anunțat în strategia tematică și definirea priorităților și a unui calendar. Impactul schimbărilor climatice asupra solului trebuie identificat în mod clar, fiind o problemă de o importanță deosebită. Este binecunoscut faptul că schimbările climatice conduc sau pot conduce la descompunerea accelerată a materiei organice din sol. Cunoscând rolul foarte important al materiei organice în funcționarea solului, schimbările climatice pot avea un impact considerabil asupra administrării durabile a solului.

1)

Statele membre identifică zonele de risc și întocmesc un inventar (a se vedea paragrafele b), c) și e) din textul Comisiei);

2)

Comisia Europeană elaborează un set de măsuri orientative, conform articolului 17 (a se vedea recomandarea 10);

3)

Statele membre elaborează un pachet de măsuri (a se vedea paragrafele a), d), f) și g din textul Comisiei).

30.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 146/48

—

salută strategia tematică a Comisiei, deoarece aceasta propune o abordare integrată și holistică a pesticidelor, care necesită în continuare îmbunătățiri la nivelul mediului în acest domeniu;

—

regretă faptul că reglementările existente nu au putut împiedica sporirea cantității de reziduuri de pesticide în alimente de-a lungul anilor; salută, din acest motiv, faptul că strategia tematică își propune amplificarea monitorizării reziduurilor de pesticide din alimente;

—

consideră că sistemul de grupare în zone propus, inclus în propunerea de regulament, privind punerea pe piață a produselor fitofarmaceutice nu ține suficient cont de factorii geologici, geografici și hidrologici din fiecare zonă. Aceste diferențe înseamnă că riscul infiltrării și scurgerii pesticidelor periculoase este variabil, iar acest lucru trebuie să se reflecte în legislație; regretă că zonele nu iau în considerare standardele existente pentru reglementările privind pesticidele din statele membre;

—

consideră că propunerea Comisiei cu privire la obligația recunoașterii reciproce a pesticidelor în cadrul zonelor nu reprezintă soluția ideală, deoarece acest lucru poate duce la agravarea poluării apelor de suprafață cu pesticide;

—

consideră că trebuie extinsă baza juridică a regulamentului (COM(2006) 388) în vederea includerii articolului 175 din Tratat, cu privire la mediu;

—

solicită elaborarea obiectivelor cantitative pe termen lung pentru reducerea consumului de pesticide.

1.1

salută strategia tematică a Comisiei, deoarece aceasta propune o abordare integrată și holistică în privința pesticidelor ce necesită în continuare îmbunătățiri la nivelul mediului în acest domeniu;

1.2

aprobă decizia Comisiei privind actualizarea procedurilor și funcțiilor cu privire la Autoritatea europeană pentru securitate alimentară, garantându-se totodată conformitatea reglementărilor UE în acest domeniu cu ultimele descoperiri științifice, fiind în favoarea mediului și sănătății oamenilor;

1.3

sprijină obiectivele strategiei tematice privind îmbunătățirea protecției mediului și sănătății prin restrângerea utilizării pesticidelor și încurajarea cercetării privind alternative mai puțin nocive;

1.4

aprobă faptul că dispozițiile privind protecția datelor exclud utilizarea datelor provenite din experiențe efectuate pe animale. Acest lucru va garanta că nu se vor repeta inutil testele și va contribui la restrângerea cât de mult posibil a utilizării testelor pe animale;

1.5

salută faptul că strategia tematică va crea linii directoare pentru utilizarea pesticidelor în condițiile în care legislația comunitară existentă este inadecvată;

1.6

salută faptul că strategia cuprinde instrumente de monitorizare și de elaborare a rapoartelor privind progresele statelor membre în vederea realizării obiectivelor propuse;

1.7

recunoaște că utilizarea rezonabilă a pesticidelor poate duce la îmbunătățirea însemnată a productivității, conform analizei de impact efectuată de Comisie (SEC(2006) 894); recunoaște, de asemenea, că utilizarea acestor produse continuă să aibă un impact considerabil asupra mediului;

1.8

recunoaște, de asemenea, că industria pesticidelor reprezintă un angajator important în UE, oferind în total 26 000 de locuri de muncă; salută, din acest motiv, faptul că strategia tematică, conform analizei de impact, va crea încă 3 000 de posturi noi în acest sector, aducând agriculturii câștiguri de minimum 380 milioane euro, asigurând totodată conformitatea strategiei tematice cu obiectivele Strategiei Lisabona;

1.9

salută faptul că prin această strategie se încearcă sporirea siguranței în utilizarea pesticidelor, prin verificarea și certificarea echipamentelor, prin încurajarea securizării depozitării pesticidelor, precum și prin măsuri de școlarizare a distribuitorilor și utilizatorilor profesioniști. Astfel este sporită eficacitatea utilizării pesticidelor, în favoarea tuturor părților implicate;

1.10

regretă faptul că reglementările existente nu au putut împiedica sporirea cantității de reziduuri de pesticide în alimente de-a lungul anilor; salută, din acest motiv, faptul că strategia tematică își propune amplificarea monitorizării reziduurilor de pesticide din alimente și solicită efectuarea unor teste riguroase în vederea detectării reziduurilor de pesticide prezente în hrana pentru animale și produsele alimentare importate în special din țări în care restricțiile privind utilizarea de pesticide pot fi mai puțin severe;

1.11

își exprimă satisfacția pentru faptul că propunerea pentru o directivă-cadru în vederea utilizării durabile a pesticidelor face referire la Directiva-cadru privind apa. Această abordare va consolida unitatea în cadrul eforturilor comune ale UE în domeniul protecției mediului; cu toate acestea solicită o trimitere la Directiva-cadru privind apa în propunerea de regulament privind punerea pe piață a produselor fitofarmaceutice;

1.12

înțelege pe deplin dorința Comisiei de a spori concurența, dinamismul și liberul schimb în Uniunea Europeană, dar consideră că este esențial ca strategia tematică pentru pesticide să aibă în vedere în primul rând mediul și sănătatea oamenilor;

1.13

consideră, din acest motiv, că recomandarea din propunerea de regulament privind o recunoaștere reciprocă obligatorie a pesticidelor, în cadrul celor trei zone, este necorespunzătoare în raport cu reglementările existente. În statele membre din aceeași zonă condițiile sunt diferite, iar fiecare stat membru trebuie să aibă dreptul de continua să aplice norme mai stricte cu privire la pesticide. De pildă, în mai multe state membre, apele subterane netratate sunt utilizate ca apă potabilă. Introducerea obligatorie a pesticidelor, interzise anterior, va pune în pericol această practică, fapt ce ar putea avea consecințe economice asupra autorităților locale și regionale, precum și asupra statelor membre. Comitetul atrage atenția asupra faptului că posibilitatea de a bea o apă de calitate de la robinet mărește calitatea vieții.

