17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/1

---

A 453-a SESIUNE PLENARĂ DIN 13 ȘI 14 MAI 2009

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind cercetarea şi dezvoltarea: un sprijin pentru competitivitate

(aviz exploratoriu)

(2009/C 277/01)

Raportor: dna DARMANIN

La 27 iunie 2008, Preşedinţia cehă a solicitat Comitetului Economic şi Social European elaborarea unui aviz exploratoriu cu privire la tema

Cercetarea şi dezvoltarea: un sprijin pentru competitivitate (aviz exploratoriu).

Secţiunea pentru piaţa unică, producţie şi consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 24 aprilie 2009. Raportor: dna DARMANIN.

În cea de a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 14 mai 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz în unanimitate.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   CESE solicită o redefinire a conceptului de competitivitate, susţinând că, pe termen lung, competitivitatea nu mai poate fi calculată în funcţie de PIB ca unic indicator, ci în funcţie de o perspectivă mai largă, care include factorii de durabilitate din domeniile social, economic şi de mediu. CESE consideră că, în climatul economic actual, este necesar să ne concentrăm asupra unei competitivităţi durabile pentru viitor.

1.2.   CESE identifică inovarea drept o parte esenţială a competitivităţii durabile, bazându-se pe argumentul că durabilitatea reprezintă un proces şi o măsură în curs de evoluţie şi, ca atare, inovarea este elementul care impulsionează acest proces. Totodată, cercetarea şi dezvoltarea reprezintă un aspect foarte important al procesului de inovare.

1.3.   CESE identifică în prezentul aviz mai mulţi factori inhibitori ai abordării din punctul de vedere al cercetării şi inovării. Depăşirea acestor factori presupune o viziune pe termen lung şi o investiţie în viitor. Ca atare, CESE recomandă să se ia următoarele iniţiative, pentru minimizarea efectului acestor factori inhibitori:

—

Armonizarea programelor şi posibilităţilor de inovare în cadrul Uniunii Europene. În prezent, în UE există o gamă largă de posibilităţi care să motiveze inovarea, însă acestea sunt adesea fragmentate şi nu beneficiază în mod vizibil de coordonare. De aceea, CESE consideră că, în cadrul Comisiei şi al altor organisme care gestionează programe de stimulare a inovării, ar trebui să se depună eforturi mai intense pentru abordarea coordonată a acesteia.

—

Reducerea excesului de informaţie şi asigurarea unui mod mai simplu şi mai coerent de acces la informaţia privind posibilităţile şi detaliile din domeniul inovării şi cercetării. CESE ia notă de faptul că au existat eforturi de a reduce excesul de informaţie fragmentată, însă acestea trebuie continuate. Mai ales în scopul informării IMM-urilor, datele trebuie să fie la obiect, simple, eficiente şi coordonate.

—

Investiţii suplimentare în sistemele de educaţie, prin consolidarea programelor de tip Erasmus şi Comenius, prin care studenţii au acces la educaţie în afara ţării lor de origine. CESE consideră că etapa fundamentală la care se poate realiza o schimbare definitivă o reprezintă educaţia primară şi secundară, ca atare şanse de genul programelor menţionate mai sus reprezintă o fază importantă în formarea studenţilor.

—

Includerea antreprenoriatului ca parte integrantă a programei de învăţământ. Spiritul antreprenorial este important atât în câmpul cercetării, cât şi în industrie; ca atare, acest mod de a vedea lumea poate fi stimulat prin punerea accentului, în mod insistent, în sistemul de învăţământ, asupra dezvoltării spiritului antreprenorial.

—	Îmbunătăţirea şanselor de supravieţuire economică pentru tinerii întreprinzători angajaţi în elaborarea de noi procese sau produse cu un înalt standard tehnologic.

—

Stabilirea condiţiilor de angajare a tinerilor cercetători nu numai la un nivel demn, ci şi la un nivel care să atragă cei mai buni oameni către această profesie. CESE recunoaşte faptul că există diferenţe în ceea ce priveşte condiţiile oferite profesiunilor din domeniul cercetării în diverse state membre, dar subliniază că ar trebui să fie depus un efort concertat paneuropean pentru rezolvarea acestei chestiuni.

—	Angajarea tuturor statelor membre ca actori importanţi în procesul de inovare, şi nu numai a actorilor cu experienţă în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării, lucru care va fi în beneficiul potenţialului UE 27.

—	Consolidarea structurilor în care se face schimb constant de experienţă între mediul academic şi cel industrial.

1.4.   CESE recunoaşte că cercetarea şi inovarea nu cad exclusiv în răspunderea universităţilor şi a departamentelor speciale din întreprinderi, ci reprezintă o chestiune care priveşte pe toată lumea. Angajaţii fiecărei întreprinderi reprezintă o resursă uriaşă; conceptul de inovare generată de angajaţi trebuie dezvoltat mai în detaliu. Acest concept trebuie luat în calcul în colaborarea la locul de muncă, în problema învăţării pe tot parcursul vieţii şi în lucrările comitetelor de întreprindere.

1.5.   CESE consideră că noua Agendă de la Lisabona de după 2010 ar trebui să conţină nu numai un obiectiv pentru investiţiile statelor membre în cercetare, dezvoltare şi inovare, ci şi un obiectiv pentru cheltuielile din PIB destinate educaţiei, care, în opinia CESE, reprezintă un puternic catalizator pentru inovare. Aşadar, Comitetul recomandă ca în noua Agendă de la Lisabona de după 2010 să se includă următoarele obiective:

—	7 % din PIB pentru educaţie, de la învăţământul primar la cel superior;

—	1 % din PIB pentru cercetare şi inovare în sectorul public;

—	2 % din PIB pentru investiţiile în cercetare şi dezvoltare din sectorul privat.

1.6.   CESE afirmă, de asemenea, că statele şi întreprinderile cu un nivel înalt de producţie durabilă, cu noi tehnologii şi o producţie solide, bazate pe un grad ridicat de eficienţă ecologică, vor fi în viitor cele mai competitive. CESE recomandă introducerea de către UE a eficienţei ecologice ca factor de prim-plan în cadrul politicilor educaţionale, de cercetare şi inovare, al politicilor industriale, al celor privind transporturile, energia şi clima, precum şi al politicilor sociale şi de ocupare a forţei de muncă, susţinând o cooperare intensă şi consolidată între diferitele domenii politice.

1.7.   În contextul actualei crize financiare şi economice, Comitetul întrevede un serios pericol: multe întreprinderi se pot vedea constrânse să-şi reducă şi activităţile de cercetare-dezvoltare, reacţionând în acest sens prin oprirea angajărilor, ceea ce i-ar condamna la şomaj pe absolvenţii universităţilor şi institutelor politehnice. De aceea, Comitetul cere Comisiei şi statelor membre ca, tocmai în această gravă situaţie de criză, să contracareze şomajul care îi ameninţă pe tinerii oameni de ştiinţă şi pe ingineri, printr-o politică de angajare anticiclică în cadrul institutelor de cercetare finanţate de stat, stimulând astfel în continuare motivaţia pentru studiile tehnice şi ştiinţele exacte.

2.   Competitivitatea

2.1.   În opinia CESE, este esenţial să se relanseze competitivitatea UE, ceea ce presupune anumite alegeri şi o creştere substanţială a resurselor, precum şi implicarea deplină a tuturor structurilor şi cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice din Comunitate. Numai printr-o sinergie eficientă între o politică de inovare relansată recent şi o gamă de politici comunitare poate Uniunea Europeană să revină în frunte şi să pună bazele unui nou model de dezvoltare, bazat pe creşterea propriilor sale capacităţi de export în raport cu ţările în curs de dezvoltare care pot conta pe mână de lucru ieftină.

2.2.   CESE are convingerea că noţiunea de competitivitate în Europa ar trebui să aibă un obiectiv mai larg, care să meargă dincolo de unitatea de măsură a PIB-ului statelor membre. De aceea, este necesară trecerea la o abordare holistică a competitivităţii, cu accentul pe competitivitatea durabilă. Există diferite măsuri care ar putea fi utilizate drept instrumente pentru realizarea acestui tip de competitivitate. Documentul de referinţă al Proiectului Paradiso (întocmit de Clubul de la Roma) sugerează, de altfel, mai multe asemenea măsuri. CESE subliniază că trebuie adoptată o nouă măsură, care să ia în considerare instrumentele existente. Această nouă măsură ar trebui să aibă în vedere conceptele de aplicaţie socială durabilă, de scenariu economic durabil şi de durabilitate pentru planetă.

2.3.   Având în vedere recesiunea din ţările industrializate şi perspectivele cenuşii pentru economia UE, Comitetul intenţionează să contribuie la găsirea răspunsurilor necesare pentru a depăşi această criză. Din acest motiv, CESE salută propunerea Preşedinţiei cehe de a pregăti un aviz exploratoriu pe tema „Cercetarea şi dezvoltarea: un sprijin pentru competitivitate”.

2.4.   Comitetul are convingerea că, dintr-o etapă negativă precum cea pe care o trăim în prezent, nu vor ieşi învingătoare şi nu se vor redresa rapid decât acele întreprinderi care se vor dovedi capabile de competitivitate pe pieţele produselor tradiţionale de înaltă calitate şi pe pieţele înaltelor tehnologii. Singura modalitate de a proteja viitorul este un angajament mai ferm în direcţia cercetării şi inovării. Este evident că cei care au investit în cercetare în trecut deţin în prezent structurile şi resursele umane adecvate şi au astfel o şansă mai ridicată de a depăşi criza mai rapid şi cu mai mult succes decât cei care au neglijat acest angajament.

3.   Cercetarea, dezvoltarea şi inovarea

3.1.   CESE recunoaşte cercetarea şi dezvoltarea ca motoare ale inovării. Este nevoie de atenţie pentru inovarea industrială în această perioadă deosebit de dificilă prin care trece Europa. Pentru a reacţiona la scăderea economică şi la recesiunea crescândă, CESE consideră că este esenţială impulsionarea unui proces de inovare care să genereze progresul către un „factor de competitivitate real”, bazat pe câţiva piloni esenţiali care pot relansa efectiv sistemul industrial european, utilizând în mod activ avantajele oferite de piaţa internă extinsă. Aceşti piloni sunt:

—	cercetarea, inovarea şi antreprenoriatul,

—	sprijinul pentru investiţii şi

—	un angajament ferm şi reînnoit în direcţia formării profesionale.

3.2.   Pare clar în prezent că în cadrul UE au fost deja depuse eforturi uriaşe în domeniul cercetării şi inovării. Cu toate acestea, este necesar să se continue investiţiile, dacă se iau în considerare necesităţile generate de dimensiunile crizei. CESE ar dori să constate eforturi mai susţinute de comercializare a rezultatelor inovatoare obţinute prin programele de cercetare. Totodată, CESE se exprimă în favoarea unei mai mari transparenţe în procesul de alocare a fondurilor şi în procesul de evaluare.

În acelaşi timp, Planul european de redresare economică al Comisiei Europene oferă noi stimulente pentru inovare. Acest fapt este ilustrat de alocarea de fonduri, în viitor, pentru iniţiativa „automobile ecologice”, iniţiativa „eficienţa energetică a clădirilor” şi iniţiativa „fabrici ale viitorului”. Toate aceste iniţiative sunt destinate stimulării mai intense a cercetării în aceste trei domenii, care au fost afectate de criza economică.

3.3.1.   Europa a investit sume substanţiale în structurile care promovează cercetarea şi dezvoltarea tehnologică (CDT), fapt evidenţiat de numărul de structuri şi programe existente în cadrul diferitelor sisteme centrale, naţionale şi regionale.

4.   Triunghiul cunoaşterii

4.1.   Este evident că, pentru aplicarea eficientă a inovării şi a CDT în industrie, cele trei componente ale triunghiului cunoaşterii trebuie să fie implicate efectiv în întregul proces.

4.2.   Conform opiniei Comitetului, un obiectiv fundamental îl va reprezenta atingerea unui înalt nivel de cooperare între structurile de cercetare publice şi private, studiile universitare şi sectorul industrial, situaţie care pare de maximă importanţă pentru crearea unui cerc virtuos pentru competitivitatea europeană.

4.3.   A fost elaborat de curând un aviz special pe aceste teme, intitulat „Cooperarea şi transferul de cunoştinţe între organizaţii de cercetare, industrie şi IMM-uri - o condiţie prealabilă importantă pentru inovare” (INT/448). Obiectivul acestui aviz este acela de a efectua o analiză de detaliu a fazei actuale, în ceea ce priveşte rezultatele obţinute şi perspectivele, atrăgând atenţia asupra obstacolelor care trebuie depăşite printr-un transfer rapid şi eficient de cunoştinţe între două lumi care au fost la prea mare distanţă una de cealaltă şi nu au comunicat vreme prea îndelungată.

4.4.   În acest cadru de cooperare între lumea ştiinţifică şi sectorul industrial, CESE a sprijinit şi salutat înfiinţarea de consorţii de cercetare cu finanţare publică şi privată, cum ar fi sistemul propus în recentele iniţiative tehnologice comune (ITC), privite cu interes de Comitet, care a solicitat implementarea imediată a acestuia şi aplicarea lui pe scară largă (1). Comitetul a argumentat în favoarea extinderii acestor iniţiative la alte sectoare, având în vedere că acestea nu numai că definesc de la bun început parteneriatele public-privat şi alocarea de resurse în părţi egale, ci şi oferă structurilor universitare, centrelor de cercetare publice şi private şi organelor ştiinţifice reprezentative posibilitatea de a deveni membri ai acestor întreprinderi.

4.5.   În acest sens, CESE ar dori să-şi repete apelul urgent, enunţat într-un aviz precedent (INT/335), în direcţia conceperii unui instrument pentru coordonarea activă şi consolidarea relaţiilor dintre mediul academic şi cel de afaceri, instrument care a fost deja identificat drept Institutul european de inovare şi tehnologie (EIT). Comitetul consideră urgentă aducerea acestui institut în stare de funcţionare deplină, prin punerea la dispoziţia acestuia a resurselor financiare şi umane necesare.

4.6.   CESE consideră vital rolul mai sus menţionat al coordonării comunitare în domeniul tehnologiei, prin colaborare efectivă şi prin asigurarea unei interfeţe între universităţi şi industrie. Acesta este factorul decisiv pentru elaborarea acelui tip de produse şi procese inovatoare care sunt esenţiale pentru competitivitatea sistemului industrial al UE.

5.   Factorii inhibitori ai unui avânt veritabil al cercetării şi dezvoltării pentru inovare

5.1.   Pentru a obţine o imagine mai clară a poziţiei actuale a Europei în cadrul sferei inovării, este nevoie să analizăm care sunt factorii care inhibă în prezent stimularea inovării.

5.2.   CESE identifică o gamă de asemenea factori inhibitori; în termeni tradiţionali, ei pot fi descrişi după cum urmează:

—	instituţiile de învăţământ stimulează tot mai puţin tinerii să se angajeze în cariere de cercetare;

—	condiţiile în care trebuie să lucreze tinerii cercetători sunt jalnice în comparaţie cu cele ale confraţilor lor din state precum SUA şi în comparaţie cu alte profesii, ceea ce îi descurajează pe tinerii cercetători de calitate de la urmarea acestei cariere;

—	instituţiile de cercetare nu sunt îndeajuns în contact cu cerinţele economice ale sectorului industrial;

—	sectorul industrial nu preia posibilităţile de inovare identificate de instituţiile de cercetare.

5.3.   La un nivel mai profund, CESE identifică anumiţi factori inhibitori suplimentari:

—

spiritul întreprinzător nu reprezintă o înclinaţie stimulată şi formată suficient în cadrul culturii europene, începând cu şcolile din Europa; ca urmare, atât sprijinul pentru tinerii întreprinzători, cât şi condiţiile economice şi şansele tinerelor întreprinderi de înaltă tehnologie de a supravieţui primilor 5 ani sunt reduse, ceea ce nu conferă un stimul suficient;

—	cultura academică este posibil să nu fie orientată către tipul de cercetare care încurajează competitivitatea;

—	este posibil ca cultura industrială să nu fie orientată către explorarea schimbării şi a proactivităţii;

—	se constată o implicare mai redusă în programe de inovare şi în cercetare şi dezvoltare în cazul mai multor state membre UE, printre care mai ales cele 12 noi state membre.

6.   Un factor esenţial pentru inovare şi competitivitate: formarea profesională

6.1.   Disponibilitatea unor resurse umane de înaltă calificare profesională şi care să aibă posibilitatea accesului la o formare cel puţin echivalentă cu cele mai înalte standarde internaţionale reprezintă condiţii necesare pentru transpunerea programelor şi priorităţilor definite la nivel comunitar într-un înalt grad de competitivitate.

6.2.   Capitalul uman est, într-adevăr, resursa cea mai importantă pentru cercetare şi dezvoltare. Încă de la înfiinţare, Uniunea Europeană a recunoscut întotdeauna nevoia de a include educaţia şi cultura în procesul de integrare europeană. Articolul 127 din Tratatul de la Roma (articolul 150 TCE) prevede: „Comunitatea pune în aplicare o politică de formare profesională care sprijină şi completează acţiunile statelor membre, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre faţă de conţinutul şi organizarea formării profesionale”.

6.3.   Până în anii '80 au existat multe declaraţii de intenţie, dar au fost întreprinse puţine acţiuni privind formarea profesională. Această tendinţă s-a modificat odată cu înfiinţarea Eurydice, reţeaua oficială pentru colectarea, monitorizarea şi difuzarea de informaţii privind sistemele şi politicile de educaţie din Europa. În 1985, a fost identificat un temei juridic pentru politica educaţională, prin interpretarea termenului de „formare profesională” în mod foarte larg, astfel încât conceptul să acopere toate formele de şcolarizare care au ca scop pregătirea pentru o profesiune, o meserie sau o ocupaţie, incluzând astfel învăţământul superior.

6.4.   Acesta a fost momentul începând cu care atenţia faţă de formare a devenit o chestiune prioritară pentru politicile comunitare şi s-a materializat în primele programe ale CE (COMETT, ERASMUS, LINGUA pentru învăţământul superior şi PETRA, EUROTECNET şi FORCE pentru formarea profesională).

6.5.   Pentru a ilustra impactul acestor programe asupra rolului formării la nivel comunitar, este suficient să privim programul ERASMUS care, în pofida unor obstacole iniţiale ale anumitor state membre, a permis, pe o perioadă de peste 20 de ani, unui număr de aproape 1 500 000 de tineri şi 250 000 de profesori să petreacă o perioadă studiind sau predând la o universitate dintr-o altă ţară, ceea ce a avut un impact pozitiv asupra înaintării întregului proces de integrare europeană.

6.6.   În urma unei lungi perioade în care s-au făcut propuneri privitoare la toate nivelurile de învăţământ, de la şcoli primare până la universităţi, sub egida Strategiei de la Lisabona, în luna martie 2000, Consiliul European a stabilit pentru UE obiectivul strategic de a deveni „cea mai competitivă şi mai dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume”, fapt urmat în 2002 de Consiliul European de la Barcelona, care a reafirmat acest rol important şi şi-a stabilit obiectivul de a transforma sistemele de învăţământ şi de formare din Europa „într-un punct de referinţă în materie de calitate pe plan mondial până în 2010”.

6.7.   CESE recunoaşte faptul că o carieră în cercetare nu poate fi urmată decât de tinerii foarte talentaţi, deci aceşti tineri trebuie să fie atraşi către această profesiune. Cercetătorii, universităţile şi societatea, în general, au investit în dobândirea şi dezvoltarea de cunoştinţe specializate. De aceea este esenţial ca politica nu doar să ducă la obţinerea de rezultate maxime din această investiţie, ci şi să se asigure că investiţia nu este în zadar. Mai mult decât atât, este absolut necesară planificarea pe termen lung pentru finanţarea instituţiilor de cercetare. Aceste stimulente au fost deja prezentate în alt aviz al CESE (2).

7.   Din perspectiva IMM-urilor

7.1.   La nivelul IMM-urilor se manifestă alţi factori inhibitori, iar CESE consideră că principalul factor este faptul că IMM-urile nu dispun de suficiente resurse pentru a investi în cercetare şi pentru a exploata ideile inovatoare şi posibilităţile de cercetare. Există diferite tipuri de posibilităţi, însă abundenţa informaţiilor şi a şanselor reprezintă în sine un inhibitor suplimentar, deoarece îndepărtează persoanele interesate.

7.2.   CESE reiterează totuşi importanţa creării unui context favorabil participării directe a IMM-urilor la iniţiativele comunitare de cercetare şi inovare, aşa cum s-a prevăzut în cadrul acţiunilor programului „Capacităţi” din cel de-al 7-lea Program-cadru, date fiind numărul important al acestora şi marea lor relevanţă în ceea ce priveşte crearea de noi locuri de muncă.

7.3.   Participarea IMM-urilor este adesea îngreunată de absenţa unor proceduri adaptate la dimensiunile acestora, factor care, alături de capitalul de risc necesar în faza de pornire, constituie motivele principale ale dificultăţii pe care o întâmpină acestea în a participa. Într-adevăr, în timp ce marile întreprinderi dispun de birouri special concepute şi de toate informaţiile necesare pentru a depune solicitări de finanţare a anumitor programe, micile întreprinderi adesea se hotărăsc să nu prezinte astfel de solicitări din cauza formalităţilor birocratice excesive, fie în cursul pregătirii solicitării, fie în pregătirea contractelor şi în gestionarea administrativă ulterioară.

7.4.   Toate acestea fac problematică atingerea unui obiectiv strategic stabilit în toate avizele CESE din proprie iniţiativă cu privire la rolul participativ al IMM-urilor, care deţin un enorm potenţial de inovare. CESE solicită încă o dată simplificarea normelor necesare pentru această participare a IMM-urilor care dispun de un potenţial creativ semnificativ şi care constituie o prezenţă fundamentală prin proximitatea lor faţă de aşteptările şi faţă de cerinţele de noi produse care apar în cadrul societăţii civile.

8.   Alte observaţii

8.1.   Odată cu acceptarea deplină a faptului că un angajament semnificativ faţă de cercetare şi inovare reprezintă o componentă a tuturor economiilor moderne, nu putem uita că însuşi procesul de cercetare trebuie să se bazeze pe o producţie strict ecologică, pe o protecţie riguroasă a sistemului nostru de valori şi pe o protecţie temeinică a modelului social european.

8.2.   Pentru a transforma în realitate o nouă politică bazată pe cercetare şi inovare şi pentru a permite sistemului european să-şi recâştige competitivitatea în faţa altor economii avansate şi în faţa economiilor emergente, trebuie să ne luăm un angajament strategic şi să sporim substanţial resursele umane şi economice, pentru a-i permite Europei să atingă un nivel înalt de excelenţă ştiinţifică pe plan global.

8.3.   CESE subliniază, de asemenea, că o condiţie indispensabilă pentru inovare şi competitivitate o reprezintă o educaţie şi o formare profesională adecvate, asigurate de instituţiile de formare de la nivelul şcolii primare şi până la universităţi, în scopul de a convinge tinerii să opteze pentru cariere ştiinţifice, care ar asigura resurse umane cu un înalt nivel de profesionalism şi de motivaţie, pe baza unor posibilităţi de formare la cele mai înalte standarde internaţionale.

8.4.   Comisarul european pentru afaceri economice, Joaquín Almunia, a oferit celor 27 de state membre datele cu privire la „previziunea economică pe termen mediu”, date care au produs o mare îngrijorare. Această previziune confirmă faptul că Europa se confruntă cu o gravă recesiune, cu o scădere medie a PIB-ului de 1,8 %. În cazul ţărilor din zona euro, previziunea nu este cu nimic mai încurajatoare în ceea ce priveşte ţările care au fost întotdeauna în fruntea economiei UE, cum ar fi Germania (–2,3 %). Irlanda a fost afectată grav de criza financiară (–5 %), la fel ca şi Spania şi Italia (–2 %) şi Franţa (–1,8 %). Conform acestei previziuni, scăderea PIB-ului european va avea un efect dezastruos asupra ocupării forţei de muncă, ridicând rata şomajului la 8,2 %, echivalentul pierderii a 3,5 milioane de locuri de muncă, şi va duce la un deficit bugetar în 12 din cele 27 de state membre, care va depăşi pragul de 3 % stabilit prin Tratatul de la Maastricht, cu nivelurile cele mai ridicate în Irlanda (11 %), Spania (6,2 %) şi Franţa (5,4 %).

8.5.   Aceste date făceau referire la luna ianuarie 2009, dar par deja îndepărtate de realitatea actuală. Acelaşi comisar a intervenit de mai multe ori, „trăgând un semnal de alarmă cu privire la deteriorarea progresivă şi continuă a economiei şi cu privire la pierderea în Europa a 6 milioane de locuri de muncă până în 2010.” Într-un discurs ţinut la CESE, comisarul Almunia anunţă că „luând în considerare cele mai recente date disponibile, previziunile economice din ianuarie trecut trebuie revizuite în sens negativ.”

8.6.   Pentru a măsura diferenţa existentă şi distanţa faţă de obiectivul necesar pentru redresarea economică la nivel comunitar, nu trebuie decât să ne uităm la investiţiile făcute în Europa şi în Statele Unite. SUA au investit în mod consecvent 3 % din PIB în cercetare, în timp ce Uniunea Europeană investeşte mai puţin de 2 %, unele state membre aflându-se încă mult sub obiectivul de 3 % stabilit prin Strategia de la Lisabona. În noua perioadă de recesiune de astăzi, până şi acest obiectiv pare complet insuficient din punct de vedere cantitativ.

8.7.   Acest scenariu negativ dovedeşte cât de mult în urmă este Europa de fapt şi care este dimensiunea efortului care trebuie depus pentru a recâştiga un nivel suficient de ridicat de competitivitate într-un context industrial internaţional în schimbare rapidă, în principal datorită economiilor emergente.

8.8.   Europa ar trebui, de aceea, să ştie cum să profite de rezultatele pozitive ale investiţiei în cunoaştere (cercetare şi dezvoltare, educaţie, formare profesională) în direcţia competitivităţii şi, totodată, de creşterea economiilor industrializate, şi să facă paşi hotărâţi în această direcţie.

8.9.   Diverse rapoarte arată că întreprinderile obţin rezultate mai bune din cercetare dacă îşi implică angajaţii, dacă îşi dezvoltă competenţele şi organizează locurile de muncă în aşa fel încât ideile angajaţilor să poată fi dezvoltate şi transformate într-o politică efectivă a întreprinderii.

8.10.   Inovarea bazată pe iniţiativa angajaţilor a îmbunătăţit poziţia întreprinderilor, le-a scutit pe acestea de cheltuieli importante şi le-a sporit competitivitatea. Conceptul trebuie susţinut şi ar putea fi util atunci când se discută ideea de a munci nu mai mult, ci mai inteligent.

---

(1)  JO C 204 din 9.8.2008, p. 19; JO C 44 din 16.2.2008, p. 11; JO C 44/15 din 16.2.2008; JO C 44 din 16.2.2008, p. 19; JO C 44 din 16.2.2008, p. 22.

(2)  JO C 110 din 30.4.2004, p. 3

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/6

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind impactul obstacolelor legislative din statele membre asupra competitivităţii UE

(aviz exploratoriu la solicitarea Preşedinţiei cehe)

(2009/C 277/02)

Raportor: dl Joost van IERSEL

Într-o scrisoare din 27 iunie 2008, dl Alexandr Vondra, viceprim-ministrul ceh responsabil de afaceri europene, în numele Preşedinţiei cehe a Consiliului, a solicitat Comitetului Economic şi Social European elaborarea unui aviz exploratoriu privind

Impactul obstacolelor legislative din statele membre asupra competitivităţii UE.

Secţiunea pentru piaţa unică, producţie şi consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 24 aprilie 2009. Raportor: dl Joost VAN IERSEL.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 14 mai), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 198 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi 10 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   Piaţa internă, ca obiectiv politic general vizând promovarea creşterii economice şi ocuparea forţei de muncă şi pentru dezvoltare durabilă, se află în centrul procesului de integrare europeană. Piaţa unică este un proiect de succes prin aceea că a îndepărtat un număr impresionant de bariere legislative în beneficiul cetăţenilor şi al consumatorilor, al întreprinderilor şi al societăţii în ansamblul său (1). În acest context, respectarea normelor de drept reprezintă un principiu esenţial.

1.2.   Însă, în ciuda obişnuitei afirmaţii potrivit căreia realizarea pieţei interne s-a încheiat, dinamica economică necesită eforturi continue de creare a unei adevărate pieţe unice pentru actorii publici şi privaţi din întreaga UE. Mai mult, legislaţia UE nu a condus la funcţionarea eficientă a pieţei unice în domenii importante, cum ar fi finanţele şi energia. În circumstanţele actuale, sectorul financiar are nevoie urgentă de un cadru legislativ.

1.3.   În condiţiile celei mai mari recesiuni economice din istoria recentă şi a crizei sistemice a pieţelor financiare, recâştigarea încrederii în Europa este crucială. Pentru a soluţiona această criză trebuie regândite politice actuale, în special cele din sectorul financiar. Pentru a îndepărta riscul de protecţionism şi de revenire a politicilor la nivelul naţional şi pentru a păstra pieţele deschise în cadrul UE şi dincolo de ea, UE are urgent nevoie să definească o traiectorie politică clară. CESE face un apel în favoarea angajării susţinute şi ferme a Consiliului şi a statelor membre împotriva protecţionismului şi a fragmentării pieţei.

1.4.   Măsurile de atenuare a urmărilor crizei, cum ar fi intervenţia directă a statului în sistemul bancar sau preluarea băncilor în proprietatea statului, precum şi stimulentele fiscale şi financiare, oricât de necesare ar fi în criza actuală, nu trebuie să submineze obiectivele convenite pe termen mediu şi lung ale UE sau să pună în pericol condiţiile-cadru existente care se bucură de succes, inclusiv normele aplicabile ajutorului de salvare sau de restructurare. În caz contrar, s-ar crea posibilitatea unor denaturări la scară largă ale concurenţei. În acelaşi timp, în urma crizei este important să tragem învăţăminte cu privire la legislaţia şi măsurile financiare necesare pentru o dezvoltare durabilă pe termen lung.

1.5.   Recesiunea economică severă necesită un mediu puternic, rezistent şi echitabil pentru întreprinderile şi lucrătorii europeni, pentru a promova creşterea economică, inovarea, crearea de locuri de muncă, progresul social şi dezvoltarea durabilă. Agenda Lisabona-Göteborg (2) rămâne o piatră de temelie pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă şi pentru asigurarea vitalităţii şi inovării în cadrul UE, precum şi pe plan mondial.

1.6.   În această privinţă, o mai bună legiferare şi toate iniţiativele de la nivelul UE din acest domeniu, precum şi calitatea transpunerii şi controlul aplicării legislaţiei în statele membre şi la nivel regional sunt de o importanţă capitală. Principalii actori, şi anume Comisia, Parlamentul European, Consiliul şi statele membre înseşi, trebuie să rămână pe deplin angajate faţă de aceste obiective.

1.7.   O bună guvernare presupune ca, pe lângă actorii guvernamentali, întreprinderile şi asociaţiile acestora, partenerii sociali şi societatea civilă organizată să îşi îndeplinească rolul şi să îşi asume responsabilităţile proprii şi pe cele comune în cadrul întregului proces.

1.8.   Noua abordare şi pachetul „Bunuri” din 2008, reducerea sarcinilor administrative nejustificate şi recunoaşterea calificărilor profesionale servesc, cu siguranţă, obiectivului integrării europene.

1.9.   Evoluţiile recente confirmă încă o dată punctul de vedere mai vechi al CESE conform căruia Comisia, în calitate de „gardian al tratatelor”, trebuie să primească mai multe resurse, şi nu să fie împiedicată, aşa cum se întâmplă adesea, în activitatea sa de asigurare efectivă a conformităţii legislaţiei naţionale cu cerinţele juridice convenite în UE.

1.10.   În 2009, punerea în aplicarea a Directivei privind serviciile va deschide noi posibilităţi în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor. Însă, pentru a evita relaxarea standardelor sociale, de calitate, de protecţie a mediului şi de siguranţă, va fi nevoie de o supraveghere eficientă.

1.11.   Înlăturarea obstacolelor legislative şi modul în care se realizează acest lucru necesită, mai ales în prezent, o strategie de comunicare mai bună la nivelul UE şi în statele membre. Această comunicare trebuie să consolideze credibilitatea UE şi să genereze încredere în rândul cetăţenilor şi al întreprinderilor pentru a lupta împotriva euroscepticismului.

1.12.   Înlăturarea obstacolelor legislative, procesul „O mai bună legiferare” şi condiţiile-cadru convenite în cadrul UE vor sta, de asemenea, la baza poziţiei UE în negocierile cu alte blocuri comerciale în cadrul OMC şi al Rundei de la Doha.

1.13.   În sfârşit, UE poate învăţa din istoria sa că şi perioadele dificile pot duce la evoluţii benefice. Criza din anii '70 şi începutul anilor '80 ai secolului trecut a confirmat voinţa politică de a crea o uniune economică şi monetară şi a condus la Actul Unic European din 1985, care a reprezentat baza programului „Europa 1992”, calea către definitivarea pieţei interne.

2.   Introducere

2.1.   Prezentul aviz exploratoriu privind impactul obstacolelor legislative asupra competitivităţii, pe care CESE îl elaborează la solicitarea Preşedinţiei cehe, are ca obiect realizarea unei pieţe interne fără obstacole administrative (nejustificate) şi bazată pe o mai bună reglementare. Piaţa unică înseamnă să li se ofere cetăţenilor europeni şi întreprinderilor un cadru legislativ sigur şi stabil, în vederea circulaţiei libere a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor în întreaga UE.

2.2.   În programul său, actuala Preşedinţie (Preşedinţia cehă) se concentrează în special asupra punerii în aplicare corecte şi rapide a Directivei privind serviciile, precum şi asupra eliminării în continuare a obstacolelor din calea comerţului dintre statele membre, în conformitate cu revizuirea Strategiei privind piaţa internă. Aceste obiective sunt privite, pe bună dreptate, din perspectiva programelor naţionale de reformă şi a Strategiei de la Lisabona, precum şi a posibilei revizuiri şi adaptări a acesteia, preconizate pentru 2010.

2.3.   În acelaşi context se înscrie şi relaţia dintre procesul „O mai bună legiferare” (3), utilizarea crescută a evaluărilor de impact şi punerea în aplicare şi evaluarea permanentă a măsurilor de reducere a sarcinilor administrative pentru întreprinderi, precum şi susţinerea iniţiativei „A Small Bussiness Act for Europe” şi a unei politici industriale a UE durabile, care să includă o politică adecvată în domeniul inovării.

2.4.   Aceste intenţii şi propuneri trebuie puse în practică în timpul unei recesiuni economice severe (4). Ele evidenţiază faptul că, în acord cu opinia Comisiei, Preşedinţia are în vedere să păstreze în programul său orientări strategice astfel cum au fost acestea definite într-o perioadă mai promiţătoare. Astfel, Preşedinţia intenţionează să transmită impulsuri noi pentru mandatul noii Comisii.

2.5.   Preşedinţia doreşte să menţină cursul politicilor strategice stabilite anterior, indiferent de măsurile pe termen scurt care vor trebui luate pentru a absorbi şocurile bruşte şi substanţiale din economie, care afectează sectoare întregi, investiţiile şi oferta de locuri de muncă.

2.6.   Prezentul aviz se concentrează, în principal, pe eliminarea restricţiilor din calea dezvoltării spontane a întreprinderilor în Europa. În acest sens, creşterea competitivităţii trebuie definită ca fiind consolidarea condiţiilor de concurenţă echitabile din UE, făcând baza legislativă comună cât mai eficace cu putinţă.

2.7.   Un element de bază în acest proces este agenda convenită în domeniul unei mai bune legiferări, care pune accentul pe calitatea legislaţiei, evaluările de impact, simplificare, introducerea de noi norme, acolo unde se impune, şi reducerea sarcinilor administrative cu 25 % până în 2012 (5).

2.8.   Prezentul aviz se concentrează pe înlăturarea barierelor legislative şi pe o reglementare eficientă care să restabilească încrederea în pieţe, fără a uita dimensiunea mondială din ce în ce mai pregnantă a competitivităţii. Cu cât cadrul de reglementare pentru piaţa internă funcţionează mai bine, cu atât mai puternică va fi poziţia UE pe scena mondială.

2.9.   CESE şi-a exprimat deja punctul de vedere asupra mai multor aspecte. Întrucât chestiunea competitivităţii este extrem de vastă, prezentul aviz se va concentra pe o selecţie de teme care sunt deosebit de acute în situaţia actuală.

2.10.   S-au înregistrat progrese impresionante în realizarea pieţei interne. În acelaşi timp însă, nu se poate nega faptul că există încă o lipsă de armonizare substanţială în anumite domenii – energie, finanţe, brevetul comunitar (care ar putea deveni o realizare emblematică a Comunităţii!) – şi că este nevoie de măsuri în domeniul social. Măsurile adoptate continuu la nivelul fiecărui guvern – legislaţie şi practici administrative – necesită o atenţie permanentă dintr-o perspectivă europeană (6).

2.11.   Absenţa armonizării dezirabile a acţiunilor guvernelor creează adesea probleme importante pentru întreprinderile mari şi obstacole pentru investiţiile întreprinderilor mici şi mijlocii la scară europeană.

2.12.   IMM-urile reprezintă o componentă esenţială a competitivităţii europene în ansamblul ei. Întreprinderile mari sunt indispensabile menţinerii forţei Europei. Însă datorită externalizării, fragmentării proceselor de afaceri, lanţului de aprovizionare şi de valoare adăugată, principalii creatori de locuri de muncă sunt IMM-urile. Acestea sunt, de regulă, suficient de flexibile pentru a se adapta modului de producţie durabil necesar şi se află adesea, în special ca parteneri în cadrul lanţului de aprovizionare şi de valoare adăugată, la baza invenţiilor şi a noilor sisteme care promovează producţia durabilă şi ecologică.

2.13.   Barierele legislative nu afectează doar întreprinderile, ci şi mobilitatea transfrontalieră a lucrătorilor (7). Este important să fie asigurată respectarea drepturilor fundamentale, precum şi aplicarea normelor de pe piaţa forţei de muncă tuturor lucrătorilor (8).

3.   Context şi observaţii generale

3.1.   Piaţa unică este un concept dinamic. Conţinutul său şi crearea unor condiţii de concurenţă echitabile pentru agenţii economici din Europa sunt definite prin obiective politice corespunzătoare la nivelul UE şi garantate prin legislaţia europeană. Obiectivele şi normele sunt, de asemenea, adaptate în timp util, ca urmare a modificării circumstanţelor. În cazul în care este necesar şi util, ar trebui adoptate cât mai repede măsuri concrete şi adecvate pentru protecţia lucrătorilor, care să clarifice faptul că nici libertăţile economice, nici regulile concurenţei nu au prioritate faţă de drepturile sociale fundamentale.

3.2.   Recesiunea economică acută ne afectează pe toţi din punct de vedere social şi economic. Afectează, de asemenea, poziţia Europei ca actor pe scena mondială. Condiţiile extraordinare pot necesita soluţii şi abordări extraordinare - de exemplu, ajutoare de stat sensibile aprobate pentru a „remedia perturbări grave ale economiei unui stat membru” (9) ca urmare a unei îndrumări pentru „situaţii de urgenţă” din partea Comisiei (10) - însă condiţiile-cadru convenite nu trebuie compromise şi fiecare intervenţie va trebui motivată corespunzător.

3.3.   Reglementările naţionale sunt adesea concepute astfel încât să răspundă provocărilor de tot felul care apar intr-un context naţional. Tot în acest context, este necesară şi ar trebui încurajată continuarea programelor care privesc înlăturarea obstacolelor legislative existente şi potenţiale dintre statele membre.

3.4.   Motivaţiile pe termen scurt, mai ales în perioada actuală, pot submina cu uşurinţă voinţa politică de a acţiona corespunzător. Protecţionismul – fie el vizibil sau ascuns – nu este niciodată departe. Este cu atât mai necesară o pledoarie clară în favoarea continuării a ceea ce a fost pus în mişcare cu privire la obstacolele legislative. Cu cât pregătim mai bine terenul acum, cu atât mai puternică va fi economia europeană mai târziu.

Situaţia actuală necesită cu certitudine eforturi însufleţite pentru a defini noi condiţii-cadru transparente în domeniile financiar şi energetic.

3.5.1.   În contextul crizei financiare actuale, statele au recâştigat teren ca actori centrali în sistemul economic, furnizând un sprijin „de urgenţă” important principalelor instituţii financiare. Pe lângă impactul potenţial asupra finanţelor publice, această abordare poate conduce la denaturări ale concurenţei, dacă normele privind acordarea ajutoarelor de stat nu sunt respectate (11), şi poate plasa băncile mai integre într-o poziţie de inferioritate.

3.5.2.   Deşi CESE nu pune la îndoială necesitatea unei intervenţii prompte în aceste împrejurări excepţionale, este important să se urmărească îndeaproape (12) evoluţia situaţiei pentru a proteja coeziunea actuală, statul de drept, precum şi nivelul de concurenţă atins în cadrul pieţei europene, factori care sunt cruciali pentru cetăţeni şi pentru economie.

3.5.3.   Este nevoie de noi condiţii-cadru şi noi dispoziţii legislative. Acestea trebuie să se concentreze asupra unei supravegheri de la nivel european – sau, cel puţin, a unei supravegheri strâns coordonate la nivel european – a sectorului bancar, asupra reglementărilor indispensabile şi asupra politicilor divergente existente în domeniul bancar (13). CESE subliniază necesitatea unei reglementări şi a unui control mai bun al sectorului financiar, astfel cum propune, în numele Comisiei, Raportul de Larosière elaborat în timpul Preşedinţiei cehe (14). Supravegherea de la nivel european ar trebui să includă, pe lângă sectorul bancar, şi sectorul asigurărilor.

3.5.4.   Dezbaterile ce urmează cu privire la arhitectura juridico-financiară trebuie să aibă ca obiectiv strategic un cadru stabil, necesar vitalităţii viitoare a economiei europene în general. Această perspectivă mai largă s-a bucurat de prea puţină atenţie până în prezent.

3.5.5.   Energia, ca materie primă esenţială pentru întreaga societate, poate fi în multe privinţe – preţuri, intervenţia publică, gradul de liberalizare, concurenţa şi altele – o sursă importantă (şi nedorită) de obstacole legislative care împiedică existenţa unor condiţii de concurenţă echitabile şi care pot avea efecte negative în alte sectoare industriale. În sectorul energetic, o motivaţie foarte importantă pentru crearea unei pieţe comune a energiei ar trebui să fie înlăturarea unor astfel de obstacole structurale şi legislative din calea schimburilor comerciale şi a investiţiilor.

3.6.   Metoda deschisă de coordonare (MDC) (15) a generat multe aşteptări în legătură cu posibilităţile de coordonare a acţiunilor naţionale. O astfel de abordare flexibilă conferă un grad de libertate statelor membre, ceea ce reprezintă o sursă suplimentară de obstacole legislative. Ar fi de dorit o abordare mai structurată în acest sens.

3.7.   În această privinţă, un subiect de discuţie important este dacă, în anumite cazuri, directivele sau regulamente UE ar trebuie alese drept cel mai potrivit temei juridic pentru armonizare. De asemenea, CESE subliniază faptul că promovarea în continuare a standardizării, care conduce, printre altele, la un mediu transparent şi la îmbunătăţirea interoperabilităţii, este în multe cazuri foarte utilă.

Obstacolele în calea existenţei unui mediu competitiv în Europa sunt multiple. Ele pot fi grupate în mai multe categorii, care trebuie abordate în mod specific.

3.8.1.   O primă categorie include înseşi obstacolele existente, cu care se confruntă atât cetăţenii, cât şi întreprinderile care doresc să îşi desfăşoare activitatea într-un alt stat membru. Acest tip de obstacole poate proveni din legislaţia, actele şi procedurile administrative naţionale, care nu depind de legislaţia UE şi de transpunerea propriu-zisă a acesteia, fiind astfel dificil de anticipat de către o întreprindere care intenţionează să desfăşoare o activitate peste graniţă.

3.8.2.   Integrarea europeană nu duce în mod obligatoriu la reducerea numărului reglementărilor naţionale, în multe cazuri efectul fiind chiar contrar. De foarte multe ori, astfel de reglementări naţionale (suplimentare) generează obstacole suplimentare. Mai mult, în situaţia economică actuală, dispoziţiile legislative speciale pot avea cu uşurinţă un efect protecţionist.

3.8.3.   Un alt tip de obstacol poate izvorî din iniţiative existente, cum ar fi ghişeele unice pentru întreprinderi, care sunt deja operaţionale, dar care nu funcţionează pe deplin conform aşteptărilor. Acest lucru se poate datora lipsei resurselor adecvate sau altor tipuri de probleme, cum ar fi disponibilitatea informaţiilor exclusiv în limba ţării în cauză.

3.8.4.   Un al patrulea tip de obstacol îl reprezintă iniţiativele care urmăresc crearea de condiţii de concurenţă echitabile, care însă fie nu sunt puse în practică, fie sunt puse în practică doar parţial. Acest tip de obstacol rezultă din respectarea insuficientă a legislaţiei şi a reglementărilor europene de către statele membre (16).

3.8.5.   Obstacolele specifice pe care le putem menţiona sunt, printre altele, determinate de împărţirea între membrii zonei euro şi celelalte state membre, de limbile de lucru obligatorii din statele membre şi de regimurile fiscale şi bazele de impozitare diferite.

3.9.   Mai multe dintre obstacolele menţionate mai sus sunt un produs secundar al trăsăturilor sistemelor administrative şi legislative ale statelor membre. Acest lucru ar trebui să determine un accent mai mare pe convergenţă în tratarea problemelor transfrontaliere.

3.10.   Stimulentele financiare pot crea noi bariere dacă nu sunt coordonate în mod corespunzător şi, mai ales, dacă nu respectă normele UE privind ajutoarele de stat. CESE insistă asupra faptului că acquis-ul comunitar – atât reglementările, cât şi instrumentele – trebuie respectat în toate cazurile.

3.11.   Ar fi foarte utile reţelele specifice instituite între UE şi administraţiile naţionale (asemenea reţelei Enterprise Europe, reţelei SOLVIT, Reţelei europene în domeniul concurenţei) şi platformele online destinate schimbului de bune practici, concentrate pe înlăturarea obstacolelor nejustificate.

3.12.   Lipsa cooperării şi a informării reciproce între administraţiile naţionale cu privire la punerea în aplicare a legislaţiei comunitare reprezintă o problemă foarte serioasă. În acest context, CESE pregăteşte în prezent un aviz privind Sistemul de informare al pieţei interne (IMI– Internal Market Information Suystem) (17).

3.13.   Mai mult, intensificarea comunicării dintre administraţiile naţionale ar putea constitui o modalitate suplimentară de verificare a existenţei obstacolelor potenţiale (ascunse) care rezultă din reglementările şi obligaţiile naţionale din anumite domenii.

3.14.   În acelaşi spirit, sunt esenţiale perfecţionarea şi pregătirea funcţionarilor publici naţionali care au responsabilităţi legate de legislaţia UE. Acestea necesită resurse adecvate pentru actualizarea competenţelor, ceea ce este relevant în special având în vedere accentul din ce în ce mai mare care se pune, în elaborarea politicilor, pe instrumente bazate pe date concrete, cum ar fi evaluările de impact şi evaluarea sarcinilor administrative.

3.15.   CESE a susţinut în cadrul mai multor avize că este indispensabilă o monitorizare eficace a aplicării reglementărilor şi acordurilor adoptate la nivelul UE în statele membre.

3.16.   O bună guvernanţă a pieţei unice presupune ca, pe lângă actorii guvernamentali, şi întreprinderile şi asociaţiile acestora, partenerii sociali şi societatea civilă organizată să îşi îndeplinească rolul şi să îşi asume responsabilităţile proprii şi pe cele comune în promovarea condiţiilor-cadru pentru existenţa unor condiţii de concurenţă echitabile în Europa. Instrumentele sunt: experienţa practică, schimbul de bune practici, autoreglementarea, dialogul social la diferite niveluri, comunicarea şi informarea ş.a.m.d.

4.   Aspecte specifice

4.1.   „O mai bună legiferare”

4.1.1.   „O mai bună legiferare” este o strategie crucială pentru existenţa unui mediu de afaceri puternic. Agenda privind o mai bună legiferare definită la punctul 2.7 reprezintă motorul acestei strategii.

4.1.2.   O legiferare mai bună se reflectă atât în selectarea aspectelor care urmează a fi armonizate la nivelul UE, cât şi în metoda de reglementare, de exemplu prin intermediul regulamentelor, al directivelor detaliate sau al directivelor-cadru. Obstacolele legislative dintre statele membre pot rămâne intacte atunci când directivele sunt prea ambigue sau când prescriu doar obligaţii minime.

4.1.3.   În mai multe ocazii, CESE a salutat revizuirea generală şi orientată a legislaţiei comunitare, întreprinsă de către Comisie. O astfel de revizuire generală poate veni în completarea adaptărilor la modificarea împrejurărilor şi la abolirea barierelor legislative existente.

4.1.4.   Trebuie recunoscut faptul că armonizarea anumitor aspecte nu este adecvată din cauza regimurilor juridice diferite existente în statele membre. În aceste situaţii trebuie analizate în mod specific obstacolele legislative potenţiale.

4.1.5.   Trebuie remarcat faptul că s-au realizat cu succes evaluări de impact de către Comisia Europeană, dar la nivelul statelor membre există deficienţe grave, ceea ce subminează existenţa unor condiţii de concurenţă echitabile pentru întreprinderi şi pentru mobilitate în general.

4.1.6.   Evaluările de impact sunt un instrument foarte util, atât în lupta împotriva excesului de reglementare, cât şi pentru adoptarea de noi norme. Acestea conduc la un nivel de conştientizare din ce în ce mai mare în cadrul Comisiei, al Parlamentului European şi al Consiliului. CESE insistă asupra necesităţii ca Parlamentul European şi Consiliul să respecte evaluările de impact şi actualizările acestora pe întreaga durată a procesului legislativ.

4.1.7.   Evaluările de impact necesită o abordare de ansamblu şi completă nu doar a aspectelor tehnice ce ţin de bunuri şi servicii, ci şi a efectelor secundare, cum ar fi interesele consumatorilor şi cele ce ţin de protecţia mediului. Pe de altă parte, în legislaţia privind protecţia mediului şi protecţia consumatorilor, ar trebui să se ţină întotdeauna seama de nevoia existenţei unei industrii competitive. În evaluările de impact de bună calitate, îşi găsesc locul părţi interesate foarte diverse.

4.2.   Punerea în aplicare şi controlul aplicării (18)

4.2.1.   Punerea în aplicare corectă şi la timp, precum şi controlul aplicării pe teren sunt strâns legate de o legiferare mai bună. Experienţa practică arată că atât punerea în aplicare parţială (cherry picking), cât şi cea excesivă (goldplating) reprezintă unele dintre sursele principale de obstacole legislative, probleme transfrontaliere şi protecţionism. În consecinţă, resursele şi instrumentele necesare pentru monitorizarea şi controlul aplicării legislaţiei UE la nivelul statelor membre ar trebui, de asemenea, evaluate cu atenţie.

4.2.2.   Subsidiaritatea trebuie respectată, dar nu trebuie să funcţioneze într-un singur sens. Într-adevăr, UE trebuie să se abţină să intervină în procedurile şi sistemele administrative naţionale. Însă tratatul impune, de asemenea, ca UE să garanteze obiectivele Uniunii şi funcţionarea pieţei în conformitate cu normele convenite. Doar cu această condiţie pot fi rezolvate satisfăcător problemele cu care se confruntă întreprinderile, alte organizaţii, precum şi cetăţenii, în teren.

4.2.3.   Cu alte cuvinte, relaţia dintre normele comunitare şi subsidiaritate este o relaţie subtilă. CESE consideră că în procesul de aprofundare a integrării, echilibrul just dintre respectarea necesară a tradiţiilor şi sistemelor administrative naţionale şi monitorizarea la nivelul UE ar trebui să fie definit şi aplicat în concordanţă cu obiectivele convenite.

4.2.4.   În această privinţă, subliniem faptul că entităţile locale şi regionale sunt responsabile de punerea în aplicare a legislaţiei UE în mai multe state membre. Aceste entităţi trebuie să ţină seama în mod corect de legislaţia UE.

4.2.5.   Un alt domeniu vast şi important este cel al achiziţiilor publice. Deşi directivele din 2004 se aplică, încă există practici tradiţionale şi proceduri administrative, inclusiv obstacole legislative, care stânjenesc concurenţa transfrontalieră în domeniul contractelor publice. Achiziţiile publice necesită o atenţie continuă, respectând totodată dreptul la negocieri colective între partenerii sociali.

CESE consideră că guvernanţa în vederea înlăturării obstacolelor legislative din UE trebuie să fie îmbunătăţită considerabil.

4.2.6.1.   Informaţiile cu privire la aplicarea concretă a legislaţiei sunt încă nesatisfăcătoare (19).

4.2.6.2.   Ca element indispensabil al statului de drept, monitorizarea realizată de Comisie ar trebui să fie extinsă în mod sistematic la punerea în aplicare şi la controlul aplicării legislaţiei UE. Acest aspect necesită o atenţie deosebită şi o dezbatere publică.

4.2.6.3.   Pe lângă aceasta, este de dorit să se introducă, acolo unde nu există încă, reţele de evaluare create între administraţiile naţionale (20) şi să se promoveze dezvoltarea competenţelor administrative în statele membre.

4.2.6.4.   În aceeaşi ordine de idei, CESE susţine pe deplin înfiinţarea de către Comitetul Regiunilor a Reţelei de monitorizare a subsidiarităţii, în vederea facilitării schimbului de informaţii dintre UE şi entităţile locale şi regionale.

4.2.6.5.   Comisia trebuie să garanteze faptul că organele naţionale de reglementare din întreaga Europă aplică normele UE în acelaşi mod şi de o manieră coordonată.

4.2.6.6.   Guvernanţa dorită, menţionată la punctul 4.2.6, trebuie să se aplice în aceeaşi măsură şi în cazul obstacolelor nelegislative care decurg adeseori din practicile administrative existente.

4.3.   Piaţa unică a serviciilor

Europa se află într-un moment de cotitură în ceea ce priveşte piaţa internă a serviciilor. Stadiul transpunerii şi punerii în aplicare a Directivei privind serviciile, prevăzute pentru sfârşitul anului 2009, va trebui să fie urmărit îndeaproape pentru a se asigura că la nivel naţional nu se introduc obstacole şi diferenţe noi. Totuşi, aceasta nu trebuie să determine relaxarea standardelor sociale, de calitate, de protecţie a mediului şi de siguranţă din interiorul UE. Punerea în aplicare a Directivei UE privind serviciile necesită formarea corespunzătoare a personalului din administraţie (limbi străine şi competenţe interculturale).

4.3.1.1.   Abordarea adoptată în prezent de Comisia Europeană, constând în sprijinirea transpunerii directivei la nivel naţional, pare a da rezultate şi ar trebui încurajată în continuare.

În ceea ce priveşte aspectele specifice ale Directivei privind serviciile, libertatea de stabilire şi activităţile transfrontaliere reprezintă un ingredient esenţial în crearea unui mediu propice pentru întreprinderile europene (21).

4.3.2.1.   Reacţiile părţilor interesate par a sugera că, în ciuda existenţei unor măsuri ad-hoc pentru facilitarea înfiinţării de întreprinderi într-un alt stat membru, mai există încă aspecte care ar putea fi îmbunătăţite.

O altă chestiune care se cere discutată este abordarea ce urmează să fie adoptată în domeniile nereglementate în prezent de Directiva privind serviciile.

4.3.3.1.   Unele domenii, cum ar fi serviciile financiare, comunicaţiile electronice şi serviciile audiovizuale sunt reglementate separat, iar alte domenii nu sunt reglementate deloc la nivel comunitar.

4.3.3.2.   Acestea din urmă pot prezenta diferenţe importante între statele membre, putând astfel genera obstacole neaşteptate. În consecinţă, este necesară o coordonare mai strânsă între guvernele naţionale pentru a evita adoptarea unor abordări divergente asupra unor chestiuni specifice care afectează direct mediul de afaceri din UE.

Mai mult, trebuie subliniat faptul că graniţa dintre bunuri şi servicii este, în prezent, din ce în ce mai neclară. Prin urmare, o punere în aplicare corectă a normelor privind libertatea de stabilire şi activităţile transfrontaliere în domeniul serviciilor va avea efecte deosebit de benefice asupra industriei prelucrătoare.

4.3.4.1.   Chiar şi în cazul unei transpuneri depline şi corecte a Directivei privind serviciile, instituţiile europene şi statele membre ar trebui să monitorizeze cu atenţie acest domeniu, pentru a aborda chestiunile încă neclare şi pentru a împiedica apariţia unor noi obstacole. Întrucât cele mai multe progrese în stabilirea unor condiţii de concurenţă echitabile pentru toţi s-au înregistrat pe piaţa bunurilor, lecţiile învăţate în acest domeniu pot oferi informaţii valoroase cu privire la cele mai bune modalităţi de abordare a obstacolelor care există încă în domeniul serviciilor.

4.4.   Noua abordare, pachetul „Bunuri” 2008 şi standardizarea

4.4.1.   Noua abordare în domeniul armonizării tehnice şi a standardelor (22), precum şi revizuirea continuă a acesteia reprezintă unul dintre succesele cele mai concrete în ceea ce priveşte înlăturarea obstacolelor din calea competitivităţii în cadrul pieţei interne.

4.4.2.   În condiţiile actuale, este extrem de important să se menţină metoda specifică Noii abordări şi să se evite un eventual regres generat de adoptarea unor măsuri protecţioniste.

4.4.3.   De asemenea, ar fi util să se evalueze aplicarea şi utilizarea principiului recunoaşterii reciproce. În acest domeniu, trebuie să se analizeze măsura în care se poate garanta dezvoltarea durabilă în domeniul economic, social şi ecologic. În afară de aceasta, este esenţial să se monitorizeze impactul real al pachetului „Bunuri” din 2008, care îşi propune să asigure aplicarea efectivă a principiului recunoaşterii reciproce.

4.4.4.   Un alt domeniu este standardizarea, care se bazează de regulă pe măsuri voluntare, şi nu pe legislaţie. Contribuţia evidentă a standardizării la integrarea economică europeană atrage atenţia asupra chestiunilor nesoluţionate care periclitează încă eforturile din cadrul pieţei interne, precum şi poziţia competitivă a UE pe scena mondială.

4.4.5.   În alte situaţii, chiar absenţa standardelor într-un anumit domeniu generează obstacole (legislative), cum este cazul achiziţiilor publice, domeniu în care lipsa unui consens între actorii industriali are efecte negative asupra concurenţei din cadrul UE. De exemplu, acest aspect este evident atunci când întreprinderile iniţiază o „luptă a standardelor” pentru a crea sau a apăra o poziţie de monopol pe piaţă, în detrimentul concurenţei şi al posibilităţilor de alegere ale cetăţenilor. În aceste cazuri, ar trebui să se prevadă posibilitatea de a interveni la nivelul UE pentru a facilita un acord între părţile implicate.

4.4.6.   În consecinţă, CESE subliniază nevoia de intensificare a eforturilor de standardizare în anumite domenii, cum ar fi achiziţiile publice, tehnologia informaţiei şi serviciile de comunicaţii. Cu toate acestea, pentru evitarea denaturărilor, este crucial ca toate părţile interesate relevante fie implicate atunci când se stabileşte un standard. În această privinţă, iniţiativele actuale, cum ar fi activitatea NORMAPME (Biroul European de Standardizare pentru Artizanat şi IMM-uri) în ceea ce priveşte standardizarea şi IMM-urile, ar trebui să fie încurajate în continuare.

4.5.   Reducerea sarcinilor administrative nejustificate

O politică de referinţă a Comisiei Europene o reprezintă Programul de acţiune privind evaluarea sarcinilor administrative din 2007, destinat simplificării cadrului de reglementare în favoarea întreprinderilor.

4.5.1.1.   Folosind Modelul costului standard, adoptat iniţial în Ţările de Jos, UE este pe cale de a finaliza evaluarea sarcinilor administrative generate de legislaţia UE (23).

4.5.1.2.   Desemnarea „grupului Stoiber” – un grup la nivel înalt alcătuit din 15 experţi – pentru prezentarea unor propuneri de reducere concrete reprezintă un pas suplimentar în direcţia concretizării acestei iniţiative.

Programul de reducere a sarcinilor administrative câştigă din ce în ce mai mult teren şi la nivel naţional, majoritatea statelor membre angajându-se deja să evalueze şi să reducă sarcinile administrative pe plan intern.

4.5.2.1.   În această etapă, pentru asigurarea succesului acestui exerciţiu, este imperios necesar să existe o coordonare a strategiilor de evaluare şi reducere de la nivel naţional din întreaga Europă, precum şi între nivelul UE şi cel naţional.

4.6.   Recunoaşterea calificărilor profesionale

4.6.1.   Pentru a face ca piaţa internă să funcţioneze eficient, pe lângă libera circulaţie a mărfurilor şi a serviciilor, trebuie sprijinită şi o circulaţie liberă a lucrătorilor. În concordanţă cu decizia privind mobilitatea cercetătorilor, adoptată în cadrul Consiliului pentru Cercetare, este nevoie de o aplicare mai extinsă care să includă şi alte categorii profesionale.

4.6.2.   Recunoaşterea calificărilor profesionale în cadrul UE este o chestiune complexă, care depăşeşte chestiunea obstacolelor legislative; aceasta trebuie abordată deoarece, în mai multe privinţe, este legată direct de problema obstacolelor (ascunse) din piaţa internă.

4.6.3.   Recent, s-au înregistrat progrese importante în acest domeniu, prin crearea cadrului european al calificărilor, aşa-numita „cea de-a cincea libertate”, şi anume mobilitatea cercetătorilor. CESE salută acest important pas înainte.

4.7.   Alte iniţiative

Date fiind durata şi costurile procedurilor judiciare tradiţionale, mecanismele alternative de soluţionare a litigiilor constituie o contribuţie preţioasă la soluţionarea conflictelor decurgând din activităţile transfrontaliere.

4.7.1.1.   Cu toate acestea, se cunosc puţine lucruri despre situaţia actuală în ceea ce priveşte utilizarea şi accesul întreprinderilor şi cetăţenilor la acest instrument. Este regretabil că recomandările fără caracter obligatoriu ale Comisiei în acest domeniu se aplică numai într-un număr redus de state membre.

4.7.1.2.   Ar fi util să se analizeze în detaliu acest subiect şi să se găsească modalităţile de sprijinire şi de promovare a utilizării mecanismelor alternative pe teren, ca mijloc suplimentar de reducere a obstacolelor şi a problemelor existente.

4.7.2.   Atunci când funcţionează corespunzător, reţeaua SOLVIT este pe bună dreptate apreciată pentru capacitatea sa de a acţiona cu rapiditate în rezolvarea problemelor şi prevenirea apariţiei acestora. Fiecare stat membru ar trebui să se asigure că resursele şi personalul alocate centrelor naţionale corespund nevoilor existente (24) şi că părţile interesate sunt informate cu privire la existenţa şi rolul reţelei.

Rolul reţelei Enterprise Europe (care a înlocuit fosta reţea a centrelor Euro Info - EIC) este, de asemenea, un element esenţial pentru sprijinirea întreprinderilor, cu precădere a IMM-urilor, şi pentru îmbunătăţirea mediului în care activează acestea. De fapt, reţeaua Enterprise Europe echivalează adeseori cu imaginea Europei pentru operatorii de la nivel local.

4.7.3.1.   Studii anterioare (25) au demonstrat că, în timp ce fosta reţea a centrelor Euro Info asigură, în general, servicii de calitate, mecanismele de informare dintre centre şi Comisia Europeană nu funcţionează întotdeauna corespunzător. Ar trebui ca acest aspect să fie reanalizat şi să se intervină în mod adecvat acolo unde persistă probleme.

4.7.4.   Plângerile referitoare la obstacolele legislative pot fi adresate, de asemenea, direct Comisiei Europene. Acest canal de comunicare suplimentar ar trebui să fie făcut cunoscut mai bine.

4.7.5.   Situaţia actuală a iniţiativelor de autoreglementare şi de coreglementare are, de asemenea, efecte asupra mediului de afaceri, putând contribui la înlăturarea obstacolelor existente. Ar fi util să se aprofundeze cunoştinţele în legătură cu autoreglementarea şi coreglementarea, în vederea diseminării celor mai bune practici (26).

---

(1)  Pentru o privire de ansamblu asupra tendinţei de creştere a obstacolelor din calea realizării pieţei unice, a se vedea studiul CESE-OPU disponibil la adresa: http://www.eesc.europa.eu/smo/news/index_en.asp.

(2)  Consiliul European de la Göteborg din iunie 2001 a adăugat o dimensiune de mediu Agendei de la Lisabona.

(3)  JO C 24, 31.1.2006, p. 39.

(4)  A se vedea raportul recent al OCDE care se pronunţă în favoarea unei reforme de reglementare şi preconcurenţiale susţinute în actualul context de criză (Going for Growth 2009).

(5)  A se vedea în special „A treia analiză strategică a programului pentru o mai bună legiferare în Uniunea Europeană”, COM(2009) 15 final

(6)  A se vedea în acest context recenta broşură „When will it really be 1992?” (Când va fi în realitate 1992?) elaborată de federaţiile patronale din Olanda (VNO – NCW, MKB) şi publicată in decembrie 2008. Anul 1992 a fost anunţat la vremea respectivă ca anul definitivării pieţei interne.

(7)  JO C 228, 22.9.2009, p. 14.

(8)  A se vedea Avizul CESE privind identificarea obstacolelor rămase în calea mobilităţii pe piaţa internă a forţei de muncă, JO C 228, 22.9.2009, p. 14, pct. 1.5.

(9)  A se vedea articolul 87 alineatul (3) litera (b) din Tratatul CE. Este vorba despre o schimbare deliberată a temeiului juridic din articolul 87 alineatul (3) litera (c) care se aplică de regulă. Acesta conferă o libertate mai mare pentru acordarea de ajutoare financiare statelor membre şi poate conduce la denaturări. Aşadar, „o astfel de denaturare voită şi autorizată trebuie să fie riguros monitorizată şi urmărită de către Comisie, precum şi corectată de îndată ce situaţia economică va reintra în normal”. A se vedea în acest sens avizul JO C 228, 22.9.2009, p. 47.

(10)  JO C 16, 22.1.2009, p. 1.

(11)  JO C 270, 25.10.2008, p. 8, JO C 10, 15.1.2009, p. 2, JO C 72, 26.3.2009, p. 1.

(12)  Termenul „a urmări” este utilizat în acest context, precum şi la punctele 4.2. şi 4.2.6.2, într-un sens general, independent de definirea detaliată a rolului şi mandatului Comisiei. Acestea variază în funcţie de instrumentele legislative utilizate în fiecare caz în parte.

(13)  JO C 224, 30.8.2008, p. 11.

(14)  A se vedea Raportul de Larosière privind supravegherea financiară în UE, 25 februarie 2009.

(15)  Această metodă asigură un cadru de cooperare între statele membre ale UE în politicile care sunt în competenţa lor, cum ar fi ocuparea forţei de muncă, protecţia socială, incluziunea socială, educaţia, tineretul şi formarea profesională. Este un instrument politic tipic de natură interguvernamentală. Pentru informaţii suplimentare puteţi consulta: http://www.europa.eu/scadplus/glossarty/open_methodcoordination_en.htm.

(16)  JO C 325, 30.12.2006, p. 3.

(17)  A se vedea COM(2008) 703, precum şi JO C 325, 30.12.2006, p. 3.

(18)  JO C 24, 31.1.2006, p. 52.

(19)  Comisia Europeană propune mai multe surse de informare care pot fi folosite inclusiv pentru plângeri, cum ar fi centrul de intermediere telefonică Europe Direct, Eurojus, centrele SOLVIT naţionale, centrele europene ale consumatorilor, reţeaua Enterprise Europe şi portalul Your Europe

(20)  CESE atrage atenţia asupra Sistemului de informare al pieţei interne (Internal Market Information System - IMI), creat de Comisie pentru facilitarea informării reciproce între administraţiile naţionale cu privire la legislaţia UE.

(21)  JO C 221, 8.9.2005, p. 11.

(22)  Lansată în 1985, Noua abordare în domeniul armonizării tehnice şi a standardelor constituie o răscruce în legislaţia UE în domeniul pieţei interne. A fost adoptată ca răspuns la cadrul legislativ complex generat de un set de norme detaliate introduse pentru crearea şi definitivarea pieţei interne pentru bunuri.

(23)  Această abordare – la care se face referire adesea prin sintagma „lupta împotriva birocraţiei” – îşi propune să identifice toate sarcinile administrative ale întreprinderilor, care decurg din legislaţia UE, în vederea identificării unor modalităţi de reducere cu 25 % a acestora.

(24)  JO C 77, 31.3.2009, p. 15.

(25)  Renda A., Schrefler L. şi Von Dewall F. (2006), Ex post evaluation of the MAP 2001-2005 initiative and suggestions for the CIP 2007-2013, CEPS Studies.

(26)  CESE, împreună cu Secretariatul General al Comisiei Europene, a creat o bază de date privind iniţiativele de autoreglementare şi coreglementare: http://eesc.europa.eu/self-and-coregulation/index.asp.

---

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/15

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind necesităţile de educare şi formare într-o societate bazată pe energie fără emisii de dioxid de carbon

(aviz exploratoriu)

(2009/C 277/03)

Raportor: dl IOZIA

Prin scrisoarea sa din 23 octombrie 2008, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Comisia Europeană a solicitat Comitetului Economic şi Social European elaborarea unui aviz exploratoriu cu privire la

Necesităţile de educare şi formare într-o societate bazată pe energie fără emisii de dioxid de carbon.

Secţiunea pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 15 aprilie 2009. Raportor: dl IOZIA.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai (şedinţa din 13 mai), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 161 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă şi 5 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   CESE este conştient de rolul fundamental al educaţiei la toate vârstele şi nivelurile de formare, destinate tehnicienilor şi specialiştilor, pentru crearea unei societăţi care va trebui să atingă un nivel zero de emisii de gaze cu efect de seră. Guvernele şi oamenii de ştiinţă recunosc prioritatea luptei împotriva supraîncălzirii planetei. Ţările mai dezvoltate, care produc şi cea mai mare cantitate de emisii, au responsabilitatea de a depune cele mai mari eforturi în această direcţie şi de a sprijini ţările în curs de dezvoltare în aplicarea unor politici de dezvoltare durabile din punct de vedere ecologic şi social.

1.2.   În pofida angajamentelor solemne (Declaraţia de la Kiev 2003, Deceniul Naţiunilor Unite pentru educaţie în vederea dezvoltării durabile 2005-2014), iniţiativele guvernelor şi autorităţilor locale în domeniul educaţiei şi formării sunt absolut insuficiente, cu - puţine, dar semnificative - excepţii.

1.3.   Comisia Europeană ia măsuri pentru promovarea eficienţei energetice în statele membre, pentru reducerea consumului şi a dependenţei energetice de ţări terţe, pentru realizarea unei interconexiuni transnaţionale a reţelelor prin simplificarea protocoalelor de conectare, pentru construirea laborioasă a unei Europe a energiei care să vorbească la unison. De-a lungul ultimilor ani s-au făcut progrese însemnate, dar, în lipsa unei implicări propriu-zise a societăţii civile în domeniul educaţiei şi formării, acestea au fost destul de modeste. CESE salută reînfiinţarea unei DG pentru energie şi speră într-o coordonare mai eficientă a acţiunilor Uniunii, în lupta împotriva schimbărilor climatice, prin regruparea competenţelor în cadrul unei autorităţi unice.

1.4.   În unele ţări, datorită mai ales ONG-urilor dedicate acestui obiectiv specific, sunt întreprinse tot mai multe acţiuni pentru răspândirea de informaţii şi cunoştinţe. Cu ocazia unei audieri organizate de CESE, la care a luat parte şi comisarul pentru energie, Andris Piebalgs, au fost prezentate câteva experienţe relevante, precum Terra Mileniul III, Eurec, Fundaţia Collodi (Pinocchio ar putea fi un personaj ideal care să promoveze educaţia copiilor pentru protecţia mediului), ARENE Ile-de-France, KITH (Kyoto in the home). De asemenea, asociaţii profesionale precum EBC (Confederaţia Europeană a Constructorilor - European Building Confederation), organizaţii pentru locuinţe sociale, precum CECODHAS (European Social Housing Association), sau cele ale producătorilor de pile de combustie, ca Fuel Cell Europe, au un aport substanţial la diseminarea activităţilor de informare cu privire la posibilităţile pe care le oferă piaţa.

1.5.   CESE este convins că trebuie intensificate eforturile şi trebuie acţionat asupra unor roluri multiple în societate:

—

Cadrele didactice: trebuie investit în această direcţie pentru că profesorii sunt cei care le transmit tinerilor cunoştinţe despre mediu şi îi sensibilizează în acest sens. Educaţia privind protecţia mediului ar trebui inclusă nu doar în programa de studiu, ci şi printre disciplinele prevăzute în cadrul învăţării pe tot parcursul vieţii.

—

Reprezentanţi din administraţia locală: ei pot influenţa atât opţiunile în materie de urbanism, cât şi programele şcolare pentru tânăra generaţie, incluzând în propriile programe administrative elementele necesare unei societăţi bazate pe energie cu emisii reduse de CO2. Accentul care se pune pe iniţiativa europeană „Pactul primarilor”, în cadrul căreia peste trei sute de primari s-au angajat să promoveze reducerea consumului de energie şi eficienţa energetică în regiunile respective, este o dovadă a importanţei şi potenţialului acestui nivel de acţiune.

—

Asociaţiile de întreprinderi, în special de IMM-uri: orice asociaţie teritorială ar trebui să pună la dispoziţia întreprinderilor un serviciu pentru a facilita derularea proiectelor de informare şi formare. În Spania au fost experimentate cu succes „clasele mobile”, constând în autobuze dotate cu echipament special care sunt închiriate de întreprinderi pentru a organiza cursuri de formare volante, la sediul întreprinderii. Prin acest proiect, realizat în colaborare de întreprinderi, cu participarea consiliului regional Junta de Leon y Castilla, au participat la cursuri de formare 5 600 de salariaţi din sectorul energiilor regenerabile.

—

Asociaţiile sindicale: confederaţia sindicatelor din Regatul Unit (TUC), de exemplu, a lansat un proiect-pilot, Green workplaces, care a dat deja rezultate deosebite, prin încheierea de acorduri de reducere a consumului energetic şi emisiilor cu anumite întreprinderi şi instituţii. Includerea unor programe de eficienţă energetică în contractele colective de muncă şi stabilirea unor obiective comune, a căror îndeplinire să fie recompensată pot reprezenta un mod inteligent de creştere a veniturilor şi profiturilor.

—

ONG-urile: competenţa organizaţiilor de protecţie a mediului, asociată experienţei didactice a profesorilor şi oamenilor de ştiinţă, constituie o valoare adăugată de neînlocuit. Ar putea fi organizate cursuri destinate profesorilor, întreprinderilor şi funcţionarilor din administraţia publică, cu acordul autorităţilor locale.

—	Arhitecţii şi inginerii constructori, a căror contribuţie poate fi deosebit de importantă, atât pentru construcţiile noi, cât şi pentru reabilitarea fondului locativ.

—	Prin creşterea numărului de achiziţii publice „ecologice” (Green Public Procurement), care presupun criterii tot mai stricte de protecţie a mediului, autorităţile publice pot să influenţeze pozitiv orientarea pieţei.

—	Guvernele statelor membre, prin îndeplinirea angajamentelor solemne cu privire la acţiuni concrete care să vină în sprijinul educaţiei pentru protecţia mediului.

1.6.   Investiţiile în energiile cu nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră (GES) sunt o afacere din care toată lumea câştigă. Sunt necesare câteva milioane de noi locuri de muncă de calitate pentru îndeplinirea obiectivelor vizând reducerea emisiilor, limitarea dependenţei de furnizorii externi, dezvoltarea tehnologiilor inovatoare, cercetarea etc.

1.7.   Nefiind posibilă stabilirea la nivel european a conţinutului programelor de învăţământ, ar fi bine-venită proiectarea unui sistem de „evaluare comparativă” a calităţii acestora.

