4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/1

—

CESE solicită instituțiilor europene și guvernelor naționale să își reînnoiască angajamentul politic în vederea colaborării cu toți partenerii relevanți (Parlamentul European, Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic și Social European, parlamentele naționale, autoritățile locale și regionale, partenerii sociali, societatea civilă organizată, consiliile economice și sociale naționale sau instituțiile similare, orașele și toate celelalte tipuri de autorități locale), în cadrul Strategiei Europa 2020.

—

CESE se angajează să țină seama de lucrările consiliilor economice și sociale naționale (CES), ale instituțiilor similare și ale reprezentanților naționali ai societății civile organizate, devenind un punct de contact european, și să le ofere acestora o platformă specifică pentru a-și continua lucrările cu privire la Strategia Europa 2020.

—

CESE consideră că Uniunea Europeană ar trebui să elaboreze cu timpul o viziune pe termen lung asupra scopului final al implicării părților interesate și să depună eforturi pentru a o pune treptat în aplicare.

—

Pe termen scurt, CESE crede că anumite schimbări minore ar avea un impact semnificativ asupra progresului. În special, o măsură urgentă ar fi aceea ca statele membre și Comisia Europeană să reanalizeze calendarul și fiecare etapă a proceselor, pentru a permite implicarea reală și coresponsabilitatea tuturor părților interesate.

2.1

La 18 aprilie 2012, viitoarea Președinție cipriotă a solicitat Comitetului Economic și Social European să elaboreze un aviz pe tema consolidării proceselor participative și a implicării autorităților locale, a ONG-urilor și a partenerilor sociali în punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020, dată fiind intenția sa de a face din acest subiect o prioritate a Președinției și a reuniunii informale a Consiliului Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (EPSCO) din iulie 2012.

Având în vedere că suntem acum în cel de-al treilea an de existență a semestrului european, este un moment adecvat să examinăm procesele participative din cadrul Strategiei Europa 2020 și să determinăm cum ar putea fi dezvoltate.

2.2

Grupul de coordonare Europa 2020 din cadrul CESE se ocupă cu supravegherea lucrărilor și cu reunirea CES-urilor naționale și a instituțiilor similare din statele membre pentru a împărtăși experiențe cu privire la modul de îmbunătățire a proceselor participative în cadrul Strategiei Europa 2020.

2.3

Rolul jucat de CESE în punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020 (1) este acum pe deplin recunoscut, iar Comitetul dorește să își facă cunoscute recomandările cu privire la modul de îmbunătățire a proceselor participative în cadrul Strategiei Europa 2020 și al semestrului european.

3.1

Uniunea Europeană și populația sa se confruntă cu o gravă criză economică și financiară, care a avut un puternic impact asupra Uniunii în ansamblu și asupra cetățenilor săi. Multe state membre s-au regăsit în situații extrem de încordate, iar nivelurile ridicate ale șomajului rămân o sursă de îngrijorare. Prin urmare, după cum s-a exprimat în numeroase avize emise în cursul ultimilor trei ani, CESE consideră că Strategia Europa 2020 este mai importantă ca niciodată, pentru că oferă o agendă cuprinzătoare de reformă, care urmărește garantarea creșterii durabile și sporirea rezilienței Uniunii în viitor.

3.2

Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii este cea mai importantă strategie de creștere care stabilește obiective în domenii politice esențiale la nivelul UE și la nivel național. Este vorba despre o strategie cu sferă de aplicare foarte largă, având ca obiectiv general sprijinirea creșterii inteligente, durabile și favorabile incluziunii, acoperind evoluțiile din domenii precum inovarea și cercetarea-dezvoltarea, schimbările climatice, energia, șomajul, politica industrială și coeziunea socială și teritorială și abordând nivelurile de sărăcie, politica de coeziune și multe alte aspecte.

3.3

Guvernanța Strategiei Europa 2020 urmărește să aducă laolaltă competențe europene, naționale și partajate într-un sistem cu mai multe niveluri, contribuind astfel la sporirea legitimității integrării europene tot mai profunde. În raport cu Strategia de la Lisabona, Strategia Europa 2020 a interconectat inițiative emblematice care oferă concentrare și sprijin în domenii tematice importante, priorități, obiective principale și un sistem de supraveghere consolidat și riguros – cu posibilitatea evaluării critice a progreselor (sau a lipsei acestora) la nivel național.

3.4

În comparație cu Strategia de la Lisabona, mecanismul de raportare este diferit, nu numai pentru că este mult mai concentrat, ci și pentru că se aliniază în prezent la procesele prevăzute de noile sisteme îmbunătățite de guvernanță economică, astfel încât, de exemplu, programul de stabilitate și de convergență și programele naționale de reformă sunt prezentate Comisiei Europene în același timp, oferind o imagine mai completă a situației fiecărui stat membru în parte și a direcției pe care intenționează să o urmeze acesta.

3.5

Schimbarea procesului a fost subliniată pentru prima dată chiar în documentul ce conținea Strategia Europa 2020, unde se afirma cu claritate că „avem nevoie de implicare sporită” și că, în acest scop, „trebuie, de asemenea, consolidată contribuția părților interesate la nivel național și regional, precum și cea a partenerilor sociali”. A fost asumat un angajament specific în vederea implicării mai îndeaproape atât a CESE, cât și a Comitetului Regiunilor. Această nevoie de procese participative a fost reiterată cu mai multe ocazii, în special în concluziile Consiliului European din martie 2010 și în Orientările pentru elaborarea, punerea în aplicare și monitorizarea programelor naționale de reformă în cadrul Strategiei Europa 2020, emise de Comisia Europeană, în care se subliniază că „va fi important ca la pregătirea PNR să participe îndeaproape parlamentele naționale, partenerii sociali, regiunile și alte părți interesate, astfel încât să sporească gradul de însușire a strategiei”.

4.1

După trei ani de aplicare a Strategiei Europa 2020, este clar că multe state membre sunt angajate în vederea implicării partenerilor sociali și a societății civile organizate în semestrul european și au implicat acești parteneri în procesele lor naționale. Totuși, punerea acestui angajament în practică este neuniformă, cu niveluri diferite de angajament și, chiar și când acesta există, cu niveluri diferite de implicare reală a partenerilor în proces. Deși multe state membre îi informează pe partenerii lor și se consultă într-adevăr cu aceștia, procesul este adesea lipsit de concentrare și, din punctul de vedere al participanților, poate părea incoerent și lipsit de o strategie globală. CESE și alții și-au exprimat îngrijorarea mai ales cu privire la termenele foarte scurte, care adesea, în practică, nu lasă timp pentru o dezbatere adecvată cu partenerii sociali, organizațiile societății civile sau parlamentele regionale și naționale. Aceste preocupări nu se fac simțite doar la nivel național; multe organizații de nivel european s-au întrebat dacă nu s-ar putea îmbunătăți procesul și guvernanța semestrului european, ca și monitorizarea în cadrul Strategiei Europa 2020. Parlamentul European a formulat recomandări politice pentru a-și defini mai bine rolul și contribuția potențială (2), iar Comitetul Regiunilor se pregătește să emită în curând propriile orientări.

4.2

În cadrul CESE, instituirea Grupului de coordonare Europa 2020 a conferit o focalizare esențială lucrărilor noastre, oferind CESE un singur grup care supraveghează toate domeniile acoperite de Strategia Europa 2020 și propunerile legate de aceasta, în locul unei perspective fragmentate. Reprezentanții Comisiei și alți actori iau mereu parte la ședințele Grupului de coordonare. Pentru a consolida legăturile cu nivelul național și local, în etapele importante ale semestrului european, Grupul de coordonare invită periodic consiliile economice și sociale naționale și instituțiile similare și organizează, împreună cu actorii de la nivel național ai societății civile, manifestări locale având ca temă Europa 2020. Această activitate ar trebui intensificată și extinsă.

4.3

Rolul jucat de CESE în reunirea consiliilor economice și sociale naționale și a instituțiilor similare nu s-a concentrat exclusiv asupra semestrului european și a Strategiei Europa 2020, ci s-a dovedit, de asemenea, util în elaborarea analizelor noastre și ale CES-urilor, în înțelegerea situațiilor din întreaga Uniune Europeană și în consolidarea propunerilor formulate atât de CESE, cât și de CES-uri.

5.1

Este clar că, pentru a optimiza impactul semestrului european, îmbunătățirea și consolidarea proceselor participative în cadrul Strategiei Europa 2020 ar fi avantajoasă pentru strategie în sine și, în cele din urmă, pentru bunăstarea cetățenilor.

5.2

Uniunea Europeană și statele sale membre fac adesea referire la utilitatea proceselor participative și a implicării societății civile organizate. Partenerii sociali și publicul mai larg dispun, în fapt, de numeroase procese și de sisteme diverse; este util să se clarifice de ce este atât de important acest fapt și ce avantaje pot fi obținute de pe urma unui sistem funcțional care să asigure o participare mai amplă. Implicarea activă a partenerilor sociali și a societății civile organizate poate genera:

6.1

Examinând procesele utilizate până acum, atât la nivel european, cât și național, CESE consideră că sunt multe de făcut și că procesele pot fi dezvoltate în așa fel încât să ducă la elaborarea unui sistem care să creeze într-adevăr un parteneriat solid între instituțiile europene, guvernele naționale, partenerii sociali, organizațiile societății civile, parlamentele naționale și regionale și alte părți interesate. Acest obiectiv va necesita un efort concentrat și concertat și nu va fi îndeplinit prea curând. Totuși, CESE este de părere că ar trebui elaborate sisteme de acest tip, prin construirea treptată a unui proces de parteneriat strategic și cuprinzător, pe mai multe niveluri, punând totodată rapid în aplicare acțiuni simple, care ar putea aduce îmbunătățiri pe termen scurt.

6.2

Cel mai important, CESE solicită tuturor instituțiilor europene și guvernelor naționale să-și reînnoiască angajamentul politic de a implica în mod mai regulat și mai sistematic partenerii sociali, organizațiile societății civile, parlamentele naționale, autoritățile regionale și locale și toate celelalte părți interesate, asigurându-se că implicarea este cât mai cuprinzătoare cu putință în procesele participative puternice, viabile și durabile din cadrul Strategiei Europa 2020. Tratatul de la Lisabona subliniază necesitatea consultării societății civile la nivel european în cadrul procesului decizional. Dacă statele membre doresc să dobândească ele înseși un sentiment mai puternic de proprietate și o mai mare implicare, atât în ce privește Strategia Europa 2020, cât și procesul european, ar trebui să practice aceeași disciplină, consultând CES-urile și instituțiile similare cât de des posibil.

7.1

În ce privește propriul său rol, CESE consideră vital să-și continue concentrarea și colaborarea strategică cu toți participanții la Strategia Europa 2020, pentru a menține capacitatea de a detecta sinergiile posibile generate de strategie și de părțile sale constitutive.

7.2

CESE consideră că lucrările desfășurate de Grupul de coordonare Europa 2020 ar trebui continuate și dezvoltate. Grupul de coordonare trebuie să-și mențină atenția concentrată asupra strategiei și a implicațiilor sale pentru publicul larg și ar trebui să se bazeze pe comunicarea internă cu acei membri care nu sunt implicați în lucrările Grupului de coordonare, pentru a se asigura că toți beneficiază de prezentările și cunoștințele Grupului de coordonare.

7.3

CESE este de părere că lucrările pe care le-a realizat treptat în ce privește coordonarea legăturilor dintre consiliile economice și sociale naționale și a activităților acestora, acolo unde există, au avut un impact pozitiv, însă ar putea fi îmbunătățite. Multe dintre aceste organizații au de jucat și un rol la nivel național în Strategia Europa 2020, la fel ca și mulți dintre membrii lor. În ce privește îmbunătățirea implicării în Strategia Europa 2020, CESE crede că acesta este un domeniu în care acțiunea rapidă și simplă ar putea aduce beneficii considerabile. CESE consideră că este plasat într-o poziție ideală pentru a deveni punctul de contact european pentru consiliile economice și sociale naționale și instituțiile similare, în special pentru a le oferi asistență în lucrările pe care le întreprind în cadrul Strategiei Europa 2020. CESE este dispus să se angajeze în vederea consolidării în continuare a contactelor și a cooperării și să înceapă acest proces prin implicarea consiliilor economice și sociale naționale și a instituțiilor similare într-un eveniment al cărui punct central să fie Strategia Europa 2020, cât mai curând posibil.

8.1

CESE sprijină puternic inițiativa Președinției cipriote de a se concentra pe consolidarea proceselor participative din cadrul Strategiei Europa 2020 și de a dedica acestor lucrări o parte a reuniunii informale a Consiliului EPSCO din iulie 2012. CESE susține pe deplin acest demers, considerându-l un impuls puternic pentru o examinare aprofundată, de către statele membre și Comisia Europeană, a modului în care pot îmbunătăți ceea ce fac.

8.2

CESE solicită tuturor statelor membre să ofere clarificări la nivel național cu privire la agențiile guvernamentale responsabile pentru măsuri specifice în cadrul Strategiei Europa 2020 și la relația dintre agențiile responsabile pentru coordonarea sau monitorizarea programelor naționale de reformă și agențiile însărcinate cu punerea în aplicare propriu-zisă. O simplă clarificare a acestui aspect în fiecare stat membru ar permite actorilor implicați să interacționeze cu organismele adecvate, pentru îmbunătățirea rezultatelor.

8.3

CESE consideră că transparența deplină în ce privește formele de participare utilizate în fiecare stat membru, precum și descrierea proceselor și a instrumentelor pe care intenționează să le utilizeze guvernele ar aduce un plus de claritate pentru toți cu privire la ce se întâmplă, de ce și cum.

8.4

CESE este de părere că statele membre și Comisia Europeană ar trebui să revizuiască de urgență calendarul diferitelor acțiuni din cadrul semestrului european. Problema cea mai persistentă, evidențiată de aproape toate părțile interesate din structurile existente, o constituie lipsa unui interval de timp adecvat pentru orice fel de răspuns chibzuit sau de dezbatere corespunzătoare. Statele membre ar trebui să examineze urgent termenele utilizate în prezent și modul de a le face mai rezonabile.

8.5

CESE încurajează puternic autoritățile locale și regionale să se implice mai profund în procesele Strategiei Europa 2020, atât în cadrul lor național, cât și direct la nivelul UE. Instituirea, de către Comitetul Regiunilor, a Platformei de monitorizare a Strategiei Europa 2020 reprezintă un pas excelent în direcția îndeplinirii acestui obiectiv. CESE consideră că această implicare mai intensă ar trebui să fie sprijinită de guvernele naționale. Buna cunoaștere de către autoritățile locale și regionale a evoluțiilor locale și a potențialelor aplicații reprezintă un element-cheie al inițiativelor care ar trebui puse în practică, pentru ca Strategia Europa 2020 să valorifice pe deplin rolul potențial care îi revine.

9.1

CESE consideră că au fost instituite deja modele foarte utile pentru crearea unor structuri puternice de dialog permanent. CESE crede că Codul de bune practici pentru participarea civilă la procesul de decizie, elaborat de Consiliul Europei (3), oferă un cadru excelent și un set de principii pentru acest tip de activități, care se pot aplica Strategiei Europa 2020. Utilizarea unui asemenea set de principii va permite Uniunii Europene și statelor membre să deplaseze treptat discuțiile de-a lungul spectrului implicării, dinspre niveluri destul de scăzute de implicare, centrată în principal pe furnizarea de informații, trecând prin consultarea deschisă, printr-un dialog în dezvoltare între participanți, pentru a ajunge, în cele din urmă, la crearea unui veritabil parteneriat – cele patru etape ale spectrului proceselor participative, așa cum sunt descrise în cod. CESE consideră că procesele din cadrul Strategiei Europa 2020 ar trebui să înceapă să se deplaseze treptat de-a lungul acestui spectru al implicării. Codul oferă, de asemenea, o serie de instrumente foarte utile, care ar putea fi aplicate proceselor din cadrul Strategiei Europa 2020.

9.2

Societatea civilă organizată din statele membre ar trebui implicată pe tot parcursul semestrului european. Un proces-cheie în domeniul conceperii este elaborarea programelor naționale de reformă. Procesul de elaborare din statele membre ar trebui să se întemeieze pe un dialog mai amplu și care să se desfășoare printr-o mai strânsă colaborare cu partenerii sociali și cu societatea civilă organizată. Acești actori nu numai că oferă cunoștințe și experiență în ce privește stabilirea de obiective și conceperea programelor și strategiilor în domenii ca ocuparea forței de muncă, educația și incluziunea socială, ci joacă și un rol fundamental în punerea în aplicare a acestor strategii.

9.3

O altă etapă-cheie a semestrului european o constituie publicarea și examinarea recomandărilor specifice fiecărei țări. Partenerii sociali europeni și societatea civilă organizată trebuie informați și consultați cu privire la recomandările specifice în cazul fiecărui stat membru. În acest context, calendarul este esențial pentru a permite implicarea societății civile organizate într-un stadiu timpuriu în formularea perspectivelor viitoare pentru ciclurile ce vor urma.

9.4

În avize anterioare, CESE a propus analiza comparativă ca modalitate de a măsura progresele realizate în punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020. Pentru aceasta, CES-ul național sau instituția similară analizează și își stabilește propriile criterii prioritare, utilizând statisticile cu acces liber de pe site-ul internet al Eurostat. Unele CES-uri utilizează deja această practică în mod curent, iar alte CES-uri naționale ar trebui încurajate să se implice în același proces. Prin această analiză comparativă, părțile interesate ar putea să monitorizeze permanent punerea în aplicare a reformelor. Aceasta constituie o contribuție valoroasă la revizuirea programelor naționale de reformă.

9.5

Ar trebui făcute demersuri pentru a dinamiza dezbaterea privind punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020 în statele membre, iar guvernele ar trebui să instituie procese mai eficiente de feedback privind impactul dialogului civil și social mai amplu asupra strategiei. În acest sens, rolul societății civile în monitorizare poate avea o valoare deosebită. Ar fi util să se organizeze conferințe periodice în statele membre, care să implice toate părțile interesate relevante, precum și audieri publice în cadrul Parlamentului, pentru a prezenta programele naționale de reformă.

9.6

Există o contradicție între gradul crescând de conștientizare în rândul instituțiilor europene cu privire la necesitatea de consultare a societății civile organizate și dificultățile cu care se confruntă în prezent majoritatea CES-urilor naționale și a instituțiilor similare. Adesea, aceste organizații sunt finanțate în cea mai mare parte din bugetele publice. În multe state membre, bugetele lor au fost reduse considerabil. Acest fapt determină consiliile economice și sociale naționale sau instituțiile similare să se concentreze exclusiv asupra priorităților naționale și să-și reducă participarea la nivel european. Instituțiile europene ar trebui să examineze modalitățile de a acorda sprijin și asistență acestor organizații, cel puțin în ce privește contribuția lor la semestrul european.

9.7

Întrucât existența unui punct principal de contact pentru monitorizarea împreună cu CES-urile naționale și cu instituțiile similare poate avea o valoare deosebită, Comisia Europeană ar putea lua în considerare posibilitatea de a acorda CESE responsabilitatea și sprijinul necesar pentru organizarea, cel puțin o dată pe an, a unei conferințe cu toate CES-urile naționale sau organismele și instituțiile similare, care să fie atent planificată pentru a se coordona cu semestrul european, pentru a se discuta despre semestrul european, Strategia Europa 2020, contribuțiile acestor organisme și cele mai bune practici din domeniu.

10.1

CESE consideră că părțile interesate înseși ar putea să-și reînnoiască și ele angajamentul în favoarea proceselor din cadrul Strategiei Europa 2020. Deși responsabilitatea principală revine statelor membre, care trebuie să revizuiască procesele de implicare a partenerilor, părțile interesate înseși ar putea să învețe mai mult unele de la altele și să aibă mai multă încredere în angajarea directă împreună cu instituțiile europene și guvernele naționale. În mod similar, deși este necesar ca guvernele să regândească de urgență calendarul proceselor, părțile interesate ar trebui să-și îmbunătățească propria anticipare în ce privește etapele semestrului european.

11.1

În solicitarea sa adresată CESE, Președinția cipriotă a pus un accent deosebit pe nevoia de recomandări privind contribuția la o implicare mai puternică a societății civile în punerea în aplicare și în monitorizare în domenii ale politicii sociale precum sărăcia și excluziunea. CESE este convins că participarea respectivelor părți interesate la un dialog structurat și regulat la nivel european și național este esențială pentru crearea de oportunități de găsire a unor soluții eficiente la aceste probleme.

11.2

Este important să se cultive abordarea bazată pe participarea mai multor părți interesate (în engleză: stakeholder approach) și un dialog structurat cu actorii societății civile la elaborarea, punerea în aplicare și monitorizarea politicilor în cadrul activității platformei de combatere a sărăciei și a excluziunii. În domenii precum combaterea sărăciei și a excluziunii, adesea, actorii societății civile sunt cei care observă direct tendințele și evoluțiile sociale de la fața locului și le aduc în atenția publicului. Activitatea lor cu țintă precisă, care are rolul de a pune în evidență perspectiva utilizatorilor, prevenirea, dar și dezvoltarea și prestarea unor servicii inovatoare pentru aceste grupuri țintă duc la obținerea de cunoștințe și experiențe valoroase pentru eforturile strategice de combatere a sărăciei și excluziunii. În acest context, CESE subliniază importanța rolului strategic al economiei sociale și al organizațiilor neguvernamentale care urmăresc reducerea sărăciei, promovarea creării de noi locuri de muncă și dezvoltarea de servicii care să corespundă într-un mod creator nevoilor societății.