2.1

consideră că sistemul de grupare în zone propus, inclus în propunerea de regulament privind punerea pe piață a produselor fitofarmaceutice nu ține suficient cont de factorii geologici, geografici și hidrologici din fiecare zonă. Aceste diferențe înseamnă că riscul infiltrării și scurgerii pesticidelor periculoase este variabil, iar acest lucru trebuie să se reflecte în legislație; regretă că zonele nu iau în considerare standardele existente pentru reglementările privind pesticidele din statele membre; dacă repartizarea pe zone se va menține, va trebui, cel puțin, să fie create mai multe zone. Dacă sistemul de grupare în zone va fi adoptat, este necesară găsirea unei modalități de recunoaștere reciprocă a autorizațiilor privind produsele fitofarmaceutice din regiunile învecinate aparținând de zone diferite, cu respectarea protecției consumatorilor și mediului;

2.2

consideră că propunerea Comisiei cu privire la obligația recunoașterii reciproce a pesticidelor în cadrul zonelor nu reprezintă soluția ideală, deoarece acest lucru poate duce la agravarea poluării apelor de suprafață cu pesticide, constituindu-se într-o amenințare pentru organismele acvatice, precum și, în unele cazuri, pentru populațiile de păsări unice și vertebrate; consideră că această abordare nu este compatibilă cu exigențele generale ale Directivei-cadru privind apa, cu privire la necesitatea de a nu agrava situația în zonele acvatice;

2.3

consideră că atingerea obiectivului urmărit de recunoașterea reciprocă implică o strânsă colaborare și un schimb de informații între statele membre din zonele respective, în vederea unei verificări neîntârziate a mijloacelor aprobate într-o altă țară din aceeași zonă; consideră, din acest motiv că recunoașterea reciprocă a pesticidelor reprezintă un instrument inadecvat; consideră că dacă recunoașterea se va menține, vor trebui clarificate consecințele repartizării pe zone, luându-se în considerare necesitatea unei adaptări a zonelor în funcție de condiții;

2.4

solicită aplicarea unor criterii mai stricte cu privire la protecția mediului, având în vedere că cele existente sunt insuficiente pentru menținerea nivelului actual ridicat de protecție; susține, cu toate acestea, introducerea unor criterii de excludere pentru autorizarea substanțelor active. Aceste criterii sunt acceptabile în ceea ce privește impactul asupra sănătății;

2.5

consideră că trebuie extinsă baza juridică a regulamentului (COM(2006) 388) în vederea includerii articolului 175 din Tratat, cu privire la mediu; această măsură va influența chestiunile ulterioare de interpretare, precum și măsurile adoptate de statele membre în ceea ce privește protecția mediului;

2.6

susține introducerea unui principiu menit să substituie anumite produse fitofarmaceutice cu altele mai puțin periculoase sau prin metode nechimice;

2.7

solicită ameliorarea criteriilor pentru metodele de selectare, în vederea creării posibilității de substituire a mai multor substanțe. De asemenea este necesară ameliorarea reglementărilor pentru ca statele membre să aibă posibilitatea de a substitui produsele fitofarmaceutice pe baza caracteristicilor adjuvanților acestora;

2.8

solicită includerea în regulament în grupa substanțelor cu risc ridicat a pesticidelor ce se pot infiltra în apele subterane;

2.9

solicită ca autorizația pentru substanțele active din produsele fitofarmaceutice să nu fie acordată pe o perioadă nelimitată după prima prelungire, la finalul perioadei de 10 ani. Neprelungirea autorizației poate avea consecințe negative asupra mediului și sănătății, de pildă, dacă sunt introduse noi exigențe privind informațiile sau noi orientări cu privire la evaluare;

2.10

se opune introducerii unei proceduri de autorizare mai flexibile pentru produsele fitofarmaceutice cu conținut de substanțe active, evaluate „cu risc scăzut”. Toate produsele fitofarmaceutice comportă un anumit risc pentru oameni și natură și din acest motiv trebuie să facă obiectul unei proceduri de aprobare;

2.11

recomandă ca vânzarea și distribuirea pesticidelor să se efectueze sub supravegherea unui expert acreditat sau a personalului medical competent;

2.12

solicită elaborarea obiectivelor cantitative pe termen lung pentru reducerea consumului de pesticide, conform recomandărilor din al 6-lea program-cadru; solicită, de asemenea, promovarea metodelor de producție care utilizează în cantități mici sau nu utilizează deloc pesticidele, după cum este cazul fermelor organice;

2.13

solicită includerea în articolele 21 și 43 ale regulamentului a unei referințe directe la articolul 4 alineatul (1) din Directiva-cadru privind apa;

2.14

salută anvergura procedurii de consultare din cadrul strategiei tematice, cu includerea autorităților locale și regionale; solicită, de asemenea, ca acestea să se asocieze mai strâns în grupul de experți pentru strategia tematică, a cărui sarcină este acordarea de consultanță cu privire la procedurile adecvate și monitorizarea aplicării strategiei. Autoritățile locale și regionale trebuie, de asemenea, implicate în elaborarea și punerea în practică a planurilor de acțiune naționale Datorită cunoștințelor excepționale ale condițiilor locale, autoritățile locale și regionale aduc o contribuție însemnată în cadrul acestei dezbateri, care ar trebui să implice societatea civilă.

30.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 146/53

—

salută inițiativa Comisiei de promovare a transparenței. Instituțiile UE trebuie să depună eforturi deosebite în materie de transparență pentru a fi în continuare responsabile, democratice, eficiente și întotdeauna aproape de nevoile cetățeanului; amintește, în acest context, că dacă UE dorește într-adevăr o sporire a legitimității sale democratice, aceasta presupune, de asemenea, o implicare mai susținută a autorităților regionale și locale în procesul legislativ și decizional;

—

regretă totuși că nu se evocă dimensiunea locală și regională în această inițiativă și invită Comisia să acorde mai multă atenție acestui aspect;

—

subliniază că UE reprezintă un parteneriat instituțional la niveluri multiple, în cadrul căruia autoritățile regionale și locale sunt implicate în politica europeană la nivel național și european;

—

consideră că este necesar să se accentueze încă o dată nevoia de diferențiere, pe de o parte, între consultarea de către instituțiile europene a autorităților regionale și locale alese și, pe de altă parte, grupurile de presiune ce reprezintă interesele specifice;

—

salută dialogul continuu și sistematic inițiat de Comisia Europeană cu autoritățile locale și regionale și asociațiile lor europene și naționale în sectoare pentru care acestora le revine responsabilitatea transpunerii și punerii în aplicare; cu toate acestea, consideră că organizarea dialogului poate fi îmbunătățită;

—

salută transparența îmbunătățită care se va produce prin înregistrarea grupurilor de presiune;

—

nu consideră, totuși, că un acord bazat pe o înregistrare voluntară poate garanta un cadru adecvat pentru asigurarea unei bune transparențe;

—

are convingerea că pentru înregistrările ulterioare este importantă asigurarea unei proceduri eficiente și simple. Registrul va fi administrat de Comisia Europeană;

—

susține eforturile Comisiei cu privire la sporirea transparenței în utilizarea fondurilor UE și încurajează statele membre să gestioneze fondurile UE conform principiului de „gestionare comună”. Respectarea principiului transparenței în materie de finanțare comunitară este în interesul tuturor beneficiarilor.