1.8.   Dezvoltarea unor competenţe şi atragerea copiilor către activităţi legate de problemele de mediu, inclusiv în afara mediului şcolar, lăsându-le o anumită libertate de iniţiativă, vor determina schimbarea „stilului de viaţă”, ceea ce poate duce la o redescoperire a valorii socializării: odată stins televizorul, copiii s-ar putea întoarce la joacă, alături de prietenii lor.

1.9.   Cea mai mare parte din acţiunile care trebuie întreprinse le revine statelor membre, autorităţilor locale, instituţiilor, economiei şi societăţii şi, în general, cetăţenilor. UE ar putea juca totuşi un rol important în stimularea şi promovarea gamei largi de acţiuni necesare.

1.10.   Educaţia consumatorilor: Directiva 2006/32 trebuie consolidată şi extinsă în general, şi în special partea care se referă la diseminarea printre consumatori a informaţiei privind eficienţa energetică a diferitelor bunuri şi servicii, astfel încât aceştia să fie capabili să acţioneze în calitate de cetăţeni responsabili. Comisia ar trebui să introducă în documentaţia despre planurile energetice naţionale iniţiativele din domeniul educaţiei, formării şi informării pe care intenţionează să le realizeze fiecare stat membru.

1.11.   Importanţa sectorului construcţiilor: noua directivă propusă de Comisie va îmbunătăţi eficienţa energetică a fondului locativ. Comisia ar putea lansa un program european de încurajare şi de stimulare a unor îmbunătăţiri semnificative ale competenţelor al tehnicienilor.

1.12.   Atribuirea contractelor de achiziţii publice: acestea pot avea o influenţă enormă asupra îmbunătăţirii eficienţei energetice. În toate contractele de achiziţii publice din sectorul construcţiilor ar trebui introduse cerinţe semnificative şi stricte de eficienţă energetică, astfel încât economia de energie să fie considerată un element principal de evaluare a ofertelor în cadrul procedurilor de atribuire. Pentru funcţionarii publici interesaţi, ar trebui prevăzut un curs de formare pe această temă.

1.13.   Ţinând seama de caracterul multidisciplinar al acestei teme, trebuie prevăzute cursuri speciale de formare pentru profesori. Crearea unei reţele europene a forumurilor naţionale dedicate educaţiei pentru energie curată, pe baza organizaţiilor şi iniţiativelor existente care promovează energiile curate, reţea care să funcţioneze ca un canal de diseminare la nivel naţional a programelor şi materialelor adecvate, ar putea facilita includerea energiilor curate în programele şcolare. CESE sprijină constituirea acestei reţele.

2.   Introducere

2.1.   La Conferinţa miniştrilor mediului (Kiev, 2003), se declara solemn: „recunoaştem că educaţia este un instrument esenţial de protecţie a mediului şi dezvoltare durabilă. Adresăm tuturor ţărilor invitaţia de a include dezvoltarea durabilă în sistemele lor de învăţământ, la toate nivelurile, de la cel preşcolar până la învăţământul superior, pentru promovarea educaţiei ca agent al schimbării”.

2.2.   În decembrie 2002, cea de-a 57-a Adunare Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat perioada 2005-2014 Deceniul Naţiunilor Unite dedicat educaţiei pentru dezvoltare durabilă, în colaborare cu UNESCO şi cu alte organizaţii din domeniu.

2.3.   Comisarul Piebalgs a afirmat: „Trebuie să construim o societate care să se folosească de resursele Terrei astfel încât să asigure supravieţuirea pe termen lung a generaţiilor viitoare şi trebuie să acţionăm în aşa fel încât să le putem asigura tot mai multă sănătate, pace şi prosperitate. Aceasta este o provocare formidabilă, care va necesita schimbarea din temelie a întregii societăţi, cu alte cuvinte, o a treia revoluţie industrială”.

2.4.   În prezent, concentraţia de CO2 în atmosferă, care de mii de ani s-a păstrat constantă, în jurul valorii de 260 p.p.m., a ajuns la circa 390 p.p.m. şi creşte în fiecare an cu circa 2 p.p.m. În lipsa unor măsuri energice de limitare a emisiilor, în 2050 se va ajunge la 550 p.p.m. Agenţiile internaţionale şi Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (GISC) sunt de părere că, la acest nivel de concentraţie, este posibil ca temperatura medie a planetei să crească cu până la 6 °C în cursul secolului al XXI-lea.

2.5.   Fiind unul dintre principalii „poluatori”, conştientă de propria responsabilitate, Europa se prezintă la conferinţa de la Copenhaga cu temele făcute, pentru a putea obţine de la ceilalţi mari parteneri internaţionali angajamente la fel de semnificative. Înfiinţarea unei DG pentru energie este extrem de importantă, dar ar fi logic ca domeniul schimbărilor climatice să fie de resortul aceleiaşi autorităţi.

2.6.   Este evident că, pentru a obţine rezultatele scontate, sunt necesare eforturi conjugate din partea întregii societăţi şi a fiecărui cetăţean, care trebuie să conştientizeze şi să împărtăşească aceste imperative încă de la vârsta şcolarităţii sau, şi mai bine, de la vârsta preşcolară. Problema încălzirii globale trebuie înţeleasă în contextul mai larg al problemei resurselor limitate şi dezvoltării durabile.

2.7.   În cursul audierii publice, reprezentantul KITH şi-a încheiat intervenţia în mod foarte grăitor, parafrazându-l pe J. F. Kennedy: „Nu te întreba ce poate face Terra pentru tine, întreabă-te mai curând ce poţi tu să faci pentru ea”. Această schimbare de mentalitate va fi hotărâtoare pentru viitorul umanităţii.

3.   Importanţa educării şi formării într-o societate bazată pe emisii scăzute de CO2

3.1.   Obiectivul construirii unei societăţi cu nivel scăzut de emisii de dioxid de carbon reclamă realizarea grabnică a unei reţele de infrastructuri. Cele mai importante dintre acestea sunt cele destinate: 1) asigurării unei informări corecte a cetăţeanului pe tema emisiilor de CO2; 2) formării de tehnicieni în noul sector al tehnologiilor fără emisii de carbon, de diverse niveluri şi în număr suficient; 3) investiţiilor în cercetare şi dezvoltare în acest sector. Deseori se constată că unele modele de conduită tradiţionale împiedică adoptarea unui comportament mai responsabil în materie de emisii de CO2.. Şi problema aceasta trebuie abordată prin măsuri care trebuie luate în sectorul educaţiei. Este necesară, de asemenea, educaţia cetăţenilor în domeniul tehnico-ştiinţific; formarea personalului tehnic de specialitate este, evident, o premisă necesară pentru ca dezvoltarea în acest domeniu să nu aibă de suferit din cauza lipsei de tehnicieni cu nivel corespunzător de pregătire. Dintre tehnologiile bazate pe emisii reduse de carbon, pentru care va fi nevoie să fie pregătiţi tehnicieni şi ingineri în număr îndeajuns de mare, se numără şi sectorul nuclear, care va mai fi încă pentru mulţi ani o sursă de energie cu emisii reduse de GES. În acest sector, este extrem de important ca toţi cetăţenii să primească informaţii complete şi transparente cu privire la argumentele pro şi contra opţiunii nucleare.

3.2.   Sunt deosebit de utile iniţiativele care, prin joc, îi încurajează pe copii să-şi cultive sensibilitatea faţă de protecţia mediului participând la mici concursuri bazate pe impactul activităţilor casnice asupra mediului. Copiii vin la şcoală cu o listă de acţiuni care ţin de viaţa de zi cu zi a familiei şi învaţă să măsoare economia pe care o realizează în termeni de energie sau de emisii de CO2, asociind-o cu suma totală a micilor gesturi cotidiene. Astfel, intră în competiţie, implicându-i şi pe adulţi, care sunt informaţi şi sensibilizaţi, în scopul adoptării unei conduite corespunzătoare în acest sens.

3.3.   Educaţia trebuie să înceapă din şcoala primară. Ea este, cu siguranţă, utilă pentru formarea sensibilităţii faţă de problemele de mediu şi a unei noi conduite orientate către economisirea energiei în rândurile tinerilor, dar ar trebui dezvoltată mai apoi, treptat, până la cel mai înalt nivel tehnic cu putinţă, în toate instituţiile de învăţământ superior, în special în cele cu orientare tehnico-ştiinţifică, obiectivul fiind dublu: pe de o parte, construirea unei societăţi care să conştientizeze în mai mare măsură aceste probleme şi, pe de altă parte, constituirea unui bagaj de cunoştinţe care, odată însuşit, să-i îndrume pe tineri către alegerea unei profesii legate de controlul emisiilor de CO2.

3.4.   În prezent, Europa traversează o criză economică globală. Printre posibilităţile de depăşire a acesteia, se numără şi dezvoltarea sectoarelor înaltei tehnologii destinate protecţiei mediului. Diminuarea emisiilor de CO2 este, cu siguranţă, unul dintre acestea, întrucât poate fi aplicată în numeroase sectoare-cheie ale economiilor avansate, precum industria construcţiei de automobile, transportul public de călători şi de marfă, construcţiile, chiar producţia de energie electrică, asociată deseori ideii de eventuală economisire, pentru o mai mare eficienţă energetică.

3.5.   Promptitudinea cu care sistemul de producţie european se va orienta către noile tehnologii, în comparaţie cu ceilalţi protagonişti ai economiei mondiale, ar putea fi hotărâtoare pentru viitorul economic al Europei.

3.6.   În multe domenii tehnologice în care se pune problema reducerii consumului energetic şi a emisiilor de CO2, unele ţări europene ocupă un loc fruntaş pe plan mondial, dar investiţiile făcute recent în alte părţi ale lumii (de exemplu, de administraţia americană, în sectorul automobilelor) pot aduce rapid Europa în ariergardă, pe o poziţie destul de primejdioasă.

3.7.   În orice caz, trebuie reduse diferenţele considerabile dintre ţările membre, atât în ceea ce priveşte capacitatea de producţie şi inovaţie în acest domeniu, cât şi în ceea ce priveşte nivelul calităţii educaţiei şi formării în învăţământul preuniversitar şi în cel superior, prin promovarea schimburilor dintre ţările membre în cadrul formării de înalt nivel tehnologic.

3.8.   Dificultatea introducerii la nivel european a unor standarde didactice uniforme pentru educaţia în materie de mediu nu trebuie să constituie o piedică în calea difuzării cunoştinţelor prin valorificarea potenţialului ţărilor mai avansate. Ar trebui introdusă o evaluare comparativă a calităţii, pentru îmbunătăţirea nivelului mediu european.

3.9.   Programele UE ManagEnergy, Intelligent Energy Europe, COMENIUS şi LEONARDO DA VINCI, cu orientări diferite şi destinate formării, consilierii şi educaţiei, reprezintă contribuţii importante la dezvoltarea unei Europe care să utilizeze cât mai eficient cu putinţă propriile resurse umane şi de mediu.

3.10.   Constituirea unei Reţele europene a forumurilor naţionale pentru educaţia în domeniul energiilor curate pe baza organizaţiilor şi iniţiativelor existente privind energia curată, reţea care să funcţioneze ca un canal de diseminare la nivel naţional, pentru a le furniza cadrelor didactice programe şi materiale adecvate, ar putea facilita includerea temelor energiei curate şi mediului în programele naţionale.

3.11.   Prin urmare, acum este momentul unei iniţiative comunitare prompte, coerente şi coordonate, care să promoveze dezvoltarea sectorului tehnologiilor cu emisii reduse de CO2. Elementul fundamental necesar este formarea unei „mase critice” de specialişti, în măsură să alimenteze dezvoltarea sectorului pe parcursul următoarelor decenii.

3.12.   Odată depăşite barierele lingvistice, formarea în învăţământul preuniversitar şi în cel superior poate şi trebuie să fie coordonată la nivel european. În Europa există deja exemplele unei astfel de coordonări între universităţi: Agenţia EUREC, care organizează un masterat european în domeniul energiilor regenerabile în colaborare cu universităţi din Germania, Franţa, Regatul Unit, Grecia şi Spania şi un masterat internaţional în domeniul tehnologiilor de reducere a gazelor cu efect de seră, împreună cu Universitatea din Perugia – Italia, Universitatea din Liège - Belgia şi cu Universitatea Mälardalen din Västerås - Suedia (www.masterghg.unipg.it). Aceste iniţiative ar trebui însă diseminate şi finanţate de Comunitate, în cadrul unui plan coordonat, care să urmărească teme specifice, asigurând astfel formarea unei generaţii de tehnicieni cu competenţe de înalt nivel în toate sectoarele relevante din punct de vedere economic.

3.13.   Cât priveşte educaţia universitară sau de nivel echivalent, înfiinţarea de cursuri şi acordarea de diplome cu destinaţie specifică în domeniul dezvoltării durabile (probleme legate de CO2, dar şi economisirea energiei, producerea de energie „curată” etc.) va trebui susţinută de o creştere semnificativă a finanţării cercetării din aceste sectoare. Într-adevăr, învăţământul de înalt nivel nu este posibil decât în condiţiile implicării profesorilor în proiecte de cercetare la nivel internaţional, în sectorul în care se derulează activitatea didactică respectivă.

4.   Educaţia: exemple de urmat

4.1.   Există, în Europa şi în lume, exemple pozitive de activităţi didactice de promovare a protecţiei mediului, iar unele se referă chiar la reducerea emisiilor de CO2.

4.2.   În Austin, departamentul Jackson School of Geosciences al Universităţii din Texas (University of Texas) a lansat în urmă cu câţiva ani, sub denumirea de Programul GK-12, o colaborare cu şcolile primare şi secundare din acest stat, prin care sunt finanţate din fonduri publice cursuri pentru profesori şi studenţi (profesorii primesc şi un mic stimulent financiar, de 4 000 $/an).

4.3.   În Europa există nenumărate iniţiative similare, printre care cea a guvernului britanic, constând în invitaţia la calcularea amprentei de carbon proprii şi în sfaturi privind reducerea consumului (http://actonco2.direct.gov.uk/index.html).

4.4.   Consiliul Regional din Île de France a organizat şi finanţat de curând (2007) un proiect de educaţie pentru mediu şi dezvoltare durabilă (EEDD) prin care sunt încurajate iniţiativele pedagogice specifice şi federarea asociaţiilor, în vederea coordonării iniţiativelor pe plan regional.

4.5.   Prin proiectul UE Young Energy Savers se vor crea, sub îndrumarea unor desenatori de marcă, o serie de desene animate amuzante, menite să le demonstreze copiilor într-un mod plăcut şi atractiv că, asemenea personajelor din desenele animate, şi ei pot realiza acţiuni simple, dar eficiente, prin care să-şi reducă amprenta de carbon.

4.6.   Şcoala, familia, locul de muncă sunt locurile cele mai potrivite în care, cu instrumente educative, se poate acţiona pentru diseminarea cunoştinţelor şi pentru sporirea gradului de conştientizare. Aceste obiective ambiţioase, care trebuie îndeplinite, reclamă comportamente cu largă răspândire în rândurile întregii populaţii şi adoptarea unor noi stiluri de viaţă.

4.7.   Trebuie create mecanisme şi instrumente care să le permită tinerilor să-şi dezvolte iniţiativele în afara cadrului şcolar. Tinerii au competenţe novatoare şi privesc cu entuziasm schimbarea, dar deseori doresc să poată acţiona în deplină libertate. Mulţi tineri nu se simt atraşi de acţiunile adulţilor, dat fiind că mentalitatea lor reacţionează la alţi stimuli.

5.   Formarea profesională a tehnicienilor şi a specialiştilor cu înaltă calificare

5.1.   Numărul locurilor de muncă ce vor fi create, în Europa şi în lume, se ridică la câteva milioane.

5.2.   În septembrie 2008 a fost publicat raportul „Green Jobs: Towards decent work in a sustainable, low-carbon world”, al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO), Organizaţiei Internaţionale a Patronatului (OIP) şi Confederaţiei Sindicale Internaţionale (CSI). Referitor la UE, acest studiu deosebit de interesant preconizează că, până în 2010, ar trebui înfiinţate 950 000-1 700 000 de locuri de muncă iar până în 2020, 1 400 000-2 500 000, în funcţie de strategia, standard sau avansată, pentru care se va opta. 60-70 % din aceste locuri de muncă ar trebui create în sectorul energiilor regenerabile şi cel puţin o treime dintre acestea necesită înaltă calificare.

5.3.   Dacă se iau în considerare tehnologiile şi activităţile pe care le implică eficienţa energetică şi consumul redus de energie, gestionarea şi reciclarea deşeurilor, alimentarea cu apă şi gestionarea eficientă a acesteia, precum şi transportul durabil şi inovator, investiţiile necesare, ce vor genera o creştere importantă a ocupării forţei de muncă, se vor ridica la sute de miliarde de dolari.

5.4.   Toate acestea pun în evidenţă rolul central pe care formarea ştiinţifică şi profesională îl deţine pentru dobândirea competenţelor specifice activităţilor viitoare.

5.5.   Pentru a grăbi inversarea acestei tendinţe, în ciuda dificultăţilor bugetare de la nivel naţional, este necesară o intervenţie financiară masivă de susţinere a locurilor de muncă „verzi”. Cursurile de formare pentru generaţia tânără şi de perfecţionare profesională pentru angajaţi ar trebui să fie finanţate substanţial din fonduri publice.

5.6.   Industriile, sindicatele, organizaţiile neguvernamentale şi autorităţile publice ar trebui să-şi unească forţele, organizând conferinţe pe aceste teme la nivel naţional, pentru a găsi, în funcţie de situaţia specifică a fiecărei ţări, cele mai potrivite soluţii de susţinere a activităţilor de formare şi de perfecţionare profesională în sectoarele mai inovatoare în general şi în cel al emisiilor reduse de CO2, în special.

5.7.   Cu ocazia audierii publice s-a subliniat, în special cu privire la administraţia publică, importanţa activităţilor de informare şi de asistenţă tehnică destinate managerilor şi funcţionarilor publici, care contribuie la organizarea eficientă a muncii, la cunoaşterea potenţialului produselor şi tehnologiilor bazate pe emisii reduse de CO2 şi la stabilirea unor norme judicioase din punct de vedere cantitativ pentru achiziţiile publice ecologice.

5.8.   În sectorul construcţiilor se poate realiza o economie semnificativă de energie şi, implicit, o reducere a emisiilor. Din consumul energetic de 40 % înregistrat în cazul clădirilor, 22 % ar putea fi economisit. 41,7 % din numărul total al lucrătorilor (sunt însă diferenţe mari de la o ţară la alta) au un nivel redus de calificare, iar costurile de formare profesională sunt prohibitive pentru micile întreprinderi. De aceea, trebuie încurajate iniţiativele de tipul celei din Spania, prin care lucrătorii sunt instruiţi cu privire la tehnologiile ecologice din construcţii prin intermediul unei şcoli mobile, nemaifiind nevoie să stea departe de locul de muncă un timp îndelungat. Organizaţiile care se ocupă de locuinţe sociale au promovat o serie de acţiuni de informare în beneficiul administratorilor şi al utilizatorilor de locuinţe. Proiectul „Energy Ambassadors” constă în formarea aşa-numiţilor „ambasadori ai energiei”, recrutaţi dintre membrii personalului care îşi desfăşoară activitatea pe lângă autorităţile locale, organizaţiile nonprofit şi organizaţiile sociale: ei trebuie să devină, într-o primă etapă, referenţi pe teme de energie în propriile organizaţii, iar apoi să răspândească aceste cunoştinţe în rândurile publicului larg.

5.9.   Printre categoriile profesionale care pot avea o influenţă pozitivă asupra emisiilor se numără şi cea a arhitecţilor, în rândurile cărora devine din ce în ce mai răspândită o schimbare de abordare culturală: aceasta se referă la adaptarea stilului de viaţă şi a proiectelor ambientale la exigenţele unor ritmuri naturale, şi nu la exigenţa satisfacerii unui stil artificial de viaţă, pentru care mecanica şi electricitatea sunt preponderente. Este, de asemenea, importantă răspândirea cunoştinţelor tehnice specifice privind caracteristicile unor materiale novatoare, care contribuie la economia de energie.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/20

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind ecologizarea transportului maritim şi a transportului pe căi navigabile interioare

(aviz exploratoriu)

(2009/C 277/04)

Raportor: dna BREDIMA

Prin scrisoarea din 3 noiembrie 2008, Comisia Europeană a solicitat Comitetului Economic şi Social European, în temeiul articolului 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la

Ecologizarea transportului maritim şi a transportului pe căi navigabile interioare.

Secţiunea pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor pe această temă, şi-a adoptat avizul la 15 aprilie 2009. Raportor: dna BREDIMA.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 182 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 3 abţineri.

1.   Concluzii

1.1.   Prezentul aviz exploratoriu examinează posibilitatea de a ecologiza mediul oceanelor şi al râurilor menţinând totodată competitivitatea acestui sector, în conformitate cu Strategia de la Lisabona. Ecologizarea poate fi obţinută printr-o politică holistică de investiţii „ecologice” şi de creare a unor locuri de muncă „ecologice”. CESE susţine că economia ecologică nu reprezintă un lux şi salută o astfel de abordare.

1.2.   Transportul maritim este coloana vertebrală a globalizării, prin intermediul său realizându-se aproximativ 90 % din comerţul mondial, 90 % din comerţul exterior al UE şi 45 % din comerţul intern al UE (în volum). Transportul pe căi navigabile interioare joacă un rol important în transportul intern european, acest mod de transport deţinând o cotă de 5,3 % din totalul transportului intern al UE. Ambele moduri sunt competitive, durabile şi ecologice.

1.3.   CESE îndeamnă Comisia ca în documentele viitoare să facă deosebirea între aceste două tipuri de transport şi să considere navigaţia pe ape interioare ca fiind un mod de transport intern.

1.4.   CESE consideră că performanţele din perspectivă ecologică ale transportului maritim şi pe căi navigabile interioare ar trebui comparate cu transportul pe uscat din UE şi cu poluarea aferentă acestuia. CESE reiterează ideea că măsurile UE privind poluarea mediului trebuie să poată fi aplicate vaselor de croazieră şi, dacă este posibil, navelor militare. Astfel de măsuri ar trebui să fie aplicabile tuturor navelor (indiferent de pavilion), să fie cât mai practice şi mai avantajoase cu putinţă şi să se bazeze pe o temeinică evaluare socioeconomică, tehnică şi de mediu.

1.5.   În Anul european al creativităţii şi inovării (2009), CESE consideră că industria UE ar trebui să devină lider în cercetarea inovatore în domeniul tehnologiilor ecologice pentru proiectarea şi funcţionarea navelor şi a porturilor. Comisia Europeană ar trebui să examineze posibilitatea de comercializare a tehnologiilor ecologice europene în alte părţi ale lumii. Iniţiativa ar avea avantajul suplimentar de a creşte gradul de ocupare a forţei de muncă în UE (locuri de muncă „ecologice”). Investiţiile inteligente în sisteme mai ecologice pentru nave, eficienţă energetică şi porturi vor grăbi depăşirea crizei economice mondiale.

1.6.   CESE susţine că stabilirea unui echilibru între adoptarea de legislaţie şi autoreglementare poate conduce la rezultate mai bune. CESE îndeamnă Comisia să examineze modul în care poate valorifica cele mai bune practici la nivelul UE. „Ecologizarea” în scopul protejării mediului este rentabilă şi poate genera mai multe locuri de muncă. Nu există niciun conflict între rentabilitate şi un transport maritim şi pe căi navigabile interioare durabil.

1.7.   CESE ar putea servi drept „canal oficial de comunicare” a noilor politici ecologice în rândul societăţii civile organizate din Europa, în vederea formării unei „culturi ecologiste”. CESE ar putea fi acel forum european care să atragă atenţia societăţii civile asupra problemelor de mediu. Până vom ajunge la Nava Ecologică, Combustibilul Ecologic şi Portul Ecologic, va trebui să ne modificăm modul în care ne comportăm în viaţa de zi cu zi şi să ne dezvoltăm conştiinţa ecologică.

1.8.   În ceea ce priveşte emisiile de CO2, transportul maritim şi cel pe căi interioare sunt recunoscute ca fiind cele mai eficiente forme de transport comercial. Promovarea navigaţiei pe ape interioare poate veni în sprijinul principalelor obiective ale politicii de mediu a UE. Utilizarea mai intensă a acestui tip de navigaţie este esenţială pentru reducerea emisiilor de CO2 din sectorul transporturilor.

1.9.   Transportul maritim va continua să se dezvolte în viitorul apropiat şi să deservească un comerţ mondial aflat în continuă creştere şi care determină, astfel, creşterea corespunzătoare a emisiilor. Pe cale de consecinţă, vor creşte şi emisiile totale. Printr-o gamă de măsuri tehnice şi operaţionale pot fi realizate reduceri semnificative.

1.10.   Luarea în considerare a sistemului de comercializare a cotelor de emisii (ETS - emissions trading scheme) pentru transportul maritim nu trebuie să afecteze negativ competitivitatea comerţului maritim european. Un sistem global ar fi mult mai eficient în reducerea emisiilor de CO2 cauzate de comerţul maritim internaţional decât un sistem al UE sau alt sistem regional.

1.11.   Aplicarea ETS este cu mult mai complicată în cazul transportului maritim decât în aviaţie, în special în cazul transportului de tip tramp. În transportul maritim, o taxă pe conţinutul de carbon (combustibilii de nave) sau altă formă de taxă poate fi la fel de eficientă şi mult mai simplu de aplicat, dacă acest lucru se face la nivel internaţional.

1.12.   Alinierea educaţiei şi a formării destinate echipajelor navelor de transport pe ape interioare la standardele din transportul maritim va fi deosebit de utilă, în special în domeniul transportului de mărfuri periculoase.

2.   Recomandări

2.1.   Deşi transportul maritim şi cel pe căi navigabile interioare sunt moduri de transport competitive, durabile şi ecologice, Comisia ar trebui să examineze posibilitatea unor îmbunătăţiri suplimentare, urmărind realizarea unor sinergii între iniţiativele de reglementare şi cele de autoreglementare.

2.2.   CESE constată că este necesar să se îmbunătăţească infrastructura porturilor şi a canalelor, pentru a primi nave mai mari, a elimina aglomeraţia din port şi a scurta perioada de şedere în port.

2.3.   Statele membre, atât în mod individual, cât şi colectiv, ar trebui să dispună de mecanisme corespunzătoare, sub aspectul pregătirii şi al echipamentelor, pentru a răspunde, a combate şi a atenua efectele unei poluări a apelor UE.

2.4.   CESE îndeamnă Comisia să studieze iniţiativele provenind din acest sector şi alte iniţiative ecologice şi să examineze modul în care ar putea valorifica la nivelul UE cele mai bune practici de reducere a emisiilor provenite de la nave.

2.5.   Pentru a ajunge la Nava Ecologică sau la Portul Ecologic al Viitorului, Comisia ar trebui să sprijine industria UE să devină lider în cercetarea în materie de tehnologii maritime şi portuare inovatoare.

2.6.   CESE îndeamnă Comisia să examineze comercializarea tehnologiilor ecologice europene în alte părţi ale lumii. Iniţiativa ar avea avantajul suplimentar de a creşte gradul de ocupare a forţei de muncă în ţările UE (locuri de muncă „ecologice”).

2.7.   Ca măsuri de reducere a emisiilor provenind de la nave, CESE propune îmbunătăţirea logisticii, prin intermediul itinerariilor mai scurte, al reducerii călătoriilor fără încărcătură (călătorii cu lest) şi al adaptării pentru optimizarea datelor de sosire.

2.8.   UE trebuie să sprijine eforturile Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI) de a asigura reglementări globale pentru comerţul maritim şi de a răspunde nevoii de capacitate instituţională legată de punerea în aplicare a responsabilităţilor statului de pavilion.

2.9.   Cele mai mute accidente din acest sector sunt cauzate de erori umane. Confortul la bord al navigatorilor (condiţiile de viaţă şi de muncă) reprezintă o necesitate. În consecinţă, ar trebui depuse toate eforturile pentru a instila o cultură a siguranţei şi a responsabilităţii sociale corporative.

2.10.   Calitatea combustibililor maritimi are efecte asupra sănătăţii umane. CESE consideră că, pentru sectoarele implicate, întreprinderea voluntară a unor acţiuni suplimentare de protecţie a mediului şi de îmbunătăţire a calităţii vieţii societăţii în general ar trebui să fie o chestiune de responsabilitate corporativă.

2.11.   Extinderea, la nivel mondial, a numărului de nave care folosesc gaze naturale lichefiate (GNL) reprezintă o provocare semnificativă din perspectiva personalului care le manevrează, acesta trebuind să fie bine pregătit şi certificat. Deficitul de ofiţeri calificaţi impune acţiuni în vederea creşterii numărului celor recrutaţi şi formaţi.

2.12.   Activităţile şi incidentele de pe mare pot avea efecte asupra apelor din UE. CESE propune utilizarea serviciului de pregătire şi intervenţie în caz de poluare, a serviciului de nave de intervenţie pentru recuperarea hidrocarburilor şi a serviciului de monitorizare şi supraveghere prin satelit ale Agenţiei Europene pentru Siguranţă Maritimă (EMSA), care oferă posibilităţi sporite de acţiune în vederea detecţiei, intervenţiei prompte şi decontaminării. Finanţarea corespunzătoare a EMSA va consolida capacitatea de coordonare a acesteia.

2.13.   Programele de recrutare, educare şi formare destinate echipajelor navelor de transport pe ape interioare, în special în domeniul transportului de mărfuri periculoase, trebuie să fie perfecţionate, astfel încât să atragă tinerii şi să menţină nivelul necesar de competenţă în acest sector.

3.   Introducere generală

3.1.   Prezentul aviz exploratoriu urmăreşte două direcţii: „Cum să ecologizăm mediul, atât al oceanelor cât şi al râurilor, menţinând totodată competitivitatea sectorului de transporturi?”. Întrebarea apare în contextul comunicărilor „Ecologizarea transporturilor” (1) şi „Strategie pentru punerea în aplicare a internalizării costurilor externe” (2). Pachetul conţine o strategie care asigură o reflectare mai bună a costului real pentru societate în preţurile de transport, astfel încât congestionarea traficului şi daunele de mediu să poată fi reduse treptat şi să crească eficienţa transportului şi a întregii economii. CESE salută aceste iniţiative care sprijină dimensiunea de mediu, în consens cu Strategia de la Lisabona/Göteborg.

3.2.   În privinţa navigaţiei pe ape interioare, strategia anunţă internalizarea costurilor externe. În privinţa transportului maritim, unde internalizarea încă nu a început, aceasta angajează Comisia Europeană să treacă la acţiune în 2009, dacă Organizaţia Maritimă Internaţională nu convine până atunci asupra unor măsuri concrete de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Pentru transportul maritim, strategia va fi elaborată cu respectarea noii politici maritime integrate europene.

3.3.   Atât Parlamentul European cât şi Consiliul European au subliniat importanţa unei politici durabile în materie de transporturi, în special în contextul combaterii schimbărilor climatice, şi susţin că sectorul transporturilor va trebui să contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

3.4.   CESE subliniază că transportul maritim, inclusiv cel pe distanţe scurte, reprezintă un mod de transport care ar trebui strict delimitat de transportul pe căi navigabile interioare, din punct de vedere economic, social, tehnic şi nautic. Există diferenţe mari şi fundamentale între pieţele pe care funcţionează aceste moduri de transport, normele şi circumstanţele sociale care li se aplică, unităţile de măsură pentru greutatea încărcăturii şi a motoarelor, capacitatea de transport, rutele şi structura căilor navigabile. Transportul maritim şi cel aerian sunt în mod evident moduri de transport mondiale, în timp ce transportul pe căi navigabile interioare din Europa face parte din aşa-numitul transport intern, care include şi transportul rutier şi feroviar european (3). Prin urmare, CESE îndeamnă Comisia ca, în documentele şi sesizările viitoare, să facă deosebirea şi să considere navigaţia pe ape interioare ca fiind un mod de transport intern.

4.   Contextul schimbărilor climatice

4.1.   Încălzirea globală, impactul poluării aerului asupra sănătăţii umane şi rezervele de petrol limitate de pe planetă sunt stimulente majore pentru ca politica UE să micşoreze dependenţa acestui sector de combustibilii fosili. Prin consumul de combustibili fosili se emite dioxid de carbon care, dintre gazele cu efect de seră, este cel predominant. Politicile de mediu actuale se concentrează aproape exclusiv asupra eforturilor de reducere a emisiilor de CO2. Dintre celelalte gaze cu efect de seră, cel mai important este gazul metan (CH4) emis în sectorul zootehnic.

4.2.   CESE consideră că performanţa ecologică a transportului maritim trebuie evaluată în comparaţie cu performanţa transportului pe uscat din UE şi poluarea provocată de sursele situate pe uscat. CESE reafirmă (4) că este nevoie de o abordare holistică, care să ia în considerare disponibilitatea pe piaţă a tehnologiilor de reducere a emisiilor, nevoia de a încuraja inovarea, economia schimburilor comerciale la nivel mondial şi nevoia de a evita efectele negative ale creşterii emisiilor de CO2, rezultate ca urmare a reducerii emisiilor celorlalţi agenţi poluanţi, adică nevoia de a reduce la minimum interacţiunile nedorite ale politicilor.

4.3.   Măsurile de reducere a emisiilor provenind din transportul maritim şi pe căi navigabile interioare trebuie să fie practice, eficiente şi aplicabile tuturor navelor (indiferent de pavilionul sub care se află), inclusiv vaselor de croazieră şi, dacă este posibil, navelor militare (5). De asemenea, trebuie să se bazeze şi pe o temeinică evaluare socio-economică, tehnică şi de mediu. În plus, legislaţia prin care se urmăresc reduceri nesemnificative ale emisiilor de gaze cu efect de seră, cu costuri considerabile, poate conduce cu uşurinţă la un transfer modal către alte forme de transport, mai puţin ecologice, cu un impact final negativ asupra încălzirii globale.

4.4.   Un aspect deseori neglijat al politicilor ecologiste este rentabilitatea lor. Într-adevăr, economia ecologică este una din modalităţile de ieşire din criza mondială. „Economia ecologică” emergentă generează noi oportunităţi de ocupare a forţei de muncă (6). Comisarul Dimas a declarat că „investiţiile ecologice” vor genera 2 milioane de locuri de muncă în următorul deceniu în UE. Rezultă de aici că economia ecologică nu este un lux.

4.5.   Sunt posibile reduceri suplimentare ale emisiilor de CO2 generate de transportul maritim şi de cel pe căi navigabile interioare, dar acestea vor fi nesemnificative, deoarece mărfurile vor trebui transportate indiferent de taxele suplimentare, care, în orice caz, vor fi suportate de către consumator.

5.   Ecologizarea transportului maritim

5.1.   Industrializarea tot mai accentuată şi liberalizarea economiei au dus la extinderea comerţului mondial şi la creşterea cererii pentru produsele de larg consum. Planul de acţiune al UE privind politica maritimă (7) pune un accent deosebit pe transportul maritim ca mod de transport competitiv, durabil şi ecologic.

5.2.   Performanţa ecologică a comerţului maritim se îmbunătăţeşte constant de mai mulţi ani. Poluarea operaţională a fost redusă la valori neglijabile. Îmbunătăţiri semnificative aduse eficienţei motoarelor şi concepţiei cocii au condus la reducerea emisiilor şi la creşterea eficienţei combustibililor. Din perspectiva volumului de mărfuri transportate pe nave, cota ce revine transportului maritim în emisiile globale de CO2 rămâne mică (2,7 %) (8).

5.3.   Topirea gheţii în regiunea arctică deschide treptat oportunităţi de navigare pe rute care traversează apele arctice (9). Scurtarea traseelor dintre Europa şi Oceanul Pacific va conduce la economii de energie şi la reducerea emisiilor. Importanţa rutei arctice a fost evidenţiată în avizul CESE privind o politică maritimă integrată pentru Uniunea Europeană (10). În acelaşi timp, devin din ce în ce mai necesare protejarea şi conservarea mediului marin şi a speciilor sale, ca şi îmbunătăţirea guvernanţei multilaterale a acestei zone. Stabilirea unor noi rute maritime în această regiune ar trebui analizată cu atenţie până la realizarea unui studiu de impact asupra mediului de către ONU. CESE propune ca pe termen scurt şi mediu această regiune să fie considerată arie naturală de conservare. În consecinţă, ar fi de dorit ca la nivelul UE şi al ONU să se adopte un document care să definească un echilibru între parametrii acestei noi rute. Alte avantaje sunt aşteptate în urma extinderii Canalului Panama, la care lucrările urmează să se încheie în 2015.

5.4.   Transportul maritim este reglementat în detaliu, prin peste 25 de convenţii şi coduri internaţionale importante. MARPOL73/78 este principala convenţie internaţională referitoare la prevenirea poluării marine de către nave, din cauze operaţionale sau accidentale (11). Transportul maritim este reglementat şi printr-o legislaţie UE cuprinzătoare, în special pachetele legislative ERIKA I şi II şi al treilea pachet legislativ privind securitatea maritimă. Legislaţia a consolidat puternic securitatea maritimă, monitorizarea poluării şi, după caz, capacitatea de intervenţie pentru a preveni sau a atenua consecinţele unor incidente.

5.5.   Recent revizuita anexă VI la Convenţia MARPOL privind prevenirea poluării atmosferice de către nave introduce limite mai stricte în cazul emisiilor de oxizi de sulf, pulberi şi oxizi de azot. Printr-o serie de măsuri tehnice şi de operare se pot realiza reduceri semnificative ale emisiilor de dioxid de carbon, însă unele dintre aceste măsuri pot fi aplicate numai pe baze voluntare. Reducerea vitezei (slow steaming) este cea mai eficientă şi are efect imediat. Cu toate acestea, aplicarea sa este dictată de necesităţile comerţului.

5.6.   CESE consideră că se pot obţine rezultate mai bune printr-un mix de legislaţie şi iniţiative de autoreglementare, aşa cum sunt obiectivele de pionierat ale Asociaţiei Elene de Protecţie a Mediului Marin (HELMEPA) (12), ale trofeului „Poseidon Challenge” (13), ale iniţiativei „Floating Forest” (14) şi ale „Green Award Foundation” (15).

5.7.   În perspectiva introducerii unui sistem de comercializare a cotelor de emisii pentru transportul maritim, nu trebuie să fie afectată negativ concurenţa din domeniul comerţului maritim european pe piaţa globală, acest lucru intrând în conflict cu Agenda de la Lisabona. Înainte de a lua decizii, Comisia trebuie să găsească răspunsuri clare la următoarele întrebări: care vor fi beneficiile de mediu ale introducerii unui astfel de mecanism în comerţul maritim internaţional şi cum va funcţiona acesta într-un domeniu cu un grad atât de mare de internaţionalizare cum este comerţul maritim? În acest context, un sistem global ar fi mult mai eficient în reducerea emisiilor de CO2 provenind din transportul maritim internaţional de mărfuri decât un sistem UE sau orice alt sistem regional.

5.8.   Presiunile politice în favoarea includerii comerţului maritim în sistemul ETS al UE până în 2013 sunt evidente. Aplicarea ETS este cu mult mai complicată în domeniul transportului maritim decât în domeniul aeronautic, în special în cazul transportului de tip tramp, din cauza particularităţilor comerţului maritim mondial, care creează dificultăţi în ceea ce priveşte calculul impus de ETS. Transportul internaţional se ocupă în principal de transportul de marfă în contexte comerciale din întreaga lume, aflate în continuă schimbare. Majoritatea navelor UE au ca port de încărcare şi descărcare porturi din afara UE, care sunt stabilite de către navlositor. Navele nu sunt omogene, astfel încât este dificil de stabilit indicatori. Transportul naval este caracterizat de prezenţa multor companii mici, pentru care sarcina administrativă determinată de gestionarea ETS ar fi foarte grea. Multe nave din sectorul de transport tramp, care cuprinde cea mai mare parte a flotei, fac escală în UE numai ocazional. Aprovizionarea navelor cu combustibil în timpul călătoriei poate avea loc în porturi din afara UE, iar consumul de combustibil dintre porturi se bazează doar pe estimări. În aceste condiţii, în alocarea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea fi implicate mai multe state, de exemplu, statul de provenienţă al armatorului, al operatorului navei, al navlositorului, al proprietarului încărcăturii sau al celui de destinaţie a încărcăturii. Mai mult, un sistem ETS al UE pentru transportul maritim ar trebui să se aplice tuturor navelor care întră în porturile UE, ceea ce ar crea un risc real de adoptare a unor măsuri de retorsiune de către state din afara UE, care nu aplică ETS, în numele navelor aflate sub pavilionul lor.

5.9.   În transportul maritim, o taxă pe conţinutul de carbon (combustibilii de nave) sau altă formă de taxă poate fi la fel de eficientă şi mult mai simplu de aplicat. În plus, va fi mai uşor să se garanteze că fondurile astfel colectate sunt cheltuite pentru iniţiative „ecologiste”.

5.10.   În viitorul previzibil, sistemele de propulsie a navelor cu combustibili pe bază de carbon vor rămâne majoritare. Gazele naturale vor deveni un combustibil alternativ şi vor fi folosite pe scară mai largă atunci când vor deveni disponibile infrastructurile de distribuţie. Studiile de fezabilitate pentru pilele de combustie alimentate cu gaze naturale indică o reducere semnificativă a emisiilor de CO2. De asemenea, viitoarea activitate a OMI se va concentra pe reducerea zgomotului produs de nave.

5.11.   Este improbabil să fie disponibil suficient biocombustibil pentru comerţul maritim sau ca hidrogenul şi captarea şi stocarea dioxidului de carbon să aibă un impact semnificativ asupra acestuia în următoarele două decenii. Tehnologia de captare a energiei eoliene, cum este Skysails, şi cea de captare a energiei solare nu vor putea asigura propulsia propriu-zisă a navelor, dar pot ajuta motoarele. Alimentarea cu energie electrică furnizată de reţeaua de electricitate terestră (cold ironing) va permite ca operaţiunile portuare să devină mai ecologice. Propulsia cu energie nucleară necesită o infrastructură specială şi capacitate de reacţie în situaţii de urgenţă şi nu este o opţiune viabilă pentru navele comerciale.

6.   Ecologizarea navigaţiei pe ape interioare

6.1.   Navigaţia pe ape interioare joacă un rol deloc neglijabil în transportul intern european, dată fiind cota deţinută de transportul fluvial, care atinge 5,3 % din totalul transportului intern în UE şi care depăşeşte uneori 40 % în regiunile cu căi navigabile mari. Este un mod de transport fiabil, sigur şi eficient din punct de vedere energetic şi al costurilor. Promovarea transportului pe căi navigabile interioare poate contribui la atingerea obiectivelor politicii UE în domeniul mediului şi o utilizare pe scară largă a acestuia este esenţială pentru reducerea emisiilor de CO2 în sectorul transporturilor. Acest lucru răspunde pe deplin politicii UE care abordează chestiunea drumurilor excesiv de aglomerate.

6.2.   În mod tradiţional, navigaţia pe ape interioare a fost reglementată de normele Comisiei Centrale pentru Navigaţia pe Rin (CCNR), care au introdus standarde tehnice şi de siguranţă înalte. Legislaţia întemeiată pe Tratatul de la Mannheim este aplicabilă ţărilor riverane Rinului şi conţine reglementări legate de siguranţă, răspundere şi prevenirea poluării. Datorită acestor standarde înalte, navigaţia pe ape interioare este caracterizată de o omogenitate importantă a nivelului de calitate şi de siguranţă a echipamentelor navelor şi a pregătirii echipajelor. Pe baza normelor rezultate din Tratatul de la Mannheim, UE a introdus recent, în cadrul Directivei 2006/87CE, cerinţe tehnice şi operaţionale cuprinzătoare pentru navele de transport pe ape interioare.

6.3.   Legislaţia UE (16) stabileşte limite de emisie pentru calitatea combustibilului utilizat de navele de transport pe ape interioare. Propunerea Comisiei Europene (17) privind conţinutul de sulf în combustibili urmăreşte reducerea conţinutului de sulf atât în cazul combustibilului de nave maritime, cât şi în cazul celui de nave de transport pe ape interioare. Sectorul navigaţiei pe ape interioare a propus reducerea conţinutului de sulf al combustibilului de la 1 000 p.p.m. la 10 p.p.m., într-o singură etapă. Parlamentul European a acceptat recent această propunere şi a decis reducerea conţinutului de sulf la 10 p.p.m., într-o singură etapă, începând din 2011. În viitorul nu prea îndepărtat, navigaţia pe ape interioare va putea beneficia de utilizarea sistemelor cu zero emisii, cum ar fi pilele de combustie. Exemple concrete sunt noua barjă fluvială CompoCaNord, noul petrolier Futura din Germania şi remorcherul olandez hibrid cu hidrogen, ale cărui emisii sunt aproape zero. În plus, un nou act legislativ (18) reglementează transportul mărfurilor pe şosele, căi feroviare sau căi navigabile interioare în şi între statele membre.

6.4.   Recenta extindere a UE a mărit reţeaua de căi navigabile interioare de la Marea Nordului la Marea Neagră, prin legarea Rinului de Dunăre. Căile navigabile interioare ale Europei oferă un mare potenţial pentru un transport de mărfuri sigur, iar comparaţia cu celelalte tipuri de transport, confruntate adesea cu probleme de aglomeraţie şi de capacitate, îi este favorabilă.

6.5.   Ar fi nerealistă o tratare a navigaţiei pe ape interioare ca activitate de nivel naţional, care poate fi reglementată pe plan intern şi regional. Navele fluviale sub pavilion croat, ucrainean, sârb sau moldovenesc operează deja pe râurile şi canalele europene, iar liberalizarea transportului fluvial în Rusia şi a accesului operatorilor UE la acesta şi viceversa va adăuga, şi aceasta, o dimensiune internaţională navigaţiei din UE.

6.6.   Una dintre cele mai importante condiţii şi provocări pentru fiabilitatea navigaţiei pe ape interioare este îmbunătăţirea infrastructurii fizice, care va înlătura blocajele şi va elimina necesitatea unor lucrări de întreţinere. CESE aminteşte precedentul său aviz (19) şi speră că acţiunile din cadrul proiectului NAIADES (20) vor revitaliza navigaţia pe ape interioare şi vor face posibilă finanţarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii.

6.7.   În ceea ce priveşte internalizarea costurilor externe, navigaţia pe ape interioare, ca mod de transport relativ puţin utilizat, nu ar trebui să devină pionier în domeniu. Orice politică de impunere a unei taxe pe conţinutul de carbon în navigaţia pe ape interioare se va confrunta inevitabil cu dificultăţi juridice, deoarece pe Rin, potrivit Convenţiei de la Mannheim (1868), nu se pot aplica niciun fel de taxe. Practic, 80 % din navigaţia fluvială din prezent se desfăşoară în bazinul Rinului. CESE constată faptul că incompatibilitatea regimurilor juridice instituite prin tratatul privind Rinul şi prin cel privind Dunărea creează probleme în ceea ce priveşte legislaţia de mediu referitoare la Dunăre. Astfel, CESE propune ca UE să îşi intensifice eforturile pentru uniformizarea viitoare a regulilor (de mediu, sociale, tehnice), în vederea facilitării navigaţiei interioare.

---

(1)  COM(2008) 433 final, SEC(2008) 2206.

(2)  COM(2008) 435 final.

(3)  Termenul „pe apă”, care se poate aplica ambelor moduri, se referă numai la mediul în care se desfăşoară transportul, fără să semnifice modul de transport şi implicaţiile în privinţa politicii de mediu. Faptul că DG TREN a inclus în transportul intern atât transportul rutier, cât şi pe cel feroviar, dar nu şi pe cel pe căi navigabile interioare, nu schimbă acest lucru.

(4)  JO C 168, 20.7.2007, p. 50. JO C 211, 19.8.2008, p. 31.

(5)  A se vedea nota de subsol 4.

(6)  UNEP Green Job.

(7)  SEC(2007) 1278.

(8)  OMI: Studiu privind emisiile de gaze cu efect de seră ale navelor maritime, actualizat în 2000.

(9)  COM(2008) 763.

(10)  JO C 211, 19.8.2008, p. 31.

(11)  Prevenirea poluării provenite de la nave va fi în continuare consolidată prin punerea în aplicare, în viitor, a convenţiilor internaţionale privind sistemele antivegetative, apa de balast, îndepărtarea epavelor, rezervoarele şi reciclarea navelor, (ce urmează a fi adoptată în 2009).

(12)  HELMEPA, înfiinţată in 1981, a servit drept model pentru înfiinţarea CYMEPA, TURMEPA, AUSMEPA, NAMEPA, UKRMEPA, URUMEPA şi INTERMEPA.

(13)  Instituit în 2005 de Intertanko (Asociaţia internaţională a proprietarilor independenţi de petroliere).

(14)  A luat naştere în Marea Britanie, info@flyingforest.org.

(15)  Creată în Olanda, www.greenaward.org.

(16)  Directiva 2004/26/CE, JO L 225, 25.6.2004, p. 3.

(17)  COM(2007) 18.

(18)  Directiva 2008/68/CE, JO L 260, 30.9.2008, p. 13.

(19)  JO C 318, 23.12.2006, p. 218.

(20)  COM(2006) 6.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/25

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind transportul rutier în 2020: aşteptările societăţii civile organizate

(aviz exploratoriu)

(2009/C 277/05)

Raportor: dl SIMONS

Prin scrisoarea sa din 24 noiembrie 2008, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Preşedinţia cehă a Uniunii Europene a solicitat Comitetului Economic şi Social European să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la

Transportul rutier în 2020: aşteptările societăţii civile organizate.

Secţiunea pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 15 aprilie 2009. Raportor: dl SIMONS.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 89 de voturi pentru, 33 de voturi împotrivă şi 17 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   Comitetul a decis să limiteze domeniul de interes al acestui aviz astfel încât să includă exclusiv transportul rutier de mărfuri, conform informaţiilor ulterioare primite din partea Preşedinţiei cehe. În ceea ce priveşte transportul rutier profesionist de persoane ar trebui întocmit un aviz separat.

1.2.   Toate previziunile indică o creştere rapidă, cu câteva zeci de procente, a transportului rutier de mărfuri până în 2020. Actuala criză economică va determina probabil o stagnare a creşterii în următorii ani, dar acest lucru nu va influenţa în mod considerabil situaţia din 2020.

1.3.   Dacă creşterea finală din anul 2020 este cea aşteptată, atunci înseamnă, printre altele, că abordarea elaborată în jurul noţiunii de comodalitate din domeniul transporturilor, aşa cum a fost prezentată în Cartea albă privind transporturile, şi aprobată de Comitet în avizul său din 15 martie 2007, trebuie continuată prin eforturi susţinute, pentru a realiza o politică integrată de transport, bazată pe principii economice, sociale şi ecologice.

1.4.   Creşterea preconizată este cuplată cu o serie de probleme cu care se confruntă deja autorităţile supranaţionale, guvernele, grupurile de interese şi cetăţenii: acestea sunt creşterea emisiilor de CO2, dependenţa sectorului transporturilor de combustibilii fosili, lipsa unor infrastructuri sigure şi asigurarea unor condiţii şi unui mediu bun de muncă pentru şoferi.

1.5.   Pentru a putea face faţă acestor probleme, Comitetul consideră esenţială inducerea unui sentiment comun de urgenţă, în vederea asigurării sprijinului societăţii, vital în acest caz.

1.6.   Referitor la măsurile absolut necesare, Comitetul consideră că trebuie intensificate eforturile pentru reducerea emisiilor CO2 la sursă, printre altele prin construirea mai rapidă a unor motoare de nouă generaţie cu consum redus de energie.

1.7.   În ce priveşte dependenţa de combustibilii fosili a transporturilor profesioniste, Comitetul consideră indispensabilă realizarea unui program de cercetare şi dezvoltare bine finanţat, care să urmărească folosirea energiei durabile în domeniul transportului.

1.8.   De asemenea, promovarea prin intermediul mijloacelor fiscale a produselor şi/sau măsurilor care vizează posibilităţile de propulsie alternativă şi reducerea emisiilor de constituie, în opinia Comitetului, un pas în direcţia bună. Una dintre aceste măsuri ar putea fi scoaterea mai rapidă din circulaţie a camioanelor de generaţie mai veche.

1.9.   Pe lângă inovaţiile tehnice şi alte investiţii similare, trebuie realizată urgent infrastructura necesară în vederea adaptării la creşterea prevăzută, cum ar fi amenajarea de zone de parcare şi zone de odihnă cu facilităţi adecvate, sigure şi păzite. Acestea trebuie astfel amenajate încât şoferii să-şi poată respecta pauzele şi timpii de odihnă legali şi să poată beneficia de acestea în mod real. Şoferii trebuie mai cu seamă să fie la adăpost de jafuri, atacuri şi alte acte criminale. Trebuie elaborate şi aplicate fără întârziere standarde generale obligatorii (privind amenajarea arhitecturală, oferta de servicii, sistemele de dirijare a parcărilor) pentru zonele de parcare şi de odihnă - inclusiv pentru cele care nu sunt situate pe autostrăzi. Îmbunătăţirea zonelor de parcare şi de odihnă poate fi finanţată din încasările taxei de drumuri pentru camioane. Avantajul suplimentar al unor astfel de măsuri, în actuala situaţie de criză economică, este că investiţiile în această direcţie pot stimula activitatea economică.

1.10.   Va trebui să se asigure în continuare atractivitatea profesiei de şofer prin garantarea unor condiţii şi unui mediu de lucru bune, nu numai la nivelul reglementărilor, ci şi în practică – de exemplu prin reglementarea timpului de lucru şi prin armonizarea perioadelor de condus şi de odihnă. De asemenea, controlul asupra dispoziţiilor sociale din acest sector va trebui, în opinia Comitetului, să fie armonizat la nivel înalt în UE şi, eventual, supus anumitor sancţiuni. Dialogul social dintre angajatori şi salariaţi la nivel naţional şi comunitar este considerat de către Comitet o condiţie esenţială pentru buna funcţionare a acestui sector.

1.11.   Comitetul atrage atenţia cu insistenţă asupra faptului că propunerile conţinute în acest aviz nu trebuie să genereze numai un sentiment de urgenţă, ci, în primul rând, trebuie să stimuleze luarea unor măsuri prompte şi rapide pentru a se putea absorbi de o manieră durabilă creşterea preconizată.

2.   Introducere

2.1.   La data de 24 noiembrie 2008, în perspectiva Preşedinţiei cehe a Uniunii Europene din primul semestru al anului 2009, dl Aleš Řebíček, ministrul ceh al transporturilor, a adresat o scrisoare dlui Westlake, secretarul general al Comitetului Economic şi Social European.

2.2.   În scrisoare, ministrul ceh al transporturilor subliniază că este vital ca ministerul său să stabilească o bună colaborare cu Comitetul Economic şi Social European, în vederea unei îndepliniri optime a sarcinilor înscrise pe agenda Preşedinţiei cehe.

2.3.   În acest context, Preşedinţia cehă invită CESE să elaboreze un aviz exploratoriu pe tema „Transportul rutier în 2020: aşteptările societăţii civile organizate”. Aceasta este o temă de mare importanţă politică, strâns legată de evoluţiile actuale din dosarul privind Eurovinieta şi de programul privind TEN-T, care va fi publicat în curând.

2.4.   Pentru a putea culege în cel mai scurt timp opiniile părţilor interesate din diferite sectoare ale societăţii, Comitetul a considerat că este necesară organizarea unei audieri, în care reprezentanţii acestor sectoare să-şi poată prezenta punctele de vedere.

2.5.   În anexa la avizul de faţă au fost incluse opiniile reprezentanţilor diverselor grupuri sociale interesate, aşa cum au fost exprimate în cursul audierii (1).

2.6.   Prin transport rutier se înţelege în prezentul aviz transportul mărfurilor pe şosea, în conformitate cu instrucţiunile primite de la Preşedinţia cehă. Va trebui întocmit un aviz separat cu privire la transportul rutier profesionist de persoane.

2.7.   Această delimitare înseamnă însă că, în ceea ce priveşte, de exemplu, infrastructura, concluziile vor trebui privite cu multă prudenţă, dat fiind că nu ţin seama de dimensiunea suplimentară a traficului rutier al persoanelor particulare, a cărui pondere este dominantă în utilizarea infrastructurii.

2.8.   Importanţa solicitării Preşedinţiei cehe de a cartografia piaţa transportului rutier până în 2020 devine evidentă în lumina observaţiilor Comisiei Europene, cuprinse în evaluarea intermediară a Cărţii albe din 2001, conform cărora trebuie să ne aşteptăm până în 2020 la o creştere cu 50 % a transportului de marfă (în tone/km) pentru UE-25 şi dat fiind că în 2006 s-a constatat că aproximativ trei sferturi (73 %) din transportul intern în cele 27 de state membre (exprimat în tone/km) se făcea pe cale rutieră.

2.9.   În termeni de tone/km, transportul feroviar de mărfuri reprezintă 17 %, în timp ce navigaţia pe ape interioare şi transportul prin oleoducte/gazoducte reprezintă fiecare 5 % din total. Prin urmare, ar trebui urmărită o creştere a ponderii acestor moduri de transport de mărfuri şi a transportului maritim pe distanţe scurte în ansamblul transporturilor.

2.10.   Dacă previziunile de creştere a transporturilor pentru anul 2020 se confirmă şi transportul rutier internaţional se dublează ca volum – creştere de două ori mai rapidă decât cea a transportului naţional - vor apărea consecinţe grave în mai multe domenii. De exemplu, trebuie luată în considerare infrastructura, care va deveni insuficientă şi, prin urmare, blocajele; dacă nu se iau măsuri drastice, vor avea loc creşteri importante ale emisiilor de CO2, ale poluării fonice şi ale consumului de energie. Mai mult, dacă politica actuală nu se schimbă, condiţiile şi mediul de lucru al şoferilor se vor deprecia calitativ, ceea ce va cauza scăderea atractivităţii profesiei.

2.11.   Este limpede că aceste domenii trebuie marcate drept blocaje, care vor necesita opţiuni fundamentale, de o importanţă esenţială pentru buna funcţionare a pieţei interne în sectorul transportului rutier.

2.12.   Un factor care complică situaţia este structura pieţei de transport rutier, care are un caracter fragmentat. În UE, aceasta cuprinde aproximativ 90 000 de întreprinderi, dintre care mai mult de jumătate pot fi clasificate drept întreprinderi mici. Deşi numărul întreprinderilor pare în prezent să se stabilizeze, dimensiunile acestora cresc. De asemenea, piaţa transportului rutier este caracterizată de o coeziune destul de redusă. Aceasta este compusă în majoritate de întreprinderi mici, care operează individual şi nu doresc să colaboreze, ceea ce înseamnă că procesele logistice nu decurg în mod optim şi că s-ar putea realiza multe îmbunătăţiri la nivelul standardelor de calitate din acest sector.

3.   Observaţii generale

3.1.   Din datele oferite de Eurostat reiese că în 2006, în raport cu celelalte tipuri de transport intern (feroviar, navigaţie pe ape interioare şi conducte), transportul rutier reprezenta, în 25 din cele 27 de state membre, mai mult de 50 % din total (în tone/km). În Estonia şi Letonia, proporţia transportului feroviar era mai mare de 60 %. Conform aceluiaşi studiu Eurostat, ponderea transportului feroviar în Elveţia se ridica, de asemenea, la peste 60 %.

3.2.   În plus, 85 % din tonele transportate pe şosea corespund unor distanţe mai mici de 150 de km. Distanţele mai mari de 150 de km reprezintă 15 % din masa totală transportată.

3.3.   Se poate, astfel, imediat constata importanţa transportului rutier de marfă, şi în special flexibilitatea acestui mod de transport, având în vedere că pentru distanţele scurte există puţine alternative.

3.4.   În ceea ce priveşte transportul intern, transportul feroviar şi navigaţia pe ape interioare pot constitui alternative la transportul rutier de marfă, în special pe distanţe mai lungi şi în funcţie de tipul de marfă ce trebuie transportat, în măsura în care calitatea serviciului prestat rămâne comparabilă, iar inevitabilele costuri de transbordare rămân acceptabile. Internalizarea costurilor externe ar putea juca un rol în acest sens.

3.5.   Pentru rutele cu acces la mare, transportul maritim pe distanţă scurtă („short sea shipping”) poate deveni o alternativă, cu condiţia eliminării obstacolelor de tip vamal şi administrativ şi a limitării costurilor de transbordare.

3.6.   Cercetările realizate de Comisia Europeană (raportul „European Energy and Transport”) şi de institutul de cercetări NEA preconizează că produsul naţional brut şi, ca atare, transporturile, vor înregistra o creştere bruscă până în 2020 dacă nu se iau măsuri pentru decuplarea acestor doi factori, aşa cum se constatase deja în evaluarea intermediară a Cărţii albe privind transporturile.

3.7.   Previziunile pentru fluxul de mărfuri în 2020, în comparaţie cu datele din 2005, indică următoarele:

—	transportul intern în Europa Occidentală va creşte cu 33 %,

—	transportul intern în Europa de Est va creşte cu 77 %,

—	transportul dinspre Europa Occidentală către Europa de Est va creşte cu 68 %, iar

—	transportul dinspre Europa de Est către Europa Occidentală va creşte cu 55 %.

Dată fiind dependenţa sectorului de combustibili fosili, această creştere prevăzută a transportului rutier de marfă până în 2020 va avea un impact considerabil asupra rezervelor de energie.

3.8.   Prin urmare, se preconizează o creştere generală a fluxului de mărfuri. Dată fiind criza creditelor şi recesiunea economică care decurge de aici, creşterea va fi probabil mai modestă decât cea anunţată, dar va necesita totuşi măsuri pentru a-i putea face faţă. Mai rămân totuşi mai bine de 10 ani până în 2020 şi este puţin probabil că urmările recesiunii se vor simţi încă în acel moment.

3.9.   Creşterea anticipată a sectorului transporturilor depinde de creşterea economică din UE şi trebuie să aibă loc în cadrul unei pieţe mai bine integrate, la baza căreia să stea măsuri armonizate, cum ar fi o politică riguroasă de control şi de sancţionare.

3.10.   Strategia prevăzută de Comisia Europeană, de a trece de la modificarea forţată a modurilor de transport la o politică centrată pe noţiunea de comodalitate (2), altfel spus pe optimizarea utilizării fiecărui tip de transport în parte şi pe interacţiunea optimă dintre toate modurile de transport reprezintă, în opinia Comitetului, alături de conceperea de alternative şi alături de investiţii, cea mai bună abordare pentru a oferi pe termen lung un înalt nivel de mobilitate şi, în acelaşi timp, de protecţie a mediului.

3.11.   În şedinţa sa din 15 martie 2007 (3), Comitetul şi-a însuşit obiectivele din Cartea albă revizuită şi anume optimizarea tuturor tipurilor de transport, luate izolat sau în combinaţie, şi folosirea optimă a posibilităţilor proprii fiecărui tip de transport, accentuând totuşi necesitatea consolidării competitivităţii transportului maritim, fluvial şi feroviar.

3.12.   Pentru a se putea adapta la creşterea prevăzută, este indispensabilă obţinerea sprijinului şi colaborării părţilor interesate. De aceea a fost utilă organizarea unei audieri, care a reunit organizaţiile confederative relevante pe plan internaţional din rândul societăţii civile, punctele de vedere ale acestor organizaţii fiind incluse ulterior în prezentul aviz exploratoriu.

3.13.   Una din concluziile care pot fi deduse din creşterea preconizată a fluxului de mărfuri până în 2020 este că infrastructura fizică a tuturor modurilor de transport intern va trebui consolidată. În ce priveşte transportul maritim pe distanţă scurtă, vor trebui eliminate mai întâi obstacolele vamale şi administrative.

3.14.   De asemenea, dacă creşterea preconizată a transportului rutier de marfă se va confirma, o altă concluzie este că vor trebui găsite soluţii pentru consecinţele astfel generate, cum ar fi emisiile de CO2, accidentele de circulaţie, consumul de energie şi consecinţele sociale (nu în ultimul rând, numărul insuficient de zone de parcare şi de odihnă supravegheate şi amenajate corespunzător).

3.15.   Alte domenii în care trebuie realizate progrese se referă la „drumurile fără marfă”, armonizarea controalelor şi amenzilor, integrarea reală a pieţei interne, îmbunătăţirile eficienţei - printre altele, prin concepte modulare - acolo unde este cazul, controalele vamale mai rapide, conceptele logistice din cadrul sectorului transportului ca atare şi la studiile privind vitezele de deplasare şi îmbunătăţirea cauciucurilor.

3.16.   Comitetul este, totodată, conştient că pentru perioada de după 2020 va fi nevoie de o politică mai vizionară. De aceea, face apel la Comisie, Consiliu, Parlament şi la sectorul în cauză să acorde atenţie acestei probleme în viitoarea dezbatere privind viitorul transporturilor, anunţată de comisarul pentru transport, dl Tajani, pentru 2010.

4.   Observaţii specifice

4.1.   Date fiind modestele posibilităţi de a găsi soluţii la creşterea preconizată a transportului internaţional rutier de marfă prin recurgerea la alte moduri de transport, Comitetul consideră că este vitală elaborarea, atât la nivel internaţional, cât şi pe plan naţional, a unei strategii de creare a condiţiilor necesare realizării acestei creşteri.

4.2.   Vor trebui întreprinse eforturi pentru realizarea sau îmbunătăţirea (eliminarea blocajelor) infrastructurii fizice rutiere şi de transport, atât la nivel european, cât şi naţional. De asemenea, va trebui acordată o atenţie corespunzătoare deficitului şi, prin urmare, necesităţii de creştere a numărului de zone de parcare şi zone de odihnă cu dotări suficiente, păzite şi sigure.

4.3.   În acest context se atrage atenţia asupra Comunicării Comisiei „Strategie pentru punerea în aplicare a internalizării costurilor externe” şi a avizului Comitetului pe această temă, în curs de elaborare (4).

4.4.   Pentru ca meseria de şofer să rămână atractivă, va trebui să li se asigure şoferilor condiţii şi un mediu bun de muncă, inclusiv prin reglementarea timpului de lucru, şi prin armonizarea perioadelor de condus şi de odihnă – nu numai la nivelul reglementărilor, ci şi în practică. De asemenea, controlul dispoziţiilor sociale din acest sector va trebui, în opinia Comitetului, să fie armonizat în UE. În cazul nerespectării dispoziţiilor, ar trebui introduse şi aplicate sancţiuni, în special de natură economică. Dialogul social dintre angajatori şi salariaţi la nivel naţional şi comunitar este considerat de către Comitet o condiţie esenţială pentru buna funcţionare a acestui sector.

4.5.   În ultimii ani, firme de transport rutier din Europa Occidentală au înfiinţat filiale în ţări precum Polonia, Cehia sau Ungaria. Aceste firme (delocalizate) asigură, împreună cu întreprinderile de transport naţionale înfiinţate cu mult timp în urmă, cea mai mare parte a transportului internaţional rutier de mărfuri între vestul şi estul Europei şi se prevede o continuare a acestei tendinţe.

4.6.   În condiţiile creşterii preconizate, Comitetul solicită eliminarea blocajelor fizice şi administrative care stau în calea utilizării intermodalităţii. În opinia Comitetului, este necesar ca toate modurile de transport să poată opera în mod cât mai eficient, fără a pierde din vedere necesitatea unei egalităţi de tratament a acestora.

4.7.   În mod similar, Comitetul consideră necesar ca, în acelaşi timp cu adaptarea la creşterea preconizată din domeniul transporturilor, să se intensifice eforturile în materie de schimbări climatice şi de energie. Aşa cum a indicat în avizul său privind evaluarea intermediară a Cărţii albe a transporturilor, Comitetul consideră că trebuie acordată prioritate reducerii dependenţei de combustibilii fosili, precum şi diminuării emisiilor de CO2, în special prin luarea de măsuri la sursă cum ar fi ameliorarea, motoarelor în vederea reducerii emisiilor de CO2 (prin introducerea motoarelor de nouă generaţie cu consum redus de energie, a Euro V şi Euro VI).

4.8.   În ce priveşte emisiile de CO2, în condiţiile creşterii volumului, rezultatele unui studiu indică o creştere a emisiilor cu un procent cuprins între 17 % şi 55 % până în 2020, în funcţie de scenariul creşterii economice. Începând cu 2040, cantitatea totală a emisiilor de CO2 ar urma să scadă. Aceste rezultate constituie un motiv de îngrijorare pentru Comitet. Ar trebui utilizate toate cunoştinţele disponibile şi depuse toate eforturile posibile pentru a lua acele măsuri – nu întotdeauna de la sine înţelese - care să permită reducerea emisiilor de CO2 între momentul prezent şi 2020. Una dintre aceste măsuri ar putea fi scoaterea mai rapidă din circulaţie a camioanelor de generaţie mai veche şi alocarea fondurilor obţinute prin internalizarea costurilor externe.

4.9.   Comitetul consideră că, deşi dependenţa de combustibili fosili a sectorului transportului rutier de marfă nu poate fi - desigur - redusă pe termen scurt, vor trebui depuse eforturi suplimentare pentru a găsi soluţii alternative pe termen lung. În avizul menţionat mai sus, Comitetul insistase asupra necesităţii de a elabora un program de cercetare şi dezvoltare finanţat corespunzător, care să contribuie la stimularea utilizării energiei durabile.

4.10.   În Planul său de acţiune pentru eficienţa energetică (5), Comisia estimează că s-ar putea economisi 26 % din consumul de energie din sectorul transporturilor.

4.11.   În ce mod pot fi reduse efectele nefaste din sectorul transportului rutier de marfă? În opinia Comitetului, este foarte importantă o mai bună organizare a proceselor logistice, prin care s-ar îmbunătăţi şi eficienţa transportului rutier de marfă.

4.12.   De asemenea, Comitetul apreciază că cheia succesului constă mai ales în obţinerea sprijinului social şi în sensibilizarea factorilor interesaţi. Ar trebui utilizate în acest context atât recompense, cât şi sancţiuni. Acţiunile ar trebui să includă recompense, concretizate prin stimulente financiare sau subvenţii pentru investiţii în camioane sau autobuze durabile, prin diferenţieri în tarifele sistemului de taxare rutieră şi/sau prin alte tipuri de taxe sau prin promovarea prin mijloace fiscale similare a produselor care utilizează soluţii alternative de propulsie, a camioanelor şi autobuzelor ecologice şi prin măsuri riguroase de reglementare.

4.13.   În încheiere, Comitetul recomandă sectorului transportului rutier să efectueze un studiu comparativ în domeniul dezvoltării tehnologice şi al celei manageriale, pentru a se putea inspira din măsurile aplicate în alte sectoare.

4.14.   Comitetul este conştient că nu este timp de pierdut. Ca atare, atrage atenţia cu insistenţă asupra faptului că propunerile conţinute în acest aviz – precum şi orice alte sugestii pertinente - nu trebuie să genereze numai un sentiment de urgenţă, ci trebuie, în primul rând, puse în aplicare în mod concret. În consecinţă, trebuie luate măsuri prompte şi rapide pentru a se putea absorbi de o manieră durabilă creşterea anticipată.

---

(1)  Anexele la avize nu sunt publicate în Jurnalul Oficial. Acestea pot fi, totuşi, consultate pe site-ul internet al CESE: www.eesc.europa.eu

(2)  În conformitate cu definiţia propusă de Comisia Europeană în evaluarea intermediară a Cărţii albe privind transporturile [COM(2006) 314], pag. 4, comodalitatea este „utilizarea eficientă a diferitelor moduri de transport, în mod independent unul faţă de altul şi în combinaţie, ceea ce va duce la o utilizare optimă şi durabilă a resurselor.”

(3)  Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European - „Pentru o Europă în mişcare. Mobilitate durabilă pentru continentul nostru - Evaluarea intermediară a Cărţii albe privind transporturile, publicate de Comisia Europeană în 2001”, COM(2006) 314 final, JO C 161, 13.7.2007.

(4)  COM(2008) 435 final, 8.7.2008 şi TEN/357 („Internalizarea costurilor externe”).

(5)  Comunicarea Comisiei: „Planul de acţiune pentru eficienţă energetică: realizarea potenţialului” COM(2006) 545.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/30

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind implicarea societăţii civile în Parteneriatul estic

(aviz exploratoriu)

(2009/C 277/06)

Raportor: dl VOLEŠ

Prin scrisoarea sa din 12 ianuarie 2009, dna Milena VICENOVÁ, ambasador şi reprezentant permanent al Republicii Cehe pe lângă Uniunea Europeană, a solicitat Comitetului Economic şi Social European să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la

Implicarea societăţii civile în Parteneriatul estic.

Secţiunea pentru relaţii externe, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 16 aprilie 2009. Raportor: dl VOLEŠ.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 160 de voturi pentru, 15 voturi împotrivă şi 18 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   CESE întâmpină cu satisfacţie şi sprijină propunerea de creare a unui Parteneriat estic, care reprezintă o modalitate calitativ superioară de cooperare cu ţările estice incluse în politica europeană de vecinătate (PEV). Acest parteneriat trebuie să se bazeze pe împărtăşirea unor valori democratice comune şi pe respectarea drepturilor omului, de care depind dialogul social şi civil şi recunoaşterea rolului important al organizaţiilor societăţii civile în societăţile democratice.

1.2.   Programul de cooperare înscris în Parteneriatul estic trebuie să se concentreze pe un ajutor concret acordat ţărilor partenere, în special acum, când economiile lor resimt repercusiunile dure ale crizei economice mondiale, cu grave consecinţe sociale. Parteneriatul estic ar trebui, de asemenea, să contribuie la consolidarea instituţiilor şi la rezolvarea paşnică a conflictelor existente.

1.3.   Parteneriatul estic nu rezolvă problema perspectivei de aderare la UE, la care aspiră câteva dintre ţările respective. După armonizarea legislaţiilor lor cu normele europene din sectoarele respective, ţările partenere ar trebui să aibă posibilitatea de a obţine un statut privilegiat care să le permită, cum este cazul ţărilor membre ale Spaţiului Economic European, să participe la elaborarea acquis-ului comunitar în anumite sectoare, fără a dispune, totuşi, de drept de vot.

1.4.   Este necesar ca în Parteneriatul estic să se ţină seama de învăţămintele celor cinci ani de punere în aplicare a politicii europene de vecinătate:

—	este necesară îmbunătăţirea cooperării dintre UE şi ţările partenere, în ceea ce priveşte elaborarea de măsuri de aplicare a planurilor de acţiune la nivel naţional;

—	societatea civilă, inclusiv partenerii sociali, ar trebui să fie implicaţi în elaborarea planurilor de acţiune şi în monitorizarea punerii în aplicare a acestora;

—

în ceea ce priveşte cooperarea privind chestiunile sectoriale bazate pe acordurile de parteneriat şi de cooperare, datele şedinţelor subcomitetelor mixte ar trebui respectate, iar punerea în aplicare a concluziilor acestora ar trebui să facă obiectul unei monitorizări care să implice societatea civilă;

—	condiţiile de participare la programele instituţiilor şi ale agenţiilor comunitare ar trebui să fie definite în mod clar, pentru a stimula partenerii să se alinieze la legislaţia comunitară corespunzătoare;

—

societatea civilă ar trebui să fie implicată în alegerea temelor ce vor fi analizate în cadrul platformelor tematice; ar trebui abordate teme cum ar fi buna guvernanţă, statul de drept, principiile economiei sociale de piaţă şi ale cadrului de reglementare al acesteia, dialogul social şi civic, migraţiile, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, securitatea aprovizionării cu energie, eradicarea sărăciei, obstacolele din calea schimburilor comerciale, cooperarea transfrontalieră, protecţia mediului, contactele interumane etc.

1.5.   Ar trebui condiţionată participarea ţărilor partenere la Parteneriatul estic de voinţa şi dorinţa lor de a împărtăşi valori comune cu UE, de a respecta drepturile omului şi libertăţile fundamentale, precum şi de a dezvolta şi susţine dialogul social şi civic. Aceasta priveşte în special Republica Belarus.

1.6.   Este indispensabil ca Parteneriatul estic să nu ducă la apariţia unor noi linii de fractură în Europa de Est şi să permită participarea ţărilor terţe în domenii în care au interese comune cu UE şi Parteneriatul estic; este vorba în special de securitatea energetică, migraţii, protecţia mediului etc. Multe dintre priorităţile Parteneriatului estic fac obiectul unui parteneriat strategic între UE şi Rusia. CESE propune ca, în cadrul Forumului societăţii civile şi al platformelor tematice, să fie implicate organizaţiile societăţii civile din Rusia, Turcia şi din alte ţări în negocierea chestiunilor de interes comun.