11.3

În cadrul acestor domenii politice ar trebui menționate rapoartele sociale naționale, care completează programele naționale de reformă și sunt elaborate de Comitetul pentru protecție socială. În aceste rapoarte, care se bazează pe metoda deschisă de coordonare, este evaluată dimensiunea socială a Strategiei Europa 2020. Plecând de la strategia de creștere anuală, aceste rapoarte prezintă reformele urgent necesare și conțin propuneri de măsuri concrete. Este de o importanță primordială să se elaboreze proceduri prin care actorii vizați să se implice mai mult în elaborarea rapoartelor sociale naționale, ceea ce nu se întâmplă încă în măsură suficientă; mai mult, trebuie realizată o îmbinare mai bună cu programele naționale de reformă. De cea mai mare importanță este consolidarea metodei deschise de coordonare în domeniul protecției sociale, plecându-se de la strategiile naționale integrate, pentru a se obține astfel o legătură mai puternică cu platforma europeană de combatere a sărăciei.

11.4

Manifestarea anuală privind combaterea sărăciei și a excluziunii la nivelul UE ar trebui urmată de o audiere corespunzătoare la nivel național în colaborare cu autoritățile publice, persoanele afectate de sărăcie, organizațiile neguvernamentale, organizațiile din economia socială, partenerii sociali și alți actori ai societății civile. Obiectivul este identificarea și analizarea în comun a progreselor și a deficiențelor în acest domeniu de politică și prezentarea unor propuneri de reformă. Organizarea acestei manifestări ar trebui să coincidă cu finalizarea programelor naționale de reformă.

11.5

Și organizarea unor întâlniri periodice pentru dialog și consultări cu privire la chestiuni specifice ar trebui planificată din timp, pentru a oferi cercurilor interesate ocazia de a-și exprima interesul. În cadrul cooperării între parteneri ar trebui realizată și o examinare a efectelor sociale ale analizei anuale a creșterii și a progreselor obținute.

11.6

Programele naționale de reformă și stabilirea unor obiective naționale sunt componente esențiale ale eforturilor privind punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020 și a strategiilor politice de combatere a sărăciei. Importantă este definirea adecvată a obiectivelor de combatere a sărăciei, pentru a se include și acele grupuri care sunt expuse riscului de sărăcie și sunt afectate de excluziune pe diferite planuri, astfel încât strategiile și reformele să fie direcționate eficient către aceste grupuri. Pentru aceasta, implicarea actorilor societății civile și parteneriatul cu aceștia sunt de o importanță decisivă întrucât, adesea, ei sunt capabili să identifice din timp noi grupuri de risc sau riscuri mai mari în cazul grupurilor marginalizate.

4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/6

1.1

Sectorul bancar, care reprezintă în medie 5 % din PIB-ul UE, trebuie să aibă drept misiune principală finanțarea economiei reale, în special a întreprinderilor europene inovatoare, a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (motorul economiei europene), precum și garantarea economiilor deponenților.

1.2

CESE salută eforturile Comisiei Europene și ale statelor membre menite să consolideze sectorul bancar și să preîntâmpine apariția unor noi crize financiare, prin reducerea riscurilor și atenuarea efectelor acestora.

1.3

CESE consideră că trebuie să învățăm din crizele economice și financiare recente și să adoptăm o nouă abordare pentru o supraveghere mai eficientă a sectorului bancar din partea autorităților naționale, europene și internaționale și o responsabilizare sporită a instituțiilor financiare.

1.4

CESE susține măsurile care au drept obiectiv consolidarea structurii capitalului băncilor și a capacității lor de a finanța economia și atrage atenția cadrelor de conducere ale băncilor asupra tentației de a urmări profitul pe termen foarte scurt și a activităților speculative care destabilizează piețele.

Responsabilitatea cadrelor de conducere ale băncilor, a structurilor de supraveghere de la nivel național, european și a celor din interiorul băncilor trebuie definită mai bine și cu claritate, în vederea promovării unor comportamente etice bazate pe norme transparente.

1.5

CESE atrage atenția asupra dificultăților pe care le poate provoca acumularea măsurilor de reglementare și asupra provocărilor cărora vor trebui să le facă față cele 8 000 de bănci europene pentru a finanța economia în conjunctura economică dificilă pe care o traversează Europa în contextul datoriei, ale cărei dimensiuni și consecințe nu sunt încă sub control.

1.6

Băncile europene se confruntă cu o concurență internațională sporită din partea băncilor cu sediul în țări terțe, care nu sunt supuse, în țara de origine, acelorași constrângeri legislative și de reglementare precum cele existente în Europa.

1.7

Măsurile menite să consolideze structura capitalului prevăd un capital propriu mai mare și de mai bună calitate, o mai bună acoperire a riscurilor, instaurarea efectului de pârghie și o nouă abordare cu privire la lichidități. Aceste măsuri pot avea un impact asupra bilanțului băncilor și pot antrena o scădere importantă a randamentului acestora.

1.8

În consecință, băncile au tendința de a-și reduce dimensiunile pentru a deveni mai solide, de a se orienta către activitățile cele mai rentabile și de a-și reduce oferta de servicii financiare, pentru a-și gestiona mai bine expunerea la riscuri.

Există voci care susțin necesitatea reîntoarcerii la activitatea de origine a băncii, și anume primirea depozitelor din partea clienților, protejarea titularilor conturilor de economii și finanțarea economiei reale.

1.9

CESE consideră că ar fi recomandabilă revenirea treptată la separația între activitățile de bănci comerciale și cele de bănci de finanțare și investiții. Criza mondială actuală dovedește faptul că un sistem financiar globalizat bazat pe o liberalizare nelimitată prezintă riscuri de derapaj legate de proasta utilizare a acestei libertăți de către piețe:

1.10

Noile obligații privind capitalul propriu, în special creșterea ratei de capital propriu de foarte bună calitate la 9 % (începând cu 30 iunie 2012 pentru 60 de bănci de importanță sistemică și, în perioada cuprinsă între 2015 și sfârșitul anului 2018, pentru celelalte bănci), ar putea avea consecințe nefaste pentru băncile locale și băncile cooperatiste, care sunt mai bine adaptate nevoilor IMM-urilor și microîntreprinderilor. Cerințele de capital nu ar trebui să facă discriminări în raport cu un anume grup de bănci.

1.11

Dacă băncile întâmpină dificultăți în mobilizarea de capital, și accesul IMM-urilor la finanțarea necesară va fi mai dificil. Trebuie să se urmărească evitarea contracției creditelor și creșterea costurilor serviciilor bancare. Comitetul solicită Comisiei, Autorității bancare europene și autorităților naționale de supraveghere să garanteze că rezervele de capital ale băncilor mici sunt adaptate modelului economic al acestora.

1.12

Cerințele prudențiale determină deja reducerea creditelor și creșterea costurilor acestora pentru întreprinderile mici, cu precădere pentru întreprinderile nou înființate, pentru cele inovatoare și pentru cele care comportă mai multe riscuri. Europa nu va putea să-și atingă obiectivele stabilite în Strategia Europa 2020, în Agenda digitală sau pe cele legate de crearea unei Europe active în domeniul informaticii dematerializate (cloud active), obiectivele Perspectivei energetice 2050 ori ale Small Business Act dacă partea de finanțare destinată întreprinderilor mici și mijlocii se va reduce ca urmare a punerii în aplicare a noilor măsuri prudențiale.

CESE solicită Comisiei să urmărească foarte îndeaproape evoluția creditelor și a costurilor serviciilor bancare aplicabile întreprinderilor și persoanelor fizice.

1.13

Măsurile menite să sporească eficiența supravegherii piețelor de către autoritățile naționale, europene și internaționale vor avea consecințe profunde asupra organizării băncilor și asupra supravegherii interne. O consecință va fi creșterea răspunderii cadrelor de conducere, obligația de a evalua mai atent rentabilitatea capitalului propriu și de a gestiona mai bine riscurile. Băncile vor trebui să-și elaboreze previziunile de vânzări și strategiile de dezvoltare de produse și de portofolii bancare în funcție de rentabilitatea acestora și pe baza evaluării capacității de absorbție a capitalului propriu. Aceasta va determina reorganizarea structurilor, cu tendința de creștere în importanță a departamentelor IT și a personalului acestora, a departamentelor de supraveghere și a celor responsabile de gestionarea riscurilor, în detrimentul altor domenii mai tradiționale.

1.14

În UE, băncile oferă peste 3 milioane de locuri de muncă, marea majoritate în sectorul de retail bancar. De la începutul anului 2011 au fost desființate peste 150 000 dintre acestea și au fost închise numeroase agenții. Diverse previziuni vorbesc de pierderea a 100 000 de locuri de muncă suplimentare în anul 2012. CESE solicită Comisiei să susțină îmbunătățirea dialogului social sectorial și să dezvolte consultarea partenerilor sociali cu privire la inițiativele care au consecințe asupra evoluției profesiei.

1.15

CESE dorește ca, la punerea în aplicare a noilor reglementări, să se țină seama de diversitatea statelor membre, în special a noilor state membre UE, ale căror piețe de creditare nu și-au atins încă potențialul și în care majoritatea băncilor sunt deținute de mari grupuri bancare europene sau mondiale. Pentru a-și îmbunătăți bilanțul și a respecta noile obligații, aceste grupuri ar putea fi tentate să efectueze transferuri de capital dinspre filialele lor și să le limiteze investițiile, reducând considerabil finanțarea economiei acestor țări. În acest sens, CESE reamintește angajamentul care rezultă din Inițiativa de la Viena de a nu se retrage lichidități. Trebuie să se protejeze anumite modele originale precum cel al băncilor cooperatiste din Germania și din Polonia. Numai în Polonia, acest sector numără peste 300 de bănci, iar reformarea lui profundă în virtutea noilor norme nu se va putea realiza în absența unei perioade de tranziție.

1.16

Este necesară consolidarea competențelor Autorității bancare europene, care va trebui să susțină procesul de armonizare. CESE reamintește că libera circulație a capitalurilor este asigurată la nivel european, în timp ce siguranța depozitelor și solvabilitatea băncilor sunt de competența autorităților naționale. Piața creditării diferă de la un stat membru la altul. În țările în care aceasta nu este suficient de dezvoltată, o recuperare prea rapidă a decalajului între nivelurile de îndatorare poate genera o bulă speculativă. Dacă normele prudențiale sunt aplicate în mod uniform la nivel european, autoritățile naționale nu vor putea interveni la timp. Merită însă luată în considerare propunerea – formulată de mai mulți responsabili europeni – de a crea o uniune bancară europeană, în vederea instituirii, la acest nivel, a unei supravegheri a băncilor care prezintă importanță sistemică și a unei garanții a depozitelor în caz de faliment.

1.17

La nivel mondial, băncile europene riscă să devină mai puțin competitive în comparație cu băncile concurente. Pentru băncile care atrag capital propriu suplimentar, cea mai mare parte a capitalului este disponibilă în cadrul fondurilor suverane și al băncilor din Asia și Orientul Apropiat. Există un pericol real ca structura proprietății din sistemul bancar european să nu mai poată fi controlată de statele membre UE. Din acest motiv, CESE solicită autorităților europene să-și intensifice eforturile de a asigura aplicarea acelorași norme prudențiale la nivel internațional, cu obiectivul de a ajunge la o veritabilă reglementare la nivel mondial.

1.18

Noile tehnologii IT revoluționează în prezent serviciile bancare tradiționale: este vorba de operațiunile bancare pe internet (e-banking), de serviciile bancare la distanță (home banking), de tranzacțiile virtuale securizate (semnătura electronică) sau de tehnologia cloud computing. Băncile vor avea dificila sarcină de a finanța economia reală, trebuind să facă față în același timp unor costuri de finanțare mai ridicate generate de introducerea noilor tehnologii și unei rentabilități mai mici. CESE consideră că toți actorii din sectorul bancar trebuie călăuziți și sprijiniți pe parcursul acestei mutații profunde.

2.1

Criza financiară și consecințele sale asupra economiei au determinat guvernele și autoritățile financiare să analizeze originile profunde ale colapsului unui sistem financiar pe care îl considerau stabil, bine reglementat și supravegheat în mod corespunzător.

2.2

Primele măsuri de natură financiară și monetară (scăderea substanțială a dobânzii de referință, lichidități, ajutoare de stat) au fost luate sub imperiul urgenței. Cele pe termen lung au avut ca obiectiv consolidarea structurii piețelor și evitarea viitoarelor crize sistemice, de unde caracterul normativ, prudențial sau fiscal al acestora. Organizațiile cu caracter supranațional – FMI, G-20, BRI, Comisia – au adoptat o atitudine deschisă către cooperare, deși au existat divergențe de opinii.

2.3

De la criza din 2008, UE a adoptat nu mai puțin de 50 de măsuri legislative. 99 % din reformele propuse vor fi fost introduse până la sfârșitul anului 2011, urmând să intre în vigoare în 2013, cu excepția celei privind rata capitalului propriu de nivel 1 de bază, care trebuie introdusă începând cu 30 iunie 2012 de către cele 60 de bănci considerate ca având importanță sistemică. Pentru celelalte, intrarea în vigoare este prevăzută să aibă loc în perioada 2015-2018.

2.4

Al treilea Acord de la Basel, publicat în noiembrie 2010, impune ca băncile să dețină mai mult capital propriu de calitate superioară, pentru a rezista viitoarelor crize și anume:

Basel III instaurează un efect de pârghie minim de 3 % și două rate de lichiditate obligatorii: rata de lichiditate imediată, care impune ca o bancă să dispună de active lichide de calitate superioară pentru acoperirea nevoilor sale de lichidități pe o perioadă de 30 de zile; rata de lichiditate pe termen lung, egală cu un nivel minim de finanțare stabilă superior nevoilor de lichidități pe o perioadă de un an.

2.4.1

Comisia Europeană și-a prezentat propunerile de transpunere a Acordului Basel III în Directiva CRD IV (Directiva IV privind cerințele de capital – Capital Requirements Directive) în iulie 2011, urmărind consolidarea sectorului bancar european și încurajând băncile să continue să finanțeze creșterea economiei. Cu toate acestea, Comisia nu a adoptat nicio inițiativă concretă pentru încurajarea creditării.

2.5

Obiectivul urmărit este acela de a stimula băncile să dețină mai mult capital propriu, pentru a face față crizelor, de a propune autorităților de supraveghere un nou mecanism de supraveghere a băncilor și a interveni atunci când se constată existența unor riscuri.

2.6

Directiva CRD IV acoperă domeniile reglementate de Directiva privind cerințele de capital în vigoare, însă ea trebuie transpusă în mod adaptat fiecărui stat membru.

2.7

În ciuda întârzierilor și a imperfecțiunilor normelor adoptate, progresele către o nouă reglementare sunt reale, în ciuda faptului că rămân o serie de întrebări:

3.1

Băncile din Europa traversează în prezent o perioadă de schimbări bruște de natură reglementară și conjuncturală, care pun sub semnul întrebării capacitatea lor de a-și exercita rolul de finanțare a economiei într-o conjunctură degradată de criza datoriilor, afectând în special zona euro.

3.2

Ca urmare a punerii în aplicare a măsurilor adoptate de Comitetul de la Basel (Basel III), băncile trebuie să respecte obligația de a-și consolida capitalul propriu, să respecte ratele de lichiditate pe termen lung NSFR foarte ridicate și să-și constituie capital prudențial.

3.3

Testele de rezistență la care au fost supuse băncile, în două etape, nu au eliminat incertitudinile cu privire la impactul unei imposibilități de plată a unuia sau mai multor state membre din zona euro.

3.4

În comunitatea financiară internațională s-a instalat un climat de neîncredere, care a determinat apariția problemelor de lichiditate pe piața interbancară, ceea ce a determinat băncile să se orienteze către plasamentele cele mai sigure.

3.5

În acest context, BCE a intervenit de două ori oferind o capacitate de finanțare la nivel global de 1 000 miliarde EUR cu o dobândă de 1 % scadentă la 3 ani. Această facilitate a fost esențială pentru a reinstaura încrederea pe piața interbancară și a menține volumul creditelor de finanțare a economiei. Totuși, o parte foarte importantă a acestor fonduri au fost redepuse la BCE, o altă parte fiind consacrată răscumpărării datoriilor publice. CESE consideră că BCE trebuie să creeze un mecanism care să permită cunoașterea modului de utilizare a acestor fonduri.

3.6

Nevoia de recapitalizare a băncilor, estimată de către Autoritatea bancară europeană la peste 100 miliarde EUR, este din ce în ce mai urgentă.

3.7

Acordarea de credite întreprinderilor, în special IMM-urilor, autorităților locale și persoanelor fizice, este din ce în ce mai strictă. De asemenea, riscurile asociate sunt examinate cu minuțiozitate de bănci și, în consecință, costurile unor astfel de finanțări cresc. În același timp, alternativa de finanțare a întreprinderilor prin intermediul piețelor financiare se dovedește a fi și mai dificilă. Această situație, împreună cu politicile de austeritate, alimentează previziunile de creștere slabă sau de creștere zero, cu rare excepții, pentru anul 2012 în întreaga Uniune Europeană.

4.1

În acest context, trebuie să reamintim criza creditelor subprime. Semnele prevestitoare ale declanșării crizei creditelor subprime ar fi trebuit să alerteze autoritățile de supraveghere. Nimeni nu se îndoia de soliditatea unei investiții care aducea beneficii băncilor și clienților lor. Cu toate acestea, FDIC (Federal Deposits Insurance Corporation) avertizase cu privire la aceste produse. Federal Reserve nu a luat însă nicio măsură în perioada 2002-2006.

4.2

Falimentul băncii Lehmann Brothers ar fi putut fi evitat dacă organismele de supraveghere și-ar fi dat seama la timp de problemele grave de lichiditate cu care se confrunta această instituție. Pericolul reprezentat de un credit ipotecar acordat la 100 % din valoarea garanției și revândut în „pachete” de către intermediari financiari a scăpat supravegherii. Pentru a evita noi crize, trebuie să se adopte măsuri privind răspunderea personală a cadrelor de conducere din instituțiile financiare pentru absența unei supravegheri adecvate.

4.3

Deși este adevărat că izbucnirea crizei s-a datorat produselor prea complexe, denumite și „toxice”, este la fel de adevărat faptul că organismele de supraveghere ar fi putut să interzică crearea sau circulația acestora, pe baza normelor existente.

Noile reglementări nu vor putea garanta în totalitate că o nouă criză va fi evitată în viitor, dacă nu se pun la dispoziția autorităților de supraveghere mijloace suficiente pentru a-și îndeplini misiunea și dacă controalele interne rămân ineficiente.

4.4

În contextul liberalizării piețelor financiare, guvernele trebuie să-și respecte angajamentele de cooperare la nivel internațional, pentru a evita apariția diferențelor de reglementare între diferite zone.

4.5

O nouă reglementare în domeniu ar trebui să se bazeze pe următoarele principii:

4.6

Activitățile instituțiilor de supraveghere trebuie să facă obiectul unei evaluări periodice din partea unui organism independent alcătuit din experți care nu mai dețin responsabilități profesionale în sectorul financiar. Această evaluare trebuie să pună accentul în special pe impactul deciziilor lor asupra modului de administrare a băncilor.

5.1

În prezent, băncile sunt expuse unei presiuni puternice, întrucât, ca urmare a noilor reglementări, trebuie să-și redefinească modelul de întreprindere în temeiul căruia sunt organizate. Efectele combinate ale normelor și ale conjuncturii financiare și economice dificile au determinat:

5.2

Toate acestea înseamnă:

5.3

Noile norme se aplică fără deosebire băncilor mari și instituțiilor bancare mai mici. Ele se pot dovedi neadaptate anumitor țări, de exemplu celor din noile state membre din Europa Centrală și de Est, cu o rată de creștere ridicată.

5.4

Piața creditului diferă de la un stat membru la altul. În țările în care creditarea nu este suficient dezvoltată, o recuperare prea rapidă a decalajului între nivelurile de îndatorare poate genera o bulă speculativă. Dacă normele prudențiale sunt aplicate la nivel european, autoritățile naționale nu vor putea interveni suficient de repede. Este necesară consolidarea competențelor Autorității bancare europene, care va trebui să susțină procesul de armonizare.

5.5

Trebuie să se țină seama de anumite modele originale, precum cel al băncilor cooperatiste, care funcționează sănătos și în mod autonom. Reforma profundă pe care o presupun noile norme nu se va putea realiza în absența unei perioade de tranziție. Băncile cooperatiste reprezintă o componentă esențială a dezvoltării locale, ele acționând în interesul membrilor asociați, care sunt în același timp clienți deponenți și împrumutați: IMM-urile, agricultorii, autoritățile locale și numeroși alți actori locali.

5.6

Băncile mari vor căuta investiții cu risc redus și care aduc beneficii mai mari; la acest lucru trebuie adăugate temerile în legătură cu o fiscalitate mai împovărătoare și pierderile pe datoria suverană a anumitor pasive.

5.7

Este probabil ca procesul de consolidare să se accelereze: casele de economii și băncile cooperatiste se pot baza pe surse de finanțare „autonome”, însă băncile care recurg la piață în vederea refinanțării vor trebui să fuzioneze, cu consecințe negative pentru IMM-uri și pentru consumatori. Unele bănci au fost cumpărate și revândute după dezmembrarea rețelei lor locale sau regionale. Concentrația bancară națională a fost puternică în sectorul cooperatist, în cel al societăților mutuale și în cel al caselor de economii.

5.8

O rentabilitate mai scăzută a băncilor, datorată, printre altele, unui cost al finanțării mai ridicat, și principii foarte restrictive care guvernează gestionarea lichidităților pot avea drept consecință o creștere a costurilor serviciilor bancare și a ratei dobânzii pentru plasamentele la termen și pentru conturile private ale clienților.

5.9

În contextul noilor reglementări, băncile își accelerează procesele de restructurare și introducerea noilor tehnologii (operații bancare online, ghișeul virtual, utilizarea telefonului mobil).