1)

întrucât transparența reprezintă unul dintre elementele-cheie pentru o democrație cu guvernare la niveluri multiple;

2)

întrucât este necesară respectarea mai îndeaproape a principiilor de solidaritate, proporționalitate și proximitate, în scopul întocmirii unei legislații europene simple și clare, ușor accesibile pentru cetățenii Europei;

3)

întrucât este necesară implicarea deplină a autorităților regionale și locale în dezbaterile cheie din agenda europeană, sub patronajul CoR;

4)

întrucât, în condițiile în care autoritățile regionale și locale sunt corect implicate în pregătirea actelor legislative, acestea pot juca un rol esențial în transpunerea și realizarea la nivelul acestora;

1.1

salută inițiativa Comisiei de promovare a transparenței. Lansarea inițiativei europene în materie de transparență reprezintă o etapă importantă pentru Comisie în promovarea transparenței în activitățile instituțiilor UE. Pentru a se menține responsabile și democratice, instituțiile UE trebuie să facă dovada unei transparențe deosebite, eficiente și întotdeauna pregătite să răspundă solicitărilor opiniei publice; amintește, în acest context, că dacă UE dorește într-adevăr o sporire a legitimității sale democratice, aceasta trebuie, de asemenea, să implice mai mult autoritățile regionale și locale în procesul legislativ și decizional;

1.2

consideră că prin inițiativa europeană în materie de transparență, Comisia Europeană a inițiat o dezbatere necesară și consideră că este necesară organizarea acestei dezbateri în prezent, în faza de reflexie și discuții despre viitorul Europei, deoarece forțele decizionale trebuie să se asigure și să demonstreze că UE funcționează de manieră democratică și eficientă. Garantarea transparenței reprezintă un mod decisiv de apropiere a cetățenilor Europei;

1.3

regretă totuși că nu se evocă dimensiunea locală și regională în această inițiativă și invită Comisia să acorde mai multă atenție acestui aspect; amintește declarația Comisiei din Cartea albă a guvernării europene (2001) cu privire la garantarea luării în considerare a cunoștințelor și condițiilor regionale și locale, în cadrul întocmirii propunerilor politice;

1.4

salută decizia luată în perioada președinției finlandeze a Consiliului, din al doilea semestru al anului 2006, cu privire la îmbunătățirea transparenței în lucrările Consiliului. O evoluție pozitivă este constituită de hotărârea Consiliului de deschidere din cadrul proceselor decizionale și de facilitare a accesului la documentele sale; consideră totuși că acesta reprezintă primul pas în direcția corectă și invită Consiliul la o transparență mai mare față de opinia publică, cu privire la procedurile sale. Aceasta este calea prin care cetățenii vor putea urmări procesul decizional;

1.5

consideră că termenul „lobbying necorespunzător” ar trebui definit cât mai clar posibil, astfel încât activitățile celor care fac lobby să poată fi monitorizate, iar abaterile să poată fi sancționate;

1.6

consideră că scopul transparenței trebuie să fie acela de apropiere a Uniunii Europene de cetățenii săi; în vederea promovării transparenței și reducerii distanței dintre instituțiile europene și cetățeni, CoR consideră că este extrem de importantă încurajarea unor astfel de măsuri precum cele prezentate în Planul D pentru democrație, dialog și dezbatere, care încearcă să facă cunoscute activitățile și competențele Uniunii în rândurile cetățenilor europeni și, în special, în rândurile tinerilor, așa cum intenționează Forumului tineretului.

2.1

subliniază că UE reprezintă un parteneriat instituțional la niveluri multiple, în cadrul căruia autoritățile regionale și locale sunt implicate în politica europeană la nivel statal și european. Cea mai bună metodă de asigurare că o nouă legislație UE este relevantă și realizabilă este reprezentată de consultarea autorităților regionale și locale cu privire la aceste teme, promovând dialogul și forumurile pentru participare și luarea deciziilor. Aceste autorități sunt responsabile pentru aplicarea și transpunerea politicii UE și contribuie în mod esențial la asigurarea transparenței;

2.2

recunoaște, totuși, că nu doar Uniunii Europene îi revine sarcina de garantare a transparenței. Atât statele membre, cât și CoR și toate nivelurile de guvernare reprezentate de acesta ar trebui să ofere un exemplu pozitiv prin furnizarea de prestații administrative eficiente și democratice. În consecință, autoritățile regionale și locale ale statelor membre vor garanta transparența în cadrul propriei administrații.

3.1

consideră că este necesar să se accentueze nevoia de diferențiere, pe de o parte, între consultarea de către instituțiile europene a autorităților regionale și locale alese și asociațiile acestora și, pe de altă parte, grupurile de presiune ce reprezintă interesele specifice; subliniază faptul că CoR face parte din guvernarea europeană alături de autoritățile regionale și locale reprezentate de acesta și trebuie să participe direct la toate inițiativele Comisiei Europene privind îmbunătățirea transparenței în procesele decizionale din cadrul Uniunii Europene;

3.2

invită Comisia Europeană ca la fiecare propunere cu sau fără caracter legislativ să anexeze o listă a ședințelor organizate și documentelor de poziție primite în vederea elaborării propunerii respective;

3.3

subliniază că dialogul structurat dintre Comisie și asociațiile autorităților locale și regionale, dezvoltat pe baza Cărții albe pentru guvernare europeană, reprezintă un pas important în vederea implicării efective a autorităților locale și regionale; salută această evoluție și subliniază că dorește să joace un rol central în acest domeniu;

3.4

salută dialogul continuu și sistematic inițiat de Comisia Europeană cu autoritățile locale și regionale și asociațiile acestora europene și naționale în sectoare pentru care acestora le revine responsabilitatea transpunerii și utilizării. Este importantă dezvoltarea continuă a acestui dialog pentru ca ambele părți implicate să poată profita pe deplin. În acest context este esențială consolidarea dialogului în cadrul realizării propunerilor legislative ce fac referire la autoritățile regionale și locale;