1.7.   Pentru a îndeplini obiectivele Parteneriatului estic, este fundamentală promovarea mobilităţii şi a contactelor interpersonale. CESE pledează pentru flexibilizarea regimurilor de acordare a vizelor pentru anumite grupuri de resortisanţi din ţările partenere, în perspectiva unei eliminări treptate a regimurilor de acordare a vizelor, respectându-se interesele în materie de securitate ale celor două părţi.

1.8.   CESE este dispus să contribuie la realizarea Parteneriatului estic, prin sprijinirea societăţii civile din ţările partenere, precum şi să pună la dispoziţie experienţa dobândită prin crearea de reţele ale societăţii civile organizate în numeroase ţări şi regiuni, inclusiv în ţările vecine din est. Comitetul îndeamnă Comisia Europeană şi Consiliul să îi încredinţeze un rol central în înfiinţarea Forumului societăţii civile din cadrul Parteneriatului estic. Acest forum ar deveni o reţea flexibilă şi deschisă a societăţii civile din UE şi din ţările incluse în Parteneriatul estic, s-ar întruni o dată pe an şi şi-ar desfăşura activităţile prin intermediul unor grupuri de lucru şi echipe, care ar aborda teme concrete pentru a elabora propuneri pe marginea programelor şi proiectelor care vizează îndeplinirea obiectivelor Parteneriatului estic. O finanţare corespunzătoare ar trebui să încurajeze societatea civilă să participe pe deplin şi în mod eficient la acest forum.

1.9.   La nivel bilateral, CESE va susţine crearea de structuri în ţările partenere, pentru a permite participarea partenerilor sociali şi a altor organizaţii ale societăţii civile la procesul consultativ, la punerea în aplicare a programelor bilaterale pe care le desfăşoară UE cu ţările partenere, inclusiv la elaborarea planurilor naţionale de punere în aplicare, la aplicarea acestora şi la monitorizarea rezultatelor obţinute.

1.10.   Pentru ca societatea civilă să îşi poată îndeplini sarcina, CESE îndeamnă Comisia Europeană să vegheze la includerea organizaţiilor societăţii civile în programul global de consolidare instituţională şi în programele de parteneriat, în cadrul finanţării prin capitolul corespunzător al Instrumentului european de vecinătate şi parteneriat (IEVP).

1.11.   CESE este dispus să ia parte, împreună cu organizaţiile societăţii civile din ţările partenere, la fiecare dintre cele patru platforme tematice. Într-adevăr, în cadrul acestora sunt abordate chestiuni asupra cărora Comitetul lucrează în mod activ şi asupra cărora a elaborat deja numeroase avize şi a formulat numeroase observaţii.

2.   Introducere şi conţinutul propunerii privind crearea unui Parteneriat estic

2.1.   Comitetul a răspuns favorabil solicitării Preşedinţiei cehe de elaborare a unui aviz exploratoriu care să examineze posibilităţile şi formele de implicare a societăţii civile în Parteneriatul estic, pe baza propunerii prezentate în comunicarea Comisiei Europene din 3 decembrie 2008 (1).

2.2.   Politica europeană de vecinătate, creată cu ocazia extinderii UE din 2004, a permis intensificarea relaţiilor bilaterale ale UE cu ţările vecine de la frontiera de est (2) şi obţinerea de numeroase realizări în ceea ce priveşte consolidarea legăturilor reciproce. Aceasta nu a fost, totuşi, la înălţimea aşteptărilor, în special ale ţărilor care nutresc ambiţii mai mari în ceea ce priveşte UE.

2.3.   Polonia şi Suedia au luat iniţiativa prezentând Consiliului „Afaceri generale şi relaţii externe”, desfăşurat la 26 mai 2008, o propunere menită să creeze un „Parteneriat estic”, care reprezintă o formă calitativ superioară a PEV. Propunerea s-a bucurat de sprijinul Preşedinţiei cehe, care a făcut din această temă una dintre priorităţile sale.

2.4.   La 3 decembrie 2008, Comisia Europeană a publicat o comunicare privind Parteneriatul estic. După adoptarea de către Consiliu în cadrul summitului din martie (3), Parteneriatul estic va fi lansat la 7 mai 2009, la Praga, în cadrul unui summit cu ţările incluse în Parteneriatul estic.

2.5.   Parteneriatul estic este menit să susţină cu mai multă fermitate decât în trecut ţările partenere în eforturile lor de a se apropia de Uniune şi să le furnizeze tot ajutorul necesar pentru punerea în aplicare a reformelor pentru democraţie şi economie de piaţă, aplicarea principiilor statului de drept, bună guvernanţă, respectarea drepturilor omului, respectarea şi protecţia minorităţilor, precum şi punerea în aplicare a principiilor călăuzitoare ale economiei de piaţă şi ale dezvoltării durabile.

2.6.   Parteneriatul estic se concretizează în special la scară bilaterală, în scopul încheierii de acorduri de asociere (4), cu condiţia ca partenerii să fi înregistrat progrese în materie de democraţie, respectarea statului de drept şi a drepturilor omului (5). Fiecare acord de asociere va cuprinde, printre altele, crearea unei zone de liber schimb aprofundate şi cuprinzătoare.

2.7.   Nivelul multilateral prevede crearea a patru platforme consacrate următoarelor teme: 1) democraţie, bună guvernanţă şi stabilitate, 2) integrare economică şi convergenţă cu politicile UE, 3) securitate energetică, şi 4) contacte interpersonale. Cadrul multilateral va întări legăturile dintre ţările partenere în perspectiva unei viitoare comunităţi economice de vecinătate. S-ar putea obţine progrese concrete în domeniul cooperării multilaterale prin iniţiativele emblematice  (6). Aceste iniţiative ar fi finanţate de instituţiile financiare internaţionale, de sectorul privat şi de diverşi comanditari.

2.8.   Şefii de stat şi de guvern din UE şi din ţările din cadrul Parteneriatului estic se vor întruni o dată la doi ani, miniştrii afacerilor externe în fiecare an, iar şedinţele înalţilor funcţionari din fiecare platformă, precum şi cele ale experţilor din grupurile de lucru vor avea loc de două ori pe an.

2.9.   Comisia Europeană şi Consiliul îşi pun speranţa în participarea societăţii civile la realizarea obiectivelor Parteneriatului estic şi propun instituirea unui forum al societăţii civile însărcinat cu dialogul cu autorităţile publice. Comisia a invitat CoR şi CESE să ia parte la lucrările realizate în cadrul platformelor tematice consacrate democraţiei, bunei guvernanţe şi stabilităţii, precum şi contactelor interpersonale.

2.10.   Sursele de finanţare ale Parteneriatului estic vor creşte, de la 450 de milioane de euro pentru exerciţiul 2008, la 600 de milioane de euro în 2013, ceea ce va face necesare fonduri suplimentare, pe care vor trebui să le furnizeze rezervele bugetului Instrumentului european de vecinătate şi parteneriat.

3.   Cum poate deveni Parteneriatul estic un instrument care să permită îmbunătăţirea punerii în aplicare a politicii europene de vecinătate

3.1.   CESE consideră Parteneriatul estic un nou cadru strategic al dimensiunii estice a PEV şi o manifestare a solidarităţii cu popoarele Europei de Est. Acesta trebuie să se bazeze pe valori comune, susţinerea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, buna guvernanţă şi construirea unei societăţi democratice din care face parte integrantă societatea civilă. Voinţa politică a guvernelor ţărilor partenere de a dezvolta dialogul cu societatea civilă şi de a susţine dialogul dintre partenerii sociali ar trebui să fie unul dintre indicatori pentru utilizarea instrumentelor şi programelor de cooperare existente în cadrul Parteneriatului estic.

3.2.   Criza financiară şi economică mondială care se adânceşte ameninţă dezvoltarea economică şi stabilitatea vecinilor din est ai UE. În opinia CESE, este important ca programul de cooperare al Parteneriatului estic şi mijloacele financiare alocate în cadrul IEVP să susţină reformele structurale şi să fie orientate în aşa fel încât să ajute guvernele ţărilor partenere să stabilizeze situaţia economică şi socială şi să elimine repercusiunile negative ale crizei asupra celor mai vulnerabile categorii de populaţie.

3.3.   Parteneriatul estic vizează ajutorarea ţărilor din Europa de Est să se modernizeze în conformitate cu normele UE, fără a da, totuşi, o perspectivă directă de aderare, ceea ce nu ar trebui să limiteze ambiţiile diverselor ţări în legătură cu viitoarele lor relaţii cu UE. În vederea sporirii motivaţiei ţărilor partenere de a aplica în mod mai activ reformele şi normele UE, CESE recomandă să li se propună acestor ţări posibilitatea de a obţine un statut privilegiat, după transpunerea acquis-ului comunitar în sectoare precise şi stabilite. În acest sens, acestea ar putea, precum ţările din Spaţiul Economic European (7), să fie integrate pe piaţa internă, să participe la programele instituţiilor şi agenţiilor comunitare, precum şi la elaborarea, la nivel de experţi, de noi acte legislative comunitare, fără a avea drept de vot.

3.4.   Parteneriatul estic ar trebui să fie perceput ca un instrument prin care UE va permite Azerbaidjanului şi, pe termen lung, Republicii Belarus să îndeplinească condiţiile de aderare la OMC. Faptul că toate celelalte ţări din Parteneriatul estic sunt deja membre ale OMC ar trebui să furnizeze un cadru adecvat pentru instaurarea unui dialog multilateral care să nu vizeze doar liberalizarea schimburilor bilaterale dintre UE şi diversele ţări partenere, ci şi o liberalizare regională a comerţului dintre ţările incluse în Parteneriatul estic. Încă de la lansarea acestui parteneriat, prioritatea UE ar trebui să fie crearea unei Comunităţi economice de vecinătate, după modelul Spaţiului Economic European (8).

CESE recomandă ca punerea în practică a politicii Parteneriatului estic să ţină seama de învăţămintele desprinse din aplicarea PEV în perioada 2004-2008 (9). Aceste învăţăminte se pot sintetiza după cum urmează:

3.5.1.   Societatea civilă ar trebui să fie consultată în timpul viitoarelor negocieri privind acordurile de asociere dintre UE şi ţările partenere, în special cu privire la rolul societăţii civile şi la posibilitatea creării, în cadrul acordurilor respective, a unor comitete consultative mixte, formate din reprezentanţi ai societăţii civile din ţările partenere şi din statele membre ale UE.

3.5.2.   Este necesar ca guvernele ţărilor partenere să planifice şi să pună în aplicare acţiunile prioritare din cadrul planurilor naţionale de acţiune, în colaborare cu Comisia Europeană şi cu celelalte părţi interesate (factorii politici, partenerii sociali, societatea civilă, autorităţile locale şi regionale), astfel încât punerea în aplicare a acestor acţiuni să beneficieze de un sprijin cât mai larg. Planurile de acţiune ar trebui să cuprindă dispoziţii care să permită societăţii civile să participe în mod mai eficace la procesul de consultare, în special prin garantarea traducerii documentelor europene în limbile naţionale.

3.5.3.   Subcomitetele comune responsabile cu colaborarea în chestiuni sectoriale, create prin acordurile de parteneriat şi cooperare, sunt cele chemate să difuzeze informaţiile şi să permită colectarea de informaţii în cadrul PEV; ele nu-şi exercită însă funcţia decât parţial, dat fiind că se reunesc rar şi în mod neregulat. Este necesar ca şedinţele acestor comitete şi controlul lor să capete caracter obligatoriu. Reprezentanţii platformelor instituţionale prevăzute în cadrul Parteneriatul estic (cooperarea parlamentară EuroNest, forumul societăţii civile, adunarea locală şi regională) ar trebui să fie invitaţi să supravegheze lucrările subcomitetelor şi activităţile organelor naţionale în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acţiunilor prioritare definite în cadrul planurilor de acţiune. Evaluarea progreselor realizate ar trebui să se efectueze pe baza unor criterii de referinţă clare, stabilite de comun acord, transparente şi măsurabile, iar societatea civilă ar trebui să aibă posibilitatea de a participa la definirea acestor criterii şi la monitorizare aplicării lor.

3.5.4.   Iniţiativa Parteneriatului estic ar trebui să cuprindă o definiţie mai explicită a instrumentelor sectoriale. Este necesară definirea cu precizie a criteriilor care le vor permite ţărilor partenere să participe la un program sectorial sau la o agenţie anume, pentru ca fiecare ţară să ştie ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a putea fi asociată programelor şi agenţiilor Comunităţii.

3.5.5.   Platformele tematice ar trebui să permită realizarea cu regularitate de schimburi de bune practici între UE, statele membre şi ţările partenere, precum şi identificarea de proiecte multilaterale comune în domeniile de interes. În cadrul platformelor, negocierile ar putea avea loc pe teme ca:

—	principiile statului de drept;

—	principiile economiei sociale de piaţă şi cadrul de reglementare al acesteia;

—	buna guvernanţă;

—	combaterea corupţiei şi a economiei informale;

—	problemele sociale, inclusiv egalitatea între bărbaţi şi femei;

—	migraţia şi relaţiile interumane;

—	promovarea dialogului social şi civic;

—	eliminarea obstacolelor din calea schimburilor comerciale;

—	protejarea drepturilor de proprietate intelectuală;

—	eradicarea sărăciei;

—	securitatea şi eficienţa energetică;

—	respectarea normelor în materie de siguranţă alimentară;

—	protecţia împotriva importurilor de produse periculoase provenite din ţări terţe;

—	protecţia mediului, a sănătăţii publice, a plantelor şi a animalelor;

—	cooperarea transfrontalieră etc.

Ar trebui ca organizaţiile societăţii civile reprezentate în cadrul forumului societăţii civile să fie implicate în alegerea temelor de dezbătut, precum şi în examinarea lor. Pentru a putea îndeplini acest rol, organizaţiile societăţii civile trebuie să beneficieze de finanţare adecvată.

3.6.   CESE este de părere că ţările partenere nu ar trebui să poată participa la programul de cooperare din cadrul Parteneriatului estic decât dacă adoptă şi asigură respectarea deplină a valorilor comune, cum sunt drepturile omului şi libertăţile fundamentale, buna guvernanţă şi dialogul cu societatea civilă independentă şi cu partenerii sociali. CESE aminteşte că aceste precizări privesc în special Republica Belarus şi participarea acesteia la Parteneriatul estic.

3.7.   În opinia CESE, este esenţial ca Parteneriatul estic să nu ducă la apariţia unor noi linii de demarcaţie în Europa de Est, ci să rămână deschis participării reprezentanţilor ţărilor terţe pe temele de interes comun. Dintre priorităţile Parteneriatului estic, sunt numeroase cele care fac obiectul unui parteneriat strategic între UE şi Rusia. Putem menţiona în special exemplul dialogului pe tema securităţii energetice, a problemelor legate de migraţie, a mediului sau pe alte teme de interes regional sau mondial, care nu poate avea rezultate concrete decât dacă participă la el şi Rusia, Turcia sau chiar reprezentanţi ai ţărilor din Asia Centrală. CESE sugerează ca reprezentanţii acestor ţări să fie implicaţi în negocierile asupra acestor teme din cadrul forumului societăţii civile sau din cadrul altor platforme.

3.8.   Parteneriatul estic ar trebui să completeze iniţiativa Sinergia Mării Negre. Cele două iniţiative urmăresc obiective diferite şi nu utilizează aceleaşi instrumente, dar au în comun mai multe domenii de intervenţie fundamentale. Prin urmare, este indispensabilă coordonarea abordărilor adoptate în cadrul lor, pentru a evita suprapunerea inutilă sau redundanţa anumitor activităţi.

3.9.   Pentru a îndeplini obiectivele Parteneriatului estic, este fundamentală promovarea contactelor interpersonale. Mobilitatea este un element crucial în cadrul relaţiilor bilaterale, precum şi în context multilateral. Pentru a atinge obiectivul final de instaurare a unui regim de scutire de vize în cazul acestor ţări, este util să se treacă treptat la relaxarea regimului vizelor pentru studenţi, oameni de afaceri, persoane care călătoresc cu regularitate în statele membre ale UE şi membrii familiilor acestora, precum şi la reducerea taxelor de viză. În prealabil, este necesară încheierea de acorduri corespunzătoare cu ţările partenere.

3.10.   CESE propune iniţierea unui dialog cu ţările partenere, cu statele membre, cu partenerii sociali şi cu societatea civilă organizată cu privire la chestiunile legate de piaţa forţei de muncă, şi în special la evoluţia şi mobilitatea forţei de muncă, precum şi la modul în care putem lupta împreună împotriva muncii fără forme legale şi împotriva încălcării convenţiilor importante ale OIM.

4.   Caracteristicile organizaţiilor societăţii civile din ţările din cadrul Parteneriatului estic

4.1.   Deşi contextul istoric, politic şi socioeconomic al celor şase ţări membre ale Parteneriatului estic diferă, societatea civilă din aceste ţări prezintă numeroase similitudini, din cauza evoluţiei societale a acestor ţări în perioada Uniunii Sovietice; pe atunci, organizaţiile societăţii civile erau doar „curele de transmisie” ale partidului comunist aflat la putere.

4.2.   Prăbuşirea Uniunii Sovietice le-a permis acestor ţări să acceadă la independenţă, însă a antrenat, în acelaşi timp, şi prăbuşirea economiilor lor. Reformele economice menite să facă trecerea de la un model centralizat la economia de piaţă s-au făcut încet şi fără o viziune de ansamblu. Situaţia a fost complicată şi mai mult de instabilitatea politică şi de luptele pentru putere. În cel puţin patru dintre aceste ţări (Moldova, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia), situaţia s-a deteriorat din cauza conflictelor armate cu ţările vecine sau cu regiuni secesioniste.

4.3.   În ciuda creşterii economice de la sfârşitul anilor 1990 şi de după anul 2000, aceste ţări continuă să aibă o situaţie instabilă, ceea ce agravează şi mai mult lucrurile în situaţia de criză economică actuală. Există diferenţe sociale profunde, iar o mare parte din populaţie trăieşte din economia informală sau a emigrat pentru a căuta de lucru în străinătate. Principalele obstacole în calea modernizării şi a dezvoltării rămân birocraţia, reglementările hipertrofiate şi corupţia care le însoţeşte pe primele două.

4.4.   În toate ţările partenere, domeniul de acţiune al societăţii civile s-a extins treptat în ultimii ani; se observă o uşoară ameliorare chiar şi în Belarus, sub presiunea UE şi a opiniei publice internaţionale. Politica europeană de vecinătate şi instrumentele sale, precum şi Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) contribuie la instaurarea treptată a dialogului social şi la instituţionalizarea sa în ţările partenere. Normele comunitare sunt deocamdată departe de a fi respectate în ceea ce priveşte independenţa justiţiei, împărţirea autorităţii şi a responsabilităţii între puterea centrală şi autorităţile locale, interpretarea şi aplicarea corectă a drepturilor şi libertăţilor civice şi independenţa mass-media. Guvernele ezită să accepte pluralismul societăţii, independenţa partenerilor sociali şi a organizaţiilor societăţii civile sau dreptul acestora la dialogul social şi civic, care ar trebui să consolideze societatea în ansamblul său.

4.5.   De cinci ani, CESE studiază situaţia societăţii civile din toate ţările partenere, în special în ceea ce priveşte libertatea de asociere, înregistrarea, normele şi procedurile fiscale, libertatea de exprimare şi funcţionarea consultărilor tripartite şi a elaborat, pe această temă, avize ce cuprind numeroase recomandări (10).

4.6.   Participanţii la conferinţa privind dialogul social şi civic în cadrul Sinergiei Mării Negre şi al Parteneriatului estic, organizată în comun de CESE şi OIM la 2 şi 3 martie 2009, au confirmat faptul că, în toate ţările partenere, există oficial un dialog tripartit, dar că acesta este departe de a avea substanţa care să-i permită să-şi ducă la bun sfârşit misiunea. În plus, nu se reuşeşte instaurarea unui dialog social la nivel regional sau a unui dialog sectorial. Toţi participanţii au indicat că este necesară implicarea efectivă a societăţii civile în cele două iniţiative regionale.

4.7.   Situaţia diferitelor grupuri ale societăţii civile

4.7.1.   Organizaţiile angajatorilor

În toate ţările partenere există actori tradiţionali care îi reprezintă pe angajatori şi le furnizează serviciile necesare, cum ar fi camerele de comerţ sau asociaţiile întreprinzătorilor. Reformele în curs şi necesitatea stabilirii, în ceea ce îi priveşte pe angajatori, a unor parteneriate în cadrul dialogului social au dus la crearea unor organizaţii a angajatorilor care aduc laolaltă marile întreprinderi şi asociaţiile profesionale. Aceste organizaţii se confruntă încă cu numeroase dificultăţi, multe dintre ele nu sunt suficient de reprezentative, sunt adesea fragmentate şi îşi fac concurenţă una alteia. În anumite ţări, în special acolo unde sectorul public continuă să domine economia, ca în Belarus, Moldova sau Azerbaidjan, acestea sunt strâns legate de putere, ceea ce le limitează capacitatea de a critica politica guvernamentală sau de a i se opune. Acest lucru le restrânge considerabil interesul şi dispoziţia de a participa la dialogul social.

4.7.2.   Organizaţiile sindicale

4.7.2.1.   În majoritatea ţărilor partenere, sindicatele tradiţionale de tip sovietic au trecut printr-un proces de reformă şi au adoptat, cu mai mult sau mai puţin succes, principiile democraţiei, independenţei şi libertăţii pe care le apără mişcările sindicale internaţionale şi europene. În Belarus şi Ucraina, au luat naştere noi organizaţii sindicale. Cu toate acestea, principiul independenţei organizaţiilor lucrătorilor este departe de a fi general respectat, după cum o demonstrează, în anumite ţări, diversele ingerinţe guvernamentale, care fac obiectul plângerilor privind încălcarea libertăţii sindicale depuse pe lângă OIM.

4.7.2.2.   Deşi toate ţările partenere au ratificat principalele convenţii ale OIM, convenţia privind dreptul de negociere colectivă şi libertatea de asociere face obiectul a numeroase încălcări, care iau forma dificultăţii înregistrării sau a restricţiilor în ceea ce priveşte dreptul la grevă. În întreprinderi, drepturile fundamentale sunt încălcate, iar anumiţi lideri sindicali sunt concediaţi.

4.7.2.3.   În ansamblu, s-au realizat totuşi progrese, care le permit sindicatelor să joace un rol pozitiv în consolidarea procesului democratic din ţările partenere.

4.7.3.   Organizaţiile neguvernamentale

4.7.3.1.   Numărul organizaţiilor societăţii civile a crescut considerabil în toate ţările partenere. Activităţile acestor organizaţii privesc în principal integrarea europeană, chestiuni sociale precum migraţia, educaţia, sănătatea, economia socială, lupta împotriva sărăciei, protecţia mediului, drepturile omului şi ale cetăţeanului, lupta împotriva corupţiei, apărarea drepturilor consumatorilor sau reprezentarea intereselor agricultorilor şi artizanilor. Aceste organizaţii fac parte din reţele europene sau internaţionale şi au contribuit activ la apărarea valorilor democratice în timpul revoluţiilor din Ucraina şi Georgia.

4.7.3.2.   În toate ţările partenere, organizaţiile neguvernamentale se confruntă cu numeroase probleme generate de neîncrederea guvernelor faţă de societatea civilă. Aşa se întâmplă în special atunci când guvernele nu pot controla ONG-urile şi, drept urmare, încearcă să le limiteze prin legislaţie marja de manevră. Organizaţiile neguvernamentale independente cunosc în special dificultăţi legate de finanţare, ceea ce le obligă să solicite ajutor în străinătate. Acest lucru le expune însă criticilor interne şi acuzaţiilor de favorizare a intereselor străine în faţa celor naţionale. În multe ţări partenere există organizaţii neguvernamentale apropiate de guverne şi impuse astfel în cadrul diferitelor forumuri ale dialogului civic.

4.7.3.3.   Cu toate acestea, situaţia şi conştiinţa necesităţii desfăşurării unui dialog civic se îmbunătăţesc treptat, în special graţie schimburilor de informaţii şi de experienţă şi creării de reţele ale societăţii civile. În Ucraina s-au realizat progrese considerabile în ceea ce priveşte dialogul dintre guvern şi organizaţiile neguvernamentale, care susţin activ integrarea europeană.

5.   Rolul CESE în cadrul Parteneriatului estic

5.1.   CESE doreşte să continue să-şi joace rolul de a consolida situaţia, capacităţile şi dezvoltarea reţelelor regionale şi naţionale ale societăţii civile din ţările partenere, pentru a le permite să participe cât mai eficient la programele şi la instrumentele bilaterale şi multilaterale, contribuind astfel la îndeplinirea obiectivelor Parteneriatului estic.

5.2.   În ultimii ani, CESE a dobândit o experienţă valoroasă în ceea ce priveşte crearea de reţele ale societăţii civile la scară regională şi naţională, de exemplu la nivelul Euromed, în ţările ACP, în America Centrală, în cadrul Mercosur, în China, în India şi în Brazilia. În plus, Comitetul este partener european în comitetele consultative mixte create prin acordurile de asociere cu Turcia, Croaţia şi, pe viitor, cu FYROM. Activităţile CESE au contribuit la consolidarea societăţii civile în ansamblul regiunilor şi ţărilor în discuţie.

5.3.   CESE şi-a asumat, de asemenea, un rol asemănător în relaţiile cu ţările din Europa de Est şi din Caucazul de Sud. În 2004, a creat Grupul de contact „Vecinii UE din est”, a făcut o analiză de bază a statutului şi domeniului de acţiune al organizaţiilor societăţii civile din ţările partenere şi a stabilit contacte directe cu ele. Comitetul a organizat de asemenea mai multe evenimente, printre care conferinţa privind dialogul social şi civic în cadrul Sinergiei Mării Negre şi al Parteneriatului estic, menţionată anterior.

5.4.   Comitetul îndeamnă Comisia Europeană şi Consiliul să îi încredinţeze un rol central pentru garantarea participării active a societăţii civile în cadrul structurii instituţionale a Parteneriatului estic. În vederea creării forumului societăţii civile din cadrul acestuia, se poate profita de experienţa şi de cunoştinţele de care dispune CESE în acest domeniu, precum şi de contactele pe care le are în cadrul societăţii civile, printre partenerii sociali şi în reţelele naţionale şi regionale din ţările partenere, precum şi din UE. Forumul societăţii civile din cadrul Parteneriatului estic ar trebui creat imediat după prezentarea oficială a iniţiativei, în cursul celui de-al doilea semestru din 2009.

5.5.   Este necesar să i se confere forumului societăţii civile din cadrul Parteneriatului estic un caracter funcţional şi flexibil; el ar trebui să regrupeze organizaţii reprezentative, democratice şi independente ale societăţii civile din UE şi din ţările partenere, reprezentanţi ai angajatorilor, ai salariaţilor, precum şi alte organizaţii ale societăţii civile, care ar aduce o valoarea adăugată concretă acestei iniţiative. Forumul societăţii civile ar putea să se reunească cel puţin o dată pe an, alternativ în UE şi într-una dintre ţările partenere, ar putea să creeze grupuri de lucru şi echipe care să abordeze chestiuni problematice concrete (a se vedea punctul 3.5.5) la al patrulea nivel operaţional al Parteneriatului estic prin crearea unor grupuri specifice, şi ar putea să emită propuneri şi recomandări adresate reprezentanţilor UE şi ai guvernelor ţărilor partenere. Aspectele organizaţionale şi administrative ar putea fi asigurate de secretariat în cadrul CESE, cu o contribuţie financiară din capitolul bugetar corespunzător din IEVP.

5.6.   CESE va continua să susţină crearea de structuri care să reunească organizaţiile societăţii civile din ţările partenere, printre care şi partenerii sociali, pentru ca acestea să se poată integra în mod activ în procesul consultativ pentru elaborarea priorităţilor comune ale planurilor de acţiune şi ale Instrumentului european de vecinătate şi parteneriat (IEVP), pentru definirea acţiunilor indispensabile la nivel naţional, pentru monitorizarea şi colectarea informaţiilor şi pentru evaluarea ulterioară a progreselor realizate. Forumul societăţii civile ar putea fi platforma adecvată pentru schimbul de bune practici în ceea ce priveşte rolul societăţii civile în cadrul proceselor decizionale naţionale şi pentru dezvoltarea dialogului social.

5.7.   Comitetele consultative mixte care reunesc societatea civilă din UE şi din ţările interesate ar putea fi, de asemenea, implicate în acest proces, după ce vor fi create pe baza acordurilor de asociere.

5.8.   Pentru ca organizaţiile societăţii civile să poată duce la bun sfârşit sarcinile dificile menţionate, este necesar să li se acorde sprijinul şi asistenţa necesare. Astfel, CESE face apel la Comisie să includă în programul global de consolidare instituţională, pe lângă administraţiile publice, şi organizaţiile societăţii civile, care ar putea astfel profita de experienţa omoloagelor lor din statele membre ale UE în cadrul programelor de parteneriat.

5.9.   Comisia Europeană a invitat CESE să participe la platformele tematice „democraţie, bună guvernanţă şi stabilitate” şi „contacte între persoane”. CESE este convins că dispune de capacitatea şi experienţa necesare pentru a fi invitat să participe şi la celelalte două platforme, „integrare economică” şi „securitate energetică”. În afară de aceasta, CESE pledează şi pentru implicarea în aceste platforme şi a societăţii civile din ţările partenere, precum şi a forumului societăţii civile.

---

(1)  Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European „Parteneriatul estic” - COM(2008) 823 final, 3.12.2008.

(2)  Partenerii din est (sau „partenerii”) despre care este vorba în prezentul aviz sunt ţările din Europa de Est şi din Caucazul de Sud implicate în Politica europeană de vecinătate, şi anume Armenia, Azerbaidjan, Republica Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.

(3)  Concluziile Preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles (19 şi 20 martie 2009) 7880/09.

(4)  Au fost deja lansate negocierile pe tema unui acord de asociere cu Ucraina, care ar putea deveni un model pentru celelalte ţări partenere.

(5)  Aceasta priveşte în special Republica Belarus, unde progresele în acest sens sunt insuficiente.

(6)  Acestea ar privi, de exemplu, un program integrat de gestionare a frontierelor, un instrument pentru întreprinderile mici şi mijlocii, sprijinirea pieţelor regionale ale energiei electrice, precum şi a eficienţei energetice şi a energiei regenerabile, dezvoltarea coridorului energetic sud sau cooperarea în materie de prevenire a catastrofelor naturale.

(7)  Norvegia, Lichtenstein şi Islanda.

(8)  COM(2008) 823 final, p. 10.

(9)  A se vedea concluziile proiectului Centrului de cercetări al Asociaţiei slovace pentru politica externă, cu sprijinul Fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung, publicate în The reform of the European Neighbourhood Politic Tools, Institutions and a Regional Dimension (Reforma instrumentelor politicii europene de vecinătate, instituţiile şi dimensiunea regională), autori: Duleba, Najšlová, Benč şi Bilčík, 2009.

(10)  Avizele Comitetului Economic şi Social European privind „O Europă mai extinsă – vecinătatea: un nou cadru pentru relaţiile cu vecinii noştri de la est şi de la sud”, JO C 80, 30.3.2004, „Societatea civilă din Belarus”, JO C 318, 23.12.2006; „Relaţiile UE - Republica Moldova: care este rolul societăţii civile organizate?”, JO C 120, 16.5.2008; „Relaţiile UE-Ucraina: un nou rol dinamic pentru societatea civilă”, JO C 77, 31.3.2009, p. 157; „Crearea de reţele ale organizaţiilor societăţii civile în regiunea Mării Negre”, JO C 27, 3.2.2009; şi REX/241 „Implicarea societăţii civile în punerea în aplicare a planurilor de acţiune ale politicii europene de vecinătate (PEV) în ţările din Caucazul de Sud (Armenia, Azerbaidjan şi Georgia)”, raportor: dl ADAMCZYK, mai 2009, care nu a fost încă publicat în Jurnalul Oficial.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/37

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind implicarea societăţii civile în punerea în aplicare a planurilor de acţiune ale politicii europene de vecinătate (PEV) în ţările din Caucazul de Sud: Armenia, Azerbaidjan şi Georgia

(2009/C 277/07)

Raportor: dl Andrzej ADAMCZYK

În cadrul sesiunii sale plenare din 15 şi 16 februarie 2007, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic şi Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie iniţiativă cu privire la

Implicarea societăţii civile în punerea în aplicare a planurilor de acţiune ale politicii europene de vecinătate (PEV) în ţările din Caucazul de Sud: Armenia, Azerbaidjan şi Georgia.

Secţiunea pentru relaţii externe, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 16 aprilie 2009. Raportor: dl Andrzej ADAMCZYK.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 14 mai), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 151 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 1 abţinere.

1.   Concluzii

1.1.   Regiunea Caucazului de Sud este extrem de diversă în materie de alcătuire etnică, limbă, istorie, religie şi politică. Acest fapt, alături de conflictele teritoriale neîntrerupte şi de secolele de dominaţie străină, face ca anumite probleme, precum clădirea unor state independente, a unor identităţi naţionale şi apărarea independenţei să absoarbă multă energie în această zonă, nu în ultimul rând pentru organizaţiile societăţii civile.

1.2.   Până în prezent, nici partenerii sociali, nici alte organizaţii ale societăţii civile nu au jucat un rol adecvat în elaborarea sau punerea în aplicare a Acordurilor de parteneriat şi cooperare, care au intrat în vigoare în 1999, sau a planurilor de acţiune pentru 2007-2011 aferente politicii europene de vecinătate, de la începutul negocierilor pe aceste teme.

1.3.   Atât punerea în aplicare a planurilor de acţiune şi negocierile preconizate ale Acordurilor de asociere ca instrumente bilaterale, cât şi iniţiativa multilaterală a Parteneriatului estic reprezintă oportunităţi pentru implicarea societăţii civile organizate în activităţile iniţiate în acest sens. Însă, pentru realizarea acestui deziderat, este necesară implicarea atât a instituţiilor europene, cât şi a statelor membre.

1.4.   Comisia Europeană ar trebui să încurajeze guvernele statelor din Caucazul de Sud să colaboreze în mod activ cu partenerii sociali şi cu organizaţiile societăţii civile pentru punerea în aplicare a planurilor de acţiune şi a Acordurilor de parteneriat şi cooperare.

1.5.   În acelaşi timp, instituţiile europene ar trebui să sublinieze că drepturile omului şi standardele democratice, precum şi principiile dialogului social şi cele ale dialogului civil trebuie respectate în cadrul negocierilor privind planurile de acţiune. Rapoartele anuale cu privire la punerea în aplicare a planurilor de acţiune ar trebui să includă o evaluare a acestor chestiuni. Aceasta ar putea spori importanţa societăţii civile şi independenţa organizaţiilor acesteia şi, totodată, ar putea avea un impact pozitiv asupra protejării drepturilor fundamentale ale lucrătorilor şi a egalităţii în drepturi a femeilor şi bărbaţilor.

1.6.   Înfiinţarea forumului societăţii civile, prevăzută în cadrul iniţiativei Parteneriatului estic, ar putea facilita dialogul dintre organizaţii ale statelor incluse în parteneriat şi dialogul dintre acestea şi autorităţi. Cu toate acestea, ar trebui făcut un efort pentru a se garanta că organizaţiile care iau parte la forum sunt cu adevărat reprezentative şi independente. CESE ar putea juca un rol semnificativ în asigurarea respectării acestor criterii şi în funcţionarea forumului.

1.7.   Ar trebui promovate în toate domeniile contacte extinse între persoanele şi organizaţiile din ţările din regiune şi cele din statele membre ale UE, printre altele pe bază bilaterală. În acest scop, este absolut necesară facilitarea obţinerii de vize de către persoanele din ţările Caucazului de Sud.

1.8.   Instituţiile UE, care ar putea juca un rol în eforturile de a rezolva conflictele dintre statele din regiunea Caucazului de Sud, ar trebui să încerce implicarea organizaţiilor societăţii civile în procesul de pace, deoarece acestea ar putea avea o influenţă pozitivă asupra procesului de reconciliere.

2.   Introducere

2.1.   Regiunea Caucazului de Sud cuprinde trei state: Armenia, Azerbaidjan şi Georgia. În pofida faptului că nu acoperă un teritoriu întins, regiunea este extrem de diversă în materie de alcătuire etnică, limbă, istorie, religie şi politică.

2.2.   Situaţia este cu atât mai complicată cu cât două dintre ţările din regiune, Armenia şi Azerbaidjan, se află în stare de conflict de aproximativ 20 de ani în privinţa regiunii Nagorno-Karabah, iar Georgia a pierdut de mult timp controlul asupra a două dintre provinciile sale, Abhazia şi Osetia de Sud. Recentul război cu Rusia a complicat şi mai mult situaţia.

2.3.   Dincolo de tradiţii, istorii şi căi de dezvoltare diferite, ţările din Caucazul de Sud sunt legate printr-un trecut comun de apartenenţă la Uniunea Sovietică, fapt care a lăsat o amprentă distinctă în multe domenii ale vieţii, mai cu seamă în sfera economică şi în cea socială.

2.4.   Ca urmare a componenţei multietnice a Caucazului de Sud, precum şi a conflictelor armate permanente, consolidarea identităţii naţionale, clădirea unui stat şi a unor instituţii proprii şi apărarea independenţei rămân chestiuni prioritare în toate cele trei ţări, nu în ultimul rând pentru organizaţiile societăţii civile.

2.5.   Situaţia politică din regiune este caracterizată printr-un deficit demografic considerabil. În perioada recentă de independenţă, care cuprinde numai ultimele două decenii, au avut loc, cu mai mult sau mai puţin succes, lovituri de stat, războaie civile şi revoluţii. Guverne succesive au încercat să impună restricţii activităţilor opoziţiei politice, să controleze mass-media şi să influenţeze organizaţiile societăţii civile şi mai ales partenerii sociali. În Georgia a avut loc o transformare democratică abia după „Revoluţia trandafirilor”, deşi atât organizaţiile independente, cât şi observatorii externi semnalează multe deficienţe în modul de funcţionare a democraţiei georgiene.

2.6.   Situaţia economică rămâne dificilă. Lipsa unei infrastructuri moderne, tehnologia învechită, insuficienţa capitalului de investiţii local, finanţarea armamentului şi instalaţiilor militare şi colapsul pieţei în fostele republici sovietice reprezintă principalele cauze ale condiţiilor economice precare. Datorită zăcămintelor sale de petrol şi gaze, Azerbaidjan se află într-o poziţie diferită, deşi dependenţa economiei de acest sector, pierderea regiunii Nagorno-Karabah şi a altor regiuni ale Azerbaidjanului aflate la periferia acestuia fac ca problemele economice ale acestei ţări să fie considerabile.

2.7.   Situaţia socială este, de asemenea, foarte dificilă. O parte semnificativă a populaţiei trăieşte, în continuare, sub pragul sărăciei, diferenţele de venituri între cei înstăriţi şi cei săraci cresc dramatic şi se constată uriaşe probleme sociale, mai ales în ceea ce priveşte populaţia vârstnică şi cea bolnavă. Situaţia este înrăutăţită şi de nivelul ridicat al şomajului şi de numărul mare de refugiaţi de război, mai ales în Georgia şi Azerbaidjan. În plus, conform mai multor estimări, până la 60 % din veniturile din Caucazul de Sud sunt generate de economia subterană, ceea ce creează probleme sociale grave. Această situaţie nefericită este agravată de actuala criză economică mondială, căreia i se adaugă problema corupţiei extrem de răspândite.

2.8.   Situaţia geopolitică a ţărilor din Caucazul de Sud este extrem de complexă din pricina relaţiilor dificile dintre acestea şi a relaţiilor cu ţările învecinate. Este limpede că izolarea lor geografică de restul lumii va fi greu de depăşit fără implicarea activă a vecinilor lor mai mari, cum ar fi Turcia şi Rusia. Normalizarea şi îmbunătăţirea relaţiilor cu aceste ţări este, ca atare, în interesul lor. Faptul că toate cele trei ţări din Caucazul de Sud, alături de Rusia şi Turcia, fac parte din Sinergia Mării Negre, care reprezintă o iniţiativă de cooperare regională multilaterală, ar putea fi util în acest sens.

2.9.   Agricultura ar putea reprezenta unul dintre potenţialele avantaje ale ţărilor din această regiune, la ora actuală fiind însă depăşită, distrusă de politicile iraţionale din trecut şi de nivelul scăzut al investiţiilor din prezent. Ca atare, unul din stimulii semnificativi pentru dezvoltarea agricolă ar putea fi deschiderea deplină a relaţiilor comerciale - atât între aceste trei state, cât şi cu piaţa lor tradiţională, Rusia.

3.   Politica europeană de vecinătate (PEV) în Caucazul de Sud

3.1.   Ţările din Caucazul de Sud nu au fost iniţial incluse în politica europeană de vecinătate (PEV). Abia după semnele de interes privind apropierea de Europa primite din regiune şi, mai cu seamă, în urma „Revoluţiei trandafirilor” din Georgia, a apărut această nouă perspectivă de cooperare.

3.2.   Planurile de acţiune pentru cele trei ţări au fost adoptate în noiembrie 2006, în urma a doi ani de negocieri, şi reprezintă baza de cooperare pentru perioada 2007-2011. Priorităţile planurilor de acţiune pentru Armenia, Azerbaidjan şi Georgia sunt similare şi acoperă, printre altele, următoarele aspecte:

—	consolidarea statului de drept, mai ales prin reformarea sistemului judiciar în conformitate cu standardele Consiliului Europei;

—	consolidarea democraţiei şi asigurarea respectării drepturilor omului, printre altele prin promovarea administraţiei locale

—	crearea de condiţii pentru mass-media independente;

—	îmbunătăţirea situaţiei economice prin crearea unor condiţii mai bune pentru întreprinderi şi afaceri, reformarea sistemului de impozitare şi combaterea corupţiei;

—	atingerea unei mai mari stabilităţi prin susţinerea unei dezvoltări economice durabile şi a coeziunii sociale, a reducerii sărăciei şi a măsurilor de protecţie a mediului;

—	consolidarea cooperării regionale în zona Caucazului de Sud;

—	măsuri de soluţionare pe cale paşnică a conflictelor teritoriale.

3.3.   PEV nu este legată în niciun fel de perspectiva unei aderări la UE a ţărilor din Caucazul de Sud. Cu toate acestea, ea identifică domenii în care se poate coopera mai strâns, ceea ce ar putea aduce aceste ţări mai aproape de standardele acquis-ului comunitar. Potenţial, aceasta ar putea duce şi la aderarea acestora la Spaţiul Economic European, dacă o doresc.

3.4.   Nici partenerii sociali, nici alte organizaţii ale societăţii civile nu au jucat până în prezent un rol semnificativ în negocierea principiilor Acordurilor de parteneriat şi cooperare sau ale planurilor de acţiune sau în punerea în aplicare a acestora, deşi situaţia variază de la ţară la ţară şi depinde de cât de dinamice sunt organizaţiile în sine. Organizaţiile care au încercat să se implice în acest proces au făcut adesea acest pas din proprie iniţiativă şi mai degrabă împotriva voinţei autorităţilor, decât la invitaţia acestora.

3.5.   Atât punerea în aplicare a planurilor de acţiune ca instrumente-cheie în abordarea bilaterală, cât şi noua iniţiativă multilaterală a Parteneriatului estic oferă organizaţiilor societăţii civile o şansă de a se implica mai intens în procesele care au loc şi în măsurile aferente acestora. Însă, pentru ca acestor organizaţii să li se permită într-adevăr să colaboreze, este necesară o oarecare iniţiativă şi monitorizare din partea instituţiilor europene, precum şi asistenţă din partea organizaţiilor partenere din statele membre UE.

4.   Angajatorii

4.1.   Organizaţiile angajatorilor din cele trei ţări ale Caucazului de Sud par a se afla sub influenţa semnificativă a autorităţilor, nu în ultimul rând datorită faptului că o bună parte a activităţilor economice se desfăşoară în sectorul de stat. Cu toate acestea, motivele acestei influenţe şi modul în care este ea exercitată nu sunt aceleaşi în toate aceste ţări.

4.2.   O trăsătură comună a organizaţiilor de afaceri o reprezintă importanţa crucială a camerelor de comerţ şi industrie. Deşi acestea nu sunt organizaţii de angajatori în sens strict şi deşi sarcinile şi domeniile de activitate ale acestora sunt mai ample decât simpla reprezentare a domeniului afacerilor în calitate de partener social, relaţiile strânse ale acestora cu guvernul şi statutul lor, adesea cvasi-guvernamental, fac ca aceste organizaţii să dispună de o mare autoritate, dar să nu fie neapărat independente.

Din cauza slăbiciunii lor, a faptului că nu sunt suficient de reprezentative şi a relaţiei lor cu autorităţile statului, care ia cel mai adesea forma de dependenţă, organizaţiile angajatorilor nu sunt capabile să joace rolul unor parteneri sociali reali în negocierea cu sindicatele, care se văd obligate să discute numeroase subiecte direct cu guvernul, fie că le place sau nu. Cu toate acestea, trăsăturile specifice ale organizaţiilor de angajatori variază de la ţară la ţară.

4.3.1.   În pofida unor presiuni semnificative în sensul privatizării exercitate de guvernul georgian, orientat spre economia de piaţă, o parte semnificativă a industriei este controlată de stat, iar majoritatea întreprinderilor privatizate sunt deţinute de investitori din Rusia sau Kazahstan. Acest fapt încurajează şi mai mult guvernul să se amestece în problemele angajatorilor şi îi oferă mai multe posibilităţi de a acţiona în acest mod.

4.3.2.   Principalele sectoare ale economiei armene se află în continuare în mâinile veteranilor războiului din Nagorno-Karabah, care au constituit un grup privilegiat de întreprinzători. Totodată se menţin relaţiile de interdependenţă la nivel financiar, de afaceri şi politic dintre oamenii de afaceri şi, respectiv, parlamentari şi politicienii din guvern. În prezent, se pare că odată cu părăsirea scenei de către generaţia de luptători din Nagorno-Karabah şi ca rezultat al cooperării cu organizaţii similare ale angajatorilor din Europa, organizaţiile de afaceri din Armenia ar putea începe să-şi îndeplinească rolul, mai tradiţional, de partener social.

4.3.3.   Sectorul energetic reprezintă 90 % din economia Azerbaidjanului şi se află în continuare sub supravegherea directă a preşedintelui. Această subordonare precum şi faptul că elita oamenilor de afaceri din celelalte sectoare ale economiei este compusă din manageri, în mare parte tineri, loiali autorităţilor statale, mulţi dintre ei cu studii aprofundate şi formaţi în Europa de Vest şi în Statele Unite, înseamnă că organizaţiile de angajatori încep de-abia acum, dar din ce în ce mai mult, să joace un adevărat rol de partener social.

5.   Sindicatele

5.1.   Sindicatele din cele trei ţări ale Caucazului de Sud sunt foarte diferite, în bună parte pentru că ele funcţionează în condiţii economice, sociale şi politice deosebite. Trăsăturile lor comune includ o scădere semnificativă a numărului de membri în decursul timpului şi încercări mai mult sau mai puţin reuşite de a-şi reforma structurile şi metodele de organizare depăşite. În pofida mai multor încercări, nu a fost posibil să se constituie o alternativă sindicală reală, ceea ce, în practică, înseamnă că lucrătorii sunt reprezentaţi exclusiv de către organizaţiile care existau la momentul declarării independenţei.

Cu toate acestea, organizaţiile sindicale sunt diferite în ceea ce priveşte gradul de independenţă faţă de autorităţile statului şi tipul de relaţie întreţinută cu organizaţiile de angajatori partenere.

5.2.1.   Sindicatele georgiene sunt relativ independente faţă de guvern şi de administraţia prezidenţială, cu care se află în conflict. Această situaţie este dificilă, având în vedere acuzaţiile de comportament nepatriotic şi chiar de sabotaj într-o situaţie de război. Totuşi, este o situaţie inevitabilă, dată fiind aroganţa autorităţilor şi refuzul acestora de a lua în considerare punctele de vedere ale partenerilor sociali. Drepturile sindicatelor şi ale lucrătorilor au fost încălcate adesea, iar noul cod al muncii a fost introdus fără nicio consultare.

5.2.2.   Sindicatele armene, care au pornit pe calea reformei mai recent decât omoloagele lor din celelalte două ţări, nu adoptă decât foarte rar o poziţie critică sau cel puţin independentă faţă de autorităţile de stat şi nu au întreprins nicio reformă majoră în lunga perioadă care s-a scurs de la declararea independenţei de structurile pansovietice. Această situaţie derivă din starea de război şi din principiul de corectitudine politică al acestei ţări, care implica susţinerea autorităţilor ca obligaţie patriotică. Schimbările care au intervenit în 2007 în conducerea confederaţiei sindicatelor îi vor permite acesteia să devină mai dinamică în activităţi şi mai independentă.

5.2.3.   Din momentul venirii la putere a echipei actuale, autorităţile statului din Azerbaidjan au acordat o atenţie deosebită dialogului social şi asigurării armoniei sociale. Sindicatele, care susţin această direcţie politică, doresc să obţină cât mai multe avantaje pentru lucrători, fără să intre însă în conflicte grave şi evitând orice risc cu privire la unitatea naţională. Acest fapt a dat naştere unui anumit model de tip corporatist de organizare a sindicatelor, mai ales în cel mai bogat sector industrial (cel energetic) şi în sectorul serviciilor deţinut de stat. Sindicatele, care beneficiază de un nivel relativ ridicat de independenţă, iau atitudine în mod activ pentru drepturile sociale şi bunăstarea membrilor lor, evitând însă confruntarea directă cu guvernul, ceea ce pare a fi, momentan, singura strategie viabilă.

6.   Organizaţiile neguvernamentale care reprezintă alteactivităţi

6.1.   ONG-urile din Caucazul de Sud pot fi clasificate în trei categorii, pe baza modului lor de a-şi finanţa activităţile:

—	ONG-uri independente, care îşi finanţează activităţile prin contribuţia membrilor, prin prestarea de servicii externe sau pe baza unor fonduri acumulate sau moştenite;

—	ONG-uri care sunt înfiinţate, finanţate şi controlate de stat;

—	ONG-uri care sunt dependente de donatori externi, de obicei din străinătate.

6.2.   O trăsătură caracteristică a ONG-urilor din regiunea Caucazului de Sud este varietatea de obiective şi de sarcini, precum şi natura lor adesea efemeră. În mod frecvent se înfiinţează ONG-uri care dispar după ce au îndeplinit un obiectiv specific sau după ce li se termină finanţarea.

6.3.   Lipsa de tradiţie a organizaţiilor societăţii civile, existenţa conflictelor armate şi dificultăţile de finanţare a activităţilor acestora fac ca înfiinţarea de organizaţii într-adevăr independente să fie problematică.

Ca urmare a colapsului economic şi a catastrofei sociale care au avut loc în perioada de după prăbuşirea Uniunii Sovietice, o proporţie semnificativă a organizaţiilor societăţii civile şi-au concentrat eforturile în direcţia combaterii sărăciei şi a îmbunătăţirii standardelor de viaţă.

6.4.1.   Societatea civilă pare să cunoască cel mai mare dinamism în Georgia. Există aici aproximativ 100 de ONG-uri, care au fost recunoscute de observatori independenţi şi care activează în domenii cum ar fi combaterea corupţiei şi promovarea statului de drept, drepturile omului şi ale minorităţilor, libertatea presei, protecţia mediului şi siguranţa energetică.

6.4.2.   În Armenia, grupul principal de ONG-uri este reprezentat de cele mandatate direct de guvern sau de organizaţii internaţionale să elaboreze analize politice sau documente de strategie, precum şi de cele care desfăşoară proiecte în domeniile educaţiei, sănătăţii sau protecţiei sociale. Un fenomen interesant este transformarea ONG-urilor în mici întreprinderi prestatoare de servicii comerciale după încheierea câte unui proiect.

6.4.3.   În Azerbaidjan, Forumul naţional al ONG-urilor, înfiinţat în 1999 cu sprijinul PNUD, reprezintă un grup de peste 400 de ONG-uri care sunt parţial dependente de guvern, de sponsori străini sau de partidele de opoziţie, în vreme ce puţinele organizaţii care nu se încadrează în aceste categorii se întreţin prin comercializarea serviciilor pe care le oferă. Totuşi, există şi un număr restrâns de organizaţii care îşi menţin neutralitatea politică şi ar putea juca în viitor un rol mai mare în formarea opiniei publice.

7.   Perspective şirecomandări

Punerea în aplicare a planurilor de acţiune din cadrul politicii europene de vecinătate reprezintă o şansă, până în prezent neutilizată, de a consolida dialogul social şi dialogul civil în sensul cooperării europene cu ţările din Caucazul de Sud.

7.1.1.   Comisia Europeană ar trebui să încurajeze guvernele statelor din Caucazul de Sud să consulte partenerii sociali şi alte organizaţii ale societăţii civile în privinţa planurilor de acţiune şi să îi includă pe aceştia în eforturile comune de implementare, monitorizare şi evaluare a acestor planuri. Nici măcar cele mai bune practici în materie de contacte directe între reprezentanţii UE şi anumite organizaţii selectate nu pot înlocui această consultare. Această măsură ar avea un impact considerabil, atât pentru punerea în aplicare a planurilor de acţiune, cât şi pentru sporirea importanţei şi rolului societăţii civile.

7.1.2.   În cursul negocierilor cu privire la planurile de acţiune şi la Acordurile de parteneriat şi cooperare, Comisia Europeană ar trebui să pună un accent mai pronunţat pe respectarea drepturilor omului şi a standardelor democratice şi a principiilor dialogului social şi ale dialogului civil, inclusiv a dreptului la asociere şi la desfăşurarea de negocieri colective. Ar fi oportun ca rapoartele anuale privind punerea în aplicare a planurilor de acţiune să includă o evaluare aprofundată a acestor chestiuni.

7.1.3.   Pe lângă colaborarea cu instituţiile europene şi cooperarea strânsă cu organizaţiile societăţii civile, guvernele fiecărui stat ar trebui să desfăşoare o amplă campanie de informare privind UE, instituţiile acesteia şi acquis-ul comunitar, precum şi privind politica de vecinătate şi punerea în aplicare a planurilor de acţiune. În acest sens, ar trebui create instrumente de finanţare adecvate. Un asemenea instrument ar putea fi posibilitatea acordării de mici subvenţii europene organizaţiilor societăţii civile, dedicate în mod special acestui scop.

7.2.   Noua iniţiativă a Parteneriatului estic va oferi o nouă ocazie de a consolida contactele dintre organizaţiile societăţii civile din Caucazul de Sud şi Uniunea Europeană şi, în primul rând, de a impulsiona dialogul civil la nivel local.

Propunerea exprimată în iniţiativa Parteneriatului estic de a înfiinţa un forum al societăţii civile menit să promoveze cooperarea între organizaţii şi să faciliteze dialogul dintre acestea şi autorităţi este o iniţiativă valoroasă, însă ar trebui însoţită de monitorizarea din partea instituţiilor europene pentru a asigura veridicitatea acestui dialog.

7.3.1.   Este necesar aici un efort pentru a se garanta numirea în mod democratic a reprezentanţilor care iau parte la forum şi includerea organizaţiilor celor mai reprezentative, mai democratice şi mai independente. CESE ar putea juca un rol semnificativ în acest proces, asigurând respectarea acestor criterii şi funcţionarea forumului.

7.3.2.   Totodată, dacă forumul, ca organism, ar include şi membri din alte state vizate de Parteneriatul estic, acest lucru ar permite societăţii civile să extindă principiul cooperării multilaterale la state din afara zonei Caucazului de Sud.

7.4.   Parteneriatul estic ar trebui să promoveze contacte reale între persoane şi organizaţii în domenii precum educaţia, ştiinţa, cultura, combaterea discriminării şi a intoleranţei şi respectul reciproc între popoare. Pentru a atinge acest obiectiv, este absolut necesară facilitarea obţinerii de vize de către cetăţenii ţărilor din Caucazul de Sud.

7.5.   Atât politica europeană de vecinătate, cât şi Parteneriatul estic permit societăţii civile din ţările din Caucazul de Sud nu numai să întreţină contacte cu instituţiile UE, ci şi să se implice în cooperare bilaterală cu propriile ei organizaţii partenere. Ar fi, de asemenea, foarte util să se înfiinţeze un mecanism care să sprijine iniţiativele de cooperare cu organizaţii omoloage din UE.

7.6.   Una dintre problemele cu care se confruntă ţările din Caucazul de Sud o reprezintă continuarea conflictului armat. Dincolo de rolul firesc care revine instituţiilor UE în efortul de a dezamorsa aceste conflicte, se pare că organizaţiile societăţii civile ar putea juca un rol de susţinere în procesul de pace şi mai ales în promovarea acestuia în rândurile cetăţenilor pe care îi reprezintă. Iniţiativele regionale comune ar putea fi foarte importante în acest sens; stabilirea de contacte între organizaţii partenere ale ţărilor aflate în conflict ar putea reprezenta punctul de plecare pentru un dificil proces de reconciliere.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/42

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European pe tema „Regiunea Mării Baltice: rolul societăţii civile organizate în îmbunătăţirea cooperării regionale şi în identificarea unei strategii regionale”

(2009/C 277/08)

Raportor: dna PELTOLA

În sesiunea sa plenară din 10 iulie 2008, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic şi Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie iniţiativă cu privire la

Regiunea Mării Baltice: rolul societăţii civile organizate în îmbunătăţirea cooperării regionale şi în identificarea unei strategii regionale.

Secţiunea pentru relaţii externe, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 16 aprilie 2009. Raportor: dna PELTOLA.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 171 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă şi 7 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   CESE consideră că cele patru obiective ale Strategiei pentru Marea Baltică, ce urmăresc ca această regiune să devină: 1) durabilă din punctul de vedere al protecţiei mediului, 2) prosperă, 3) atractivă şi accesibilă şi 4) sigură şi securizată, sunt importante, întemeiate şi complementare.

1.2.   CESE subliniază rolul vital al societăţii civile organizate în punerea în aplicare a Strategiei pentru Marea Baltică. CESE recomandă înfiinţarea de către Comisie a unui Forum consultativ al societăţii civile din regiunea Mării Baltice, pentru a garanta implicarea societăţii civile organizate în Strategia pentru Marea Baltică.

1.3.   Dimensiunea privind relaţiile externe a Strategiei pentru Marea Baltică trebuie corelată cu cooperarea în cadrul Dimensiunii Nordice, deschizând calea spre un parteneriat egal între UE şi ţări terţe.

1.4.   CESE consideră că punerea în aplicare a Strategiei pentru Marea Baltică va necesita stabilirea unui buget propriu, fără de care această strategie riscă să rămână mai degrabă o declaraţie politică, fără a-şi atinge obiectivele.

1.5.   Promovarea creşterii economice şi a prosperităţii necesită măsuri instituţionale stabilite la nivel comunitar, în special consolidarea bazei tratatelor internaţionale. Aceasta ar constitui un sprijin pentru diferiţii actori implicaţi, întreprinderi sau persoane fizice, în efortul de a realiza integrarea şi creşterea economică în regiune, cu rezultate mai bune decât până în prezent. În opinia CESE, consolidarea economiei regiunii Mării Baltice îşi va spori atractivitatea şi va promova crearea unui „brand” al Mării Baltice. De asemenea, creşterea economică va aduce mari avantaje Uniunii Europene în ansamblu, îmbunătăţind funcţionarea pieţelor comune şi integrarea economică.

1.6.   CESE consideră că respectarea Planului de acţiune al Comisiei Helsinki (HELCOM) privind Marea Baltică, aşa cum a fost stabilit de UE şi de statele costiere ale Mării Baltice, reprezintă cea mai bună modalitate de a proteja mediul în regiunea Mării Baltice.

1.7.   CESE este de părere că participarea activă a cetăţenilor va fi din ce în ce mai importantă în viitor, chiar şi în acele sectoare şi domenii care, în mod tradiţional, sunt gestionate de sectorul public. Protecţia mediului în regiunea Mării Baltice este un bun exemplu în acest sens.

2.   Introducere

2.1.   Uniunea Europeană este în curs de a elabora o Strategie pentru Marea Baltică. În noiembrie 2006, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie cu privire la elaborarea unei Strategii europene pentru Marea Baltică. În decembrie 2007, Consiliul European a invitat Comisia Europeană să prezinte această strategie până în iunie 2009. Această strategie stabileşte principalii parametri pentru îmbunătăţirea viitoarei cooperări regionale în regiunea Mării Baltice. Comisia pregăteşte această strategie sub forma unei iniţiative în domeniul politicii regionale. În total, 19 Direcţii Generale ale Comisiei sunt implicate în lucrările pregătitoare.

2.2.   Strategia îşi propune următoarele patru obiective: 1) dezvoltarea durabilă a regiunii Mării Baltice (1) din punctul de vedere al protecţiei mediului, 2) prosperitatea acestei regiuni, 3) atractivitatea şi accesibilitatea acesteia şi 4) siguranţa şi securitatea regiunii. CESE consideră că aceste obiective care privesc regiunea Mării Baltice sunt importante, întemeiate şi complementare. Conceptul de a crea o identitate clară a Mării Baltice este, de asemenea, bine întemeiat. Prin formularea de recomandări privind o mai bună guvernanţă, Strategia pentru Marea Baltică va urmări, de asemenea, simplificarea procedurilor şi reducerea birocraţiei.

2.3.   Conţinutul şi abordarea globală ale Strategiei pentru Marea Baltică elaborate de Comisie au fost stabilite prin intermediul unui dialog deschis cu publicul şi al unei ample consultări a părţilor interesate. Pe lângă o serie de mese rotunde, s-a organizat, de asemenea, o consultare publică online, pentru a colecta păreri şi puncte de vedere (2). CESE susţine abordarea adoptată de Comisia Europeană.

2.4.   Strategia pentru Marea Baltică va fi prezentată Consiliului European la 19 iunie 2009. Planul de punere în aplicare a acestei strategii va consta într-un document foarte practic, care va defini părţile responsabile şi termenele, la care se vor adăuga, dacă va fi cazul, măsuri complementare. Punerea în aplicare a strategiei va începe sub Preşedinţia suedeză a UE, iar lucrările vor continua sub preşedinţiile altor state membre din regiunea Mării Baltice, mai întâi a Poloniei în 2011, iar apoi a Danemarcei şi a Lituaniei în 2012 şi respectiv 2013.

2.5.   Dimensiunea privind relaţiile externe a Strategiei pentru Marea Baltică a UE se află în strânsă conexiune cu cooperarea în cadrul Dimensiunii Nordice (3). Dimensiunea Nordică este un instrument prin intermediul căruia UE şi Rusia, împreună cu Norvegia şi Islanda, pun în aplicare politici în domenii de cooperare convenite, în nordul Europei. Cooperarea în cadrul Dimensiunii Nordice va permite crearea unui parteneriat de la egal la egal între UE şi ţări terţe. CESE susţine cu tărie includerea tuturor statelor din regiunea Mării Baltice în proiecte comune în regiunea Mării Baltice. De aceea implicarea şi participarea încă de la început, a Rusiei este fundamentală. În plus, CESE încurajează statele din regiunea Mării Baltice, precum şi Norvegia şi Islanda – care, prin istoria, economia şi cultura lor, sunt strâns legate de aceste state – să continue cooperarea.

2.6.   Nu sunt prevăzute noi instrumente de finanţare pentru punerea în aplicare a Strategiei pentru Marea Baltică. Formele de finanţare disponibile includ fondurile structurale ale UE (55 miliarde EUR pentru regiunea Mării Baltice în perioada 2007-2013), participarea financiară, la nivel naţional, a fiecărui stat din regiunea Mării Baltice şi opţiunile de finanţare din partea instituţiilor financiare internaţionale cum ar fi BEI, BNI şi BERD. CESE consideră că ar trebui să se folosească în mod mai eficient diversele forme de finanţare comunitară pentru concretizarea obiectivelor identificate în cadrul Strategiei pentru Marea Baltică.

2.7.   CESE consideră că punerea în aplicare a Strategiei pentru Marea Baltică va necesita stabilirea unui buget propriu, fără de care această strategie riscă să rămână mai degrabă o declaraţie politică, fără a-şi atinge obiectivele. CESE va aborda mai în detaliu chestiunea finanţării într-un aviz viitor.

3.   Rolul societăţii civile organizate în punerea în aplicare a Strategiei pentru Marea Baltică

3.1.   CESE salută implicarea activă, de către Comisie, a organizaţiilor societăţii civile în elaborarea Strategiei pentru Marea Baltică: participarea activă a acestora este, de asemenea, necesară pentru punerea în aplicare a planului de acţiune al acestei strategii. CESE subliniază că, fără angajamentul real al societăţii civile organizate în Strategia pentru Marea Baltică, nu vor fi posibile punerea în aplicare a măsurilor prevăzute şi realizarea obiectivelor sale.

3.2.   În prezent, activitatea importantă a diverselor organizaţii, cum ar fi ONG-urile, asociaţiile de consumatori, de întreprinderi sau asociaţiile pentru protecţia naturii, adesea nu depăşeşte nivelul recomandărilor. Cunoaşterea activităţii desfăşurate de acestea este fragmentară, iar măsurile practice pe care le propun sunt rareori aplicate.

3.3.   Alături de organismele naţionale, regiunile, oraşele şi asociaţiile societăţii civile organizate sunt, de asemenea, actori-cheie în regiunea Mării Baltice. CESE consideră că este necesar să se clarifice diversele roluri ale acestora, pentru a încuraja organizaţiile să colaboreze şi să dezvolte acorduri de cooperare. De asemenea, este necesar să se clarifice situaţia confuză a iniţiativelor şi proiectelor din cadrul diverselor programe de finanţare, coordonându-se în mod mai eficient programele şi ţinându-se seama în mod sistematic de priorităţile definite de Strategia pentru Marea Baltică.

3.4.   CESE îşi exprimă preocuparea cu privire la punerea în aplicare şi monitorizarea planului de acţiune al Strategiei pentru Marea Baltică şi, prin urmare, propune înfiinţarea de către Comisie a unui Forum consultativ al societăţii civile din regiunea Mării Baltice, însărcinat cu:

—	garantarea implicării societăţii civile organizate în Strategia pentru Marea Baltică;

—	transmiterea punctelor de vedere şi a recomandărilor societăţii civile organizate cu privire la subiecte de actualitate către autorităţile competente din cadrul Strategiei pentru Marea Baltică;

—	promovarea participării active a societăţii civile organizate din ţările implicate în Strategia pentru Marea Baltică;

—	promovarea participării societăţii civile organizate la punerea în aplicare a Strategiei pentru Marea Baltică la nivel naţional, regional şi comunitar;

—

promovarea şi sprijinirea dezbaterilor cu publicul şi a sensibilizării acestuia cu privire la măsurile din cadrul Strategiei pentru Marea Baltică, la progresele înregistrate şi la obiectivele care trebuie îndeplinite, atât în statele membre ale UE, cât şi în alte ţări care intră în sfera de aplicare a acestei strategii;

—	utilizarea a diverse mijloace, cum ar fi vizitele, atelierele şi diseminarea celor mai bune practici, pentru a promova crearea de reţele între asociaţiile societăţii civile la nivel regional (atât în interiorul, cât şi în exteriorul UE).

3.5.   CESE este dispus să înceapă lucrările pregătitoare cu privire la definirea sarcinilor, componenţei şi funcţionării Forumului consultativ al societăţii civile din regiunea Mării Baltice. Contactele stabilite de CESE cu organizaţiile societăţii civile la nivel regional şi experienţa sa în domenii similare îi vor permite să conducă activităţile acestui forum. CESE dispune de o experienţă foarte pozitivă şi de modele funcţionale, având în vedere că a asigurat participarea activă a societăţii civile organizate în proiecte cum ar fi cooperarea în regiunea Mării Mediteraneene (4) şi cooperarea în reţea în regiunea Mării Negre (5).

4.   Transformarea regiunii Mării Baltice într-o zonă prosperă din punct de vedere economic

4.1.   Punerea în aplicare eficientă a pieţei interne a UE în regiune atrage după sine beneficii deosebit de semnificative în termeni de creştere economică. UE, statele naţionale şi organizaţiile internaţionale creează structurile instituţionale care stau la baza relaţiilor economice în regiunea Mării Baltice şi care îi permit acesteia să se dezvolte. Este însă evident că responsabilitatea integrării economice o poartă, în cele din urmă, actorii economici înşişi - atât întreprinderile, cât şi persoanele fizice. Prin urmare, acesta va fi factorul care va determina succesul integrării economice a regiunii Mării Baltice şi rapiditatea creşterii sale economice. În opinia CESE, consolidarea economiei regiunii Mării Baltice va spori în mod considerabil atractivitatea acestei regiuni şi va promova crearea unui „brand” al Mării Baltice. Consolidarea economiei regiunii Mării Baltice ar aduce, de asemenea, mari avantaje Uniunii Europene în ansamblu.

În cele ce urmează, se definesc priorităţile principale în ceea ce priveşte integrarea pieţei şi măsurile de promovare a creşterii economice în regiunea Mării Baltice.

Consolidarea bazei tratatelor internaţionale

4.2.1.1.   Exploatarea posibilităţilor economice pe care le oferă regiunea Mării Baltice necesită, în primul rând, o extindere importantă a bazei tratatelor internaţionale, precum şi aprofundarea integrării europene. Cu toate că aderarea Rusiei la OMC şi acordurile de cooperare ale acesteia cu UE (noul Acord UE-Rusia) nu privesc în mod exclusiv regiunea Mării Baltice, beneficiile potenţiale ale acestor elemente pentru regiune sunt extrem de importante, ele reprezentând motoare ale creşterii economice regionale şi factori de dezvoltare. Marea Baltică reprezintă calea naturală cea mai importantă pentru exportul produselor din Rusia şi Asia către Europa.

4.2.1.2.   CESE îşi exprimă preocuparea în legătură cu faptul că Rusia nu a semnat Programul Uniunii Europene privind regiunea Mării Baltice (INTERREG IVB 2007-2013), care îşi propune să facă din această regiune un spaţiu propice vieţii, muncii şi investiţiilor.

4.2.1.3.   Există un număr de acorduri care ţin de puterea de decizie a UE şi a statelor sale membre şi care ar putea avea un impact extrem de pozitiv asupra regiunii Mării Baltice. Spre exemplu, în prezent, o întreprindere care desfăşoară activităţi economice în fiecare dintre cele nouă ţări din regiunea Mării Baltice trebuie să folosească până la opt monede diferite. Doar Finlanda şi Germania fac parte din zona euro. Este foarte important să se extindă Uniunea economică şi monetară, pentru a include Danemarca, Suedia, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. În special, aderarea Danemarcei şi a Suediei la Uniunea economică şi monetară ar conferi eficienţă şi credibilitate eforturilor de exploatare a întregului potenţial al regiunii economice a Mării Baltice.

Promovarea funcţionării pieţei interne

4.2.2.1.   Trebuie să se ia mai multe măsuri pentru a asigura funcţionarea corectă a pieţei interne a regiunii Mării Baltice. În contextul unei specializări crescânde, tot mai multe întreprinderi operează în diverse reţele internaţionale constituite în funcţie de domeniul de activitate. Prin intermediul clienţilor, subcontractanţilor şi al partenerilor lor de afaceri, întreprinderile au legături cu pieţele şi producătorii din întreaga regiune a Mării Baltice. Odată cu creşterea tranzacţiilor comerciale transfrontaliere, este extrem de important ca regiunea Mării Baltice să creeze o piaţă internă cât mai uniformă posibil, astfel încât schimburile comerciale de mărfuri şi servicii, achiziţiile publice şi fluxurile de investiţii să nu fie stânjenite, iar pieţele de capital şi pieţele forţei de muncă să funcţioneze cât mai bine.

4.2.2.2.   Intrarea în vigoare a noului Tratat de la Lisabona în 2010 ar putea să se dovedească foarte importantă pentru statele membre ale UE din regiunea Mării Baltice. Acest tratat consolidează competenţele UE în domenii importante pentru industrie cum ar fi uniunea vamală, regulile în materie de concurenţă şi politica comercială.

4.2.2.3.   Punerea în aplicare cât mai uniformă a legislaţiei comunitare este, de asemenea, fundamentală. Spre exemplu, un element esenţial al Strategiei de la Lisabona revizuite pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă îl reprezintă directiva privind serviciile, care trebuie pusă în aplicare de statele membre până la 28 decembrie 2009. Raportul din februarie 2009 (6) al Eurochamber (7) scoate în evidenţă, printre altele, diferenţe importante la nivelul punerii în aplicare a acestei directive în statele membre ale UE din regiunea Mării Baltice, atât în ceea ce priveşte termenele, cât şi conţinutul. Situaţia actuală reprezintă pentru statele membre ale UE din regiunea Mării Baltice o ocazie excelentă de a colabora pentru a crea un sistem de afaceri standardizat şi centralizat pentru furnizorii de servicii. Acest sistem centralizat de afaceri trebuie să clarifice procedurile de autorizare pentru furnizarea serviciilor, să faciliteze obţinerea de informaţii cu privire la formalităţile administrative şi la protecţia consumatorilor şi să înlesnească, la nivelul furnizorilor de servicii, transferul de la un stat membru la altul.

4.2.2.4.   Numeroase sectoare esenţiale din regiunea Mării Baltice rămân în afara domeniului de aplicare a directivei privind serviciile. Printre acestea se numără anumite servicii de transport, agenţiile de ocupare temporară a forţei de muncă (interimat), serviciile financiare şi serviciile medicale. Aceste servicii necesită, de asemenea, o piaţă internă funcţională, mai ales dacă trebuie ca întreprinderile să fie active în domeniul prestării de servicii.

4.2.2.5.   Există încă diverse bariere comerciale care frânează funcţionarea eficientă a întreprinderilor din regiunea Mării Baltice. Uniunea Europeană şi alţi actori implicaţi au încă multe de făcut în această regiune în ceea ce priveşte consolidarea principiilor de bază ale statului de drept şi, în special, eradicarea corupţiei.

4.2.2.6.   CESE doreşte să atragă atenţia asupra unui exemplu excelent de înlesnire a schimburilor comerciale între UE şi Rusia. La 1 ianuarie 2009, a fost lansat un proiect-pilot privind transmiterea electronică a datelor referitoare la vămuire. În acest stadiu iniţial, Rusia şi opt state membre ale UE, dintre care trei din regiunea Mării Baltice (Letonia, Suedia şi Finlanda) au fost implicate în acest proiect. Alte trei ţări baltice (Lituania, Estonia şi Polonia) li se vor alătura în cursul anului 2009. Acest proiect marchează primul pas spre modernizarea procedurilor vamale între Rusia şi UE. Sunt necesare măsuri mai susţinute de armonizare pentru a înlesni vămuirea, astfel încât să se reducă situaţiile favorabile activităţii infracţionale în acest domeniu. Armonizarea va îmbunătăţi logistica şi va scădea costurile întreprinderilor.

Infrastructura

4.2.3.1.   Infrastructura necesită interconectarea reţelelor de transport maritim, fluvial, terestru şi aerian din statele membre. Aceasta presupune concurenţă şi planificări comune, astfel încât rutele să fie conectate fără întreruperi. Totodată, trebuie să se acorde o atenţie sporită calităţii acestora. În cadrul cooperării dintre statele membre şi, în mod special, al cooperării cu Rusia, este necesar să se dezvolte lanţuri eficiente de transport, la preţuri accesibile, şi să se elimine blocajele. Acest obiectiv s-ar putea realiza prin utilizarea la maximum a conceptului de „autostrăzi maritime” ale Mării Baltice, a politicii TEN comunitare (8) privind reţelele de transport şi a viitorului parteneriat în materie de logistică şi transporturi din cadrul Dimensiunii Nordice. Orice analiză în acest domeniu trebuie să includă statele vecine ale UE şi rutele de transport transeuropene. Aceasta este o condiţie esenţială a îmbunătăţirii mobilităţii mărfurilor, serviciilor şi a forţei de muncă.

Stimularea creşterii economice

4.2.4.1.   Mai multe studii demonstrează că există o corelare pozitivă între creşterea economică şi eficienţa sistemului juridic (9). Protecţia necorespunzătoare a proprietăţii, corupţia şi incertitudinea în ceea ce priveşte onorarea contractelor şi independenţa puterii judecătoreşti, precum şi aplicarea şi interpretarea inconsecvente ale legii determină încetinirea creşterii economice. Aceasta sporeşte gradul de risc al investiţiilor, prin urmare fluxul acestora scade. Ţările din regiunea Mării Baltice ar putea conveni să adopte măsuri comune pentru a remedia orice lacună în această privinţă. Strategia pentru Marea Baltică ar oferi o bază excelentă de acţiune în acest sens.