5.10

Evoluția canalelor de distribuție va conduce în cele din urmă la o micșorare a rețelelor de agenții și la o contractare a ocupării forței de muncă. Aplicarea Directivei IV privind cerințele de capital va antrena o creștere a ocupării forței de muncă din bănci la nivelul departamentelor IT și al celor responsabile cu gestionarea riscurilor, în detrimentul altor activități bancare. La toate nivelurile trebuie să se dezvolte un dialog social de calitate referitor la ocuparea forței de muncă și la formarea profesională, astfel încât să se gestioneze în mod corespunzător evoluțiile în curs.

6.1

Parlamentul European și-a dat acordul în principiu pentru impozitarea tranzacțiilor financiare, iar Comisia studiază posibilitățile de punere în aplicare a acesteia; nu există consens între statele membre, iar atitudinea autorităților americane este negativă. Rata scăzută de impozitare preconizată nu ar trebui să constituie o povară de nesuportat pentru bănci și nici un handicap în ceea ce privește competitivitatea la nivel mondial. Așa cum se subliniază în două avize adoptate recent de CESE (1), scopul acestei taxe este de a asigura noi venituri fiscale, în special pentru finanțarea asistenței pentru dezvoltare, și, totodată, de a schimba comportamentul băncilor, pentru a promova finanțarea economiei pe termen mediu și lung, în detrimentul operațiunilor speculative pe termen foarte scurt.

6.2

Separarea între activitățile de retail bancar și cele de finanțare și investiții face obiectul unui studiu realizat la inițiativa comisarului Barnier, care pune sub semnul întrebării modelul băncii universale. Dezbaterile au loc în jurul opțiunilor de separare totală, de delimitare a activităților de bănci de investiții sau de interzicere a posibilității ca băncile să investească în nume propriu. Anumiți experți contestă această idee, susținând că băncile universale asigură profunzimea și lichiditatea piețelor și o mai bună finanțare a economiei.

6.3

În ultimii treizeci de ani, scenariul de dezvoltare a lumii financiare și a sectorului bancar s-a schimbat: deschiderea piețelor a dus la globalizarea activităților financiare, ceea ce, la rândul său, a determinat dezvoltarea și înmulțirea paradisurilor fiscale și de reglementare. Concurența crescută de la nivel mondial a favorizat nașterea unor noi instituții financiare și a unor produse și servicii noi.

6.4

Marile grupuri bancare au ilustrat slăbiciunile și limitele unei creșteri care depășește posibilitățile de bună guvernanță. Ele vor avea tendința de a-și reduce dimensiunile pentru a deveni mai solide, proces însoțit de o fluctuație a beneficiilor mai puțin pronunțată, mai previzibilă și fără bonus-uri extravagante. Își vor concentra activitățile asupra funcției lor de bază, aceea de a primi depuneri și de a acorda credite, limitându-și celelalte servicii, își vor limita expansiunea internațională și își vor concentra activitățile pe piețele care înregistrează o creștere mai mare, ceea ce le va scădea rentabilitatea.

6.5

Datorită noilor reglementări, atribuirea primelor și practicile în materie de remunerare a cadrelor de conducere vor deveni mai responsabile și vor fi supuse unei supravegheri mai riguroase.

6.6

O supraveghere bancară extinsă la toate tipurile de întreprinderi financiare va permite urmărirea activității instituțiilor parabancare (de tip shadow banking).

6.7

Trebuie să se stabilească norme obligatorii referitoare la accesul la profesia bancară, pentru a permite o selecție a personalului, ale cărui competențe să confere încredere clienților și investitorilor.

6.8

Atunci când ajutoarele de stat sau cele internaționale acordate ca urmare a crizelor financiare vor înceta, întregul sector va evalua, fără îndoială, în funcție de conjunctură și de dezvoltarea noilor tehnologii, dar, mai ales, conform strategiilor proprii fiecărei întreprinderi bine administrate. Băncile vor avea dificila sarcină de a rămâne credibile ca finanțatori ai economiei reale, trebuind să facă față în același timp unor costuri de finanțare mai ridicate și unei rentabilități mai mici.

4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/12

—

accelera dezvoltarea cunoștințelor, transferul și utilizarea tehnologiei;

—

menține poziția UE de lider industrial în domeniul tehnologiilor energetice cu emisii reduse de dioxid de carbon;

—

promova știința pentru transformarea tehnologiilor energetice în vederea realizării obiectivelor pentru 2020 în materie de energie și schimbări climatice;

—

contribui la trecerea la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon până în 2050 la nivel mondial.

—

PTE reunesc toate părțile interesate: centre de cercetare și universități, industria (mari întreprinderi și IMM-uri), producători, organizații non-profit, precum și organizații comerciale, asociații, autorități publice și sindicate.

—

În cadrul platformei există o identificare clară a „rolurilor” și a ierarhiei din cadrul sectorului. Părțile interesate au o viziune, o foaie de parcurs și un plan de punere în aplicare comune.

—

PTE beneficiază de o contribuție și de un sprijin ferm din partea industriei, unul dintre principalii piloni ai economiei CE. PTE sunt orientate către sectorul industrial, asigurând astfel relevanța industrială a inițiativelor lor. Contribuția pe care o asigură PTE se axează nu numai pe necesitățile tehnologice și de cercetare, ci și pe transferul tehnologic.

—

PTE au o structură de conducere simplă și sunt flexibile, mobilizează „forțe” și pun resurse în comun.

—

Sectoarele industriale conexe PTE au o poziție fundamentală în cadrul lanțului de valori: numeroase inovații depind de procesele de bază (cum ar fi procesele de producție și din industriile prelucrătoare, din silvicultură și robotică) și de materiale de bază (produse chimice și oțel). Astfel, inovațiile în materie de procese și materiale au un efect catalizator asupra inovării din UE în general.

—

PTE abordează deja provocările societale. Acestea acoperă un domeniu care are un impact major asupra societății în ceea ce privește creșterea economică și locurile de muncă cu valoare adăugată. PTE oferă un răspuns privind unele aspecte strategice esențiale (precum bioeconomia, materiile prime și utilizarea eficientă a resurselor).

—

În toate statele UE există PTE care conțin PT naționale și regionale.

—

Educația este un element strategic al platformelor.

—

O serie de instrumente de punere în aplicare (de exemplu, PPP-urile, clusterele etc.), provenite din PTE existente, sunt deja operaționale.

—

PTE ar trebui să adopte o strategie de acțiune și să evite să devină un grup restrâns de presiune și să își piardă orientarea specifică. PTE ar putea suferi de pe urma suprapunerii sau a fragmentării excesive a activității.

—

În unele cazuri, marii „actori” domină acțiunile PTE.

—

Recunoașterea și atribuirea aplicațiilor finale și inovațiilor PTE-urilor nu se realizează cu ușurință:

—

Sunt necesare mai multe eforturi pentru a genera o perspectivă multisectorială, care să armonizeze interesele părților interesate și interacțiunea acestora.

—

PTE ar trebui să-și îmbunătățească comunicarea și procesul de difuzare a rezultatelor.

—

PTE sunt esențiale pentru promovarea „politicii industriale” a UE. PTN și PTR corespunzătoare reflectă structura PTE la nivelul statelor membre, îmbunătățind coordonarea și eficiența platformelor. Coordonarea și armonizarea programelor europene, naționale și regionale în materie de cercetare și inovare ar trebui să fie îmbunătățite în cooperare cu PTE.

—

Rolul de furnizor de soluții al PTE cu privire la provocările societale se va bucura de o vizibilitate sporită în contextul strategiei consolidate vizând abordarea inovării alături de cercetare.

—

Au fost definite priorități specifice pentru a stimula inovarea în sectorul public și în cel privat: programul „Utilizarea eficientă a resurselor și a energiei în industria prelucrătoare” (SPIRE), parteneriatele public-privat pentru bio-industrii, parteneriatele europene pentru inovare în domeniul apei, al materiilor prime și al „orașelor inteligente” (împreună cu planul SET și EMIRI).

—

PTE solicită CE să intensifice utilizarea acțiunilor de coordonare și sprijin pentru stimularea cooperării în cadrul lanțului valoric și pentru intensificarea eforturilor de simplificare – îmbunătățirea cooperării internaționale, atragerea celor mai bune cunoștințe disponibile la nivel mondial în vederea comercializării și exploatării în cadrul UE ar putea avea o contribuție majoră la activitatea PTE.

—

PTE ar trebui să coreleze instrumentele inovatoare orientate către cerere pentru a completa acțiunile de cercetare, astfel încât să accelereze pătrunderea pe piață.

—

PTE ar putea crește gradul de conștientizare a importanței diferitelor procese industriale de producție pentru susținerea bunăstării în Europa.

—

Activitățile de instruire, învățare și formare orientate către cetățeni ar trebui să fie menținute în cadrul PTE.

—

PTE invocă o lipsă de resurse financiare pentru funcționarea platformelor.

—

Este posibil ca PTE să sufere de pe urma declinului industriei din UE. Industriile din UE își pierd poziția de frunte la nivel mondial, neasumându-și suficiente riscuri și confruntându-se cu o lipsă de recunoaștere a spiritului întreprinzător în comparație cu alte părți ale lumii.

—

O aplicare mai eficientă a procesului de simplificare a cadrului de reglementare al UE (inclusiv participarea la proiecte la nivelul UE), intensificarea eforturilor de reducere a fragmentării și a concurenței între inițiativele instituționale, o mai bună coordonare a politicilor și o vizibilitate sporită în viitor, la nivel instituțional, ar putea spori eficacitatea PTE.

—

Procesele de producție și activitățile de cercetare și inovare conexe nu mai prezintă un interes societal pentru publicul larg și îndeosebi pentru tineri. Aceasta este și o consecință a delocalizării activităților de producție în afara Europei.

—

consolidarea poziției UE în știință;

—

consolidarea poziției de lider industrial în inovare. Aceasta include investiții majore în tehnologii-cheie, acces sporit la capital și sprijin pentru IMM-uri;

—

asigurarea unei contribuții la abordarea preocupărilor majore împărtășite de toți europenii cu privire la chestiuni precum schimbările climatice, dezvoltarea transportului durabil și mobilitatea.

4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/17

1.1

Lumea se află în centrul unor schimbări geopolitice rapide. Poziția dominantă a Vestului este contestată atât din punct de vedere economic, cât și politic. În vreme ce bugetele pentru apărare sunt reduse în întreaga Uniune Europeană, în China, India, Brazilia, Rusia și în alte state, acestea cresc. Prin urmare, CESE solicită Consiliului și Comisiei să facă o evaluare generală a aspectelor hotărâtoare ale poziției UE și ale rolului său la nivel mondial, care să aibă drept rezultat o actualizare convingătoare a politicilor externe, de securitate și apărare europene.

1.2

Politica de apărare este modelată de interesele strategice ale țărilor, amenințările percepute și obiectivele politice, care în Europa sunt definite în principal în termeni naționali. Abordările care sunt depășite conduc în mod evident la o fragmentare, la lacune, la o supracapacitate și o lipsă de interoperabilitate tot mai mari în capacitățile europene de apărare. Argumentele în favoarea îmbunătățirii sunt copleșitoare, aceasta fiind o chestiune de voință politică. Acest lucru a fost susținut deja în mod convingător în 1986 (1)! În prezent, situația este mult mai presantă din punct de vedere politic, economic și al apărării. CESE face apel la Consiliu să depună eforturi serioase în vederea creării unui scut de apărare la nivelul UE.

1.3

Politica de securitate și apărare ar trebui să stimuleze încrederea în sine a UE și a statelor membre, ar trebui să inspire încredere în societate și în publicul larg, în soldații echipați corespunzător, în întreprinderile și lucrătorii din acest sector. Cetățenii europeni au dreptul la o protecție adecvată. Este nevoie în tot mai mare măsură de un armament european adecvat, capabil să facă față viitorului. În acest scop, practicile actuale izolate ale statelor membre sunt complet insuficiente și irosesc banii contribuabilului.

1.4

În conformitate cu politicile și practicile în vigoare în SUA și în alte țări (emergente) cu roluri importante la nivel mondial, precum și având în vedere responsabilitatea exclusivă a guvernelor de a apăra cetățenii și de a asigura securitatea, CESE subliniază necesitatea de a se defini interesele strategice europene în cadrul politicii de securitate și de apărare comune (PSAC) (2). În cele din urmă, triunghiul format de afacerile externe și securitate, apărare și capacitatea industrială este unul indivizibil, susținând poziția Europei în lume, interesele ei economice și politice, precum și valorile acesteia (drepturile omului, democrația). Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) ar trebui să fie implicat în mod direct.

1.5

CESE subliniază că, dacă Europa dorește să mențină o industrie solidă de securitate și apărare în scopul creării unei mase critice pentru eficacitate și eficiență din punctul de vedere al costurilor, este necesară o schimbare radicală a mentalității și a politicilor. Acestea trebuie să ducă la un viitor stabil și previzibil pentru forțele armate, pe măsura ponderii economice și tehnologice a Europei. Având în vedere diferențele substanțiale dintre statele membre, principala responsabilitate în acest sens le revine principalelor state membre producătoare.

1.6

În opinia CESE, există argumente puternice în favoarea consolidării planificării și coordonării angajate la nivel european:

1.7

Pe lângă acțiunile Agenției Europene de Apărare (AEA) și pe lângă pachetul „Apărare” din 2007 (3), CESE solicită o politică industrială europeană bine concepută destinată sectorului apărării, cu caracteristicile lui specifice în materie de cerințe guvernamentale și de finanțare din fonduri publice. În cadrul Strategiei Europa 2020, această politică industrială trebuie să se bazeze pe competențele partajate, naționale și ale UE – în cadrul cărora AEA și Comisia trebuie să fie parteneri cu drepturi depline –, precum și pe consultări cu industria apărării și cu alte părți interesate, printre care se numără partenerii sociali, și pe nevoia unui dialog social bine organizat.

1.8

Politicile și finanțarea UE ar trebui să coreleze investițiile de la nivelul UE cu cele de la nivel național, ceea ce ar duce la reducerea fragmentării și duplicării cheltuielilor publice, la sporirea calității și a interoperabilității.

1.9

Cercetarea și dezvoltarea la nivelul cel mai ridicat sunt esențiale pentru dezvoltarea unui armament de „generație nouă”, de care este mare nevoie. Asemenea activități de cercetare și dezvoltare nu pot privi niciodată exclusiv industria. Răspunderea principală le revine guvernelor. În consecință, sunt extrem de vulnerabile la reducerile bugetare actuale. Consiliul și părțile interesate ar trebui să identifice urgent și să lanseze cât mai curând posibil programe de cercetare care să ajute industria europeană să rezolve dependențele nedorite de părți terțe. Tehnologia „cu dublă utilizare” este o necesitate. Programul de cercetare-dezvoltare al UE ar trebui să ofere asistență în acest sens. Acesta ar trebui să asigure o cooperare transfrontalieră eficientă în domeniul cercetării și dezvoltării.

1.10

Trebuie planificată, pe cât posibil, o mai amplă consolidare a bazei tehnologice și industriale a apărării europene. În acest scop sunt necesare măsuri satisfăcătoare la nivelul UE (4).

1.11

Este nevoie de o coordonare mai strânsă între Comisie, AEA și alte părți interesate relevante din UE. Angajamentul reînnoit al președintelui Barroso (5), al vicepreședintelui Tajani și al comisarului Barnier, precum și înființarea Grupului operativ în domeniul apărării sosesc la momentul oportun. CESE salută totodată Rezoluția de perspectivă a PE din luna decembrie a anului trecut cu privire la apărarea europeană și la gama largă de chestiuni conexe (6).

1.12

În același spirit și în vederea consolidării inițiativei Grupului operativ în domeniul apărării al CE, CESE îndeamnă Comisia să deschidă dezbaterea publică cu privire la aceste chestiuni. Comisia ar trebui, de asemenea, să aibă în vedere furnizarea unor elemente de răspuns adecvate la constatările la care s-a ajuns în urma diferențelor dintre capacitățile industriale și tehnologice ale statelor membre, precum și a diferențelor între nivelurile de investiții în cercetare și în apărare în general.

2.1

Articolul 42 din Tratatul privind Uniunea Europeană stipulează că politica de securitate și apărare comună face parte integrantă din politica externă și de securitate comună. Alineatul (3) al aceluiași articol adaugă că statele membre pun la dispoziție capacități militare pentru punerea în aplicare a acestei politici. Din 2005, Agenția Europeană de Apărare (AEA) depune eforturi pentru a consolida baza industrială și tehnologică a sectorului apărării și pentru a oferi echipamente mai bune soldaților. Totuși, progresele în acest sens sunt foarte limitate.

2.2

În momentul de față, realizarea pieței interne și a unei coordonări financiare eficiente reprezintă priorități majore. Strategia Europa 2020 acordă un sprijin substanțial ambelor obiective. Acest pas înainte ar fi trebuit să constituie o sursă de inspirație pentru noi progrese în domeniul apărării europene.

2.3

Cu toate acestea, în sectorul apărării nu se constată evoluții asemănătoare. Pactul militar încheiat între Franța și Regatul Unit în 1998 părea să marcheze o nouă mentalitate și un nou început. Înființarea Companiei Europene pentru Aeronautică, Apărare și Spațiu (EADS), în 2003, a reflectat același spirit de cooperare mai strânsă în domeniul apărării. Însă aceste evenimente nu au fost urmate de alte inițiative de consolidare. Este semnificativ faptul că țările „scrisorii de intenție” (grupul țărilor cu o importantă producție militară – Franța, Germania, Regatul Unit, Italia, Spania și Suedia) nu au prezentat încă o propunere viabilă de raționalizare sau consolidare, contrar intențiilor anterioare.

2.4

Stagnarea a condus la adoptarea unor abordări naționale și la concentrarea pe producția națională. Se observă un anumit grad de renaționalizare. Toate societățile industriale cu sediul în Europa se concentrează asupra piețelor de export. Nu există o viziune strategică comună, nici între guverne, nici între partenerii industriali.

2.5

Între timp, piețele potențiale sunt afectate din ce în ce mai mult de noi provocări. O provocare uriașă o constituie dezvoltarea armamentelor în economiile emergente. China, Rusia, India și Brazilia (țările BRIC), urmate de câteva țări mai mici, au apucat-o pe această cale. Se preconizează că bugetul pentru apărare al Chinei va crește de la 120 de miliarde EUR, cât este în prezent, până la 250 de miliarde EUR până în 2015. Rusia anunță o creștere considerabilă a bugetului pentru apărare până în 2015. SUA cheltuiește în acest domeniu de două ori mai mult decât întregul buget al UE: 450 de miliarde EUR față de 204 de miliarde EUR în 2007, iar bugetul european continuă să se reducă. Bugetul total alocat de UE pentru cercetare și dezvoltare reprezintă cel mult 20 % din cel al SUA. Jumătate din bugetul european al apărării este destinat resurselor umane, față de 25 % în SUA. Europa are mai mulți militari, dar aceștia beneficiază de mult mai puțin echipament. Condițiile de la nivel mondial nu vor mai fi niciodată aceleași din trecut. Timpul nu lucrează în favoarea noastră.

2.6

În cursul ultimelor decenii, multe studii au pledat pentru o adaptare a industriei apărării la piața globală. Toate pun în evidență deficiențe persistente, întrucât piețele de apărare sunt departe de a fi perfecte, iar majoritatea statelor continuă să-și sprijine industria națională. Încercările de îmbunătățire a piețelor, cum ar fi pachetul „Apărare” al UE din 2007, încearcă să elimine anumite deficiențe ale pieței și practicile divergente de la nivel național.

2.7

Mizele aflate în joc sunt complexe, în parte din cauza decalajelor foarte mari dintre faza de concepție și intrarea în funcțiune a produselor. De aceea, CESE consideră că o abordare cuprinzătoare, din perspectivă tehnologică, economică și socială, ar fi o modalitate mai adecvată de a dezbate această temă decât o simplă abordare din perspectiva apărării.

2.8

Un element principal este divergența dintre viziunile strategice ale țărilor cu o puternică industrie a armamentului, în special în ce privește definiția conceptului de „interes esențial al securității naționale” și raportul dintre piețele securității naționale și piețele de export. Unele țări mai mici au o industrie destul de bine dezvoltată, pe când altele nu au practic niciun sit de producție. Evident, abordările tuturor țărilor diferă în funcție de necesitățile și posibilitățile lor, rezultatul fiind fragmentarea și o viziune neunitară asupra industriei apărării. Operațiuni precum cea din Libia fac ca decalajele crescânde în ce privește sistemele de armament disponibile să devină dureros de evidente. Consecințele ar trebui recunoscute în mod clar și evaluate.

2.9

Aceste evoluții privesc atât investițiile, cât și ocuparea forței de muncă. Industria apărării este un sector de înaltă tehnologie care angajează direct 600 000 de lucrători calificați și, indirect, încă 2 milioane. Există presiuni îngrijorătoare în sensul unor reduceri suplimentare. Adesea siturile de producție se caracterizează printr-o puternică concentrare regională, ceea ce le-ar putea transforma în centre de excelență dar, dimpotrivă, riscă să fie afectate de reduceri financiare. Acestea vor fi afectate și mai mult dacă reorganizarea și reducerile au loc într-un mod neplanificat și nestructurat.

2.10

În prezent, ocuparea forței de muncă este, desigur, o preocupare primordială și pentru guvernele naționale. La rândul său, aceasta poate împiedica dezvoltarea unei viziuni comune, de care este nevoie pentru a aborda în mod adecvat consecințele sociale ale unei industrii a apărării în declin, inclusiv pierderea de know-how și efectele acesteia asupra capitalului uman. În schimb, o viziune comună va favoriza o creare echilibrată de locuri de muncă și va evita riscul orientării către țări terțe a cercetătorilor și a cadrelor tehnice și științifice de înaltă specializare, lucru care vine în contradicție cu obiectivele pe care UE își propune să le atingă prin Strategia Europa 2020.