3.5

cu toate acestea consideră că organizarea dialogului poate fi îmbunătățită și propune următoarele:

3.6

invită Comisia la îmbunătățirea instrumentelor existente ce permit exprimarea de reacții cu privire la avizele sale, ceea ce constituie un răspuns concret la cererea de consultare a Comisiei și la propunerile concrete care au în vedere interesele regionale și locale. În plus, Comisia va trebui cel puțin să explice sau să clarifice motivele pentru care nu ia în considerare recomandările CoR;

3.7

consideră că introducerea în anul 2002 a normelor minime pentru consultare a oferit noi posibilități pentru o consultare extinsă a părților interesate și pentru analiza de impact aprofundată, anterior propunerilor legislative. Aceste norme acordă o importanță deosebită autorităților locale și regionale, fapt confirmat în acordul cu privire la cooperarea între Comitetul Regiunilor și Comisia Europeană. Astfel este importantă consultarea la momentul oportun și posibilitatea reală ca părțile interesate să reacționeze cu privire la propunerile legislative;

3.8

ar dori să vadă alte forme de consultare directă și prelegislativă a regiunilor și orașelor, care se dezvoltă împreună cu dialogul structurat cu asociațiile autorităților locale și regionale, sub egida Comitetului, astfel încât opiniile părților interesate să se facă auzite constant pe durata elaborării legislației propuse; semnalează că, în acest context, consultările au fost prevăzute a fi parte componentă a inițiativei Comisiei din 2002, menită să stabilească normele minime de consultare, iar în acest context, CoR a fost invitat să joace un rol proactiv, prin organizarea de consultări în numele Comisiei (4);

3.9

regretă că nu se acordă suficientă atenție dimensiunii teritoriale în Cartea verde a Inițiativei europene în materie de transparență, precum și în noua strategie a analizei de impact; astfel invită Comisia să integreze consultarea autorităților locale și regionale în toate activitățile cu privire la guvernanța pe mai multe niveluri și să extindă metoda consultării, pe care o aplică deja cu succes pentru politica de coeziune, la toate politicile cu impact la nivel regional și local;

3.10

consideră că analizele de impact joacă un rol esențial în reducerea sarcinilor administrative de la nivelul autorităților locale și regionale, datorită legislației comunitare, după cum se precizează în proiectul de aviz cu privire la o mai bună legiferare (CdR 121/2005);

3.11

reiterează opinia conform căreia evaluările preliminare, alături de analizarea obiectivelor politice ale unei propuneri legislative și de definire a celor mai adecvate instrumente politice, trebuie să cuprindă și evaluări de impact a actelor legislative, în termeni financiari, la nivel local și regional.

4.1

salută transparența îmbunătățită ca urmare a înregistrării grupurilor de presiune. CoR și membrii acestuia, ca parte a sistemului instituțional al UE, reprezintă o țintă a grupurilor de presiune și consideră că un sistem de înregistrare sau de acreditare ar putea îmbunătăți transparența proceselor politice ale UE;

4.2

subliniază că, datorită legitimității lor democratice, autoritățile locale și regionale și asociațiile acestora se deosebesc de grupurile de presiune comerciale sau de cele cu interese specifice. Autoritățile locale și regionale constituie un element din structura europeană de guvernare. Această deosebire trebuie luată în considerare la orice înregistrare. Autoritățile locale și regionale nu vor fi înregistrate ca organizații de lobby, fapt care ar putea face ca distincția dintre rolul acestora și rolul celorlalte organizații de pe listă să nu mai fie clară;

4.3

nu consideră, totuși, că un acord bazat pe o înregistrare voluntară poate garanta o bună transparență. Acordurile voluntare nu vor pune capăt, totuși, speculațiilor publicului și nici neîncrederii în consultările dintre instituții și părțile private implicate. Înregistrarea va fi obligatorie pentru accesul grupurilor de presiune la toate instituțiile UE, după cum se desfășoară deja la Parlamentul European;

4.4

are convingerea că pentru înregistrările ulterioare este importantă asigurarea unei proceduri eficiente și simple. Registrul va fi administrat de Comisia Europeană. Pentru înregistrarea la toate instituțiile UE ar trebui să existe un singur punct de contact, iar înregistrarea să fie solicitată pentru organizații în întregimea lor, nu pentru persoane. Comitetul dispune deja de informații cu privire la autoritățile regionale și locale și asociațiile reprezentate de acestea, astfel încât autoritățile locale și regionale sau asociațiile acestora nu trebuie să se înregistreze individual. Prin urmare, CoR va putea furniza aceste informații Comisiei pentru ca acestea să se înregistreze la punctul corespunzător din registru;

4.5

consideră că este necesară menționarea naturii, frecvenței și domeniului solicitat al informațiilor ce trebuie furnizate de organizațiile de lobby.

5.1

susține eforturile Comisiei cu privire la sporirea transparenței în utilizarea finanțărilor UE și încurajează statele membre să utilizeze fondurile UE în cadrul unei „gestiuni repartizate”, precum proiectele fondurilor structurale destinate ameliorării schimbului de practici optime. Respectarea transparenței privind finanțarea comunitară este în interesul tuturor beneficiarilor;

5.2

salută inițiativa Comisiei de creare a unei pagini de Internet ce permite accesul la informații cu privire la identitatea beneficiarilor proiectelor și programelor. În vederea furnizării informațiilor similare pentru toți cetățenii statelor membre EU, așadar transparente, informațiile necesare vor fi publicate centralizat de Comisia Europeană. De asemenea, este în interesul cetățenilor UE să li se prezinte lecțiile învățate și inițiativele cu un „chip uman”;

5.3

salută propunerea din Cartea verde cu privire la crearea unor proceduri comune pentru întreaga UE, pentru a face cunoscută publicului utilizarea finanțărilor UE.

6.1

își exprimă satisfacția deoarece în 2001 Comisia a făcut posibil accesul la documentele nepublicate ale instituțiilor și organelor UE, prin intermediul unui registru sau la cerere și subliniază ca în 2002 a urmat un Cod de bună conduită administrativă, ce definește regulile pentru accesul public la documente. Ambele inițiative reprezintă progrese esențiale în domeniul politicii de transparență a Comisiei Europene;

6.2

așteaptă cu interes revizia prevăzută a regulamentului 1049 și intenționează să ia parte la acest proces.