4.2.4.2.   Există diferenţe substanţiale între cele nouă ţări din regiunea Mării Baltice, privind diverse aspecte. Ţările din regiunea Mării Baltice şi relaţiile lor economice s-au schimbat semnificativ în ultimii 20 de ani. Nivelurile de dezvoltare economică şi structurile industriale diferă de la o ţară la alta, iar noile posibilităţi de afaceri create de diferenţele în materie de ofertă şi cerere şi de diversitate ar trebui exploatate mai eficient decât până în prezent. Marile tendinţe care se manifestă în regiune, precum integrarea europeană, statutului internaţional în schimbare al Rusiei şi schimbările globale din domeniile energiei, mărfurilor şi pieţei serviciilor ar trebui exploatate într-un mod durabil din punct de vedere comercial şi economic. Aceasta presupune ca actorii societăţii civile să dispună de condiţii de bază şi de stimulente pentru activităţile pe care le desfăşoară.

4.2.4.3.   CESE subliniază că creşterea economică şi producţia eficientă nu intră neapărat în opoziţie cu problemele privind protecţia mediului. Dimpotrivă, ar trebui evidenţiate posibilităţile de dezvoltare oferite de interacţiunea dintre o economie în creştere şi diversificată şi un mediu înconjurător mai curat.

Cooperarea în domeniul cercetării şi inovării

4.2.5.1.   Este demn de interes faptul că în regiunea Mării Baltice sunt în curs de realizare proiecte de inovare comune, sub formă de clustere. De exemplu, Centrul de inovare Nordisk (NICE) a lansat peste 100 de diverse proiecte şi reţele transfrontaliere, care au fost grupate tematic: sectoare creative, tehnologii de mediu, micro şi nanotehnologie, construcţii inovatoare, complemente alimentare şi siguranţă alimentară.

4.2.5.2.   CESE insistă asupra importanţei majore a aşa-numitei „a cincea libertăţi” şi asupra cooperării între cercetători, studenţi şi profesori, precum şi între sectorul public şi cel privat. Ar trebui să se depună eforturi pentru promovarea schimburilor de cercetători între institutele de cercetare şi universităţi. De exemplu, dezvoltarea condiţiilor de funcţionare a clusterelor implică îndepărtarea barierelor care stau în calea cercetării la nivel naţional, prin crearea unui sistem comun ţărilor din regiunea Mării Baltice, care să combine fondurile de cercetare provenite din surse naţionale. În conformitate cu Strategia de la Lisabona revizuită, fiecare stat membru din regiunea Mării Baltice ar trebui să se străduiască să ridice volumul cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare la 3 % din Produsul Naţional Brut.

4.2.5.3.   Comunităţile oamenilor de ştiinţă şi cercetătorilor din cele opt ţări ale regiunii Mării Baltice care sunt state membre ale UE au participat activ la proiectele BONUS ERA-NET. În 2008, în cadrul celui de-al şaptelea Program-cadru pentru cercetare al UE, Comisia a aprobat Programul comun de cercetare pentru Marea Baltică (BONUS+), care este finanţat în comun de UE şi de organismele naţionale de finanţare a activităţii de cercetare din ţările riverane Mării Baltice. CESE salută cu căldură instituirea acestui nou program permanent de cercetare al regiunii Mării Baltice BONUS + şi speră mai ales că rezultatele acestuia vor avea un impact mai mare decât a fost cazul până în prezent asupra protecţiei regiunii Mării Baltice, precum şi asupra dezvoltării sale durabile.

Mobilitatea forţei de muncă

4.2.6.1.   Deşi au trecut cinci ani de la extinderea UE în regiune, nu s-a realizat încă libera circulaţie a forţei de muncă pe teritoriul UE. Cu toate acestea, începând din 30 martie 2008, toate statele membre ale UE din regiunea Mării Baltice intră sub incidenţa dispoziţiilor Convenţiei Schengen, care înlesnesc libera circulaţie a persoanelor. CESE consideră că trebuie să se încheie perioada de tranziţie necesară liberei circulaţii a forţei de muncă. Circulaţia forţei de muncă şi a competenţelor dintr-o ţară în alta, aşa-numita „circulaţie a creierelor”, este avantajoasă pentru toţi. Pentru a asigura disponibilitatea forţei de muncă calificate, întreaga regiune a Mării Baltice trebuie să adopte rapid o politică privind migraţia bazată pe ocuparea forţei de muncă. Acest lucru este necesar chiar dacă, într-o perioadă de încetinire economică, oferta în materie de mână de lucru pare destinată să crească în această regiune pentru un timp. Ar trebui să se depună eforturi şi pentru o promovare sporită a alinierii ofertei de locuri de muncă la profilul lucrătorilor. Cultura muncii şi condiţiile minime de lucru trebuie armonizate în scopul evitării denaturării concurenţei şi al asigurării respectării drepturilor fundamentale ale angajaţilor. În ceea ce priveşte formarea profesională a persoanelor pentru piaţa forţei de muncă, obiectivul trebuie să fie elaborarea unei structuri comune pentru formarea profesională şi a unei liste a calificărilor profesionale. Mai sunt multe de făcut în întreaga regiune baltică în promovarea stimulentelor pentru muncă şi în facilitarea circulaţiei dintr-un loc în altul sau dintr-o ţară în alta.

4.2.6.2.   Reţeaua sindicală a regiunii Mării Baltice (BASTUN) tocmai a început un proiect comun de trei ani, cu participarea a mii de parteneri din diferite ţări în regiune. Acesta urmăreşte să facă din această regiune un model european de politică transnaţională a pieţei forţei de muncă, precum şi un spaţiu propice vieţii, muncii şi investiţiilor. Reţeaua sindicală a regiunii Mării Baltice (BASTUN) este unul din partenerii-cheie implicaţi în proiectul BSLN (10).

5.   Transformarea regiunii Mării Baltice într-un spaţiu de dezvoltare durabilă din punctul de vedere al protecţiei mediului

5.1.   Scopul este transformarea regiunii Mării Baltice într-o regiune durabilă din punctul de vedere al protecţiei mediului. Marea Baltică este un bazin relativ redus ca întindere şi adâncime, cu apă salmastră, caracteristici care o fac extrem de vulnerabilă din punct de vedere ecologic.

5.2.   În ultimii douăzeci ani, starea Mării Baltice s-a deteriorat îngrijorător. Volumul deşeurilor deversate rămâne inadmisibil. Eutrofizarea Mării Baltice şi nivelul ridicat de substanţe poluante înseamnă că nivelul de elemente nutritive şi frecvenţa algelor şi a florei sunt în creştere. Creşterea cantităţii de alge este direct determinată de concentraţiile înalte de azot şi fosfor, principalii nutrienţi ai acestora.

5.3.   Peste 85 de milioane de persoane trăiesc în zona de drenaj a Mării Baltice. Acestea sunt din ce în ce mai conştiente de deteriorarea situaţiei. Dificultăţile în ceea ce priveşte adoptarea de măsuri pentru protejarea Mării Baltice sunt determinate de faptul că nouă ţări, cu stadii de dezvoltare diferite, sunt situate pe coasta Mării Baltice şi în jur de 12 ţări, inclusiv Belarus şi Ucraina, sunt situate în zona de drenaj. Acest fapt a îngreunat munca de coordonare între diferitele părţi interesate. În opinia CESE, starea alarmantă a Mării Baltice impune adoptarea imediată de măsuri transfrontaliere eficiente (11).

5.4.   CESE consideră că modalitatea cea mai rapidă şi mai eficientă de îmbunătăţire a stării generale a Mării Baltice este abordarea la un nivel foarte localizat a principalelor surse de poluare. În Golful Finlandei, de exemplu, unicul mare poluator este oraşul Sankt Petersburg, care nu ia încă toate măsurile pentru evacuarea nutrienţilor din apele sale reziduale. Cu toate acestea, s-au înregistrat progrese semnificative. Odată cu cea mai mare staţie de epurare a apelor reziduale, intrată în funcţiune în 2007, precipitarea chimică a fosforului din apele reziduale a contribuit la reducerea semnificativă a poluării cu fosfor şi a algelor în Golful Finlandei. În special, emisiile fugitive provenite din agricultură trebuie abordate în mod mai eficient în toate statele riverane Mării Baltice. Reducerea acestora ar îmbunătăţi substanţial calitatea apelor costiere.

5.5.   CESE consideră că Planul de acţiune pentru Marea Baltică al HELCOM (12) constituie cel mai important instrument de stopare a eutrofizării Mării Baltice. Toate ţările riverane şi Comisia Europeană au semnat acest acord în 2007.

6.   Energie şi siguranţă maritimă

6.1.   CESE a elaborat un aviz special privind dimensiunea externă a politicii energetice a UE (13), în care afirmă că UE acordă o importanţă majoră chestiunilor energetice implicate în Strategia pentru Marea Baltică. Cooperarea energetică în regiune acoperă în principal ţările consumatoare de energie şi ţările de tranzit de energie. Principalul aspect îl reprezintă conexiunea cu Rusia. Stabilirea unui nou acord între UE şi Rusia (Noul acord UE-Rusia), bazat pe principiile reciprocităţii şi înţelegerii reciproce, care să acopere şi aspectele energetice, ar trebui să constituie o prioritate specială a regiunii Mării Baltice. Rusia ar trebui să permită tranzitarea gazului în reţeaua sa şi să permită companiilor europene să investească în dezvoltarea reţelelor sale energetice şi a surselor sale de energie.

Având în vedere că fragilul ecosistem al Mării Baltice este deja foarte poluat, proiectul prevăzut de gazoduct baltic „Nord Stream” trebuie să îndeplinească condiţii stricte de siguranţă şi de mediu. De exemplu, după al Doilea Război Mondial, au fost scufundate în Marea Baltică arme, muniţii şi arme chimice şi nu se cunoaşte locul exact în care se află şi nici starea în care se găsesc acestea. CESE susţine Rezoluţia Parlamentului European (14) din 8 iulie 2008 şi recomandă cu fermitate părţilor implicate în proiectul de gazoduct „Nord Stream” să analizeze temeinic dacă există posibilităţi alternative pentru a instala această conductă în alt loc, în special pe ţărm. Independent de viitorul gazoductului nord-european, Rusia va trebui să respecte necondiţionat cadrul juridic al pieţei gazului din UE, inclusiv în ceea ce priveşte accesul terţelor părţi.

6.2.1.   Siguranţa maritimă constituie un serios motiv de îngrijorare pentru statele riverane. Cantitatea de petrol transportată pe Marea Baltică, care a crescut de şapte ori în cursul ultimilor 15 ani, constituie o provocare majoră în materie de protecţie a mediului. În 2007, cantitatea de petrol transportată pe Marea Baltică a fost de 145 de milioane de tone, iar până în 2015, se estimează că aceasta va creşte până la 240 de milioane de tone. Această cooperare dintre statele riverane Mării Baltice a avut ca rezultat Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), desemnând Marea Baltică ca o zonă extrem de sensibilă. Utilizarea pe scară mai largă a navelor cu fund dublu şi înveliş dublu, obligatorie începând din 2010, va ajuta la prevenirea posibilelor scurgeri de petrol. Cu toate acestea, CESE solicită ţărilor din regiunea Mării Baltice să dezvolte un sistem comun de monitorizare şi schimb de informaţii pentru o mai bună promovare a siguranţei maritime.

6.2.2.   Emisiile de nutrienţi produse de nave pot fi reduse prin modificarea cerinţelor în materie de ape reziduale cuprinse în Anexa IV a Convenţiei MARPOL. Obiectivul Directivei 2009/59/CE a fost să dezvolte instalaţiile portuare de preluare a apelor reziduale provenite din exploatarea navelor şi a apelor de condensare. De asemenea, acţiunea voluntară de reducere a apei reziduale ar putea fi încurajată, de exemplu, prin creşterea numărului şi a volumului de instalaţii de receptare din porturi. Porturile Mării Baltice trebuie, de asemenea, să se asigure că dispun de condiţii de funcţionare suficient de flexibile şi de rapide pentru a rezolva problemele legate de vasele de croazieră de mari dimensiuni (15).

6.3.   Cu toată că eutrofizarea Mării Baltice nu este afectată în mod semnificativ de deversările navelor, acestea sunt mai uşor de redus decât emisiile fugitive, prin urmare nu trebuie trecute cu vederea.

7.   Reducerea emisiilor provenind din agricultură

7.1.   Planul de acţiune pentru Marea Baltică al HELCOM stabileşte obiective minime clare în ceea ce priveşte poluarea cu nutrienţi pentru fiecare ţară din regiunea Mării Baltice. Îndeplinirea acestor obiective presupune ca anumite elemente ale politicii agricole comune a UE să fie dezvoltate astfel încât să ia în considerare şi condiţiile speciale ale producţiei agricole şi ale mediului din regiunea Mării Baltice (16). În acest sens, este constructiv faptul că, în proiectul său de plan de acţiune, Comisia a ţinut seama pe larg de propunerile privind durabilitatea, mediul şi agricultura ale organizaţiilor agricole din ţările din regiunea Mării Baltice. Printre acestea se numără măsuri specifice privind tehnologiile de mediu, consultanţa, gestionarea îngrăşămintelor, precum şi punerea în aplicare şi administrarea dispoziţiilor comunitare cu privire la pesticide, furaje şi alimente.

În acest sens, este extrem de importantă cooperarea dintre actorii implicaţi şi diverse organizaţii, precum cele ale producătorilor agricoli, cele de protecţie a mediului sau ale consumatorilor din diferitele state membre. Este esenţial pentru acest sector să se ajungă la un acord asupra celor mai bune practici, care să fie aplicate şi difuzate în ţările respective.

Practicile care pot fi utilizate sistematic de diferiţi actori ar trebui aplicate în cadrul programelor de dezvoltare agricolă în noua perioadă de programare. De asemenea, ar trebui căutate metode de îmbunătăţire a utilizării îngrăşămintelor şi energiei (17).

8.   Reducerea emisiilor de fosfor şi de azot printr-o tratare mai eficientă a apelor reziduale

8.1.   CESE consideră că aplicarea în totalitate a directivei privind tratarea apelor urbane reziduale (18) reprezintă pasul cel mai important în direcţia reducerii emisiilor de azot şi de fosfor. O altă măsură importantă pentru eliminarea mai eficientă a fosforului este punerea în aplicare a recomandării HELCOM 28E/5. Cu toate acestea, termenele prevăzute în prezent sunt prea generoase, dată fiind starea alarmantă a Mării Baltice. Sunt necesare obiective mai ambiţioase. CESE acordă o mare importanţă îmbunătăţirii eficienţei acestor procese tehnice şi chimice de tratare eficiente, având în vedere că acestea sunt rentabile şi produc rezultate rapide.

8.2.   Fundaţia „John Nurminen” este un bun exemplu pentru modul în care societatea civilă organizată poate acţiona în scopul protejării mediului în regiunea Mării Baltice. Obiectivul principal al proiectului Fundaţiei „John Nurminen” pentru o Mare Baltică curată este stoparea eutrofizării acesteia şi sensibilizarea la problemele de mediu din zonă (19). Accentul este pus în principal pe măsurile care produc impactul cel mai rapid şi cele mai rentabil asupra mediului natural şi posibilităţilor de utilizare ale Mării Baltice. Donaţiile finanţează măsuri precum îmbunătăţirea eliminării chimice a fosforului din apele reziduale urbane care se revarsă în Marea Baltică. Avantajul oferit de fundaţie, ca actor activ în protejarea mediului, vine şi din faptul că este o organizaţie non-profit, flexibilă şi nesupusă constrângerilor birocratice.

8.3.   CESE consideră că iniţiativele venite din partea societăţii civile pot juca un rol semnificativ chiar şi în sectoarele gestionate în mod tradiţional de sectorul public. Competenţa, cunoştinţele şi abordările sectorului privat şi sectorului terţiar pot completa măsurile puse în aplicare de sectorul public.

---

(1)  În prezentul aviz, termenul „regiunea Mării Baltice” se referă la statele cu ieşire la Marea Baltică: Finlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania şi Rusia. Toate acestea, cu excepţia Rusiei, sunt state membre ale Uniunii Europene.

(2)  Prima masă rotundă a fost organizată la Stockholm la 30 septembrie 2008, iar cea de-a doua va fi organizată la Rostock, la 5 şi 6 februarie 2009. Mai mult, alte evenimente cum ar fi mese rotunde au fost organizate în Kaunas, la 18 şi 19 septembrie 2008, la Gdansk, la 13 noiembrie 2008, la Copenhaga, la 1 şi 2 decembrie 2008 şi la Helsinki, la 9 decembrie 2008. Consultarea online s-a desfăşurat între 3 noiembrie şi 31 decembrie 2008.

(3)  JO C 309, 16.12.2006, p. 91.

(4)  CESE a înfiinţat o reţea a consiliilor economice şi sociale şi a instituţiilor similare din regiunea Euromed în 1995, pe baza mandatului care i-a fost încredinţat prin Declaraţia de la Barcelona.

(5)  JO C 27, 3.2.2009, p. 144.

(6)  Cea de-a 4-a ediţie a studiului privind punerea în aplicarea a directivei privind serviciile: www.eurochambres.eu.

(7)  Asociaţia Camerelor de Comerţ şi Industrie Europene.

(8)  http://ec.europa.eu/transport/infrastructure/consultations/2009_04_30_ten_t_green_paper_en.htm

(9)  Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Raport de tranziţie 2005: întreprinderi în tranziţie şi Banca Mondială (2008), Programul de cercetare în macroeconomie şi dezvoltare economică, Climatul de investiţii şi microeconomia dezvoltării, Instituţii şi guvernanţă. A se vedea şi http://www.enterprisesurveys.org/ privind condiţiile climatului de afaceri din diferite ţări.

(10)  Printre parteneri se numără organizaţiile centrale ale angajaţilor, federaţiile internaţionale ale angajaţilor, Consiliul Statelor din regiunea Mării Baltice (CBSS), organizaţiile centrale ale angajatorilor şi Institutul german pentru politică socială şi de formare profesională.

(11)  http://www.wwf.fi/wwf/www/uploads/pdf/balticseascorecard2008.pdf

(12)  www.helcom.fi

(13)  JO C 182, 4.8.2009, p. 8.

(14)  Rezoluţia Parlamentului European din 8 iulie 2008 privind impactul asupra mediului al viitoarei conducte de gaze din Marea Baltică, conductă care urmează să lege Rusia de Germania (petiţiile nr. 0614/2007 şi 0952/2007) [2007/2118(INI)].

(15)  Ar trebui, de asemenea, pusă integral în aplicare recomandarea HELCOM 28E10 privind neaplicarea unui sistem de taxe speciale deşeurilor generate de nave şi deşeurilor marine capturate în plasele de pescuit în zona Mării Baltice.

(16)  Ar trebui garantată punerea în aplicare eficientă a planurilor de gestionare a bazinelor hidrografice cuprinse în Directiva-cadru privind apa. Protecţia apelor utilizate în agricultură poate fi îmbunătăţită acordându-se prioritate zonelor sensibile din punct de vedere ecologic.

(17)  Pentru reducerea aportului de substanţe utilizate în agricultură în Marea Baltică, sunt necesare inovaţii în politica agricolă, atât în ceea ce priveşte planificarea, cât şi punerea în aplicare a măsurilor. În materie de noi practici, licitaţiile concurenţiale voluntare într-un sistem agro-ecologic ar putea constitui un exemplu. Context: licitaţia concurenţială constituie o măsură voluntară prin care măsurile se concentrează asupra acelor domenii în care riscul de aport de substanţe nutritive este cel mai ridicat, iar raportul cost-eficienţă în ceea ce priveşte măsurile de protecţie este cel mai bun. Pe baza ofertelor, autorităţile plătesc agricultorii în funcţie de avantajul ecologic al măsurilor care privesc fiecare teren agricol oferit programului, în locul subvenţiilor forfetare actuale.

(18)  Directiva Consiliului 91/271/CEE privind tratarea apelor urbane reziduale.

(19)  http://www.johnnurmisensaatio.fi/?lang=en

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/49

---

A 453-a SESIUNE PLENARĂ DIN 13 ȘI 14 MAI 2009

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de abrogare a Directivelor 71/317/CEE, 71/347/CEE, 71/349/CEE, 74/148/CEE, 75/33/CEE, 76/765/CEE, 76/766/CEE şi 86/217/CEE ale Consiliului privind metrologia

COM(2008) 801 final – 2008/0227 (COD)

(2009/C 277/09)

Raportor dl SALVATORE

La 19 decembrie 2008, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de abrogare a Directivelor 71/317/CEE, 71/347/CEE, 71/349/CEE, 74/148/CEE, 75/33/CEE, 76/765/CEE, 76/766/CEE şi 86/217/CEE ale Consiliului privind metrologia

COM(2008) 801 final - 2008/0227 (COD).

Secţiunea pentru piaţa unică, producţie şi consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 24 aprilie 2009. Raportor: dl SALVATORE.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 14 mai 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz în unanimitate.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   CESE este de acord cu propunerea Comisiei de abrogare a Directivelor 71/317/CEE, 71/347/CEE, 71/349/CEE, 74/148/CEE, 75/33/CEE, 76/765/CEE, 76/766/CEE şi 86/217/CEE privind sectorul metrologiei şi împărtăşeşte motivaţia acesteia. Într-adevăr, directivele avute în vedere pot fi considerate caduce, nemaifiind adecvate urmăririi obiectivului pentru care au fost concepute, şi anume armonizarea legislaţiilor naţionale cu privire la diferite categorii de instrumente de măsură.

1.2.   CESE ia notă de rezultatele consultării publice şi ale studiului extern solicitat de Comisie, conform cărora:

a)	în sectoarele la care se referă cele opt directive nu există obstacole în calea comerţului;

b)	în realitate, directivele sunt utilizate tot mai rar, deoarece fac referire la instrumente ieşite din uz;

c)	normele internaţionale şi cele naţionale bazate pe principiul recunoaşterii reciproce iau în calcul progresul tehnologic.

1.3.   Dat fiind că dispoziţiile naţionale din acest sector sunt destinate atât să asigure eliminarea obstacolelor din calea comerţului, cât şi să vegheze la aplicarea directivelor examinate, CESE speră ca, după abrogarea acestor directive, statele membre să nu aducă modificări dispoziţiilor legale actuale.

2.   Introducere

2.1.   Simplificarea corpusului normativ în vigoare constituie o acţiune prioritară a UE, după cum rezultă din programul „O mai bună legiferare”, izvorât din Strategia de la Lisabona pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă. Acesta are ca obiectiv să facă legislaţia comunitară şi naţională mai puţin împovărătoare, mai uşor aplicabilă şi, prin urmare, mai eficientă pentru realizarea obiectivelor propuse.

2.2.   Obiectivul general este acela de a promova un cadru normativ european care să satisfacă cele mai riguroase criterii legislative, respectând totodată principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

2.3.   În conformitate cu aceste principii, revizuirea acquis-ului comunitar se dovedeşte un proces continuu şi sistematic, care permite instituţiilor legislative să reexamineze legislaţia, luând în considerare interesele tuturor părţilor implicate.

2.4.   Comisia recurge la abrogare ca metodă de simplificare în toate cazurile care privesc acte juridice devenite irelevante sau caduce ca urmare a progresului tehnic sau tehnologic, a evoluţiei politicilor UE, a schimbărilor survenite în aplicarea reglementărilor tratatelor sau a elaborării de norme internaţionale.

3.   Context

3.1.   Cadrul normativ definit prin directivele 71/317/CEE, 71/347/CEE, 71/349/CEE, 74/148/CEE, 75/33/CEE, 76/765/CEE, 76/766/CEE şi 86/217/CEE privind sectorul metrologiei a fost instituit în anii 70, pentru a înlătura obstacolele din calea liberei circulaţii a mărfurilor pe piaţa internă, obstacole rezultate din diversitatea normelor naţionale din acest sector.

3.2.   Comisia subliniază că acest cadru normativ, definit prin cele opt directive CEE privind metrologia, poate fi considerat, în fapt, depăşit, întrucât normele naţionale din acest sector au evoluat treptat, în conformitate cu exigenţele adaptării la progresele tehnologice şi la standardele impuse de normele internaţionale (1). Stipularea unor clauze de recunoaştere reciprocă a garantat acceptarea inclusiv a unor instrumente de măsură cu performanţe de nivel similar, cu toate că acestea au fost produse în conformitate cu normele altui stat membru.

3.3.   Pe baza unei consultări publice şi a unui studiu extern, Comisia a luat act de faptul că în sectoarele reglementate de aceste directive, deci inclusiv de propunerea analizată aici, nu există în prezent obstacole în calea comerţului. Totodată, directivele fac referire la instrumente utilizate tot mai rar.

3.4.   Propunerea Comisiei de a abroga cele opt directive în cauză este determinată de necesitatea de a concilia două obiective diferite: reducerea aparatului legislativ european şi menţinerea neschimbată a pieţei interne.

4.   Comentarii

4.1.   Propunerea Comisiei, evaluată în lumina intenţiei declarate de a reduce aparatul legislativ european şi, în acest context, de a păstra neschimbată piaţa internă, se dovedeşte valabilă. În sectorul în care se aplică directivele în cauză, există o reglementare naţională modelată pe standardele prevăzute de normele internaţionale în domeniu, bazată pe principiul recunoaşterii reciproce şi adaptată la progresul tehnologic. Aceasta îndeplineşte aceleaşi funcţii ca şi un sistem normativ de armonizare, aşa cum este cel circumscris de cele opt directive a căror abrogare se propune.

4.2.   Abrogarea celor opt directive din sectorul metrologiei este în conformitate cu strategia urmărită la nivelul UE, de simplificare a acquis-ului comunitar prin abrogarea actelor legislative care, prin impactul lor redus, au devenit irelevante şi, deci, caduce.

4.3.   CESE consideră că, după abrogarea directivelor, pentru a se garanta eficacitatea unui sistem bazat pe standardizarea voluntară, este oportună instituirea de controale periodice ale sistemelor normative naţionale, atât în ceea ce priveşte noile, cât şi vechile tehnologii.

4.4.   CESE recunoaşte şi apreciază efortul depus de Comisie pentru implicarea tuturor părţilor interesate în acest sector, pe care îşi bazează propunerea de faţă. Acest efort este dovedit de ampla consultare externă care a fost întreprinsă între lunile mai şi iulie 2008, menită să înregistreze înregistrării reacţiile producătorilor de instrumente de măsură, ale clienţilor acestora, ale consumatorilor şi ale autorităţilor.

---

(1)  Dispoziţiile standard şi recomandările internaţionale menite să le ofere statelor membre o bază comună la nivel internaţional pentru definirea legislaţiilor naţionale în domeniu sunt, în special, cele prevăzute în cadrul OIML (Organizaţia Internaţională de Metrologie Legală). Această organizaţie, înfiinţată în anul 1955 pe baza unei convenţii, cu scopul de a promova armonizarea globală a procedurilor de metrologie legală, reprezintă o organizaţie interguvernamentală care, prin intermediul unei structuri tehnice răspândite în întreaga lume, le furnizează statelor membre orientări metrologice pentru elaborarea de norme valabile la nivel regional şi naţional cu privire la fabricarea şi utilizarea de instrumente de măsură pentru aplicaţiile din domeniul metrologiei legale.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/51

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice

COM(2008) 543 final – 2008/0211 (COD)

(2009/C 277/10)

Raportor: dl Richard ADAMS

La 12 ianuarie 2009, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice

COM(2008) 543 final - 2008/0211 (COD).

Secţiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală şi protecţia mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 17 aprilie 2009. Raportor: dl ADAMS.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 173 voturi pentru, 14 voturi împotrivă şi 5 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   CESE întâmpină cu satisfacţie această directivă mult aşteptată, care va standardiza şi va reglementa selecţia, utilizarea şi tratarea animalelor în scopuri ştiinţifice, dar are rezerve în ceea ce priveşte măsura în care, în practică, directiva va înlocui, va reduce şi va perfecţiona utilizarea animalelor în contextul cercetării. În consecinţă, Comitetul ar dori să sublinieze următoarele recomandări, în completarea celor incluse în aviz.

1.2.   Comisia ar trebui să monitorizeze mai îndeaproape numărul animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice. Pentru aceasta, ar putea fi necesare noi abordări sectoriale pentru colectarea de date şi pentru monitorizare, dintre care unele nu vor intra în domeniul de aplicare al propunerii de directivă.

1.3.   Directiva ar trebui să impună armonizarea criteriilor de evaluare a cercetării în ansamblul statelor membre şi să stabilească faptul că autorităţile competente din fiecare stat membru deţin o bază de date a experimentelor pe animale în curs, pe care o utilizează în mod eficient în momentul aprobării proiectelor şi procedurilor.

1.4.   Rolul CEVMA trebuie să treacă de la cel de suport al activităţii de cercetare la un rol central de coordonare. Ar trebui înfiinţat un centru UE de excelenţă pentru promovarea şi prioritizarea perfecţionării metodelor menite să înlocuiască, să reducă şi să perfecţioneze toate activităţile de cercetare care utilizează animale, inclusiv în cercetarea medicală elementară. Această abordare generală cunoscută în engleză ca „cei 3 R”(replace, reduce and refine) a fost definită pentru prima oară în 1958.

1.5.   Trebuie acordată o atenţie specială experimentelor „intense” în cadrul eforturilor de găsire a unor alternative care să evite suferinţa. Procedurile care pot provoca dureri, suferinţe sau spaimă intense pot fi efectuate numai în cazurile în care nu există metode de cercetare alternative şi eficiente care să permită cercetarea anumitor boli care afectează grav sănătatea umană. „Intens” este definit ca fiind un nivel de suferinţă sau spaimă superior celui „grav” în clasificarea pe grupe de intensitate stabilită de directivă.

1.6.   Directiva ar trebui să specifice că, deîndată ce va fi practic posibil, primatele neumane vor fi utilizate în experimente doar în cazul în care sunt urmaşii unor primate neumane crescute în captivitate.

1.7.   Directiva ar trebui să indice în mod clar faptul că nu se limitează dreptul statelor membre de a aplica sau adopta măsuri mai stricte în privinţa îngrijirii şi adăpostirii animalelor de laborator.

1.8.   CESE îndeamnă comunitatea ştiinţifică să recunoască faptul că programele lor de cercetare pot deveni pe deplin compatibile cu obiectivele celor 3R, atât în practică, cât şi în principiu şi să se angajeze în acest sens printr-o abordare dinamică.

2.   Introducere

2.1.   Bunăstarea şi protecţia animalelor, fie ele domestice sau de fermă, reprezintă o chestiune tratată într-un număr mare de directive, decizii şi regulamente ale UE. Protocolul 33 privind protecţia şi bunăstarea animalelor (1), anexat la Tratatul de la Amsterdam, introduce o abordare: „în dorinţa de a îmbunătăţi protecţia şi respectul faţă de bunăstarea animalelor ca fiinţe sensibile”. În acest fel, UE recunoaşte că animalele au un statut intrinsec superior celui al bunurilor sau obiectelor, iar comportamentul nostru faţă de acestea trebuie să respecte atât consideraţiile etice cât şi reglementările juridice. Speciilor evoluate de animale li se conferă acest statut deoarece, ca şi fiinţele umane, acestea percep senzaţii de durere şi de plăcere, sunt conştiente de propria lor existenţă şi preferă o viaţă lungă şi plăcută. Unele specii, întrucât au un sistem nervos similar cu cel al oamenilor, sunt utilizate pe scară largă în experimentele de laborator în diverse scopuri. Rezultatele acestor teste pot fi mai mult sau mai puţin benefice pentru oameni, pentru animalele însele şi pentru mediu, însă totodată, în unele cazuri, pot provoca anxietatea, suferinţa şi moartea animalelor în cauză.

2.2.   Directiva propusă, de revizuire a unui act legislativ din 1986 (2), poate fi considerată ca făcând parte dintr-o serie de acte legislative în care se reflectă o schimbare de atitudine faţă de utilizarea animalelor. Recent, Comitetul a elaborat avize pe baza ultimelor revizuiri ale directivelor privind uciderea animalelor şi transportarea acestora şi a introducerii unui Plan de acţiune comunitar privind protecţia şi bunăstarea animalelor (3). De asemenea, anul acesta a fost introdusă în toată Uniunea Europeană o interdicţie aproape totală a vânzării de produse cosmetice testate pe animale şi au fost interzise orice fel de experimente pe animale pentru produsele cosmetice (4).

2.3.   Propunerea de directivă privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, care va face parte din corpusul legislativ menţionat, îşi însuşeşte obiectivul general, susţinut în principiu de comunitatea ştiinţifică în general, de a înlocui, a reduce şi a perfecţiona utilizarea animalelor în cercetare (cunoscut sub numele de „cei trei R”, replacement, reduction and refinement) De aceea, avizul Comitetului va analiza dacă propunerea contribuie la îndeplinirea obiectivului şi în ce măsură s-a ajuns la un echilibru între bunăstarea animală, interesul uman şi progresul ştiinţific.

3.   Sinteza propunerii de directivă

3.1.   Domeniul de aplicare şi scopurile permise

3.1.1.   Directiva se va aplica în cazul animalelor (în special al vertebratelor) crescute special sau utilizate în scopuri ştiinţifice. Sunt excluse practicile agricole, zootehnice şi veterinare. Scopurile permise sunt cercetarea fundamentală pentru progresul ştiinţelor biologice şi comportamentale, cercetarea care vizează profilaxia, prevenirea, diagnosticarea sau tratarea bolilor sau evaluarea, detectarea, controlul sau modificarea bolilor fiziologice, dezvoltarea, producerea sau testarea medicamentelor, a produselor alimentare şi a altor produse în scopurile de mai sus, protecţia mediului în interesul bunăstării oamenilor, cercetarea în scopul conservării speciilor, învăţământul superior sau formarea profesională şi investigaţiile medico-legale.

3.2.   Tipuri de animale

3.2.1.   Primatele trebuie să fie crescute special pentru cercetare şi pot fi utilizate doar în cadrul procedurilor care „vizează profilaxia, diagnosticarea, prevenirea sau tratarea bolilor care ameninţă sau deteriorează viaţa fiinţelor umane”. Utilizarea maimuţelor mari este interzisă, deşi există o procedură de „salvgardare” care permite statelor membre, cu acordul Comisiei Europene, să autorizeze utilizarea acestora pentru cercetarea considerată esenţială în scopul conservării speciilor sau în cazul apariţiei neaşteptate a unei boli care pune în pericol viaţa umană. Speciile pe cale de dispariţie pot fi utilizate doar pentru cercetarea şi testarea transferabilă sau aplicată, dar nu şi pentru cercetarea fundamentală; nu vor putea fi utilizate animale rătăcite şi nedomesticite din specii domestice, nici cele capturate din sălbăticie, decât pe baza unei justificări ştiinţifice. De asemenea, speciile comune „de laborator” (şoareci, şobolani, cobai, hamsteri, gerbili, iepuri, broaşte, câini, pisici) trebuie să fie crescute în scopuri ştiinţifice.

3.3.   Intensitatea procedurilor

3.3.1.   Sunt definite patru tipuri de proceduri: de slabă intensitate, moderate, intense şi fără recuperare (sacrificare sub anestezie generală). Comisia va stabili criteriile de clasificare a procedurilor, care vor trebui să fie adoptate de un comitet de reglementare. Aceste criterii sunt importante pentru măsurile care trebuie luate privind îngrijirea şi bunăstarea şi pentru reutilizarea unui animal pentru testare, aplicându-se o serie de restricţii.

3.4.   Autorizarea

3.4.1.   Persoanele fizice vor trebui să deţină autorizaţii pentru a monitoriza şi efectua procedurile, a sacrifica animalele prin metode umane şi pentru a monitoriza personalul care se ocupă cu îngrijirea animalelor. Instituţiile vor trebui să deţină autorizaţii pentru creşterea, furnizarea sau utilizarea animalelor în cadrul procedurilor. Personalul desemnat va trebui să poarte răspunderea proiectelor şi să rezolve cazurile de încălcare a normelor. Fiecare instituţie trebuie să dispună de un organ permanent de control etic. Autorităţile competente, desemnate de statele membre, vor putea acorda autorizaţii pe perioade de până la 4 ani, pe baza unei evaluări etice transparente, care va trebui să includă o justificare ştiinţifică sau juridică a proiectului, aplicarea principiului celor trei R în planificarea proiectului, intensitatea procedurilor utilizate şi o estimare a vătămărilor şi a beneficiilor (se evaluează dacă utilizarea animalului şi suferinţa acestuia sunt justificate de un progres preconizat al ştiinţei, de care să beneficieze în final fiinţele umane, animalele sau mediul).

3.4.2.   Se vor publica rezumate netehnice în toate solicitările de autorizare a proiectelor. De asemenea, statele membre vor putea decide să utilizeze un sistem simplificat de solicitare a autorizărilor (fără rezumate) în cazul în care proiectul respectiv include doar proceduri clasificate ca „de slabă intensitate” şi nu utilizează primate.

3.5.   Îngrijirea şi inspecţiile

3.5.1.   Liniile directoare ale Convenţiei europene pentru protecţia animalelor vertebrate utilizate în experimente şi în alte scopuri ştiinţifice (Consiliul Europei, seria Tratatelor europene (STE) - nr. 123) privind adăpostirea şi îngrijirea animalelor de laborator vor reprezenta, în mare parte, cerinţe obligatorii. Toate statele membre vor trebui să dispună de o infrastructură corespunzătoare cu un număr suficient de inspectori calificaţi; autorităţile naţionale vor realiza cel puţin două inspecţii pe an în fiecare instituţie, dintre care cel puţin una se va efectua fără preaviz, iar în instituţiile mari se vor efectua inspecţii cu o frecvenţă mai mare. Comisia va putea controla infrastructura şi funcţionarea inspecţiilor naţionale. Se va impune înregistrarea amănunţită a datelor privind provenienţa, utilizarea, readăpostirea animalului sau, după caz, eliminarea cadavrului, cu dispoziţii speciale pentru câini, pisici şi primate neumane.

3.6.   Alternative la utilizarea animalelor

3.6.1.   Pentru a se evita duplicările inutile, datele privind metodele de testare impuse de legislaţia unui stat membru trebuie să fie acceptate în toate statele membre. Fiecare stat membru va contribui la găsirea unor abordări alternative care să nu utilizeze animale şi va desemna un laborator naţional de referinţă pentru validarea metodelor alternative. În colaborare cu statele membre, Comisia va stabili priorităţile de lucru ale acestor laboratoare, pe care le va coordona. În cazul în care există o metodă de testare care nu utilizează animale, iar aceasta poate fi utilizată în locul unei proceduri, statele membre vor avea obligaţia specifică de a asigura aplicarea acestei metode alternative. De asemenea, statele membre vor depune eforturi pentru reducerea la un nivel minim a numărului de animale utilizate într-un proiect, fără a compromite obiectivele acestuia.

4.   Observaţii generale

4.1.   În ciuda acumulării constante a datelor privind experimentele pe animale, numărul animalelor utilizate în teste de laborator a început să crească în ultima vreme, fiind în prezent estimat la cel puţin 12 milioane în Europa. Aceste date nu includ animalele „excedentare”, şi anume animalele crescute, dar neutilizate şi care sunt în final sacrificate şi animalele crescute, sacrificate şi ale căror ţesuturi sunt ulterior utilizate în experimente. Datele privind numărul de animale utilizate, puse la dispoziţie în mod voluntar, au fost publicate de Comisie în cel de-al Cincilea raport privind statisticile în legătură cu numărul de animale utilizate pentru experimente şi alte scopuri ştiinţifice, din 5.11.2007. Spre exemplu, rozătoarele şi iepurii reprezintă 77,5 %, păsările 5,4 %, iar primatele neumane 0,1 % din totalul animalelor utilizate. Aceasta se datorează, în parte, tendinţei cercetătorilor de a utiliza animale modificate genetic în experimente, precum şi noilor măsuri legislative în materie de experimente, cum ar fi dispoziţiile REACH (5). Organizaţiile de protecţie a animalelor sunt preocupate de impactul general al REACH asupra testării pe animale, ceea ce va provoca o sporire a numărului animalelor utilizate. Alte organisme, cum ar fi WWF (http://www.wwf.org.uk/filelibrary/pdf/aniamltesting03.pdf - disponibil doar în limba engleză) susţin că, pe termen lung, avantajele în materie de protecţie a mediului pentru faună vor fi semnificative.

4.2.   Organismele de cercetare biomedicală au solicitat clarificarea unor chestiuni privind directiva propusă. Acestea par preocupate în primul rând de sporirea sarcinilor administrative şi a birocraţiei, de o posibilă limitare a drepturilor de a proteja cercetarea cu caracter confidenţial şi de posibilitatea sporită de acces la informaţii şi proceduri a grupurilor de protest. Profesioniştii care utilizează animale pentru experimente se plâng des de faptul că publicul larg şi grupurile de protest nu conştientizează faptul că se recurge la experimentele pe animale ca ultimă soluţie, din cauza costurilor şi a chestiunilor de etică. Comitetul consideră că sectorul cercetării poate argumenta, într-o oarecare măsură, în favoarea tuturor punctelor de mai sus, dar că aceste aspecte au fost deja luate pe deplin în considerare în cadrul directivei.

4.3.   Trebuie remarcat faptul că înlocuirea animalelor utilizate pentru teste va fi, în final, în beneficiul comercial al întreprinderilor. Dat fiind că testele pe animale sunt costisitoare şi durează mult, alternativele vor reprezenta în viitor oportunităţi comerciale.

4.4.   CESE consideră că directiva propusă nu profită din plin de ocazie pentru a reflecta progresele înregistrate în domeniul metodelor alternative de testare fără animale. Dat fiind că nu există un temei juridic care să permită Comisiei să impună armonizarea evaluărilor cercetării în toate statele membre, CESE se îndoieşte de posibilitatea ca autorităţile din fiecare stat membru să gestioneze o bază de date a experimentelor pe animale în curs, pe care să o utilizeze în mod eficient în momentul aprobării proiectelor şi procedurilor. Comisia ar trebui să nu precupeţească niciun efort pentru a garanta că autorităţile naţionale responsabile cu autorizarea şi centrele naţionale însărcinate cu validarea metodelor alternative sunt pe deplin informate cu privire la activităţile omologilor lor şi că sunt în măsură să aplice abordări comune pentru a descuraja denaturarea pieţei interne.

4.5.   În unele state membre, tema experimentelor pe animale stârneşte interesul publicului, acesta dovedind un nivel înalt de conştientizare. CESE crede că această situaţie reflectă în mod corespunzător atitudinea majoritară prin care se doreşte minimizarea suferinţei animalelor, acceptându-se, în acelaşi timp, faptul că experimentele pe animale sunt uneori necesare pentru binele tuturor.

5.   Observaţii specifice

5.1.   Comitetul admite că propunerea de directivă ar putea contribui la reducerea numărului de animale utilizate în experimente şi la sporirea bunăstării acestora. Cu toate că scopul pe termen lung ar trebui să fie o reducere semnificativă a numărului de animale utilizate pentru experimente, stabilirea de obiective ar putea fi contraproductivă, stimulând o activitate reglementată în afara frontierelor comunitare. Cu toate acestea, Comisia trebuie să încerce să găsească modalităţi de monitorizare a numărului de animale pe care se experimentează şi, după caz, să îşi revizuiască abordarea. Pentru aceasta, ar putea fi necesare noi abordări sectoriale pentru colectarea de date şi pentru monitorizare, dintre care unele nu vor intra în domeniul de aplicare al propunerii de directivă.

5.2.   Activităţile întreprinse în prezent de UE în vederea perfecţionării metodelor alternative se concentrează asupra investigaţiilor toxicologice cu scop normativ, care acoperă în prezent mai puţin de 10 % din experimentele pe animale. Ar fi foarte oportună o abordare la scară comunitară pentru perfecţionarea metodelor alternative în toate sectoarele de cercetare care utilizează animale (articolele 44-47), în care să se recunoască importanţa sarcinii de monitorizare a coordonării. O sporire semnificativă a proporţiei de utilizare a metodelor alternative va necesita un efort considerabil din partea grupurilor ştiinţifice multidisciplinare şi a legiuitorilor, pe lângă un sprijin mai mare din partea Centrului european de validare a metodelor alternative (CEVMA), creat de UE în 1991 şi a altor centre europene şi naţionale. Rolul CEVMA trebuie să treacă de la cel de suport al activităţii de cercetare la un rol central de coordonare, contribuind activ la încetăţenirea metodelor alternative. De asemenea, Comitetul recomandă înfiinţarea unui centru UE de excelenţă pentru promovarea şi prioritizarea perfecţionării metodelor de tip „3R” în ansamblul activităţilor care utilizează animale, inclusiv în cercetarea medicală elementară. Misiunea acestuia ar fi mult mai amplă decât cea a CEVMA.

5.3.   REACH reprezintă o provocare importantă, atât pentru industrie, cât şi pentru autorităţile de reglementare, în ceea ce priveşte respectarea calendarului stabilit. De asemenea, acesta reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea strategiilor de testare progresive, care vor contribui atât la perfecţionarea metodelor alternative şi la reducerea suferinţei animalelor, cât şi la o mai bună calitate a datelor şi la reducerea costurilor pe care le suportă industria, prin introducerea de metode mai eficiente. Pe baza lucrărilor realizate de CEVMA, unii autori au descris abordări de testare progresive, care trebuie luate în considerare. Astfel de abordări se aplică deja, în special în America de Nord.

5.4.   Comitetul împărtăşeşte punctul de vedere predominant în comunitatea ştiinţifică, şi anume că testarea pe animale a avut şi va continua să aibă o contribuţie valoroasă la cercetarea ştiinţifică. Cu toate acestea, este de asemenea necesar ca comunitatea ştiinţifică în general care participă la experimentele pe animale să fie în măsură să admită caracterul limitat al abordărilor actuale şi necesitatea de a lua în considerare toate metodele în momentul evaluării motivelor experimentării specifice. Programele de cercetare pentru care valoarea testării pe animale este discutabilă trebuie să reprezinte o prioritate pentru perfecţionarea de metode alternative. Comitetul salută viitoarea evaluare retrospectivă a avantajelor experimentelor pe animale şi consideră că aceasta poate, dacă se aplică tuturor procedurilor, să împiedice duplicările în utilizarea animalelor şi să răspundă preocupărilor anumitor părţi interesate în ceea ce priveşte utilitatea anumitor experimente pe animale.

5.5.   Comitetul întâmpină cu satisfacţie viitoarea clasificare a gradului de suferinţă în cadrul experimentelor. Trebuie acordată o atenţie specială experimentelor „intense” în cadrul eforturilor pentru găsirea unor alternative care să evite suferinţa. Procedurile care pot provoca dureri, suferinţe sau spaimă intense pot fi efectuate numai în cazurile în care nu există metode de cercetare alternative şi eficiente care să permită cercetarea anumitor boli care afectează grav sănătatea umană.

5.6.   Potrivit directivei, fiecare stat membru va sprijini perfecţionarea şi utilizarea procedurilor şi abordărilor care să promoveze principiul „celor 3R”, în vederea reducerii utilizării şi suferinţei animalelor. Acest obiectiv poate fi atins în parte prin îmbunătăţirea planificării experimentelor, prin evitarea duplicărilor şi prin evitarea efectuării studiilor exploratorii inutil de extinse. Trebuie sprijinite metodele în măsură să reducă, să perfecţioneze şi să înlocuiască în ultimă instanţă experimentele pe animale în cadrul strategiilor de experimentare integrate, cum ar fi testele in vitro, relaţiile cantitative de tipul structură-activitate (RCSA), sistemele expert, modelarea pe calculator şi metodele statistice. De asemenea, statele membre ar trebui să aibă obligaţia de a desemna un organism de comunicare a informaţiei privitoare la aceste iniţiative, pentru a se garanta perfecţionarea şi utilizarea metodelor alternative.

5.7.   Comitetul întâmpină cu satisfacţie poziţia adoptată în directivă în ceea ce priveşte interzicerea aproape totală a utilizării maimuţelor mari.

5.8.   Comitetul admite faptul că primatele neumane vor continua să fie utilizate în contexte de cercetare specifice, dar consideră că eliminarea totală a primatelor de orice tip în cadrul testelor ar trebui să reprezinte un obiectiv pe termen lung, în momentul în care vor exista suficiente metode alternative. Între timp, directiva ar trebui să specifice că primatele neumane pot fi utilizate în experimente doar în cazul în care sunt urmaşii unor primate neumane crescute în captivitate. Autorităţile competente pot acorda derogări pe baza unei justificări ştiinţifice (articolul 10). Având în vedere incertitudinea, CESE propune Comisiei să efectueze o estimare a bunăstării animalelor şi o evaluare a fezabilităţii punerii în aplicare a acestor criterii la 5 ani de la intrarea în vigoare a directivei.

5.9.   În momentul de faţă, directiva impune statelor membre obligaţia de a îndeplini standardele minime de îngrijire şi adăpostire stabilite la Anexa IV, iar Comisia îşi poate adapta standardele la progresul tehnic şi ştiinţific, în conformitate cu procedura propusă privind adoptarea de către un comitet de reglementare, şi le poate conferi caracter obligatoriu (articolul 32). Ca temei juridic al propunerii de directivă, articolul 95 din tratat nu oferă statelor membre decât proceduri foarte stricte pentru a impune standarde superioare. Pentru a înlătura incertitudinea, CESE ar dori să se includă în articolul 32 o menţiune clară, care să confirme că directiva nu va îngrădi drepturile statelor membre de a aplica sau adopta măsuri mai stricte privind îngrijirea şi adăpostirea animalelor de laborator.

5.10.   În prezent, directiva prevede ca decizia de a autoriza un proiect să fie luată şi comunicată instituţiei în cel mult 30 de zile de la prezentarea solicitării. Dacă statul membru nu ia o decizie în acest termen, autorizarea se consideră a fi acordată, atunci când proiectele respective includ doar proceduri de tip „până la moderate” şi nu se utilizează primate neumane (articolul 43). CESE consideră că această prevedere nu este justificată şi nu ar trebui aplicată în cazul în care evaluarea etică reprezintă un element integrant al procesului de autorizare a proiectului.

---

(1)  JO C 340, 10.11.1997

(2)  JO L 358, 18.12.1986

(3)  JO C 28, 3.2.2006, p. 25, JO C 151, 17.6.2008, p. 13, JO C 161, 13.7.2007, p. 54, JO C 324, 30.12.2006, p. 18, avizul suplimentar CESE 879/2009 (NAT/431) adoptat la 13 mai 2009.

(4)  JO L 262, 27.9.1976, JO L 66, 11.3.2003.

(5)  JO L 396, 30.12.2006.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/56

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament al Consiliului de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării reglementărilor politicii comune în domeniul pescuitului

COM(2008) 721 final – 2008/0216 (CNS)

(2009/C 277/11)

Raportor: dl ADAMS

La 15 decembrie 2008, în conformitate cu articolului 37 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Consiliului de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării reglementărilor politicii comune în domeniul pescuitului

COM(2008) 721 final - 2008/0216 (CNS).

Secţiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală şi protecţia mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 17 aprilie 2009. Raportor: dl ESPUNY MOYANO.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai 2009), Comitetul Economic şi Social European a respins avizul secţiunii cu 75 de voturi pentru, 98 voturi împotrivă şi 11 abţineri şi a adoptat prezentul contraaviz redactat de dl Adams.

1.1.   CESE sprijină reforma substanţială a sistemului de control al pescuitului propusă de Comisie şi recunoaşte că aceasta reprezintă atât elementul central al politicii comune în domeniul pescuitului (PCP), cât şi o restructurare foarte necesară şi urgentă, care va spori eficienţa PCP înainte de reforma majoră a acesteia.

1.2.   CESE consideră că sistemul actual de control al pescuitului din UE suferă de deficienţe majore. Este ineficient, costisitor, complex şi nu produce rezultatele scontate. Aceste neajunsuri au consecinţe semnificative asupra durabilităţii resurselor piscicole, asupra industriei piscicole, asupra regiunilor care depind de pescuit şi asupra mediului. CESE observă că acest punct de vedere este împărtăşit şi de Comisie.

1.3.   În special PCP a condus la o atitudine de întârziere, eschivare, punere în aplicare reticentă sau chiar nerespectare din partea anumitor părţi implicate. Reforma sistemului de control este menită să aducă o schimbare în această cultură a antagonismului şi a nerespectării. De asemenea, reforma reflectă noua abordare conturată în Cartea verde privind reforma politicii comune în domeniul pescuitului, din aprilie 2009, reprezentând aşadar un test pentru disponibilitatea părţilor implicate de a se angaja în direcţia schimbării.

1.4.   Peste 75 % din stocurile de peşte din lume sunt fie exploatate pe deplin, fie supraexploatate. 88 % din stocurile de peşte ale UE sunt pescuite peste randamentul durabil maxim.

1.5.   În UE, sistemul de control actual este necorespunzător şi subminează fiabilitatea datelor de bază pe care se întemeiază consultanţa ştiinţifică. Din cauza lipsei datelor fiabile, se menţin în continuare niveluri de captură nedurabile. Practicile frauduloase sunt greu de depistat, iar penalităţile aplicate sunt adesea cu mult mai reduse decât eventualele profituri care pot fi obţinute din pescuitul excesiv. De asemenea, lipsa instrumentelor juridice împiedică Comisia să reacţioneze rapid şi eficient când detectează o problemă în funcţionarea sistemelor naţionale de control. În acelaşi timp, noile tehnologii oferă un potenţial care nu este valorificat pe deplin.

1.6.   CESE consideră că noul sistem va introduce o abordare globală şi integrată a controlului, concentrându-se asupra tuturor aspectelor politicii comune în domeniul pescuitului şi acoperind întregul lanţ de producţie – capturare, debarcare, transport, prelucrare şi comercializare –, de la captură la consumator.

1.7.   CESE consideră că Comisia şi-a îndeplinit responsabilităţile de consultare cu principalele părţi implicate, a întocmit o evaluare a impactului bine documentată şi este îndreptăţită să solicite o reformă imediată şi să nu îşi amâne acţiunile până când se va hotărî viitorul politicii comune în domeniul pescuitului după 2012.

---

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/62

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul Economic şi Social European şi către Comitetul Regiunilor – Abordarea problemelor legate de defrişări şi de degradarea pădurilor pentru a combate schimbările climatice şi reducerea biodiversităţii

COM(2008) 645 final

(2009/C 277/12)

Raportor: dl RIBBE

La 17 octombrie 2008, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul Economic şi Social European şi către Comitetul Regiunilor - Abordarea problemelor legate de defrişări şi de degradarea pădurilor pentru a combate schimbările climatice şi reducerea biodiversităţii

COM(2008) 645 final.

Secţiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală şi protecţia mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 17 aprilie 2009. Raportor: dl RIBBE.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 14 mai), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 153 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 6 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   CESE salută comunicarea Comisiei şi susţine obiectivele prezentate în aceasta de a reduce cel puţin la jumătate până în 2020 defrişările sau degradările pădurilor tropicale, respectiv de a le opri până în 2030. Comitetul aşteaptă de la UE acţiuni mult mai energice decât în trecut.

1.2.   Cu toate că, în unele cazuri, o parte a evoluţiei descrise se poate atribui unor iniţiative proprii ale populaţiei locale – de exemplu legate de agricultura de subzistenţă - cauzele celor mai importante daune sunt altele. Cel mai adesea este vorba de câteva persoane sau de câteva concerne - o parte active la nivel global - care obţin profituri exorbitante în detrimentul mediului, climei, biodiversităţii şi al populaţiei locale şi care lasă în urmă un pământ pustiit, în adevăratul sens al cuvântului.

1.3.   Faptul că s-a putut ajunge la această situaţie nu se datorează doar motivelor economice directe descrise în mod corect de Comisie, legate de regimurile de proprietate neclare sau de sisteme de administraţie corupte sau ineficiente. Şi ţările în care se exportă produsele sunt vinovate în mare parte, iar UE se numără printre acestea. De aceea, CESE salută dorinţa Comisiei de a analiza contribuţia corespunzătoare, directă şi indirectă, a UE şi de a trage concluziile care se impun.

1.4.   Adoptarea de către UE a unui rol de frunte în combaterea defrişărilor reprezintă o decizie bună. Comunitatea internaţională va trebui în mod evident să-şi aducă o contribuţie financiară. Fireşte, CESE îndeamnă toţi oamenii politici să respecte anumite principii. În principiu, este vorba de principiul „poluatorul plăteşte”. Aceasta înseamnă: cine adoptă - legal - măsuri care dăunează mediului trebuie să preia costurile aferente. De aceea, internalizarea costurilor externe, solicitată în repetate rânduri de CESE, trebuie în sfârşit promovată pe plan global şi trebuie să fie compatibilă cu principiile OMC. Principiul „poluatorul plăteşte” nu trebuie subminat de principiul „publicul plăteşte”, conform căruia neasumarea daunelor aduse mediului ar necesita bani de la contribuabili sau de la bugetul public.

1.5.   Ţările care doresc să beneficieze de instrumentele de finanţare create pentru reducerea defrişărilor şi degradării pădurilor ar trebui să demonstreze clar că nu sunt interesate de un „comerţ de indulgenţe”, ci de evoluţii durabile. Combaterea defrişărilor şi comerţului cu lemn ilegale trebuie să fie o primă „piatră de încercare” în acest sens. Nu are nici un sens să se transfere bani către şi în ţările care nici măcar nu sunt pregătite, cu sau fără sprijin din partea UE, să combată activ defrişările ilegale.

1.6.   Chiar dacă diferitele măsuri pe care UE vrea să le aplice pentru rezolvarea acestei probleme globale nu sunt încă elaborate definitiv, este deja clar că măsurile avute în vedere ar trebui să fie în special măsuri voluntare (1). După cum se constată însă, comunitatea internaţională, care mizează pe liberalizare şi globalizare, îşi atinge rapid limitele atunci când este vorba de combaterea pe plan global a exploatării mediului şi a exploatării sociale. Pentru aceasta lipsesc instrumentele eficiente la nivel global. Se solicită UE să depună eforturi pentru ca, cel puţin în cadrul OMC, iniţiativele corespunzătoare să nu mai fie înţelese doar ca „obstacole în calea comerţului”.

1.7.   Pentru început, CESE poate sprijini abordarea voluntară, însă aşteaptă ca UE să analizeze, în maximum 3 ani, într-o evaluare intermediară, dacă măsurile sunt eficiente cu adevărat şi dacă obiectivele au fost îndeplinite. Dacă se constată că defrişările şi degradarea pădurilor continuă, ar trebui luate în considerare măsuri mai „severe”.

1.8.   Sistemele de certificare reprezintă o primă posibilitate de a obţine îmbunătăţiri. Acestea nu ar trebui să fie valabile doar pentru toate tipurile de lemn şi produse din lemn importate, ci şi pentru alte produse care provin din regiunile respective (de exemplu, furaje sau biomasă utilizată în scopuri energetice).

1.9.   În opinia CESE, exemplul defrişărilor şi al degradării pădurilor demonstrează din păcate şi faptul că politica de dezvoltare a eşuat în mare măsură, cel puţin în regiunile care fac obiectul prezentei dezbateri. Nu s-au elaborat modele de viitor inovatoare, adaptate la nivel regional, care ar fi putut avea ca urmare o altă evoluţie şi nu jefuirea actuală a resurselor naturale. Dar niciodată nu este prea târziu să se promoveze iniţiative corespunzătoare, cu şi pentru populaţia locală. UE ar trebui să includă în reflecţiile sale strategice iniţiative corespunzătoare pentru dezvoltarea structurilor democratice şi pentru sprijinirea societăţii civile. CESE îşi oferă din nou sprijinul pentru astfel de iniţiative.

2.   Comunicarea Comisiei Europene

2.1.   În comunicarea Comisiei nu se abordează problemele legate de suprafeţele forestiere are UE, ci modul în care pot fi protejate mai bine acele suprafeţe forestiere pentru care nu există până acum nici un acord internaţional, de exemplu în cadrul acordului privind schimbările climatice.

2.2.   Conform estimărilor FAO, se pierd în fiecare an aproximativ 13 milioane de hectare de păduri, adică o suprafaţă aproximativ egală cu suprafaţa Greciei. 96 % din terenurile defrişate se află în regiunile tropicale, iar între 2000 şi 2005 cea mai mare pierdere netă de suprafeţe forestiere s-a înregistrat în 10 ţări (2).

2.3.   Motivele pentru defrişările continue sunt pe de o parte complexe şi diverse, iar pe de altă parte relativ simple. Constatările din comunicarea Comisiei de genul „Pădurile sunt distruse deoarece utilizarea terenurilor în alte scopuri este mai rentabilă, pe termen scurt, decât menţinerea pădurilor.” sau „Utilizarea alternativă a terenurilor pentru activităţi rentabile, cu o valoare mare de piaţă, precum producţia de produse primare, reprezintă un stimulent în vederea defrişării.” arată clar că utilizările întru totul nedurabile pot aduce din punct de vedere economic profituri foarte mari. „Este necesar să se recunoască în mod explicit că una dintre principalele cauze ale defrişărilor este de natură economică.”

2.4.   Dezvoltarea infrastructurii a fost menţionată printre factorii suplimentari care contribuie la defrişările neînfrânate. Comisia afirmă mai departe: „Cauza cea mai importantă a acestuia [a fenomenului defrişării] este guvernanţa ineficientă, împreună cu aplicarea necorespunzătoare a politicilor de utilizare a terenurilor aplicate necorespunzător şi cu nesiguranţa regimurilor de proprietate funciară”.

2.5.   Urmările acestei evoluţii sunt diverse:

—

Defrişările descrise sunt responsabile de aproximativ 20 % din emisiile de CO2 la nivel mondial, iar până acum nu există mecanisme prin care să se poată opri acest impact negativ extrem asupra condiţiilor climatice. Documentul Comisiei abordează exact această problemă, având în vedere şi Conferinţa privind protecţia climei de la Copenhaga, de la sfârşitul acestui an.

—

Comisia afirmă însă cu claritate şi că nu este vorba doar de protejarea climei la nivel global. Aproximativ jumătate din toate speciile de animale şi de plante din lume se găsesc în pădurile tropicale! Odată cu oprirea defrişărilor s-ar aduce o contribuţie importantă şi la realizarea obiectivului la care s-a angajat comunitatea internaţională, de a se realiza progrese în oprirea reducerii biodiversităţii.

—	Se atrage de asemenea atenţia că defrişările şi degradările pădurilor au diverse efecte sociale negative mai ales asupra segmentelor de populaţie sărace şi că popoarele indigene îşi pierd baza pe care se clădeşte viaţa lor.

2.6.   În comunicare, Comisia prezintă estimări privind valoarea economică a pădurilor tropicale. Se menţionează printre altele prognozele conform cărora defrişările continue vor conduce până în 2050 la o pierdere de 5 % din PIB la nivel mondial (3), precum şi potenţialul important de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu costuri relativ reduse pe tona de CO2 economisită.

2.7.   Comisia Europeană afirmă fără echivoc că „a sosit momentul acţiunilor decisive”. Ea defineşte obiectivul „de a stopa reducerea globală a suprafeţelor împădurite până cel mai târziu în 2030 şi de a reduce, până în 2020, defrişările din zonele tropicale cu cel puţin 50 % faţă de nivelurile actuale”. Comisia doreşte să includă acest obiectiv în negocierile post-Kyoto.

2.8.   Pe scurt: Comisia consideră că nu se poate renunţa la protecţia pădurilor la nivel mondial, fiind necesar ca UE „să îşi asume un rol esenţial în formularea unei politici globale care să constituie un răspuns la problema defrişărilor”.

2.9.   Referitor la posibila contribuţie a UE, în comunicarea Comisiei sunt prezentate diferite domenii de acţiune în cadrul politicilor existente: În cadrul politicilor existente

—

sunt prezentate pe de o parte măsurile posibile care pot conduce la utilizarea sporită a lemnului şi a produselor din lemn obţinute în mod durabil. Acest lucru este considerat foarte important, întrucât UE este unul dintre cei mai mari consumatori de lemn şi de produse din lemn. Doar în 2005 s-au importat în UE 83 de milioane m3 de lemn şi de produse din lemn, fără a lua în calcul celuloza şi hârtia. Comisia estimează că peste 19 % din importuri provin din păduri tăiate ilegal;

—

se încurajează pe de altă parte să se examineze mai atent, din punct de vedere al impactului asupra pădurilor, acele politici ale UE care privesc produsele din alte materiale decât lemnul. Printre altele se menţionează că „există legături între cererea de produse agricole şi presiunile exercitate în legătură cu modul de utilizare a terenurilor”. De aceea se anunţă printre altele „studierea impactului, la nivelul UE, al consumului de produse alimentare şi nealimentare importate (de exemplu, carne, soia, ulei de palmier, minereuri metalice) susceptibile de a fi obţinute în urma defrişărilor”. Aceste studii ar putea conduce la luarea în considerare a unor opţiuni politice pentru reducerea acestor efecte.

2.10.   Pe lângă politicile existente, în comunicare, Comisia atrage atenţia şi asupra întrebărilor legate de amploarea şi sursa de finanţare a măsurilor de combaterea defrişărilor, precum şi a mecanismelor care ar putea fi utilizate pentru combaterea politicii de defrişări.

—	Conform estimărilor Comisiei sunt necesare cheltuieli anuale în valoare de aproximativ 15 – 25 miliarde EUR, pentru a reduce defrişările la jumătate până în anul 2020. UE porneşte de la premiza că „ţările dezvoltate trebuie să aloce resurse considerabile”.

—

Sunt propuse diferite analize despre mecanismele de finanţare care ar putea fi create. Recunoaşterea creditelor forestiere în cadrul sistemului de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră nu este considerată în prezent o soluţie realistă, întrucât nivelul emisiilor cauzate de defrişări este de aproximativ trei ori mai mare decât nivelul emisiilor reglementat în cadrul sistemului de comercializare a cotelor de emisii. Cu toate acestea, imediat ce, pe lângă sistemul de comercializare al UE, se creează la nivel mondial alte sisteme de comercializare care pot fi corelate între ele, utilizarea creditelor corespunzătoare pentru finanţarea protecţiei pădurilor ar putea deveni perfect posibilă.

—

O mare parte din finanţarea UE ar putea totuşi rezulta din încasările obţinute din licitarea certificatelor de emisie. Dacă s-ar utiliza pentru combaterea defrişărilor 5 % din încasările estimate (în valoare de aproximativ 30–50 miliarde EUR), s-ar putea procura până în 2020 aproximativ 1,5–2,5 miliarde EUR.

2.11.   În contextul convenţiei-cadru privind clima, UE are în vedere obiectivul instituirii unui sistem de stimulente cu sprijin internaţional pentru perioada 2013-2020, pentru a limita defrişările şi degradarea pădurilor în ţările în curs de dezvoltare.

—

Aceasta ar putea însemna instituirea unui mecanism mondial pentru carbonul forestier, care le-ar permite ţărilor în curs de dezvoltare să contribuie prin măsuri de reducere a emisiilor cauzate de defrişări şi de degradarea pădurilor la îndeplinirea obiectivului global stabilit în comun. Detaliile instituţionale şi operative ale unui astfel de mecanism „trebuie rezolvate încă”.

—	Includerea defrişărilor pe pieţele de carbon este considerată drept o perspectivă pe termen lung.

3.   Observaţii generale

3.1.   CESE salută comunicarea Comisiei şi, în acest context, obligaţia pe care UE simte că o are în asumarea unui rol de conducere în rezolvarea unei probleme cunoscute şi discutate amplu de decenii. Viitoarele negocieri ale unui acord de protecţie a climei reprezintă un cadru bun în acest scop.

3.2.   Începând pe o notă absolut critică, CESE deplânge modul mai mult sau mai puţin inactiv în care comunitatea internaţională a contemplat până acum distrugerea pădurilor. Au existat şi înainte motive mai mult decât suficiente de a se angaja în combaterea acestui fenomen. Regresul speciilor provocat de defrişări şi degradarea pădurilor, distrugerea bazei existenţiale directe a populaţiilor indigene, exploatarea lucrătorilor, care poate fi constatată, sau alungarea micilor fermieri de pe suprafeţele lor de producţie, moştenite din generaţie în generaţie nu sunt constatări noi. Protecţia climei reprezintă deci doar un prilej nou şi suplimentar de a aborda o veche problemă cu un avânt, sperăm, nou.

3.3.   CESE înţelege într-o anumită măsură poziţia Comisiei conform căreia scopul prezentei comunicări „nu este acela de a da răspunsuri definitive în ceea ce priveşte multiplele aspecte legate de defrişări”. Comitetul aşteaptă însă din partea Comisiei ca această temă să nu mai fie amânată. Trebuie, în sfârşit, să se acţioneze.

3.4.   Comitetul salută declaraţiile clare ale Comisiei referitoare la motivele distrugerii pădurilor. Comisia afirmă cu claritate că interesele economice pe termen scurt sunt cele care au permis aceste forme de exploatate a terenului absolut nedurabile. Combinate cu regimuri funciare uneori absolut neclare şi cu sisteme administrative neexistente, fără putere de impunere sau, în unele cazuri, întru totul corupte, distrugerile care au loc nu sunt doar extrem de problematice din punct de vedere global, ci adesea ignoră în totalitate necesităţile populaţiei locale.

3.5.   CESE recunoaşte fără îndoială că trebuie să li se ofere perspective de dezvoltare economică oamenilor din toate regiunile planetei noastre. Comitetul însuşi încearcă de ani de zile să găsească soluţii corespunzătoare în strâns dialog cu grupurile societăţii civile, de exemplu din America Latină şi Centrală, India şi China. Totuşi, distrugerea şi degradarea pădurilor la nivel global, analizate în comunicarea Comisiei, nu au nimic de a face cu o dezvoltare regională adecvată. Acestea reprezintă o exploatare inacceptabilă a omului şi a mediului, lipsită de orice urmă de iniţiativă de dezvoltare durabilă.

3.6.   În ţările în care au loc defrişări masive, se înregistrează un fenomen recurent: numeroşi agricultori taie sau incendiază pădurile pentru a utiliza terenurile respective pentru agricultură şi creşterea animalelor. Această risipă nedurabilă a resurselor naturale este cauzată de distribuţia neechitabilă a terenurilor şi absenţa unei politici agricole în zonele afectate.

3.7.   De exploatările terenurilor din regiunile respective beneficiază adesea doar un număr redus de persoane sau de întreprinderi - o parte active pe plan global - care obţin uneori profituri exorbitante în detrimentul mediului, al climei, al biodiversităţii şi al oamenilor de la faţa locului şi care lasă în urmă o planetă pustiită, în adevăratul sens al cuvântului. Numeroase exemple (4) care ar trebui promovate arată că se poate şi altfel, că pot fi utilizate durabil resursele locale existente şi că astfel se pot oferi populaţiei locale noi perspective de venituri şi de dezvoltare.

3.8.   Chiar dacă efectele acestei exploatări excesive sunt vizibile direct şi spectaculos în primul rând la faţa locului, acestea au o dimensiune globală, mai ales în ceea ce priveşte schimbările climatice şi reducerea biodiversităţii. Aceasta înseamnă că toţi suntem afectaţi de aceste distrugeri. Şi toţi trebuie să contribuim la rezolvarea problemei.

3.9.   Din punctul de vedere al ţărilor dezvoltate nu are sens să se comenteze cu un ton acuzator situaţia dramatică din ţările în curs de dezvoltare. Pentru că şi noi suntem o parte a problemei: o cantitate însemnată din produsele astfel obţinute – de cele mai multe ori materii prime neprelucrate sau produse cu un grad de prelucrare redus – sunt distribuite nu la faţa locului, ci la mare depărtare, adesea în ţările dezvoltate. Există deci o cerere de astfel de produse „ieftine”, inclusiv din Europa.

3.10.   De aceea, este absolut corectă examinarea de către Comisie a următoarelor trei întrebări:

1.	Cât de mare este „contribuţia” UE la distrugerile care au loc în ţările în curs de dezvoltare (şi cum poate fi redusă aceasta parte)?

2.

Cum poate UE (şi statele membre) să contribuie, pe de o parte, la reducerea operaţiilor ilegale, adică a acelor distrugeri despre care se poate presupune că nu sunt în interesul statelor afectate? Cum se pot crea, pe de altă parte, forme de exploatare axate pe principiul durabilităţii şi orientate spre necesităţile populaţiei locale?

3.	Cum se pot crea mecanisme de finanţare care să reducă presiunea asupra distrugerii pădurilor?

3.11.   CESE salută faptul că, împreună cu alte instituţii, Comisia lucrează intens pentru a contribui cu date economice la dezbaterea privind protecţia climei şi a biodiversităţii. Raportul Stern, care arată clar că neglijarea protecţiei climei va fi pe termen lung mai scumpă decât o schimbare ambiţioasă de direcţie, sau raportul Sukhdev, citat în comunicarea Comisiei, care oferă date despre valoarea economică a unei biodiversităţi intacte sunt exemple în acest sens.

3.12.   Aceste studii şi evaluări sunt însă exemple bune şi pentru a arăta că datele economice descrise în ele nu sunt pentru moment altceva decât cuvinte pe hârtie. Acestea nu conduc la creşterea PIB-ului, nu se află în armonie cu bilanţurile economice ale întreprinderilor şi nu se tranzacţionează la bursă. Dimpotrivă: exemplul distrugerii pădurilor arată mai mult decât clar că există discrepanţe extreme între dorinţa de a obţine profit pe termen scurt (cauza degradării pădurilor) şi interesele economice generale pe termen lung (conservarea pădurilor pentru protejarea climei şi a biodiversităţii).

3.13.   Exploatarea ilegală a resurselor noastre are loc în detrimentul interesului general. De aceea, ne aflăm întâi de toate în faţa marii provocări, de a realiza în sfârşit „internalizarea costurilor externe” şi de a contribui astfel cu adevărat la impunerea principiului mereu invocat „poluatorul plăteşte”. Studiile menţionate şi celelalte cifre prezentate în raportul Comisiei reprezintă indicii bune despre ce sume este vorba.

3.14.   CESE recunoaşte că trebuie să se reflecteze asupra stimulentelor care să oprească distrugerea pădurilor, aşa cum se menţionează şi în documentul Comisiei. Pentru CESE este însă foarte important să se menţioneze că trebuie respectat un principiu important: nu trebuie acordat un transfer de fonduri publice, un „stimulent” întreprinderilor sau persoanelor private pentru a nu se aplica o măsură care dăunează interesului general. Trebuie să se depună eforturi mereu pentru a se crea condiţii-cadru globale care să evite şi să excludă măsurile dăunătoare respective. Şi UE trebuie să se orienteze după acest principiu important, inclusiv în cadrul negocierilor de la Copenhaga. Trebuie să aplicăm cu consecvenţă principiul „poluatorul plăteşte”, fără a-l slăbi prin aplicarea principiului „publicul plăteşte”, conform căruia contribuabilul plăteşte pentru neasumarea distrugerilor.

3.15.   Statele care doresc să beneficieze în viitor de instrumente de finanţare corespunzătoare ar trebui să demonstreze clar că nu sunt interesate de un „comerţ de indulgenţe”, ci de evoluţii durabile pe termen lung. În contextul defrişărilor, chestiunea combaterii defrişărilor ilegale şi a degradării pădurilor este un fel de „primă piatră de încercare”. Ţările afectate ar trebui să demonstreze că acţionează serios, cu sau fără ajutor din partea comunităţii internaţionale, pentru a pune capăt acestor practici ilegale. Pentru CESE este important să se sublinieze că nu este vorba de legalizarea acţiunilor ilegale, ci de încetarea acestora! Chiar şi numai aceasta ar contribui la o îmbunătăţire considerabilă a situaţiei.

3.16.   Pe de altă parte, statele afectate ar trebui să-şi demonstreze clar interesul pentru o dezvoltare inovativă, durabilă, adaptată la nivel regional, care să combată defrişările şi degradarea pădurilor.

4.   Observaţii specifice

4.1.   În multe privinţe, comunicarea Comisiei nu este suficient de concretă, ceea ce se explică parţial prin absenţa unei baze de date şi de cunoştinţe, dar şi parţial prin anumite concepte a căror elaborare nu s-a finalizat.

4.2.   Există pericolul ca Uniunii Europene să i se poată reproşa lipsa de interes dacă nu face eforturi mult mai intense de a dezvolta concepte opuse distrugerii pădurilor.