2.11

Abordările UE și cadrul interguvernamental pot și trebuie să acționeze din aceeași perspectivă. Atâta timp cât suveranitatea națională va prevala, orice cadru comun va avea rezultate limitate, aducând prea puține îmbunătățiri în ce privește supracapacitatea, suprapunerile și fragmentarea. Contradicțiile dintre filozofia suveranității naționale, pe de o parte, și necesitățile financiare, tehnologice, economice și sociale, pe de altă parte, sunt evidente.

2.12

Din acest motiv, este îngrijorător că obiectivul de „grupare și utilizare în comun”, adică organizarea interdependenței europene, nu s-a concretizat printr-o strategie comună. În ciuda faptului că se simte pe scară largă că s-a modificat contextul internațional, presiunile din exterior nu par încă să fie suficient de puternice pentru a determina promovarea unor abordări și a unor soluții comune. În mod destul de surprinzător, în loc să achiziționeze din Europa, statele membre sunt, dimpotrivă, dispuse să depindă în continuare de SUA în ce privește achizițiile publice în materie de apărare.

2.13

Dacă Europa dorește să mențină o industrie solidă a securității și apărării, capabilă să asigure dezvoltarea și producția de sisteme ultramoderne, garantându-și astfel propria securitate, este nevoie de o schimbare radicală de mentalitate și de politică. Prelungirea așteptării ar accelera reducerea capacităților până sub nivelul de la care UE s-ar putea întoarce în fruntea sectoarelor esențiale. Această revenire ar fi și mai dificilă în măsura în care reducerea cheltuielilor în domeniul cercetării și dezvoltării ar afecta direct o generație de cercetători și lucrători calificați. Un eșec al Europei riscă să cauzeze dispariția unor industrii, pierderea de locuri de muncă și evaporarea know-how-ului, lăsând Europa la mila celorlalți. Cei cărora le pasă de Europa și de securitatea europeană trebuie să acționeze fără întârziere.

3.1

Tratatul privind Uniunea Europeană subliniază pe bună dreptate legătura inextricabilă dintre politica externă și politica de securitate și apărare. O politică externă eficientă trebuie să se bazeze pe capacități de apărare convingătoare. În funcție de amenințările percepute și de obiectivele convenite într-un context internațional extrem de complex și de fragil, trebuie concepute și dezvoltate, la rândul lor, capacități de apărare adecvate.

3.2

Factorul de bază îl reprezintă poziția și rolul UE în lumea de mâine, ținând seama de realitățile geopolitice aflate în schimbare rapidă, cu un număr tot mai mare de actori care apar la nivel global. Din această perspectivă, CESE consideră că este timpul să se întreprindă un efort concertat în Europa. Experiențele anterioare și recente demonstrează că o continuare a abordărilor tradiționale atrage riscul excluderii Europei și a statelor membre.

3.3

CESE solicită un viitor stabil și previzibil pentru forțele armate europene, pe măsura ponderii economice și tehnologice a Europei. Decalajele foarte mari dintre faza de concepție și punerea în funcțiune a sistemelor confirmă necesitatea de a se lua decizii în această privință, încă din acest an.

3.4

CESE subliniază patru aspecte importante din punct de vedere social și politic cu privire la necesitatea unor capacități europene de apărare eficiente:

3.5

Există o dezbatere în desfășurare cu privire la viitorul PSAC, cu toate că acest lucru este rareori formulat astfel. Multe subiecte, cum ar fi utilizarea de grupuri tactice de luptă, controversa privind înființarea unui comandament operațional unic, finanțarea misiunilor UE în cadrul PSAC, găsirea unor contribuții pentru aceste misiuni și solicitările de revizuire a strategiei UE în materie de securitate constituie, în ansamblul lor, o dezbatere privind PSAC, numai că nu este numită astfel. Abordarea problemei în acest mod ar reprezenta un pas înainte. În plus, în toate dezbaterile cu privire la aceste chestiuni importante, ar trebui să se țină seama și de implicațiile pe care deciziile (sau faptul că nu se ajunge la o decizie) le au pentru industrie. Aceasta va demonstra și legătura puternică care există între capacitățile industriale și punerea în aplicare a PSAC. Principala responsabilitate le revine guvernelor.

3.6

Relația transatlantică și NATO sunt esențiale. Americanii critică de mult timp și cu asprime modul în care europenii își îndeplinesc obligațiile în materie de apărare în cadrul NATO. De ambele părți ale Atlanticului se face simțit un apel neîntrerupt pentru dezvoltarea unui „pilon european” în cadrul NATO, apel contrazis, până în prezent, de realitate.

3.7

Absența unui veritabil „pilon european” are rădăcini politice adânci. În Europa există încă insuficientă voință politică pentru a defini interesele „strategice” europene sau niște capacități militare fundamentale comune. Din contră, SUA și alte țări utilizează conceptul de activități strategice, care cuprind toată cercetarea și toate industriile, fie ele civile sau militare, care contribuie la securitatea globală a cetățenilor lor.

3.8

În acest context, CESE consideră că, odată cu construirea unei „pilon european”, dependența exagerată a capacităților militare europene de Statele Unite ar trebui să fie înlocuită de o relație mai echilibrată. În paralel cu o discuție extrem de necesară pe tema intereselor strategice comune ale Europei, care reprezintă o responsabilitate exclusivă a guvernelor, ar trebui inițiată fără întârziere o planificare riguroasă, prin cooperarea dintre instituțiile europene, statele membre și industriile apărării, precum și revizuirea treptată a practicilor statelor membre de a achiziționa în mod automat „de-a gata” din Statele Unite.

3.9

Îmbunătățirea condițiilor pentru cooperare industrială cu industriile din SUA pe o bază mai echilibrată va fi avantajoasă atât din punctul de vedere al industriei, cât și din punct de vedere financiar.

4.1

Există o strânsă relație între politicile externă și de apărare/securitate și industriile apărării. În pofida privatizării, guvernele au un interes substanțial față de industria de apărare, în calitate de clienți, agenți legiuitori și furnizori ai licențelor de export.

4.2

Industriile apărării dispun de o largă marjă de manevră pe piețele de export. Acest lucru se datorează în parte privatizării, în parte, încurajării de către guverne: criza economică transformă anumiți miniștri ai apărării în promotori nedeghizați ai exporturilor. În orice caz, criza obligă sectorul apărării să ia în considerare exporturile ca un element central al modelului său de afaceri. În medie, 2011 a fost un an foarte profitabil pentru industriile europene. Întreprinderile au înregistrat destule succese în dezvoltarea producțiilor cu dublă utilizare.

4.3

Actori de pe scena mondială, precum China, India și Brazilia, au propriile lor ambiții în materie de politică externă, culminând cu creșterea bugetelor pentru apărare. În prezent, acest fenomen pare să ofere oportunități pentru exporturile europene. Cât timp va dura? Industria are încă rezultate economice bune, însă performanțele ei se bazează, în mare parte, pe investiții de acum 20-25 de ani. Reducerea în continuare sau stagnarea investițiilor în momentul de față ar avea deja consecințe ireversibile în viitorul apropiat.

4.4

În plus, este realist să ne așteptăm ca puterile emergente să înceapă să-și construiască industria independent de industriile occidentale și, ulterior, în calitate de viitori concurenți ai Europei pe piețele din țările terțe, să blocheze din ce în ce mai mult importurile din țările occidentale sau să le impună condiții.

4.5

În prezent, nu există noi programe majore pe cale de a fi inițiate în Europa și acest lucru va afecta, fără îndoială, succesul exporturilor viitoare. În plus, a trecut mult timp de când o țară emergentă cu greutate a mai solicitat transfer de tehnologii și de producție la un nivel semnificativ către propriul teritoriu.

4.6

După toate probabilitățile, contractele de export punctuale vor fi utilizate pentru copierea tehnologiei industriilor occidentale. Pentru acestea din urmă, o soluție la blocarea importurilor ar putea fi crearea de instalații de producție (și de dezvoltare) în țările în cauză. În prezent, este greu de determinat măsura în care o asemenea evoluție ar afecta instalațiile de producție și oportunitățile de muncă din Europa. Pe termen lung, se pare că poziția industriei europene va fi subminată de marile economii emergente. Consolidarea tehnologiei și producției în aceste țări ar putea afecta și piețele (potențiale) ale exporturilor europene în alte țări terțe. Va deveni mai acerbă concurența în materie de produse, precum și de prețuri.

4.7

Din cauza perioadelor lungi necesare pentru dezvoltare și producție, precum și a investițiilor tehnologice și a inovării continue, Europa are nevoie de o coordonare bine orientată pentru a asigura o industrie a apărării actualizată și autonomă. Atâta timp cât dimensiunea pieței este determinată în principal de granițele naționale, ea se situează aproape automat sub masa critică, chiar și în statele membre mari. Exporturile către țările terțe pot atenua această problemă într-o oarecare măsură, însă viitorul este nesigur, iar condițiile pieței sunt adesea departe de a fi stabile.

4.8

Reducerea continuă a bugetelor, care, în condițiile actuale, implică limitări considerabile, ar trebui să constituie un semnal de alarmă. Sunt afectate bugetele pentru investiții și achiziții publice, mai ales într-un moment în care costurile operaționale și de întreținere rămân la același nivel sau cresc, ca urmare a operațiunilor militare în curs de desfășurare (Afganistan, Libia, operațiuni de combatere a pirateriei, pentru a aminti doar câteva dintre acestea).

4.9

Toate acestea au ca rezultat amânarea sau chiar anularea unor investiții esențiale pentru ca industria să poată asigura menținerea și reînnoirea capacităților de producție și de dezvoltare. În plus, în vremuri dificile, industria însăși va fi mai puțin pregătită să investească în această menținere sau în noi activități. Numai printr-o cooperare coerentă pot fi asigurate investițiile necesare.

4.10

CESE pledează în favoarea unei politici industriale europene bine concepute destinate sectorului apărării, de la conceperea de sisteme până în etapa operațională. Aceasta este o chestiune ce ține de o politică industrială specifică. Prin însăși natura sa, ea reprezintă o piață publică: cercetarea-dezvoltarea trebuie finanțată dincolo de capitalul de pornire, din cauza marjelor nerentabile inițiale și cerințelor specifice ale guvernelor. Este necesar să se identifice principalele capacități industriale europene, precum și politicile de investiții care să promoveze o producție europeană solidă. Întrucât nicio țară nu dispune de resurse suficiente pentru a finanța armament de „nouă generație”, este necesar să se combine obiectivele naționale și europene, precum și resursele naționale și europene, atât financiare, cât și industriale. Guvernanța ar trebui să fie bazată pe partajarea competențelor între UE și statele membre, în conformitate cu Strategia Europa 2020 convenită. Acesta reprezintă totodată o etichetă eficientă pentru optimizarea coordonării dintre instituțiile europene și în cadrul Comisiei, care funcționează încă cu mult sub întregul său potențial. Grupul operativ ce va fi constituit în curând de Comisie, AEA și SEAE pentru a servi drept platformă de dezbatere a priorităților, capacităților și lacunelor poate oferi un sprijin valoros în acest sens.

4.11

Cercetarea-dezvoltarea reprezintă un subiect principal. Industria apărării este o activitate industrială de înaltă tehnologie și cu grad ridicat de cunoștințe, de care este nevoie și pentru dezvoltarea completă a prototipurilor. Cercetarea și dezvoltarea nu sunt aproape niciodată activități care privesc exclusiv industria. Dezvoltarea și ciclul de viață al sistemelor sunt pur și simplu prea lungi, iar impactul financiar este prea important pentru ca industria să-și asume toate riscurile financiare. Istoria ne arată că toate programele de succes sunt desfășurate în colaborare de guverne și de industrie.

4.12

Un procentaj ridicat al cercetării-dezvoltării desfășurate la nivel global este finanțată de guverne, fie direct, fie indirect, prin intermediul achizițiilor. Nu surprinde pe nimeni faptul că industriile apărării evită, în general, să-și asume riscuri financiare prea mari, având în vedere natura produselor. Cercetarea-dezvoltarea în domeniul apărării este deosebit de vulnerabilă la reducerile bugetare efectuate de guverne.

4.13

Așadar, pentru cercetare, tehnologie și dezvoltare este nevoie, pe lângă consolidarea industriei, și de o finanțare suficientă și o punere în comun a resurselor convenită între statele membre, Comisia Europeană și industrie. Investițiile în apărare necesită un nivel ridicat de finanțare a activităților de cercetare-dezvoltare și a proiectelor tehnologice. În plus, ar trebui garantat accesul la tehnologiile esențiale. Dacă tehnologiile esențiale pentru dezvoltare și producție ar deveni inaccesibile din cauza restricțiilor asupra exporturilor impuse de țările terțe, ar apărea probleme grave în îndeplinirea obiectivelor europene în materie de securitate.

4.14

Activitățile de cercetare-dezvoltare desfășurate în afara organizațiilor din sectorul apărării joacă un rol tot mai important, datorită progreselor înregistrate de cercetarea științifică și tehnologia independentă în multe domenii. Adesea, aplicația finală determină dacă cercetarea-dezvoltarea poate fi calificată ca aparținând domeniului apărării sau celui civil doar în ultimele faze de dezvoltare. Cercetarea-dezvoltarea „cu dublă utilizare” este tot mai importantă pentru aplicațiile în domeniul apărării, cum ar fi TIC, de exemplu. Astfel, este esențial ca baza industrială și tehnologică de apărare europeană (EDTIB) să stimuleze această cercetare-dezvoltare „cu dublă utilizare”, în special deoarece face posibilă finanțarea exterioară comunităților de apărare.

4.15

Statele membre ar trebui să ajungă la un acord cu privire la finanțarea publică a activităților de C&D. Aceasta poate fi efectuată în viitor prin intermediul celui de-al optulea Program-cadru (PC8) sau printr-un fond separat, de preferință prin pachete privind domenii de cercetare avansată, cum ar fi nanotehnologia și inteligența artificială. Având în vedere relația dintre industria apărării și sectorul public, trebuie prevăzute proceduri speciale.

4.16

AEA și Comisia ar trebui să aibă un rol important, așa cum se prevede în cadrul european de cooperare, printre altele, pentru a evita interferențele politice obișnuite. AEA ar trebui să aibă ocazia de a-și juca pe deplin rolul prevăzut în Tratatul de la Lisabona (7).

4.17

Un personal adecvat, care să aibă competențe actualizate, este esențial pentru un program de apărare în domeniul industrial și al C&D (8). Acesta este un alt argument solid în favoarea asigurării unui cadru stabil pentru cercetare-dezvoltare și industrie, în locul unei restructurări dezorganizate. Trebuie să se aibă în vedere faptul că forța de muncă în domeniul apărării este baza pe care este construit viitorul capacităților de apărare. Consultarea mediului industrial, a instituțiilor de cercetare-dezvoltare, a mediului academic, a organizațiilor militare și sindicale interesate și comunicarea cu acestea trebuie să contribuie la asigurarea faptului că atât restructurarea în curs cât și producția de armament, orientată către viitor, vor fi organizate corespunzător.

4.18

Constrângerile bugetare fac necesară soluționarea suprapunerilor și a ineficienței. Consolidarea controlată în acest domeniu nu este neapărat echivalentă cu construirea unor mari întreprinderi. Ea înseamnă atingerea unei mase critice suficiente și a unei calități conforme standardelor internaționale, care să garanteze o poziție competitivă pe piețele interne și în țările terțe. Coordonarea la nivel european a planificării proiectelor de către guverne, de către actorii relevanți de la nivelul UE și de industrie devine din ce în ce mai necesară.

4.19

Diferențele de dimensiuni și de producție între industrii sunt un fapt real. Statele membre diferă foarte mult în funcție de importanța din punct de vedere industrial. Un acord între țările participante ar trebui să fie consacrat parțial asigurării faptului că industriile din țările nesemnatare ale „scrisorii de intenție” (adică principalii producători) vor fi conectate la proiectele relevante. Această abordare nu este de dorit doar din punct de vedere politic, ci promovează, de asemenea, o relație fructuoasă între întreprinderile mari și mici, precum și institutele de cercetare. În calitate de furnizori, IMM-urile ar trebui adăugate la lanțurile de specializare inteligente.

4.20

Este necesar să se țină seama așa cum se cuvine de sentimentul de vulnerabilitate resimțit în țările Europei centrale, din cauza expunerii lor geografice. Din perspectiva dublă a nevoii de a-i face pe cetățenii acestor țări să se simtă bine protejați, pe de o parte, și a faptului că este oportun să se utilizeze pe deplin cunoașterea tehnologică specifică din domeniul apărării, de cealaltă parte, CESE subliniază nevoia integrării corespunzătoare a cunoștințelor și competențelor disponibile în țările Europei centrale în proiectele de apărare în curs și în cele viitoare.

4.21

O piață europeană integrată pentru produsele din domeniul apărării ar permite obținerea unei piețe interne mai stabile. Pe lângă reunirea piețelor naționale existente, o piață europeană ar promova armonizarea sau chiar standardizarea cerințelor și regulilor de atribuire a contractelor de achiziții între diferitele state membre. Un grad sporit de armonizare sau standardizare ar îmbunătăți condițiile financiare și economice, sporind competitivitatea întreprinderilor europene pe o piață globală.

4.22

O piață europeană a apărării ar deține masă critică. În acest context, CESE indică consecințele nefaste ale faptului că statele membre continuă să achiziționeze „de-a gata” din străinătate, în special din SUA. În primul rând, acest lucru subminează avantajele unei piețe europene pentru industrie; prin urmare prețurile pentru astfel de produse în domeniul apărării ar crește pentru clienții europeni, dacă industria ar fi împiedicată să vândă pe piețele țărilor terțe, unde concurența (publică) va deveni cu siguranță din ce în ce mai acerbă. În al doilea rând, statele membre care cumpără de-a gata din SUA plătesc costurile tehnologiei americane, care sunt incluse în prețul acelor produse.

4.23

Având în vedere perspectivele financiare și politice internaționale, este indispensabilă o dezbatere europeană de fond, precum și desprinderea unor concluzii operaționale. În cazul în care nu toate statele membre sunt dispuse să participe într-un cadru comun, principiul „cooperării consolidate” ar trebui să prevaleze. Singurul mod în care putem să ne apropiem de niște dimensiuni ale pieței comparabile cu cele ale pieței din SUA se va dovedi a fi o integrare mai mare și o atitudine pozitivă față de cumpărarea din Europa. În lipsa unei piețe interne eficiente, există motive serioase de îndoială cu privire la șansele industriei europene de a concura la nivel global.

5.1

Repartizarea peisajului industrial între diversele forțe armate (terestre, marine, aeriene) diferă semnificativ de la o țară la alta. Într-o serie de domenii, se poate considera că nicio țară nu mai este capabilă să dezvolte singură noi generații de armamente.

5.2

În sectorul terestru, doar un număr restrâns de mari întreprinderi de integrare a sistemelor sunt capabile să dezvolte și să producă tancuri grele de luptă și vehicule militare mai ușoare. Principalii producători europeni se află în Franța, Germania și Regatul Unit. Există un spectru larg de producători de subsisteme și de furnizori pe piețele secundare, în cadrul căruia Europa Centrală este subreprezentată.

5.3

Multe țări își dezvoltă „propria” industrie navală, construind nave a căror dimensiune și complexitate variază în mare măsură de la o țară la alta. Țările „scrisorii de intenție” și Olanda sunt lideri în acest domeniu, inclusiv în ce privește proiectarea și instalațiile de cercetare navală complexă, care diferă considerabil de construcția de nave civile. Și în acest sector există un spectru larg de producători de subsisteme și de furnizori pe piețele secundare.

5.4

Aeronavele militare sunt concepute și produse doar în câteva țări. Industria este concentrată într-un număr redus de întreprinderi, în mare parte multinaționale, ce operează la nivel european și dincolo de acesta. Activitatea industrială se concentrează în principal în societățile EADS, BAE Systems, Dassault și Saab-Aircraft. Cercetarea în domeniul aerodinamicii avansate este limitată la câteva țări.

5.5

Sectorul electronicii, inclusiv sistemele de comandă, comunicații și control, are o importanță crescândă pentru apărare, cu actori principali în plan industrial cum ar fi Thales, BAE Systems și Finmeccanica. Pentru cele mai mari grupuri industriale europene din domeniul electronicii, Philips și Siemens, apărarea prezintă mai puțină importanță. Pentru acestea, volumul de producție pentru o producție rentabilă în masă de componente electronice specifice, cum ar fi circuitele integrate pentru apărare, este oricum prea mic. Totuși, implicarea acestor mari grupuri industriale subliniază importanța dublei utilizări în acest domeniu.

5.6

În ce privește muniția și explozivii, numărul întreprinderilor a scăzut treptat în cursul ultimelor decenii, în parte din cauza constrângerilor de mediu. Siguranța cetățenilor obligă aceste întreprinderi fie să își mute siturile de producție mai vechi, fie să le închidă, pur și simplu.

5.7

Accesul la tehnologiile esențiale este fundamental și ar trebui susținut în cadrul PSAC. Acest lucru este valabil și pentru anumite materiale precum fibrele de carbon sau materialele pentru componentele electronice.

5.8

Pachetul „Apărare” din 2007, care a fost adoptat în 2009, poate oferi mult sprijin în acest sens. Statele membre ar fi trebuit să transpună aceste directive în vara anului 2011. Este încă prea devreme pentru a fi optimiști sau sceptici cu privire la efectul lor de stimulare a creării unei piețe interne. Acest proces nu este încă finalizat, iar realizarea obiectivului transferului unor produse în domeniul apărării în interiorul UE, precum și concretizarea unor concepte cum ar fi interesele fundamentale în materie de securitate națională, rămân încă de examinat.

5.9

Articolul 346 TFUE acordă o derogare de la legislația UE în materie de achiziții publice pentru protejarea intereselor fundamentale în materie de securitate națională. Această formulare amplă poate împiedica evoluțiile adecvate ale pieței, în special în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare dorite. CESE se exprimă în favoarea unei interpretări mai specifice a articolului 346, astfel încât să se deschidă suficiente oportunități pentru soluții europene și lanțuri optime de aprovizionare la nivel european, favorizând securitatea aprovizionării, specialitățile disponibile în statele membre și un bun raport calitate/costuri.