30.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 146/58

—

salută comunicarea Comisiei și în special propunerea de elaborare a unei strategii eficiente de promovare și protecție a drepturilor copilului în politicile interne și externe ale UE și de susținere a eforturilor statelor membre în acest domeniu;

—

salută înființarea unei unități pentru drepturile copilului în cadrul Comisiei și ia notă de rolul important acordat coordonatorului pentru drepturile copilului în asigurarea succesului strategiei; dar speră că se vor aloca suficiente resurse și că acest coordonator va beneficia de statutul și pârghiile politice necesare îndeplinirii obiectivelor acestei unități; solicită clarificarea rolului coordonatorului și a modului în care acesta va contribui la lucrările desfășurate la nivel național;

—

regretă că nu se acordă o mai mare importanță situației minorilor neînsoțiți, a tinerelor fete, a copiilor cu handicap și a copiilor migranților, a solicitanților de azil și a refugiaților atât în cadrul UE, cât și la nivel mondial; inclusiv acordarea de servicii de îngrijire și protecție tuturor categoriilor de copii menționate anterior;

—

reține că strategia oferă posibilitatea de a stabili baza unui parteneriat eficient între factorii de decizie, autoritățile locale și regionale și organizațiile non-guvernamentale atât la nivel european, cât și național;

—

regretă însă că în această comunicare nu se recunoaște rolul unic al autorităților locale și regionale privind prestarea de servicii pentru copii și protejarea drepturilor acestora și subliniază că aceste autorități au dorința și capacitatea de a deveni un partener în dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiei;

—

recomandă alocarea resurselor financiare și umane necesare și respectarea angajamentului politic pentru promovarea comunicării și elaborarea unei Cărți verzi și a unei strategii și sugerează ca Parlamentul European să reflecteze la introducerea unei măsuri specifice de finanțare a strategiei și acțiunilor propuse;

1)

în temeiul Convenției ONU privind drepturile copilului, copiii sunt definiți ca persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;

2)

toate statele membre au ratificat Convenția ONU privind drepturile copilului, nici Comisia Europeană, nici Uniunea Europeană nu este sau nu poate fi parte la aceasta;

3)

în Tratatele UE există baze juridice limitate pentru drepturile copilului, acest lucru are urmări asupra posibilelor resurse bugetare;

4)

este recunoscut rolul central al familiei și, în special, al părinților, și obligația statelor membre de a-i sprijini pe părinți în îndeplinirea misiunii lor de îngrijire și creștere a copiilor;

5)

promovarea și protejarea drepturilor copilului și construirea unei societăți nediscriminatorii și receptive la nevoile copilului reprezintă elemente fundamentale pentru viitorul Uniunii Europene;

6)

implicarea copiilor și tinerilor de la o vârstă fragedă în domeniul public este vitală pentru dezvoltarea unei societăți nediscriminatorii și democratice;

7)

autoritățile locale și regionale se află în poziția unică de a juca un rol în promovarea și protecția drepturilor copilului, dacă ținem seama că acestea sunt responsabile de mediul fizic, transportul public, accesul la educație, îngrijire medicală, activități de joc și recreere și piața locurilor de muncă pentru tineri; acestea joacă, de asemenea, un rol în monitorizarea condițiilor de viață ale copiilor, de exemplu, prin sistemul de asistență socială și colectarea de informații;

1.1

salută comunicarea Comisiei și în special propunerea de elaborare a unei strategii eficiente de promovare și protecție a drepturilor copilului în politicile interne și externe ale UE și de susținere a eforturilor statelor membre în acest domeniu;

1.2

recunoaște că investind acum în copii, investim în viitorul nostru și în aprofundarea și consolidarea în continuare a integrării europene;

1.3

regretă impasul în care se află procesul constituțional european, având în vedere că Tratatul constituțional și Carta drepturilor fundamentale recunosc explicit drepturile copilului;

1.4

salută recunoașterea faptului că statele membre sunt obligate să respecte tratatele internaționale, în special Convenția ONU privind drepturile copilului (CNUDC), care a fost ratificată de toate statele membre, dar își exprimă dezamăgirea că nu se pune un accent mai puternic pe nevoia ca statele membre să-și îndeplinească fără întârziere angajamentele europene și internaționale cu privire la drepturile copilului;

1.5

salută recunoașterea faptului că ratificarea cvasi-universală a Convenției ONU privind drepturile copilului oferă o bază deosebit de solidă pentru încheierea de angajamente între Comisia Europeană și țările din afara UE; dar regretă că această comunicare nu a ținut seama de posibilitatea de a folosi ratificarea Convenției ONU privind drepturile copilului de toate statele membre ca un cadru pentru încheierea de acorduri între statele membre;

1.6

salută înființarea unei unități pentru drepturile copilului în cadrul Comisiei și ia notă de rolul important acordat coordonatorului pentru drepturile copilului în asigurarea succesului strategiei; dar speră că se vor aloca suficiente resurse și că acest coordonator va beneficia de statutul și pârghiile politice necesare îndeplinirii obiectivelor acestei unități; solicită clarificarea rolului coordonatorului și a modului în care acesta va contribui la lucrările la nivel național;

1.7

susține acțiunile pe termen scurt propuse de Comisie pentru rezolvarea unor chestiuni urgente, în special înființarea unui număr de telefon unic la nivelul Uniunii Europene, compus din șase cifre, pentru liniile de asistență pentru copii și a unui alt număr de telefon pentru apelurile de urgență pentru copiii dispăruți sau victime ale abuzurilor sexuale și consideră că aceste linii de asistență ar trebui să aibă la bază un protocol al cărui obiectiv să fie combaterea răpirilor de copii la nivel internațional. Consideră, în continuare, că noile linii de asistență pentru copii nu trebuie să sporească, ci mai degrabă să completeze numărul liniilor de asistență existente la nivel regional și local și că schimbul de bune practici între statele membre ar trebui să faciliteze informarea asupra înființării unor astfel de servicii;

1.8

ia notă că această comunicare nu a precizat dacă strategia va respecta standardele minime și va include obiective globale cu scopuri și termene clare;

1.9

ia notă că în prezent nu există sisteme capabile să genereze date complete, comparabile și coerente privind indicatorii din diferitele state membre; amintește că în prezent se lucrează cu metoda deschisă de coordonare pentru a crea un indicator (sau un set de indicatori) pentru bunăstarea copiilor și date statistice privind sărăcia ca urmare a veniturilor reduse, a privațiunilor materiale și a situației locative; există, de asemenea, numeroase seturi diferite de date la nivelul statelor membre și la nivel local și regional;

1.10

subliniază că, în general, copiii nu constituie un grup omogen, nevoile acestora variind, de exemplu, în funcție de vârstă, capacități, sex, apartenența etnică și structura familială;

1.11

regretă că nu se acordă o mai mare importanță situației minorilor neînsoțiți, a tinerelor fete, a copiilor cu handicap și a copiilor migranților, a solicitanților de azil și a refugiaților atât în cadrul comunității, cât și la nivel mondial; inclusiv acordarea de servicii de îngrijire și protecție tuturor categoriilor de copii menționate anterior;