4.3.   Prea mult timp, responsabilii din administraţie şi din politică au privit cum sunt distruse pădurile şi cum produsele fabricate ilegal ajung în porturile europene. Cu toate că determinarea originii livrărilor poate fi dificilă, - de exemplu, din cauza întrebuinţării acestora în cadrul altor produse sau a schimbării codurilor - pare să lipsească şi dorinţa reală de a remedia această situaţie. CESE aşteaptă ca UE să intervină mult mai energic în această chestiune esenţială la nivel global. De curând, CESE tocmai a salutat faptul că UE doreşte să renunţe în totalitate la produsele derivate din focă, deşi guvernul canadian a legalizat vânătoarea focilor. Printre astfel de semnale, societatea civilă aşteaptă ca în ceea ce priveşte protecţia pădurilor să se acţioneze la fel de hotărât.

4.4.   De exemplu, comunicarea nu prezintă concret cât de răspunzătoare pentru distrugerile pădurilor sunt, direct sau indirect, furajele, care sunt importate în UE în mari cantităţi (5). Această chestiune controversată este dezbătută şi redezbătută, documentul Comisiei referindu-se de asemenea la aceasta (a se vedea punctul 2.9). CESE solicită Comisiei să continue de urgenţă „să studieze impactul, la nivelul UE, al consumului de produse alimentare şi nealimentare importate (de exemplu, carne, soia, ulei de palmier, minereuri metalice) susceptibile de a fi obţinute în urma defrişărilor”, pentru a se clarifica acest subiect.

4.5.   Astfel, aşa cum UE a elaborat criterii de durabilitate pentru producţia de materiale din „agrocombustibili”, în opinia Comitetului ar trebui să se stabilească, cât mai curând, criterii de durabilitate pentru furaje, lemn, produse din lemn etc. Chiar dacă, având în vedere regimurile funciare neclare şi administraţiile proaste, rămâne încă de văzut cum se poate instaura şi efectua o monitorizare constantă a acestor criterii, aceasta este o abordare importantă şi corectă. Pentru ca aceste criterii de durabilitate să fie eficiente pe termen lung, este necesară integrarea obligatorie a acestora în regulile comerţului mondial!

4.6.   Exemplul defrişărilor arată cum comunitatea internaţională, care mizează pe liberalizare şi globalizare, îşi atinge rapid limitele atunci când este vorba de combaterea pe plan global a exploatării mediului şi a exploatării sociale. Pentru aceasta lipsesc instrumentele eficiente la nivel global. Se solicită UE să depună eforturi pentru ca, cel puţin în cadrul OMC, iniţiativele corespunzătoare să nu mai fie înţelese doar ca „obstacole în calea comerţului”.

4.7.   CESE înţelege şi faptul că încă nu există concepte clare referitoare la finanţarea măsurilor. Pentru aceasta trebuie să se profite în mod corespunzător de negocierile privind protecţia climei.

4.8.   În viitor însă nu va fi vorba doar de a organiza un transfer de bani conform anumitor criterii (a se vedea mai sus). Încă înainte de a se putea încheia cu succes negocierile corespunzătoare, trebuie create în ţările afectate premizele importante pentru rezolvarea problemei: fără drepturi democratice reale de exprimare cu privire la dezvoltarea regiunii respective pentru oamenilor de la faţa locului, fără recunoaşterea drepturilor populaţiilor indigene (aproximativ 60 de milioane de oameni!), respectiv ale micilor agricultori, şi fără administraţii funcţionale (incoruptibile) nu se poate opri exploatarea excesivă şi deseori ilegală, şi nici elabora concepte de dezvoltare adecvate. Despre acest subiect, observaţiile Comisiei sunt ca şi inexistente, ceea ce trebuie considerat drept o mare slăbiciune.

4.9.   În opinia CESE, exemplul defrişărilor şi al degradării pădurilor demonstrează din păcate şi faptul că politica de dezvoltare a eşuat în mare măsură, cel puţin în regiunile menţionate în această dezbatere. Nu s-au elaborat modele de viitor inovatoare, adaptate la nivel regional, care ar fi putut avea ca urmare o altă evoluţie şi nu jefuirea actuală a resurselor naturale. Dar, niciodată nu este prea târziu să se promoveze iniţiative corespunzătoare, cu şi pentru populaţia locală. UE ar trebui să includă în reflecţiile sale strategice iniţiative corespunzătoare pentru dezvoltarea structurilor democratice şi pentru sprijinirea societăţii civile. CESE îşi oferă din nou sprijinul pentru astfel de iniţiative.

---

(1)  Propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a obligaţiilor operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, Avizul NAT/420 APA R/CESE 543/2009.

(2)  Brazilia, Indonezia, Sudan, Myanmar, Zambia, Tanzania, Nigeria, Congo, Zimbabwe, Venezuela

(3)  Raportul interimar „Economia ecosistemului şi a biodiversităţii”, dl Pavan SUKHDEV.

(4)  A se vedea, de exemplu, cooperarea în proiectul „Rainforestation farming” al Universităţii Hohenheim (Germania) şi a Universităţii de stat din Leyte (Filipine): http://troz.uni-hohenheim.de/innovations/InnovXtr/RFFS/)

(5)  Acelaşi lucru este fireşte valabil şi pentru agrocombustibili etc.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/67

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor – O strategie a UE pentru ameliorarea practicilor de dezmembrare a navelor

COM(2008) 767 final

(2009/C 277/13)

Raportor: dr BREDIMA

La 19 noiembrie 2008, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O strategie a UE pentru ameliorarea practicilor de dezmembrare a navelor

COM(2008) 767 final.

Secţiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală şi protecţia mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 17 aprilie 2009. Raportor: dna BREDIMA.

În cea de-a 453-a sesiunea plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 187 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 3 abţineri.

1.   Concluzii

1.1.   CESE întâmpină cu satisfacţie comunicarea şi susţine toate măsurile posibile prin care UE ar putea contribui la prelucrarea mai ecologică şi în condiţii de siguranţă sporită a navelor din lume care şi-au încheiat ciclul de viaţă.

1.2.   CESE observă că reciclarea navelor reprezintă o contribuţie pozitivă la conservarea energiei şi a resurselor în lume şi recunoaşte faptul că, dacă este corect gestionată, aceasta poate deveni o industrie ecologică durabilă.

1.3.   CESE sprijină ratificarea şi aplicarea rapidă a Convenţiei OMI privind reciclarea navelor (2009). Statele membre ale UE şi statele care asigură reciclarea ar trebui îndemnate să ia toate măsurile pentru a asigura intrarea rapidă în vigoare a acestei convenţii.

1.4.   CESE sprijină ferm includerea regulilor pentru dezmembrarea ecologică a navelor de război şi a altor nave guvernamentale în măsurile privitoare la dezmembrarea navelor.

1.5.   CESE consideră importante măsurile de îmbunătăţire a condiţiilor sociale şi de mediu dezastruoase de pe un mare număr de instalaţii de reciclare a navelor din Asia de Sud, prin îmbunătăţirea modului de operare a acestora, păstrându-se totodată veniturile obţinute de comunităţile locale din locurile de muncă şi serviciile furnizate.

1.6.   Trebuie sporită capacitatea de dezmembrare pentru a se face faţă creşterii cererii şi trebuie găsit un răspuns la provocarea de a realiza acest lucru într-un mod sigur şi ecologic. S-ar putea găsi o modalitate de a acoperi costurile considerabil mai ridicate ale forţei de muncă necesare pentru dezmembrarea pe şantierele europene, prin combinarea măsurilor în materie de reglementare cu iniţiativele industriei.

1.7.   CESE realizează că, în viitorul previzibil, metoda „eşuării pe plajă” a navelor pentru dezmembrare va rămâne metoda preferată. Prin urmare, condiţiile actuale trebuie îmbunătăţite, astfel încât şantierele să funcţioneze într-un mod sigur şi ecologic. Cu toate acestea, prin exercitarea unei presiuni excesive pentru îmbunătăţirea condiţiilor instalaţiilor din Asia de Sud, nu ar trebui să se obţină efectul negativ al „exportării” problemei către plajele altor ţări în curs de dezvoltare, ajungându-se astfel la extinderea necontrolată în Asia şi Africa a şantierelor care nu corespund standardelor.

1.8.   CESE propune ca, în acordurile maritime sau comerciale bilaterale ale Uniunii cu ţările asiatice în cauză, să se acorde o importanţă majoră condiţiilor de dezmembrare şi reciclare; de exemplu, acordul maritim UE-India în vigoare ar trebui să includă dispoziţii privind reciclarea navelor. CESE îndeamnă Comisia să ridice această chestiune la nivel politic.

1.9.   CESE consideră că dezmembrarea şi reciclarea sunt chestiuni care ţin de responsabilitatea socială a întreprinderilor. Acesta invită Comisia să implice şantierele de construcţii navale în lanţul răspunderii pentru eliminarea navelor. Operatorii navali, împreună cu şantierele navale, ar trebui să pună la dispoziţia şantierelor de reciclare informaţii privind orice materiale sau condiţii potenţial periculoase din interiorul navelor.

1.10.   CESE sprijină dezvoltarea unui model de sistem integrat de gestionare (IMS) pentru certificarea independentă la nivel internaţional a instalaţiilor de reciclare a navelor, pentru a dovedi că acestea operează în condiţii ecologice şi de siguranţă, în conformitate cu viitoarea Convenţie OMI.

1.11.   CESE recomandă ca studiul Comisiei privind crearea unui fond de reciclare să ia în considerare principiul „poluatorul plăteşte” şi cel referitor la „responsabilitatea producătorului” din cadrul legislaţiei comunitare şi să verifice dacă acest fond este compatibil cu legislaţia privind ajutorul de stat. Ar trebui examinat, de asemenea, în ce mod un astfel de fond poate promova obiectivele Convenţiei.

1.12.   CESE recunoaşte faptul că înfiinţarea unor şantiere de reciclare a navelor în UE poate determina opoziţia comunităţilor locale din motive de mediu. Dacă sunt însă utilizate şantierele existente în acest scop şi dacă acestea sunt conforme - aşa cum ar trebui să fie - standardelor UE şi naţionale, atunci operarea lor poate fi acceptabilă, întrucât acestea vor furniza un număr considerabil de locuri de muncă. Aceşti parametri necesită o considerare atentă.

1.13.   CESE invită Comisia să creeze stimulente şi recompense, după modelul „Premiilor maritime ecologice”, pentru proprietarii de nave şi şantiere care reciclează în mod exemplar navele.

2.   Introducere

2.1.   Aspectele sociale şi de mediu ale practicilor de dezmembrare a navelor pe plajele Asiei de Sud continuă să constituie o sursă de îngrijorare la nivel mondial şi în special în Europa. Recent, comisarul pentru mediu, Stavros Dimas, a cerut îmbunătăţirea procedurilor şi intensificarea controalelor în cazul navelor care sunt trimise pe şantierele de dezmembrare din Asia de Sud, pentru a garanta că acestea sunt dezmembrate în mod corespunzător. Potrivit unor estimări recente, circa 1 000 de nave vor fi scoase din uz în 2009, de peste trei ori mai mult decât în 2008, ceea ce va exercita o presiune sporită asupra capacităţii de reciclare. Trebuie sporită capacitatea de dezmembrare, pentru a se face faţă creşterii cererii şi provocării, într-un mod sigur şi durabil.

2.2.   Comunicarea „O strategie a UE pentru ameliorarea practicilor de dezmembrare a navelor” (1) se bazează pe rezultatele consultării publice cu privire la Cartea verde privind ameliorarea practicilor de dezmembrare a navelor (2007) (2). Cartea verde a fost apreciată de CESE (3), fiind o iniţiativă aşteptată de multă vreme. În plus, Parlamentul European a solicitat recent Comisiei şi statelor membre să ia urgent măsuri cu privire la dezmembrarea navelor (4).

2.3.   În acelaşi timp, se desfăşoară acţiuni internaţionale concrete pentru soluţionarea acestei probleme. Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) a elaborat o nouă „Convenţie internaţională privind reciclarea ecologică şi în condiţii de siguranţă a navelor” (numită în continuare Convenţia), a cărei adoptare este prevăzută pentru mai 2009. Convenţia adoptă o abordare bazată pe întregul ciclu de viaţă al navelor şi vizează funcţionarea ecologică şi în condiţii de siguranţă a instalaţiilor de reciclare a navelor, fără a se compromite siguranţa şi eficienţa operaţională ale navelor. Prin instituirea unui mecanism de control şi aplicare adecvat, aceasta urmăreşte să stabilească un nivel de control echivalent celui al Convenţiei de la Basel (5).

2.4.   Grupul de lucru mixt OIM/OMI/Convenţia de la Basel privind dezmembrarea navelor este o dovadă a cooperării internaţionale. Cele trei organizaţii au elaborat împreună Programul global pentru reciclarea durabilă a navelor, pentru a asigura durabilitatea viitoare a industriei, prin îmbunătăţirea protecţiei sănătăţii şi securităţii lucrătorilor şi a mediului pe şantierele din Asia de Sud.

3.   Comunicarea privind strategia UE de ameliorare a practicilor de dezmembrare a navelor

3.1.   Comunicarea privind strategia UE de ameliorare a practicilor de dezmembrare a navelor nu oferă o propunere legislativă concretă. Aceasta propune o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea cât mai rapidă a condiţiilor de dezmembrare a navelor, inclusiv în perioada interimară până la intrarea în vigoare a Convenţiei.

3.2.   Strategia propune Comisiei să examineze fezabilitatea mai multor opţiuni, pentru a promova obiectivele Convenţiei.

3.3.   Evaluarea de impact (6) care însoţeşte comunicarea conchide că este de preferat o abordare politică integrată, care combină măsuri legislative şi non-legislative selectate, deoarece aceasta ar reprezenta singura opţiune pentru obţinerea unui impact social, economic şi de mediu pozitiv pe termen scurt, mediu şi lung.

4.   Observaţii generale

4.1.   CESE salută comunicarea şi susţine toate măsurile posibile prin care UE ar putea contribui la prelucrarea mai ecologică şi în condiţii de siguranţă sporită a navelor care şi-au încheiat ciclul de viaţă la nivel mondial. Comunicarea este oportună şi adecvată, deoarece se estimează că 19 % din flota mondială arborează pavilionul unui stat membru al SEE (Spaţiul Economic European).

4.2.   Producţia de oţel nou din oţel reciclat necesită doar o treime din energia utilizată pentru producţia de oţel din materii prime. Astfel, reciclarea navelor contribuie pozitiv la conservarea globală a energiei şi a resurselor şi, dacă este realizată corect, poate deveni o industrie ecologică durabilă şi.

4.3.   Tendinţa dezmembrării a sute de nave în fiecare an va continua odată cu eliminarea treptată a tancurilor petroliere cu cocă unică până în 2010 (şi 2015). Ca o consecinţă a actualei crize financiare şi din domeniul transporturilor maritime, vrachierele mai vechi sunt eliminate rapid. În prezent, 157 de nave, reprezentând 5,5 milioane de tone, sunt reevaluate pentru a fi eventual dezmembrate. Prin urmare, efectele sociale şi de mediu care predomină în prezent vor persista sau chiar se vor înrăutăţi.

4.4.   Mai mult de 80 % din nave sunt dezmembrate pe şantiere situate pe plajele din India, Bangladesh, Pakistan şi Turcia. Bangladesh este în prezent ţara unde se dezmembrează cele mai multe nave. Majoritatea şantierelor utilizează metoda cea mai ieftină, dar totodată şi cea mai dăunătoare pentru mediu, de „eşuare pe plajă” a navelor pentru dezmembrare. Această metodă are un preţ ridicat în vieţi omeneşti şi provoacă numeroase boli datorită expunerii la substanţe toxice. CESE este conştient de faptul că, în viitorul previzibil, eşuarea pe plajă a navelor pentru dezmembrare va rămâne metoda preferată. Prin urmare, condiţiile actuale de pe şantiere trebuie îmbunătăţite pentru ca acestea să opereze într-un mod sigur şi ecologic.

4.5.   Condiţiile de mediu şi sociale dezastruoase de pe şantierele din Asia de Sud au drept consecinţă o concurenţă neloială în raport cu omologii lor europeni. În plus, nivelul ridicat al cererii locale de oţel reciclat constituie o problemă suplimentară pentru competitivitatea europeană.

4.6.   Dezmembrarea navelor este un proces dificil, care include activităţi foarte diverse, de la înlăturarea echipamentului la tăierea şi reciclarea structurii. În timp ce dezmembrarea navelor în docurile uscate ale ţărilor industrializate este reglementată, astfel de activităţi pe plajele din Asia sunt supuse într-o măsură mai mică controlului şi inspecţiilor. Un studiu recent estimează că 20 % din forţa de muncă utilizată pe plajele din Bangladesh, unde se dezmembrează nave, sunt copii cu vârsta sub 15 ani. Mai multe convenţii OIM privind condiţiile de siguranţă şi de sănătate ale lucrătorilor nu sunt aplicate decât în mică măsură în aceste ţări. Incapacitatea de a asigura o gestionare fiabilă şi o eliminare ecologică a deşeurilor rezultate exacerbează problema.

4.7.   CESE reafirmă faptul că sărăcia structurală şi alte probleme sociale şi juridice sunt strâns legate de absenţa sau de neaplicarea standardelor minime de siguranţă la locul de muncă şi de protecţie a mediului. Mai mult, aceste ţări au anumite reticenţe faţă de îmbunătăţirea standardelor şi influenţarea preţurilor de reciclare, din teama de a rămâne fără o sursă majoră de venit. Cu toate acestea, aceste ţări ar trebui să ceară operatorilor şantierelor să investească în îmbunătăţirea instalaţiilor şi să le ofere lucrătorilor protecţia şi condiţiile de muncă pe care aceştia le merită. În negocierile viitoare cu ţările în chestiune, UE ar trebui să încurajeze adoptarea acestor standarde internaţionale, precum şi aplicarea lor eficientă, împreună cu dezvoltarea capacităţilor.

4.8.   În Avizul său privind Comunicarea „O politică maritimă integrată pentru Uniunea Europeană” (7), CESE a reamintit deficitul serios, la nivel mondial, de instalaţii de dezmembrare conforme cu principiile durabilităţii ecologice şi sociale. Prin urmare, eforturile UE şi ale comunităţii internaţionale ar trebui să vizeze în principal luarea unor măsuri de către statele din Asia de Sud care asigură reciclarea în vederea aducerii instalaţiilor lor în conformitate cu standardele acceptabile pe plan internaţional.

4.9.   CESE observă faptul că, prin Convenţie şi liniile directoare privind punerea sa în aplicare, se urmăreşte asigurarea unui nivel de control şi aplicare echivalent cu cel al Convenţiei de la Basel şi, prin urmare, acestea ar trebui sprijinite ferm.

4.10.   În contextul abordării dezmembrării pe baza întregului ciclu de viaţă al navelor, CESE îndeamnă Comisia să implice şantierele navale care au construit navele ce urmează a fi dezmembrate în lanţul răspunderii pentru eliminarea acestora. Majoritatea covârşitoare a flotei comerciale mondiale este construită pe şantiere japoneze, coreene şi chinezeşti. Conform lanţului răspunderii al transportului maritim de calitate, fiecărui actor îi revine propriul grad de răspundere. Acest mod de gândire aduce în prim-plan responsabilitatea şantierelor, în mod asemănător cu responsabilităţile similare ale producătorilor de automobile şi de avioane, care sunt răspunzători pentru produsele lor.

4.11.   Atunci când abordează această chestiune, CESE trebuie să caute un echilibru între parametrii conflictuali: pe de o parte, condiţiile sociale şi de mediu dezastruoase care predomină pe majoritatea şantierelor asiatice de reciclare; pe de altă parte, spectrul şomajului cu care se confruntă comunităţile locale din ţările Asiei de Sud, care trăiesc din veniturile şantierelor de reciclare. Prin urmare, îmbunătăţirea condiţiilor nu ar trebui să aibă efectul negativ al „exportării” problemei pe plajele altor ţări în curs de dezvoltare.

4.12.   Îmbunătăţirea performanţei procesului de dezmembrare a navelor este, de asemenea, abordată de Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO). Viitoarele standarde internaţionale voluntare (ISO 30000 şi ISO 30003), care vor furniza un sistem de auditarea şi certificare a instalaţiilor de reciclare a navelor, urmăresc să sprijine acţiunile OMI, OIM şi ale Convenţiei de la Basel, evitând cu atenţie orice suprapunere.

5.   Observaţii specifice

5.1.   Implementarea timpurie a viitoarei Convenţii OMI privind reciclarea navelor

5.1.1.   Conform estimării Comisiei Europene, Convenţia nu va fi pusă în aplicare înainte de 2015. CESE sprijină ratificarea şi aplicarea rapidă a Convenţiei. Statele membre ale UE şi statele care asigură reciclarea ar trebui îndemnate să ia toate măsurile pentru a asigura intrarea rapidă în vigoarea a acestei convenţii. CESE este de părere că guvernele ar trebui încurajate să aplice standardele tehnice ale Convenţiei, pe bază voluntară în perioada interimară, imediat ce acest lucru devine fezabil din punct de vedere operaţional.

5.1.2.   Comitetul sprijină transpunerea Convenţiei în legislaţia UE prin intermediul unui regulament, care să cuprindă elementele de bază ale acesteia, astfel cum a fost cazul cu Convenţia OMI privind controlul sistemelor anticorosive nocive de pe nave (8). În paralel, Comisia ar trebui să examineze căile şi modurile de a determina statele care asigură reciclarea să adopte măsuri similare, şi anume să ratifice şi să aplice cât mai curând posibil Convenţia.

5.2.   Dezmembrarea ecologică a navelor de război şi a altor nave (guvernamentale)

5.2.1.   CESE observă că domeniul de aplicare a Convenţiei nu va include toate navele şi în special navele de război şi navele aflate în posesia statului. Cu toate acestea, astfel de nave ar trebui obligate să opereze în conformitate cu Convenţia. Prin urmare, Comitetul propune includerea acestor nave în domeniul de aplicare a viitoarelor măsuri ale UE privind reciclarea. O astfel de acţiune ar oferi masiv de lucru şantierelor UE, eliminând totodată câţiva mari poluatori de pe mări. CESE sugerează să se abordeze, de asemenea, chestiunea poluării mediului de către navele de război. În plus, consideră că navele mai mici de 500 gt ar trebui trimise pentru a fi dezmembrate pe şantierele din UE.

5.2.2.   În prezent, instalaţiile de dezmembrare a navelor din UE şi alte ţări membre ale OCDE nu au suficientă capacitate pentru dezmembrarea navelor de război şi a altor nave aflate în posesia statului care ar trebuie dezafectate în următorii 10 ani. CESE consideră implicarea Harland and Wolff Heavy Industries  (9) în operaţii de dezmembrare a navelor drept un exemplu încurajator pentru modul în care şantiere navale şi şantiere de reparaţii inactive pot fi transformate în instalaţii de dezmembrare. CESE este conştient de faptul că, în ciuda recesiunii economice mondiale şi a şomajului actual, înfiinţarea unor şantiere de reciclare a navelor în UE se poate lovi de opoziţia comunităţilor locale din motive de mediu. Dacă sunt însă utilizate şantierele existente, astfel cum prevede Convenţia, operarea lor poate fi acceptabilă, întrucât acestea vor furniza locuri de muncă.

5.2.3.   În viitorul previzibil, va continua să predomine avantajul competitiv al şantierelor de dezmembrare din Asia de Sud, în timp ce Europa va continua să se confrunte cu problema eliminării navelor de război şi a celor deţinute de stat. EU ar trebui adopte dispoziţii pentru dezmembrarea unor astfel de nave în instalaţii ale ţărilor membre ale OCDE sau să includă clauze privind eliminarea navelor la sfârşitul ciclului lor de viaţă în orice acord de vânzare a navelor de război către ţări terţe.

5.3.   Posibile măsuri ale industriei în perioada interimară

5.3.1.   Comitetul împărtăşeşte îngrijorarea Comisiei cu privire la perspectivele perioadei interimare până la intrarea în vigoare şi deplina punere în aplicare a Convenţiei. Acesta este de acord că modul cel mai simplu şi mai rapid de a schimba practicile ar fi asumarea unui angajament voluntar de toate părţile implicate relevante.

5.3.2.   CESE consideră că reciclarea este o chestiune care ţine de responsabilitatea socială a întreprinderilor. CESE îndeamnă Comisia să elaboreze stimulente politice, după modelul „Premiilor maritime ecologice”, pentru proprietarii de nave şi şantiere care reciclează navele în mod exemplar. Stimulentele ar trebui să ofere beneficii atractive care merită urmărite.

5.3.3.   CESE apreciază implicarea pozitivă a organizaţiilor industriale, precum şi a organizaţiilor non-guvernamentale şi sprijinul acestora la elaborarea Convenţiei. Comitetul salută, de asemenea, faptul că organizaţiile industriale au identificat o serie de măsuri (10) pe care proprietarii de nave ar trebui să le ia, în vederea asigurării unei dezmembrări ecologice şi în condiţii de siguranţă a navelor. Se anticipează că mai multe societăţi de transport naval vor opta sau vor fi determinate să se angajeze pentru demontarea ecologică a navelor lor. Cu toate acestea, procesul de dezmembrare a navelor implică mulţi alţi factori, fiind necesare, de asemenea, acţiuni complementare din partea acestora, în special din partea şantierelor navele cu privire la acceptarea contractuală a construcţiei de „nave ecologice”. Utilizarea unui contract standard de vânzare-cumpărare pentru navele destinate reciclării, cum ar fi DEMOLISHCON elaborat de BIMCO (11), şi angajamentele contractuale asumate de şantierele navele privind aplicarea cerinţelor Convenţiei în perioada interimară ar reprezenta un progres semnificativ.

5.4.   O mai bună aplicare a normelor privind transportul deşeurilor

5.4.1.   CESE salută intenţia Comisiei de a publica orientări pentru îmbunătăţirea aplicării normelor actuale privind transportul deşeurilor în ceea ce priveşte navele ieşite din uz, precum şi de a se angaja în cooperare multilaterală şi de a examina fezabilitatea normelor, prin aplicarea acestora la o listă de nave gata de a fi dezafectate.

5.4.2.   În legislaţia internaţională privind transportul deşeurilor, se recunoaşte faptul că o navă poate deveni deşeu, astfel cum se defineşte în articolul 2 al Convenţiei de la Basel, şi în acelaşi timp poate fi definită ca o navă în temeiul altor norme internaţionale. Prin urmare, există păreri divergente cu privire la momentul când o navă devine deşeu şi dacă aceasta poate fi considerată sursă de poluare, iar proprietarul – poluator, înainte ca procesul de dezmembrare să înceapă. Navele sunt vândute de companiile de transport unor cumpărători care plătesc în numerar şi care, adesea, schimbă pavilionul acestora şi sunt trimise pe şantiere de reciclare, unde preţurile oţelului reciclat pe tonă-deplasament-uşor (ldt) variază de la 150 la 700 de USD. În practică, cei mai mulţi operatori navali tratează rareori, direct sau indirect, cu instalaţiile de dezmembrare. Cu toate acestea, ei ar trebui să fie în măsură, împreună cu şantierele navale, să asigure informaţii cu privire la orice materiale sau condiţii potenţial nocive în cadrul navelor lor şi să determine starea generală a navelor la predarea acestora.

5.4.3.   În mod normal, navele sunt trimise spre dezmembrare atunci când exploatarea lor comercială nu mai este viabilă. Vârsta unei nave nu reflectă în sine gradul de întreţinere al navei şi nici viabilitatea sa comercială, care depinde de fluctuaţiile pieţei transportului de mărfuri. În timp ce ar fi simplu să se ţină o listă a navelor cu o anumită vechime, nu ar fi o sarcină uşoară să se determine data dezmembrării acestora şi să se întreprindă acţiuni de control înainte de intrarea în vigoare a Convenţiei. În orice caz, navele vechi şi cu risc ridicat ar trebui monitorizate cu atenţie, pentru a se asigura respectarea obligaţiilor înainte de dezmembrare.

5.5.   Chestiuni privind auditarea şi certificarea instalaţiilor de dezmembrare

5.5.1.   Convenţia va impune responsabilităţi statelor de pavilion, statelor de port şi statelor care asigură reciclarea. Aceasta nu va include dispoziţii speciale privind auditarea şi certificarea instalaţiilor. Cu toate acestea, linii directoare complementare vor prevedea un astfel de sistem sub controlul statelor care asigură reciclarea. Obiectivul liniilor directoare ale OMI poate fi îmbunătăţit şi prin aplicarea în paralel a standardelor ISO relevante, în curs de elaborare.

5.5.2.   CESE observă că Agenţia europeană pentru siguranţă maritimă (EMSA) a comandat un studiu (12) în scopul elaborării unui model de sistem integrat de gestionare pentru certificarea instalaţiilor de reciclare a navelor, ecologic şi în condiţii de siguranţă. Acest sistem integrat de gestionare european ar trebui să servească drept instrument pentru îmbunătăţirea aplicării Convenţiei OMI. O astfel de procedură de certificare trebuie să fie credibilă la nivel internaţional, ceea ce nu poate fi garantat decât printr-un sistem independent de inspecţie.

5.6.   Asigurarea unei finanţări durabile

5.6.1.   În 2007, Comisia a declarat (13) că trebuie acordată o atenţie specială întrebării dacă ar trebui sau nu acordat ajutor financiar direct instalaţiilor ecologice de dezmembrare a navelor în UE sau proprietarilor de nave care îşi vând navele şantierelor ecologice, fie spre dezmembrare completă, fie spre decontaminare.

5.6.2.   CESE ia notă de intenţia Comisiei de a evalua fezabilitatea optării pentru un sistem de finanţare internaţional obligatoriu pentru dezmembrarea ecologică a navelor („fond pentru dezmembrarea navelor”), pe baza rezultatelor unui studiu. CESE aşteaptă ca studiul să ia în considerare principiile „poluatorul plăteşte” şi „responsabilitatea producătorului” din legislaţia europeană şi consideră că problema finanţării unei dezmembrări sigure şi ecologice a navelor nu va putea fi rezolvată până când nu vor fi adoptate dispoziţii adecvate care să reflecte aşa cum se cuvine partea operatorilor relevanţi în lanţul răspunderii pe durata de viaţă a navelor.

5.6.3.   OMI a creat deja un Fond internaţional voluntar pentru reciclarea navelor, pentru a promova gestionarea ecologică şi în condiţii de siguranţă a reciclării prin intermediul activităţilor de cooperare tehnică ale OMI. Proprietarii de nave ar trebui încurajaţi să contribuie la acest fond. Ar trebui investigat în continuare poate promova un astfel de fond obiectivele Convenţiei. Un fond al UE cu acelaşi obiectiv s-ar confrunta cu problema finanţării sale, deoarece subvenţiile pentru dezmembrarea ecologică a navelor nu ar fi justificate în virtutea legislaţiei europene.

---

(1)  COM(2008) 767 final.

(2)  COM(2007) 269 final.

(3)  J O C 120 din 16.5.2008.

(4)  P6_TA(2008)0222.

(5)  Convenţia de la Basel privind controlul mişcărilor transfrontaliere ale deşeurilor periculoase şi eliminarea acestora.

(6)  SEC(2008) 2847- Document de lucru al serviciilor Comisiei

(7)  J O C 211 din 19.8.2008

(8)  Convenţia internaţională privind controlul sistemelor anticorosive nocive de pe nave [Regulamentul 782(2003) privind interdicţia compuşilor organostanici pe nave].

(9)  Harland and Wolff din Belfast a obţinut recent o licenţă de gestionare a deşeurilor pentru dezmembrarea navelor maritime şi a structurilor maritime şi este în curs de a finaliza dezafectarea şi reciclarea MSC Napoli.

(10)  Măsuri interimare pentru proprietarii de nave care intenţionează să vândă navele spre dezmembrare (BIMCO, IACS; ICS, INTERCARGO, INTERTANKO, IPTA, OCIMF)

(11)  BIMCO = Consiliul Maritim Internaţional şi al Mării Baltice (The Baltic and International Maritime Council)

(12)  Studiu privind certificarea instalaţiilor de reciclare a navelor, raport final, septembrie 2008.

(13)  COM(2007) 269 final.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/72

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind etapa a II-a de recuperare a vaporilor de benzină în timpul alimentării autoturismelor la staţiile de benzină

COM(2008) 812 final – 2008/0229 (COD)

(2009/C 277/14)

Raportor: dl Francis DAVOUST

La 20 ianuarie 2009, în conformitate cu articolul 175 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind etapa a II-a de recuperare a vaporilor de benzină în timpul alimentării autoturismelor la staţiile de benzină

COM(2008) 812 final - 2008/0229 (COD).

Secţiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală şi protecţia mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 17 aprilie 2009. Raportor: dl Francis DAVOUST.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 194 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 5 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   CESE salută elaborarea propunerii de directivă, care reprezintă urmarea angajamentelor luate în cadrul:

—	Strategiei tematice privind poluarea aerului;

—

propunerii Comisiei de modificare a Directivei 98/70/CE privind calitatea benzinei şi a motorinei, care urmăreşte facilitarea utilizării pe scară mai largă a biocarburanţilor, în special a bioetanolului, prin relaxarea cerinţelor de presiune a vaporilor pentru benzină. Comisia a recunoscut că această măsură poate conduce la emisii mai mari de compuşi organici volatili şi a indicat că va propune etapa a II-a de RVB pentru a compensa orice creştere a emisiilor;

—

declaraţiei care a însoţit o nouă directivă privind calitatea aerului înconjurător, prin care Comisia a recunoscut importanţa abordării poluării aerului de la sursă pentru atingerea obiectivelor de calitate a aerului şi prin care a propus o serie de noi măsuri comunitare vizând sursa de poluare, inclusiv etapa a II-a de RVB.

1.2.   CESE reaminteşte că Directiva 94/63/CE are ca obiect recuperarea vaporilor de benzină emişi în atmosferă la depozitarea şi distribuţia benzinei între terminale şi staţiile de benzină (aşa-numita „etapă I de recuperare a vaporilor de benzină”). Vaporii de benzină dislocaţi atunci când o staţie de benzină primeşte un nou transport de benzină sunt retrimişi către camionul-cisternă sau către rezervorul mobil şi apoi către terminal, unde pot fi redistribuiţi.

1.3.   CESE salută opţiunea Comisiei de a instala echipamente pentru etapa a II-a de RVB:

a.	în toate staţiile de benzină noi şi toate staţiile de benzină substanţial renovate, cu o cantitate de benzină descărcată mai mare de 500 m3 pe an;

b.	toate staţiile de benzină noi şi toate staţiile de benzină substanţial renovate, cu o cantitate de benzină descărcată mai mare de 500 m3 pe an, precum şi în toate staţiile mai mari existente (respectiv, cu o cantitate de benzină descărcată mai mare de 3 000 m3 pe an);

c.	în toate staţiile de benzină de la opţiunea (b), la care se adaugă staţiile de benzină situate în sau sub spaţiile rezidenţiale;

d.	în toate staţiile de benzină de la opţiunea (c), la care se include monitorizarea automată a tuturor echipamentelor pentru etapa a II-a, cu rol de restricţionare a vânzărilor de benzină în cazul funcţionării defectuoase a echipamentului.

1.4.   Evaluarea detaliată a opţiunilor este cuprinsă în Studiul de impact care însoţeşte prezenta propunere, care este publicată pe site-ul internet (1).

1.5.   Prin urmare, CESE recomandă adoptarea acestei directive însoţită de modificările propuse la articolele 3, 4 şi 5.

2.   Observaţii generale

2.1.   Prezenta propunere legislativă are ca obiect recuperarea vaporilor de benzină emişi în atmosferă în timpul alimentării autoturismelor la staţiile de benzină (aşa numita „etapă a II-a de recuperare a vaporilor de benzină” sau „RVB”).

2.2.   CESE este pe deplin conştient de faptul că emisiile de compuşi organici volatili prezenţi în benzină compromit calitatea aerului la nivel local şi regional (benzen şi ozon), pentru care au fost definite norme şi obiective de calitate la nivel comunitar. Ozonul de la nivelul solului este un poluant transfrontalier care, în plus, ocupă locul al treilea printre gazele cu efect de seră. Benzenul are efecte cancerigene recunoscute asupra omului. Există mai multe clase de hidrocarburi şi acestea se deosebesc între ele prin tipul de structură moleculară: liniară, ciclică etc. Hidrocarburile aromatice prezintă structuri ciclice nesaturate al căror element de bază este nucleul benzenic, constituit din şase atomi de carbon. Prima hidrocarbură din seria hidrocarburilor ciclice nesaturate este benzenul, a cărui formulă este C6H6. Pentru protejarea sănătăţii, valoarea-limită europeană, fixată de Parlament şi de Comisie este de 9 µg/m3 în medie anuală, cu un obiectiv de 5 µg/m3 în 2010. CESE urmăreşte cu deosebită atenţie să protejeze consumatorul care se aprovizionează de la staţia de benzină şi, în acelaşi timp, angajaţii care lucrează permanent în acest loc.

2.3.   Principala sursă a acestor emisii o constituie pierderile de vapori de benzină din rezervoarele vehiculelor sau în timpul alimentării. Recentele modificări aduse Directivei privind calitatea benzinei, care permit ca în benzină să fie adăugată o cantitate mai mare de etanol, accentuează problema emisiilor, deoarece creşte presiunea de vapori în rezervor. Prin urmare, este momentul să fie căutate noi căi de reducere a acestor emisii.

2.4.   CESE recomandă insistent Comisiei să acorde cât mai urgent atenţie posibilităţii de a modifica vehiculele, astfel încât vaporii de benzină să fie reţinuţi şi absorbiţi chiar în rezervoarele acestora, aşa cum se cere deja în SUA, şi să elaboreze neîntârziat propuneri în acest sens.

2.5.   În acelaşi timp, CESE sprijină actuala propunere a Comisiei, menită să reducă emisiile de vapori de benzină în cursul realimentării vehiculelor.

2.6.   CESE subliniază că practicile actuale în materie de recuperare a vaporilor de benzină în timpul realimentării variază considerabil între statele membre. Prin urmare, sprijină propunerea Comisiei de a recurge la articolul 175 pentru a asigura la nivel european standarde minime de recuperare a vaporilor de benzină în cursul alimentării, lăsând statelor membre libertatea de a impune standarde mai stricte, dacă doresc.

2.7.   Recuperarea vaporilor de benzină emişi în atmosferă la depozitarea şi distribuirea benzinei între terminale şi staţiile de benzină (aşa-numita „etapă I de recuperare a vaporilor de benzină”) este deja reglementată prin intermediul Directivei 94/63/CE.

2.8.   Pentru CESE, etapa a II-a de recuperare a vaporilor de benzină este o etapă logică din perspectiva preocupării pentru calitatea aerului.

2.9.   În plus, CESE constată că această propunere este în conformitate cu cel de-al şaselea Program de acţiune comunitară pentru mediu şi, în acelaşi timp, compatibilă cu cei trei piloni ai Strategiei de la Lisabona. Într-adevăr, aceasta încurajează cererea şi elaborarea de tehnologii necesare recuperării din etapa a II-a.

3.   Observaţii specifice

Articolul 3

Staţii de benzină

3.1.   Punctul 1

3.1.1.   În prima propoziţie ar trebui clarificat cuvântul „prevăzută”. CESE consideră că este deosebit de dificil să existe certitudinea că la deschiderea unei staţii de benzină cantitatea de benzină descărcată va fi identică cu cea prevăzută în proiect.

3.1.2.   CESE doreşte ca, după „500 m3 pe an” să se adauge propoziţia: „Staţia de benzină este obligată să declare cantitatea de benzină descărcată în termen de trei luni de la deschidere”.

3.1.3.   CESE consideră că orice staţie de benzină nouă, cu o cantitate de benzină descărcată mai mică de 500 de m3, trebuie obligată să declare creşterea acestei cantităţi în cazul în care depăşeşte 500 de m3 pe an. Această acţiune trebuie îndeplinită în termen de trei luni de la începutul anului următor celui în care s-a înregistrat depăşirea. În acest caz, echipamentul trebuie instalat în termen de şase luni ale aceluiaşi an.

3.1.4.   La a doua frază, după cuvintele „sau de lucru”, se adaugă: „cu excepţia birourilor întreprinderii”. Într-adevăr, pot exista birouri necesare funcţionării staţiilor de benzină integrate în clădire.

3.1.5.   Formularea punctului 1 devine deci următoarea:

Statele membre se asigură că orice staţie de benzină nouă este echipată cu un sistem pentru etapa a II-a de recuperare a vaporilor de benzină în cazul în care cantitatea de benzină descărcată, efectivă sau prevăzută, este mai mare de 500 m3 pe an. Staţia de benzină este obligată să declare cantitatea de benzină descărcată în termen de trei luni de la deschidere . Orice staţie de benzină nouă, cu o cantitate de benzină descărcată mai mică de 500 de m3, este obligată să declare creşterea acestei cantităţi, în cazul în care depăşeşte 500 de m3 pe an. Această acţiune trebuie îndeplinită în termen de trei luni de la începutul anului următor celui în care s-a înregistrat depăşirea. În acest caz, echipamentul trebuie instalat în termen de şase luni ale aceluiaşi an . Cu toate acestea, toate staţiile de benzină noi situate sub spaţii cu destinaţia permanentă de locuinţe sau de lucru, cu excepţia birourilor întreprinderii , se echipează cu un sistem pentru etapa a II-a de recuperare a vaporilor de benzină indiferent de cantitatea de benzină descărcată, efectivă sau prevăzută.

3.2.   Punctul 2

3.2.1.   CESE consideră că este oportună definirea termenului de „renovare substanţială”. Aceasta trebuie să implice o schimbare semnificativă, de exemplu o creştere cu 20 % a debitelor aparatelor de distribuţie şi umplere cu carburanţi faţă de debitul echivalent iniţial sau trecerea de la o instalaţie de autoservire cu monitorizare la o instalaţie cu sistem automat de monitorizare.

3.2.2.   CESE solicită să nu fie considerate drept renovări majore, deci „schimbări semnificative”: schimbarea simbolului grafic al benzinăriei, trecerea de la instalaţiile tradiţionale la cele de autoservire cu monitorizare, dotarea retroactivă a instalaţiei în conformitate cu reglementările existente.

3.2.3.   Formularea punctului 2 devine deci următoarea:

Statele membre se asigură că orice staţie de benzină existentă, cu o cantitate de benzină descărcată mai mare de 500 m3 pe an, care este supusă unei renovări majore se echipează cu ocazia acestei renovări cu un sistem pentru etapa a II-a de recuperare a vaporilor de benzină. Se înţelege prin renovare majoră o schimbare semnificativă, de exemplu o creştere cu 20 % a debitelor aparatelor de distribuţie şi umplere cu carburanţi faţă de debitul echivalent iniţial sau trecerea de la o instalaţie de autoservire cu monitorizare la o instalaţie cu sistem automat de monitorizare. Dimpotrivă, nu pot fi considerate renovări majore, deci „schimbări semnificative”, schimbarea simbolului grafic al unei benzinării, trecerea de la instalaţiile tradiţionale la cele cu autoservire supravegheată, dotarea retroactivă a instalaţiei în conformitate cu reglementările existente .

3.3.   Punctul 3

3.3.1.   CESE recomandă adăugarea următorului text: „Orice benzinărie cu o cantitate de benzină descărcată mai mică de 3 000 de m3 pe an este obligată să declare creşterea acesteia, în cazul în care depăşeşte 3 000 de m3 în cursul anului calendaristic respectiv.” În acest caz, echipamentul trebuie instalat în termen de şase luni ale aceluiaşi an.

3.3.2.   Formularea punctului 3 devine deci următoarea:

Statele membre se asigură că orice staţie de benzină existentă, cu o cantitate de benzină descărcată mai mare de 3 000 m3 pe an, care este supusă unei renovări majore se echipează cu ocazia acestei renovări cu un sistem pentru etapa a II-a de recuperare a vaporilor de benzină. Orice benzinărie cu o cantitate de benzină descărcată mai mică de 3 000 de m3 pe an este obligată să declare creşterea acesteia, în cazul în care depăşeşte 3 000   de m3 în cursul anului calendaristic respectiv. În acest caz, echipamentul trebuie instalat în termen de şase luni ale aceluiaşi an .

Articolul 4

Nivelul minim de recuperare a vaporilor de benzină permis

3.4.   Punctul 1

3.4.1.   CESE propune înlocuirea valorii de 85 % cu 90 %. De fapt, anumite state membre au fixat deja acest procentaj.

3.4.2.   Formularea punctului 1 devine deci următoarea:

Statele membre se asigură că eficienţa de captare a hidrocarburilor a unui sistem pentru etapa a II-a de recuperare a vaporilor de benzină este mai mare sau egală cu 85 % 90 %.

3.5.   Punct nou

3.5.1.   CESE recomandă clarificarea definiţiei echipamentelor de recuperare a vaporilor în etapa a II-a.

Articolul 5

Inspecţiile periodice şi conformitatea

3.6.   Punctul 1

3.6.1.   În opinia CESE, controlul anual pentru staţiile de benzină care dispun de sisteme automate de monitorizare este cu atât mai necesar, cu cât defecţiunile se produc în absenţa personalului.

3.6.2.   Formularea punctului 1 devine deci următoarea:

După instalarea unui sistem automat de monitorizare , statele membre se asigură că eficienţa de captare a hidrocarburilor este testată cel puţin o dată pe an.

3.7.   Punctul 2

3.7.1.   CESE propune eliminarea primei fraze.

3.7.2.   În a doua frază, CESE recomandă să se înlocuiască cuvintele „şi întrerupe automat fluxul de benzină la pompa care prezintă defecţiuni dacă acestea nu sunt remediate în termen de 7 zile” cu „semnalul de funcţionare defectuoasă a sistemului de recuperare pentru etapa a II-a determină întreruperea distribuirii carburantului dacă defecţiunile nu sunt remediate în termen de 72 de ore.”

3.7.3.   Termenul prevăzut, de 7 zile, este mult prea lung. Această dispoziţie are trebui să se aplice şi în cazul staţiilor de benzină cu monitorizare.

3.7.4.   Formularea punctului 2 devine deci următoarea:

În cazul în care a fost instalat un sistem automat de monitorizare, statele membre se asigură că eficienţa de captare a hidrocarburilor este testată cel puţin o dată la trei ani. Sistemul automat de monitorizare detectează automat deficienţele de funcţionare ale sistemului pentru etapa a II-a de recuperare a vaporilor de benzină şi deficienţele proprii, şi le indică operatorului staţiei de benzină. şi întrerupe automat fluxul de benzină la pompa care prezintă defecţiuni dacă acestea nu sunt remediate în termen de 7 zile Semnalul de funcţionare defectuoasă a sistemului de recuperare pentru etapa a II-a determină întreruperea distribuirii carburantului dacă defecţiunile nu sunt remediate în termen de 72 de ore .

---

(1)  http://ec.europa.eu/environment/air/transport/petrol.htm

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/75

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind performanţa energetică a clădirilor (reformare)

COM(2008) 780 final (1) – 2008/0223 (COD)

(2009/C 277/15)

Raportor: dl ŠIUPŠINSKAS

La 27 ianuarie 2009, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind performanţa energetică a clădirilor (reformare)

COM(2008) 780 final/2 2008/0223 (COD).

Secţiunea pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 15 aprilie 2009. Raportor: dl ŠIUPŠINSKAS.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 14 mai 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 147 de voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 2 abţineri.

1.   Recomandări

1.1.   CESE aprobă îmbunătăţirea Directivei privind performanţa energetică a clădirilor, propusă de Comisie, însă cu anumite rezerve: directiva trebuie să prevadă că renovările trebuie să urmărească obiectivul creşterii eficienţei energetice a clădirilor, însă nu doar în vederea diminuării consumului de energie, ci şi a reducerii costurilor energiei.

1.2.   În conformitate cu obiectivele politice ale UE, statele membre trebuie să se asigure că, prin renovarea clădirilor în vederea creşterii eficienţei lor energetice, se diminuează nu numai consumul de energie, ci şi costurile energiei.

1.3.   Dispoziţiile naţionale emise în temeiul acestei directive trebuie să ia în considerare caracteristicile arhitecturale şi cele de construcţie, şi anume necesarul de energie pentru încălzire, răcire, aerisire, iluminare, instalaţiile mecanice (de exemplu, ascensoarele), pentru prepararea apei calde şi a celei reci şi pentru instalaţiile de eliminare a deşeurilor.

1.4.   CESE aprobă recomandarea ca, înainte de începerea construcţiei, să se verifice fezabilitatea următoarelor posibilităţi tehnice:

—	generarea de căldură şi electricitate din surse de energie regenerabilă;

—	cogenerarea de electricitate şi căldură şi eventual generarea de electricitate, căldură şi frig (trigenerare);

—	încălzirea şi răcirea de la distanţă;

—	pompe de căldură;

—	sonde şi colectoare geotermice.

1.5.   CESE consideră că este important ca statele membre să depună eforturi sporite, în vederea îmbunătăţirii formării profesionale a lucrătorilor din domeniul construcţiilor, ţinând seama de aspectele legate de construcţia durabilă şi de utilizarea surselor de energie regenerabilă.

1.6.   Comitetul salută în special faptul că propunerea de directivă scoate în evidenţă rolul-cheie al sectorului public în dezvoltarea întregului sector al construcţiilor.

1.7.   Statele membre şi autorităţile locale sunt invitate să utilizeze în mod mai activ şi mai eficient fondurile puse la dispoziţie de Banca Europeană de Investiţii pentru promovarea „finanţării din terţe surse” (2) prin intermediul societăţilor de servicii energetice (ESCO).

1.8.   Inspecţia instalaţiilor de încălzire, aerisire şi climatizare trebuie efectuată în mod repetat la intervale regulate, în conformitate cu dispoziţiile legale de la nivel naţional şi luând în considerare costurile aferente. Rapoartele de inspecţie trebuie să conţină, pe lângă recomandări de îmbunătăţire şi cerinţe privind siguranţa funcţionării instalaţiilor.

1.9.   În afară de aceasta, în versiunea reformată a directivei se solicită statelor membre să stabilească şi să aplice sancţiuni şi amenzi. CESE este de părere că trebuie făcută o diferenţiere în funcţie de părţile în cauză – publice sau private –, iar mărimea sancţiunii, respectiv valoarea amenzii trebuie stabilite ţinând seama de principiul subsidiarităţii. În cazul în care nerespectarea dispoziţiilor comunitare constituie o încălcare a legii, aceasta ar trebui considerată ca atare şi la nivel comunitar, iar acest lucru stabilit în directivă.

1.10.   CESE consideră că statele membre ar trebui să le acorde cetăţenilor sprijin tehnic la reabilitarea locuinţelor.

1.11.   Asociaţiile de proprietari din complexele rezidenţiale cu blocuri de locuinţe uniforme specifice tuturor noilor state membre ale UE ar întâmpina dificultăţi în eliberarea unor certificate de performanţă energetică pentru toate blocurile de locuinţe-tip. Prin eliberarea certificatelor de performanţă energetică pe baza evaluării (3) unui alt bloc de locuinţe cu construcţie comparabilă s-ar putea economisi costurile de renovare şi s-ar putea reduce sarcinile administrative.

1.12.   În afară de aceasta, pe baza principiului ghişeului unic, administraţiile locale le-ar putea oferi locuitorilor blocurilor de locuinţe soluţii privind finanţarea renovării, contractele de construcţie, întreţinerea, eliberarea de certificate de performanţă energetică etc.

1.13.   CESE este de părere că, într-un timp relativ scurt, elaborarea versiunii reformate a directivei va contribui la reducerea emisiilor de CO2 şi va avea efecte sociale pozitive, nu în ultimul rând prin:

—	diminuarea necesarului de energie;

—	îmbunătăţirea calităţii vieţii familiilor defavorizate;

—	înfiinţarea de locuri de muncă pentru şomerii pe termen lung.

1.14.   CESE recomandă armonizarea completă a noii mărci de identificare a ramelor pentru geamuri şi a produselor pentru construcţii cu Directiva privind performanţa energetică a clădirilor.

1.15.   CESE consideră că în cazul demolării blocurilor de locuinţe a căror reabilitare energetică nu mai este posibilă, cei în cauză trebuie să fie contactaţi de autorităţi şi locuitorilor trebuie să li se ofere noi posibilităţi de cazare. În general, consultarea organizaţiilor societăţii civile trebuie inclusă în specificaţiile pentru fiecare măsură de punere în aplicare a directivei, iar în ţările în care există CES naţionale (4), acestea trebuie consultate sistematic.

2.   Introducere

2.1.   CESE a emis deja mai multe avize importante privind reducerea emisiilor de CO2, măsurile de economie de energie în contextul politicii comune a UE, precum şi calitatea energetică a clădirilor şi utilarea acestora. Pe baza cerinţelor stabilite de reglementările UE, pentru clădirile nou construite se urmăreşte obţinerea unor rezultate concrete, al căror efect îl resimt în primul rând consumatorii, dar de care beneficiază toată ţara. Se poate face trimitere, printre altele, la avizele TEN/227, 263, 283, 274, 286, 309, 269, 299, 311, 332 şi 341 (5).

2.2.   Cele douăsprezece state membre noi au demarat punerea în practică a dispoziţiilor legale mult mai târziu după aderarea la UE, astfel încât aceste state sunt în urma statelor membre vechi în ceea ce priveşte aspectele legate de performanţa energetică a clădirilor, iar starea clădirilor rezidenţiale şi a celor administrative este departe de a corespunde cerinţelor minime ale directivei.

2.3.   CESE şi-a exprimat deja punctul de vedere privind directiva în avizul său din 17 octombrie 2001 (6). Prin urmare, prezentul aviz face referire doar la propunerea de reformare a Directivei 2002/91/CE [COM(2008) 780 final], urmărind evidenţierea caracteristicilor noilor state membre în contextul acestei directive.

2.4.   Este îmbucurător faptul că printre obiectivele politicii UE se numără şi un confort mai ridicat pentru cetăţeni şi o reducere a costurilor energiei.

2.5.   Directiva în vigoare prezintă următoarele aspecte:

—	metoda de calcul al eficienţei energetice privind clădirile noi şi cele existente, aflate în curs de renovare;

—	stabilirea cerinţelor minime în materie de performanţă energetică;

—	eliberarea certificatelor de performanţă energetică;

—	inspecţia cazanelor şi a instalaţiilor de încălzire;

—	inspecţia instalaţiilor de climatizare.

2.6.   După audierea actorilor relevanţi, versiunea reformată a directivei scoate în evidenţă în ce fel se poate ajunge la anumite îmbunătăţiri, printr-o abordare bine orientată.

3.   Observaţii generale

3.1.   În UE, 40 % din consumul de energie şi din emisiile de dioxid de carbon se înregistrează în sectorul construcţiilor (clădiri rezidenţiale şi comerciale). Acest sector reprezintă aproximativ 9 % din PIB (cca 1 300 miliarde EUR) şi creează aproximativ 7-8 % (rezumatul evaluării impactului) din locurile de muncă din UE (pentru aproximativ 15-18 milioane din totalul de 225,3 milioane de persoane încadrate în muncă, conform Eurostat). 40 % din clădiri aparţin sectorului public, iar 74 % au suprafaţa sub 1 000 m2.

3.2.   În prezent, societatea îşi îndreaptă atenţia cu precădere asupra:

—	chestiunilor legate de protecţia mediului;

—	sănătăţii consumatorului (de exemplu, calitatea aerului din încăperi, accesul pentru persoanele în vârstă);

—	confortului locuinţelor;

—	eficacităţii aparatelor electrice şi a instalaţiilor de încălzire. Acest sector este reglementat prin numeroase prevederi care adesea se contrazic (7).

3.3.   Societatea civilă trebuie să evalueze impactul economic al directivei, utilitatea şi efectele viitoare ale propunerilor, din punctul de vedere al persoanelor implicate şi al diferitelor grupuri sociale dintr-o anumită regiune, pornind de la o perspectivă pe termen lung.

3.4.   Eliberarea certificatelor de performanţă energetică pentru clădiri reprezintă nu numai un mijloc de a determina clasa de eficienţă energetică pentru o anumită clădire, ci şi un impuls pentru a căuta noi soluţii de planificare.

Datorită măsurilor necesare de protecţie a climei, sectorul construcţiilor ascunde un mare potenţial pentru ocuparea forţei de muncă.

3.5.1.   Pe baza Directivei 2002/91/CE şi a reformării propuse, anual se creează în medie 60 000 de noi locuri de muncă în cele 15 state membre vechi şi aproximativ 90 000 de locuri de muncă în cele 12 state membre noi.

3.5.2.   Prin transpunerea măsurilor de asigurare a unei calităţi înalte a energiei (clădiri cu un consum anual de până la 50 kWh/m2), în UE s-ar putea crea anual 1 000 000 de noi locuri de muncă (8) (aceasta este echivalentul a 10 % din locurile de muncă din acest sector).

3.5.3.   În prezent, prea puţini lucrători din sectorul construcţiilor deţin o calificare în tehnologiile necesare pentru a se ajunge la niveluri ridicate ale eficienţei energetice. Directiva propune să se asigure, prin acţiuni de formare profesională, calificarea specialiştilor care pot lucra în domeniul clădirilor durabile.

3.6.   Tocmai perspectiva asupra viitorului este importantă pentru noi, deoarece la punctul 3.4 al Avizului INT/415 (9), CESE a formulat o idee care se referă la toate actele legislative. Acestea trebuie să fie: inteligibile, accesibile, acceptabile şi aplicabile. În ceea ce priveşte aspectele tehnice ale directivei, se pot adăuga, cu titlu complementar, următoarele caracteristici: aceasta trebuie să fie oportună, realizabilă şi să se raporteze la fapte reale.

3.7.   La punctul 2.1.3 al Avizului TEN/299 (10) se menţionează că, în cazul locuinţelor obişnuite, consumul doar pentru încălzire se ridică anual la 180 kWh/m2. Conform datelor de care dispun raportorul şi expertul, consumul mediu anual pentru încălzire în locuinţele-tip din statele baltice, precum şi în locuinţele cu o vechime similară din ţările vecine se ridică la 150 kWh/m2. Experienţa arată că necesarul de energie poate fi redus la jumătate după renovarea şi izolarea termică a clădirii, în condiţii climatice neschimbate.

3.8.   Punctul 3.1 al Avizului TEN/299 (10) face trimitere la dispoziţiile comunitare relevante, care se referă la situaţia actuală din UE.

3.9.   Direcţia Generală Mediu şi Direcţia Generală Întreprinderi şi Industrie elaborează în prezent dispoziţii legale pentru marcajul elementelor de construcţie care, chiar dacă nu produc energie, contribuie la reducerea consumului de energie (ferestre, pereţi, sisteme de domotică integrate).

3.10.   Reformarea, respectiv revizuirea dispoziţiilor în vigoare poate contribui în mod semnificativ la reducerea consumului de energie din clădiri.

4.   Observaţii specifice

4.1.   În versiunea reformată a directivei sunt prevăzute următoarele modificări:

—	extinderea domeniului de aplicare a directivei. Certificatele energetice devin obligatorii pentru toate clădirile. Trebuie menţionat că 74 % din totalul clădirilor existente în EU au o suprafaţă utilă de mai puţin de 1 000 m2;

—	extinderea şi promovarea eliberării de certificate energetice în sectorul public;

—	întărirea rolului experţilor care eliberează certificate energetice;

—	statele membre trebuie să stabilească noi măsuri concrete pentru a crea condiţii de finanţare mai favorabile pentru investiţiile destinate îmbunătăţirii eficienţei energetice;

—	acordarea unei atenţii sporite problemelor legate de instalaţiile de climatizare;

—	actualizarea periodică a normelor de eficienţă energetică ale CEN.

4.2.   Cota energiei utilizate de clădiri, menţionată la considerentul 6 al directivei, este sensibil mai ridicată în ţări cu o climă rece şi, prin urmare, se propune ca, în versiunea reformată a directivei, la considerentul 8, să se ţină seama în mod corespunzător de condiţiile climatice şi locale, în special la repartizarea investiţiilor.

4.3.   CESE salută dispoziţiile articolului 10, conform căruia certificatele energetice pot fi emise în cazul unor blocuri cu o instalaţie comună de încălzire, pe baza unui certificat energetic comun pentru întreaga clădire, sau pe baza evaluării unei alte locuinţe asemănătoare din acelaşi bloc, deşi statele membre ale UE ar putea să simplifice mai mult procedura de eliberare a certificatelor energetice pentru blocurile-tip.

4.4.   Locuinţele devin mai atractive pentru viitorii proprietari sau chiriaşi dacă informaţiile din certificatele privind performanţa energetică conform articolului 10 – indiferent dacă acestea sunt obligatorii sau voluntare – sunt fiabile. Propunerea opţiunii B 1 privind efectuarea unor controale, prin sondaj, ale certificatelor pentru a garanta fiabilitatea acestora este, în opinia Comitetului, acceptabilă şi recomandabilă; aceasta nu ar trebui însă să ducă la impunerea de sancţiuni conform articolului 22. Este de dorit ca noul certificat energetic pentru blocuri să reprezinte un document care să garanteze calitatea energetică pe termen lung. Certificatul pentru o instalaţie de încălzire nou instalată ar trebui eliberat de personalul de specialitate independent (articolul 16), împreună cu instalatorul.

4.5.   CESE salută pragurile stabilite în directivă, de 20kW pentru puterea nominală a instalaţiilor de încălzire (articolul 13) şi de 12kW pentru puterea nominală a instalaţiilor de climatizare (articolul 14). În funcţie de utilizarea, fie a combustibililor fosili, fie a surselor regenerabile de energie, statele membre ale UE ar putea să stabilească în regiunile lor praguri şi intervale de inspecţie diferite pentru sistemele de încălzire. Calitatea rapoartelor de inspecţie ar trebui controlată în mod repetat, prin sondaj, în conformitate cu articolul 17; nu este însă clar dacă recomandările expertului privind îmbunătăţirea sistemului trebuie să aibă caracter obligatoriu sau pot fi ignorate, sau dacă „consecinţele financiare”, conform articolul 19, sunt considerate drept sancţiuni. În dispoziţiile legale de la nivel naţional ar trebui să se prevadă că trebuie acordat acces inspectorilor pe proprietatea privată, în vederea inspectării instalaţiilor de încălzire.

4.6.   Eficienţa energetică a unui cazan introdus pe piaţă de un producător este certificată într-un laborator specializat, conform cerinţelor standard, şi este specificată pe eticheta cazanului. Astfel, este evitată publicitatea înşelătoare şi este garantată calitatea. Recomandările rezultate dintr-o verificare ulterioară regulată sau voluntară a cazanului, în condiţii de exploatare, ar motiva proprietarul să urmărească exploatarea eficientă a cazanului, ţinând seama de parametrii tehnici de performanţă maximi ai acestuia.

4.7.   Compararea tuturor dispoziţiilor conţinute în versiunea reformată a directivei duce la concluzia că acestea merită toate respectate, sunt utile, iar modalităţile propuse, de îmbunătăţire a eficienţei energetice a clădirilor, nu se opun una alteia, putând fi puse în aplicare în paralel.

4.8.   Sunt necesare valori de referinţă la nivelul UE pentru consumul de energie şi o metodă conformă articolului 5 din directivă şi opţiunii D1 (sinteza analizei de impact), întrucât, în prezent, valorile de consum anuale măsurate în diferite ţări în kWh/m2 sunt dificil de comparat datorită particularităţilor climatice. Cu ajutorul unor valori de referinţă regionale, ar putea fi calculat diferenţiat consumul de energie pentru încălzire şi răcire. Ar fi util ca valorile de referinţă să nu fie stabilite în funcţie de temperatura exterioară, ci de numărul caracteristic pentru fiecare stat membru de zile reci şi calde (heating degree-days, cooling degree-days), care reflectă mai bine influenţa climei asupra consumului de energie decât temperatura exterioară medie.

4.9.   Bineînţeles că parametrii fundamentali pentru calcularea eficienţei energetice (şi nu valorile numerice concrete) trebuie să fie unitari în toate statele membre ale UE şi că, în afară de aceasta, trebuie aplicată o metodă de calcul uniformă. Prin astfel de calcule însă este greu de apreciat nivelul propriu-zis al unei ţări: rămâne neclar dacă se atinge sau nu nivelul optim din punct de vedere al costurilor, căci nivelul este determinat de mulţi alţi parametri (independenţi de climă) ai economiei libere de piaţă.

4.10.   Rezultatele sunt cele mai vizibile în cazul renovării clădirilor cu indicatori energetici învechiţi, provizorii sau foarte slabi, în conformitate cu articolul 4 (şi cu opţiunea D3). Clădirile cu cele mai mari deficienţe sunt însă, cel mai adesea, şi vechi şi uzate. Nu merită să se sprijine renovarea unor astfel de clădiri prin subvenţii publice atunci când durata de amortizare a investiţiilor depăşeşte în mod evident durata previzibilă de utilizare a clădirii. Un astfel de mod de a proceda în cazul renovărilor ar avea efecte negative. În cazul clădirilor cu deficienţele cele mai serioase, ar trebui să fie selectate cu foarte multă atenţie acelea pentru care se pune problema renovării.

4.11.   Deoarece nu există case cu emisii zero (articolul 9), nu ar trebui mers prea departe; în opinia CESE ar trebui să se procedeze mai flexibil şi să se ofere statelor membre libertatea de a alege soluţiile optime. O valoare zero a emisiilor ar trebui urmărită doar ca un ideal de viitor.

4.12.   În prezent, se poate face trimitere în acest context la aşa-numitele clădiri pasive, al căror necesar de încălzire anual se ridică la cel mult 15 kWh/m2, precum şi la clădirile din categoria A, al căror necesar de încălzire anual măsoară maximum 30 kWh/m2.

5.   Concluzii

5.1.   Potrivit concluziilor analizei de impact, directiva reformată oferă o bună perspectivă de succes pentru economisirea de energie, iar CESE este încrezător că extinderea domeniului de aplicare a directivei va contribui la exploatarea potenţialului clădirilor în materie de economii de energie.

5.2.   CESE este de părere că prin investiţiile evaluate la 8 miliarde de EUR anual sunt greu de îndeplinit obiectivul urmărit de directiva reformată şi efectele financiare dorite deoarece, doar pe baza exemplului noilor state membre, se poate aprecia că sunt mult mai ridicate cheltuielile necesare renovărilor. Costurile şi volumul renovărilor sunt influenţate de anumiţi factori, care nu depind de dispoziţiile directivei.

5.3.   Volumul renovărilor necesare în Lituania devine clar pe baza următoarelor cifre: există aproximativ 40 000 de clădiri de locuit vechi, nerentabile din punctul de vedere al eficienţei energetice. În cazul a aproximativ 600 de clădiri existente, au fost realizate diferite îmbunătăţiri în vederea reducerii costurilor la energie (cel mai adesea prin înlocuirea ferestrelor), iar aproximativ 60 de clădiri au fost renovate temeinic. Chiar dacă datele din diferite surse sunt divergente, acestea indică faptul că există întârzieri serioase în raport cu planificările. În acest ritm, lucrările de renovare s-ar putea întinde pe mai mult de 100 de ani, mai ales că renovările în conformitate cu directiva în vigoare nici nu au început deja.

5.4.   Motive financiare. Un exemplu tipic: conform datelor societăţii „Vilniaus energija”, care furnizează capitalei lituaniene Vilnius încălzire urbană, o locuinţă de 60 m2 consumă anual pentru încălzire şi apă caldă aproximativ 200 kWh/m2, din care 140 (11) kWh/m2 pentru încălzire. Prin izolarea termică a unei clădiri şi economisirea a 50 % din necesarul de încălzire, locatarii ar economisi anual, la un preţ de 0,072 EUR/kWh, 5,07 EUR/m2, respectiv 304,20 EUR. Conform datelor primăriei oraşului Vilnius, o renovare temeinică a unui bloc de locuinţe costă în medie 165 EUR/m2  (12). În cazul în care împrumuturile contractate pentru renovare trebuie rambursate în cursul a 20 de ani, locatarii unei astfel de clădiri trebuie să plătească cel puţin 41,30 EUR lunar. Conform sondajelor, doar 5 % dintre locatari sunt dispuşi la aceasta.

Autorităţile nu sunt capabile să contribuie la finanţarea reabilitării termice a clădirilor: de la adoptarea programului de modernizare a blocurilor de locuinţe în anul 2004 până în noiembrie 2008, au fost puse la dispoziţie în acest scop 37,3 milioane de EUR, ceea ce corespunde la 0,5 % din bugetul anual (13). De aceea, prin adoptarea versiunii reformate a directivei în PE, conform propunerii prezentate Parlamentului de către Silvia-Adriana Ţicău (RO), membru PE, o mai bună repartizare a fondurilor structurale ar putea să dea un nou impuls procesului de renovare.

5.5.   Motive psihologice şi juridice. O reducere considerabilă a costurilor la energie se obţine doar prin izolarea termică, însă durata de amortizare a acestei măsuri se ridică la mai multe decenii. Din perspectiva duratei de viaţă a unei persoane, aceasta este o perioadă imposibil de estimat. Tinerii nu ştiu unde vor trăi în 20 de ani, persoanele care se îndreaptă către vârsta de 60 de ani nu sunt sigure că vor mai trăi în 20 de ani şi, în consecinţă, aceste două categorii de populaţie (în total circa 20 % din populaţie (14)) nu sunt interesate de o renovare. Acestora li se adaugă locatarii fără resurse, cărora li se acordă ajutoare pentru încălzire. Argumentul potrivit căruia o renovare duce la creşterea valorii locuinţei îşi pierde în acest caz forţa. În cazul în care clădirea – învechită –este demolată, proprietarul rămâne fără locuinţă şi adesea nu are nici drept la terenul pe care se afla clădirea, cu excepţia cazului în care l-a cumpărat în prealabil. Această situaţie este îmbunătăţită prin articolul 19 al versiunii reformate a directivei, care prevede inclusiv măsuri de informare a proprietarului şi chiriaşului, prin intermediul unor campanii de informare, în cadrul unor programe comunitare.

5.6.   O influenţă negativă asupra reabilitării termice o are opinia, răspândită în rândul consumatorilor, conform căreia renovarea îl împovărează pe proprietar cu un credit pe termen lung care, în cazul unei deteriorări a situaţiei economice, în anumite circumstanţe, nu poate fi rambursat, iar încasările furnizorilor de energie pentru o clădire renovată nu se modifică sau chiar cresc în urma unei ajustări a tarifelor influenţate de lobby ilegal şi de corupţie. Această opinie a apărut în parte deoarece furnizorii de încălzire urbană - sistem care predomină în noile state membre - măresc preţurile la încălzire pentru toată lumea, din dorinţa de a obţine profituri excesive în condiţiile unui consum mai redus de căldură, inclusiv pentru clădirile renovate. –Este aşadar o problemă greu de rezolvat. În cazul în care, după punerea în aplicare a versiunii reformate extinse a acestei directive, pot fi reduse notele de plată prin eliberarea prevăzută a certificatelor de eficienţă energetică pentru echipamente şi pot fi sancţionate încălcările, conform articolului 22, temerile consumatorului ar putea fi disipate prin măsuri tehnice şi administrative.

5.7.   Datorită renovărilor pe scară largă, se vor obţine economii de energie termică pentru clădiri, însă reducerea aşteptată a emisiilor de CO2 ar putea să nu se producă. În cazul obţinerii energiei termice prin instalaţii de cogenerare, este utilizată căldura reziduală rezultată la generarea de electricitate. Prin reducerea consumului de încălzire, o parte a căldurii reziduale neutilizate poate fi utilizată pentru încălzirea clădirilor nou construite, astfel fiind reduse emisiile de dioxid de carbon.

5.8.   În absenţa unor garanţii din partea statului, a sprijinului şi a perspectivelor, consumatorii au o atitudine pesimistă. La aceasta se adaugă faptul că nici directiva în vigoare, nici cea revizuită nu garantează faptul că se respectă principiul unui ghişeu unic pentru procesul de renovare, care este dorit de toate părţile interesate şi de consumatori. Atunci când costurile energetice pot rezulta din facturile plătite sau când ambele părţi contractuale au ajuns la un acord, consumatorii au rezerve faţă de cerinţa exprimată la articolul 11 aliniatele (3) şi (4), conform căreia, la vânzarea sau închirierea unui apartament într-un bloc cu mai multe apartamente, trebuie prezentat un certificat energetic. Astfel ar apărea costuri suplimentare.

5.9.   Există numeroase exemple de produse pentru construcţii create de mâna omului (15)  (16), dintre care se pot alege cele mai potrivite. În cazul în care însă piaţa este invadată brusc de fluxuri de investiţii uriaşe destinate renovărilor, în vederea revigorării sectorului construcţiilor, există pericolul ca, datorită eforturilor de a profita rapid de acest resurse, să se acordă mai puţină atenţie calităţii produselor. Cu toate acestea, dispoziţiile directivei (articolele 16 şi 17), referitoare la experţii independenţi şi la sistemul de control independent, ar împiedica utilizarea unor produse cu o calitate mai scăzută, cu condiţia ca acestor experţi să le fie atribuite competenţe sporite.

---

(1)  Pentru versiunea în limba engleză, documentul supus examinării este COM(2008) 780 final/ 2 2008/0223 (COD).

(2)  A se vedea Directiva 93/76/CEE, JO L 237, 22.9.1993, p. 28-30.

(3)  Extinderea prevederilor articolului 10 alineatul (5) litera (b) (reformarea).

(4)  Prin aceasta se asigură respectarea prevederilor articolului 1 (demnitatea umană) şi ale articolului 34 alineatul (3) (asistenţă în ceea ce priveşte locuinţa) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

(5)  Broşura Secţiunii TEN: What Energy Policy for Europe? Key points of recent EESC opinions (Ce fel de politică energetică pentru Europa? Puncte-cheie din avizele recente ale CESE) (şi alte surse ale CESE).

(6)  „Performanţa energetică a clădirilor”, JO C 36, 8.2.2002, p. 20.

(7)  O iniţiativă privind pieţele-pilot pentru Europa, COM(2007) 860.

(8)  Studiu al Direcţiei Generale Mediu (Agenţia pentru dezvoltare socială).

(9)  „Abordarea proactivă a dreptului”, JO C 175, 28.7.2009, p. 26.

(10)  „Performanţa energetică a clădirilor – contribuţia utilizatorilor finali”, JO C 162, 25.6.2008, p. 62.

(11)  K. Nėnius, Programul primăriei Vilnius Să renovăm casele – să reînnoim oraşul (în lituaniană), http://www.krea.lt/uploads/Busto_progr_bendrijos_EAIP.ppt#22.

(12)  E. Levandraitytė, O politică forte este iminentă, Statyba ir architektūra (Revista „Construcţii şi arhitectură”, în lituaniană), 2008/12, p. 26-29.

(13)  V. Martinaitis, Necesarul de energie al blocurilor de locuinţe lituaniene şi provocările pentru economia Lituaniei (în lituaniană), 22.10.2008, Material al unui atelier pe tema „Cea mai scumpă iarnă”).

(14)  Oficiul pentru statistică, Locuitorii oraşului Vilnius şi spaţiul locativ (în lituaniană), http://www.stat.gov.lt/uploads/docs/Vilniaus_saviv.pdf

(15)  „Stabilirea unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor de construcţie”, JO C 218, 11.9.2009, p. 15.

(16)  Prin aceasta se asigură respectarea articolului 1 şi a articolului 34 alineatul (3), din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, privind demnitatea umană şi asistenţa în ceea ce priveşte locuinţa.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/81

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Consiliului privind obligaţia statelor membre de a menţine un nivel minimal de rezerve de petrol brut şi/sau de produse petroliere

COM(2008) 775 final – 2008/0220 (CNS)

(2009/C 277/16)

Raportor: dl CEDRONE

La 10 decembrie 2008, în conformitate cu articolele 100 şi 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Consiliului privind obligaţia statelor membre de a menţine un nivel minimal de rezerve de petrol brut şi/sau de produse petroliere

COM(2008) 775 final – 2008/0220 (CNS).

Secţiunea pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 15 aprilie 2009. Raportor: dl CEDRONE.

În cea de a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 182 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 8 abţineri.

1.   Concluzii

1.1.   CESE consideră că, pe lângă alte calităţi, propunerea are marele merit de a simplifica legislaţia în vigoare din acest domeniu, întrucât se trece de la cele trei dispoziţii în vigoare la una singură. De asemenea, ea permite simplificarea procedurilor administrative în statele membre, deoarece impune apropierea obligaţiilor de stocare de cele ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie – AIE – (în realitate, apropierea nu este atât de mare).