5.10

Securitatea informațiilor la nivel național determină probleme similare celor menționate la punctul 5.9 și trebuie, de asemenea, revizuită. Aceasta reprezintă totodată un aspect important și sensibil în ce privește implicarea industriilor europene în proiectele de apărare ale SUA.

5.11

„Gruparea și utilizarea în comun”, inclusiv programele comune de formare, ar trebui să fie un program orientat spre viitor. O condiție de bază este ca vorbele goale să fie înlocuite de o planificare concretă și de o abordare bine orientată, cu etape clar definite. Cu toate acestea, atâta timp cât nu există niciun acord cu privire la doctrinele în materie de apărare, va fi foarte dificil să se realizeze în practică „gruparea și utilizarea în comun”.

4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/24

—

includerea bărbaților în dezbatere și în acțiunile de comunicare;

—

eliminarea stereotipurilor referitoare la gen, în special în cadrul traseelor de educație și profesionale;

—

promovarea studiilor universitare care să poată duce la începerea unor noi afaceri de către femei;

—

asigurarea unui acces echitabil la finanțare și resurse în condiții de egalitate și

—

îmbunătățirea protecției sociale pentru lucrătorii independenți.

—

Rețeaua europeană a mentorilor pentru femeile întreprinzătoare, inaugurată cu ocazia unui eveniment organizat în timpul Președinției polone, la 15 noiembrie 2011. Rețeaua reprezintă una dintre acțiunile propuse în cadrul revizuirii Small Business Act din 2011 și pune în practică și completează acțiunile de promovare, sprijinire și încurajare a spiritului antreprenorial al femeilor.

—

Rețeaua europeană a factorilor de decizie pentru promovarea spiritului antreprenorial al femeilor (WES).

—

Portalul dedicat spiritului antreprenorial al femeilor (6).

—

eliminării discriminării și hărțuirii pe motive de sex, acestea fiind fenomene ilegale;

—

promovării oportunităților egale între femei și bărbați.

5.1.3.1

Crearea unui oficiu european pentru deținerea de întreprinderi de către femei, în cadrul Comisiei Europene și al ministerelor de resort din statele membre. De preferat, acest oficiu nu ar trebui să se afle în subordinea ministerelor privind aspectele de gen, pentru a se face o diferență între activitățile economice și responsabilitățile privind egalitatea de gen. El trebuie să aibă un mandat serios, prevăzut cu obiective și resurse. În prezent, în DG Întreprinderi, o singură persoană din 900 se ocupă de spiritul antreprenorial al femeilor în Europa!

5.1.3.2

Desemnarea unui director/trimis sau reprezentant la înalt nivel al întreprinderilor deținute de femei în cadrul Comisiei Europene și al ministerelor întreprinderilor din statele membre, având rol interdepartamental pentru mărirea gradului de sensibilizare cu privire la beneficiile economice rezultate din încurajarea unui număr mai mare de femei să înceapă și să dezvolte afaceri. Aceste funcții ar trebui să fie temporare (între 4 și 10 ani, în funcție de structura economiei și a finanțării) și ar trebui să dețină mandate foarte clare, cu obiective și responsabilități specifice. Directorul/trimisul sau reprezentantul la înalt nivel al întreprinderilor deținute de femei ar putea avea responsabilitatea de a promova domeniile industriale și universitare care duc la dezvoltarea spiritului antreprenorial al femeilor, cum ar fi cercetarea, știința, domeniile de înaltă tehnologie, vânzările directe și dezvoltarea digitală și a TI.

5.1.3.3

Colectarea unor date esențiale care permit măsurarea și cuantificarea alocării resurselor pentru femeile întreprinzătoare – un motiv principal pentru care femeile sunt expuse discriminării în afaceri, în special în etapa de lansare. Sprijinirea realizării de actualizări anuale ale datelor privind politicile și a cercetării referitoare la întreprinderile deținute de femei în regiunile europene. Intensificarea colectării de date și accesul la datele defalcate în funcție de gen în departamentele și agențiile guvernamentale. Este esențial ca DG Întreprinderi și ministerele de dezvoltare economică din statele membre să realizeze evaluări ale impactului în funcție de gen, prin colectarea de date relevante care să includă numărul de femei întreprinzătoare, numărul întreprinderilor deținute de femei, numărul angajaților din aceste întreprinderi, alocarea de resurse acestor întreprinderi și întreprinzători. Este important să se recunoască faptul că unele țări precum Australia, Canada sau SUA au reușit să mărească numărul întreprinderilor conduse de femei prin colectarea și analizarea unor astfel de date.

5.1.3.4

Aplicarea legislației actuale în domeniile egalității de gen. Datele recente arată că șomajul în rândul femeilor se ridică la cel mai mare nivel din ultimii 23 de ani în Europa. Există și un număr record de tineri, inclusiv multe absolvente, care nu sunt activi din punct de vedere economic. Există o diferență de remunerare între femei și bărbați, iar femeile nu sunt reprezentate suficient în procesul decizional în Europa. Este esențial ca UE și statele membre să-și îndeplinească obligațiile ce decurg din „datoria față de egalitatea de gen”, prezentând informații defalcate în funcție de gen, în special în colectarea datelor și alocarea resurselor.

5.2.1.1

Ca, având în vedere faptul că toate activitățile legate de promovarea spiritului antreprenorial al femeilor și a întreprinderilor deținute de femei au beneficii societale și economice pentru toți, bărbații să fie încurajați să ia parte la această dezbatere și să recunoască valoarea adăugată a activității femeilor ca întreprinzătoare.

5.2.1.2

Asigurarea accesului tuturor la statutul de întreprinzător, acționând în așa fel încât învățământul la toate nivelurile să elimine stereotipurile legate de gen cu care se confruntă întreprinzătorii și gestionându-se limbajul și termenii utilizați pentru descrierea întreprinzătorilor. În același timp, se propune să se asigure că sprijinul oferit în prezent întreprinzătorilor de către universități și formarea continuă sunt atractive și utile femeilor tinere, reducând decalajul dintre numărul de tineri și de tinere care încep o afacere.

5.2.1.3

Promovarea traseelor profesionale tradiționale și netradiționale pentru femeile de toate vârstele într-un mod neutru din punct de vedere al genului. Europa are multe femei foarte calificate cu diplome de absolvire, multe rămase în șomaj ca urmare a crizei, și care poate că nu au luat în considerare opțiunea de a deține propria lor întreprindere.

5.2.1.4

Crearea de centre de afaceri dedicate femeilor, care să ofere informații esențiale în materie de afaceri, rețele, schimburi de cunoștințe, formare și consultanță. Acestea nu există în unele țări din UE și adesea nu dispun de resurse suficiente în cadrul asociațiilor de întreprinderi și al camerelor de comerț din UE. Cu toate acestea, aceste centre în care sunt alocate resurse specifice pot fi foarte eficiente în promovarea spiritului antreprenorial al femeilor. În Germania, există multe exemple de bune practici în acest sens.

5.2.1.5

Asigurarea sprijinului și accesului la informații, fonduri și resurse în cercetare, știință și tehnologie pentru femeile care ar putea dori să-și creeze propria companie sau să-și dezvolte cercetarea sau inovațiile.

5.2.1.6

Revizuirea de către instituțiile financiare a furnizării de informații privind împrumuturile în funcție de gen. Există studii care arată că femeilor li se acordă mai rar împrumuturi și, adesea, cu o rată a dobânzii mult mai mare decât pentru bărbați (15).

5.2.1.7

Revizuirea dispozițiilor privind securitatea socială pentru toți întreprinzătorii, dar în special a aspectelor practice pentru femeile întreprinzătoare în timpul sarcinii și în calitatea lor de mame și de îngrijitoare ale familiei. Planul de acțiune al Comisiei „Agenda europeană pentru spiritul antreprenorial” (16) atrage atenția asupra nevoii unor sisteme mai bune de securitate socială, dar nu merge suficient de departe încât să facă propunerile relevante.

5.2.1.8

Elaborarea și punerea în aplicare la nivelul UE a unei convenții a mijloacelor de informare a publicului, pentru a încuraja mediile de informare din statele membre să se angajeze în direcția stabilirii de obiective privind echilibrul de gen în acoperirea mediatică atunci când este vorba de spiritul antreprenorial; scoaterea femeilor de pe „paginile dedicate femeilor” și plasarea lor pe „paginile de afaceri”! Studiile arată că acoperirea mediatică poate influența pozitiv și considerabil percepțiile și atitudinile față de femeile întreprinzătoare. O prezentare mai amplă în media a femeilor întreprinzătoare de succes, care au un rol de model, ar avea un impact măsurabil asupra atitudinilor societății față de femeile întreprinzătoare.

4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/29

1.1

Potențialul femeilor care lucrează și/sau exercită o activitate antreprenorială în zonele agricole și rurale trebuie analizat, luat în considerare și valorificat în cadrul tuturor politicilor Uniunii Europene și nu trebuie să fie penalizat de vreuna dintre ele: aceasta este premisa necesară pentru ca femeile să poată fi actori ai dezvoltării și inovării, ajutând întregul sector să iasă din criză.

1.2

Egalitate de tratament, egalitate de șanse și acțiuni de promovare a condiției femeilor: aceste elemente trebuie asigurate în toate actele legislative și programele UE, integrând eficient chestiunile de egalitate de gen, simplificând procedurile de acces la resurse și verificând periodic rezultatele.

1.3

Femeile trebuie să se implice în planurile de dezvoltare a sectorului la nivel teritorial și regional: aceasta înseamnă să fie în măsură să participe, să-și exprime nevoile, experiențele și proiectele (consolidarea capacităților).

1.4

Interacțiunea dintre universități, centrele de cercetare și femeile interesate de participare trebuie să furnizeze analiza potențialului și a nevoilor, instrumentele tehnologice și de formare, astfel încât să sprijine dezvoltarea întreprinderilor conduse de femei și să amelioreze calitatea muncii și a vieții femeilor în agricultură.

1.5

TIC (1) sunt esențiale pentru dezvoltarea și îmbunătățirea activității femeilor în agricultură, cu condiția să fie eficiente, bine distribuite în teritoriu, accesibile și să nu coste mult (bandă largă). Astfel, pot fi create și locuri de muncă pentru tehnicienii TIC.

1.6

Constituirea unor rețele de femei, facilitată prin apelul la TIC eficiente, permite dezvoltarea contactelor, sprijină participarea și favorizează raporturile și schimburile de bune practici între femeile din UE și cele din țările candidate și terțe, cu beneficii pentru cooperarea internațională și pentru comerț.

1.7

Acțiunile de formare trebuie să se centreze pe nevoi și pe potențialul femeilor respective, acestora putându-li-se încredința forme inovatoare de diseminare a cunoștințelor (grupuri de discuție și de autoformare, spațiu în presă, activități de informare în instituțiile de învățământ etc.).

1.8

Pentru ca femeile să se poată organiza și să poată participa, dezvoltându-și potențialul, sunt necesare servicii eficiente, accesibile și flexibile, care să le permită să dispună de mai mult timp liber, prin reducerea celui dedicat activităților de îngrijire. Este vorba de sănătate, transporturi, creditare, distribuție, marketing, îngrijirea vârstnicilor și a copiilor, dar și de sectoarele de servicii sociale, care trebuie să asigure protecția femeilor ce nu beneficiază de aceste servicii. Și în acest caz, sunt create locuri de muncă în serviciile respective.

1.9

Toate statele membre ale UE ar trebui să promoveze recunoașterea juridică a soților colaboratori, astfel încât aceștia să beneficieze de securitate socială și asistență medicală. La nivelul UE, ar trebui să fie definit un cadru normativ pentru cotitularizare, eventual prin acordarea unui statut femeilor din mediul agrorural.

1.10

Femeile pot contribui la caracterul durabil al agriculturii și al teritoriului, dacă dispun de instrumentele cognitive și tehnologice necesare (tehnologii ecologice, gestionarea și utilizarea eficientă a resurselor, producerea de energie ecologică). Pentru înființarea acestui tip de întreprinderi, inovatoare și durabile, trebuie prevăzută o procedură accelerată, astfel încât să se asigure un acces simplificat la resurse (în special în cadrul celui de-al doilea pilon al PAC).

1.11

Femeile pot reprezenta motorul relansării sectorului meșteșugăresc, al produselor tradiționale de calitate și al celor ecologice, inclusiv prin strângerea legăturilor dintre producătoare și consumatoare, fiind necesar ca aceste legături să fie analizate și valorificate (cum este cazul lanțurilor scurte de aprovizionare).

1.12

Reforma PAC și politicile de dezvoltare rurală trebuie să contribuie la promovarea muncii și a activității femeilor, în special prin intermediul programelor tematice destinate numai femeilor (al doilea pilon).

1.13

Statele membre, regiunile, administrațiile locale și partenerii sociali sunt responsabili în mod solidar pentru promovarea potențialului femeilor din mediul agricol și rural, prin garantarea unui cadru legal și a instituirii unui cadru juridic adecvat care să asigure aplicarea principiului egalității și reprezentării de gen și în propriile structuri interne. Exemplele pozitive din unele state membre ar trebui să servească drept stimulent pentru reprezentarea adecvată a femeilor în toate organismele politice, economice și sociale din sectorul agricol – așa cum a cerut și Parlamentul European.

2.1

Potențialul reprezentat de femei în agricultură și în zonele rurale este subevaluat: raportul PAC pe 2010 (2) cuprinde referințe despre femei doar în statisticile Eurostat, în timp ce raportul 2010 privind dezvoltarea durabilă evocă în treacăt diferența dintre bărbați și femei în ceea ce privește rata de ocupare a forței de muncă (76 % în cazul bărbaților și 62 % în cel al femeilor) (3). Și interesanta decizie a Consiliului din 20 februarie 2006 referitoare la orientările strategice ale Comunității privind dezvoltarea rurală (4) menționează femeile doar din perspectiva necesității de a le facilita accesul la locuri de muncă.

2.2

Pe de altă parte, în rezoluția sa din 2001 privind rolul femeilor în agricultură și în zonele rurale  (5), Parlamentul European enumeră cu precizie principalele obstacole cu care se confruntă femeile și indică unele piste strategice pentru a le sprijini în propria realitate socială și economică. Comitetul Economic și Social European (CESE) se regăsește în analiza PE și împărtășește concluziile acesteia, amintind totodată o serie de avize proprii (6).

2.3

CESE apreciază propunerea Comisiei referitoare la regulamentul de stabilire a unor dispoziții comune privind fondurile structurale, documentele de lucru (7) însoțitoare și comunicarea privind Parteneriatul european de inovare în agricultură (8), aceste texte cuprinzând elemente interesante, care oferă motive de optimism în legătură cu atenția specială pe care instituțiile trebuie să o acorde problematicii privind egalitatea de gen. Ca atare, Comitetul speră în elaborarea unor decizii adecvate de către Consiliu.

2.4

CESE salută în mod explicit activitatea organizațiilor de femei din zonele rurale și a rețelelor similare într-o serie de state membre. Unele organizații sunt independente, iar altele sunt integrate în organizațiile agricultorilor. Există, de asemenea, și unele organizații ale tinerilor din zonele rurale, care dau dovadă de un angajament considerabil în ceea ce privește egalitatea de gen. Astfel, multe femei dobândesc calificări și sunt motivate să se implice în activități antreprenoriale, sociale, profesionale și politice. Aceste organizații au avut și o contribuție importantă la progresele obținute deja, de exemplu la asigurarea securității sociale a familiilor de agricultori. În unele organizații de agriculturi – care în mod tradițional erau dominate de bărbați până în prezent – femeile sunt active și au un rol important (9). Astfel de exemple ar trebui să servească drept model în statele membre.

2.5

Avizul de față își propune să identifice, în paralel cu documentele citate, unele criterii și măsuri care să le ajute pe femei să-și elibereze potențialul de lucrătoare și întreprinzătoare, prin asumarea unui rol inovator în dezvoltarea durabilă și în crearea unor locuri de muncă de calitate. Îmbunătățirea identificării potențialului, a nevoilor de ocupare a forței de muncă și de asumare a spiritului întreprinzător al femeilor în agricultură și în zonele rurale poate favoriza și optimiza producția, conferindu-i o perspectivă strategică, diversificând-o și sporind coerența dintre PAC și politicile de dezvoltare rurală și de coeziune teritorială.

3.1

Reformele succesive ale PAC au estompat limitele conceptuale între economie agricolă, economie rurală și gestionarea/valorificarea teritoriului. Urmarea a fost că analiza problemelor cu care se confruntă femeile s-a înscris într-un context mai larg (10), ceea ce determină însă necesitatea de a dispune de date precise, dezagregate și calitative, sprijinind efortul depus deja de Eurostat. Rezoluția PE din 2011 afirmă că există 26,7 milioane de persoane care lucrează în mod regulat în agricultură, dintre care 42 % (adică 11,2 milioane) sunt femei, cuprinzând aici toate activitățile agricole și rurale în cadrul cărora aceste persoane desfășoară o anumită muncă (care nu este însă nici activitatea lor unică, nici activitatea lor principală). Eurostat însă măsoară ocuparea forței de muncă în agricultură pe baza UMA (numărul de unități de muncă pe an – Annual Working Units), ceea ce reduce numărul total al bărbaților și femeilor care lucrează – indiferent de statutul lor – în sectorul agricol la 11,1 milioane în 2010 (pentru activitatea agricolă și forestieră, vânătoare și pescuit) și, implicit, numărul femeilor la aproximativ 4,7 milioane (11).

3.2

Această referință la metodologia statistică arată că problema se pune nu prin prisma cantității, ci din perspectiva strategică a sectorului agrorural în interacțiunea sa cu zonele urbane și periurbane și cu dezvoltarea durabilă a acestora din punct de vedere ecologic și social. Ca urmare, situația femeilor în agricultură și în zonele rurale va fi analizată prin prisma a două aspecte: nivelul ridicat al normelor de producție din agricultura europeană și potențialul reprezentat de femei și care poate fi eliberat degajând doar resurse limitate, dar utilizate eficient și precis. Trebuie reținut că ne aflăm încă într-o perioadă de criză profundă care generează dificultăți – dar și oportunități – pentru femeile care trăiesc și lucrează în zonele agricole și rurale.

4.1

Date recente privind situația agrorurală arată că, după o scădere a producției și a ocupării forței de muncă determinată de reducerea consumului și a exporturilor, sectorul începe să se redreseze și înregistrează o creștere a veniturilor. În special piața internă pare să se orienteze spre criterii de calitate și durabilitate. De exemplu, tot mai des consumatorii preferă să cumpere produse locale (distribuirea produselor „cu zero kilometri” sau lanț de producție scurt (12)) și/sau biologice.

4.2

În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, în anii 2007 și 2008 au dispărut cca 900 000 de locuri de muncă în agricultură, în timp ce pentru anii 2008 și 2009 pierderea a fost de 200 000 de UMA (13). Tendința negativă a ocupării forței de muncă ar putea să se stabilizeze deci la valori care reflectă o diminuare naturală a forței de muncă, determinată de raționalizarea întreprinderilor, cu reducerea mâinii de lucru necalificate și creșterea numărului persoanelor cu calificare superioară.

4.3

În ciuda acestor motive de optimism, nu am ieșit cu adevărat din criză, nici nu s-a îmbunătățit condiția femeii: în majoritatea unităților de producție agricolă, mâna de lucru feminină este utilizată în mod informal, acesta fiind un mare dezavantaj atât în ceea ce privește locurile de muncă cu normă întreagă (26 % în cazul femeilor, față de 52 % în cazul bărbaților), cât și cele cu fracțiune de normă (9,7 % în cazul bărbaților, față de 11,8 % în cazul femeilor) (14). Pe lângă aceste date, mai există sectorul muncii sezoniere (care reprezintă un procent enorm de lucrători, în raport cu procentul redus de angajați pe perioadă nedeterminată), al muncii informale și al celei ilegale, adică o realitate invizibilă de amploare ce reprezintă o problematică necuantificată, față de care trebuie luate măsuri în sensul încurajării trecerii de la munca la negru la munca cu forme legale și, în măsura posibilului, a stabilizării muncii depuse de femei.

4.3.1

Foarte preocupantă este situația imigrantelor (atât comunitare, cât și extracomunitare), cărora le sunt negate cele mai elementare drepturi, începând cu plata salariilor, care se face adesea cu întârziere și cu reduceri nejustificate și nejustificabile. Această situație s-a înrăutățit de la începutul crizei și nu poate fi pusă pe seama dificultăților în acordarea creditelor către micile întreprinderi agricole și de procesare; sunt multe cazuri de lucrătoare nevoite să se întoarcă în țara de origine fără să fi fost plătite sau care au ajuns la mâna exploatatorilor, a infractorilor și a traficanților de mână de lucru, împotriva cărora – din păcate – nu poate fi începută urmărirea penală în anumite state membre ale UE.

4.3.2

Date fiind dispersia în teritoriu a întreprinderilor agricole și dimensiunea redusă a multora dintre ele, controalele privind corectitudinea relațiilor de muncă se dovedesc dificil de realizat. Cu toate acestea, gestionarea atentă de către administrațiile locale, împreună cu partenerii sociali și organizațiile societății civile, poate reprezenta punctul de plecare pentru combaterea neregularităților și a criminalității, garantându-le tuturor drepturile și securitatea.

5.1

Dimensiunea calitativă a producției agricole este un aspect important al muncii femeilor, ca producătoare, soții colaboratoare, consumatoare sau ca transmițătoare de tradiții, forme de creativitate și comportamente autentice. Pentru a valorifica această realitate, sunt necesare alegeri concertate la nivel teritorial.

5.2

Dezvoltarea și aplicarea tehnicilor avansate de producție, cercetarea, îndrumarea profesională și formarea trebuie să se sprijine pe interacțiunea centrelor de cercetare și a universităților cu zonele agrorurale, prin integrarea în propriile studii a nevoilor femeilor și a analizei potențialului acestora.