1.12

regretă că nu se face nici o referire la asigurarea unor structuri de învățământ preșcolar de calitate pentru copiii sub șase ani, în ciuda priorității pe termen lung a UE de a asigura servicii de îngrijire a copiilor și în ciuda adoptării de către UE a unor obiective cantitative;

1.13

reține că strategia oferă posibilitatea de a stabili baza unui parteneriat eficient între factorii de decizie, autoritățile locale și regionale și organizațiile non-guvernamentale atât la nivel european, cât și național;

1.14

regretă însă că în această comunicare nu se recunoaște rolul unic al autorităților locale și regionale privind prestarea de servicii pentru copii și protejarea drepturilor acestora și subliniază că aceste autorități au dorința și capacitatea de a deveni un partener în dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiei;

1.15

subliniază că trebuie să se respecte în totalitate principiile subsidiarității și proporționalității la elaborarea strategiei;

1.16

se declară de acord cu afirmația conform căreia „mediul de viață al copiilor le influențează situația”; copiii pot fi dezavantajați ca urmare a accesului disproporționat la educație, îngrijire medicală, transport public de calitate, spații amenajate de joc și recreere, informații și șanse de participare la viața socială; și ar dori să se acorde mai multă atenție condițiilor de viață din mediul urban și suburban și din alte zone specifice identificate de statele membre;

1.17

subliniază că multe autorități locale și regionale se implică direct în finanțarea și punerea în aplicare a politicilor de dezvoltare în țările terțe prin sprijinirea infrastructurii și serviciilor de bază, programelor de înfrățire între autorități, schimbului de experiență și competențe și, de asemenea, că există posibilitatea de a acorda o mai mare atenție drepturilor copilului;

1.18

salută afirmația conform căreia copiii au dreptul să-și exprime propriile puncte de vedere privind chestiunile care le afectează existența și își manifestă satisfacția față de propunerile de a implica copiii în elaborarea strategiei. Implicarea autorităților locale și regionale și a organizațiilor pentru copii va fi importantă pentru succesul acestei inițiative;

1.19

salută studiul recent publicat al Națiunilor Unite privind violența împotriva copiilor (1). Raportul „solicită statelor să interzică toate formele de violență împotriva copiilor, indiferent de context, inclusiv pedepsele corporale, practicile tradiționale vătămătoare precum căsătoriile precoce și forțate, mutilarea genitală a femeilor și așa-zisele crime de onoare, violența sexuală, tortura și alte tipuri de tratament sau pedeapsă crudă, inumană sau degradantă” (2); sugerează luarea în considerare a tuturor concluziilor acestui studiu la elaborarea strategiei.

2.1

recomandă alocarea resurselor financiare și umane necesare și respectarea angajamentului politic pentru promovarea comunicării și elaborarea unei Cărți verzi și a unei strategii și sugerează ca Parlamentul European să reflecteze la introducerea unei măsuri specifice de finanțare a strategiei și la acțiunile propuse;

2.2

subliniază necesitatea ca autoritățile locale și regionale să fie considerate parteneri esențiali în elaborarea strategiei și Comitetul solicită să devină membru al Forumului european pentru drepturile copilului; să fie reprezentat în grupul interinstituțional; și să fie consultat cu privire la evoluția raportului coordonatorului și să se publice acest raport;

2.3

recomandă ca strategia să respecte standardele minime și să includă măsuri ambițioase cu scopuri și obiective clare stabilite în urma unei analize detaliate;

2.4

recomandă stabilirea unui echilibru în cadrul strategiei între concentrarea acesteia pe situația globală și acțiunile și dialogul din cadrul Uniunii Europene și între statele membre;

2.5

recomandă dezvoltarea cu titlu prioritar a unui set de indicatori comparabili și colectarea de date coerente la nivelul statelor membre și, dacă este posibil, la nivel regional;

2.6

solicită asigurarea resurselor, sprijinului și mecanismelor adecvate pentru mijlocirea participării copiilor la dezvoltarea strategiei, inclusiv a copiilor proveniți din medii dezavantajate și aparținând minorităților etnice și a copiilor cu handicap. Copiii trebuie să fie implicați de la început în acest proces prin metodologii adaptate în funcție de vârstă, precum desenul, discuțiile organizate etc. Admite, de asemenea, că autoritățile locale și regionale ar putea acționa în sensul mijlocirii consultări copiilor cu privire la politicile relevante elaborate la nivel regional;

2.7

reiterează sprijinul său pentru punerea în aplicare a Convenției pentru drepturile copilului din 20 noiembrie 1989; și subliniază importanța următoarelor drepturi: libertatea de gândire, conștiință și religie; protecția vieții private; protecția împotriva tuturor formelor de violență, abuz și abandon; dreptul la asistență medicală; dreptul la educație, școlarizare și formare; și protecția minorităților așa cum este prevăzut în avizul său privind integrarea și migrația (CdR 51/2006 fin), cât și dreptul la alimentație și locuințe adecvate;

2.8

în acest context, insistă să fie pe deplin recunoscut rolul esențial al autorităților locale și regionale ca principale furnizoare de servicii de bază pentru copii, precum educația și locuințele, îngrijirea copiilor și alte servicii sociale, cât și rolul acestora în planificarea, controlul și menținerea unui mediu fizic menit să asigure accesul copiilor la locuințe adecvate și corespunzătoare nevoilor lor, cât și la activități de joc și recreere și creșterea acestora într-un mediu sigur;

2.9

solicită să se insiste pe necesitatea ca statele membre să-și respecte fără întârziere angajamentele europene și internaționale în vigoare, inclusiv angajamentele legislative și de natură practică, în conformitate cu Convenția ONU privind drepturile copilului, Convenția europeană privind drepturile omului și instrumentele Consiliului Europei. Această activitate va fi inclusă în evaluarea impactului acțiunilor existente ale UE asupra drepturilor copilului;

2.10

sugerează ca analiza să vizeze nu numai „evaluarea eficienței acțiunilor existente”, ci să faciliteze și evaluarea progresului statelor membre în respectarea Convenției ONU privind drepturile copilului prin analiza comparativă a datelor, așa cum se menționează în analiza de impact;

2.11

sugerează ca analiza să prezinte, de asemenea, dacă toate statele membre au ratificat Convenția de la Haga privind protecția copilului și cooperarea în materia adopțiilor internaționale (1993);

2.12

recomandă folosirea metodei deschise de coordonare ca mecanism de angajare între statele membre și de învățare din cele mai bune practici cu privire la punerea în aplicare a Convenției ONU privind drepturile copilului și implicarea totală a autorităților locale și regionale în acest proces;