1.2.   Propunerea ţine seama de principiul subsidiarităţii şi îl aplică în mod corespunzător cu privire la un bun de utilitate publică; piaţa internă trebuie să garanteze faptul că, în caz de criză mondială, toate stocurile puse în circulaţie pot fi comercializate liber, de către toate ţările implicate, indiferent dacă acestea fac parte sau nu din Agenţia Internaţională pentru Energie.

1.3.   Cel puţin în etapa actuală, coordonarea reprezintă cea mai bună modalitate de menţinere a unui nivel ridicat de siguranţă în aprovizionarea cu petrol a Uniunii Europene şi de adoptare a unor criterii comune.

1.4.   Propunerea de directivă supusă examinării facilitează adoptarea unor prevederi rapide şi mai eficiente în situaţii de criză, ţinând seama şi de relaţia care s-a creat până în prezent între sistemele UE şi AIE, precum şi de nevoile reale care se pot ivi în situaţii de urgenţă.

1.5.   CESE consideră că este necesară o strategie globală, care să vizeze, pe cât posibil, obţinerea unui nivel maxim de autonomie energetică a Uniunii.

1.6.   Propunerea de directivă se înscrie pe această traiectorie, dar este încă insuficientă pentru realizarea obiectivului propus.

1.7.   CESE consideră că problema principală constă nu atât în proprietatea asupra stocurilor, care ar putea avea repercusiuni financiare grave, cel puţin pentru unele state membre ale Uniunii, cât în controlul asupra acestora, care trebuie să fie cât se poate de riguros, public şi gestionat de preferinţă la nivel european.

1.8.   Aşadar, stocurile specifice şi cele de urgenţă se pot afla şi în proprietatea întreprinderilor, cu condiţia ca statul sau, de preferat, Uniunea Europeană să deţină în continuare controlul asupra acestora. Conform propunerii Comisiei, doar în cazul în care un astfel de control s-ar dovedi lipsit de eficienţă s-ar putea opta pentru trecerea stocurilor specifice în proprietate publică.

1.9.   În opinia CESE, este de preferat să fie menţinute stocuri care să corespundă consumului pe durata a 70 de zile, şi nu importurilor nete pe parcursul a 90 de zile.

1.10.   Se poate urmări şi obiectivul transformării parţiale a stocurilor comerciale în stocuri de urgenţă. Pentru o reală solidaritate în cadrul Uniunii, s-ar putea institui principiul punerii rapide în comun a stocurilor în situaţie de criză. De exemplu, ar putea fi luată în studiu şi adaptată regula „foloseşti sau pierzi” (use-it-or-lose-it), care se aplică deja pe piaţa europeană a energiei.

1.11.   CESE invită Comisia să-şi evalueze posibilităţile de uniformizare a taxelor (accizelor) asupra stocurilor de petrol din diferitele ţări.

2.   Propuneri

2.1.   CESE solicită din partea Comisiei, în materie de stocuri de petrol, măsuri mai energice, care să vizeze în primul rând coordonarea şi controlul. Măsuri similare sunt necesare şi cu privire la stocurile de gaze naturale.

2.2.   Trebuie aşadar ca Uniunea să joace un rol mai important în procesul de realizare a pieţei unice a energiei.

2.3.   Fiecare stat membru ar trebui să impună întreprinderilor sale obligaţia de a menţine cantitatea de stocuri necesară pentru a se putea face faţă eventualelor crize şi, totodată, să controleze respectarea acestei obligaţii.

2.4.   Comisia trebuie, de asemenea, să monitorizeze situaţia la nivel comunitar şi, în cazul în care un stat membru s-ar abate de la regulă, acesta să fie sancţionat prin impunerea obligaţiei de a constitui stocuri specifice aflate în proprietatea sa. În orice caz, finanţarea acestor stocuri ar trebui să dea dovadă de transparenţă cât se poate de mare.

2.5.   Este de preferat o gestionare a stocurilor cu caracter predominant privat, care să fie însoţită eventual, pe plan intern, de constituirea unui fond de rulment (care să faciliteze circulaţia stocurilor între întreprinderile împuternicite şi stat, fără cheltuieli excesive), dar care trebuie controlată strict de autoritatea publică.

2.6.   În orice caz, Comitetul consideră că implicarea Uniunii este decisivă pentru garantarea unor condiţii echitabile pentru statele membre şi, implicit, a respectării obligaţiei de a constitui stocurile, de a le păstra şi de a le pune la dispoziţie, la nevoie, pentru unul sau mai multe state membre.

2.7.   Este necesară constituirea unui comitet de coordonare sau a unei agenţii care să dispună de o reală putere de intervenţie sau, de preferat, utilizarea Agenţiei de cooperare a reglementatorilor din domeniul energiei.

2.8.   CESE solicită Comisiei să prezinte Parlamentului un raport anual privind situaţia stocurilor.

3.   Introducere

3.1.   În ultimii ani, şi mai ales foarte recent, a crescut riscul de întrerupere a aprovizionării cu energie, momentele de criză fiind depăşite prin punerea în circulaţie a petrolului provenit din stocuri. În ultimii 40 de ani, aprovizionarea a fost întreruptă, în câteva rânduri, în diferite locuri din lumea întreagă, iar problema a putut fi rezolvată prin folosirea stocurilor existente în diverse ţări. Dat fiind faptul că Europa are o piaţă unică unificată a produselor petroliere, întreruperea aprovizionării poate afecta deopotrivă orice ţară, iar luarea unor măsuri coordonate pentru menţinerea stocurilor de petrol şi pentru punerea lor în circulaţie atunci când vor avea loc întreruperi este soluţia cea mai potrivită şi mai eficace.

3.2.   Este deci nevoie de o îmbunătăţire a siguranţei aprovizionării în Uniunea Europeană şi în fiecare stat membru în parte, prin găsirea unor sisteme mai bune şi mai eficiente care să facă faţă perioadelor de criză.

3.3.   Europa a avut o legislaţie care a impus statelor membre să menţină stocuri minime de petrol timp de câţiva ani, pe baza recomandărilor generale ale AIE, de a avea oricând asigurată aprovizionarea pe durata a 90 de zile. Însă odată cu reexaminarea problemelor de securitate energetică, în martie 2007, Consiliul a solicitat revizuirea mecanismelor de stocare a petrolului ale UE, în special sub aspectul disponibilităţii petrolului în situaţii de criză şi insistând asupra complementarităţii cu mecanismul de criză al Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

3.4.   Aceasta a devenit o necesitate stringentă, datorită lacunelor pe care le prezintă sistemul actual, lacune care ar putea împiedica aprovizionarea suficientă în caz de necesitate, cu repercusiuni grave asupra sistemului economic.

3.5.   Dat fiind faptul că petrolul constituie încă principala resursă energetică a Uniunii, iar sectorul energetic NU operează încă în regim de piaţă unică, sistemul stocurilor trebuie să devină mai fiabil, ţinând seama şi de faptul că încă nu există proceduri de intervenţie coordonată şi nici o relaţie între sistemul UE şi cel al AIE.

3.6.   Practic, în UE fiecare face orice doreşte; marea diversitate de sisteme şi de practici poate duce, printre altele, şi la forme de denaturare a concurenţei dintre agenţii economici.

4.   Rezumatul propunerii

4.1.   Înainte de a redacta propunerea de directivă, Comisia a organizat numeroase consultări şi, cu sprijinul experţilor, a elaborat un studiu de impact.

4.2.   Evaluarea impactului a avut în vedere patru opţiuni:

—	opţiunea 0: nu prevede schimbări faţă de situaţia actuală, eventualitate considerată cu totul nesatisfăcătoare;

—	opţiunea 1: prevede înăsprirea mecanismelor de control şi de coordonare ale sistemului actual, fără să modifice legislaţia actuală; astfel, lacunele existente ar persista şi nu s-ar obţine îmbunătăţiri semnificative;

—

opţiunea 2: prevede crearea unui sistem comunitar centralizat care să presupună impunerea obligaţiei de proprietate publică asupra stocurilor de urgenţă de 90 de zile, menţinute separat de stocurile comerciale; astfel, s-ar îmbunătăţi capacitatea de a se face faţă situaţiilor de urgenţă, dar cu costuri ridicate;

—	opţiunea 3: prevede constituirea de stocuri specifice de urgenţă în cadrul unei versiuni revizuite a sistemului actual; această opţiune ar asigura disponibilitatea unor cantităţi suplimentare în caz de criză, motiv pentru care pare a fi cea mai potrivită alegere.

4.3.   Comisia îşi întemeiază propunerea pe cea de-a treia opţiune. Cu toate acestea, statelor membre le este impusă doar obligaţia constituirii stocurilor maxime de urgenţă, fie că acestea corespund celor 90 de zile de importuri, fie celor 70 de zile de consum. Statele membre nu sunt obligate să constituie stocuri specifice, însă pot acţiona voluntar în acest sens. S-au introdus dispoziţii privind înăsprirea controalelor; de asemenea, fiecare stat trebuie să elaboreze un raport anual, cu indicaţii referitoare la amplasamentul stocurilor de siguranţă şi la proprietarii acestora.

4.4.   Se prevede şi o apropiere a obligaţiilor generale de stocare de cele ale AIE.

4.5.   Statele membre vor putea beneficia de o flexibilitate sporită în stabilirea modalităţilor de conformare la obligaţiile de stocare, având şi posibilitatea de a delega unui alt stat membru gestionarea stocurilor.

4.6.   Se stabilesc norme şi proceduri de urmat în cazul unei intervenţii din partea AIE (decizie internaţională efectivă de punere în circulaţie a stocurilor). Acţiunile ţărilor din afara AIE sunt coordonate de Uniune.

4.7.   Se prevede ca, după trei ani, Comisia să poată propune ca guvernul sau o agenţie să deţină în mod obligatoriu o parte din stocurile specifice din fiecare stat membru.

5.   Observaţii generale

Comitetul împărtăşeşte opinia Comisiei, favorabilă celei de-a treia opţiuni din studiul de impact, deoarece este mai puţin ambiţioasă decât cea de-a doua, care la ora actuală pare exagerată, mai ales pe plan financiar. Mai mult decât atât, consideră, pe baza anchetei efectuate, la care se face trimitere în documentele ce însoţesc propunerea Comisiei, că realizarea stocurilor specifice sub forma unor cantităţi de produse petroliere aflate în proprietatea statelor ar putea să intre în contradicţie cu necesitatea de a menţine în comun stocuri de urgenţă şi stocuri comerciale, eventual chiar în aceleaşi rezervoare.

5.1.1.   Aceasta pare a fi opţiunea de preferat din punct de vedere tehnic, fără a se aduce evident atingere necesităţii absolute de a se garanta în permanenţă disponibilitatea stocurilor de urgenţă, păstrate alături de cele comerciale. În orice caz, trebuie să se ţină seama de consecinţele pe care le-ar putea avea, atât în plan social, cât şi ecologic, oricare din măsurile vizate.

5.2.   CESE este de acord cu obiectivul propunerii de directivă, care este acela de a face faţă situaţiilor de criză ce pot afecta aprovizionarea cu petrol sau cu produse petroliere.

5.3.   Disponibilitatea stocurilor, după cum, pe bună dreptate, afirmă Comisia, este cel mai bun instrument posibil pentru combaterea celor mai grave urmări ale unei crize pe piaţa petrolului (nu trebuie însă trecut cu vederea rolul important pe care îl deţine în prezent piaţa gazelor naturale, chiar dacă nu despre aceasta este vorba în directiva propusă).

5.4.   CESE nu este de acord cu propunerea de separare fizică a stocurilor de urgenţă de cele comerciale. Aceste stocuri pot fi păstrate în aceleaşi depozite sau rezervoare.

Comitetul consideră că trebuie continuate şi consolidate celelalte trei strategii la care Comisia face referire, strategii pe care Agenţia Internaţională pentru Energie le-a promovat încă din 1974.

5.5.1.   Creşterea producţiei interne (pe care unele state nu o urmăresc, pentru a-şi păstra rezerve strategice în subsol sau pentru a menţine preţurile petrolului brut la un nivel mai ridicat).

5.5.2.   Diversificarea soluţiilor tehnologice în utilizarea energiei, insistând aspra strategiei de diversificare a utilizării combustibililor primari la producerea energiei electrice; aceasta se poate obţine, evident, în măsura în care cunoştinţele tehnice şi posibilităţile de mediu şi financiare o permit, prin înlocuirea păcurii în special cu gaze naturale, cu cărbune (utilizarea „curată” a cărbunelui pare să aibă perspective) şi cu combustibil nuclear (utilizând şi în acest caz tehnologie de ultimă generaţie).

Limitarea consumului, care ar trebui să se refere nu atât la încălzirea locuinţelor sau la industria chimică, cât, mai ales, la sectorul transportului privat, în cadrul unei strategii globale de promovare a transportului public.

5.5.3.1.   Ţinând seama de faptul că, în scurt timp, se poate ivi din nou în Europa o situaţie de risc în ceea ce priveşte aprovizionarea cu energie, cu toate că, pentru moment, nu se poate vorbi despre ameninţarea iminentă care se întrezărea vara trecută, strategia aceasta este justificată şi prin faptul că, din multe puncte de vedere (din cel al protecţiei mediului în special), transportul privat pare să fi atins nişte limite care impun o reflecţie aprofundată asupra unor posibile măsuri de reechilibrare.

6.   Observaţii specifice

6.1.   Se recomandă introducerea în propunerea de directivă a unei distincţii mai clare între stocurile specifice (art. 9) şi stocurile de urgenţă (art. 3); ar trebui stabilit dacă deosebirea dintre cele două categorii constă doar în existenţa sau nu a obligaţiei pentru statele membre de a constitui aceste stocuri, sau dacă definiţiile diferite se referă şi la tipurile de produse petroliere care trebuie stocate, lăsând la latitudinea statelor membre decizia de a-şi asuma sau nu obligaţia de constituire a stocurilor de produse petroliere de alt tip care, în acest caz, nu ar reprezenta stocuri de urgenţă. Nu se înţelege motivul pentru care pe lista stocurilor sunt puse anumite produse ori anumite calităţi de petrol şi eliminate altele.

6.2.   Nu este bine definit locul (art. 3) în care trebuie păstrate stocurile de urgenţă, fiind folosită expresia „pe teritoriul Comunităţii”. În plus ar putea fi utilă şi identificarea caracteristicilor geografice şi climatice pe care amplasamentele ar trebui să le îndeplinească, precum şi a conexiunilor cu reţeaua transeuropeană de energie (TEN-E), dacă, în viitor, TEN-E se va referi şi la petrol, pentru ca, la nevoie, toate ţările să aibă acces la stocuri. Se recomandă ca sarcina stocării să revină, eventual prin rotaţie, mai multor state membre.

6.3.   Se impune clarificarea conţinutului art. 5, deoarece formularea actuală este ambiguă. Mai ales alineatele (1) şi (2) par contradictorii. Mai precis, alineatul (1) impune statelor membre obligaţia de a asigura în permanenţă accesibilitatea din punct de vedere fizic şi disponibilitatea stocurilor de urgenţă şi a stocurilor specifice care se găsesc pe teritoriile lor naţionale, în timp ce, potrivit alineatului (2), se pare că aceleaşi state pot lua în mod individual hotărâri cu privire la alocarea şi la punerea în circulaţie a stocurilor.

6.4.   Ar fi bine-venită stabilirea unor cerinţe general valabile, cărora să li se supună toate entităţile centrale de stocare, pentru garantarea condiţiilor de ofertă a stocurilor [art. 7 alin. (4)].

6.5.   Funcţiile atribuite Grupului de coordonare (art. 18) nu sunt prea relevante, deoarece se limitează la simpla contribuţie a acestuia la analiza situaţiei din Comunitate în ceea ce priveşte siguranţa aprovizionării cu petrol (în această privinţă, funcţia de control este atribuită însă Comunităţii) şi la coordonarea şi aplicarea de măsuri în acest domeniu. Ar fi de dorit ca grupului respectiv să-i fie încredinţat un mandat mai extins, sub aspectul verificării şi controlului stocurilor şi procedurilor (pentru a-i acorda măcar statutul unei agenţii propriu-zise).

6.6.   Măsurile „necesare” pe care statele membre trebuie să le adopte (art. 21) în caz de disfuncţionalitate gravă în aprovizionare nu sunt specificate. Preventiv, ar fi bine-venită precizarea procentului de ţiţei şi de produse petroliere pe care trebuie să le pună în circulaţie fiecare stat sau a cuantumului reducerilor pe care fiecare stat membru ar trebui să le aplice la consum, de preferat în mod egal sau măcar proporţional cu volumul stocurilor disponibile sau al celor consumate. În plus, dat fiind faptul că rolul stocurilor este acela de a asigura o solidaritate europeană, s-ar impune o mai bună definire a formelor de solidaritate şi de compensare între statele membre în situaţii de criză, în special a obligaţiilor ţărilor producătoare care sunt membre UE. Mai mult, opinia publică europeană ar trebui informată cu privire la aceste chestiuni de importanţă vitală, ceea ce i-ar putea apropia mai mult pe cetăţeni de Uniune.

6.7.   CESE consideră că, în situaţii de criză, reducerea aprovizionării nu trebuie să se refere şi la transportul public de persoane şi la transportul de marfă; trebuie asigurate cantităţi suficiente de combustibil pentru încălzire, pentru populaţie în general, dar mai ales pentru serviciile publice, precum şcolile şi spitalele. Trebuie asigurată, de asemenea, aprovizionarea industriei petrochimice.

6.8.   Pentru armonizarea procedurilor [art. 21 alin. (3)] prevăzute de Acordul AIE, statele membre ale Comunităţii Europene şi ale AIE pot utiliza stocurile lor specifice (acolo unde sunt constituite) şi stocurile de urgenţă respective, pentru a-şi îndeplini obligaţiile internaţionale. În acest caz se prefigurează totuşi o situaţie în care nu ar interveni decât statele care sunt membre ale UE şi, în acelaşi timp, ale AIE. Situaţia ar putea fi evitată prin impunerea obligaţiei de constituire de stocuri specifice pentru toate ţările UE sau prin utilizarea stocurilor existente, urmând ca acestea să se afle numai la dispoziţia Comisiei, conform principiului subsidiarităţii, şi să fie gestionate de către grupul de coordonare.

6.9.   Nu este foarte clar cui se aplică sancţiunile (art. 22); dacă sunt vizate doar întreprinderile, ar fi corect ca statele să stabilească mărimea sancţiunilor şi să le aplice. În cazul în care chiar statele sunt pasibile de sancţiuni pecuniare, acestea trebuie stabilite şi reglementate la nivel comunitar.

6.10.   Constituirea unui comitet special (art. 24) care să acorde asistenţă Comisiei nu se justifică, excepţie făcând comitetul sau grupul de coordonare prevăzut anterior. Mai mult decât atât, art. 24 nu precizează funcţiile pe care le-ar putea avea comitetul special, nici modul de recrutare a membrilor, şi nici măcar numărul acestora, după cum nu face nicio precizare privind modul de finanţare a comitetului respectiv. Propunerea supusă examinării nu face o distincţie clară între serviciile Comisiei care pot desfăşura „acţiuni de control”(art. 19), „grupul de coordonare” (art. 19) şi „comitet” (art. 24), fapt regretabil, în opinia Comitetului, în măsura în care nu este de natură să contribuie la transparenţă şi democraţie.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/85

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a cadrului pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier şi pentru interfeţele cu alte moduri de transport

COM(2008) 887 final – 2008/0263 (COD)

(2009/C 277/17)

Raportor: dl ZBOŘIL

La 29 ianuarie 2009, în conformitate cu articolul 295 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a cadrului pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier şi pentru interfeţele cu alte moduri de transport

COM(2008) 887 final – 2008/0163 (COD)

Secţiunea pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 15 aprilie 2009. Raportor: dl ZBOŘIL.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 183 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 6 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   CESE salută iniţiativa Comisiei Europene şi consideră că este indispensabil să se garanteze existenţa unui sistem de transport fiabil, funcţional, eficient şi sigur în sectorul circulaţiei rutiere (ceea ce include şi serviciile oferite în acest domeniu).

1.2.   Comitetul aprobă adoptarea, în vederea punerii în aplicare a planului de acţiune referitor la sistemele de transport inteligente (STI), a propunerii de directivă care oferă cadrul juridic necesar coordonării sistemului de transport inteligent, menţinând totodată flexibilitatea necesară în raport cu principiile proporţionalităţii şi subsidiarităţii.

1.3.   Pentru a garanta practicabilitatea infrastructurilor rutiere şi circulaţia uşoară, este esenţial ca în permanenţă să existe informaţii şi date rutiere actualizate, care să prezinte situaţia la zi a evenimentelor sau a fenomenelor care limitează, total sau parţial, într-un punct sau într-un sector dat, posibilitatea de a circula pe reţeaua de infrastructuri. Sistemele de transport inteligente trebuie să furnizeze în timp real informaţii exacte, fiabile şi uniforme, iar utilizatorii trebuie să aibă libertatea de a alege.

1.4.   CESE consideră că este oportun să existe o structură standardizată comună, care să prezinte fenomenele şi evenimentele cu impact asupra posibilităţilor de circulaţie pe reţeaua de infrastructuri rutiere, asupra practicabilităţii acesteia sau asupra securităţii şi fluidităţii traficului (aşa cum este sistemul Alert-C). În plus, trebuie definit un format comun XML pentru schimbul de date privind situaţia traficului şi informaţiile despre circulaţie. De asemenea, trebuie definite două tipuri de norme; pe de o parte, cele care vor sta la baza proiectării unei reţele georeferenţiate unice, reprezentând infrastructurile rutiere şi făcând posibilă astfel localizarea digitală unică a fenomenelor şi a evenimentelor, şi, pe de altă parte, cele care vor sta la baza informaţiilor referitoare la reţeaua rutieră, la componentele sale şi la elementele asociate.

1.5.   Datele necesare, analiza şi difuzarea acestora către utilizatorii finali respectivi ar trebui să circule în sistem fără a creşte excesiv sarcinile conducătorilor auto, ci dimpotrivă, permiţând îmbunătăţirea confortului acestora şi, astfel, a siguranţei rutiere.

1.6.   CESE recomandă stabilirea rapidă a arhitecturii sistemelor de transport inteligente la nivel naţional prin definirea unor funcţii specifice. În plus, recomandă definirea unor standarde europene minime de echipare a căilor de comunicaţie care fac parte din reţelele transeuropene de transport (RTE-T) cu sisteme telematice de bază, care trebuie să îndeplinească funcţiile concrete necesare.

1.7.   Comitetul subliniază că, pentru a construi această infrastructură, trebuie să existe siguranţa unei finanţări adecvate, asigurate de Comunitate, de statele membre şi de sectorul privat. Cheltuielile de exploatare ar trebui acoperite cu resurse provenite în prezent din încasările fiscale sau din taxele rutiere. În plus, ar trebui definite mai exact cerinţele privind serviciile centrale naţionale însărcinate cu colectarea, analiza, comunicarea, publicarea, difuzarea şi schimbul transfrontalier de date şi informaţii referitoare la circulaţie.

1.8.   Sistemele de transport inteligente au la bază utilizarea tot mai intensă a unui volum mare de date. Prin urmare, punerea lor în aplicare necesită elaborarea unei viziuni pe termen lung, care să ţină seama nu numai de aplicaţiile actuale, ci şi de evoluţia posibilă a sistemelor pe viitor, ca şi de rolul şi responsabilităţile diverselor părţi implicate. La implementarea sistemelor de transport inteligente trebuie să se respecte în mod corespunzător protecţia datelor personale. Directiva şi planul de acţiune trebuie să garanteze protecţia împotriva oricărei utilizări abuzive, prin dispoziţii tehnice, tehnologice, organizaţionale şi juridice conforme cu dreptul comunitar şi cu legislaţiile naţionale (1).

1.9.   CESE recomandă includerea în planul de acţiune a unor instrumente adecvate de promovare a tehnologiilor moderne ale informaţiei în sectorul transporturilor, de exemplu prevăzând organizarea unui concurs menit să recompenseze automobilele inteligente.

2.   Introducere, documentele Comisiei

2.1.   Din revizuirea intermediară a Cărţii albe a Comisiei Europene privind politica în domeniul transporturilor reiese că inovarea va juca un rol primordial în efortul de creştere a durabilităţii transportului rutier (siguranţă, eficienţă, caracter ecologic şi continuitate sporite), în special prin aplicarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor, şi anume a sistemelor de transport inteligente (STI).

2.2.   Congestionarea din ce în ce mai puternică a sistemului nostru de transport (se estimează că, până în 2020, transportul rutier de mărfuri va creşte cu 55 %, iar cel de călători cu 36 %), consumul aferent de energie şi efectele negative asupra mediului (emisiile de CO2 provenite din transporturi vor creşte cu încă 15 % până în 2020) impun adoptarea unei abordări inovatoare care să răspundă necesităţilor şi cerinţelor din ce în ce mai mari din domeniul transportului şi al mobilităţii. Aceasta este o provocare de mare amploare, iar măsurile tradiţionale, precum extinderea reţelelor de transport existente, nu vor mai fi suficiente şi vor trebui găsite soluţii noi.

2.3.   Cu toate acestea, adoptarea soluţiilor care implică STI în domeniul transportului rutier a fost mai lentă decât se anticipase, iar implementarea serviciilor rămâne în general fragmentară. Această situaţie a dus la un mozaic de soluţii naţionale, regionale şi locale, între care nu există o armonizare clară. În consecinţă, STI sunt utilizate într-un mod ineficient, astfel că nu pot contribui efectiv la îndeplinirea obiectivelor politicii în domeniul transporturilor şi la soluţionarea provocărilor din ce în ce mai mari cu care se confruntă transportul rutier.

2.4.   Printre obiectivele specifice se numără creşterea interoperabilităţii sistemelor, asigurarea unui acces continuu, promovarea continuităţii serviciilor şi crearea unui mecanism eficient de cooperare între toate părţile interesate. Potrivit principiului subsidiarităţii, o directivă (cadru) este considerată cel mai adecvat instrument pentru atingerea obiectivelor propuse.

2.5.   Normele tehnice de implementare, şi anume procedurile şi specificaţiile, vor fi însă adoptate de Comisie, asistată de un comitet format din reprezentanţi ai statelor membre. Fără a aduce atingere rolului acestui comitet, Comisia va crea un grup consultativ european pentru STI care va reuni reprezentanţii părţile interesate din acest domeniu (furnizori de servicii STI, asociaţii ale utilizatorilor, operatori de transport şi de instalaţii, industria de prelucrare, parteneri sociali, asociaţii profesionale) şi care va oferi consultanţă Comisiei cu privire la aspectele comerciale şi tehnice ale implementării şi utilizării STI în Uniunea Europeană. Grupul consultativ pentru STI va colecta şi compila contribuţiile entităţilor existente, cum sunt forumul eSafety, ERTRAC etc.

2.6.   Prezenta propunere priveşte aplicaţiile şi serviciile STI legate de transportul rutier, în special interfeţele cu alte moduri de transport. Există mai multe dispoziţii în sectorul transportului rutier, în special Directiva 2004/52/CE privind interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică, Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier şi Directiva 2007/46/CE de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate, destinate vehiculelor respective. Trebuie asigurată coerenţa între activităţile comitetelor implicate.

2.7.   Propunerea va contribui la realizarea mai multor obiective (microeconomice) ale strategiei de la Lisabona pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, în principal la realizarea obiectivului de a facilita propagarea şi utilizarea eficientă a sistemelor de transport inteligente. De asemenea, ea va sprijini realizarea următoarelor obiective:

—	facilitarea tuturor tipurilor de inovare: transferul transfrontalier de cunoştinţe referitoare la implementarea eficientă a STI;

—	extinderea, îmbunătăţirea şi conectarea infrastructurii europene şi finalizarea proiectelor transfrontaliere prioritare: evaluarea oportunităţii unor sisteme adecvate de tarifare pentru utilizarea infrastructurii;

—	încurajarea exploatării sustenabile a resurselor şi consolidarea sinergiei între protecţia mediului şi creştere, în special promovând dezvoltarea unor mijloace de internalizare a costurilor externe;

—	creşterea şi îmbunătăţirea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare, în special din partea întreprinderilor: îmbunătăţirea condiţiilor generale pentru exploatarea soluţiilor STI inovatoare.

2.8.   Comunicarea privind ecologizarea transporturilor, adoptată de Comisie în iulie 2008 [COM 2008(433)] prevede la capitolul 4 un plan de acţiune privind sistemele inteligente pentru transportul rutier, însoţit de o iniţiativă legislativă care stabileşte o abordare comună pentru a promova pătrunderea pe piaţă şi utilizarea tehnologiilor existente. În plus, utilizarea mai eficientă a infrastructurii existente va însemna reducerea infrastructurii noi necesare, ceea ce va evita problemele legate de fragmentarea habitatelor şi impermeabilizarea solului.

2.9.   Prezenta propunere se încadrează, de asemenea, în strategia UE de dezvoltare durabilă, întrucât abordează o serie de chestiuni majore identificate în cadrul revizuirii din 2005 ca fiind printre cele care necesită un impuls mai puternic. Legătura principală dintre aceste chestiuni este obiectivul de a creşte durabilitatea transporturilor, de exemplu îmbunătăţind gestionarea cererii de transport şi contribuind la realizarea obiectivului de reducere la jumătate a numărului accidentelor rutiere mortale până în 2010 (faţă de anul 2000). Printre celelalte aspecte care vor fi tratate indirect se numără şi reducerea consumului de energie din UE, care va duce la limitarea efectelor schimbărilor climatice. În plus, propunerea sprijină implementarea Regulamentului (CE) nr. 1/2005 privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe (sisteme de navigaţie).

2.10.   Propunerea de directivă prevede un cadru pentru implementarea acestui plan de acţiune privind STI. Obligaţiile impuse statelor membre prin directivă se vor baza pe specificaţii comune, stabilite de Comisie, având ca scop implementarea coordonată la nivelul UE de STI interoperabile. Comisia va fi asistată pentru realizarea acestor lucrări de Comitetul european pentru STI. Acest comitet va constitui, de asemenea, cadrul pentru realizarea schimbului de informaţii cu statele membre. Planul propus de acţiune privind STI evidenţiază domeniile prioritare pentru accelerarea implementării coordonate a aplicaţiilor şi serviciilor STI în Uniunea Europeană.

2.11.   Planul de acţiune se bazează pe o serie de acţiuni în curs ale Comisiei Europene, printre care: planul de acţiune pentru logistica transportului de marfă (2), planul de acţiune privind mobilitatea urbană (3), implementarea sistemului Galileo (4), pachetul „Ecologizarea transporturilor” (5), iniţiativa i2010 privind vehiculele inteligente (6), iniţiativa eSafety (7), al şaptelea Program-cadru de cercetare şi dezvoltare tehnologică (8), iniţiative eCall (9), platformele tehnologice europene (10) şi programele lor strategice de cercetare şi iniţiativa CARS 21 (11).

3.   Observaţii generale

3.1.   CESE salută iniţiativa Comisiei Europene şi consideră că este indispensabil să se garanteze existenţa unui sistem de transport fiabil, funcţional, eficient şi sigur în sectorul circulaţiei rutiere (incluzând şi serviciile oferite în acest domeniu). Implementarea coordonată a sistemelor de transport inteligente va permite garantarea, în cel mai scurt termen şi cu cea mai mare anvergură posibilă, a capacităţii de a circula pe reţeaua de infrastructuri rutiere şi practicabilitatea acesteia în diferitele state membre şi pe teritoriul UE în ansamblu.

3.2.   Comitetul aprobă adoptarea, în vederea punerii în aplicare a planului de acţiune privind sistemele de transport inteligente (STI), a propunerii de directivă care oferă cadrul juridic necesar coordonării acestora, menţinând totodată flexibilitatea necesară în raport cu principiile proporţionalităţii şi subsidiarităţii.

3.3.   Atingerea obiectivelor directivei propuse este esenţială, în special în ceea ce priveşte garantarea unei mai mari funcţionalităţi, fiabilităţi, eficienţe şi siguranţe a transportului rutier, în vederea instaurării unui climat economic şi social mai stabil în fiecare stat membru şi în UE, în ansamblu. Implementarea STI va avea efect asupra dezvoltării regiunilor, în special acolo unde volumul de mărfuri depăşeşte capacitatea de transport a reţelei rutiere existente. Regiunile ar trebui să joace un rol semnificativ în punerea în aplicare a directivei şi a planului de acţiune, participând la schimburi de experienţă şi de informaţii cu privire la rezultatele obţinute.

3.4.   Directiva nu conţine nicio dispoziţie detaliată care să garanteze implementarea efectivă a STI pe reţeaua rutieră a diferitelor state membre prin intermediul unor mecanisme de control concrete, în ciuda finanţării asigurate de Comisie şi de programele menţionate (EasyWay etc.)

3.5.   Pentru a garanta practicabilitatea infrastructurilor rutiere şi circulaţia uşoară, este esenţial ca în permanenţă să existe informaţii şi date rutiere actualizate, care să prezinte situaţia la zi a evenimentelor sau a fenomenelor care limitează. total sau parţial, într-un punct sau într-un sector dat, posibilitatea de a circula pe reţeaua de infrastructuri.

3.6.   Sistemele de transport inteligente trebuie să furnizeze în timp real informaţii exacte, fiabile şi uniforme şi să ofere date despre transportul intermodal, iar utilizatorii trebuie să aibă libertatea de a alege.

3.7.   Sistemele de transport inteligente au la bază utilizarea tot mai intensă a unui volum mare de date. Prin urmare, punerea lor în aplicare necesită elaborarea unei viziuni pe termen lung, care să ţină seama nu numai de aplicaţiile actuale, ci şi de evoluţia posibilă a sistemelor pe viitor, precum şi de rolul şi responsabilităţile diverselor părţi implicate. În ceea ce priveşte protecţia vieţii private, prelucrarea informaţiilor referitoare la persoane identificate ar trebui să respecte dispoziţiile juridice şi tehnice prin care se garantează că transmiterea de date personale nu se poate efectua decât în scopuri clare şi bine definite din punct de vedere juridic, în conformitate cu dreptul comunitar şi legislaţiile naţionale.

3.8.   Cerinţa esenţială este ca furnizorul iniţial să garanteze sistematic anonimatul datelor. Grupul consultativ trebuie să coopereze cu Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor şi să o consulte asupra acestor chestiuni; este recomandabil ca aceasta să fie direct reprezentată în cadrul grupului consultativ.

3.9.   Nu ar trebui utilizat în exclusivitate sistemul de navigare prin satelit Galileo, ci dimpotrivă, este recomandabil ca acesta să deschidă calea unei cooperări cu ansamblul sistemelor de navigaţie accesibile.

3.10.   Pentru a garanta disponibilitatea şi schimbul de informaţii şi de date rutiere privitoare la restricţionarea parţială sau totală a circulaţiei pe reţeaua rutieră şi la practicabilitatea reţelei, este recomandabil să se unifice, la scară europeană, structura standardizată şi formatul comun XML de schimb de date referitoare la fenomenele şi evenimentele care limitează posibilitatea de circulaţie, practicabilitatea reţelei, siguranţa şi fluiditatea traficului.

3.11.   O altă condiţie importantă este unificarea parametrilor de proiectare a reţelei georeferenţiate unice, reprezentând infrastructurile rutiere şi făcând posibilă astfel localizarea digitală unică a fenomenelor şi a evenimentelor, dar şi a informaţiilor referitoare la reţeaua rutieră, la componentele sale şi la elementele asociate. Pentru aceasta, este recomandabil să se profite de bunele practici experimentate de statele membre până în prezent. Le revine un rol şi sistemelor de gestionare a suprafeţelor carosabile, pentru a asigura starea corespunzătoare din punct de vedere tehnic.

3.12.   Datele necesare, analiza şi difuzarea acestora către utilizatorii finali respectivi ar trebui să circule în sistem fără a creşte excesiv sarcinile conducătorilor auto, ci dimpotrivă, permiţând îmbunătăţirea confortului acestora şi, astfel, a siguranţei rutiere, în special ţinând seama de îmbătrânirea populaţiei. Prin urmare, directiva ar trebui să prevadă un sistem informaţional destinat utilizatorilor STI, astfel încât funcţionalitatea, eficienţa şi siguranţa sistemului de transport să fie consolidate la maximum, reducând totodată, pe cât se poate, frecvenţa accidentelor.

3.13.   STI înglobează şi sisteme informatice utilizate de serviciile de poliţie şi de pompieri, de serviciul de urgenţă, de operatorii reţelei rutiere, de serviciile meteorologice şi de conducătorii auto. Informaţiile şi datele obţinute cu ajutorul acestor sisteme trebuie să facă parte integrantă din conţinutul informaţiilor referitoare la reţeaua de transport.

3.14.   În afară de procesele care permit îmbunătăţirea practicabilităţii reţelei rutiere şi a posibilităţii de a circula, este esenţial să se continue dezvoltarea de căi de comunicaţie (în special în zonele în care reţeaua rutieră este încă incompletă) prin construcţie, refacere şi reparaţii. Acest lucru va permite dotarea reţelei cu o capacitate de primire suficientă în raport cu caracteristicile diferitelor teritorii, cu condiţiile de viaţă etc. STI trebuie să fie integrate nu numai în infrastructurile RTE-T construite recent, ci şi în reţeaua rutieră existentă.

4.   Observaţii specifice

4.1.   Directiva şi planul de acţiune ar trebui să definească obiective concrete, care să poată fi atinse într-o primă etapă de toate statele membre:

—	să garanteze colectarea şi analizarea la nivel naţional a datelor şi informaţiilor care au legătură cu situaţia din trafic pe teritoriul statului membru;

—	să asigure schimbul transfrontalier de date şi informaţii referitoare la starea circulaţiei în reţeaua RTE-T în timp real;

—	să permită conducătorilor auto să dispună în mod gratuit de servicii de informaţii de bază, cu titlu de serviciu public;

4.2.   În cadrul acestor procese, informaţiile şi datele referitoare la unele puncte sau sectoare ale reţelei, în care circulaţia este parţial sau total blocată sau chiar imposibilă, urmăresc:

—	verificarea şi controlarea mecanismelor care permit eliminarea sau rezolvarea problemelor care stau la originea blocării traficului sau a impracticabilităţii căii rutiere, astfel încât remedierea să fie definitivă;

—	informarea tuturor utilizatorilor reţelei rutiere (conducători auto cu vehicule obişnuite, de urgenţă etc.) cu privire la locurile blocate sau impracticabile, durata, amploarea şi cauzele problemei;

—	managementul traficului pe reţeaua rutieră, pentru a se garanta practicabilitatea acesteia, precum şi posibilitatea de a circula în funcţie de datele disponibile privind perturbările de circulaţie (managementul traficului într-un punct precis din reţea, pe itinerarii alternative etc.);

—	analizarea cauzelor repetării anumitor fenomene, care limitează practicabilitatea reţelei rutiere şi posibilitatea de a circula în anumite puncte sau sectoare date. Obiectivul este de a propune şi de a pune în aplicare dispoziţii care să limiteze sau să împiedice apariţia fenomenelor respective.

4.3.   Propunerile nu definesc funcţiile pe care ar trebui să le îndeplinească STI şi nu indică nici măcar data la care experţii se vor pronunţa asupra acestui subiect. Este vorba de documente de ansamblu, prea generale, ceea ce poate conduce la o abordare neunitară în ceea ce priveşte răspunderile sau domeniile conexe.

În consecinţă, Comitetul propune definirea anumitor funcţii ale sistemelor de transport inteligente, după cum urmează:

4.4.1.   Sistemele specifice: acestea permit colectarea şi analizarea informaţiilor ca parte a responsabilităţii autorităţilor, organizaţiilor şi instituţiilor implicate (poliţie, pompieri, servicii de urgenţă etc.); anumite caracteristici ale acestor date brute pot fi utilizate pentru mai buna cunoaştere a situaţiei din trafic în timp real.

4.4.2.   Colectarea datelor şi a informaţiilor cu ajutorul aplicaţiilor telematice: acest lucru permite urmărirea unor caracteristici precise ale diverselor elemente ale sistemelor de transport inteligente, în sectoare bine definite ale reţelei rutiere.

4.4.3.   Managementul traficului şi direcţionarea: plecând de la informaţiile concrete şi de la datele primite automat sau în urma intervenţiei operatorului, sistemele de transport inteligente gestionează traficul într-un sector dat al reţelei rutiere, cu ajutorul unor instrumente adaptate (panouri cu mesaje variabile, indicând comenzi sau interdicţii, săgeţi sau semnale luminoase etc.)

4.4.4.   Supravegherea: datorită sistemelor de camere video comune, autorităţile, organismele şi instituţiile competente pot vizualiza şi urmări traficul rutier.

4.4.5.   Difuzarea informaţiilor: informaţiile şi datele referitoare la restricţia parţială sau totală a posibilităţii de a circula pe reţea şi a practicabilităţii acesteia sunt publicate sau comunicate astfel încât să fie accesibile tuturor clienţilor şi utilizatorilor reţelei rutiere. Difuzarea informaţiilor se efectuează, prin intermediul mijloacelor de comunicare normale accesibile şi al tehnologiilor informaţiei, de către societăţi publice sau private, iar conducătorul auto poate recurge la informaţii fie înainte de deplasare, fie în cursul acesteia.

4.4.6.   Controlul şi sancţiunile: sistemele telematice permit verificarea măsurii în care conducătorii auto respectă anumite obligaţii (achitarea taxelor rutiere sau altele), precum şi regulamentele rutiere; infracţiunile cele mai grave pot fi sancţionate (este vorba despre nerespectarea limitei de viteză, a semnalizărilor luminoase, depăşirea greutăţii totale autorizate sau despre furtul de autovehicule) în conformitate cu legile statului membru respectiv şi cu eventuala lor armonizare la nivel comunitar (12).

4.4.7.   Controlul tehnic operaţional: sistemele telematice garantează şi controlul fiabilităţii operaţionale a diferitelor elemente ale sistemului: acesta permite în special identificarea automată a problemelor şi declanşarea de proceduri progresive sau de protecţie.

4.5.   În plus, CESE recomandă să fie definite standarde europene minime (sau să fie elaborată o listă de exemple) cu privire la echiparea căilor de comunicaţie care aparţin de RTE-T cu sisteme telematice de bază, care să permită atât colectarea informaţiilor, cât şi supravegherea şi managementul traficului, cum ar fi:

—	un sistem de camere de supraveghere;

—	metode de monitorizare a situaţiei din trafic, de detectare a congestiilor şi de numărare a vehiculelor;

—	sisteme de panouri cu mesaje variabile şi dispozitive de informaţii rutiere;

—	un sistem rutier de informaţii meteorologice;

—	un management dinamic al celor mai importante căi rutiere;

—	un sistem de urgenţă.

4.6.   Plecând de la aceste sisteme şi informaţii provenind din surse specifice, se poate evalua în timp real posibilitatea de a circula pe reţeaua rutieră, practicabilitatea acesteia, precum şi intervalul de timp necesar pentru a se ajunge la principalele destinaţii.

4.7.   CESE atrage atenţia asupra dificultăţilor pe care le-ar putea pune echiparea ulterioară a vehiculelor cu materiale specifice sistemelor de transport inteligente; structura sistemelor trebuie să asigure compatibilitatea necesară. Structura şi sistemele vehiculelor trebuie să fie concepute în cadrul unor platforme deschise. Aceasta se aplică nu numai sistemelor şi tehnologiilor, ci şi serviciilor a căror furnizare devine posibilă cu ajutorul lor.

4.8.   Nu există nici o îndoială că serviciile de transport inteligente vor implica utilizarea a numeroase tehnologii – informatice şi altele – care sunt disponibile în prezent; abordarea coordonată adoptată de UE ar trebui să cuprindă şi enumerarea sectoarelor-ţintă care vor trebui dezvoltate până ce vor fi disponibile pentru aplicare concretă. De asemenea, este important să se poată conta pe o finanţare adecvată, asigurată de Comunitate, de statele membre şi de sectorul privat. Cheltuielile de exploatare ar trebui acoperite cu resurse provenite în prezent din încasările fiscale sau din taxele rutiere.

4.9.   Propunerile Comisiei Europene introduc în plus un anumit număr de dispoziţii practice privitoare la implementarea STI în diferite domenii-cheie ale planului de acţiune. Aceste calendare vor trebui, bineînţeles, să detalieze timpul necesar pentru formarea utilizatorilor finali - conducătorii auto - astfel încât aceştia să se familiarizeze cu elementele relevante ale sistemului. Acest lucru implică în special campanii promoţionale şi educarea publicului, pentru a se obişnui cu tehnologiile moderne respective, şi chiar recurgerea la tehnici de promovare neobişnuite (de exemplu, sprijinind crearea de vehicule inteligente şi organizând un concurs menit să le recompenseze pe cele mai bune dintre acestea.)

---

(1)  Declaraţia Grupului de lucru, articolul 29 privind „protecţia persoanelor în ceea ce priveşte tratamentul datelor cu caracter personal”, WP 101, adoptată la 25 noiembrie 2004. http://ec.europa.eu/justice_home/fsj/privacy/docs/wpdocs/2004/wp101_fr.pdf.

(2)  COM(2007) 607.

(3)  Comisia Europeană trebuie să prezinte acest document în cursul anului 2009.

(4)  http://ec.europa.eu/dgs/energy_transport/galileo/index_fr.htm.

(5)  COM(2008) 433.

(6)  COM(2007) 541.

(7)  http://www.esafetysupport.org.

(8)  http://cordis.europa.eu/fp7/home_fr.html.

(9)  http://www.esafetysupport.org/en/ecall_toolbox.

(10)  http://cordis.europa.eu/technology-platforms.

(11)  COM(2007) 22.

(12)  Avizul CESE privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind facilitarea aplicării transfrontaliere a normelor în domeniul siguranţei rutiere. Raportor: dl SIMONS, 17.9.2008, JO C 77, 31.3.2009, p. 70-72.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/90

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unui program de ajutor pentru redresare economică prin acordarea de asistenţă financiară comunitară pentru proiecte din domeniul energiei

COM(2009) 35 final – 2009/0010 (COD)

(2009/C 277/18)

Raportor general: dl RETUREAU

La 10 februarie 2009, în conformitate cu articolele 156 şi 175 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unui program de ajutor pentru redresare economică prin acordarea de asistenţă financiară comunitară pentru proiecte din domeniul energiei

COM(2009) 35 final – 2009/0010 COD.

La 24 februarie 2009, Biroul a însărcinat Secţiunea pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.

Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic şi Social European l-a numit pe dl RETUREAU raportor general în cadrul celei de-a 453-a sesiuni plenare din 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 14 mai) şi a adoptat prezentul aviz cu 129 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 3 abţineri.

1.   Propuneri

1.1.   Pentru a contribui la lupta împotriva consecinţelor crizei economice, Comisia a propus, la sfârşitul lui ianuarie 2009, realocarea a cinci miliarde de euro din bugetul pentru 2008 şi din fondurile structurale agricole necheltuite; această propunere urmărea să permită efectuarea de investiţii în domeniul energiilor „durabile” şi în vederea accesului regiunilor rurale la conexiunea în bandă largă.

1.2.   Dezbaterile din cadrul Consiliului şi solicitările anumitor parlamentari au condus la negocieri între statele membre privind lista proiectelor care trebuie finanţate, în timp ce, la nivel parlamentar, s-a deplâns absenţa investiţiilor în domeniul economiilor de energie.

1.3.   Se pare că, la jumătatea lui aprilie, între Comisie şi cei doi colegislatori s-a ajuns la un acord privind dimensiunea energetică, pentru o sumă de 3,98 miliarde de euro, faţă de cele 3,5 miliarde prevăzute în proiectul de regulament. Acordul prevede că, dacă fondurile în valoare de 3,98 miliarde de euro alocate proiectelor energetice (interconexiunile între reţelele de gaze şi cele de energie electrică, energia eoliană offshore şi captarea şi stocarea carbonului) nu vor fi cheltuite integral până la sfârşitul anului 2010, acestea vor putea fi utilizate pentru alte proiecte, în special pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice.

2.   Observaţii generale

2.1.   Comitetul aprobă ideea alocării mijloacelor bugetare neutilizate în 2008 pentru proiecte destinate relansării economiei europene, aflată într-o oarecare stagnare ca urmare a crizei sistemice care afectează economia mondială şi a refuzului instituţiilor financiare de a contribui prin împrumuturi cu dobândă mică la finanţarea întreprinderilor, în special a IMM-urilor, şi la crearea de noi întreprinderi.

2.2.   În contextul actual, este indispensabil să se acţioneze cât mai repede, acordându-se prioritate proiectelor concrete, care se înscriu în perspectivele pe termen mediu şi lung de dezvoltare durabilă, cum ar fi energiile regenerabile şi crearea de reţele în bandă largă în zonele care nu sunt conectate încă la reţeaua mondială prin tehnologii suficient de eficiente.

2.3.   Prin urmare, Comitetul aprobă abordarea generală a Regulamentului, fiind conştient că diferitele interese naţionale şi preocupările privind lupta împotriva schimbărilor climatice pot aduce o serie de modificări propunerii iniţiale.

2.4.   În prezent, ar fi necesar ca măsurile avute în vedere să fie puse în aplicare cât mai repede cu putinţă, pentru că timpul constituie un aspect important al luptei împotriva crizei. Dacă voinţa politică întârzie să se manifeste şi dacă măsurile sunt adoptate prea târziu, realizarea scopurilor urmărite riscă să fie afectată.

3.   Observaţii specifice

3.1.   Comitetul îşi exprimă totuşi regretul cu privire la faptul că măsurile propuse în general de Comisie în lupta împotriva crizei sunt prea timide în comparaţie cu impactul rapid şi generalizat pe care aceasta îl va avea probabil asupra ocupării forţei de muncă şi a întreprinderilor şi că, în cursul celor câteva luni care s-au scurs, nu au apărut propuneri mai ambiţioase şi semnale mai puternice.

3.2.   Comitetul va fi, fără îndoială, chemat să elaboreze un aviz cu privire la alte propuneri, care privesc de exemplu reglementarea mişcărilor transfrontaliere de capital sau combaterea paradisurilor fiscale; la momentul oportun, acesta îşi va exprima punctul de vedere, dar aşteaptă propuneri ferme şi eficiente, pe măsura unei crize care se dovedeşte deja mai gravă, sub aspectul consecinţelor, decât toate cele precedente.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/92

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu: „Iniţiativa privind materiile prime – satisfacerea necesităţilor noastre esenţiale pentru asigurarea creşterii economice şi locurilor de muncă în Europa”

COM(2008) 699 final

(2009/C 277/19)

Raportor: dl Dumitru FORNEA

La 4 noiembrie 2008, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Comisia a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu: „Iniţiativa privind materiile prime – satisfacerea necesităţilor noastre esenţiale pentru asigurarea creşterii economice şi locurilor de muncă în Europa”

COM(2008) 699 final.

Comisia consultativă pentru mutaţii industriale, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 23 aprilie 2009. Raportor: dl Dumitru FORNEA.

În cea de-a 453-a sesiunea plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 194 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi 7 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări (1)

CESE face următoarele recomandări:

1.1.   UE ar trebui să pregătească o revizuire a analizelor naţionale privind materiile prime strategice şi critice şi să efectueze o evaluare generală la nivelul UE, similară celor întreprinse de Consiliul Naţional de Cercetare pentru Statele Unite şi Japonia. În special, statele membre ar trebui să-şi revizuiască politicile de furnizare a materiilor prime pentru a vedea ce sens are noţiunea de „esenţial” pentru fiecare stat membru al UE şi pentru UE în ansamblu. Importanţa materiilor prime individuale trebuie revizuită cu regularitate, eventual la fiecare doi sau trei ani, pentru a monitoriza schimbările.

1.2.   Un workshop OCDE/BIAC (the Business and Industry Advisory Committee to the OECD - Comitetul consultativ pentru afaceri şi industrie pe lângă OCDE) privind accesul la materiile prime ar oferi probabil un punct de plecare şi ar limita în acelaşi timp marja de manevră a UE chiar de la început. Având în vedere materiile prime critice identificate, ţările care sunt sau care ar putea deveni, în viitor, furnizoare ale acestor materii prime ar trebui evaluate din perspectiva potenţialului lor de cooperare profitabilă. Apoi ar trebui întreprinse demersuri diplomatice.

1.3.   CESE îşi exprimă sprijinul ferm şi doreşte să participe la conferinţele organizate de preşedinţiile cehă, suedeză şi spaniolă în perioada 2009-2010 pe tema cererii şi ofertei de resurse minerale, a accesului la terenurile miniere, a celor mai bune tehnologii disponibile şi a consolidării capacităţilor.

1.4.   Comisia ar trebui să-şi intensifice eforturile de sprijinire a negocierilor reale la nivel internaţional, nu doar pentru a elimina barierele comerciale neloiale şi denaturările, dar şi pentru a contribui la realizarea unor acorduri bilaterale şi multilaterale privind investiţiile.

1.5.   Comisia ar trebui să activeze mecanismele cuvenite în cazul încălcărilor regulilor OMC de către ţările din afara UE (de exemplu, prin taxarea exporturilor sau restricţii privind materiile prime).

1.6.   Tarifele externe ale UE ar trebui stabilite astfel încât să se garanteze faptul că materiile prime produse prin mijloace durabile nu sunt excluse de pe piaţa UE. Trebuie întreprinsă o revizuire a tarifelor existente, pentru a identifica liniile tarifare care ar trebui modificate.

1.7.   UE ar trebui să întreprindă un efort diplomatic activ cu privire la materiile prime, în vederea asigurării accesului la acestea, contribuind astfel la crearea de fonduri şi programe de consolidare a capacităţilor, care să susţină producţia durabilă de materii prime şi progresele economice şi sociale din ţările în curs de dezvoltare.

1.8.   Comisia ar trebui să participe activ la şedinţele anuale ale Forumului mondial al miniştrilor din domeniul mineritului (World Mining Ministers Forum) şi ale Forumului interguvernamental pentru minerit şi metale (Intergovernmental Forum on Mining and Metals), în vederea stabilirii de relaţii mai bune cu o serie de autorităţi mondiale în domeniu, pentru a identifica şi mări posibilităţile de investiţii pentru UE.

1.9.   Ar trebui realizat un inventar al celor mai bune practici din UE în domeniul reglementării accesului la terenurile miniere pentru industriile din domeniul materiilor prime, în vederea simplificării procedurilor şi reducerii sterilizării de resurse minerale la care duc practicile inadecvate de amenajare a teritoriului.

1.10.   Comisia ar trebui să sprijine în continuare Platforma tehnologică europeană pentru resurse minerale durabile şi să se includă temele abordate de aceasta în solicitările pentru 2009-2013. De asemenea, este important ca printre domeniile de acţiune prioritară ale celui de-al optulea Program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare să se numere şi unele care au legătură cu materiile prime, ca de exemplu sprijinirea eficienţei energetice şi utilizarea raţională a resurselor.

1.11.   Comisia ar trebui să sprijine o metodologie obiectivă, bazată pe analiza unui ciclu de viaţă complet, în vederea evaluării valabilităţii măsurilor de utilizare eficientă a resurselor, dar şi a valabilităţii oricărei „politici de înlocuire a materiilor prime”.

1.12.   Departamentele Comisiei ar trebui să pună un mai mare accent pe reciclare, să faciliteze utilizarea materiilor prime secundare în UE şi să propună strategii eficiente de reciclare, recuperare şi refolosire în ţările care nu sunt membre ale UE, prin promovarea celor mai bune practici la nivel internaţional.

1.13.   Este nevoie de consultări şi cercetări aprofundate pentru a înţelege mai bine măsura în care metodologia aplicată pentru materiile prime neenergetice (mineralele) se potriveşte în cazul situaţiei specifice a materiilor prime neenergetice reutilizabile, ca de exemplu lemnul, pieile şi blănurile [Comunicarea Comisiei se axează în principal pe chestiuni legate de siguranţa aprovizionării cu materii prime neenergetice (minerale). Nu este clar dacă cea mai bună cale este utilizarea aceleiaşi proceduri şi pentru alte materii prime, însă, cu siguranţă, printr-o colaborare strânsă între departamentele de specialitate ale Comisiei, se va putea crea un instrument integrat pentru evaluarea tuturor materiilor prime strategice şi critice pentru industriile şi apărarea UE].

2.   Context

2.1.   Tendinţa de creştere a preţurilor materiilor prime a încetat, cel puţin temporar. Comunicarea Comisiei afirmă că se aşteaptă ca această tendinţă să se reia şi ca „nivelurile viitoare de creştere economică ale ţărilor emergente să continue să exercite o presiune importantă asupra cererii de materii prime”. Întrebările esenţiale sunt, în primul rând, dacă ţările emergente, în special China, vor fi capabile să treacă cu uşurinţă de la un model de creştere bazat în mare măsură pe investiţiile de capital fix, induse de posibilităţile de afaceri din sectoarele de producţie orientate spre exporturi, la un model de creştere bazat mai mult pe consumul intern şi, în al doilea rând, dacă acest din urmă model de creştere generează o rată echivalentă de creştere a cererii de materii prime.

2.2.   După cum se precizează în comunicare, UE este auto-suficientă în ceea ce priveşte minereurile pentru construcţii (în acest sector, furnizorii străini sunt dezavantajaţi de costurile de transport ridicate în raport cu valoarea materialelor), dar depinde de importurile de anumite materii prime de importanţă economică strategică. Importanţa strategică a acestora provine din faptul că sunt esenţiale pentru producţia industrială într-o măsură care este considerabil mai mare decât ar lăsa să se creadă valoarea lor economică, dar şi fiindcă livrările sunt concentrate în mâinile unui număr mic de furnizori comerciali sau ţări, dintre care unele prezintă riscuri politice ridicate.

2.3.   În comunicare sunt enunţate mai multe preocupări în ceea ce priveşte aprovizionarea. În funcţie de perspective şi de constrângerile legate de originea aprovizionării, se pot distinge patru tipuri de riscuri care pot reprezenta motive de îngrijorare:

—	intensificarea concurenţei pentru materii prime în rândul întreprinderilor de prelucrare, care se manifestă sub forma preţurilor ridicate şi, în cazul resurselor primare şi secundare, prin redirecţionarea acestora către alte destinaţii;

—	„acumularea” de materii prime prin bariere la export, cum ar fi taxele de export şi sistemele de tarifare duală (comunicarea furnizează o serie de exemple);

—	concurenţa pentru mijloacele de producţie a materiilor prime în ţări terţe (de exemplu, concurenţa pentru posibilităţile de investiţii şi accesul la depozitele de minereuri din Africa);

—

riscul întreruperilor în furnizarea fizică a materiilor prime de importanţă economică strategică [de exemplu, o posibilă întrerupere a aprovizionării cu pământuri rare (toate tehnologiile ecologice şi eficiente energetic se bazează pe un consum tot mai ridicat de pământuri rare;de exemplu, o maşină hibridă încorporează cca 20 de kg de pământuri rare. La nivel mondial, China este principalul furnizor, dar şi principalul consumator de pământuri rare. Până acum, nu s-au găsit decât foarte puţine alternative fezabile din punct de vedere economic la livrările de pământuri rare din China), a căror furnizare este deosebit de concentrată şi care sunt importante în diverse aplicaţii]. Mineralele esenţiale pot reprezenta un instrument puternic de negociere sau pot chiar servi drept arme în conflictele economice.

2.4.   Primele două tipuri de riscuri afectează direct competitivitatea industriei europene de prelucrare a materiilor prime, iar consecinţele acestora trebuie abordate în contextul politicii comerciale şi a celei din domeniul concurenţei, în măsura în care provin din practici anticoncurenţiale sau din măsuri de politică comercială.

2.5.   Cel de-al treilea risc poate să reprezinte un motiv mai mic de îngrijorare pentru industriile prelucrătoare de materii prime, întrucât nu există niciun motiv în sine să se creadă că proprietarii de resurse naturale vor avea vreun interes să practice o politică de discriminare faţă de clienţi în detrimentul industriei UE, dar există motive de îngrijorare atât în ceea ce priveşte impactul asupra poziţiei concurenţiale pe termen lung a industriei miniere din Europa, cât şi în privinţa efectului asupra poziţiei Europei ca centru de finanţare a mineritului, de dezvoltare tehnologică şi de reţele industriale. De asemenea, evoluţiile recente în această privinţă ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte previziunile de dezvoltare durabilă în ţările în curs de dezvoltare care depind de exporturile de resurse naturale.

2.6.   În sfârşit, cel de-al patrulea tip de risc ar putea produce daune serioase structurii economice a Uniunii Europene şi ar putea cauza pierderea unor locuri de muncă, în cazul unei stagnări a producţiei datorate lipsei materiilor prime necesare. Acest risc trebuie abordat fără întârziere, eventual şi prin măsuri care nu au fost avute în vedere anterior. Trebuie remarcat faptul că riscul a fost luat serios în considerare atât de Statele Unite ale Americii (a se vedea Minerals, Critical Minerals and the US Economy - Minereuri, minereuri esenţiale şi economia SUA, raport al Consiliului Naţional al Cercetării: www.nap.edu/catalog.php?record_id=12034), cât şi de Japonia (a se vedea Guidelines for Securing National Resources - Orientări pentru asigurarea resurselor naţionale: www.meti.go.jp/english/press/data/nBackIssue200803.html), în vederea justificării noilor iniţiative politice. De asemenea, s-a sugerat în rapoartele de presă că şi China a început să-şi creeze rezerve de materii prime în scopul reducerii efectelor întreruperii aprovizionărilor.

3.   Observaţii generale

3.1.   Comitetul Economic şi Social European salută comunicarea Comisiei (COM(2008) 699 - Iniţiativa Comisiei privind materiile prime) şi o consideră un factor-cheie în asigurarea aprovizionării durabile a UE cu materii prime neenergetice, în special cu resurse minerale[a se vedea pag. 3 din COM(2008) 699], în vederea satisfacerii necesităţilor noastre esenţiale pentru asigurarea creşterii economice şi locurilor de muncă. CESE aşteaptă cu interes crearea structurii şi asigurarea resurselor necesare pentru a sprijini punerea în aplicare a măsurilor identificate.

3.2.   Reprezentanţii societăţii civile au solicitat de mult timp o abordare integrată a acestei chestiuni, care să reunească mai multe politici şi programe ale UE. Comisia are meritul de a fi prezentat, prin această iniţiativă, soluţii la provocările generate de necesitatea de a asigura aprovizionarea durabilă cu materii prime neenergetice pentru industriile UE, prin completarea politicilor de îmbunătăţire a aprovizionării interne şi a celei destinate ţărilor care nu sunt membre UE cu măsuri concepute pentru a consolida eficienţa utilizării resurselor şi activităţile de reciclare.

3.3.   În special, evoluţiile la nivel internaţional au arătat clar că, fără a submina principiul subsidiarităţii, aplicabil în UE cu privire la politicile privind resursele şi cele de amenajare a teritoriului, este necesară o abordare mai coordonată la nivel comunitar.

3.4.   CESE a constatat cu satisfacţie că, în comunicarea sa, Comisia a avut o abordare similară, identificând aproape aceleaşi provocări şi soluţii ca acelea prezentate în ultimul aviz din proprie iniţiativă al CESE pe această temă (2). Acest document a fost elaborat pentru a prezenta din timp Comisiei punctul de vedere al societăţii civile, fiind rezultatul unui amplu proces de consultare iniţiat de Comisia consultativă pentru mutaţii industriale a CESE, ca răspuns la documentul de informare al Comisiei intitulat „Asigurarea aprovizionării cu materii prime pentru industriile UE” (IP/07/767, publicat la 5 iunie 2007), care a avut rolul de a anticipa prezenta iniţiativă privind materiile prime.

3.5.   În contextul angajamentului UE de a pune la punct o abordare globală în lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice prin îmbunătăţirea tehnologiilor de mărire a eficienţei energetice, prin promovarea utilizării responsabile a resurselor naturale şi printr-o industrie mai ecologică, CESE subliniază din nou importanţa siguranţa aprovizionării cu minerale neenergetice, alături de politica energetică europeană, atribuind un rol central interdependenţei de natură tehnologică a acestor sectoare.

3.6.   UE depinde, în mare măsură, de importurile de metale „high-tech”, şi nu va reuşi o deplasare către producţia durabilă şi tehnologiile ecologice dacă nu va beneficia de un acces sigur la astfel de metale şi la materiile prime rare (în termeni de concurenţă, riscuri, concentrare geografică a resurselor şi instalaţii de producţie) (3).

3.7.   Prezenta comunicare este un fel de analiză SWOT a situaţiei actuale a aprovizionării cu materii prime în UE şi, de aceea, are nevoie în prezent de sprijin coordonat din partea statelor membre UE şi de acţiuni din partea diferitelor departamente ale Comisiei vizate de această problemă (DEV, ENTR, ENV, EUROSTAT, REGIO, RELEX, RTD) pentru a aplica o serie de măsuri care implică nu numai Comisia, ci şi actori-cheie: industriile extractive din aval [Consiliul Internaţional pentru Minerit şi Metale (ICMM) trebuie invitat să participe şi să contribuie, ca reprezentant al sectorului de resurse minerale la nivel mondial, cu experienţa şi viziunea sa de dezvoltare, la completarea viziunii Euromines, axată pe UE], mediul de afaceri, institutele de studii geologice, societatea civilă organizată, pentru a mări securitatea aprovizionării UE în conformitate cu obiectivele de dezvoltare durabilă.

3.8.   Structurile comunitare existente care se ocupă de aceste aspecte s-au dovedit prea anemice, aceasta impunând o consolidare a lor prin instituirea unor factori decizionali la nivel mai înalt şi printr-o analiză mai solidă din punct de vedere tehnic şi economic a nevoilor viitoare de materii prime, precum şi printr-o acţiune mai fermă, pentru a se ajunge la o aprovizionare, în măsura posibilităţilor tehnice şi economice, din surse europene, şi pentru a îmbunătăţi aprovizionarea durabilă din sursele din afara Europei. Vor fi necesare o strategie pe termen mai lung şi un mecanism de revizuire la intervale regulate, deoarece investiţiile în industria extractivă de materii prime este de obicei viabilă din punct de vedere economic doar pe perioade îndelungate de timp.

3.9.   Următoarele principii stau la baza propunerilor formulate:

3.9.1.   Securitatea aprovizionării cu materii prime pentru UE implică în primul rând garantarea faptului că economia Uniunii nu este afectată de şocuri ale aprovizionării cu materii prime, dar şi, în acelaşi timp, protejarea intereselor consumatorilor, a industriilor UE care depind de materiile prime importate şi a industriilor UE care produc materii prime, precum şi nevoia de a asigura tuturor condiţii egale. Toate aceste interese trebuie luate în considerare şi aplicate ţinându-se seama de angajamentele şi politicile UE referitoare la dezvoltarea internaţională, precum şi la durabilitatea ecologică şi socială. Consumul de materii prime trebuie optimizat, cu luarea în considerare a interacţiunii cu mediul înconjurător, a nevoilor comunităţilor şi a utilizării durabile a energiei.

3.9.2.   Politica UE referitoare la aprovizionarea cu materii prime trebuie să aibă o bază analitică solidă. Este aşadar important să se asigure disponibilitatea cunoştinţelor relevante şi analizarea acestora prin cele mai bune metode posibile.

3.10.   Practicile de reglementare privind materiile prime sunt foarte diferite în cadrul UE şi pot fi considerabil îmbunătăţite în fiecare ţară în parte, prin diseminarea de informaţii privind cele mai bune practici.

4.   Observaţii privind răspunsul politic propus (4)

4.1.   Primul pilon: accesul la materii prime pe pieţele mondiale, în condiţii echitabile

4.1.1.   Conform propunerilor din comunicare, UE ar trebui: (i) să practice în mod activ o diplomaţie în domeniul materiilor prime în vederea asigurării accesului la acestea, (ii) să promoveze o cooperare internaţională mai intensă şi (iii) să acorde prioritate accesului la materiile prime în cadrul politicii comerciale şi de reglementare a UE.

4.1.2.   După identificarea ţărilor celor mai bogate în resurse, aspectele legate de accesul la materiile prime din aceste acestea ar trebui discutate cu reprezentanţii lor. Politica de dezvoltare a UE ar trebui să creeze fonduri şi programe care să sprijine dezvoltarea şi producţia durabilă de materii prime în aceste ţări.

4.1.3.   UE ar trebui să-şi revizuiască programele de finanţare în cazul acelor ţări care sunt deja membre ale UE sau pentru ţările învecinate, deoarece transportul resurselor din aceste ţări s-ar dovedi mai durabil. În special, ar trebui să se acorde sprijin ultimelor state care au aderat la UE, statelor din Balcani, statelor din Africa de Nord şi Turciei. Iniţiativa privind aprovizionarea cu resurse (lansată în anul 2004 de Consiliul Internaţional pentru Minerit şi Metale, aceasta urmăreşte identificarea bunelor practici privind politicile de investiţii în minerit şi metale la nivel naţional/regional şi la nivelul întreprinderilor din ţările în curs de dezvoltare) ar putea oferi un model util pentru strategiile privind resursele şi dezvoltarea.

4.1.4.   Mai multe recomandări concrete se încadrează în categoria consolidării compatibilităţii dintre politica de dezvoltare a UE şi necesitatea UE de a avea acces nestânjenit la materii prime. Propunerile făcute în materie de consolidare a statelor, de promovare a unui climat sănătos pentru investiţii precum şi a unei gestionări durabile a materiilor prime sunt toate relevante şi constructive.

4.1.5.   Tarifele externe ale UE ar trebui stabilite astfel încât să se garanteze faptul că materiile prime produse prin mijloace durabile nu sunt excluse de pe piaţa UE. Trebuie întreprinsă o revizuire a tarifelor existente, pentru a identifica liniile tarifare care ar trebui modificate.

4.1.6.   Asistenţa acordată ţărilor în curs de dezvoltare în ceea ce priveşte materiile prime trebuie să se concentreze pe consolidarea capacităţilor şi ar trebui să aibă ca obiectiv sprijinirea şi facilitarea dezvoltării şi aplicării politicilor care maximizează contribuţia producţiei de materii prime şi a exporturilor la dezvoltare. În acest context, este deosebit de importantă sprijinirea politicilor şi a abordărilor incluzive şi participative, care acordă prioritate nevoilor şi intereselor oamenilor din aceste ţări.

4.1.7.   Acordarea de asistenţă pentru dezvoltare în domeniul materiilor prime necesită şi crearea unor coaliţii şi a unor parteneriate ample, care să garanteze angajarea tuturor părţilor interesate, inclusiv şi în special a industriei materiilor prime, a organizaţiilor societăţii civile şi a autorităţilor de la toate nivelurile.

Asistenţa acordată ţărilor în curs de dezvoltare ar trebui să conţină o componentă solidă de sprijin pentru construirea unei infrastructuri care să poată fi utilizată atât de întreprinderile care produc materii prime, cât şi de întreprinderile mai mici, de agricultori şi de prestatorii de alte activităţi economice rurale. Deşi acest mod deosebit de cooperare a fost criticat pentru că ar contribui mai puţin decât ar fi fost posibil la dezvoltare, este important să se recunoască faptul că acesta răspunde nevoii puternice a ţărilor în curs de dezvoltare de a stimula dezvoltarea prin îmbunătăţirea infrastructurii, în condiţiile în care alte mecanisme de finanţare a acestui tip de investiţie s-au dovedit a fi insuficiente.

4.1.8.   Comunicarea subliniază clar existenţa unor chestiuni problematice legate de statisticile comerciale privind resursele minerale. Aceste statistici se bazează pe rapoarte speciale elaborate conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional (CSCI), Sistemului armonizat (HS) sau Clasificării „Broad Economic Categories” (BEC) şi suferă din cauza raportării necorespunzătoare de către unele ţări. În afară de aceasta, statisticile comerciale nu pot oferi informaţiile necesare şi corecte privind consumul real de minerale în economiile lumii, întrucât acestea nu înregistrează conţinutul de minerale sau de metale în cazul comercializării minereurilor concentrate, a semifabricatelor şi a produselor finite. Este nevoie de cercetare, precum şi de consens internaţional în ceea ce priveşte modul de îmbunătăţire a sistemului statistic actual, pentru a aborda mai bine consumul real de minerale şi metale, acest lucru fiind posibil prin utilizarea de valori „echivalente” pentru conţinuturile de minerale şi metale ale unui automobil standard, ale unei tone de hârtie standard etc.

4.1.9.   Comunicarea aprofundează, într-o oarecare măsură, politica de reglementare şi cea comercială. Propunerile identifică domeniile de interes vital pentru UE şi par să merite a fi puse în aplicare. Trebuie subliniat în special unul dintre aspectele prezentate, şi anume cel conform căruia „UE trebuie, de asemenea, să examineze regimul tarifar al UE în scopul de a asigura o coerenţă faţă de evoluţia cererii de materii prime în UE şi, în special, să evalueze mijloacele de reducere a restricţiilor la import a materiilor prime”.

4.1.10.   Trebuie puse în aplicare obiectivele de dezvoltare durabilă, cu luarea în considerare a efectelor lor în afara UE, dar acestea nu trebuie să fie utilizate ca o scuză sau ca o modalitate de a ascunde practici contrare intereselor consumatorilor şi ale mediului, prin limitarea comerţului. Este important ca siguranţa aprovizionării şi obiectivele privind eliminarea concurenţei neloiale bazate pe acces privilegiat la materiile prime să nu fie utilizate pentru promovarea protecţionismului sau pentru limitarea comerţului şi accesului pe pieţele UE pentru producătorii din ţările în curs de dezvoltare.

4.2.   Al doilea pilon: încurajarea aprovizionării durabile cu materii prime care provin din surse europene

4.2.1.   Dezvoltarea locală şi regională durabilă a UE este direct influenţată de evoluţia viitoare a sectoarelor economice care pot transforma în profit potenţialul fiecărei zone. În opinia CESE, dacă se ia în considerare calcularea rezervelor pentru fiecare depozit de minerale, activităţile economice din sectorul minier ar putea contribui la dezvoltarea comunităţilor locale şi, de asemenea, la dezvoltarea statelor membre ale UE, prin asigurarea resurselor necesare acestora. În acest mod, aceste activităţi pot contribui la:

—	dezvoltarea producţiei industriale şi asigurarea materiilor prime necesare activităţilor industriale;

—	reducerea dependenţei de importuri şi asigurarea unei mai bune utilizări a resurselor;

—	menţinerea unui număr rezonabil de lucrători calificaţi în acest sector, pentru a face posibilă continuarea activităţilor de prospectare şi extracţie în UE;

—	locuri de muncă mai multe şi mai sigure;

—	coeziunea socială şi dezvoltarea regională;

—	îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă.

4.2.2.   Având în vedere experienţa sa îndelungată în extracţia de minereuri, Europa trebuie să-şi asume un rol de conducere şi să furnizeze expertiză în abordarea unor probleme precum modalitatea de extracţie a materiilor prime, optimizarea contribuţiei producţiei de materii prime la dezvoltarea economică, utilizarea lor durabilă şi refacerea ulterioară a terenurilor într-un mod benefic pentru societate.

4.2.3.   Statele membre ar trebui să reevalueze în ce măsură procesele lor de planificare a amenajării teritoriului iau în considerare potenţialul terenurilor din punctul de vedere al materiilor prime, precum şi dacă stabilirea priorităţilor în caz de utilizări concurente ale terenului este în continuare adecvată, în contextul necesităţii de a găsi surse durabile de materii prime, adică prin aplicarea principiului proximităţii atunci când este posibil, dar şi viabil din punct de vedere comercial.

4.2.4.   Cunoştinţele geologice se schimbă continuu, iar procedurile trebuie să fie, prin urmare, suficient de flexibile pentru a permite accesul, pe viitor, la resursele naturale încă neidentificate.

4.2.5.   Ar trebui pregătit un inventar al celor mai bune practici de reglementare în UE referitoare la accesul la terenuri al industriilor prelucrătoare de materii prime, în vederea:

—	simplificării procedurilor şi creşterii gradului de armonizare a acestora în Uniune, garantându-se în acelaşi timp faptul că interesele aflate în concurenţă în ceea ce priveşte utilizarea terenului, inclusiv conservarea acestuia, sunt luate în considerare în mod adecvat;

—	reducerii sterilizării de resurse minerale, la care duc practicile inadecvate de amenajare a teritoriului. Este deosebit de important ca dispoziţiile de asigurare a accesului la teren să nu se refere doar la zonele cunoscute ca fiind bogate în minereuri.

4.2.6.   În urma elaborării orientărilor privind compatibilitatea legislaţiei „Natura 2000” cu extracţia materiilor prime, statele membre ar trebui să-şi revizuiască orientările stabilite la nivel naţional şi să se asigure că autorităţile competente sunt informate despre faptul că „Natura 2000” nu interzice extracţia materiilor prime (Articolul 6 din Directiva privind habitatele oferă un instrument excelent pentru a asigura respectarea principiilor dezvoltării durabile de către industriile extractive).