5.3

Se consideră adesea că orice problemă de îmbunătățire calitativă și de promovare a competitivității poate fi rezolvată printr-un anume tip de formare. Aceasta poate duce la proliferarea cantitativă, și nu calitativă și punctuală a ofertei de formare, care deseori nu răspunde în mod adecvat nici nevoilor concrete ale economiei și operatorilor sociali implicați, nici strategiilor participative de dezvoltare durabilă derulate. Pentru a crește, sectorul agrorural are nevoie de lucrătoare și întreprinzătoare pregătite, însă doar formarea nu este suficientă pentru îmbunătățirea imediată a muncii, activității și vieții, dacă lipsesc structurile și serviciile și dacă nu sunt create locuri de muncă durabile și de calitate.

6.1

Orice măsură de formare, de furnizare de servicii sau de raționalizare trebuie să plece de la analiza condițiilor concrete și a posibilităților femeilor ce trăiesc și muncesc în mediul agrorural. Aceasta implică analiza atentă a teritoriului, a posibilităților și așteptărilor persoanelor, care trebuie realizată cu participarea activă a femeilor implicate. Participarea este o dinamică ce responsabilizează autoritățile naționale, regionale și locale, dar și organizațiile socioprofesionale. Posibilitățile globale ale unui teritoriu pot fi sporite prin eliberarea potențialului femeilor care locuiesc aici. Prin programe orientate și eficiente de dezvoltare a inovării, a spiritului întreprinzător și a muncii pentru femei pot fi create locuri de muncă (în special pentru tineri), urmarea fiind încetinirea și, adesea, chiar inversarea tendinței de depopulare a regiunilor rurale.

6.1.1

Universitățile și nivelul regional trebuie să interacționeze în evaluarea acestor posibilități. Centrele de cercetare trebuie să fie implicate în proiectarea și evaluarea planurilor de dezvoltare. Aceasta impune garantarea unor legături eficiente, prin utilizarea unor TIC de vârf și accesibile în contactele dintre universități și femei, pentru a realiza cercetări acurate și a le verifica pe teren (15).

6.1.2

Planurile de dezvoltare teritorială ar trebui să prevadă acțiuni specifice de formare, destinate femeilor angajate, soțiilor colaboratoare și femeilor întreprinzătoare, valorificându-le capacitatea de adaptare, de inovare și de transmitere a expertizei și experienței. Femeile care au beneficiat de instruire ar trebui încurajate să o transmită celorlalte femei prin intermediul unor instrumente formale (cooperative, structuri de participare la deciziile luate de autoritățile locale, grupuri de acțiune în cadrul dezvoltării rurale etc.) și informale (grupuri de discuții și de autoformare, intervenții în instituțiile de învățământ, transmisii radio și TV, rubrici în ziare, întreprinderi sociale etc.). În afară de resursele financiare, stimulentele necesare sunt reprezentate de disponibilizarea de timp liber pentru femei, datorită prezenței în teritoriu a unor servicii și dotări eficiente (concedii retribuite, structuri de îngrijire a copiilor, transport performant și gratuit (16), înlocuirea temporară pentru activități de îngrijire, creșe în mediul rural etc.).

6.2

Acoperirea internet eficientă, rapidă (bandă largă) și la costuri reduse reprezintă o condiție prealabilă, dat fiind că mai puțin de 60 % din locuințele unor state membre ale UE sunt conectate la rețea. Utilizarea mai amplă a TIC poate facilita și formarea la distanță sau comunicarea dintre regiuni depărtate ale unui teritoriu, reprezentând un stimul de comunicare cu femeile din sectoarele agrorurale din alte țări și trezind interesul și pentru învățarea limbilor străine și schimbul de experiență.

6.2.1

De asemenea, TIC favorizează apariția de rețele constituite din întreprinzătoare, soții colaboratoare și salariate care, stimulate fiind de prezența femeilor emigrante din spațiul extracomunitar, comunică și interacționează și cu femei din țări candidate și terțe. Astfel se poate naște un schimb fructuos de experiențe, o cooperare mai bună pentru dezvoltare și chiar o mai mare integrare comercială, precum și o contribuție la rezolvarea problemei alimentare la nivel mondial.

6.3

Sănătatea femeilor din mediul agrorural reprezintă o prioritate. Existența unor servicii medicale eficiente – sprijinite și de structuri de telemedicină și telediagnosticare – și a unui echipament medical de înaltă calitate trebuie să asigure monitorizarea condițiilor de sănătate, a securității și a bolilor profesionale la locul de muncă, iar aceasta poate de asemenea contribui la crearea unor locuri de muncă pentru personalul specializat. Aceste servicii (legate în special de igiena reproductivă și de prevenția bolilor ginecologice) ar trebui să fie gratuite. În orice caz, costurile ar trebui să fie adaptate în funcție de venituri și de cheltuielile familiale. Un aspect fundamental îl reprezintă mulțimea femeilor vârstnice: în unele țări caracterizate de trăsături rurale puternice, speranța de viață a femeilor este cu mult mai ridicată decât cea a bărbaților, urmarea fiind o reprezentare majoritară a femeilor în grupa de vârstă de peste 60 de ani (17). Pentru aceste femei, este indispensabilă prezența unor servicii medicale, de asistență și de sprijinire, inclusiv pentru a nu le constrânge pe femeile mai tinere să-și asume sarcini familiale suplimentare.

6.4

Condiția soțiilor colaboratoare este abordată în continuare în mod foarte diferit de la o țară la alta. Oficial, ele nu sunt recunoscute ca lucrătoare (în ciuda faptului că lucrează foarte mult în acest sector) și sunt în continuare private, în anumite state membre, de orice fel de asistență medicală sau pensie (cu excepția asigurării universale, acolo unde este prevăzută de sistemul de protecție socială). Sunt necesare instrumente prin care să li se asigure acestor femei o acoperire, de exemplu prin intermediul fondurilor de pensii specifice, promovate de partenerii sociali sau de către autoritățile teritoriale. Ar trebui să fie definit și un cadru normativ pentru cotitularizare, eventual prin acordarea la nivel european a unui statut femeilor din mediul agrorural.

6.5

Utilizarea rațională a energiei și eliminarea deșeurilor sunt domenii în care femeile sunt protagoniste ca agenți de gestionare a resurselor din gospodării. Colectarea diferențiată a deșeurilor și crearea de structuri adecvate de compostare și transformare (biomasă) pot fi integrate de asemenea cu obiectivele de economisire a energiei și cu ciclurile virtuoase de producție agricolă și biologică, autosuficiente în fapt pe plan energetic. Accesul la noile tehnologii ecologice utilizate pentru producția și folosirea eficientă a resurselor ar trebui înlesnit și ar trebui să beneficieze de stimulente specifice destinate întreprinderilor și activităților gestionate de femei.

6.6

În multe țări, inițiativele unor grupuri de femei au făcut posibile experiențe constructive de agroturism, în special de tip cooperativ, cu rezultate optime de gestionare. Dat fiind interesul crescând pentru acest tip de turism, s-ar cuveni ca aceste activități să fie puse în rețea și să fie diseminate cele mai bune practici.

6.7

Pentru a contribui la dezvoltarea durabilă și la activitatea femeilor (care se desfășoară adesea pe parcele de dimensiuni reduse), distribuția trebuie să fie de înaltă calitate, funcțională și flexibilă: prin cooperative locale de distribuție, funcționând cu cheltuieli reduse, ar putea fi favorizată vânzarea produselor specifice de calitate la prețuri mai accesibile. Utile s-au dovedit și evenimentele speciale menite să promoveze astfel de produse.

6.8

Este importantă valorificarea produselor artizanale și specifice care se pierd treptat. Anumite acțiuni specifice de informare și de marketing pot contribui la menținerea sau crearea unor activități sau locuri de muncă, contracarând astfel exodul rural și scăderea calității induse de importurile în masă. Prin urmare, este indispensabil să se asigure o interacțiune eficientă între servicii, tehnologii și mijloace de transport adaptate, care să lege zonele rurale și agricole de piețele urbane (18).

6.9

Este necesar să se îmbunătățească accesul la credit, astfel încât să fie create întreprinderi și cooperative agricole și artizanale, prin responsabilizarea băncilor tradiționale (în special casele agricole și casele locale de economii), dar și prin promovarea programelor de microcreditare care se adresează în primul rând femeilor.

7.1

În așteptarea aprobării propunerii de regulament referitor la dispozițiile comune privind fondurile structurale (19), reamintim că regulamentul FEADR subliniază necesitatea utilizării fondului pentru promovarea egalității de șanse între bărbați și femei și prevede informarea și participarea organismelor însărcinate cu realizarea acestui obiectiv (20). Noul regulament comun ar putea fi consolidat prin introducerea unei proceduri accelerate (fast track) pentru femeile care înființează întreprinderi agrorurale sau artizanale inovatoare și durabile. Aceasta ar conferi mai multă greutate și o mai mare capacitate de inițiativă organizațiilor societății care sunt implicate în parteneriatul menționat la articolul 6 al textului legislativ citat.

7.2

În ceea ce privește propunerea de regulament comun privind fondurile, care a făcut deja obiectul unui aviz al CESE (21), Comitetul își exprimă adânca preocupare pentru efectele pe care condiționalitățile macroeconomice (art. 21) le-ar putea avea asupra proiectelor destinate dezvoltării inițiativelor în favoarea femeilor. CESE cere ca, prin elaborarea unor dispoziții legale specifice, să se evite ca indivizii sociali mai vulnerabili, cum sunt și femeile, să fie lovite direct sau indirect.

7.3

CESE cere ca, pe lângă angajamentul deja exprimat în propunerile menționate, Comisia să fie mai rapidă în decelarea schimbărilor și exigențelor femeilor, evitând mai ales să lipsească de flexibilitate conținuturile și metodologia programelor de promovare a condiției femeilor în mediul agrorural.

7.4

O participare mai mare și mai eficientă a femeilor la dezvoltarea agrorurală ar trebui integrată sistematic în programele europene de cercetare și de dezvoltare, în programele de formare (între altele, Fondul social european) și de mobilitate a lucrătorilor, precum și, desigur, în momentul punerii în aplicare a politicii de coeziune economică, socială și teritorială.

7.5

Normele, programele și proiectele de punere în aplicare a celui de-al doilea pilon ar trebui să facă obiectul unei verificări periodice, în cadrul procedurilor de monitorizare a PAC, pentru a asigura eficiența acestora în punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și utilizarea adecvată a resurselor disponibile.

7.6

De asemenea, trebuie prevăzute subprograme tematice pentru femei în cadrul politicilor de dezvoltare rurală și trebuie fructificate și diseminate corespunzător experiențele programului Leader.

7.7

Pentru a elabora programe care au ca prioritate eliberarea potențialului reprezentat de femei, este necesar ca teritoriul – în accepția sa fizică, administrativă și sociologică – să fie principalul protagonist al unei dinamici participative. Organizațiile partenerilor sociali și ai societății civile vor trebui să fie direct coresponsabile pentru alegerile făcute și pentru aplicarea lor. Pentru a realiza aceasta, trebuie să-și probeze de asemenea capacitatea de a reprezenta concret și eficient nevoile femeilor și să știe să le integreze la toate nivelurile organizațiilor, luând în considerare și consolidarea capacităților acestora.

7.7.1

CESE invită toate organizațiile pe care le reprezintă să acorde o atenție specială femeilor ce lucrează și locuiesc în zonele agricole și rurale și să acționeze în cadrul structurilor orizontale și verticale de parteneriat în favoarea nevoilor și aspirațiilor acestora, integrându-le în mod sistematic în acest cadru.

4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/34

1.1

Conștient de un interes comun față de o apropiere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, ca urmare a misiunii sale din martie 2012, în prezentul aviz, CESE a hotărât să prezinte următoarele recomandări, în scopul:

1.2

În recomandările adresate Comisiei și Parlamentului European, Comitetul militează pentru încheierea cu succes a unui acord de liber schimb echilibrat, asigurându-se participarea organizațiilor societății civile în toate etapele procesului. Pentru a se ajunge la un acord aprofundat și cuprinzător (ALSAC), trebuie ca activitatea Comisiei să fie coordonată cu cea a SEAE. Comitetul recomandă:

1.3

În recomandările adresate autorităților publice din Moldova, Comitetul încurajează Guvernul și Parlamentul:

1.4

În recomandările adresate organizațiilor societății civile din Republica Moldova, Comitetul își exprimă dorința de a-și dezvolta relațiile cu societatea civilă în cadrul Parteneriatului estic. Comitetul supune atenției societății civile următoarele propuneri, pe care ar fi dispus să le prezinte în Republica Moldova, în cadrul unei conferințe, ca o modalitate de concretizare a axei „Contacte interpersonale” a Parteneriatului. Pe lângă înființarea unui CESM, CESE recomandă partenerilor sociali și partenerilor din societatea civilă:

2.1

Societatea civilă din Moldova se implică deja prin intermediul anumitor mecanisme existente într-o politică de apropiere de UE. Un organ consultativ alcătuit din 30 de membri, CNP, înființat în ianuarie 2011, colaborează cu Guvernul, o altă structură consultativă existând și pe lângă Parlament. Convenția națională pentru integrare europeană, constituită în noiembrie 2010, reunește mai multe organizații al căror obiectiv este de a formula propuneri și de a disemina informații privind procesul de integrare europeană, pentru a permite un dialog direct și deschis cu părțile interesate. De asemenea, au luat ființă mai multe platforme tematice ale organizațiilor societății civile la nivel național.

2.2

Organizații din Moldova participă la diferite grupuri ale Forumului societății civile din cadrul Parteneriatului estic, în domenii precum: democrație, drepturile omului, bună guvernanță și stabilitate; recomandări generale; protecția mediului, energie și schimbări climatice; contacte interpersonale. CESE dorește să încurajeze dezvoltarea celui de-al cincilea grup de lucru privind dialogul social, care tratează de asemenea, de manieră mai generală, aspecte economice și sociale (3).

2.3

Partenerii sociali au un rol esențial de jucat în apropierea dintre UE și Moldova. Independența organizațiilor sindicale recunoscută prin Constituție este reglementată printr-o lege din iulie 2000, care garantează libertatea sindicală, negocierile colective și protecția patrimoniului acestora. Peisajul sindical a suferit schimbări importante în ultimii ani: cele două sindicate existente, CSRM și „Solidaritatea”, au fuzionat pentru a deveni o centrală sindicală unică, Confederația națională a sindicatelor din Moldova (CNSM). Devenind membră a Confederației sindicale internaționale, CNSM începe să fie prezentă în activitățile și reuniunile internaționale. Aceasta ar putea de asemenea solicita statutul de observator pe lângă Confederația europeană a sindicatelor.

2.3.1

Organizația patronală cea mai reprezentativă este Confederația națională patronală din Republica Moldova, constituită în 1996 și alcătuită din 32 de membri, care se autodefinește ca fiind apolitică și independentă. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă gestionează proiectul „Mobilitate și parteneriat”, la care participă UE și Moldova, pentru a asigura o integrare armonioasă a pieței forței de muncă din această țară. Organizațiile patronale participă la această integrare punând în aplicare, la nivel local și regional, deciziile rezultate în urma proiectului.

2.3.2

În acest context, ar fi util să se consolideze celulele de informare privind ALSAC de la nivelul partenerilor sociali, în colaborare cu organizațiile profesionale omoloage de la nivel european sau de la nivelul statelor membre.

2.4

Situația anumitor categorii sociale, în special din mediul rural, rămâne fragilă. Deteriorarea situației sociale le afectează mai ales pe femei: o rată ridicată a șomajului, lipsa calificărilor, scăderea salariilor, munca sezonieră sau asistența socială insuficientă. Femeile se bucură de aceleași drepturi ca și bărbații, însă sunt mai vulnerabile pe piața muncii. De asemenea, femeile reprezintă doar 14 % din numărul oamenilor de afaceri moldoveni. Populația rurală rămâne suprareprezentată în rândul persoanelor care trăiesc sub pragul sărăciei (4), ponderea populației rurale considerate sărace crescând în 2009. Situația copiilor din Moldova, care sunt expuși la o gamă largă de probleme precum lipsa domiciliului fix, utilizarea lor ca forță de muncă, traficul și prostituția, este îngrijorătoare. Fenomenul „orfanilor sociali”, adică al copiilor lăsați de familie în grija orfelinatelor din cauza sărăciei, rămâne accentuat.

2.5

În ultimii ani, funcționarea mass-media s-a îmbunătățit. La sfârșitul lunii octombrie 2010, cu sprijinul UE și al Consiliului Europei, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a adoptat o nouă metodologie de supraveghere a modului de acoperire a vieții politice în presă. De asemenea, în 2010, au luat ființă două noi canale de televiziune (Jurnal TV și Publika TV) și patru noi posturi de radio (Radio Sport, Aquarelle FM, Publika FM și Prime FM). Formarea profesională a jurnaliștilor în domeniul afacerilor europene ar trebui să constituie o prioritate. Progresele în domeniul libertății de exprimare vor permite o mai bună informare a cetățenilor și a mediilor de afaceri cu privire la mizele apropierii de UE, în special pentru agricultori.

2.6

În ciuda progreselor incontestabile, societatea civilă se confruntă încă cu dificultăți serioase în materie de organizare. Inegalitățile teritoriale continuă să existe: sectorul neguvernamental este activ în marile centre urbane, precum Chișinău, Bălți, Cahul și Ungheni, însă se dovedește puțin activ pe porțiuni extinse ale țării. Dimpotrivă, sindicatele dispun de o mai bună acoperire teritorială. Ca urmare a sciziunii încă existente, cooperarea rămâne destul de limitată între cele două maluri ale râului Nistru. De asemenea, ONG-urile depind destul de mult de câțiva donatori externi, ceea ce poate dăuna independenței și durabilității lor. În sfârșit, deși sunt de bună calitate, rețelele de expertiză se bazează pe un număr prea mic de specialiști, lista marilor ONG-uri existente neevoluând aproape deloc în ultimii ani.

3.1

Pregătirea unui ALSAC între UE și Moldova privește bunurile, serviciile și investițiile, însă caracterul său cuprinzător și aprofundat implică transpunerea și punerea efectivă în aplicare a acquis-ului comunitar în domeniul comercial. Aceasta presupune o susținere corespunzătoare și reforme importante. Economia moldovenească se confruntă cu o lipsă de competitivitate, datorată unor factori diverși precum insuficienta dezvoltare a infrastructurilor de transport (în special a celor rutiere), dimensiunea redusă a pieței interne, mediul insuficient de inovator, instabilitatea cronică la nivel politic, accesul dificil la finanțare și corupția. Exporturile nu mai sunt orientate exclusiv către piețele post-sovietice. Reorientarea comerțului exterior către Europa este reală, aproape jumătate din exporturi având această destinație. Această situație este rezultatul creșterii ponderii sectorului textil în cadrul exporturilor (de la 10 % în 1999 la 22,7 % în 2008) (5), ca urmare a costurilor mici ale forței de muncă calificate.

3.2

Este în curs de elaborare un studiu de impact asupra dezvoltării durabile demarat la începutul negocierilor, care ar trebui să furnizeze până în septembrie 2012 informații referitoare la efectele pozitive și negative ale unei astfel de deschideri comerciale (6). Caietul de sarcini adresat consultantului (7) va trebui să prevadă consultarea CESE cu privire la mizele acestor negocieri, precum și cu privire la contribuțiile la consultarea publică. De asemenea, Comitetul va acorda o atenție deosebită „documentului de poziție” pe care Comisia îl va pregăti după finalizarea acestui studiu de impact și va rămâne vigilent în privința măsurilor însoțitoare.

3.3

Riscurile legate de acest acord pentru UE sunt bine definite: ele privesc în principal normele sanitare și fitosanitare și garantarea investițiilor. Îmbunătățirea necesară a mediului de afaceri pentru atragerea investițiilor europene impun o luptă susținută împotriva corupției. În 2011, indicatorul referitor la percepția corupției plasa Moldova pe locul 112 în clasamentul mondial, cu un scor de 2,9 din 10 puncte (8). Instituțiile relevante sunt Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, precum și unitatea procurorului special anti-corupție. Legislația în vigoare este corespunzătoare, însă punerea în aplicare a politicii anti-corupție rămâne deficientă. Sunt regretabile lipsa de finanțare a vieții politice, o atitudine mai degrabă fatalistă a cetățenilor și prezența insuficientă a societății civile în raport cu aceste chestiuni. Combaterea corupției face parte dintre prioritățile majore ale donatorilor internaționali (Consiliul Europei, UE, Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare din Suedia – SIDA, Banca Mondială, PNUD, USAID etc.). În acest sector au investit de asemenea mai multe asociații de ONG-uri (Centrul de analiză și prevenire a corupției, Transparency International Moldova, Alianța Anticorupție sau Centrul de Investigații Jurnalistice). Alternanța politică nu a produs până în prezent rezultate tangibile în acest domeniu.

3.4

ALSAC va avea numeroase repercusiuni în domeniul social. În acest context, CESE subliniază importanța dialogului social pentru dezvoltarea țării. Comitetul recomandă adoptarea Protocolului privind reclamațiile colective din Carta socială Europeană a Consiliului Europei, îmbunătățirea inspecției muncii și crearea tribunalelor muncii. Autoritățile moldovene cooperează cu OIM în domeniul muncii la negru, în vederea apropierii de standardele europene, și participă la activitățile din cadrul Anului european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații (2012). De asemenea, trebuie îmbunătățite condițiile de primire a migranților care se reîntorc în Moldova, precum și promovarea drepturilor cetățenilor moldoveni în străinătate. Formarea profesională și recalificarea forței de muncă se numără la rândul lor printre domeniile de acțiune cărora trebuie să li se acorde prioritate.