2.13

recomandă ca politicile UE și ale statelor membre să țină seama de diversitatea copiilor și de nevoile diferite ale acestora; de exemplu, copiii dezavantajați ca urmare a amplasamentului geografic, a vârstei, sexului, apartenenței etnice și handicapului. Se va acorda o atenție deosebită impactului sărăciei, marginalizării sociale, handicapului, discriminării și rasismului și situației copiilor aparținând minorităților etnice și refugiaților și implicațiilor de ordin religios, lingvistic și cultural atât în UE, cât și la nivel mondial;

2.14

sugerează ca strategia să cuprindă obiective specifice menite să garanteze egalitatea de șanse a copiilor din toate regiunile geografice; acest lucru presupune intensificarea activităților de combatere a sărăciei în rândul copiilor și a dezavantajării sub aspect educațional. Autoritățile locale și regionale vor avea un rol esențial în aceste măsuri;

2.15

recomandă ca pe lângă măsurile pe termen scurt să se elaboreze o măsură care să permită colaborarea transnațională între forțele de poliție în vederea verificării dacă personalul sau voluntarii care lucrează cu copiii au cazier judiciar sau nu; insistă ca strategia să aibă în vedere înființarea unui registru european de evidență a pedofililor, accesibil forțelor de poliție;

2.16

insistă ca strategia să analizeze modalitățile de a dezvolta mai eficient serviciile de asistență familială pentru a preveni abuzurile împotriva copiilor și infanticidul (uciderea copilului de propriul părinte). Această acțiune s-ar putea concentra pe sprijinirea părinților, prevenirea și identificarea la timp a abuzurilor împotriva copiilor, dar și pe acordarea de asistență victimelor abuzurilor și stabilirea unui mecanism de control al cazurilor suspecte de deces infantil pentru a verifica eficiența intervențiilor prealabile ale statului în astfel de situații;

2.17

recomandă ca strategia să atragă atenția asupra influenței negative a televiziunii, computerelor și noilor tehnologii asupra copiilor, precum a accesului prin Internet la imagini pentru adulți sau nerecomandate copiilor, dar și asupra naturii sedentare a acestor activități cu efecte directe asupra stilului de viață al copiilor. O altă chestiune o reprezintă influența negativă a publicității și strategiilor de marketing care vizează direct copiii. Ar trebui încurajate măsurile de folosire a tehnologiei în scop educativ, precum programe TV de îmbunătățire a competențelor lingvistice și culturale ale copiilor, care folosesc în special copiilor imigranți. Este de asemenea nevoie de măsuri creative pentru promovarea activităților culturale, precum cititul, muzica și teatrul, la care copiii să aibă acces;

2.18

solicită ca programele de formare și instrumentele create în cadrul strategiei să fie disponibile administrațiilor locale și regionale în scopul familiarizării angajaților cu noile instrumente politice și cu cele mai bune practici;

2.19

recomandă ca strategia de comunicare să se bazeze pe Convenția ONU pentru drepturile copilului și toate campaniile de informare să fie lansate la nivel regional și local, să fie adaptate în funcție de vârsta copiilor, să fie disponibile în mai multe limbi și accesibile copiilor cu handicap;

2.20

recomandă ca ajutorul pentru dezvoltare al Uniunii Europene să aloce un anumit procent din fondurile sale acțiunilor în beneficiul copiilor, iar politica de dezvoltare a autorităților locale și regionale din țări terțe să aibă în vedere transferul competențelor și experienței politice în materie de drepturi ale copilului.

30.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 146/63

—

consideră că disponibilitatea conexiunilor în bandă largă pe întreg teritoriul Uniunii Europene la un preț accesibil reprezintă un factor esențial pentru garantarea calității serviciilor publice oferite cetățenilor, pentru promovarea competitivității și a productivității regiunilor și pentru a permite societății informaționale și a cunoașterii să se dezvolte în mod uniform, în special în zonele care, tradițional, sunt excluse de la această dezvoltare. Este de părere că furnizarea de servicii de conexiuni în bandă largă ar trebui să fie garantată în același mod ca și serviciile de bază, cum ar fi alimentarea cu apă potabilă sau cu energie electrică;

—

consideră foarte importante referirile făcute de Comisie la dezvoltarea rurală, la utilizarea fondurilor structurale și evaluarea compatibilității cu reglementările comunitare a proiectelor privind accesul în bandă largă finanțate din fonduri publice;

—

speră că noul cadru de reglementare privind comunicațiile electronice va crea o politică a utilizării spectrului radio pentru sprijinirea introducerii tehnologiei wireless în bandă largă;

—

sprijină Comisia în cererea sa adresată statelor membre de a intensifica strategiile naționale cu privire la banda largă printr-o mai bună implicare a autorităților locale și regionale în acest demers;

—

este de părere că integrarea prin e-guvernare cuprinde atât lupta împotriva excluderii digitale potențiale atunci când serviciile sunt furnizate online (decalaj digital legat de infrastructura și de cultura digitale), cât și dezvoltarea politicilor în favoarea integrării sociale grație tehnologiilor informației și comunicațiilor (IT-C);

—

remarcă faptul că utilizarea e-guvernării este menită atât să reorganizeze și să modernizeze serviciile publice, cât și să concretizeze obiectivele de eficiență, bună funcționare, eficiență a costurilor, imparțialitate, transparență, simplificare și participare. Consideră, de asemenea, că există o necesitate clară ca organismele publice să împărtășească între ele cele mai bune practici;

—

consideră că este necesară facilitarea cooperării, schimbul de cunoștințe sau împărtășirea soluțiilor care pot fi reutilizate și a inițiativelor menite să amelioreze transparența și participarea publicului la elaborarea deciziilor publice, în special în ceea ce privește procesele decizionale parlamentare.

1.1

consideră că Internetul este una dintre cele mai strălucite inovații ale vremurilor noastre. Potențialul de a genera creștere economică poate aduce beneficii substanțiale, cum sunt crearea de noi tipuri de servicii, deschiderea de noi perspective de investiții și crearea de locuri de muncă, creșterea productivității, reducerea costurilor și îmbunătățirea calității vieții;

1.2

consideră că difuzarea tehnologiilor informației are un rol determinant pentru concretizarea strategiilor Lisabona și Göteborg, atât grație ameliorărilor aduse funcționării întreprinderilor existente, cât și stimulării dezvoltării societăților noi sau inovatoare sau contribuției esențiale pe care o au în formarea lucrătorilor și a cetățenilor în general;

1.3

subliniază importanța difuzării cât mai largi, la toate nivelurile administrației publice, a tehnologiilor informatice disponibile, în special în domeniile în care organismele publice furnizează servicii directe către cetățeni;

1.4

subliniază, cu toate acestea, că serviciile online (în administrație, sănătate, învățământ și achiziții publice online) nu pot fi cu adevărat cuprinzătoare și nu pot deveni mai interactive decât atunci când vor fi disponibile cetățenilor și întreprinderilor din Uniunea Europeană prin conexiuni în bandă largă;