4.2.7.   Pentru a îmbunătăţi baza de cunoştinţe referitoare la aprovizionarea cu materii prime strategice din punct de vedere economic şi la utilizarea materiilor prime în UE, aceasta din urmă ar trebui să pregătească o analiză similară celei elaborate de Consiliul Naţional al Cercetării în Statele Unite. Analiza ar trebui să urmărească identificarea şi evaluarea atât a riscului potenţial pentru aprovizionarea cu materii prime a industriei din UE, cât şi a importanţei diferitelor materii prime, sub aspectul diferitelor aplicaţii finale ale acestora (ar trebui luate în considerare următoarele aspecte: disponibilitatea fizică a unor materii prime care pot fi extrase în ţările UE, gradul de înlocuire, riscurile geopolitice privind comerţul internaţional cu materii prime strategice şi esenţiale, nevoile de apărare ale UE).

Comunicarea conţine o serie de recomandări care vizează îmbunătăţirea cunoştinţelor de bază privind materiile prime. Cu toate acestea, nu s-a propus nimic pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor privind utilizarea materiilor prime în UE. Aceasta pare a fi una dintre cele mai mari priorităţi şi ar fi conformă necesităţii de a elabora politici coerente şi de a maximiza eficienţa măsurilor. Raportul Statelor Unite privind materiile prime esenţiale conţine o metodologie care ar putea fi aplicată în context european.

4.2.8.   În special, ar fi de dorit o evaluare completă a potenţialului resurselor geologice, realizată cu tehnologii moderne, precum şi o evaluare a capacităţilor observatoarelor geologice naţionale de a oferi date, informaţii şi cunoştinţe de primă clasă despre resursele minerale. Acţiunile de sprijin specifice achiziţionării datelor geologice(în această accepţie, termenul include toate datele tematice legate de geologie, cum ar fi datele geochimice şi geofizice) ar trebui definite şi aplicate prin extinderea în viitor a gamei serviciilor terestre GMES şi/sau a fondurilor UE de dezvoltare regională. Comisia ar trebui să întreprindă o analiză oficială a situaţiei din statele membre.

4.2.9.   Instituţiile europene ar trebui să sprijine preşedinţiile cehă, suedeză şi spaniolă în ceea ce priveşte evenimentele pregătite de acestea, după cum urmează:

—	în cadrul Preşedinţiei suedeze a UE ar trebui organizată o conferinţă, în vederea identificării celor mai bune practici de amenajare a teritoriului şi de gestionare durabilă a solurilor după extracţie;

—	Conferinţa de la Rovaniemi (Finlanda) privind prospectările şi mineritul, care va avea loc în decembrie 2009, şi care ar urma să prezinte cele mai bune practici de promovare a prospecţiunilor în Europa, ar trebui să se bucure de atenţie;

—	ar trebui pregătită o conferinţă în Europa de Sud-Est şi Balcani pe tema explorărilor miniere, profitându-se de sprijinul oferit prin instrumentul TAIEX al UE.

4.2.10.   Ar trebui să se acorde prioritate cercetării şi dezvoltării tehnologice destinate materiilor prime, cu un accent special pe tehnologiile compatibile cu politicile solide de conservare. Trebuie promovate cele mai bune practici în domeniul prospectării, producţiei mai ecologice, reciclării, având în vedere, în special, aplicarea practicilor care folosesc stimulente de piaţă realizabile economic. Agenda de cercetare strategică şi planul de punere în aplicare elaborate de Platforma tehnologică europeană privind resursele minerale durabile ar putea reprezenta o bază în acest sens.

4.3.   Al treilea pilon: optimizarea consumului de materii prime primare în UE

4.3.1.   Opinia publică consideră că persoanele juridice sunt principalele responsabile pentru situaţia mediului înconjurător, respectiv întreprinderile miniere şi societăţile comerciale, dar, de fapt, întreaga societate răspunde pentru consumul de bunuri care implică aceste resurse.

Cetăţenii europeni trebuie să fie conştienţi de faptul că existenţa lor depinde de exploatarea resurselor minerale dar, în acelaşi timp, trebuie să ştie că este foarte important să protejeze mediul şi să promoveze un consum responsabil de materii prime.

4.3.2.   Elaborarea unor politici şi a unor măsuri practice pentru optimizarea utilizării materiilor prime nu poate să se producă separat de interesele legitime care există în afara UE şi trebuie să ţină seama de capacităţile reale din ţările aflate în curs de dezvoltare, atât în ceea ce priveşte legislaţia, cât şi utilizarea tehnologiei. Legislaţia REACH a fost criticată cu vehemenţă de mai multe ţări africane, îngrijorate de faptul că aceasta ar putea determina o discriminare nejustificată în privinţa exporturilor lor de minerale. În mod similar, în unele ţări din Asia, Convenţia de la Basel privind deşeurile periculoase a avut consecinţe neaşteptate, inclusiv proliferarea unor întreprinderi neoficiale din sectorul de reciclare a metalelor care utilizau practici periculoase, deoarece li s-a interzis accesul la sursele legitime de materii prime.

4.3.3.   Sectoarele industriale şi de cercetare europene ar trebui încurajate să creeze înlocuitori pentru materiile prime esenţiale. În acest sens, Comisia Europeană ar trebui să întreprindă, în conformitate cu cel de-al şaptelea Program-cadru, o cercetare detaliată a listei de materii prime/metale esenţiale, pentru a oferi o bază noilor tehnologii ecologice şi produselor sigure din punct de vedere ecologic.

4.3.4.   Procesul de reciclare nu ar trebui privit doar ca o sarcină administrativă, ci şi ca un cadru de reglementare, susţinut printr-o abordare antreprenorială pe bază comercială. Pentru a pune în aplicare acest principiu, sunt necesare următoarele:

—	un cadru legislativ pentru colectarea, sortarea, procesarea şi reciclarea deşeurilor industriale şi menajere;

—	stimulente pentru consumatori pentru participarea la activităţile de reciclare;

—	reţele adecvate, naţionale şi internaţionale, specializate în colectare, depozitare şi reciclare industrială;

—	o gestionare adecvată a deşeurilor, care să funcţioneze pe baze comerciale, şi care să fie organizată de administraţia locală sau de autorităţile regionale.

---

(1)  Pentru mai multe recomandări detaliate ale CESE, a se vedea Avizul CESE privind industria minieră neenergetică din Europa, adoptat la 9 iulie 2008 şi publicat în Jurnalul Oficial al UE, 2009/C27/19. Recomandările actuale ar trebui considerate complementare celor prezentate în acest aviz anterior al CESE.

(2)  Avizul privind industria minieră neenergetică din Europa, JO C 27, 3.2.2009.

(3)  A se vedea Avizul privind industria minieră neenergetică din Europa, JO C 27, 3.2.2009, punctul 2.5.

(4)  A se vedea Avizul CESE JO C 27, 3.2.2009, p. 82.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/98

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Comunicarea Comisiei intitulată „Răspunsul la criza din industria europeană a automobilelor”

COM(2009) 104 final

(2009/C 277/20)

Raportor general: dl Gustav ZÖHRER

La 25 februarie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei intitulată „Răspunsul la criza din industria europeană a automobilelor”

COM (2009) 104 final.

La 23 martie 2009, Biroul a însărcinat Comisia consultativă pentru mutaţii industriale cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă. Raportor: dl Gustav ZÖHRER; coraportor: dl Manfred GLAHE.

Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic şi Social European l-a numit pe dl ZÖHRER raportor general în cadrul sesiunii plenare din 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai) şi a adoptat prezentul aviz cu 141 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 5 abţineri.

1.   Context şi sinteza documentului Comisiei

Industria automobilelor a fost cuprinsă de criză mai repede şi mai puternic decât majoritatea celorlalte ramuri industriale Din acest motiv, Comisia şi statele membre au adoptat în ultimele luni mai multe iniţiative, pentru a sprijini industria în această situaţie dificilă. În comunicarea sa din 25 februarie 2009, Comisia evidenţiază importanţa unei industrii dinamice şi competitive a automobilelor. Pe lângă prăbuşirea cererii de autoturisme şi de autovehicule utilitare, precum şi accesul îngreunat la credite, Comisia analizează şi problemele structurale pe termen lung, care au precedat criza.

1.1.1.   Prin intermediul Grupului la nivel înalt CARS 21, al Forumului privind restructurarea din octombrie 2007 şi a numeroase grupuri de lucru mai mici, Comisia se ocupă deja de mai mult timp de provocările sectorului automobilelor. Prin raportul de informare, adoptat în decembrie 2007, pe tema „situaţiei actuale şi perspectivelor industriei automobilelor din Europa [CCMI/046 - Raportul de informare privind industria automobilelor din Europa: situaţia actuală şi perspective” (CESE 1065/2007 fin rev.)], Comitetul şi-a adus deja o contribuţie importantă la această dezbatere şi lucrează în prezent la un alt aviz privind furnizorii de componente şi pieţele din aval ale industriei automobilelor (CCMI/059 Avizul intitulat „Furnizorii de componente şi pieţele din aval ale industriei automobilelor”).

1.2.   În partea a doua a comunicării, Comisia descrie măsurile care au fost luate sau sunt planificate la nivel comunitar şi în statele membre în cadrul programului european de redresare economică, şi în special pentru industria automobilelor.

2.   Observaţii şi concluzii

2.1.   Comitetul salută comunicarea Comisiei, care demonstrează că, în această situaţie dramatică, atât Comisia, cât şi statele membre, sunt gata să sprijine industria automobilelor. Comitetul subliniază necesitatea unui cadru coerent şi armonizat pentru evitarea tendinţelor protecţioniste, pe de o parte, şi pentru formularea unor obiective comune, pe de altă parte.

Criza actuală reclamă o acţiune rapidă. Unele măsuri vor trebui aplicate accelerat, pentru a feri de colaps mai ales IMM-urile din industria furnizoare de componente şi a face posibile investiţiile absolut necesare.

2.2.1.   În primul rând, trebuie asigurat accesul rapid la resurse financiare suficiente şi cu destinaţie precisă, prin intermediul băncilor şi al BEI sau prin ajutoare şi garanţii ale statelor membre.

2.2.2.   Cu toate acestea, nu pot fi excluse situaţiile de insolvabilitate. Comitetul solicită aşadar Comisiei şi statelor membre să verifice dispoziţiile legislaţiei în materie de insolvabilitate pentru a stabili în ce măsură întreprinderile pot fi ajutate să supravieţuiască.

Cea mai mare provocare în timpul crizei este însă asigurarea locurilor de muncă. Este vorba de evitarea şomajului şi de păstrarea know-how-ului în industrie. Statele membre au la dispoziţie diferite măsuri pentru a depăşi deficitul temporar de comenzi (de exemplu reducerea programului de lucru). În câteva state membre nu există însă astfel de posibilităţi, ceea ce are drept consecinţă o reducere masivă a locurilor de muncă. Comitetul propune prin urmare să se încerce păstrarea locurilor de muncă, printr-un schimb de bune practici şi prin subvenţii cu destinaţie precisă. Perioadele de încetinire a ritmului de lucru trebuie utilizate pentru acţiuni de perfecţionare profesională a lucrătorilor.

2.3.1.   Comitetul salută eforturile depuse în cadrul FSE pentru a face posibilă finanţarea acţiunilor destinate protejării locurilor de muncă. Comitetul sprijină propunerea de adaptare a Fondului european de ajustare la globalizare în funcţie de criza actuală. Deoarece este posibil ca fondurile alocate, în valoare de 500 de milioane EUR, să nu fie suficiente, Comitetul propune mărirea acestora la 1 miliard EUR. (a se vedea Avizul CCMI/063).

2.3.2.   Grupurile cele mai afectate de criză şi de reducerea în consecinţă a numărului de locuri de muncă sunt cel al lucrătorilor cu contracte de muncă pe durată determinată şi cel al lucrătorilor interimari. Comitetul propune luarea de măsuri speciale pentru aceste categorii de lucrători şi adaptarea rapidă a cadrul juridic, în special în ce priveşte munca interimară.

2.4.   De asemenea, sunt necesare stimulente pentru creşterea cererii. Sub acest aspect, trebuie vegheat ca toate iniţiativele financiare sau fiscale (cum ar fi primele de casare) să sprijine şi să accelereze reechiparea tehnologică a sectorului (eficienţa energetică a maşinilor, reducerea emisiilor). În afară de aceasta, Comitetul solicită statelor membre, Comisiei, BCE şi partenerilor sociali să creeze condiţiile-cadru macroeconomice care au drept scop menţinerea veniturilor şi sporirea cererii interne.

În ceea ce priveşte problemele structurale pe termen lung, Comitetul face trimitere la raportul de informare al Comisiei sale consultative pentru mutaţii industriale, intitulat „Situaţia şi perspectivele industriei autovehiculelor”, din noiembrie 2007. În acesta sunt descrise clar provocările cu care se confruntă industria şi se preconizează o transformare amplă a sectorului, care ar putea fi accelerată de criza actuală.

2.5.1.   În primul rând se constată că, din cauza crizei şi a măsurilor de sprijin la nivel naţional, a avut loc o repoziţionare a pieţei, în favoarea modelelor mai mici, mai ecologice şi mai rentabile. Aceasta are efecte considerabile asupra furnizării de valoare adăugată de către producători şi furnizori şi va influenţa în mod durabil sectorul.

2.5.2.   Pentru ca sectorul să iasă întărit din criză, trebuie intensificate acum eforturile în domeniul cercetării şi dezvoltării, al inovării şi calificării forţei de muncă. Aceasta este atât responsabilitatea întreprinderilor, cât şi a statelor membre şi a Comunităţii. Comitetul sprijină prin urmare iniţiativele descrise de către Comisie.

2.5.3.   Se recomandă prudenţă pentru a nu reduce problemele structurale doar la chestiunea supracapacităţilor. În Europa, în ultimii ani, s-a înregistrat o reducere considerabilă a capacităţilor (în special în Spania, Portugalia şi Regatul Unit). Cu privire la acest aspect, există diferenţe mari de abordare între producători, precum şi concepţii diferite. În parte, supracapacităţile sunt imanente sistemului (de exemplu, schimbările de model şi concurenţa internă). În momentul de faţă există însă pericolul ca, datorită crizei, să se ajungă la o reducere excesivă a capacităţilor care, mai târziu, când cererea va creşte din nou, ar putea duce la capacităţi insuficiente şi deci la creşterea importurilor. Comitetul sugerează, prin urmare, ca această chestiune să fie examinată în cadrul Grupului la nivel înalt CARS 21.

2.5.4.   În special producătorii americani se află într-o criză structurală profundă. Comitetul salută eforturile Comisiei de a da un răspuns politic eficient dificultăţilor legate de această criză pe care le traversează GM Europa şi furnizorii acesteia, prin coordonarea activităţilor statelor membre afectate. UE trebuie să facă demersuri hotărâte pentru ca SUA şi General Motors să dea o şansă de supravieţuire filialei europene a companiei (OPEL/Vauxhall/Saab).

2.5.5.   Pentru depăşirea provocărilor iminente, vor fi necesare, în opinia Comitetului, eforturi suplimentare ale întreprinderilor, dar şi ale statelor membre şi ale Uniunii Europene în ansamblu. Comitetul sprijină prin urmare propunerile Comisiei privind punerea în aplicare a soluţiilor rezultate în urma consultării din cadrul CARS 21, precum şi privind modalităţile viitoare de acţiune. Comitetul se pronunţă pentru continuarea procesului de sprijinire, în conformitate cu Strategia de la Lisabona, a unei politici europene pe termen lung.

2.5.6.   În afară de aceasta, Comitetul face trimitere la importanţa pieţelor din aval (un aviz pe această temă este în lucru şi va fi adoptat în curând). Comitetul propune ca, pe baza experienţei Grupului CARS 21, să se înfiinţeze un grup la nivel înalt care să se ocupe de provocările specifice cu care se confruntă actorii din sectorul pieţelor din aval.

2.5.7.   Parteneriatul european iniţiat de Comisie pentru anticiparea mutaţiilor din industria automobilelor reprezintă un pas important în direcţia abordării efectelor sociale ale restructurărilor. Având în vedere evoluţiile dramatice înregistrate, Comitetul solicită Comisiei şi partenerilor sociali vizaţi să iniţieze un dialog social real şi eficient.

2.6.   Piatra de temelie a garantării în continuare a succesului industriei europene a automobilelor o reprezintă accesul liber la pieţele mondiale şi concurenţa echitabilă. Comitetul salută prin urmare intenţia Comisiei de a aprofunda dialogul cu partenerii comerciali. Trebuie urmărite în special evoluţiile din SUA şi Asia, pentru a asigura condiţii echitabile, renunţarea la măsuri protecţioniste şi discriminatorii, precum şi protecţia reală a proprietăţii intelectuale. În momentul de faţă, Comitetul subliniază că, în special în contextul încheierii unui acord de liber schimb cu Coreea de Sud, trebuie depuse eforturi în vederea creării unui cadru echilibrat pentru industria european a automobilelor. Situaţia actuală a negocierilor nu indică faptul că s-ar ţine cont de obiectivul unei eliminări a barierelor comerciale netarifare pentru producătorii europeni.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/100

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de decizie a Consiliului privind liniile directoare ale politicilor de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre

COM(2008) 869 final – 2008/0252 (CNS)

(2009/C 277/21)

Raportor unic: dl JANSON

La 3 februarie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de decizie a Consiliului privind liniile directoare ale politicilor de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre

COM(2008) 869 final – 2008/0252 (CNS).

Secţiunea pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi cetăţenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 6 aprilie 2009. Raportor: dl JANSON.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 193 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă şi 9 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   Conform articolului 128 alineatul (2) din Tratatul CE, valabilitatea liniilor directoare privind ocupare a forţei de muncă pentru 2009 trebuie confirmată printr-o decizie a Consiliului după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Regiunilor şi a CESE.

1.2.   CESE aprobă propunerea de a confirma pentru 2009 valabilitatea liniilor directoare privind ocuparea forţei de muncă pentru perioada 2008-2010, luând în considerare observaţiile prezentate mai jos.

1.3.   Programele naţionale de reformă trebuie să fie mai ambiţioase cu privire la politica de ocupare a forţei de muncă şi la drepturile şi obligaţiile lucrătorilor.

1.4.   Este necesar să se pună un accent mult mai puternic pe integrarea tinerilor pe piaţa forţei de muncă şi să se urmărească în continuarea cu fermitate combaterea discriminărilor.

1.5.   Trecerea la o economie bazată pe cunoaştere necesită un angajament mult mai hotărât, orientat spre formarea profesională şi învăţarea pe tot parcursul vieţii. Este important să se realizeze investiţii în cercetare, dezvoltare şi inovare într-un mod mai consecvent.

1.6.   Comitetul consideră că aspectele privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi reconcilierea vieţii profesionale cu cea de familie nu sunt suficient luate în considerare în cadrul liniilor directoare privind ocuparea forţei de muncă.

1.7.   Criza economică va determina creşterea nivelului şomajului şi scăderea ratei de ocupare a forţei de muncă şi, în mod indirect, va împiedica UE să-şi atingă obiectivele privind ocuparea forţei de muncă.

1.8.   Este important ca statele membre să acorde prioritate acelor linii directoare care joacă un rol important în domeniul ocupării forţei de muncă şi al creşterii economice: (1) orientarea politicii de ocupare a forţei de muncă spre o rată de ocupare integrală, îmbunătăţirea calităţii locurilor de muncă şi a productivităţii muncii, precum şi consolidarea coeziunii sociale şi teritoriale; (2) crearea unor pieţe ale forţei de muncă care să favorizeze integrarea, sporirea atractivităţii muncii şi crearea condiţiilor care să facă munca avantajoasă din punct de vedere financiar pentru persoanele care caută un loc de muncă, inclusiv pentru persoanele defavorizate şi cele inactive; (3) sporirea şi optimizarea investiţiilor în capitalul uman (1).

1.9.   CESE subliniază necesitatea implicării partenerilor sociali şi a societăţii civile în toate fazele elaborării şi ale punerii în aplicare a liniilor directoare.

2.   Sinteza documentului Comisiei

2.1.   Liniile directoare constituie angajamente naţionale luate la nivel comunitar şi stabilesc obiectivele generale pentru statele membre, care trebuie puse în aplicare prin programele naţionale de reformă. Valabilitatea liniilor directoare integrate se termină la sfârşitul primului ciclu de trei ani şi trebuie confirmată pentru ciclul următor.

2.2.   Potrivit Comisiei, statele membre au depus eforturi în primul ciclu de trei ani (2005-2008), în vederea accelerării punerii în aplicare a reformelor structurale. Reformele conforme cu Strategia de la Lisabona au contribuit la mărirea potenţialului de creştere economică a economiilor naţionale europene. Astfel, economia europeană a rezistat mai bine la şocuri externe, precum creşterea preţurilor energiei şi ale materiilor prime, precum şi la fluctuaţiile ratei de schimb valutar.

2.3.   Comisia consideră că noua orientare a Strategiei de la Lisabona, care pune accentul pe parteneriatul dintre nivelul european şi cel naţional, s-a dovedit a fi corespunzătoare. În opinia Comisiei, liniile directoare integrate îşi îndeplinesc obiectivele, astfel încât, în prezent, revizuirea acestora nu este necesară.

3.   Constatări anterioare ale CESE

3.1.   Anul trecut, CESE a analizat într-un aviz liniile directoare şi deficienţele acestora (2). Analiza este valabilă în continuare.

3.2.   Comitetul a fost de părere că programele naţionale de reformă nu sunt suficient de ambiţioase cu privire la politica de ocupare a forţei de muncă şi la drepturile şi obligaţiile lucrătorilor. Aceasta se datorează faptului că statele membre îşi pot fixa propriile obiective în cadrul actualelor linii directoare. De aceea, există temerea că măsurile politicii de ocupare a forţei de muncă nu mai pot fi evaluate pe baza unor obiective clare şi cuantificabile.

3.3.   Este necesar să se pună un accent mult mai puternic pe integrarea tinerilor pe piaţa forţei de muncă şi să se urmărească în continuare cu fermitate combaterea discriminării pe criterii de vârstă, handicap sau origine etnică.

3.4.   Pentru ca UE să devină un spaţiu economic bazat pe cunoaştere, trecerea la o economie bazată pe cunoaştere necesită un angajament mult mai hotărât, orientat spre formarea profesională şi învăţarea pe tot parcursul vieţii, pentru a permite adaptarea la noile tehnologii, restructurarea bazei industriale şi a oferi cetăţenilor posibilitatea să dobândească cunoştinţe transferabile. În acest scop trebuie realizate într-un mod mai consecvent investiţii în cercetare, dezvoltare şi inovare, atât pentru a stimula economia, cât şi pentru a crea noi locuri de muncă (3).

3.5.   Aspectele privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi reconcilierea vieţii profesionale cu cea de familie nu sunt luate în considerare suficient în cadrul liniilor directoare privind ocuparea forţei de muncă. Acesta este un aspect important în contextul gestionării problemelor legate de schimbările demografice şi îmbătrânirea lucrătorilor.

3.6.   În afară de aceasta, Comitetul a subliniat importanţa unor resurse financiare adecvate la nivel naţional şi european pentru a pune în aplicare cu succes măsurile privind ocuparea forţei de muncă.

4.   Observaţii generale

4.1.   Pe termen scurt şi mediu, criza economică va determina creşterea nivelului şomajului şi scăderea ratei de ocupare a forţei de muncă şi, în mod indirect, va împiedica UE să-şi atingă obiectivele din cadrul Strategiei de la Lisabona.

4.2.   Chiar dacă înainte de criză s-au înregistrat anumite progrese, diferenţele din interiorul şi între statele membre cu privire la atingerea obiectivelor şi punerea în aplicare a diferitelor măsuri reprezintă în continuare o mare problemă, care se va agrava în urma crizei economice.

4.3.   Dacă statele membre doresc să evite recesiunea profundă a anilor 1930, Comitetul consideră că este important ca acestea să pună în aplicare, de preferinţă, acele linii directoare care sunt importante în domeniul ocupării forţei de muncă şi al creşterii economice. Criza va afecta cel mai puternic acele state, în care guvernul nu a intervenit în vederea promovării ocupării forţei de muncă în cadrul economiei, ci a urmat acelaşi curs politic ca şi în timpul unei situaţii economice bune.

4.4.   În acest sens, este vorba de următoarele linii directoare: (1) orientarea politicii de ocupare a forţei de muncă spre o rată de ocupare integrală, îmbunătăţirea calităţii locurilor de muncă şi a productivităţii muncii, precum şi consolidarea coeziunii sociale şi teritoriale; (2) crearea unor pieţe ale forţei de muncă care să favorizeze integrarea, sporirea atractivităţii muncii şi crearea condiţiilor care să facă munca avantajoasă din punct de vedere financiar pentru persoanele care caută un loc de muncă, inclusiv pentru persoanele defavorizate şi cele inactive; (3) sporirea şi optimizarea investiţiilor în capitalul uman (4).

4.5.   În acest context, este de o importanţă capitală ca dispoziţiile privind utilizarea fondurilor structurale, a Fondului Social şi a Fondului de Ajustare la Globalizare să fie simplificate rapid de către Comisie şi alţi actori, pentru a finanţa punerea în aplicare a liniilor directoare privind ocuparea forţei de muncă. CESE subliniază din nou importanţa mijloacelor financiare corespunzătoare la nivel naţional şi european, astfel încât să se acorde prioritate iniţiativei în materie de ocupare a forţei de muncă.

4.6.   CESE ar dori ca, în stabilirea unor obiective la nivel european şi naţional, în monitorizarea şi evaluarea progreselor făcute, Comisia să îşi asume un rol mai important. Astfel, rapoartele anuale privind programele naţionale de reformă în fiecare stat membru ar dobândi o relevanţă sporită.

4.7.   CESE subliniază necesitatea implicării partenerilor sociali şi a societăţii civile în toate etapele elaborării şi punerii în aplicare a liniilor directoare.

---

(1)  Linii directoare integrate, nr. 17, 19 şi 23 (COM(2007) 803 final/3, partea V).

(2)  Avizul Comitetul Economic şi Social European privind propunerea de decizie a Consiliului privind orientările pentru politicile de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre (în temeiul articolului 128 din Tratatul CE) din 13 februarie 2008 (JO C 162, 25.6.2008), raportor: dl GREIF.

(3)  În trecut, CESE a abordat acest aspect. A se vedea, de exemplu, următoarele avize:

—	Avizul CESE din 12.7.2007 privind investiţiile în cunoaştere şi inovaţie (Strategia Lisabona), raportor: dl WOLF (JO C 256, 27.10.2007);

—	Avizul CESE din 26.2.2009 privind cooperarea şi transferul de cunoştinţe între organizaţii de cercetare, industrie şi IMM-uri - o condiţie prealabilă importantă pentru inovare, raportor: dl WOLF (JO C 218, 11.9.2009, p. 8).

(4)  A se vedea nota de subsol 1.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/102

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 92/85/CEE a Consiliului privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi a sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează

COM(2008) 637 final – 2008/0193 (COD)

(2009/C 277/22)

Raportor: dna HERCZOG

La 7 noiembrie 2008, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 92/85/CEE a Consiliului privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi a sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează

COM(2008) 637 final - 2008/0193 (COD).

Secţiunea pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi cetăţenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 6 aprilie 2009. Raportor: dna HERCZOG.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai (şedinţa din 13 mai 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 82 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă şi 2 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   Comitetul sprijină propunerea Comisiei privind o nouă directivă menită să îmbunătăţească protecţia oferită lucrătoarelor gravide, care au născut de curând şi/sau care alăptează.

1.2.   Comitetul priveşte această iniţiativă ca pe o ocazie de a consolida legislaţia care nu numai că le permite femeilor să se refacă în mod corespunzător după naştere, ci şi le încurajează pe acestea să alăpteze şi le ajută să creeze o legătură strânsă cu nou-născutul lor.

1.3.   Comitetul consideră inacceptabil ca femeile să se confrunte cu condiţii de muncă nesigure pe perioada sarcinii şi a alăptării. În acest sens, femeile ar trebui încurajate să informeze cu privire la faptul că sunt însărcinate imediat ce îşi dau seama de acest lucru, astfel încât să poată fi evaluat şi eliminat orice risc privind sănătatea şi securitatea. Ar trebui să se acorde o atenţie deosebită riscurilor atât pentru fertilitatea femeilor şi a bărbaţilor, cât şi pentru embrion.

1.4.   Comitetul pledează, de asemenea, în favoarea unui sprijin suplimentar pentru părinţii şi copiii cu nevoi speciale sau care se află în circumstanţe speciale, cum ar fi nou-născuţii prematuri, cu handicap sau bolnavi, naşterile multiple sau spitalizarea, precum şi adopţia şi darea în îngrijire etc.

1.5.   Comitetul este de acord cu afirmaţia Comisiei, conform căreia tuturor femeilor salariate gravide ar trebui să li se garanteze minimum 18 săptămâni de concediu de maternitate remunerat. Cu toate acestea, Comitetul solicită Comisiei să ţină seama de recomandarea Platformei sociale (1) – care include Lobby-ul European al Femeilor –, precum şi de cele formulate de OMS (2) şi de UNICEF (3), bazate pe beneficiul pe care alăptarea exclusivă în primele 6 luni de viaţă îl reprezintă pentru copii, ca o măsură preventivă în materie de sănătate, atât pentru mame, cât şi pentru copii. Prin urmare, recomandă căutarea unor soluţii juridice şi practice suplimentare care să înlesnească alăptarea, în termeni de spaţiu şi timp.

1.6.   Pe de altă parte, Comitetul consideră că concediul medical luat în timpul sarcinii nu ar trebui să afecteze durata integrală a concediului de maternitate, însă solicită Comisiei să precizeze despre ce perioadă anterioară naşterii este vorba.

1.7.   Comitetul salută sugestia ca statele membre să ia măsurile necesare pentru a proteja lucrătoarele gravide sau care alăptează de consecinţele unei concedieri ilegale, în sensul articolului 2 (4) din directiva iniţială.

1.8.   Comitetul este de acord că femeile ar trebui să aibă dreptul de a reveni la locul lor de muncă sau la un loc de muncă echivalent, în aceleaşi condiţii, precum şi să beneficieze de orice îmbunătăţire a condiţiilor de muncă la care acestea ar fi fost îndreptăţite în perioada absenţei lor.

1.9.   Comitetul sprijină ferm ideea ca plata pe perioada concediului de maternitate să fie egală cu salariul obţinut anterior. Această prevedere este nu numai o necesitate, ci şi un mod de a recunoaşte valoarea îngrijirilor materne.

1.10.   În conformitate cu principiile comune ale flexicurităţii şi cu abordarea bazată pe ciclul de viaţă, Comitetul consideră că propunerea trebuie privită în contextul dificultăţilor legate de nevoile copiilor cu vârste de până la 2 ani (5) în materie de îngrijire. Orarele de lucru flexibile pentru părinţi negociate de toţi partenerii şi-au dovedit utilitatea în acest context.

1.11.   Trebuie să se facă o distincţie clară între concediul de maternitate, ca mijloc de a proteja sarcina şi maternitatea, şi concediul pentru creşterea copilului. Perioada propusă de 18 săptămâni vizează, în primul rând, să le permită femeilor să se refacă după naştere şi să asigure o perioadă minimă de alăptare şi stabilire a unei legături între mamă şi nou-născut. Comitetul subliniază importanţa concediului pentru creşterea copilului, care reprezintă, pentru ambii părinţi, ocazia de a petrece timpul necesar cu copilul lor, însă consideră că acest concediu ar trebui să fie acordat după concediul de maternitate şi că de această posibilitate ar trebui să poată beneficia şi taţii.

1.12.   Comitetul profită de această ocazie pentru a sugera să se ia în considerare iniţiative care să le permită bunicilor sau altor membri apropiaţi ai familiei să se îngrijească de copii, în cazul în care şi părinţii care lucrează doresc acest lucru şi în care aceasta este în interesul copilului. O astfel de măsură ar contribui la satisfacerea nevoilor de pe piaţa forţei de muncă, precum şi la reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie şi privată. Această îngrijire suplimentară temporară furnizată de membrii familiei nu înlocuieşte răspunderea statului în ceea ce priveşte asigurarea unor centre de îngrijire în timpul zilei corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ.

1.13.   Comitetul recunoaşte importanţa unei abordări globale şi exhaustive a acestor chestiuni, astfel încât să nu se piardă din vedere cadrul general şi să se realizeze un progres economic şi social. În acest context, factorii de decizie ar trebui să ţină seama de diferitele nevoi, valori concurente şi conflicte de interese în ceea ce priveşte următoarele subiecte:

—	problemele demografice (inclusiv rata scăzută a natalităţii şi numărul tot mai mare de pensionari);

—	nevoile de pe piaţa forţei de muncă;

—	educaţia şi învăţarea de-a lungul vieţii;

—	egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei;

—	reconcilierea vieţii profesionale cu cea de familie şi cu cea privată;

—	asigurarea unei îngrijiri a copiilor accesibile, la preţuri rezonabile şi de înaltă calitate;

—	cetăţenia activă;

—	solidaritatea între generaţii;

—	combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale;

—	precum şi interesul copilului (6).

Prin urmare, Comitetul solicită instituţiilor europene şi statelor membre să ţină seama de necesitatea unei abordări integrate a acestei propuneri legislative, şi să evite limitarea câmpului său de aplicare şi a implicaţiilor sale.

1.14.   Comitetul consideră că, în contextul în care propunerea are ca scop sprijinirea reconcilierii dintre viaţa profesională, cea de familie şi cea privată, concediul de maternitate nu poate fi privit izolat de întreaga serie de instrumente existente în domeniile menţionate anterior.

1.15.   Rolul partenerilor sociali ca actori principali pe piaţa forţei de muncă este esenţial din acest punct de vedere. În opinia Comitetului, societatea civilă trebuie să joace, la rândul său, un rol activ în acest proces, garantând că statele membre pun în aplicare directiva şi sprijinind, prin toate mijloacele, abordarea globală menţionată anterior.

2.   Context

2.1.   Propunerea de directivă de modificare a Directivei 92/85/CEE are ca scop îmbunătăţirea protecţiei oferite lucrătoarelor gravide, care au născut de curând şi/sau care alăptează. Protecţia este necesară din mai multe motive. Durata concediului de maternitate este influenţată de mai mulţi factori care trebuie luaţi în considerare atunci când se reglementează acest aspect. Directiva precedentă prevede un concediu de maternitate de minimum 14 săptămâni consecutive. Aceasta stabileşte, de asemenea, obligaţii privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă pentru a proteja lucrătoarele gravide şi lucrătoarele care au născut de curând sau care alăptează. O femeie nu poate fi concediată în timpul concediului de maternitate. În conformitate cu articolul 2 alineatul (7) dintr-un instrument juridic anterior – Directiva 76/207/CEE -, după încheierea concediului de maternitate, o femeie are dreptul să revină la locul său de muncă sau la un loc de muncă echivalent. Orice tratament mai puţin favorabil al unei femei constituie o discriminare.

În Foaia de parcurs pentru egalitatea între femei şi bărbaţi 2006-2010 (7), Comisia şi-a luat angajamentul să revizuiască legislaţia comunitară existentă. Directiva 92/85/CEE nu a făcut obiectul procesului de reformare respectiv şi este, prin urmare, revizuită cu această ocazie.

2.2.   Consiliul European din martie 2006 a subliniat necesitatea asigurării unui mai bun echilibru între viaţa profesională şi cea privată în vederea realizării obiectivelor creşterii economice, prosperităţii şi competitivităţii şi a aprobat Pactul european pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (8). Parlamentul European a solicitat, în mai multe rânduri, îmbunătăţirea legislaţiei existente privind protecţia lucrătoarelor gravide şi acordarea concediului pentru creşterea copilului, precum şi adoptarea de măsuri menite să asigure o mai bună reconciliere între viaţa profesională, viaţa privată şi de familie. În Rezoluţia sa din 21 februarie 2008 privind viitorul demografic al Europei (9), Parlamentul a cerut statelor membre să adopte cele mai bune practici cu privire la durata concediului de maternitate şi a subliniat faptul că elaborarea de politici publice coordonate poate influenţa pozitiv rata natalităţii prin crearea unui mediu material şi emoţional favorabil familiei şi copiilor. Într-o rezoluţie anterioară din 27 septembrie 2007 (10), Parlamentul îndemnase deja statele membre să echivaleze costurile legate de indemnizaţia de concediu de maternitate cu cele pentru concediul pentru creşterea copilului şi salutase demararea procedurii de consultare a partenerilor sociali. Parlamentul solicitase, de asemenea, statelor membre combaterea discriminării lucrătoarelor gravide pe piaţa forţei de muncă şi asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a mamelor. Consiliul European din martie 2008 a reafirmat faptul că sunt necesare eforturi suplimentare în vederea reconcilierii vieţii profesionale cu cea privată şi de familie, atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor (11).

Directiva este cea de-a zecea directivă individuală acoperită de articolul 16 alineatul (1) din Directiva-cadru 89/391/CEE privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă. Propunerea de revizuire a directivei prezentată include o extindere a temeiului său juridic la articolul 141 al Tratatului CE privind tratamentul egal.

2.3.   Cetăţenii şi reprezentanţii societăţii civile consultaţi de către Comisie şi-au exprimat preocuparea cu privire la faptul că a avea copii are un impact mult mai puternic asupra perspectivelor femeilor de a ocupa un loc de muncă decât asupra celor ale bărbaţilor. Rata de ocupare a femeilor cu copii aflaţi în întreţinere este de doar 65 %, în timp ce cea a bărbaţilor este de 91,7 %. Femeile se confruntă cu consecinţele prejudecăţilor bazate pe stereotipuri în ceea ce priveşte responsabilităţile lor casnice şi capacitatea de a desfăşura o activitate profesională (12). Această situaţie poate duce la scăderea numărului de femei care se întorc pe piaţa forţei de muncă după ce au un copil.

3.   Observaţii generale

3.1.   În comunicarea sa din 2006 (13), Comisia a declarat că drepturile copiilor reprezintă o prioritate pentru UE şi că statele membre au obligaţia de a respecta Convenţia ONU privind drepturile copilului şi protocoalele sale opţionale, precum şi Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. În martie 2006, Consiliul European a solicitat statelor membre „să adopte măsurile necesare în vederea unei reduceri rapide şi semnificative a sărăciei în rândul copiilor, acordând tuturor copiilor şanse egale, indiferent de mediul social din care provin” (14). În contextul propunerii în discuţie, acest lucru înseamnă ca tuturor copiilor să li se acorde şansa de a fi alăptaţi şi îngrijiţi în mod adecvat, în conformitate cu nevoile lor de dezvoltare, de către persoana care îi are în îngrijire şi, atunci când este cazul, să li se garanteze accesul la centre de îngrijire în timpul zilei flexibile, de înaltă calitate şi la preţuri rezonabile.

3.2.   Politica europeană privind ocuparea forţei de muncă promovează o abordare a muncii bazată pe ciclul de viaţă, recunoscând faptul că lucrătorii au nevoi şi priorităţi diferite în diversele etape ale vieţii lor. Directiva privind protecţia în timpul sarcinii, al concediului de maternitate şi pe perioada alăptării trebuie să reflecte această abordare bazată pe ciclul de viaţă.

3.3.   Conform Lobby-ului european al femeilor, „dispoziţiile privind maternitatea sunt specifice femeilor. Procesul fizic al naşterii şi procesele post-partum şi de alăptare ulterioare trebuie să fie recunoscute şi sprijinite de factorii de decizie, de angajatori şi de societate în ansamblul său” (15). După cum se menţionează anterior, într-adevăr, cadrul legislativ european interzice discriminarea pe criterii de sex printr-o serie de măsuri legislative. Cu toate acestea, femeile recurg adesea la un program de lucru redus sau îşi iau perioade mai lungi de concediu fără plată pentru a-şi îngriji copiii, beneficiind astfel de salarii şi pensii mai scăzute. Prin urmare, este necesară o mai bună punere în aplicare a legislaţiei actuale în ceea ce priveşte egalitatea de tratament.

3.4.   Femeile ar trebui să poată alege perioada când îşi iau concediul de maternitate. Pe de altă parte, angajatorii ar trebui să poată planifica resursele umane necesare pentru a compensa absenţa acestora. În planificarea lor, aceştia ar trebui să prevadă o durată minimă de concediu (de cel puţin şase săptămâni după naştere) (16).

3.5.   Propunerea le-ar acorda femeilor care se întorc din concediul de maternitate dreptul de a solicita orare de lucru flexibile, iar angajatorii ar avea obligaţia să examineze cererea acestora ţinând seama de necesităţile ambelor părţi: lucrătoare şi angajator. Comitetul este de acord cu această prevedere.

3.6.   Pentru a realiza diferitele obiective ale strategiilor UE cu privire la punerea în aplicare a Strategiei de la Lisabona, la obiectivele de la Barcelona, dar şi la situaţia demografică, la solidaritatea dintre generaţii, la egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei şi la un echilibru mai bun între viaţa profesională şi cea privată, este nevoie de un nivel mai ridicat de clarificare şi armonizare.

3.7.   În încercarea sa de a face să crească numărul femeilor care lucrează (17), UE ar trebui să promoveze condiţiile necesare pentru reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie şi cea privată, astfel încât diferitele nevoi, valori concurente şi conflicte de interese să fie gestionate şi monitorizate într-un mod transparent.

3.8.   Majoritatea statelor membre au dezvoltat o serie de măsuri menite să promoveze o mai bună reconciliere a vieţii profesionale cu viaţa privată şi cea de familie, care reflectă diversele necesităţi ale pieţelor naţionale ale forţei de muncă şi diversitatea tradiţiilor şi a culturilor din Europa. În contextul în care propunerea are ca scop sprijinirea acestei reconcilieri, concediul de maternitate nu poate fi privit izolat de întreaga serie de instrumente existente în acest domeniu. Printre acestea se numără structurile de îngrijire a copiilor, munca pe fracţiune de normă, orarele de lucru flexibile, concediul pentru creşterea copilului şi alte forme de concediu, care, adesea, sunt mai relevante pentru asigurarea unei mai bune reconcilieri între viaţa profesională şi cea de familie.

4.   Observaţii specifice

4.1.   Principalul temei juridic al acestei propuneri îl reprezintă sănătatea şi securitatea femeilor însărcinate şi care alăptează. Cu toate acestea, există o legătură logică între chestiunile privind sănătatea şi securitatea şi i) dreptul copilului la îngrijire corespunzătoare, ii) reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională şi iii) şansele în materie de ocupare a unui loc de muncă şi de carieră. Mai mult, situaţia demografică a Europei impune o politică orientată spre încurajarea şi susţinerea creşterii natalităţii. Problemele abordate în cadrul acestei propuneri de directivă nu trebuie privite în mod independent una de alta, ci trebuie considerate drept o chestiune complexă, după cum se afirmă în recomandări.

4.2.   Ar trebui să se acorde o atenţie deosebită riscurilor atât pentru fertilitatea femeilor, cât şi pentru cea a bărbaţilor. Atât bărbaţii, cât şi femeile ar trebui să fie protejaţi împotriva factorilor implicaţi în mutaţiile genetice care duc la infertilitate şi, mai mult, pot conduce la malformaţii ale embrionului.

4.3.   Trebuie să se facă o distincţie clară între concediul de maternitate, ca mijloc de a proteja sarcina şi maternitatea, şi concediul pentru creşterea copilului. Perioada propusă de 18 săptămâni vizează, în primul rând, să le permită femeilor să se refacă după naştere, şi să asigure o perioadă minimă de alăptare. Comitetul susţine această abordare, însă solicită identificarea unor soluţii juridice şi practice suplimentare care să le faciliteze mamelor alăptarea sau extragerea laptelui la locul de muncă, astfel încât să beneficieze de o perioadă de timp corespunzătoare pentru a-şi hrăni copiii exclusiv prin alăptare, în conformitate cu recomandările OMS şi UNICEF (18) (spre exemplu, dreptul ca pauzele pentru alăptare să fie asimilate cu timpul de lucru).

4.4.   În cazuri speciale - nou-născuţi prematuri, cu handicap sau bolnavi, naşteri multiple sau spitalizare etc. -, Comisia recomandă ca statele membre să poată acorda un concediu remunerat mai lung, având în vedere necesitatea unor îngrijiri speciale. Comitetul consideră că această listă de cazuri speciale nu trebuie să fie exhaustivă şi că statelor membre trebuie să li se acorde posibilitatea de a ţine seama şi de alte cazuri, cum ar fi de exemplu naşterile prin cezariană sau complicaţiile postnatale. Ar trebui, de asemenea, să se garanteze acordarea unui concediu pentru creşterea copilului în caz de adopţie şi de luare în îngrijire a unui nou-născut.

4.5.   În conformitate cu Convenţia OIM 183 (19), Comitetul acceptă propunerea ca numărul de săptămâni de concediu după naştere să fie de cel puţin 6, însă doreşte să sublinieze că această cifră ar trebui să reprezinte un minimum. Această perioadă minimă este esenţială pentru a le permite femeilor să se refacă în mod corespunzător după naştere, pentru a încuraja alăptarea şi pentru a contribui la crearea unei legături strânse între mamă şi copil.

4.6.   În conformitate cu Convenţia ONU privind drepturile copilului (20), Comisia ar trebui să realizeze un studiu paralel, care să ia în considerare impactul prevederilor propuse asupra copilului. Copilul trebuie bine îngrijit şi trebuie să i se asigure bunăstarea personală. Bunăstarea copilului şi valoarea copilăriei în timpul acestei etape extrem de importante a vieţii sunt extrem de importante în sine, dar, în acelaşi timp, copiii reprezintă forţa de muncă a viitorului, iar lipsa de îngrijire şi sprijin în această primă perioadă a vieţii poate duce la eşecuri pe plan şcolar şi în ceea ce priveşte integrarea ulterioară în societate.

4.7.   Comitetul este de acord cu noua prevedere, conform căreia orice perioadă de concediu medical luat în timpul sarcinii din cauza unei boli sau a unor complicaţii apărute ca urmare a sarcinii nu ar trebui să afecteze durata concediului de maternitate, însă solicită Comisiei să precizeze despre ce perioadă anterioară naşterii este vorba. Prevederea din directivă cu privire la această temă nu trebuie să fie ambiguă (21).

4.8.   Comitetul este de acord cu faptul că statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a proteja lucrătoarele gravide sau care alăptează de consecinţele unei concedieri ilegale, în sensul articolului 2 (22) din propunere.

4.9.   Ţinând seama de faptul că, în numite ţări, plata pe perioada concediului de maternitate nu poate depăşi suma corespunzătoare concediului de boală, Comitetul doreşte să sublinieze că acordarea unei sume inferioare salariului obţinut anterior are un efect prejudiciabil, penalizează femeile pentru rolul lor biologic de mame şi nu ţine seama de valoarea îngrijirilor materne. O astfel de remunerare inferioară are, de asemenea, consecinţe pe termen lung, şi anume asupra drepturilor acestor femei la pensie.

4.10.   Protecţia locurilor de muncă constituie un mijloc de a garanta un număr tot mai mare de naşteri, o durată adecvată a concediului şi o participare crescândă a femeilor la piaţa forţei de muncă. În acest sens, sunt necesare un program şi nişte modalităţi flexibile de lucru. În conformitate cu expunerea de motive a directivei, „(…) elaborarea de politici publice coordonate poate influenţa pozitiv curbele ratei natalităţii prin crearea unui mediu material şi emoţional favorabil familiei şi copiilor” (23).

4.11.   Ar trebui să se acorde mai multă atenţie rolului bunicilor şi al membrilor familiei în sens mai larg, ca persoane care îngrijesc copiii şi care se ocupă de aceştia, sprijinind astfel părinţii care lucrează. Rolul altor membri ai familiei ar putea contribui la menţinerea structurilor familiei, la implicarea persoanelor în vârstă, la reducerea stresului părinţilor care lucrează şi, în acelaşi timp, la satisfacerea nevoilor de pe piaţa forţei de muncă şi la reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa privată şi de familie. În acest sens, ar trebui să se ia în considerare diversele iniţiative şi programe susţinute de toate statele membre ale UE în favoarea educaţiei constructive („positive parenting”), precum şi numeroasele programe naţionale existente (24). Această îngrijire suplimentară temporară furnizată de membrii familiei nu înlocuieşte răspunderea statului în ceea ce priveşte asigurarea unor centre de îngrijire în timpul zilei corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ.

4.12.   Serviciile de îngrijire a copiilor reprezintă o oportunitate de desfăşurare a unei activităţi profesionale pentru femei, dar trebuie garantate calitatea şi nivelul acestor servicii. Conform obiectivelor de la Barcelona, se urmăreşte ca, până în 2010, să se asigure centre de îngrijire a copiilor pe timpul zilei pentru cel puţin 33 % din copiii sub vârsta de 3 ani şi pentru 90 % dintre cei cu vârste cuprinse între 3 ani şi vârsta obligatorie de începere a şcolii, dar nu există dispoziţii speciale cu privire la diferitele forme de îngrijire a copiilor. Mai mult, chiar dacă 33 % din copiii cu vârste de până la 3 ani ar putea fi plasaţi în centre de îngrijire pe timpul zilei, ce s-ar întâmpla cu celelalte două treimi?

4.13.   În ceea ce priveşte calitatea îngrijirii copiilor, există puţine informaţii cu privire la serviciile neoficiale de îngrijire a copiilor furnizate acasă de bone, baby-sitteri şi „au pair”; mulţi dintre aceştia sunt necalificaţi, neînregistraţi oficial, şi rămân în afara sistemelor de monitorizare recunoscute. Aceşti lucrători nu se încadrează în structurile oficiale de angajare, şi, prin urmare, nu dispun de protecţia adecvată la locul de muncă. Statele membre şi autorităţile locale ar trebui să se angajeze să asigure îngrijire de calitate sub toate formele. Partenerii sociali ar trebui să solicite regulamente şi transparenţă nu numai în cazul serviciilor profesionale de îngrijire a copiilor, ci şi în cazul tuturor formelor de îngrijire la domiciliu şi neoficială, susţinând şi impunând formarea profesională şi controlul în acest domeniu. Prin intermediul unor stimulente fiscale, s-ar putea contribui la crearea unui număr mai mare de structuri de îngrijire a copiilor de înaltă calitate. Dat fiind numărul mare de femei care îşi desfăşoară activitatea în sectorul îngrijirii, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a calificărilor în acest sector ar contribui, de asemenea, la strategia globală a UE în acest domeniu.

---

(1)  Poziţia comună a Grupului de coordonare a Platformei sociale în ceea ce priveşte revizuirea Directivei de modificare a Directivei 92/85/CEE privind concediul de maternitate, 19 februarie 2009.

(2)  „Ca recomandare globală privind sănătatea publică, sugarii ar trebui hrăniţi exclusiv prin alăptare în primele şase luni de viaţă pentru o creştere, dezvoltare şi sănătate optimă” (Global Strategy on Infant and Young Child Feeding - A55/15, punctul 10): http://www.who.int/nutrition/topics/infantfeeding_recommendation/en/index.html. A se vedea şi Michael S. Kramer, Ritsuko Kakuma: The optimal duration of exclusive breastfeeding - A systematic review (Durata optimă a hrănirii exclusiv prin alăptare –o revizuire sistematică), World Health Organization, 2002: http://www.who.int/nutrition/topics/optimal_duration_of_exc_bfeeding_review_eng.pdf.

(3)  A se vedea: http://www.unicef.org.

(4)  A se vedea Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992, Articolul 2, „Definiţii”: În sensul prezentei directive:

(a)	prin lucrătoare gravidă se înţelege orice lucrătoare gravidă care îşi informează angajatorul despre starea sa, în conformitate cu legislaţiile şi/sau practicile naţionale;

(b)	prin lucrătoare care a născut de curând se înţelege orice lucrătoare care a născut de curând, în sensul legislaţiei şi/sau al practicilor naţionale, şi care îşi informează angajatorul asupra stării sale, în conformitate cu aceste legislaţii şi/sau practici;

(c)	prin lucrătoare care alăptează se înţelege orice lucrătoare care alăptează, în sensul legislaţiei şi practicii naţionale, şi care îşi informează angajatorul asupra stării sale, în conformitate cu aceste legislaţii şi/sau practici.

(5)  A se vedea: Lamb, M.E. Ahnert, L (2006): Nonparental child care: Context, concepts, correlates and consequences (Îngrijirea copiilor de către alte persoane decât părinţii: context, concepte, elemente conexe şi consecinţe), în: W. Damon, R.M. Lerner, K.A. Renninger, T.E. Sigel (ed.): Handbook of Child Psychology (Vol. 4) Child Psychology in Practice, pp. 950-1016, Hoboken, N.J. and Chichester, Willey.

(6)  În contextul Comunicării Comisiei „Către o strategie privind drepturile copilului”, lansată la 4 iulie 2006: http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/r12555.htm.

(7)  Foaie de parcurs pentru egalitatea între femei şi bărbaţi - 2006-2010 [COM(2006) 92 final].

(8)  A se vedea anexa II la Concluziile Preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles din 23-24 martie 2006: http://ue.eu.int/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ec/89013.pdf.

(9)  Rezoluţia Parlamentului European din 21 februarie 2008 privind viitorul demografic al Europei (2007/2156 (INI) (A6-0024/2008): http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&reference=P6-TA-2008-0066&language=RO.

(10)  Rezoluţia Parlamentului European din 27 septembrie 2007 privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi în Uniunea Europeană - 2007 [2007/2065(INI) (P6_TA(2007)0423]:

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&language=RO&reference=P6-TA-2007-0423.

(11)  A se vedea Concluziile Preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles din 13 şi 14 martie 2008: http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_Data/docs/pressdata/ro/ec/99433.pdf.

(12)  Comunicarea Comisiei „Rezumat în atenţia cetăţenilor – Îmbunătăţirea dispoziţiilor privind concediul de maternitate în vederea promovării unei mai bune reconcilieri dintre viaţa de familie şi cea profesională” (Citizen's Summary - Better maternity leave provisions designed to promote reconciliation of family and working life) (ec.europa.eu/social/BlobServlet?docId=611&langId=en); poziţia comună a Platformei sociale cu privire la revizuirea Directivei 96/34/CE a Consiliului din 3 iunie 1996 privind acordul-cadru referitor la concediul pentru creşterea copilului, ianuarie 2009.

(13)  Către o strategie europeană privind drepturile copilului [COM(2006) 367 final].

(14)  A se vedea punctul 72 din Concluziile Preşedinţiei – 23 şi 24 martie 2006 (ref. în nota de subsol nr. 8 de mai sus).

(15)  Propunerile Lobby-ului European al Femeilor cu privire la propunerea de directivă prezentată de Comisie de modificare a Directivei 92/85/CEE, ianuarie 2009, p.2.

(16)  A se vedea punctul 4.5 din capitolul „Observaţii specifice”.

(17)  În special prin Strategia de la Lisabona pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, menţionată anterior.

(18)  A se vedea notele de subsol nr. 2 şi 3.

(19)  A se vedea: http://www.ilo.org/ilolex/cgi-lex/convde.pl?C183.

(20)  Convenţia privind drepturile copilului, adoptată prin Rezoluţia 44/25 a Adunării generale, la 20 noiembrie 1989 şi intrată în vigoare la 2 septembrie 1990, în conformitate cu articolul 49: http://www2.ohchr.org/english/law/crc.htm.

(21)  Noul articol 8, punctul 5, se referă la o durată de „patru săptămâni sau mai mult” [COM(2008)637 final, p. 15].

(22)  A se vedea nota de subsol nr. 4.

(23)  COM(2008) 637 final, p. 1.

(24)  A se vedea: http://www.coe.int/t/dg3/youthfamily/enfance/parenting_en.asp.

---

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/109

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobânzi

COM(2008) 727 final – 2008/0215 (CNS)

(2009/C 277/23)

Raportor: dl Umberto BURANI

La 2 decembrie 2008, în conformitate cu articolul 94 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobânzi

COM(2008) 727 final - 2008/0215 (CNS).

Secţiunea pentru uniunea economică şi monetară şi coeziune economică şi socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 1 aprilie 2009. Raportor: dl BURANI.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 193 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 8 abţineri.

1.   Rezumat şi concluzii

1.1.   Propunerea de directivă prezentată de Comisie vizează extinderea domeniului de aplicare a Directivei 2003/48/CE, care cuprinde în prezent doar dobânzile la economii, la o serie de noi produse financiare care, deşi aduc beneficii, nu intră sub incidenţa prevederilor în vigoare.

1.2.   CESE îşi manifestă deplinul acord faţă de iniţiativă, dar şi îngrijorarea în ceea ce priveşte unele complicaţii administrative şi juridice pe care le implică noile prevederi. Comisia a admis această problemă şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a reduce la minimum inconvenientele. Aceasta reprezintă un efort lăudabil, pus însă în umbră de complexitatea noilor cerinţe prevăzute, precum şi de dificultăţile pe care le antrenează aplicarea prevederilor.

1.3.   Un aspect important este reprezentat de costuri, care vor fi suportate nu numai de operatori şi, prin urmare, de piaţă, dar şi de administraţiile fiscale, atât sub raport administrativ, cât şi sub aspectul obligaţiei efectuării unor controale mai detaliate şi mai extinse. Simplificările nu sunt întotdeauna uşor de făcut, dar rămân cu toate acestea necesare. CESE aminteşte, de asemenea, că nu atât costurile, cât calitatea informaţiei trebuie să fie un motiv de îngrijorare: dispoziţiile dificile şi complicate duc deseori la informaţii de calitate îndoielnică.

1.4.   CESE atrage atenţia şi asupra necesităţii de a evita o aplicare unilaterală a noilor prevederi de către UE, deoarece, în absenţa unor acorduri cu ţările terţe şi cu ţările parte la acord (agreement countries), s-ar putea produce o delocalizare masivă a unor operaţiuni din Europa către alte zone. În acelaşi timp, există primejdia apariţiei unui dezechilibru major din punct de vedere concurenţial între Europa şi celelalte zone ale lumii. UE ar trebui aşadar să iniţieze negocieri care să urmărească adoptarea concertată şi simultană de măsuri similare pe marile pieţe financiare mondiale.

2.   Introducere

2.1.   Directiva 2003/48/CE a stabilit modalităţile de impozitare a dobânzilor realizate din economii într-un stat membru, de care beneficiază persoanele fizice cu rezidenţa fiscală în alt stat membru. La 15 septembrie 2008, Comisia a prezentat Consiliului un raport cu privire la rezultatele aplicării directivei, bazat pe datele furnizate de administraţiile fiscale din statele membre cu privire la primii doi ani fiscali.

2.2.   Rezultatele favorabile din raport au încurajat Comisia să-şi continue activitatea de îmbunătăţire constantă a directivei iniţiale, extinzând în acelaşi timp sfera de aplicare a acesteia. Au fost introduse aşadar noi definiţii ale termenilor beneficiar efectiv şi agent plătitor, a fost extinsă gama produselor financiare generatoare de beneficii care intră în aria de acoperire a directivei şi au fost revizuite sau modificate numeroase aspecte procedurale.

3.   Observaţii generale

3.1.   CESE ia notă de efortul considerabil depus de Comisie în elaborarea propunerii, manifestându-şi deplinul acord cu privire la concepţia generală a acesteia. Consultarea statelor membre şi a părţilor interesate a permis redactarea unor norme care să le îmbunătăţească pe cele existente, asigurând o bună impozitare a veniturilor de către administraţiile fiscale din statele membre şi, indirect, remediind deficienţele privitoare la mişcările de capital. Cu toate acestea, există câteva aspecte cu privire la care CESE nu se poate abţine să formuleze anumite rezerve.

3.2.   În ansamblu, propunerea Comisiei pare să urmeze logica unei adaptări treptate a legislaţiei fiscale la realitatea unei pieţe financiare care a fost martoră, înainte de izbucnirea crizei actuale, la apariţia unui număr de produse inovatoare cu caracteristici greu de clasificat şi care nu erau acoperite de directiva din 2003. Multe din aceste produse ar putea permite eludarea legislaţiei fiscale în mod absolut legal; prin urmare este logic ca noua directivă să încerce să pună capăt acestui „vid legislativ”, incluzând în noţiunea de „venituri din economii” (dobânzi) şi alte venituri din produse financiare inovatoare sau din anumite forme de asigurare de viaţă care ar trebui, de altfel, definite mai exact. CESE se declară de acord cu această abordare, dar observă că scopul acestei extinderi nu este de a include aici şi asigurările de viată în general, pensiile şi rentele viagere, dat fiind că obiectivul acestor tipuri de produse este – în mod clar – de a acoperi riscurile pe termen lung. În plus, având în vedere varietatea şi complexitatea produselor financiare inovatoare, nu va fi întotdeauna simplu să se calculeze mărimea venitului care trebuie declarat sau baza de impozitare a acestuia.

În introducere, Comisia dă asigurări cu privire la faptul că, la elaborarea propunerii de directivă, a ţinut seama de sarcinile administrative pe care le implică pentru operatori modificarea directivei iniţiale, în acest sens fiind consultate atât administraţiile fiscale din statele membre, cât şi grupul de experţi instituit la momentul respectiv, în conformitate cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii stabilite la articolul 5 din Tratat.

3.3.1.   Cu toate acestea, CESE consideră că, în ciuda propunerilor bune din document, punctul vulnerabil al acestuia constă exact în sporirea considerabilă a sarcinilor administrative pentru operatori, pe lângă necesitatea modificării procedurilor electronice actuale sau a înlocuirii lor cu unele absolut noi. La aceasta se adaugă faptul că, în unele cazuri, noile reguli par să fie ambigue sau greu de aplicat. Impresia generală este că interesele administraţiilor fiscale naţionale – care, ca destinatari ai noilor prevederi, sunt evident în favoarea acestora – au prevalat asupra faptului că orice sporire a sarcinilor administrative pentru operatori sfârşeşte, inevitabil, prin a fi suportată de consumatori şi, în general, de către piaţă. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că dispoziţiile greu de pus în aplicare duc deseori la informaţii de calitate îndoielnică.

3.3.2.   CESE consideră că, fără a se aduce atingere conceptelor fundamentale care stau la baza propunerii, ar trebui efectuate doar acele modificări care, fără să afecteze domeniul de aplicare a prevederilor, slujesc simplificării şi reducerii costurilor procedurilor administrative, prin introducerea unor clarificări atunci când este necesar. Acest lucru este valabil mai ales pentru procedurile de stabilire a identităţii şi reşedinţei investitorilor, modificările propuse de Comisie implicând cerinţe prea stricte şi împovărătoare. CESE consideră că, în acest domeniu, modificările ar trebui să urmeze recomandările FISCO (Fiscal Compliance Expert Group – Grupul de experţi în domeniul conformităţii fiscale), organism de consultare creat de Comisia însăşi, care a propus ca, referitor la cererile de scutire, impozitarea la sursă să se facă pe baza autocertificării de către investitor a reşedinţei sale.

3.3.3.   În orice caz, este nevoie ca directiva să stabilească în mod explicit un principiu de importanţă fundamentală, şi anume că toate noile proceduri, dispoziţii şi cerinţe trebuie să se aplice de la intrarea în vigoare a noii directive, fără efect retroactiv. Într-adevăr, procedurile electronice au fost programate pe baza directivei în vigoare, în vreme ce noi cerinţe cu efect retroactiv ar antrena modificări complicate şi care cer timp.

3.4.   Comisia şi-a dat fără îndoială seama de complexitatea cerinţelor impuse operatorilor. Într-adevăr, directiva ar trebui să intre în vigoare la trei ani de la data publicării, acesta reprezentând un termen rezonabil şi potrivit. Experienţa înregistrată în cazul directivei precedente a arătat însă că unele state membre au adoptat cu destulă întârziere prevederile legislative necesare, ceea ce a creat probleme administrative operatorilor. Propunerea ar trebui aşadar să prevadă obligaţia statelor membre de a publica normele de aplicare cu cel puţin doi ani înainte de intrarea în vigoare a directivei.

3.5.   Condiţiile egale de concurenţă (level playing field) cu ţările parte la acord (agreement countries), condiţii la care se face referire la considerentul 24 al directivei din 2003, este un obiectiv îndeplinit doar în parte, şi care nu se aplică în niciun caz ţărilor care nu au semnat acordul. Propunerea în discuţie nu menţionează posibilitatea extinderii aplicării noii directive la ţările terţe. Deşi posibilitatea unor negocieri care să ducă la un nou acord nu poate fi exclusă, reuşita unei astfel de iniţiative pe termen scurt apare ca improbabilă în condiţiile crizei actuale a pieţelor. Nu numai egalitatea condiţiilor de concurenţă ar avea de suferit din această cauză. Consecinţe mult mai serioase ar avea scurgerile de capital, eventualitate evocată în considerentul menţionat mai sus, dar nu şi în noua propunere. CESE consideră că ar trebui evitată crearea de noi diferenţe între obligaţiile agenţilor plătitori din UE şi cei din alte ţări, fie acestea parte la acord, ţări terţe sau alte teritorii independente sau asociate. Acest punct de vedere este valabil şi în ceea ce priveşte anunţata extindere a prevederilor directivei la alte tipuri de venit.

4.   Observaţii specifice

Propunerea conţine o serie de noi prevederi referitoare la documentele care trebuie prezentate în vederea identificării şi stabilirii domiciliului fiscal al beneficiarului efectiv. Articolul 3 alineatul (2) prevede că, pe lângă data şi locul naşterii, trebuie indicat şi numărul de înregistrare fiscală (1) (forma acestuia fiind diferită de la ţară la ţară), deşi directiva în vigoare lasă loc alternativei. O eventuală simplificare ar putea consta în înlocuirea, acolo unde este posibil, a numărului de înregistrare fiscală cu locul şi data naşterii, elemente care sunt suficiente în orice stat membru pentru identificarea rezidenţilor.

4.1.1.   Alte formalităţi constrângătoare constau în obligaţia actualizării periodice a documentelor prezentate iniţial. CESE consideră ca îndeplinirea acestei cerinţe este practic imposibilă şi, în orice caz, foarte împovărătoare, propunând aşadar ca documentele să fie considerate definitiv valabile, cu condiţia respectării condiţiei de a cuprinde „cele mai fiabile informaţii”.

4.1.2.   S-ar părea de altfel că, potrivit unor clarificări ulterioare, atât numărul de înregistrare fiscală, cât şi actualizările sunt facultative, în sensul că trebuie comunicate doar atunci când se află în posesia intermediarului. În această situaţie, motivul principal al obiecţiilor formulate ar dispărea şi, implicit, caracterul greoi al procedurilor.

Noul alineat (1) de la articolul 4 lărgeşte noţiunea de beneficiar efectiv, în conformitate cu definiţia acestuia din Directiva 2005/60/CE privind combaterea spălării banilor, şi instituie obligaţia efectuării unei cercetări în cazul entităţilor şi construcţiilor juridice din ţările terţe, în conformitate cu indicaţiile din Anexa I la propunerea de directivă. Prin urmare, o plată efectuată către o astfel de entitate sau construcţie juridică este considerată a fi făcută către beneficiarul efectiv, în sensul dispoziţiilor din directiva privind combaterea spălării banilor.

4.2.1.   CESE evidenţiază divergenţele care există între obiectivele directivei privind impozitarea veniturilor din economii şi cele ale directivei privind combaterea spălării banilor. În vreme ce prima solicită agenţilor plătitori să identifice contribuabilii ce trebuie să îşi declare veniturile provenite din economii în ţara de reşedinţă, cea de-a doua solicită agenţilor plătitori să identifice nu numai societatea sau construcţia juridică titulară a contului, ci şi persoana căreia îi aparţine direct, care controlează efectiv sau care are un profit nemijlocit de pe urma societăţii sau construcţiei juridice. În plus, în vreme ce directiva privind combaterea spălării banilor se aplică într-o justă măsură doar cazurilor suspecte, propunerea în dezbatere ar trebui să se aplice tuturor beneficiarilor. Respectarea acestor prevederi este nu numai dificilă, ci şi costisitoare şi aleatorie, mai ales atunci când reşedinţa beneficiarului final se află într-un paradis fiscal dintr-o ţară terţă. Deosebirea constă în nivelul de aprofundare necesar în cazurile de spălare de bani, care depăşeşte cu mult „acţiunea corespunzătoare” a legislaţiei fiscale. Aşadar, respectarea dispoziţiilor propuse ar fi nu numai dificilă, ci şi costisitoare şi hazardată.

Articolul 4 alineatul (2) clarifică noţiunea de „agent plătitor în momentul încasării”, o entitate care, în conformitate cu legislaţia naţională din statul membru „în care […] îşi are sediul conducerii efective”, nu face obiectul impozitării, cel puţin pentru partea de venituri cuvenită participanţilor ei nerezidenţi (aceste categorii de entităţi, diferite de la ţară la ţară, sunt prezentate în Anexa III la propunerea de directivă). Ţara în care se află „sediul conducerii efective” al entităţii este considerată cea în care îşi are domiciliul permanent persoana care deţine titlul de proprietate principal şi care asigură administrarea activelor şi a veniturilor respectivei entităţi. Se consideră că plata încasată sau atribuită de agentul plătitor în momentul încasării a fost efectuată direct către beneficiarii efectivi care au dreptul legal de a beneficia de veniturile impozabile.

4.3.1.   Extinderea conceptului de „agent plătitor în momentul plăţii”, deja greu de definit în practică pe baza prevederilor directivei actuale, le-ar putea crea mari probleme administrative şi structurale operatorilor din amonte, în pofida eforturilor depuse pentru întocmirea unei liste cu diferitele categorii, prezentată în anexă. În plus, locul „controlului efectiv” poate fi dificil de stabilit de către aceştia. Aceste noutăţi dau naştere aşadar unor serioase întrebări, sub aspect operaţional şi de gestionare. Nu numai că agentul plătitor în momentul încasării primeşte sarcini şi responsabilităţi noi şi constrângătoare, dar şi administraţiile fiscale vor fi împovărate cu proceduri complicate şi costisitoare. Cei în cauză au atras deja atenţia asupra problemelor care ar decurge din adoptarea măsurilor propuse, cu argumente tehnice prea complexe pentru neiniţiaţi. CESE nu consideră că trebuie să ia poziţie pe această temă, dar invită Comisia şi legislatorii să ia serios în considerare problemele semnalate de operatori, deoarece neîndeplinirea obiectivelor urmărite poate fi adesea imputată unei legislaţii care nu ţine seama de dificultăţile practice.

Articolul 6 ilustrează eforturile Comisiei de a include în noţiunea de „dobândă” orice beneficii de pe urma unor investiţii; lunga şi detaliata listă de exemple urmăreşte să supună impozitării inclusiv produsele financiare inovatoare, atipice sau care nu sunt acoperite de legislaţia actuală. CESE consideră că, sub acest aspect, Comisia a făcut un efort lăudabil în vederea implementării principiului egalităţii sarcinilor ce revin contribuabililor, indiferent de forma, definiţia sau complexitatea investiţiilor acestora. În acelaşi timp, Comitetul consideră că trebuie apărată competitivitatea pieţelor financiare şi de asigurări din UE. Aplicarea dispoziţiilor din noua directivă şi de către ţările parte la acord, precum şi de către ţările terţe, trebuie să constituie aşadar o condiţie esenţială, care trebuie negociată înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi. Un dezechilibru în dezavantajul Europei nu reprezintă nicidecum soluţia ideală.

4.4.1.   Mai multe alineate ale acestui articol stabilesc procedurile care trebuie îndeplinite de către agentul plătitor, care este adesea altă entitate decât emitentul de instrumente financiare sau furnizorul de date. Cele mai multe dintre aceste proceduri includ analize, anchete şi evaluări, care în anumite cazuri nu pot fi duse la bun sfârşit de către agentul plătitor. Conform unui principiu elementar de egalitate, ar trebui să se prevadă în mod explicit că, odată ce a dovedit că a acţionat corespunzător şi cu bună-credinţă, acesta nu trebuie considerat răspunzător faţă de administraţia fiscală, atunci când datele furnizate provin de la terţi şi nu pot fi verificate prin mijloace obişnuite de anchetă. Pe de altă parte, la fel de explicit ar trebui să se prevadă că răspunderea revine intermediarilor sau beneficiarilor direcţi care furnizează informaţii eronate, incomplete sau false.

---

(1)  În engleză TIN (Tax Idenfication Number), în franceză NIF (Numéro d'Identification Fiscale).

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/112

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu privire la evaziunea fiscală legată de import şi de alte tranzacţii transfrontaliere

COM(2008) 805 final – 2008/0228 (CNS)

(2009/C 277/24)

Raportor: dl BURANI

La 28 ianuarie 2009, în conformitate cu articolul 93 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu privire la evaziunea fiscală legată de import şi de alte tranzacţii transfrontaliere

COM(2008) 805 final - 2008/0228 (CNS).

Secţiunea pentru uniunea economică şi monetară şi coeziune economică şi socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 1 aprilie 2009. Raportor: dl BURANI.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 192 de voturi pentru şi 5 abţineri.

1.   Rezumat şi concluzii

1.1.   Prin comunicarea (1) prezentată simultan cu propunerea de directivă analizată în acest aviz, Comisia propune un plan de acţiune pe termen scurt, care este probabil mai realist şi mai realizabil decât cele concepute în trecut în domeniul luptei împotriva fraudei fiscale. Proiectele anterioare se bazau pe strategii mai ample şi pe termen lung, dar nu s-au bucurat de sprijinul ferm al tuturor statelor membre. Planul de acţiune pe termen scurt prevede norme comune de înregistrare şi de ştergere a datelor care intră în sistemul VIES (2), instrumente mai bune de control, printr-o comunicare şi cooperare sporite între statele membre şi, în perspectivă, instituirea Eurofisc, un organism de investigare şi intervenţie. În sfârşit, în ce priveşte recuperarea TVA, odată cu comunicarea Comisiei a fost publicată şi o propunere de directivă, care constituie prima propunere concretă de punere în practică a planului de acţiune.

1.2.   CESE salută comunicarea, care face o prezentare foarte mulţumitoare a aplicării regimului TVA, considerat încă „provizoriu”, în ciuda câtorva decenii de existenţă. Cu toate acestea, sistemul este încă prea complex şi costisitor, dar mai ales susceptibil de a permite o evaziune fiscală semnificativă. Procedurile electronice constituie o condiţie indispensabilă a luptei împotriva evaziunii fiscale, dar eficienţa acestora este legată de adoptarea lor în mod uniform de către statele membre. Pentru moment, atingerea acestor obiective pare a fi îndepărtată, pericolul care se conturează fiind acela al adoptării unor soluţii naţionale disparate sau chiar divergente.

1.3.   Au fost formulate câteva sugestii referitoare la unele aspecte care ar putea fi incluse în planul de acţiune: o revizuire a modelului SCAC (Standing Committee for the Administrative Cooperation – Comitetul permanent pentru cooperare administrativă), o mai bună accesibilitate şi disponibilitatea bazelor de date, o legislaţie care să ofere un just echilibru între protecţia datelor şi colaborarea dintre administraţii, instituirea unor organisme profesioniste de referinţă, care să joace rolul de interfaţă între diferitele administraţii, precum şi certificarea fiabilităţii operatorilor.

1.4.   Propunerea de directivă clarifică în primă instanţă anumite dispoziţii ale directivei de bază, referitoare la scutirea de taxă, a căror interpretare se pretează la abuzuri. Astfel, s-a constatat că aplicarea dispoziţiei conform căreia scutirea se acordă atunci când mărfurile importate provin din Comunitate este greu de verificat pe teren. Noile dispoziţii stabilesc o serie de măsuri de precauţie, printre care obligaţia importatorului de a furniza, la momentul importului, informaţii în vederea identificării destinatarului final.

1.5.   CESE este absolut de acord cu aceste dispoziţii, ca şi cu cele privind răspunderea solidară a vânzătorului şi cumpărătorului care îşi au reşedinţa în ţări diferite, în cazul în care unul dintre ei nu se achită de obligaţiile sale în materie de TVA. De altfel, nu este vorba despre o dispoziţie nouă sau inovatoare, ea existând deja şi fiind aplicată riguros în statele membre, însă fiind practic ignorată atunci când implică o colaborare între administraţiile din state membre diferite.

1.6.   Sub aspectul responsabilităţii, CESE atrage atenţia asupra unui element care nu este niciodată luat în considerare: responsabilitatea administraţiilor faţă de contribuabil şi cea a administraţiilor între ele, în situaţiile în care anumite greşeli sau întârzieri au provocat prejudicii de natură patrimonială sau legală. Un principiu elementar de echitate şi de transparenţă ar trebui să determine reglementarea acestei probleme.