3.5

Sectorul agricol și agroalimentar al Moldovei este esențial pentru negocierea acordului. Dacă dorește să exporte pe piețele europene și să garanteze siguranța alimentară, sectorul agricol moldovenesc trebuie să facă progrese suplimentare în ceea ce privește certificarea originii, controlul conformității cu normele sanitare și fitosanitare sau respectarea normelor în domeniul concurenței. Până în prezent, normele au fost adoptate, însă punerea în aplicare efectivă a acestora reprezintă un proces lung și costisitor, în special pentru producția animalieră (în 2008, singurul produs alimentar care putea fi exportat de Moldova era mierea). Alinierea la normele europene presupune costuri ridicate pentru micii producători și de aceea autoritățile trebuie să aplice o politică de reforme instituționale și de sprijinire a sectorului agroalimentar și viticol. Proiectele finanțate prin intermediul instrumentului „Ajutor pentru comerț” gestionat de Comisia Europeană vor fi importante pentru ridicarea standardelor.

3.6

După cum o arată progresele rapide din sectorul textilelor, sectoarele industriale, aflate de mult timp în declin, par să poată profita de o competitivitatea avantajoasă la nivel de prețuri, ca urmare a apropierii de piețele europene. Această industrie ușoară se poate implanta pe întreg teritoriul, în special în regiunile defavorizate din sud. Industria auto a pătruns recent în nordul țării, datorită investitorilor germani. Participarea Republicii Moldova la Strategia pentru regiunea Dunării și modernizarea marilor instalații industriale (mai ales a celor situate pe malul drept al Nistrului) vor reprezenta avantaje pentru dezvoltare.

3.7

Pentru a fi calificat drept acord aprofundat și cuprinzător, un astfel de acord de liber schimb încheiat cu UE trebuie să se bazeze pe capacitatea Republicii Moldova de a respecta acquis-ul comunitar. Această cerință va implica un sprijin financiar corespunzător. Experiența extinderilor la nivelul pieței interne au demonstrat clar rolul determinant al fondurilor structurale pentru asigurarea coeziunii sociale și teritoriale. În consecință, Comitetul recomandă să fie reunite măsuri însoțitoare de o valoare echivalentă, în vederea reducerii riscurilor de creștere a inegalităților sociale sau a decalajelor teritoriale. În acest scop, Comitetul de monitorizare a acordului va acorda o atenție deosebită punerii în aplicare a programului pentru agricultură și dezvoltare rurală din cadrul PEV, PEVARD.

3.8

Bilanțul ecologic al Moldovei prezintă motive serioase de îngrijorare pentru viitor (sol, apă, energie), care trebuie luate în calcul în cadrul negocierilor referitoare la acord. Moștenirea sovietică din acest domeniu este deosebit de grea, mai ales în ceea ce privește gestionarea deșeurilor toxice. Secetele care s-au înregistrat în ultimii ani arată că economia moldovenească este vulnerabilă în fața degradării mediului și a condițiilor climatice. Mai mult, peste jumătate din pânzele freatice sunt poluate, apele subterane acoperind două treimi din nevoile de apă potabilă ale populației. Politica de mediu este marcată de nivelul redus al mijloacelor alocate, în ciuda angajamentelor internaționale precum cele ale BEI. Mai mult, există o nevoie acută de sensibilizare a tuturor actorilor economici, care sunt încă foarte puțin conștienți de mizele din domeniul transporturilor sau al construcțiilor. Moldova, care s-a alăturat Comunității Europene a Energiei, este și extrem de dependentă de importurile de combustibili fosili, iar eficacitatea energetică este în continuare scăzută. CESE militează pentru susținerea organizațiilor din domeniul protecției mediului în ceea ce privește reducerea consumului de energie, utilizarea rațională a resurselor și gestionarea deșeurilor.

3.9

În studiul de impact trebuie să se consacre o atenție deosebită situației Transnistriei, pentru a se evalua, din perspectiva dispozițiilor ALSAC, efectele posibile ale acestuia asupra securității frontierelor, precum și în domeniul economic și social. Acest acord ar putea contribui la aplanarea diferendelor interne și la asigurarea integrității teritoriale.

4.1

În vederea încurajării progreselor societăți civile în direcția intensificării dialogului și a consultărilor, CESE recomandă constituirea CESM, după modelul altor țări din regiune. Un studiu cu privire la diversele experiențe europene în domeniu va permite identificarea unei traiectorii proprii pentru Moldova.

4.2

Proiectul CESM va răspunde unei nevoi de structurare a societății civile și va consolida influența și importanța acesteia. Înmulțirea structurilor ad-hoc oferă un cadru suplu și experimental, însă existența acestora este incertă, iar funcționarea lor fragilă. Suprapunerea pozițiilor partenerilor sociali și ale mișcărilor asociative sau ale ONG-urilor reduce vizibilitatea acestora din urmă în cadrul dezbaterilor publice.

4.3

CESM ar oferi o contribuție interesantă la procesul de obținere a consensului privind alegerile societale, permițând luarea în considerație a diferitelor interese în cadrul modelului de dezvoltare. Trebuie realizat un efort comun, bazat pe consultări, în jurul celor trei piloni ai dezvoltării durabile. Acesta reprezintă și un demers important pentru o strategie viabilă de reintegrare a Transnistriei.

4.4

Un astfel de consiliu permite garantarea independenței analizelor, punându-le la adăpost de luptele partizane, precum și a independenței în raport cu originea resurselor, permițând în același timp o confruntare a punctelor de vedere. De asemenea, acesta va trebui să se ocupe și de chestiuni legate de combaterea discriminărilor bazate pe sex, origine sau religie.

4.5

Un astfel de consiliu în Republica Moldova ar răspunde unei nevoi de evaluare a politicilor publice afectate de preluarea acquis-ului comunitar. Această instituție ar putea găzdui comitetul de monitorizare al acordului comercial, la care va participa și Comitetul Economic și Social European.

4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/39

4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/45

3.2.1

Inversarea piramidei de producție, pe baza unei abordări cooperatiste transnaționale a cărei mase critice să garanteze anvergura și domeniul de aplicare necesare. Plecând de la producătorii individuali sau familiari, trebuie promovat spiritul asociativ sau cooperatist de bază – element de dinamizare a economiei rurale –, integrând acești producători în structuri mai mari – rețele regionale și poli ai concurenței – care să îi apropie pe agricultori de segmentele din circuitele de comercializare cu cea mai mare valoare adăugată. Această structură de tip cooperatist va permite maximizarea randamentelor și asigurarea diversității cererii, prin scurtarea circuitelor de comercializare între nodurile de producție și consum (8). De asemenea, integrarea cooperatistă (9) asigură o mai bună trasabilitate de-a lungul întregului proces, atât în domeniul calității, cât și în cel al formării prețurilor, ceea ce implică, totodată, optimizarea resurselor și o mai mare eficiență.

3.2.2

Beneficiile sociale cooperatiste. Beneficiile generate de rețeaua de cooperative revin cooperativelor participante însele, ceea ce le sporește posibilitățile de a-și consolida poziția pe piață, duce la o mai mare capacitate de inserție profesională, un acces mai larg la resursele de bază și la condiții mai favorabile pentru producători și consumatori, favorizând apariția sinergiilor în noul mediu de relații comerciale.

3.2.3

Concentrarea cererii  (10). Cooperativele de consumatori, la fel ca și promovarea rețelelor de consumatori care reunesc cererea cetățenilor ar trebui să permită facilitarea accesului la produse în condiții de prețuri și de calitate mai avantajoase. Contactul direct cu producătorii se construiește în mod progresiv, de la piețele locale și de proximitate până la optimizarea tranzacțiilor comerciale virtuale online. Această abordare coincide cu obiectivele declarate ale principalelor organizații de agricultori și cooperative agroalimentare ale Uniunii Europene: „Obiectivul constă în stimularea/sprijinirea inițiativelor agricultorilor care își vând direct produsele consumatorului final (de exemplu, vânzări directe în exploatațiile agricole, prin cooperativele agricole, pe piețele locale, prin platforme sau întreprinderi colective sub controlul producătorilor)” (11).

3.2.4

Model circular  (12) de piață pe baza scurtării circuitelor de comercializare. Pentru a se contracara ponderea excesivă a actorilor care nu aduc valoare adăugată lanțului de comercializare a produselor agroalimentare, trebuie promovată alegerea circuitelor de comercializare care apropie cel mai mult unitățile de producție de cele de consum, acestea cuprinzând producătorii primari și respectiv consumatorii finali (13). Astfel se facilitează apariția „buclelor de piață”, care permit o ajustare corespunzătoare a mijloacelor și a costurilor între necesitățile populației și resursele de producție, evitându-se excedente sau deficite care, în plus, pot face prețurile să fluctueze în mod artificial. Toate acestea vor avea ca rezultat o funcționare mai justă, transparentă și echilibrată a lanțului de aprovizionare cu alimente, care va contribui la eradicarea unor practici abuzive și neloiale care pun în pericol concurența autentică.

3.2.5

Noile tehnologii  (14). Inovarea tehnologică reprezintă piatra de temelie pe care se sprijină perspectiva unei piețe mai cooperatiste, atât în ceea ce privește dezvoltarea inovatoare a tehnicilor de producție alimentară, cât și infrastructura logistică necesară pentru optimizarea eficienței proceselor de comunicare în cadrul punerii în practică a unor rețele inteligente de producție, distribuție și consum (ca forme de organizare cu un înalt nivel de organizare autonomă și flexibilitate evolutivă și care dispun de capacitatea de a învăța să acționeze pentru a-și atinge obiectivele). Caracterul viral, interoperabilitatea și conectivitatea reciprocă a acestor rețele într-un mediu digitalizat va permite, astfel, înlocuirea intermediarilor superflui. În consecință, noile tehnologii ar trebui să devină instrumentele de configurare a unui proces care să conducă la o mai mare eficiență colectivă, prin aplicarea inovării la lanțurile alimentare și la valoarea lor de transformare.

3.3.1

Adoptarea de măsuri în cadrul politicilor comunitare. Trebuie promovate, prin intermediul reformei cadrului juridic și al unei politici adecvată de stimulare, mijloace de susținere a promovării cooperativelor prin agenții de dezvoltare, credit financiar etc., măsuri de integrare și internaționalizare cooperatistă, măsuri de coeziune și inovare socială și măsuri de consolidare a parteneriatelor dintre instituțiile publice și IMM-uri, cooperative, asociații de consumatori sau alte grupări.

3.3.2

Achiziții publice cooperatiste  (15). Progresele înregistrate în ultimii ani în cadrul achizițiilor publice „ecologice” și, mai recent, în adoptarea de criterii cu caracter etic în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor ale administrațiilor publice au avut un efect important asupra dimensiunii sociale și economice a acțiunilor în favoarea durabilității și a cooperării. Caracterul exemplar al achizițiilor publice, precum și importanța volumului de achiziții aflate în joc le conferă acestora funcția de instrument de promovare indispensabil pentru atingerea obiectivelor stabilite. Stimularea circulației fluxurilor de piață între administrațiile publice și rețelele de cooperative poate fi hotărâtoare pentru apariția unui noi model de producție și consum durabil.

3.3.3

Mărci de calitate  (16). Mărcile de calitate sunt instrumente indirecte de promovare care certifică originea, caracteristicile și calitățile produselor comercializate, scoțând în evidență, în acest caz, valoarea adăugată a aspectului social aferent producției cooperatiste („marca cooperatistă”). Această imagine de marcă scoate în evidență și permite asociațiilor de exploatații agricole să treacă de la o orientare către producție la o orientare către piață.

3.3.4

Transparența și informarea consumatorilor  (17) Atunci când este bazată pe campanii de sensibilizare și conștientizare a cetățenilor în ce privește efectuarea deciziilor de cumpărare în cadrul unei piețe cooperatiste, transparența, în special cea care privește calitatea și trasabilitatea, reprezintă un factor de echilibru în lanțul valoric și are drept consecințe o mai mare simetrie informațională și o acțiune coordonată între producție și consum – necesare pentru eficiența unui model bazat pe durabilitate – conectând în spațiu și timp oferta și cererea în integrarea proceselor de comercializare respective. De asemenea, trebuie acordată prioritate grupărilor de consumatori, precum și rețelelor care duc la concentrarea cererii finale de produse agroalimentare.

3.3.5

Educarea și formarea în spiritul antreprenoriatului social și al cooperativismului  (18) Cu toate că este vorba de un instrument în mod clar proactiv ale cărui efecte nu se observă imediat, el este totuși fundamental pentru consolidarea schimbărilor survenite pe piață. Cunoașterea și asimilarea principiilor cooperatiste în centrele de învățământ nu doar inculcă o atitudine timpurie în favoarea acestui model cooperatist și a cooperatismului ca sursă de încredere; ci permite și difuzarea acestei practici printre părinți, oferindu-le acestora din urmă modele de consum în consonanță cu acțiunile propuse. În acest sens, trebuie insistat asupra importanței deosebite a promovării spiritului întreprinzător în rândul tinerilor pentru stimularea și motivarea lansării și consolidării cooperativelor, fie în faza de producție ori în fazele de comercializare sau de consum. La toate acestea vor contribui, fără îndoială, cunoașterea, schimbul reciproc și diseminarea bunelor practici cooperatiste.

3.3.6

Tratament fiscal diferențiat  (19). Este necesar ca o impozitare mai echitabilă să permită orientarea consumului către o utilizare mai eficientă a resurselor (20), pentru a ține seama mai bine de conținutul fiecărui produs, din punct de vedere social și de mediu, precum și de valoarea adăugată generată de formula cooperatistă. Oricare ar fi cadrul fiscal specific, stimulentele fiscale și ajutoarele compensatorii reprezintă unele dintre instrumentele cele mai directe și cu cel mai mare potențial de îndeplinire a obiectivelor propuse. Așa cum demonstrează experiența acumulată în diversele state membre, adoptarea unui tratament fiscal diferențiat promovează autonomia și independența financiară dar, la fel ca și unele dintre inițiativele propuse anterior, necesită o analiză de impact prealabilă.

3.3.7

Punerea în aplicare tehnologică. Progresul tehnologic și accesul universal la acesta reprezintă cel mai bun mijloc de stimulare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse. În acest sens, trebuie subliniate următoarele inițiative: cercetarea și inovarea aplicate produselor agroalimentare, crearea de noi spații și canale de comercializare și, în sfârșit, certificarea calității progresive, prin atribuirea de puncte suplimentare în funcție de valoarea nutritivă, garanțiile de aprovizionare și alte avantaje publice și, pe de altă parte, prin retragerea de puncte în funcție de consecințele sociale și de mediu negative, printre altele, astfel încât să se poată demonstra îndeplinirea unor criterii cum ar fi sănătatea și siguranța alimentară, amprenta ecologică sau socială; de asemenea, în acest mod, produsele pot fi apreciate de consumatori în raport cu prețul și costurile de producție și distribuție corespunzătoare. Pentru punerea în aplicare a acestui instrument de certificare este necesară recurgerea la elemente cum ar fi sistemele de telefonie inteligentă, aplicațiile informatice specifice și rețelele sociale.

3.4.1

economic: accesul stabil și sigur al produselor agricole la piețe, finanțarea durabilă, investițiile responsabile din punct de vedere social, dinamizarea pieței, ocrotirea concurenței, protecția drepturilor și intereselor consumatorilor etc.;

3.4.2

social: amenajarea teritoriului, dezvoltarea rurală și incluziunea, patrimoniul cultural, identitatea locală și regională, suveranitatea și securitatea alimentară, evitarea producției excesive și accesibilitatea alimentelor, trasabilitatea socială a produselor, evitarea delocalizării întreprinderilor, garantarea unor salarii demne și îmbunătățirea condițiilor de muncă, răspunderea socială și consumul responsabil, sănătatea în UE și stilurile de viață sănătoase, participarea directă a cetățenilor la luarea de decizii în cadrul instituțiilor care îi reprezintă etc.

3.4.3

ecologic: economiile de energie, prezervarea ecosistemelor, amprenta ecologică, agroecologia, utilizarea rațională și responsabilă a materiilor prime și a resurselor naturale, ciclul de viață al produselor agroalimentare, crearea de locuri de muncă ecologice ca strategie a difuzare a pieței etc.

4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/49

—

subliniază necesitatea unui cadru juridic armonizat în UE, aplicabil întregului sector al aviației, care să prevină practicile necontrolate de acordare a subvențiilor și să garanteze condiții de concurență echitabile pentru toți operatorii de pe piață, inclusiv pentru cei de la nivel local;

—

recunoaște, ca principiu general valabil, că investițiile private nu pot fi considerate ajutoare de stat, chiar dacă un operator din sectorul public poate acționa în același timp și ca investitor privat, dacă investiția se justifică din punct de vedere comercial;

—

recomandă ca ajutoarele de stat pentru investiții în infrastructura aeroportuară și ajutorul la înființare pentru companiile aeriene să fie posibile numai în cazuri strict definite și să fie limitate în ceea ce privește durata de timp și intensitatea;

—

recunoaște necesitatea dezvăluirii tuturor informațiilor privind ajutoarele disponibile pentru aeroporturi și operatori și privind condițiile în care aceste ajutoare au fost acordate;

—

solicită să fie încurajate în continuare dialogul social și prevenirea dumpingului social din acest sector;

—

subliniază importanța punerii în practică corecte a orientărilor; aplicarea acestora este de maximă importanță;

—

solicită elaborarea unei politici pe termen lung pentru dezvoltarea aeroporturilor regionale. Orientările privind aviația pot fi puse în practică cu succes numai dacă se ajunge la un acord asupra definirii clare a priorităților politice pentru dezvoltarea aeroporturilor regionale.

—

necesitatea simplificării orientărilor și creșterea transparenței acestora;

—

sprijinirea punerii în aplicare a normelor de acordare a ajutoarelor de stat către companii aeriene și aeroporturi;

—

necesitatea unei noi categorii de reguli pentru evitarea denaturării concurenței între aeroporturile situate în aceeași zonă;

—

necesitatea de a dispune de reguli mai clare și mai previzibile privind ajutoarele pentru investiții (definiții clare ale parametrilor financiari).

—

să nu existe denaturări ale concurenței;

—

să se îmbunătățească dezvoltarea și accesibilitatea regiunilor prin crearea în continuare a unor condiții favorabile transportului aerian regional;

—

să se evite multiplicarea aeroporturilor nerentabile;

—

să se evite crearea și menținerea unor supracapacități.

4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/54

1.1

Comitetul dorește în primul rând să sublinieze că întreprinderile reprezintă – prin definiție – elementul esențial al strategiilor de adaptare a operatorilor de pe piață, ele aflându-se în centrul proceselor de restructurare.

1.2

Comitetul subliniază importanța rolului pe care Comisia consultativă pentru mutații industriale (CCMI) l-a jucat și îl joacă în domeniul restructurărilor industriale, ca platformă de dialog constructiv și de elaborare a ideilor și propunerilor înaintate apoi Comisiei, Consiliului și Parlamentului European.

1.3

CESE reafirmă că restructurările constituie, în general, procese fiziologice complexe. Anticiparea schimbărilor presupune pregătirea întreprinderilor și a lucrătorilor pentru confruntarea cu noile provocări, minimizând impactul social al schimbărilor și maximizând șansele de reușită, creând un climat de încredere reciprocă și implicând hotărât partenerii sociali și societatea civilă organizată.

1.4

Lucrătorii și întreprinderile din UE se văd confruntați cu:

1.5

Așadar, CESE consideră că prezentarea Cărții verzi are loc într-un moment prielnic și oportun, dar speră că lansarea dezbaterilor și reflecțiilor va fi urmată de acțiuni concrete și eficiente, caracterizate de o abordare integrată la toate nivelurile de producție, de consum și de servicii. Aceasta implică o interacțiune și un schimb de informații între diversele niveluri ale lanțului de producție și distribuție, precum și un schimb de bune practici în domeniu și un calendar cu termene precise de aplicare a liniilor directoare, standardelor și cadrelor de referință, care au la bază un conglomerat de norme europene și de valori comune și împărtășite.

1.6

CESE consideră că, în ceea ce privește anticiparea și restructurarea, o importanță esențială o are punerea în valoare a rolului partenerilor sociali, al societății civile organizate și al consumatorilor, la nivel european, național, regional, local și de întreprindere, cu implicarea responsabililor locali și a rețelelor de cunoaștere și de competențe.

1.7

În opinia CESE, dialogul social, negocierea și participarea nu sunt numai valori fundamentale ale modelului social european, ci și instrumente care susțin cu succes și promovează coeziunea socială, calitatea locurilor de muncă și crearea acestora, precum și sporirea inovării și competitivității în economiile europene.

1.8

CESE este de părere că politicile structurale și de coeziune ale UE, dar și cele de inovare și de cercetare, ar trebui orientate către susținerea proactivă a mecanismelor de anticipare și de însoțire a restructurărilor, în vederea transformării lor în sisteme de succes, în slujba lucrătorilor și întreprinderilor.

1.9

CESE consideră că este esențial ca partenerii economici și sociali să facă parte într-o mai mare măsură din organismele de monitorizare a fondurilor structurale, astfel încât politica structurală europeană să fie încununată de succes.

1.10

CESE recomandă ca măsurile de politică structurală să fie strâns interconectate și coordonate cu cele de sprijinire a cercetării și inovării, sprijinind, prin investiții și politici industriale, tranziția la o economie europeană cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

1.11

În opinia CESE, programele europene de educație și formare profesională, precum și de învățare pe tot parcursul vieții, vor trebui să reprezinte instrumente privilegiate ale autorităților publice și întreprinderilor, de anticipare a schimbării în mod proactiv, venind în completarea eforturilor continue ale actorilor economici, mai ales ale IMM-urilor și lucrătorilor.

1.12

CESE recomandă ca la nivel european să existe o coordonare mai strânsă între politicile și serviciile Comisiei, agenții și numeroase observatoare, pentru a putea susține într-un mod clar și coerent deciziile întreprinderilor în materie de restructurare. În special IMM-urile și microîntreprinderile care întâmpină dificultăți evidente în procesul de anticipare a schimbărilor ar trebui să poată beneficia de mecanisme adecvate de sprijin și îndrumare.