1.5

consideră, prin urmare, că disponibilitatea conexiunilor în bandă largă pe întreg teritoriul Uniunii la un preț accesibil reprezintă un factor esențial pentru garantarea calității serviciilor oferite cetățenilor, pentru promovarea competitivității și a productivității regiunilor și pentru a permite societății informaționale și a cunoașterii să se dezvolte pe scară largă, în special în zonele care, tradițional, sunt excluse de la această dezvoltare;

1.6

salută referințele explicite pe care le face Comisia la dezvoltarea rurală, inclusiv la posibile linii de finanțare ad hoc, și consideră aceste referințe un indiciu clar al importanței pe care o atribuie Comisia beneficiilor potențiale ale unei mai largi disponibilități a serviciilor de conectare în bandă largă. Aceste beneficii cuprind creșterea competitivității zonelor rurale și dezvoltarea echilibrată a teritoriului — și, în general, a zonelor care suferă de un handicap geografic și natural permanent — precum și înalta valoare adăugată pe care o pot aduce societăților situate, în mod tradițional, în zonele respective;

1.7

consideră foarte importante referirile la acțiunile Direcției Generale Politici Regionale, în special în ceea ce privește utilizarea fondurilor structurale, și ale Direcției Generale Concurență, mai exact la evaluarea de către aceasta a compatibilității cu reglementările comunitare a proiectelor privind accesul, în zonele rurale, la serviciile în bandă largă finanțate din fonduri publice;

1.8

se teme că răspândirea conexiunilor în bandă largă riscă să se izbească de fenomenul tipic de piață insuficientă, atunci când operatorii privați consideră că nu sunt rentabile investițiile în infrastructuri pentru zone marginale, rurale, cu densitate redusă de populație sau al căror relief face operațiunile de instalare deosebit de dificile sau de oneroase. Deschiderea și flexibilitatea astfel dovedite transmit un semnal important și de bun augur, ținând seama de rolul esențial pe care conexiunea în bandă largă îl joacă în dezvoltarea socio-economică a acestor zone;

1.9

subliniază, în acest sens, că Comitetul Regiunilor a analizat și a discutat, în mai multe rânduri, gama de soluții puse în aplicare de autoritățile locale și regionale din întreaga Europă; concluzia evidentă a fost aceea că nu există nici o soluție universal valabilă. În special, ceea ce este adecvat pentru centrele urbane mari poate să fie complet neadecvat pentru alte zone, slab populate sau caracterizate de exemplu de un relief complex, în care instalarea tuturor tipurilor de servicii ar cere eforturi considerabile;

1.10

ia notă de avântul semnificativ luat în ultimii ani de răspândirea conexiunilor în bandă largă. Cu toate acestea, ținând seama de obiectivul comunitar de conectare a cel puțin 90 % din populația Uniunii până în 2010, constată că subzistă o diferență profundă la nivelul infrastructurilor între centrele urbane și periferie, precum și între vechile state membre și cele noi.

1.11

subliniază, cu toate acestea, că pragul de acoperire de 90 % nu reprezintă un parametru suficient dacă nu este judecat împreună cu alți factori (repartizarea geografică, densitatea populației). Într-adevăr, în cazul comunităților mici, cum sunt cele din regiunile montane, în care este adesea dificil accesul la servicii de bază (telefonie fixă și mobilă, televiziune terestră etc.), o neacoperire de 10 % poate însemna marginalizarea unor întregi zone geografice cu densitate scăzută a populației;

1.12

remarcă faptul că, de altfel, atunci când este vorba despre decalajul de acces la conexiunea în bandă largă, trebuie acordată o deosebită atenție și decalajului dintre răspândirea serviciilor și utilizarea lor efectivă. Atenuarea acestui decalaj presupune adoptarea de măsuri suplimentare la nivel local, altele decât cele tehnice, pentru încurajarea utilizării lor de către persoanele în vârstă și de către grupurile sociale defavorizate sau mai puțin receptive prin tradiție, de exemplu populația rurală (ședințe de formare, punerea la dispoziția publicului a unor puncte de acces etc.);

1.13

subliniază, în încheiere, că, în timpul creării infrastructurilor de transport și dezvoltării serviciilor aferente, trebuie acordată toată atenția satisfacerii exigențelor de securitate la toate nivelurile, pentru garantarea unui grad adecvat de protecție și de respectare a vieții private a utilizatorilor.

1.14

remarcă faptul că încă nu sunt disponibile date comparabile celor existente pentru cele cincisprezece state membre vechi ale UE pentru evaluarea răspândirii, acoperirii și utilizării efective a serviciilor online în bandă largă din noile state membre la nivel regional;

1.15

invită Comisia să realizeze o anchetă rapidă asupra stării infrastructurilor în regiunile din noile state membre și în zonele mai puțin urbanizate din cele vechi, pentru a identifica măsurile care trebuie adoptate pentru ridicarea acestora la standardul cerut pentru realizarea obiectivelor Strategiei Lisabona.

1.16

ia notă cu satisfacție de inițiativa Comisiei de revizuire a cadrului legislativ privind comunicațiile electronice;

1.17

speră că, prin politica de utilizare a spectrului radio bazată pe principiul „neutralității tehnologice”, noul cadru legislativ va aduce garanția unei concurențe nediscriminatorii între operatori și tehnologiile de azi și de mâine, cu respectarea corespunzătoare a principiului subsidiarității. Într-adevăr, tehnologiile wireless recent introduse și care sunt foarte adecvate pentru rezolvarea problemelor de acoperire din regiunile rurale sau al căror relief pune probleme necesită ca o parte suficient de vastă a spectrului să fie pusă la dispoziția conexiunilor în bandă largă;

1.18

împărtășește pe deplin, în ceea ce privește spectrul radio, punctul de vedere al Comisiei Europene exprimat în septembrie și noiembrie 2005 și în martie și iunie 2006 referitor la neutralitatea tehnologică, la transparență, la utilizarea eficientă și la promovarea unui mediu concurențial și inovativ, care să permită dezvoltarea de noi tehnologii;

1.19

împărtășește opinia Comisiei Europene, care estimează că utilizarea frecvențelor nu ar trebui să se supună logicii conform căreia fiecărei benzi de frecvență ar trebui îi corespundă o tehnologie specifică, destinată unui serviciu anume care îi este atribuit (de exemplu banda de 900 MHz utilizată de telefonia mobilă și de rețelele ETACS);

1.20

solicită, prin urmare, Comisiei să se implice în elaborarea unei strategii care să permită o anumită flexibilitate în utilizarea tehnologiei în cadrul unui spectru de frecvențe dat;