2.   Introducere

2.1.   Propunerea de directivă şi Comunicarea Comisiei vin în urma altor două comunicări: cea din 2006, care a lansat mai întâi o dezbatere pe marginea nevoii unei „abordări coordonate” a luptei împotriva fraudelor fiscale în general, şi cea din 2007, care s-a concentrat pe fraudele în materie de TVA, elaborând elementele fundamentale ale unei strategii. În februarie 2008, o altă comunicare a obţinut aprobarea Consiliului, şi anume cea referitoare la propunerea de adoptare a două măsuri „ambiţioase” de modificare a sistemului TVA pentru combaterea fraudelor: un sistem de taxare a tranzacţiilor intracomunitare şi un sistem general de taxare inversă. Comisia se oferise să lanseze un proiect-pilot pentru cea de-a doua dintre aceste soluţii, dar Consiliul Ecofin nu a reuşit să ajungă la un acord.

2.2.   Confruntată cu o evidentă lipsă de voinţă politică pentru adoptarea unui politici comune care să acţioneze în profunzime, Comisia s-a repliat pe o propunere de plan de acţiune pe termen scurt, însoţit de un calendar de aplicare: o soluţie „convenţională” care ar putea avea mai multe şanse de a fi aprobată.

2.3.   Se impune o abordare comunitară, atât sub aspect legislativ, cât şi operaţional, acesta din urmă fiind până acum de competenţa exclusivă a statelor membre. Metodele, diferite de la o administraţie la alta, i-au încurajat pe autorii fraudelor să-şi deplaseze activitatea către ţările care nu adoptă măsuri adecvate. Pe de altă parte, există şi o problemă legată de costurile îndeplinirii cerinţelor de către întreprinderi, care sunt obligate să utilizeze proceduri diferite, în funcţie de ţările în care îşi desfăşoară activitatea.

2.4.   Propunerea de directivă, publicată odată cu comunicarea, constituie o primă iniţiativă în contextul măsurilor convenţionale. Scutirea specifică aplicată la import este deja reglementată de directiva TVA de bază (2006/112/CE), dar formularea iniţială a permis interpretări care au condus la abuzuri. Propunerea clarifică condiţiile şi limitele de obţinere a scutirii, furnizând în acelaşi timp statelor membre un instrument de recuperare a TVA-ului pierdut printr-o eventuală evaziune.

3.   Sinteza comunicării Comisiei

3.1.   Examinarea de către Comisie, în cadrul grupului de experţi pentru strategia de combatere a fraudei fiscale (ATFS), a măsurilor adoptate în trecut, a permis identificarea a trei sectoare principale în care trebuie să fie aplicat un plan de acţiune pe termen scurt pentru combaterea fraudelor: un sistem TVA mai puţin permeabil, instrumente consolidate de control şi investigare şi modalităţi mai eficiente de recuperare a TVA.

3.2.   În ceea ce priveşte permeabilitatea sistemului, este nevoie de norme comune precise referitoare la înregistrarea şi ştergerea datelor care intră în sistemul VIES (VAT Information Exchange System - schimb de informaţii referitoare la taxa pe valoarea adăugată) În unele state membre, numărul de identificare TVA rămâne valid chiar şi atunci când persoana în cauză a comis o fraudă, ceea ce îi permite acesteia să îşi continue activitatea. Comisia urmează să prezinte în curând o propunere legislativă ce va cuprinde norme comune de înregistrare şi ştergere a datelor din VIES. Propunerea va conţine şi dispoziţii referitoare la dreptul de acces electronic al operatorilor la informaţiile privind numele, adresa şi numărul de identificare TVA al partenerilor, drept care a fost refuzat sau limitat în unele state membre. Alte norme vor avea în vedere un sistem comun de facturare simplificată şi modernizată. În sfârşit, vor exista dispoziţii privind schimbul de informaţii, care vor elimina diferenţele de interpretare dintre statele membre în materie de obligaţie de plată a TVA şi vor asigura o transmitere simultană a informaţiilor între administraţiile interesate.

3.3.   Instrumentele de control reprezintă cea mai delicată parte a sistemului, ca şi cea mai deficitară, probabil; atenţia se concentrează acum pe punctele slabe identificate de multă vreme, şi anume comunicarea, cooperarea şi accesul la informaţie. În prezent se află în studiu o serie de propuneri legislative. Un instrument operaţional promiţător pare a fi asigurat prin instituirea Eurofisc, o reţea europeană de avertizare timpurie, creată după modelul Eurocanet (sistem pus la punct de administraţia fiscală belgiană şi care se bucură de sprijinul Comisiei şi al OLAF).

3.4.   Al treilea aspect al planului de acţiune, şi anume mijloacele de recuperarea a TVA, prevede o serie de măsuri. În primul rând, statele membre sunt încurajate să adopte măsuri juridice împotriva celor care comit fraude pe teritoriul lor şi ale căror acţiuni au provocat pierderi de TVA într-un alt stat membru. Cea mai importantă măsură constă însă în aplicarea principiului răspunderii solidare a operatorilor stabiliţi în state membre diferite, principiu care are deja o bază juridică, dar care a fost până acum aplicat de statele membre în mod individual, pe propriul teritoriu şi numai operatorilor care se găseau sub jurisdicţie naţională. În plus, va fi prezentată o propunere de sisteme uniforme de măsuri de aplicare sau de precauţie, în vederea îmbunătăţirii perspectivelor de percepere transfrontalieră a impozitelor. În sfârşit, se va căuta o soluţie definitivă la problema protecţiei transfrontaliere a veniturilor din TVA, oricare ar fi statul membru în care această taxă trebuie plătită. Această chestiune este luată în discuţie în prezent doar în câteva ţări.

4.   Observaţii generale

4.1.   Comisia îşi continuă activitatea de perfecţionare a normelor de aplicare, gestionare şi colectare a TVA, aflată încă în „regim provizoriu”, după 40 de ani de la instituire. Trecerea la un regim definitiv presupune armonizarea cotelor de impozitare, precum şi posibilitatea ca persoanele supuse impozitării să plătească direct sumele respective în propria ţară, prin emiterea de facturi cu TVA, aşa cum se întâmplă astăzi în tranzacţiile de pe plan intern. Dar atingerea acestui obiectiv nici măcar nu se întrezăreşte. Motivele nu sunt nici tehnice, nici juridice, ci au un caracter politic, aceasta însemnând că problemele implicate sunt aproape de nerezolvat. Măsurile propuse aici se înscriu aşadar în cadrul „măsurilor convenţionale” de eficientizare a unui regim care este provizoriu doar cu numele.

4.2.   Acestea fiind spuse, trebuie precizat că o vedere generală asupra sistemului TVA nu dă naştere doar la nemulţumiri, chiar dacă lasă loc pentru multe îmbunătăţiri, fiind complicat, costisitor şi, ceea ce e mai rău, permiţând încă o evaziune masivă la nivel internaţional. Problema constă chiar în faptul că a fost conceput un regim provizoriu pe care doar o voinţă politică astăzi inexistentă l-ar putea transforma într-un regim definitiv mai simplu şi mai eficient.

4.3.   Comisia face tot ce îi stă în putinţă pentru a remedia deficienţele cele mai mari şi mai evidente, prinsă fiind între un Consiliu ce nu reuşeşte să adopte decizii în unanimitate şi comportamentul statelor membre care, pe plan intern, caută să îşi rezolve propriile probleme prin soluţii proprii. Un prim exemplu pe care îl dă Comisia este cel al procedurilor electronice utilizate în relaţia dintre contribuabili şi administraţii. Unele state membre, ca şi un număr de ţări terţe, ţin pasul cu vremea, pe când altele au rămas în urmă, aprecierea generală a Comisiei fiind că „gestionarea sistemului TVA în UE nu a ţinut pasul cu evoluţiile din domeniul tehnologiilor informaţiei” (3). CESE este perfect de acord cu acest punct de vedere.

4.4.   Nu este surprinzător aşadar că mai multe state membre, printre care cele mai avansate în domeniu, dar nu numai, lucrează împreună cu operatorii proprii la găsirea unor soluţii de gestionare mai bune. Comisia îşi manifestă îngrijorarea, deoarece întrevede pericolul profilării unor soluţii naţionale fără legătură între ele şi chiar divergente, recomandând coordonarea activităţilor proprii. Referitor la această chestiune, CESE doreşte facă un apel la realism: atunci când este vorba despre coordonarea unor activităţi de nivel comunitar, Comisia are competenţă de reglementare, pe care a exercitat-o şi o exercită în mod exemplar. Dar când problemele ţin de statele membre, având un caracter intern şi neintrând în competenţa Comisiei, recomandările au un efect insignifiant, deoarece fiecare stat membru are o justificare serioasă pentru comportamentul său independent. Doar în prezenţa unor interese comune a două sau mai multe state pot apărea soluţii coordonate.

4.5.   Având în vedere acest lucru, CESE felicită Comisia pentru iniţiativa intitulată prudent „sugestie”, şi anume înfiinţarea unui grup ad-hoc alcătuit din autorităţi fiscale şi întreprinderi (sunt omişi însă operatorii certificaţi), care să aibă sarcina de a găsi o abordare comună a problemelor ivite în relaţiile dintre acestea. Părţilor interesate li se recomandă să contribuie cu experienţă şi resurse, astfel încât exerciţiul să aibă şanse efective de reuşită. CESE îşi exprimă speranţa că această recomandare se va bucura de succes.

5.   Observaţii privind chestiuni aflate încă în discuţie

5.1.   CESE profită de această ocazie pentru a propune ca planul de acţiune să includă unele aspecte importante, chiar dacă nu aflate în legătură directă cu lupta împotriva fraudelor. Astfel, structurile eficiente şi normele eficace contribuie prin natura lor la crearea unui sistem etanş faţă de abuzuri, sau care contribuie măcar la prevenirea acestora ori, în cel mai rău caz, la reprimarea lor.

5.2.   În ce priveşte procedurile electronice, Comisia a întreprins deja tot ce i-a stat în putinţă prin intermediul Regulamentului (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 7 octombrie 2003 privind cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 218/92. În practică, modelul SCAC (Standing Committee for the Administrative Cooperation - Comitetul permanent pentru cooperare administrativă), utilizat pentru schimbul de informaţii şi solicitările de intervenţie, va trebui revizuit, pentru ca procedurile să permită reacţii mai bune sub aspectul rapidităţii şi preciziei.

5.3.   Situaţia este şi mai sensibilă în ce priveşte bazele de date, nefiind vorba doar despre o problemă de disponibilitate, ci, mai ales, de accesibilitate şi exhaustivitate a informaţiilor. Referindu-ne în special la TVA, rămâne încă de găsit punctul de echilibru între protecţia datelor şi colaborarea dintre administraţii, această problemă putând fi rezolvată doar printr-o legislaţie care să definească limitele respectivelor cerinţe, care date trebuie protejate şi care nu, precum şi în ce condiţii şi prin ce modalităţi se poate dobândi acces la informaţii. Recomandările şi acordurile nu sunt suficiente, domeniul având nevoie de o bază juridică solidă, care, fără a aduce atingere libertăţilor fundamentale, să pună pe primul plan interesul public.

5.4.   O problemă practică ce trebuie rezolvată este cea a informaţiilor care trebuie colectate pe teren. Statele membre trebuie să instituie organisme profesioniste de referinţă, capabile să adune informaţii utile pentru statul membru solicitant şi autorizate să facă schimb de date cu instituţiile omoloage din celelalte state membre interesate. O intervenţie comunitară ar putea contribui la crearea unei adevărate „reţele”de intervenţie rapidă, ai cărei membri să poată interacţiona direct şi prin canale speciale, colaborând eventual cu alte autorităţi de investigare.

5.5.   CESE subliniază faptul că nicio soluţie comună nu se poate lipsi de o perfectă funcţionare a sistemului VIES, astfel încât administraţiile să poată dispune în timp real de datele privitoare la fiecare tranzacţie. Condiţia de bază este fiabilitatea operatorilor cărora li se atribuie un număr de identificare TVA, această calitate trebuind să facă obiectul unei verificări prealabile. Dacă şi când va fi posibil ca ambele condiţii – funcţionarea în timp real şi certificarea prealabilă – să fie îndeplinite, numărul fraudelor de tip „carusel” sau comise prin firme-fantomă (missing traders) va scădea spectaculos.

5.6.   În aşteptarea unor soluţii generale, care nu se întrevăd în viitorul apropiat, ar putea fi luată în primul rând în considerare posibilitatea „certificării”fiabilităţii operatorilor din sector, cu norme valabile pentru toate ţările UE. Dacă fiecărui număr de identificare TVA i-ar corespunde un certificat emis de autoritatea fiscală competentă, ar putea fi obţinut un dublu rezultat, şi anume protejarea intereselor naţionale ale statelor membre, precum şi a celor comerciale ale operatorilor comunitari. Punerea în reţea a informaţiilor ar permite luarea imediată la cunoştinţă a oricărei dispoziţii de revocare sau suspendare.

6.   Propunerea de directivă: precizări şi noi norme

6.1.   După cum se afirmă în partea introductivă a propunerii, aceasta „face parte din primul set de propuneri anunţate în această comunicare”. Este vorba de două modificări aduse directivei de bază, 2006/112/CE, una care îşi propune clarificarea dispoziţiilor referitoare la scutirea de la plata TVA pentru import, a cărei interpretare a condus la abuzuri, concretizate în evaziuni de la plata TVA, iar cealaltă care urmăreşte aplicarea obligatorie, nu facultativă, a răspunderii solidare în unele cazuri de achiziţie intracomunitară a produselor.

Scutirea de la plata TVA pentru import [articolul 143 litera (d)] este permisă când acesta este urmat de livrarea sau transferarea intracomunitară a produselor importate unei persoane impozabile într-un alt stat membru. Altfel spus, scutirea se acordă atunci când produsele importate sunt vândute de către importator unei alte persoane impozabile din UE. Cei care se ocupă cu investigarea fraudelor au atras atenţia asupra existenţei unor abuzuri pe scară largă, datorate unei transpuneri „neadecvate” a acestei norme comunitare în dreptul naţional. În opinia Comisiei, s-a ajuns astfel la o situaţie în care „nu este garantată urmărirea mişcărilor fizice ale produselor importate de către autorităţile vamale şi fiscale din Comunitate”. În limbaj fiscal, este vorba despre „fraude intracomunitare de tip carusel” (MTIC – missing trader intra-Community – fraudă intracomunitară cu firme-fantomă).

6.2.1.   Dispoziţiile propunerii se referă la prezentarea de documente care dovedesc că persoana care solicită scutirea îndeplineşte deja cerinţele prevăzute în directiva de bază, şi anume: obligaţia importatorului de a se identifica în scopuri de TVA sau de a numi un reprezentant fiscal în statul membru în care are loc importul; obligaţia de a indica faptul că produsele urmează să fie transportate sau expediate într-un alt stat membru; obligaţia importatorului de a furniza, la momentul importului, numărul de identificare TVA al destinatarului produselor aflat într-un alt stat membru.

6.2.2.   CESE nu are de formulat nicio observaţie specială, având în vedere că, în acest domeniu, dispoziţiile sunt motivate de nevoia îmbunătăţirii sistemelor administrative, în scopul evitării posibilelor fraude. O uşoară incertitudine persistă totuşi asupra noţiunii de„teritorii terţe”. Conceptul de „stat membru” în contextul reglementării TVA este definit la articolul 5 alineatul (2) din directiva de bază, în timp ce articolul 6 prevede că directiva nu se aplică„teritoriilor terţe” (4), scutite de la plata TVA pentru import în temeiul articolului 143, literele (c) şi (d). Norma este destul de clară, însă ar trebui stabilit dacă şi în ce măsură această excepţie va putea feri aplicarea TVA de abuzuri.

Noua dispoziţie din propunerea de directivă [articolul 1, alineatul (2)] înlocuieşte articolul 205 din directiva de bază, care stabileşte posibilitatea ca o altă persoană decât persoana obligată la plata TVA să fie ţinută răspunzătoare în mod solidar cu exportatorul pentru plata TVA. De fapt, foarte pe scurt, noua normă prevede că vânzătorul trebuie să-şi declare tranzacţiile intracomunitare, aceasta pentru ca statul membru al cumpărătorului să poată lua cunoştinţă de tranzacţiile impozabile pe teritoriul său.

6.3.1.   Principiul răspunderii solidare îşi propune nu numai să atragă atenţia vânzătorului asupra necesităţii îndeplinirii obligaţiilor sale de notificare, ci şi asupra alegerii şi cunoaşterii clientului şi a solvabilităţii sale. Atunci când clientul nu îşi îndeplineşte obligaţiile, statul membru de reşedinţă este autorizat să recupereze TVA-ul şi eventualele penalizări de la vânzător. Statele membre au aplicat scrupulos această normă, dar numai în cazul tranzacţiilor naţionale. Astfel, neglijând să extindă principiul la tranzacţiile internaţionale, ele şi-au uitat obligaţia de a colabora şi în vederea protejării intereselor administraţiilor statelor membre de destinaţie.

6.3.2.   Noua propunere încearcă să completeze această lacună, prin extinderea explicită a principiului răspunderii solidare la tranzacţiile internaţionale; trebuie de altfel observat că, în opinia Comisiei (5), răspunderea solidară era deja menţionată la articolul 205, dar că „până în prezent statele membre au utilizat-o numai pentru tranzacţiile naţionale”.

6.3.3.   CESE îşi manifestă deplinul acord cu propunerea Comisiei, dar atrage atenţia asupra nevoii de a reglementa şi de a face posibilă recuperarea datoriei, de către administraţia fiscală dintr-un stat membru, de la o persoană cu reşedinţa în alt stat membru. Calea juridică presupune aplicarea normelor în materie de colaborare juridică, pe când recuperarea pe cale administrativă, prin intermediul administraţiei statului membru al exportatorului, reclamă acorduri clare, precum şi rezolvarea problemelor juridice subiacente.

6.3.4.   Mai trebuie făcută o observaţie generală, dar relevantă pentru chestiunea abordată în propunere, care constă în principal în protejarea intereselor administraţiilor fiscale. Nicăieri în text nu se vorbeşte despre răspunderea patrimonială sau juridică a administraţiei faţă de contribuabil, care ar decurge din greşeli sau din comunicarea cu întârziere a numărului de identificare TVA al celeilalte părţi, şi nici despre răspunderea administraţiei dintr-o ţară faţă de cea din altă ţară. O legislaţie bazată pe echitate şi transparenţă ar trebui să ţină întotdeauna seama de drepturile contribuabilului, care se confruntă cu puterea mai mare a statului.

---

(1)  COM(2008) 807 final „O strategie coordonată de îmbunătăţire a luptei împotriva fraudei în domeniul TVA în Uniunea Europeană”.

(2)  VAT Information Exchange System (sistemul de schimb de informaţii privind taxa pe valoarea adăugată).

(3)  Comunicarea Comisiei COM(2008) 807 final, punctul 4, primul paragraf.

(4)  Teritorii care fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii (Muntele Athos, Insulele Canare, teritoriile franceze de peste mări, Insulele Åland, Insulele anglo-normande), precum şi teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii (Insula Helgoland, teritoriul Büsingen, Ceuta, Melilla, Livigno, Campione d’Italia, apele italiene ale Lacului Lugano).

(5)  Comunicarea Comisiei COM(2008) 807 final, punctul 3.3.1, al doilea paragraf.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/117

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind agenţiile de rating al creditelor

COM(2008) 704 final – 2008/0217 (COD)

(2009/C 277/25)

Raportor: dl Peter MORGAN

La 1 decembrie 2008, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul Uniunii Europene a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind agenţiile de rating al creditelor

COM(2008) 704 final -2008/0217 (COD).

Secţiunea pentru uniunea economică şi monetară şi coeziune economică şi socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 1 aprilie 2009. Raportor: dna MORGAN.

În cea de-a …-a sesiunea plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 157 voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi 5 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   Contextul acestui aviz este reprezentat de cea mai gravă criză economică pe timp de pace din ultimii 80 de ani, care a adus grave prejudicii intereselor angajatorilor, angajaţilor şi celorlalte grupuri reprezentate de CESE, precum şi societăţii civile în general. Întreprinderile falimentează, oferta de locuri de muncă este în scădere, bunurile imobiliare sunt preluate de creditori, pensiile sunt în pericol, starea de nemulţumire a cetăţenilor este în creştere iar guvernele sunt demise. Una din cauzele profunde ale acestei crize a constituit-o activitatea nereglementată a agenţiilor de rating. Rolul acestora este esenţial în funcţionarea sistemului financiar şi, prin urmare, nu pot fi lăsate nesupravegheate. Autoreglementarea a eşuat dramatic, iar performanţele sectorului de rating al creditelor au fost ruşinoase. CESE sprijină pe deplin planul de reglementare şi înregistrare a agenţiilor de rating.

1.2.   Din motive istorice, activitatea de rating al creditelor este un oligopol global, în care sunt implicate trei agenţii de rating principale: Fitch, Moody’s şi S&P. Deşi îşi au sediul central în Statele Unite, acestea sunt şi principalii furnizori de servicii de rating în UE. Agenţiile de rating au fost înregistrate în Statele Unite începând din 2007 la Securities and Exchange Commission (SEC). Până în prezent, în UE nu există obligaţia de înregistrare, iar înregistrarea este, desigur, o etapă preliminară a reglementării.

1.3.   Începând din 2007, numărul de intrări în incapacitate de plată şi de executări silite ale ipotecilor cu grad ridicat de risc („subprime”) în Statele Unite a crescut dramatic, creând turbulenţe pe pieţele de titluri de valoare garantate prin ipoteci („Residential Mortgage Backed Securities” – RMBS) bazate pe astfel de împrumuturi şi pieţele de obligaţiuni garantate prin creanţe („Collateralised Debt Obligations” – CDO) legate de aceste împrumuturi. Având în vedere că performanţa economică a acestor valori mobiliare a continuat să se deterioreze, cele mai active trei agenţii de rating al acestor instrumente şi-au redus semnificativ ratingurile acordate. Performanţa agenţiilor de rating în evaluarea acestor produse financiare structurate a pus sub semnul întrebării precizia, în general, a ratingurilor lor, precum şi valabilitatea procesului de rating în ansamblu.

1.4.   În 2006, Comisia Europeană şi-a stabilit abordarea normativă cu privire la agenţiile de rating şi a declarat că va monitoriza cu toată atenţia evoluţia acestui domeniu. În octombrie 2007, miniştrii de finanţe din UE au căzut de acord asupra adoptării unor concluzii cu privire la criză, acestea conţinând şi propunerea de a evalua rolul agenţiilor de rating şi de a remedia eventualele deficienţe. După largi consultări şi analizarea activităţilor din alte ţări, Comisia a produs prezentul proiect de regulament.

1.5.   Propunerea are patru obiective generale:

—	în primul rând, să garanteze că agenţiile de rating evită, în cadrul procesului de rating, conflictele de interese, sau, cel puţin, le gestionează în mod corespunzător;

—	în al doilea rând, să amelioreze calităţii metodologiilor utilizate de agenţiile de rating şi calitatea ratingurilor;

—	în al treilea rând, să mărească transparenţa prin impunerea unor obligaţii de publicare a informaţiilor de către agenţiile de rating;

—	în al patrulea rând, să asigure o reţea de înregistrare şi supraveghere, evitându-se arbitrajul în materie de reglementare între jurisdicţiile Uniunii Europene.

1.6.   Grupul Larosière şi-a publicat raportul ulterior publicării de către Comisie a propunerilor sale de reglementare. Acesta face următoarele recomandări cu privire la agenţiile de rating:

—	înregistrarea, în cadrul UE, a agenţiilor de rating de către un Comitet al autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare consolidat;

—	o revizuire fundamentală a modelului agenţiilor de rating, a finanţării acestora şi a domeniului de activitate, în vederea separării activităţii de rating de cea de consiliere;

—	reducerea semnificativă în timp a utilizării ratingurilor în reglementările financiare;

—	ratingul pentru produse structurate trebuie modificat prin introducerea de coduri distincte pentru astfel de produse.

Aceste recomandări sunt dezbătute la punctele respective din aviz.

În plus, grupul a observat că este esenţial ca aceste modificări normative să fie însoţite de sporirea diligenţei şi a discernământului investitorilor, precum şi de o monitorizare mai atentă. CESE sprijină cu fermitate această observaţie.

1.7.   COREPER a analizat de asemenea propunerile de reglementare ale Comisiei. CESE sprijină propunerea de adoptare a ratingurilor stabilite în ţările terţe.

1.8.   În general, CESE sprijină propunerile Comisiei. Agenţiile de rating au jucat un rol definitoriu în dezvoltarea şi credibilitatea produselor structurate, care s-au dovedit a fi toxice şi care au provocat pierderi de sute de miliarde de dolari. Prevederile regulamentului propus sunt un minimum necesar în astfel de împrejurări. În plus, CESE consideră că normele nu vor constitui o sarcină exagerată pentru o funcţionare corectă a agenţiilor de rating.

1.9.   Agenţiile de rating ocupă o poziţie privilegiată în sectorul serviciilor financiare, având în vedere că entităţile reglementate din acest sector trebuie să deţină valori mobiliare cu caracteristici de valoare imobiliară (investiţie). De ambele părţi ale Atlanticului, autorităţile au ales să recunoască foarte puţine agenţii de rating în scop de reglementare. CESE încurajează Comisia să utilizeze noul proces de înregistrare pentru a deschide accesul la activităţi de rating noilor agenţii de profil, în special promovând crearea unei agenţii europene independente, şi a modifica reglementarea financiară astfel încât să fie recunoscute, în scopuri de reglementare, ratingurile oricărei agenţii înregistrate în UE. Nu va fi uşor pentru noile agenţiile de rating să devină stabile şi credibile. Cu toate acestea, ascensiunea agenţiei Fitch din ultima decadă, finanţată de o societate financiară din Franţa, demonstrează că acest lucru este posibil.

1.10.   Reglementarea serviciilor financiare a constituit principala motivaţie a existenţei unui oligopol al agenţiilor de rating, dată fiind încrederea acordată ratingurilor în ceea ce priveşte rezervele de capital. CESE solicită instanţelor legislative ale UE să nu acorde o încredere excesivă ratingurilor, în special în urma experienţei recente care a demonstrat lipsa de valoare a unora dintre ele. Această solicitare este în acord cu recomandarea Grupului Larosière, potrivit căreia utilizarea ratingurilor pentru reglementări financiare va trebui semnificativ redusă în viitor.

1.11.   În acest context, CESE solicită de asemenea Comisiei să abordeze problema exonerării de responsabilitate a agenţiilor de rating. Dat fiind că exonerările de responsabilitate fac ca ratingurile să devină lipsite de valoare, acestea din urmă nu constituie de fapt o bază satisfăcătoare pentru calcularea capitalului propriu. Se impune luarea de măsuri pentru ca agenţiile de rating să-şi asume răspunderea ratingurilor pe care le produc. Greşelile reale pot fi tolerate, dar nu şi neîndeplinirea obligaţiei de diligenţă.

1.12.   CESE nu se opune propunerii ca agenţiile de rating să fie persoane juridice stabilite în UE, iar statul membru gazdă să fie instanţa de reglementare. Comisia şi-a prezentat argumentele privind necesitatea de a nu atribui acţiunile de reglementare şi supraveghere unui organism centralizat. Deşi aceasta este în dezacord cu propunerea Grupului Larosière, CESE nu se opune a priori ideii de creare a unei noi autorităţi de supraveghere la nivelul UE, dacă dispoziţiile privind cooperarea între statele membre se dovedesc insuficiente.

1.13.   CESE îşi exprimă deplina satisfacţie cu privire la faptul că regulamentul propus este unul ambiţios. Măsurile de supraveghere de care dispun autorităţile competente includ retragerea înregistrării şi intentarea unor acţiuni penale. Trebuie aplicate sancţiuni în cazuri de erori profesionale grave şi în cazuri de neîndeplinire a obligaţiei de diligenţă. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporţionale şi cu efect de descurajare. Acestea trebuie aplicate uniform în toate statele membre. CESE consideră că această acţiune trebuie coordonată de Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare.

1.14.   Din punct de vedere organizaţional, directorii neexecutivi independenţi joacă un rol hotărâtor. CESE consideră că trebuie să devină obligatoriu ca toate numirile în posturi non-executive să primească aprobarea preliminară a autorităţii competente. În sistemul propus, această măsură este indispensabilă.

1.15.   CESE solicită autorităţilor competente ale statelor membre, ca parte a supravegherii organizaţionale, să urmărească îndeaproape relaţia dintre activităţile de rating şi aşteptările părţilor interesate. Modelul antreprenorial al agenţiilor de rating nu poate fi adaptat cu uşurinţă la cultura organizaţională a unei întreprinderi publice. Trebui acordată o atenţie specială structurii primelor de merit acordate conducerii executive. Grupul Larosière şi-a exprimat aceeaşi preocupare şi a solicitat o examinare mai aprofundată a modelului antreprenorial al agenţiilor de rating. CESE sprijină acest obiectiv.

1.16.   CESE îşi exprimă satisfacţia cu privire la prevederile articolului 7. Publicarea metodologiilor va permite să se observe cu uşurinţă dacă la valoarea de rating s-a ajuns prin proceduri „scurtcircuitate” sau pe căi ocolite. În plus, agenţia de rating este obligată acum să-şi verifice sursele de informare şi să se asigure că acestea sunt suficient de fiabile pentru a permite stabilirea ratingului. La fel de importante sunt normele de schimbare a metodelor şi a ipotezelor, care, dacă ar fi fost în vigoare ar fi putut scoate în evidenţă greşelile de evaluare a RMBS cu mult timp înainte de anul 2007.

1.17.   În ceea ce priveşte publicarea informaţiilor, CESE îşi exprimă deplina satisfacţie cu privire la faptul că UE va merge mai departe decât SUA în materie de produse structurate, solicitând ca, într-un fel sau în altul, eventualele aspecte toxice ale acestor produse să le fie semnalate potenţialilor investitori. Grupul Larosière a propus utilizarea unui sistem de notare separat. CESE preferă, de asemenea, această soluţie.

1.18.   Obiecţiile privind adoptarea unei serii distincte de simboluri de rating pentru produsele structurate se referă în primul rând la probabilitatea ca, după devalorizările masive care au avut loc, obligaţiunile care poartă aceste simboluri distincte să fie considerate ca investiţii de calitate inferioară. În opinia CESE, acesta nu ar fi un lucru rău, până la restabilirea reputaţiei acestor obligaţiuni.

1.19.   Modurile diverse şi generale de publicare în scopuri de reglementare şi de piaţă sunt satisfăcătoare, cu următoarele două rezerve. CESE ar dori ca dispoziţiile regulamentului UE ce privesc publicarea semestrială a ratelor de neplată să fie foarte specifice; de asemenea, ar dori ca norma privind identificarea acelor clienţi care reprezintă peste 5 % din cifra de afaceri anuală a entităţii evaluate să fie revizuită de către Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare.

1.20.   De ambele părţi ale Atlanticului s-au exprimat temeri legate de posibilitatea ca normele prevăzute în regimurile de reglementare ale Statelor Unite şi UE să intre în conflict. S-a lansat propunerea unui regim de reglementare unic global. CESE aprobă regimul de reglementare al UE şi nu se aşteaptă ca acesta să intre în conflict cu regimul de reglementare al Statelor Unite. În condiţiile în care societăţile trebuie să se supună unor standarde diferite în regimuri diferite, este un fapt obişnuit să se stabilească politici adaptate „celui mai mare divizor comun”. Nu există niciun motiv ca acest principiu să nu se aplice în acest caz.

2.   Introducere

2.1.   Un RMBS este creat de un intermediar, în general o bancă de investiţii, care îşi constituie un pachet („pool”) de credite ipotecare – în general mii de diferite împrumuturi – cumulate într-un fond fiduciar. Acesta emite titluri de valoare garantate de pachetul de ipoteci. şi utilizează încasările din vânzarea titlurilor de valoare pentru a achiziţiona pachetul de ipoteci. Plăţile lunare încasate (dobânda şi valoarea nominală) în contul ipotecilor individuale sunt utilizate ca plăţi (de dobânzi şi valori nominale) către investitorii în titluri de valoare garantate prin ipoteci. Pentru a transforma acest pachet de credite dubioase cu grad ridicat de risc („subprime”) în produse financiare cu rating AAA există trei mecanisme: (i) titlurile de valoare garantate prin ipoteci (RMBS) sunt emise în tranşe, oferind o ierarhie în termeni de siguranţă şi randament, (ii) suprasecuritizarea („over collateralisation”), care face ca valoarea pachetului de credite ipotecare să depăşească valoarea titlurilor de valoare garantate prin ipoteci, (iii) marja netă, astfel încât dobânda percepută pe pachetul de credite ipotecare să depăşească valoarea dobânzii care trebuie plătită la titlurile de valoare garantate prin ipoteci. În plus, la bază a stat şi ipoteza creşterii continue a preţurilor locuinţelor.

2.2.   Un CDO („Collateralised Debt Obligations” – obligaţiuni garantate prin creanţe) este similar din punct de vedere conceptual, cu deosebirea că utilizează titluri de creanţă, nu ipoteci. Utilizarea titlurilor de valoare garantate prin ipoteci (RMBS) în fondul de obligaţiuni garantate prin creanţe (CDO) a crescut de la 43,3 % în 2003 la 71,3 % în 2006, adăugând, de fapt un nivel de risc suplimentar celui original. Comisia „Securities and Exchange Commission” (SEC) din Statele Unite a găsit un e-mail intern dintr-o agenţie de rating care se referea la piaţa CDO şi o califica drept „monstruoasă”. „Să sperăm că vom fi cu toţii înstăriţi şi pensionari când se va prăbuşi acest castel din cărţi de joc”.

2.3.   O fază crucială în crearea şi vânzarea unui titlu RMBS „subprime” sau CDO îl constituie stabilirea unui rating al creditului pentru fiecare tranşă provenită din fondul fiduciar. În august 2007, SEC a lansat o analiză a rolului agenţiilor de rating în turbulenţele produse. Analiza s-a concentrat pe modul în care agenţiile de rating au evaluat titlurile RMBS şi CDO. Principalele aspecte analizate au fost:

a)	politicile, procedurile şi practicile de rating, incluzând modele, metodologii, ipoteze, criterii şi protocoale;

b)	adecvarea publicării celor de mai sus;

c)	măsura în care agenţiile de rating şi-au respectat propriile proceduri;

d)	eficacitatea procedurilor privind conflictele de interese;

e)	măsura în care ratingurile au fost influenţate de conflictele de interese.

2.4.   Rezultatele generale raportate au fost următoarele:

a)	începând din 2002, numărul şi complexitatea titlurilor RMBS şi CDO a crescut substanţial; unele agenţii de rating s-au luptat să gestioneze creşterea, în special în ceea ce priveşte titlurile CDO, ceea ce a făcut ca procesul de rating să fie incomplet;

b)	nu au fost întotdeauna comunicate aspecte semnificative ale procesului de rating, cum ar fi criteriile de rating; în lipsa unui model, s-au efectuat ajustări fără o justificare documentată;

c)	nicio agenţie de rating nu a dispus de proceduri documentate pentru ratingul titlurilor RMBS şi CDO şi nici de politici specifice şi proceduri de identificare sau abordare a greşelilor apărute în modelele sau metodologiile lor;

d)

la stabilirea ratingului, agenţiile au început să aplice noi practici de examinare a informaţiilor primite de la emitenţi, dar înainte ele nu fuseseră obligate să verifice informaţiile conţinute în portofoliile de titluri RMBS şi nici nu insistaseră ca emitenţii să îşi îndeplinească obligaţia de diligenţă cu privire la aceste portofolii;

e)	agenţiile nu au documentat întotdeauna fazele semnificative ale procesului de rating – inclusiv justificările pentru devierile de la propriile modele şi pentru acţiunile şi deciziile comisiei de rating;

f)

procesul de supraveghere a ratingurilor în curs utilizate de agenţiile de rating pare a fi mai puţin riguros decât procesul utilizat pentru ratingurile iniţiale; lipsa de resurse a influenţat regularitatea activităţii de supraveghere, această activitate suferind de o slabă documentare şi de lipsa procedurilor scrise;

g)	au fost identificate probleme privind gestiunea conflictelor de interese şi influenţa acestora asupra procesului de rating; participanţii cheie la procesul de rating au fost autorizaţi să participe la discuţiile privind onorariile;

h)	procesul de audit intern a variat substanţial de la o agenţie de rating la alta; numai una dintre aceste trei agenţii a fost considerată ca dispunând de instrumente adecvate de verificare a modului în care se respectă normele.

2.5.   Există un conflict intrinsec în modelul de afaceri al acestui sector, întrucât emitentul de creanţe plăteşte pentru a obţine un rating, dar, în cazul produselor structurate, acest conflict este sporit, pentru că (i) intermediarul este cel care configurează operaţiunea, astfel încât aceasta poate fi structurată cu o anumită flexibilitate pentru a optimiza ratingurile, iar intermediarul poate de asemenea să aleagă agenţia care va acorda un rating favorabil şi (ii) există o mare concentraţie de intermediari.

2.6.   Dintr-un eşantion de 642 de operaţiuni RMBS, 12 intermediari au gestionat peste 80 %; dintr-un eşantion de 368 de operaţiuni CDO, 11 intermediari au gestionat 80 %; 12 dintre cei 13 principali subscriptori de titluri RMBS erau şi principalii 12 subscriptori de titluri CDO. Efectul conjugat al influenţei intermediarilor asupra alegerii agenţiei de rating, pe de o parte, şi al concentraţiei ridicate de intermediari care exercită această influenţă, pe de altă parte, a multiplicat, se pare, conflictele de interese inerente modelului de remunerare „emitentul plăteşte”.

2.7.   SEC şi-a publicat rezultatele în iulie 2008, după ce angajase deja consultări privind propunerile sale de reglementare. La 3 decembrie 2008, s-au publicat în Statele Unite noi regulamente. La 12 noiembrie 2008, Comisia Europeană şi-a publicat proiectul de regulament – (COM 2008) 704 final, la care se referă prezentul aviz.

2.8.   Investigaţiile nu s-au limitat la autorităţile de reglementare. La 18 octombrie 2008, Financial Times (FT) a publicat un articol privind rolul agenţiei de rating Moody's în criza creditelor ipotecare „subprime”, pe care Moody's nu l-a contestat. Punctele 2.9 şi 2.12 oferă câteva elemente principale ale articolului.

2.9.   Moody's a devenit societate pe acţiuni în 2000. După cotarea la bursă, schimbarea a fost radicală. Societatea s-a orientat brusc către profit. Cadrele de conducere au căpătat drepturi de opţiune pe acţiuni. Întregul centru de greutate s-a deplasat. Moody's a publicat marje de profit mai ridicate decât orice altă societate conform indicelui S&P 500, menţinându-şi această poziţie timp de cinci. Acţiunile sale au crescut cu 500 % în primii patru ani de tranzacţionare, într-o perioadă în care restul pieţei era în scădere. În zece ani, câştigurile agenţiei Moody's au crescut cu 900 %.

2.10.   În primii ani ai acestui mileniu, era aproape imposibil ca o operaţiune CDO să primească un rating AAA din partea agenţiei Moody's dacă garanţia colaterală era constituită exclusiv din credite ipotecare. Agenţia aplica de multă vreme un criteriu de „diversificare”, care împiedica titlurile cu garanţie omogenă să obţină nivelul de rating cel mai ridicat. Ca urmare, Moody's a pierdut cote de piaţă, întrucât cele două societăţi concurente nu au aplicat această normă prudenţială. În 2004, Moody's a renunţat la această normă, iar cotele sale de piaţă au crescut vertiginos.

2.11.   În 2006, Moody's a început să atribuie un rating produselor financiare CPDO – „constant proportion debt obligations” (instrumente financiare sintetice, bazate pe efectul de levier). Moody'a a atribuit calificative de categoria AAA. Fitch, care nu a fost solicitat să evalueze produse de acest tip, afirmă că, după modelele sale, aceste obligaţiuni depăşesc cu greu nivelul „junk” (obligaţiune speculativă). Produsele CPDO au devenit cunoscute ca instrumentul financiar cel mai lucrativ dintre cele gestionate vreodată de agenţia Moody's. La începutul anului 2007, a fost descoperită o greşeală în codul informatic utilizat în simularea randamentului acestor produse. Ca urmare, a reieşit că produsele financiare CPDO au primit un rating de patru ori mai mare decât cel real. Greşeala nu a fost comunicată investitorilor sau clienţilor. Codul informatic a fost revizuit astfel încât rezultatul să fie din nou un rating AAA. Ulterior, când Financial Times a dezvăluit greşeala, au început să se aplice proceduri disciplinare interne.

2.12.   La jumătatea anului 2007, scăderea preţurilor în sectorul imobiliar era evidentă în Statele Unite. În acel moment, Moody's a înţeles că modelele sale nu erau adecvate şi, în august 2007, a început să devalorizeze obligaţiunile garantate cu ipoteci, după care au început turbulenţele. În ultimele luni ale anului, Moody's a devalorizat mai multe obligaţiuni decât în toţi cei 19 ani anteriori. Moody's a susţinut cu tărie că nu a existat nicio modalitate de a prevedea începutul crizei creditelor, dar agenţia nu-şi mai actualizase din 2002 ipotezele statistice de bază privind piaţa creditelor ipotecare din Statele Unite. În 2006, personalul intern a dezbătut această problemă, dar lipseau resursele care ar fi permis examinările şi reevaluările necesare.

2.13.   Atât dovezile concrete furnizate de SEC, cât şi elementele anecdotice oferite de Financial Times dovedesc că se impun multe schimbări dacă se doreşte ca agenţiile de rating să-şi îndeplinească rolul la nivelul de calitate aşteptat.

3.   Sinteza propunerii de regulament

Cadrul de înregistrare şi de supraveghere

3.1.   Articolul 2 prevede că regulamentul se aplică acelor ratinguri de credite care sunt utilizate în scopuri de reglementare, în timp ce articolul 4 prevede că instituţiile financiare pot folosi în scopuri de reglementare numai acele ratinguri care sunt acordate de agenţii de rating stabilite în Comunitate şi înregistrate în conformitate cu prezentul regulament.

3.2.   Agenţiile de rating pot solicita înregistrarea pentru a se asigura că ratingurile pe care le acordă pot fi folosite în scopuri de reglementare cu condiţia să fie persoane juridice stabilite în Comunitate. Autorităţile competente ale statului membru de origine înregistrează agenţiile de rating care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul regulament. Înregistrarea este valabilă pe întreg teritoriul Comunităţii.

3.3.   Cererea de înregistrare iniţială trebuie depusă la CESR (Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare) care o va transmite autorităţilor competente ale statului membru de origine (articolul 13), unde va fi examinată (articolul 14) şi apoi înregistrată sau refuzată de statul membru de origine, în urma consultării cu CESR (articolul 15). Există dispoziţii privind retragerea înregistrării dacă agenţia de rating devine neconformă (articolul 17). Agenţiile de rating trebuie să depună o cerere de înregistrare în termen de şase luni de la data la care intră în vigoare prezentul regulament. (articolul 35).

3.4.   Articolul 20 descrie competenţele autorităţilor competente, care nu trebuie să afecteze conţinutul ratingurilor creditelor. Acestea au, totuşi, dreptul:

—	de a consulta orice document, indiferent de forma acestuia, şi de a primi sau face o copie a acestuia;

—	de a solicita informaţii de la orice persoană şi, în cazul în care este necesar, de a convoca şi audia orice persoană pentru a obţine informaţii;

—	de a efectua inspecţii la faţa locului, cu sau fără avertisment prealabil;

—	de a solicita înregistrări ale convorbirilor telefonice şi ale schimburilor de date.

3.5.   Articolul 21 evidenţiază măsurile de supraveghere de care dispun autorităţile competente. Acestea includ retragerea înregistrării, interdicţia temporară de acordare a ratingurilor creditelor, suspendarea utilizării ratingurilor creditelor, emiterea unor anunţuri publice în cazul încălcării obligaţiilor prevăzute de prezentul regulament şi intentarea unei acţiuni penale.

3.6.   Articolele 22 şi 28 cuprind dispoziţii privind cooperarea dintre autorităţilor competente, astfel încât înregistrarea şi supravegherea să fie eficiente în întreaga piaţă internă. Articolele 29 şi 30 cuprind dispoziţii privind cooperarea cu ţările terţe.

3.7.   Articolul 31 priveşte sancţiunile care trebuie aplicate de către autorităţile competente. Acesta prevede că sancţiunile trebuie, cel puţin, să acopere cazurile de erori profesionale grave şi de neîndeplinire a obligaţiei de diligenţă. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporţionale şi cu efect de descurajare.

Independenţa şi evitarea conflictelor de interese

3.8.   Articolul 5 alineatul (1) prevede că o agenţie de rating se asigură că acordarea unui rating de credit nu este afectată de existenţa sau potenţiala existenţă a unui conflict de interese. Secţiunile A (cerinţe organizaţionale) şi B (cerinţe operaţionale) din Anexa 1 prevăd mecanisme de verificare şi echilibrare importante.

3.9.   Din punct de vedere organizaţional, responsabilitatea revine consiliului de supraveghere. Cadrele superioare de conducere trebuie să aibă o bună reputaţie. Consiliul trebuie să includă cel puţin trei directori neexecutivi independenţi. Remunerarea acestora nu este legată de performanţa comercială a agenţiei. Mandatele lor au o durată prestabilită care nu depăşeşte cinci ani. Mandatele nu pot fi reînnoite şi posibilitatea de revocare a directorilor în interiorul mandatului este limitată. Majoritatea membrilor consiliului trebuie să aibă suficientă experienţă şi cel puţin unul dintre directorii neexecutivi trebuie să aibă cunoştinţe aprofundate în domeniul creditelor structurate şi al pieţelor valorilor mobiliare.

3.10.   Directorii neexecutivi independenţi au sarcini specifice privind supravegherea politicii şi procesului de rating şi evitarea conflictelor de interese. Politicile şi procedurile trebuie să se conformeze regulamentului. Opiniile directorilor independenţi cu privire la aceste teme sunt prezentate consiliului în mod periodic şi sunt comunicate autorităţii competente de fiecare dată când aceasta le solicită. Pentru ca directorii independenţi să lucreze eficient, sistemele de rating trebuie să fie stabilite corespunzător, să dispună de mecanisme de control intern şi să fie supuse unor revizuiri independente.

3.11.   Din punct de vedere operaţional, orice agenţie de rating identifică şi elimină sau, după caz, gestionează şi divulgă orice conflict de interese. Sunt explicitate atât conflictele personale, cât şi cele colective. De exemplu, o agenţie de rating nu furnizează consultanţă sau servicii de consiliere entităţii evaluate sau unei părţi terţe legate de aceasta cu privire la structura socială sau juridică, activele sau pasivele entităţii sau ale părţii terţe. De asemenea, o agenţie de rating se asigură că analiştii nu fac propuneri sau recomandări, în mod formal sau informal, referitoare la modul în care este conceput instrumentul financiar structurat căruia agenţia urmează să îi acorde un rating.

3.12.   Orice agenţie de rating al creditelor ţine evidenţa şi pistele de audit ale activităţilor sale, inclusiv acordurile sale comerciale şi tehnice cu entitatea căreia i se acordă ratingul. Aceste înregistrări ar trebui păstrate şi comunicate la cerere autorităţilor competente.

Angajaţi

3.13.   Articolul 6 prevede că angajaţii implicaţi în procesul de rating trebuie să aibă nivelul necesar de cunoştinţe şi de experienţă necesar, trebuie să nu fie implicaţi în negocieri comerciale cu entităţile cărora li se acordă ratingul, trebuie să nu lucreze cu nicio entitate pe o perioadă mai scurtă de doi ani şi mai mare de patru ani, iar remunerarea acestora trebuie să nu se realizeze pe baza veniturilor pe care agenţia de rating le obţine de la entităţile cărora li se acordă ratinguri.

3.14.   Anexa 1 secţiunea C prevede o serie de norme suplimentare referitoare la angajaţi. Aceasta interzice angajaţilor agenţiilor de rating sau celorlalţi angajaţi implicaţi în proces să posede sau să se angajeze în tranzacţii cu instrumentele financiare ale unei entităţi căreia îi acordă rating ori să solicite cadouri sau alte foloase din partea entităţii respective. Alte dispoziţii sunt legate de confidenţialitate şi de siguranţa informaţiei.

3.15.   Două dintre aceste dispoziţii sunt legate de angajarea ulterioară a unui analist în cadrul unei entităţi pentru care acesta a lucrat în cadrul procesului de rating. De asemenea, se prevede că, în cazul în care un analist se alătură unei entităţi evaluate, agenţia de rating trebuie să verifice munca depusă de acest analist în cursul celor doi ani care au precedat plecarea sa.

Metodologiile de rating

3.16.   Articolul 7 prevede că agenţiile de rating trebuie să publice metodologiile, modelele şi ipotezele principale pe care le utilizează în procesul de rating. Agenţiile adoptă toate măsurile necesare pentru ca informaţiile pe care le utilizează pentru acordarea creditelor să fie de o calitate suficientă şi să provină din surse fiabile.

3.17.   Agenţiile de rating monitorizează ratingurile creditelor şi le revizuieşte dacă este necesar. În cazul în care metodologiile de rating, modelele sau ipotezele principale se schimbă, agenţiile de rating trebuie să comunice consecinţele probabile, să revizuiască ratingurile afectate şi să reia procesul de rating în noile circumstanţe.

Publicarea şi prezentarea ratingurilor creditelor

3.18.   Articolul 8 prevede că agenţiile de rating publică toate ratingurile creditelor, precum şi orice decizie de a întrerupe un proces de rating, în mod neselectiv şi în timp util.

3.19.   Anexa 1 secţiunea D cere agenţiilor de rating să publice următoarele:

—	dacă ratingul creditului a fost comunicat entităţii în cauză înaintea de a fi dat publicităţii şi, în caz afirmativ, dacă a fost modificat ca urmare a acestei comunicări;

—	metodologia principală care a servit la realizarea ratingului;

—	semnificaţia fiecărei categorii de rating;

—	data la care ratingul creditului a fost publicat pentru prima oară şi cea la care a fost actualizat pentru ultima oară.

De asemenea, agenţia de rating indică în mod clar toate atributele şi limitele ratingului, în special în ceea ce priveşte calitatea informaţiilor disponibile şi a verificării acestora.

3.20.   În cazul lipsei unor date fiabile sau a structurii complexe a unui nou tip de instrument ori în cazul în care calitatea informaţiilor disponibile este nesatisfăcătoare sau ridică dubii serioase cu privire la capacitatea agenţiei de a acorda un rating credibil, agenţia se abţine de la acordarea ratingului sau retrage ratingul, dacă acesta există deja.

3.21.   Atunci când publică un rating, orice agenţie de rating explică principalele elemente implicate. Concret, în cazul în care o agenţie de rating atribuie un rating unui instrument financiar structurat, aceasta include informaţii referitoare la analiza pierderilor şi a fluxurilor de trezorerie pe care a realizat-o.

3.22.   De asemenea, pentru instrumentele financiare structurate, agenţia de rating explică cum a evaluat gradul de îndeplinire a obligaţiei de diligenţă cu privire la activele de bază (de exemplu, ţinerea unui registru al creditelor cu grad ridicat de risc). Dacă s-a bazat pe evaluarea unei terţe părţi, trebuie să indice în ce mod rezultatul unei astfel de evaluări a influenţat ratingul.

3.23.   Articolul 8 se referă de asemenea la faptul că ratingurile pentru instrumentele financiare structurate nu sunt comparabile cu ratingurile pentru titlurile de creanţă convenţionale. Prin urmare, agenţiile de rating trebuie să adopte diferite simboluri, abandonând alfabetul obişnuit sau, ca soluţie alternativă, să ataşeze o explicaţie detaliată referitoare la metodologia de rating diferită, utilizată pentru aceste instrumente, şi la modul în care profilul de risc diferă de instrumentele convenţionale.

Publicaţii generale şi periodice

3.24.   Publicaţiile solicitate în articolele 9 şi 10 sunt detaliate la Anexa 1 secţiunea E. Furnizarea informaţiilor cu caracter general trebuie să fie actualizată şi accesibilă publicului în orice moment. Informaţiile specifice legate de cele mai importante elemente de reglementare, precum conflicte de interese, politica de publicare, condiţiile de remunerare, metodologiile de rating, modelele şi principalele ipoteze, schimbările de politici şi de proceduri etc.

3.25.   Publicaţiile periodice trebuie să includă, o dată la şase luni, date privind rata de neplată, iar o dată pe an - date privind clienţii.

3.26.   În plus, se solicită publicarea anuală a unui raport privind transparenţa. Acesta cuprinde informaţii privind structura juridică şi structura proprietăţii asupra capitalului agenţiei de rating, o descriere a sistemului său intern de control al calităţii, statistici referitoare la alocarea angajaţilor, o descriere a politicii de păstrare a evidenţelor, concluziile controlului său anual referitor la respectarea obligaţiei de independenţă, descrierea politicii de rotaţie a personalului între clienţi, informaţii privind sursele de venit şi o declaraţie privind guvernanţa.

4.   Punctul de vedere al CESE

4.1.   Agenţiile de rating ocupă o poziţie privilegiată în sectorul serviciilor financiare, având în vedere că entităţile reglementate din sector trebuie să deţină valori imobiliare cu caracteristici de valoare imobiliară (investiţie). De ambele părţi ale Atlanticului, autorităţile au ales să recunoască foarte puţine agenţii de rating în scop de reglementare. CESE încurajează Comisia să utilizeze noul proces de înregistrare pentru a deschide accesul la activităţi de rating noilor agenţiile de profil, în special promovând crearea unei agenţii europene independente, şi să modifice reglementarea financiară, astfel încât să fie recunoscute, în scopuri de reglementare, ratingurile oricărei agenţii înregistrate în UE.

4.2.   Reglementarea serviciilor financiare a constituit principala motivaţie a existenţei unui oligopol al agenţiilor de rating, dată fiind încrederea acordate ratingurilor în ceea ce priveşte rezervele de capital. CESE îndeamnă instanţelor legislative ale UE să nu acorde o încredere nepotrivită ratingurilor, în special în urma experienţei recente, care a demonstrat lipsa de valoare a acestora.

4.3.   În plus, CESE solicită Comisiei să abordeze problema exonerării de responsabilitate a agenţiilor de rating. Acestea prevăd, de regulă, că „orice utilizator al informaţiilor cuprinse în prezentul document nu ar trebui să se bazeze pe niciun rating de credit sau pe nicio altă opinie cuprinsă în prezentul document pentru a lua o decizie privind investiţiile”. A susţine ideea că ratingurile sunt numai o opinie pe care nu se poate conta compromite conceptul de capital propriu, după cum a demonstrat actuala criză. Noul regulament ar trebui să prevadă obligaţia ca agenţiile de rating să-şi asume responsabilitatea ratingurilor pe care le produc.

4.4.   CESE nu se opune propunerii ca agenţiile de rating să fie persoane juridice stabilite în UE, iar statul membru gazdă să fie instanţa de reglementare. Cu toate acestea, CESE nu se opune a priori ideii de creare a unei noi autorităţi de supraveghere la nivelul UE, dacă dispoziţiile privind cooperarea între statele membre se dovedesc insuficiente.

4.5.   CESE îşi exprimă deplina satisfacţie cu privire la faptul că regulamentul propus este unul ambiţios, după cum se menţionează la articolele 21 şi 31 (punctele 3.5 şi 3.7 din prezentul document). Lipsa unor astfel de sancţiuni a făcut obiectul unor critici severe la adresa unor regulamente comparabile din Statele Unite. Este important să se aplice sancţiuni cu aceeaşi severitate în toate statele membre. CESE consideră că aceste măsuri ar trebui coordonate de către Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare.

4.6.   Regulamentele organizaţionale şi operaţionale propuse sunt bine concepute. Solicitarea privind numirea a trei directori neexecutivi independenţi este în acord cu codul de guvernanţă corporativă adoptat în Marea Britanie şi în alte ţări. Rolul directorilor neexecutivi independenţi va fi hotărâtor. Rezultatele şi conduita acestora vor determina succesul normelor organizaţionale. CESE consideră că ar trebui să devină obligatoriu ca toate numirile în posturi neexecutive să primească aprobarea preliminară a autorităţii competente. În sistemul propus, această aprobare este indispensabilă.

4.7.   Fitch este, în proporţie de 80 %, în proprietatea societăţii Fimalac SA, care, la rândul său, este în proprietatea societăţii Marc de Lacharriere în proporţie de 73 %. Agenţia S&P face parte din grupul de întreprinderi McGraw Hill. Până în anul 2000, Moody’s făcea parte din grupul Dun and Bradstreet. Dovezile obţinute în urma anchetei întreprinse de Financial Times sugerează că, după anul 2000, profesionalismul istoric al companiei Moody’s ar fi fost compromis de imperative bursiere. CESE solicită autorităţilor competente ale statelor membre, ca în cadrul competenţelor acestora de supraveghere organizaţională, să urmărească îndeaproape relaţia dintre activităţile de rating şi aşteptările părţilor interesate. Trebuie acordată o atenţie specială structurii primelor de merit acordate conducerii executive.

4.8.   Din punct de vedere operaţional, interdicţiile prezentate în paragraful 3.11 sunt fundamentale pentru controlarea şi evitarea celui mai important element al conflictelor de interese detectate. O agenţie de rating nu mai are dreptul să evalueze o afacere în legătură cu care a fost solicitată pentru consiliere.

4.9.   Normele privind angajaţii sunt de asemenea menite să elimine conflictele de interese. Ca şi în cazul auditorilor externi, un analist se poate asocia cu un client pentru o perioadă de timp limitată, deşi limita de patru ani se poate prelungi la cinci ani. Ca şi în cazul auditorilor şi al tuturor ramurilor serviciilor financiare, analiştii nu pot deţine participaţii sau acţiuni ale unei societăţi căreia îi acordă rating. CESE îşi exprimă satisfacţia cu privire la faptul că aceste norme prudenţiale vor fi respectate de acum înainte de agenţiile de rating.

4.10.   CESE sprijină cu fermitate dispoziţiile articolului 7 şi va aborda abuzurile evidente descoperite în urma investigaţiilor SEC. Publicarea metodologiilor va permite să se observe cu uşurinţă dacă ratingurile au fost realizate prin proceduri scurtcircuitate sau pe căi ocolite. În plus, agenţia de rating este obligată în prezent să-şi verifice sursele de informare şi să se asigure că acestea sunt suficient de fiabile pentru a permite stabilirea ratingului. La fel de importante sunt normele de schimbare a metodelor şi a ipotezelor, care, dacă ar fi fost în vigoare, ar fi putut scoate în evidenţă greşelile de evaluare a RMBS cu mult timp înainte de anul 2007. CESE propune ca respectarea articolului 7 să fie monitorizată îndeaproape şi, dacă este necesar, dispoziţiile acestuia să fie consolidate.

4.11.   Articolul 8 închide cercul, prevăzând publicarea modului în care fiecare agenţie de rating a aplicat, în cazul fiecărei afaceri, normele menţionate la articolul 7. CESE îşi exprimă deplina satisfacţie cu privire la faptul că UE va merge mai departe decât SUA în ceea ce priveşte produsele structurate, solicitând ca, într-un fel sau altul, eventualele aspecte toxice ale acestor produse să le fie semnalate potenţialilor investitori.

4.12.   Obiecţiile privind adoptarea unei serii distincte de simboluri de rating pentru produsele structurate se referă, în primul rând, la probabilitatea ca, după devalorizările masive care au avut loc, obligaţiunile care poartă aceste simboluri distincte să fie considerate investiţii de calitate inferioară. În opinia CESE, acesta nu ar fi un lucru rău, până la restabilirea reputaţiei acestor obligaţiuni.

4.13.   Activitatea COREPER a subliniat faptul că regulamentul propus nu abordează în mod specific ratingurile elaborate în ţările terţe. CESE sprijină propunerea COREPER ca astfel de ratinguri să fie utilizate în scop de reglementare în UE atunci când sunt aprobate de o agenţie de rating deja înregistrată în UE, cu următoarele condiţii:

—	cele două agenţii implicate să facă parte din acelaşi grup;

—	agenţia din afara UE să fie supusă unor norme similare celor din UE;

—	să existe un motiv obiectiv pentru ca ţara terţă să emită ratinguri;

—	să existe o relaţie de cooperare între autorităţile competente relevante.

4.14.   Diversele moduri de publicare în scopul reglementării şi al informării pieţei par satisfăcătoare, cu două rezerve:

—

rata de neplată este importantă, întrucât oferă o măsură a calităţii sau, altfel spus, a activităţii de rating a fiecărei agenţii de rating. În Statele Unite, sunt prevăzute exigenţe specifice: agenţiile de rating trebuie să publice statisticile de performanţă pentru unu, trei şi zece ani pentru fiecare categorie de rating, astfel încât să se observe măsura în care ratingurile lor au prevăzut incapacitatea de plată. CESE doreşte ca dispoziţiile regulamentului UE privind acest aspect să fie foarte specifice în acest sens;

—

de asemenea, în prezent este obligatorie identificarea acelor clienţi care reprezintă peste 5 % din cifra de afaceri anuală a entităţii evaluate. Acest prag este poate prea scăzut. CESE solicită Comitetului autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare să analizeze în continuare acest element.

---

17.11.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/125

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor „Plan de acţiune privind punerea în aplicare a strategiei UE în materie de sănătate animală”

COM(2008) 545 final

(aviz suplimentar)

(2009/C 277/26)

Raportor unic: dl Leif Erland NIELSEN

La 24 februarie 2009, în conformitate cu articolul 29 litera A din Normele de aplicare a Regulamentului de procedură, Comitetul Economic şi Social European a hotărât să elaboreze un aviz suplimentar cu privire la

Comunicarea Comisiei Europene către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor „Plan de acţiune privind punerea în aplicare a strategiei UE în materie de sănătate animală”

COM(2008) 545 final.

Secţiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală şi protecţia mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 17 aprilie 2009. Raportor unic: dl Leif Erland NIELSEN.

În cea de-a 453-a sesiune plenară, care a avut loc la 13 şi 14 mai 2009 (şedinţa din 13 mai), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 189 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 11 abţineri.

1.   Concluzii

1.1.   Comitetul Economic şi Social European (CESE) salută propunerea Comisiei privind punerea în aplicare a strategiei UE în materie de sănătate animală şi apreciază faptul că observaţiile Comitetului referitoare la propunerea privind noua strategie au fost luate în considerare în mare măsură de către Comisie. CESE îşi reafirmă solicitarea ca UE să îşi intensifice eforturile de prevenire, monitorizare şi combatere a epizootiilor periculoase, dintre care o mare parte reprezintă în continuare o ameninţare globală. De aceea, CESE speră în continuare că viitoarele dispoziţii ale UE vor reprezenta, într-o măsură cât mai mare, un exemplu pentru ceilalţi parteneri comerciali. Comisia ar trebui să ajute statele terţe să înţeleagă clar noile prevederi legislative ale UE şi să utilizeze expertiza şi resursele statelor membre pentru rezolvarea crizelor. În ceea ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, ar trebui depuse eforturi mai mari, iar ca primă prioritate ar trebui stabiliţi indicatori, deoarece aceştia au o importanţă fundamentală. În afară de aceasta, este important să se menţină fondurile veterinare şi să se armonizeze cofinanţarea din partea statelor membre, pentru a se evita denaturările concurenţei.

2.   Context

2.1.   În 2007, CESE a aprobat propunerea Comisiei privind o nouă strategie în materie de sănătate animală pentru perioada 2007-2013 (1). Prezentul plan de acţiune reprezintă o formulare concretă a strategiei cu un calendar pentru 31 de iniţiative individuale (2), care ar trebui puse în aplicare în cadrul a patru domenii de acţiune (stabilirea priorităţilor, cadrul legislativ, prevenire şi cercetare) până în 2013. Cele mai importante elemente sunt o nouă legislaţie a UE în materie de sănătate animală, precum şi revizuirea distribuţiei costurilor şi competenţelor. La acestea se adaugă intenţia UE, avută în vedere pe termen lung, de a deveni membru al Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), măsurile împotriva barierelor igienice la export, clasificarea pe categorii şi evaluarea riscurilor legate de bolile animalelor şi de riscurile chimice, linii directoare pentru biosecuritate în şeptel şi la frontiere, dezvoltarea sistemelor electronice de informaţii, extinderea băncilor de antigeni şi vaccinuri ale UE, elaborarea de noi medicamente şi vaccinuri, precum şi monitorizarea rezistenţei agenţilor zoonotici la antibiotice. Obiectivul mai general este simplificarea şi îmbunătăţirea prevederilor juridice actuale şi a celor noi, precum şi garantarea unor dispoziţii mai eficiente. Prin urmare Comisia doreşte să evalueze sistematic fiecare propunere în parte şi să analizeze alternativele posibile, pentru a asigura prevederi juridice mai bune şi mai simple.

3.   Observaţii generale

3.1.   Planul de acţiune este relevant şi fundamentat şi CESE apreciază deschiderea mare şi dorinţa de colaborare care au influenţat procesul până acum, inclusiv luarea în considerare de către Comisie a observaţiilor formulate de CESE. Ar trebui însă continuate delimitarea şi evaluarea domeniilor care ar trebui cuprinse în planul de acţiune. În acest context ar trebui să se realizeze o evaluare comparativă a potenţialului de risc al acestor boli pentru oameni, a suferinţelor pe care acestea le cauzează animalelor şi a urmărilor economice pentru producători şi pentru întreprinderi.

3.2.   Aşa cum CESE a constatat deja anterior, pentru credibilitatea UE este decisiv ca instituţiile UE şi statele membre să respecte termenele stabilite de ele însele pentru propunerea, aprobarea şi punerea în aplicare ale dispoziţiilor concrete, ceea ce, din păcate, în prezent, reprezintă mai degrabă excepţia, şi nu regula. Din acest motiv, stabilirea de către Comisie a unor termene cel puţin realiste pentru propriile propuneri şi rapoarte şi respectarea de către aceasta a termenelor în practică sunt importante.

3.3.   În ceea ce priveşte termenele pentru fiecare măsură în parte, ar trebui prin urmare să se menţioneze clar că „planificarea orientativă menţionată pentru” iniţiativele legislative, respectiv „data orientativă pentru finalizare” se referă la prezentarea propunerii şi nu la decizia finală, aceasta din urmă fiind rezultatul procesului decizional lung care are loc ulterior. Extrem de neclară este afirmaţia conform căreia acţiunile specifice referitoare la bunăstarea animalelor sunt descrise deja în Planul de acţiune corespunzător din 2006 (3), care formează în prezent parte integrantă a strategiei UE în materie de sănătate animală, întrucât calendarul multora dintre aceste acţiuni a fost depăşit deja la scurt timp de la prezentarea planului de acţiune.

3.4.   Este de o importanţă decisivă ca măsurile individuale să conducă la un nivel mai mare de protecţie şi să fie mai eficiente. În acest context trebuie să se ţină seama de principiul proporţionalităţii, precum şi de eforturile depuse în vederea simplificării şi îmbunătăţirii cadrului legislativ. În afară de aceasta, este important ca măsurile de monitorizare a strategiei în materie de sănătate animală să fie adoptate în colaborare deschisă cu statele membre şi cu părţile interesate, printre altele, prin planul de comunicare şi prin intermediul Comitetului consultativ privind sănătatea animalelor.

4.   Observaţii specifice

4.1.   CESE susţine obiectivul general al creării unui cadru legislativ care să definească principiile şi cerinţele comune privind sănătatea animalelor şi să indice punctele de contact cu legislaţia în vigoare în domenii precum protecţia animalelor, siguranţa alimentară, sistemul de sănătate şi politica agrară. Simplificarea şi îmbunătăţirea eficienţei legislaţiei vor contribui şi la crearea unui domeniu politic coerent şi deschis, însă presupun o abordare transsectorială, precum şi luarea în considerare a importanţei siguranţei alimentare, sănătăţii animalelor şi a combaterii epidemiilor. Trebuie utilizate sinergiile din aceste domenii, iar protecţia animalelor ar trebui luată în considerare în măsură mai mare şi într-o fază mai timpurie, acolo unde este cazul, ca parte componentă a sănătăţii animalelor.

4.2.   Clasificarea pe categorii a bolilor animalelor şi definirea „nivelului de risc acceptabil” reprezintă o mare provocare pentru cooperarea dintre parteneri. Activitatea ar trebui mai întâi să se desfăşoare pe o bază ştiinţifică, astfel încât bolile să fie încadrate pe categorii în funcţie de criterii epidemiologice şi de posibilităţile de control. Totodată este totuşi necesar să fie evaluate efectele economice şi comerciale ale bolilor.

4.3.   Conform planului de acţiune, intervenţiile şi resursele vor „fi concentrate asupra bolilor de interes public major”. Acestea sunt, fireşte, bolile care reprezintă o ameninţare pentru sănătatea oamenilor, însă în categoria „de interes public” şi la finanţarea aferentă trebuie încadrate şi bolile care au efecte economice serioase asupra acestei ramuri economice şi, astfel, asupra economiei statelor membre.

4.4.   În afară de aceasta, în ceea ce priveşte simplificarea şi revizuirea legislaţiei existente relevante, este decisiv să se prevadă o mai mare armonizare a normelor UE şi a recomandărilor OIE. Totodată trebuie evitate restricţiile inoportune ale concurenţei între statele membre şi faţă de ţările terţe. În ceea ce priveşte elaborarea noilor prevederi legale pentru medicina veterinară şi pentru protecţia animalelor, UE trebuie, prin urmare, să depună eforturi pentru a facilita înţelegerea acestor prevederi de către ţările terţe şi pentru a armoniza prevederile cât de mult posibil.

4.5.   „Modelul eficient şi responsabil de repartizare a costurilor”, care este avut în vedere, ar trebui să se bazeze în continuare pe o finanţare comună din partea UE şi a statelor membre, dar şi pe răspunderea acestei ramuri economice, precum şi pe costurile efective pentru prevenirea şi combaterea bolilor. Finanţarea de către UE prin intermediul fondului veterinar trebuie prin urmare menţinută, însă cofinanţarea de către statele membre ar trebui armonizată pentru a evita denaturările concurenţei în urma distribuirii diferite a finanţării între actorii publici şi privaţi. Ar trebui să existe posibilităţi de rambursare a costurilor directe şi indirecte, astfel încât stimulentele pentru declararea epizootiilor periculoase să fie păstrate neapărat în viitoarea strategie în materie de sănătate animală. După cum constată Comisia, va fi necesară analizarea temeinică a posibilităţilor existente, înainte de elaborarea propunerilor referitoare la un model armonizat de repartizare a costurilor.

4.6.   Sectorul furajelor este de mare importanţă pentru sănătatea animalelor şi, prin urmare, abordarea problemelor legate de furaje este importantă pentru combaterea epidemiilor. CESE regretă lipsa unei justificări mai exacte pentru propunerea de a introduce garanţii financiare în sectorul furajelor - aparent nu s-a ţinut seama de concluziile raportului privind garanţiile financiare în sectorul hranei furajere (4).

4.7.   Aşa cum CESE a mai evidenţiat anterior, având în vedere, printre altele, gradul de acceptare a acestora în rândul populaţiei, ar trebui utilizate vaccinuri în cadrul combaterii epizootiilor, dacă acest lucru poate duce la evitarea sau la limitarea sacrificării animalelor sănătoase. Aşa cum constată şi Comisia, decizia privind vaccinarea ar trebui luată însă pe baza situaţiei concrete şi pe baza unor principii şi factori recunoscuţi, cum ar fi accesibilitatea şi eficacitatea vaccinului, testele validate, orientările internaţionale şi posibilele restricţii comerciale, eficienţa costurilor, ca şi posibilele riscuri legate de utilizarea vaccinurilor.

4.8.   În acest context sunt necesare progrese suplimentare în materie de cercetare şi dezvoltare, iar Comisia trebuie să depună eforturi dincolo de graniţele UE în vederea înţelegerii generale a politicii de vaccinare a UE, pentru a reduce numărul cazurilor de îndoieli apărute la export.

4.9.   Până acum, combaterea crizelor acute a revenit în mare măsură fiecărui stat membru în parte şi statelor terţe afectate şi, în acest context, este decisiv ca problema să fie şi în viitor rezolvată în comun de părţile implicate. Actuala diviziune a muncii are anumite avantaje, motiv pentru care trebuie menţinut dreptul de a purta negocieri individuale, cu condiţia informării permanente a Comisiei.

4.10.   În cele mai multe exploataţii agricole se iau, în prezent, diferite măsuri care reprezintă o combinaţie de acţiuni concrete, rutină şi gândire sănătoasă. Dacă aceste măsuri voluntare de combatere a epidemiilor, puse în aplicare la iniţiativa producătorilor sau pe baza sfaturilor asociaţiilor, ar fi luate în cursul instituirii unui model de repartizare a costurilor, ar putea apărea o mare nesiguranţă juridică.

4.11.   Chiar dacă iniţial pare evident că trebuie evaluat dacă crescătorii de animale au luat toate măsurile necesare, în fiecare caz, pentru a evita introducerea şi răspândirea unei epizootii, este problematic să se decidă pe baza acestei evaluări dacă o compensaţie este necesară. Având în vedere cunoştinţele insuficiente despre efectele măsurilor de prevenire pentru diferitele specii de animale, este în prezent foarte periculos să se pună în aplicare astfel de reguli. De aceea, este necesar să se desfăşoare activităţi de cercetare şi dezvoltare, pentru a se determina posibilităţile corespunzătoare şi modul de punere în practică a acestora.

4.12.   Regulile de bază privind biosecuritatea ar trebui elaborate pe cale legislativă, putând fi completate cu reguli mai specifice sub formă de linii directoare adaptate diferitelor specii de animale sau de forme de producţie (de exemplu, agricultura ca activitate lucrativă secundară). În afară de aceasta, este necesară o activitate de informare permanentă în cadrul colaborării dintre autorităţi şi asociaţiile din diferite sectoare.

4.13.   Cercetarea, dezvoltarea şi consultanţa sunt decisive pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei. De obicei, activitatea de cercetare aduce beneficii abia în momentul în care este aplicată în producţie, consultanţă şi control. De aceea, transferul de cunoştinţe este un domeniu de acţiune important. Din acest punct de vedere, „agenda strategică de cercetare” nu acordă suficientă atenţie prevenirii prin măsuri care nu implică medicina veterinară. De aceea, asociaţiile crescătorilor de animale ar trebui să fie implicate mai mult în găsirea soluţiilor decât se pare că intenţionează Comisia.

4.14.   În unele state membre există temeri tot mai mari că normele vor fi stabilite în funcţie de cel mai mic divizor comun. În măsura în care nu dăunează intereselor Comunităţii, statele membre în parte ar trebui să îşi poată asuma un rol de pionierat. Astfel se poate acumula experienţă, care mai târziu ar putea eventual fi utilă celorlalte state membre. Astfel, Comisia intenţionează, de exemplu, să prezinte abia în 2011 o propunere privind identificarea electronică a bovinelor (în loc de identificarea prin semnele metalice puse pe urechea bovinelor), după care va urma un proces decizional care va necesita mult timp. Având în vedere avantajele clare, sub forma economisirii volumului de muncă pentru exploataţii, ale unei înregistrări mai bune a animalelor tratate şi ale unei analize care devine astfel mai sigură, precum şi ale unei mai mari siguranţe a producţiei, ar trebui să fie posibilă introducerea mai rapidă a identificării electronice.

---

(1)  Comunicarea Comisiei privind o nouă strategie în materie de sănătate animală pentru Uniunea Europeană (2007-2013) desfăşurată sub deviza „Prevenirea este mai eficientă decât vindecarea” [COM(2007) 539 final] şi avizul CESE din 16.1.2008, JO C 151, 17.6.2008.

(2)  Comunicarea Comisiei [COM(2008) 545] include 21 de iniţiative, însă planificarea internă prevede 31 de iniţiative. A se vedea de exemplu: http://ec.europa.eu/food/animal/diseases/strategy/pillars/action_en.htm.

(3)  Plan de acţiune comunitară pentru protecţia şi bunăstarea animalelor [COM(2006) 13 final] şi avizul CESE din 26.10.2006, JO C 324, 30.12.2006.

(4)  Anexa la documentul COM(2007) 469 privind garanţiile financiare în sectorul hranei pentru animale şi explicarea acordurilor existente.

---