1.13

CESE reafirmă necesitatea ca ajutoarele de stat care vin în sprijinul ocupării forței de muncă în întreprinderile afectate de probleme legate de globalizare să fie acordate în măsura îndeplinirii condițiilor de asigurare a concurenței libere și loiale.

1.14

În cele din urmă, CESE solicită consolidarea politicii europene care sprijină conceperea de exerciții participative de prognoză, teritoriale și sectoriale, în vederea elaborării unor viziuni comune și împărtășite, inclusiv printr-o mai bună punere în valoare a teritoriului, astfel încât întreprinderile viabile și competitive să creeze locuri de muncă mai multe și mai bune.

1.15

Având în vedere evoluțiile demografice din Europa, CESE consideră că este deosebit de important să existe o politică activă în domeniul îmbătrânirii și al așa-numitei „economii a vârstei a treia” (silver economy), prin adaptarea producției și serviciilor la aceste noi oportunități.

2.1

Va fi nevoie de timp pentru ca economia europeană să se redreseze și să iasă din cea mai gravă recesiune care a afectat Europa în ultimele decenii. Criza supune guvernele și finanțele publice ale țărilor unor puternice presiuni, determinând raționalizări, restructurări și închideri de întreprinderi în economia reală și având urmări grave sub aspectul șomajului.

2.2

Restructurările îmbracă forma unor procese complexe, cu aspecte multidimensionale, și presupun modificări ale strategiilor întreprinderilor sub aspectul organizării, formei, dimensiunilor și activităților acestora.

2.2.1

Mai ales la nivel sectorial, vor trebui identificate obiective economice și operaționale multiple, legate de situația piețelor globale și a sectoarelor în care operează întreprinderea.

2.3

Procesul ar trebui să se manifeste – ținând seama așa cum se cuvine de interesele și comportamentele consumatorilor – sub forma anticipării posibilității apariției de locuri de muncă în sectoarele emergente, acordându-se o atenție deosebită IMM-urilor, care sunt cel mai grav afectate de criza actuală.

2.4

Anticiparea schimbărilor nu înseamnă doar pregătirea întreprinderilor și lucrătorilor pentru confruntarea cu evoluțiile viitoare, ci și prevederea restructurărilor impuse de aceste provocări, minimizând impactul social al schimbărilor, asigurând stabilitatea și reducând costurile, protejând mediul și dezvoltarea durabilă: platformele tehnologice europene și studiile efectuate de acestea pot oferi perspective concrete, atât pentru lucrători, cât și pentru întreprinderi.

2.5

În cursul ultimelor două decenii, am asistat la o accelerare a fenomenelor de repoziționare pe piață, de relocalizare, de reorganizare și/sau de închidere a unor unități de producție, la fuziuni, achiziții și/sau externalizări ale activităților. Cu toate acestea, în ultimii patru ani, cerințele de consolidare a capacităților de anticipare a unor astfel de procese s-au făcut simțite din ce în ce mai acut în Europa, ținând seama de rapiditatea schimbărilor și de nevoia urgentă de restructurare, apărută în urma agravării crizei economico-financiare și a piețelor. Piețele din diverse țări sunt influențate inclusiv de fenomene precum explozia numărului de vânzări transfrontaliere sau pe internet.

2.6

Criza economică și financiară nu numai că a accelerat procesele de restructurare la diverse niveluri, ci a condus și la măsuri de austeritate și la reduceri ale cheltuielilor publice (având ca rezultat o scădere considerabilă a numărului locurilor de muncă în sectorul public), afectând, de asemenea, în multe țări, diversele sisteme de protecție a lucrătorilor, comunităților locale și întreprinderilor.

2.7

Sub aspectul restructurării, obiectivul Comisiei este de a contribui la consolidarea și diseminarea culturii anticipării și inovării în raport cu modul în care este pusă în practică restructurarea însăși. Uniunea și statele membre au o responsabilitate comună „în vederea realizării obiectivelor enunțate la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană” (art. 145 din TFUE).

2.8

Comisia recunoștea deja în comunicarea sa din 2005 privind restructurarea și ocuparea forței de muncă existența problemelor legate de costurile sociale ale restructurării, care îi afectează nu numai pe lucrători, care au parte de o incertitudine crescândă în privința condițiilor lor de lucru, ci și diversele sectoare ale economiei.

2.9

Deși restructurările sunt în principiu reglementate la nivel național și regional, Uniunii îi revin responsabilități importante în gestionarea, controlul și accelerarea restructurărilor, ea fiind chemată să supravegheze funcționarea corectă a cadrului de reglementare al UE – în ceea ce privește informarea și consultarea, dar și protecția lucrătorilor (1) – și să joace un rol activ, în special în virtutea Strategiei Europa 2020 și a obligațiilor stabilite în tratat.

2.10

Dacă UE dorește să facă față cu succes provocărilor crizei economice și financiare, ale globalizării, schimbărilor climatice, tendințelor demografice și inegalităților în creștere cauzate de costurile sociale ale programelor de austeritate, ea are nevoie să conceapă și să consolideze strategii proactive de anticipare și gestionare a restructurărilor, plecând de la un cadru comun de valori și practici, care să respecte marile obiective sociale și economice ale tratatului.

2.11

În contextul „orientărilor integrate” Europa 20202 (adoptate de Consiliu la 22 aprilie 2010), Europa și statele membre vor trebui așadar să pună în practică reforme care vizează o „creștere inteligentă”, indusă de cunoaștere și inovare și care, ținând seama de nevoile și comportamentele consumatorilor, urmărește:

2.12

Sprijinul acordat restructurării întreprinderilor și sectoarelor presupune sisteme de alertă timpurie în întreprinderi [cf. Observatorul european al restructurărilor (European Restructuring Monitor – ERM)], văzute ca o condiție preliminară a unei planificări eficiente a proceselor de restructurare, aprobate de toate părțile interesate, atât pentru a permite o recalificare profesională corespunzătoare a lucrătorilor, cât și pentru a asigura dezvoltarea de rețele sectoriale și intersectoriale, capabile să gestioneze schimbarea în mod integrat, cu ajutorul unor servicii de orientare profesională care să garanteze niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă.

2.13

La 18 aprilie 2012, Comisia și-a prezentat la Strasbourg noul pachet privind ocuparea forței de muncă – asupra căruia CESE va avea prilejul să se pronunțe –, prin care solicită statelor membre să-și consolideze politicile naționale de ocupare a forței de muncă și afirmă voința de a coordona și monitoriza mai bine politicile de ocupare a forței de muncă.

3.1

Comisia Europeană a lansat o dezbatere publică privind restructurarea întreprinderilor și anticiparea schimbărilor, ca „să identifice practicile și politicile de succes în materie de restructurare și adaptare la schimbări”.

3.2

În Cartea verde sunt formulate o serie de întrebări privind învățămintele care trebuie trase de pe urma crizei, posibilele ajustări economice și industriale, adaptabilității întreprinderilor și lucrătorilor, rolul autorităților locale și regionale, precum și rolul formării profesionale în gestionarea resurselor umane, precum și în dialogul între actorii economici și sociali.

4.1

În opinia Comitetului, Cartea verde trebuie văzută ca o continuare a Comunicării din 2005 privind restructurarea și ocuparea forței de muncă, care își propunea să definească rolul UE în anticiparea și gestionarea restructurărilor, în vederea stimulării ocupării forței de muncă.

4.2

Comitetul este de părere că Comunicarea din 2005 a determinat evoluții pozitive la nivelul UE, sub aspectul diverselor activități de promovare a unei abordări europene în materie de anticipare și restructurare, cum ar fi numeroasele conferințe tematice la nivel înalt și seminarele conduse de experți (Forumul restructurării), inițiative în contextul FSE, diferite studii comparative, precum și elaborarea unor instrumentare și a unor linii directoare, documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Restructurările în Europa”, care însoțește Cartea verde, fiind un exemplu clar în acest sens.

4.3

CESE constată cu preocupare că abordarea Cărții verzi nu conține propuneri de acțiuni care să alcătuiască un calendar cu termene precise și apropiate, ca răspuns la gravitatea crizei actuale, concentrându-se în schimb asupra unei serii de întrebări deschise, fără a preciza termenii și modalitățile de aplicare. Dimpotrivă, măsurile preconizate în cadrul altor instrumente, cum ar fi Pachetul privind ocuparea forței de muncă, lansat în mai 2012, asupra căruia CESE va avea prilejul să se pronunțe, par a fi mai hotărâte.

4.4

Întreprinderea constituie, prin definiție, actorul principal al strategiilor de adaptare și de poziționare a unităților proprii care operează pe piețe, și deci al proceselor de restructurare care decurg din astfel de strategii operaționale, fără a se putea însă face abstracție de:

4.5

La nivel european, CESE reamintește cele afirmate deja (2): „Pentru a pune la punct o strategie de dezvoltare, partenerii sociali din societatea civilă organizată, în ansamblu, ar trebui să depună eforturi pentru crearea unui teritoriu al responsabilității sociale (TRS) în care să poată fi puse în aplicare strategii coordonate”, printre care:

4.6

CESE este de părere că politicile structurale și de coeziune ale UE, dar și cele de inovare și de cercetare, ar trebui orientate către susținerea proactivă a mecanismelor de anticipare și de îndrumare a restructurărilor, în vederea transformării lor în sisteme ce garantează avantaje reciproce pentru lucrători și întreprinderi. Fondurile structurale, în special Fondul social european, Fondul european de dezvoltare regională și Fondul european de ajustare la globalizare, pot juca un rol extrem de important în creșterea capacității de inserție profesională a lucrătorilor și minimizarea impactului social al disponibilizărilor.

4.7

CESE consideră esențială o implicare sporită a partenerilor economici și sociali și a actorilor societății civile organizate în organismele de parteneriat și de monitorizare a fondurilor structurale și subliniază că o premisă fundamentală pentru garantarea succesului politicii structurale europene este existența competențelor specifice părților interesate din teritoriu.

4.8

În special, CESE consideră drept importantă integrarea măsurilor de restructurare și a politicilor industriale, în vederea tranziției la o economie europeană cu emisii scăzute de dioxid de carbon, care acordă atenția cuvenită cerințelor climatice și ambientale, în măsură să creeze, cu ajutorul unor investiții pe măsură, noi locuri de muncă și competențe ecologice, CESE având prilejul să sublinieze acest lucru în unele avize precedente (4).

4.8.1

De asemenea, în ceea ce privește declararea anului 2012 drept Anul european al îmbătrânirii active, CESE consideră că se impune dezvoltarea unor noi competențe profesionale în serviciile oferite de ONG-uri, de economia socială și de întreprinderi, pentru a veni în sprijinul unei îmbătrâniri active, demne și în condiții bune de sănătate, și pentru a crea produse și servicii care să răspundă cerințelor acestei categorii de consumatori (5).

4.9

În opinia CESE, programele europene de educație, formare profesională și învățare pe tot parcursul vieții ar trebui, de asemenea, să reprezinte instrumente privilegiate de anticipare în mod proactiv a schimbării, alăturându-se eforturilor permanente ale întreprinderilor și lucrătorilor: așa cum menționează BusinessEurope, „72 % din întreprinderile din UE au evidențiat necesitatea pregătirii personalului propriu în mod sistematic, iar 32 % dintre lucrătorii din UE au participat în 2010 la cursuri de formare, finanțate de angajatorii lor”.

4.10

Pachetele naționale de stimulente și propunerile adoptate până în prezent nu au fost în măsură să dea crizei un răspuns social. Nu se acordă suficientă atenție necesității înființării de locuri de muncă sau unor măsuri care ar putea stimula cererea (ca, de pildă, pachete de stimulente fiscale mai coordonate și politici salariale).

4.10.1

Ajutoarele de stat și finanțările din fonduri structurale, prevăzute pentru a sprijini ocuparea forței de muncă în întreprinderile cu probleme legate de globalizare și de criza creditelor, trebuie să se bazeze pe condiții care să garanteze că aceste ajutoare nu creează obstacole în calea liberei concurențe, că întreprinderile care primesc fonduri se angajează în special să mențină nivelul de ocupare a forței de muncă, iar contractele colective sunt respectate. De exemplu, trebuie avute în vedere evoluțiile din Țările de Jos, în care modelele de tipul „lucrători independenți fără angajați” funcționează foarte bine. Prin intermediul acestuia, șomerii au posibilitatea de a-și pune în valoare competențele și își pot crea propriul loc de muncă.

4.11

În opinia CESE, la nivel european ar trebui să existe o coordonare mai strânsă între politicile și serviciile Comisiei, pentru a susține într-un mod clar și coerent deciziile întreprinderilor în materie de restructurare:

4.12

CESE consideră drept esențială punerea în valoare a rolului partenerilor sociali și a societății civile organizate la toate nivelurile: dialogul social, negocierea și participarea nu sunt numai valori fundamentale ale modelului social european – la care CESE a aderat dintotdeauna –, ci și instrumente care susțin cu succes și promovează coeziunea socială, calitatea locurilor de muncă și crearea acestora, precum și sporirea inovării și competitivității în economiile europene.

4.13

În acest sens, Comitetul subliniază importanța rolului pe care Comisia consultativă pentru mutații industriale (CCMI) îl joacă în calitate de platformă de dialog constructiv și de elaborare de idei și propuneri, în virtutea experienței considerabile acumulate de la adoptarea Tratatului CECO.

4.14

După cum a reieșit din numeroase studii și analize ale bunelor practici, atât la nivelul UE, cât și la cel național, relațiile bazate pe încredere dintre partenerii sociali și dialogul social eficient reprezintă premise fundamentale pentru anticiparea și gestionarea optimă a schimbării.

4.15

CESE consideră în special că dialogul, concertarea și negocierea sunt condiții esențiale pentru reformă și pentru parcursuri de flexicuritate. Pe de o parte, se impune asigurarea unor condiții-cadru, care să permită întreprinderilor (cu respectarea diferențelor între situațiile naționale) să se adapteze rapid și flexibil la inovații, la piețe și la solicitările utilizatorilor/consumatorilor, iar pe de altă parte, este neapărată nevoie ca adaptabilitatea și evoluția profesională a lucrătorilor să fie sprijinite.

4.16

De asemenea, după cum CESE a subliniat deja, flexicuritatea poate funcționa doar în condițiile în care angajații dispun de o bună formare profesională. Noile competențe și înființarea de noi locuri de muncă sunt strâns legate între ele. În plus, CESE consideră că măsurile de îmbunătățire a aspectelor de securitate (în înțeles larg) cuprinse în noțiunea de flexicuritate – cu locuri de muncă stabile – reprezintă, în prezent, prioritatea principală.

4.17

CESE consideră important ca autoritățile publice, organismele de educație și de formare și întreprinderile să-și unească forțele pentru a spori oferta de formare și de locuri de muncă, dezvoltând noi profiluri și competențe profesionale polivalente și susținând parcursuri de învățare de-a lungul întregii vieți active.

4.18

În acest context, Comitetul subliniază importanța fundamentală a instituirii unor mecanisme de acces la educație și formare continuă, pentru a răspunde cererii de noi profiluri profesionale și calificări, mai ales pentru tineri, în conformitate cu perspectivele schițate de Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă, asupra căreia CESE a avut ocazia să se pronunțe (6).

4.19

CESE evidențiază importanța unei cooperări consolidate între diverșii actori de la nivel local, având în vedere că, mai ales la acest nivel, existența unui bun dialog social, într-un climat de încredere, și o atitudine pozitivă față de schimbare constituie factori importanți de prevenire sau de limitare a consecințelor sociale negative.

4.20

În opinia CESE, o atenție specială merită acordată IMM-urilor, care trebuie să poată beneficia de pe urma unor măsuri corespunzătoare adoptate de autoritățile publice și private (cum ar fi organizațiile patronale și profesionale, camerele de comerț, industrie și meșteșugărie, precum și alte instituții), mai ales la nivel local și regional, cu posibilități de acces privilegiat la credite și la programe de formare, și a unor demersuri adecvate de reducere a birocrației și a formalităților administrative.

4.21

Viitoarele consultări privind politica de anticipare și restructurare, precum și configurarea acesteia, vor trebui să se bazeze pe rezultatele celor peste șapte ani de analize aprofundate, studii și rapoarte efectuate la nivel european.

4.22

Dacă, în trecut, atenția se concentra în mod clar pe analize și pe schimbul de informații privind bunele practici (7) și experiențele inovatoare, în viitor UE va trebui să se concentreze mai mult pe acțiuni concrete, adică pe dezvoltare și creștere, și să promoveze implementarea de orientări comune, standarde și cadre de referință care au la bază un conglomerat de norme europene și de valori comune.

4.23

Nu în ultimul rând, CESE subliniază importanța aspectului uman: persoanele și familiile care sunt victime ale restructurărilor sectoriale și de întreprindere trăiesc adesea drame care nu sunt întotdeauna luate în considerare așa cum se cuvine. Vor trebui prevăzute măsuri de îndrumare psihologică și socială, pe lângă necesara reluare a investițiilor și revenirea la creștere și la dezvoltarea durabilă în domeniul ocupării forței de muncă.

4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/60

—

anumite forme de obligațiuni de stabilitate ar reduce sau chiar ar elimina complet obligația de respectare a disciplinei bugetare, deoarece statele membre din zona euro și-ar asuma în comun riscul de credit aferent unei părți din datoria lor publică sau întregii datorii. Acest fapt implică un hazard moral care apare ca urmare a faptului că riscul de credit rezultat din lipsa individuală de disciplină fiscală ar putea fi împărtășit de toți participanții;

—

dat fiind că emisiunea de obligațiuni de stabilitate ar putea slăbi disciplina de piață, ar fi necesare modificări importante ale cadrului de guvernanță economică al zonei euro, ceea care ar avea un impact asupra suveranității bugetare;

—

obligațiunile de stabilitate ar trebui să prezinte un nivel ridicat de calitate a creditului pentru a fi acceptate de investitori;

—

realizarea unui nivel ridicat de calitate a creditului va fi importantă și pentru asigurarea acceptării obligațiunilor de stabilitate de către toate statele membre care fac parte din zona euro;

ratingul de credit pentru obligațiunile de stabilitate ar depinde în principal de calitatea creditului statelor membre participante și de structura garanțiilor subiacente.

3.2.1.1

Abordarea nr. 1: substituirea completă a emisiunii de obligațiuni naționale cu emisiunea de obligațiuni de stabilitate, cu garanții comune și individuale

În cadrul acestei abordări, finanțarea publică din zona euro ar fi în totalitate acoperită prin emisiunea de obligațiuni de stabilitate, renunțându-se la emisiunea de obligațiuni naționale. Ratingul de credit al statelor membre mai mari din zona euro ar cântări, foarte probabil, cel mai greu în stabilirea ratingului obligațiunilor de stabilitate, ceea ce sugerează că, dacă s-ar emite în acest moment obligațiuni de stabilitate, acestea ar avea un rating de credit ridicat. Această abordare ar fi cea mai eficientă din punctul de vedere al beneficiilor generate de emisiunea de obligațiuni de stabilitate, însă, în același timp, ar implica hazardul moral cel mai ridicat. Aceasta ar trebui să fie însoțită de un cadru foarte solid, care să asigure disciplina bugetară, competitivitatea economică și reducerea dezechilibrelor macroeconomice la nivel național.

3.2.1.2

Abordarea nr. 2: substituirea parțială a emisiunii naționale cu emisiunea de obligațiuni de stabilitate cu garanții comune și individuale

În cadrul acestei abordări, emisiunea de obligațiuni de stabilitate ar fi susținută de garanții comune și individuale, însă ar înlocui doar o parte limitată din emisiunea națională.

Partea din emisiune care nu face parte din obligațiunile de stabilitate ar rămâne supusă garanțiilor naționale respective. În consecință, piața obligațiunilor suverane din zona euro ar fi formată din două părți distincte: obligațiunile de stabilitate și obligațiunile de stat. Un aspect esențial în această abordare ar fi criteriile specifice utilizate pentru a determina proporțiile obligațiunilor de stabilitate și ale emisiunii naționale.

3.2.1.3

Abordarea nr. 3: substituirea parțială a emisiunii naționale cu emisiunea de obligațiuni de stabilitate cu garanții individuale, dar nu comune

Și în cadrul acestei abordări, obligațiunile de stabilitate ar înlocui doar parțial emisiunea națională și ar fi acoperite de garanții proporționale ale statelor membre din zona euro. Această abordare diferă de abordarea nr. 2 în sensul că statele membre și-ar păstra răspunderea pentru partea lor din emisiunea de obligațiuni de stabilitate, precum și pentru emisiunea lor națională.

4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/72

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) își reafirmă sprijinul hotărât acordat politicii spațiale europene și, mai ales, marilor proiecte europene Galileo și GMES (Global Monitoring for Environment and Security), pe care le consideră de o importanță strategică pentru dezvoltarea economică și științifică europeană. În toate avizele pe care le-a elaborat (1), CESE a susținut că este necesar să se acorde o mai mare atenție și mai multe resurse activităților spațiale, în cadrul cărora UE trebuie să își păstreze poziția de prim-plan.

1.2

CESE se opune hotărât propunerii Comisiei Europene de a asigura finanțarea necesară dezvoltării și definitivării programului GMES în perioada 2014-2020 dintr-un fond ad-hoc, în afara cadrului financiar al Uniunii Europene.

1.3

CESE scoate în evidență faptul că este urgent să se asigure continuitatea unui program care este pe punctul de a intra în faza operațională, în caz contrar acesta riscând să eșueze. În ansamblul său, propunerea de înlocuire a mecanismelor de finanțare, gestionare și conducere cu mecanisme diferite de cele obișnuite și consolidate în contextul UE, pare intempestivă, nejustificată și extrem de riscantă. Într-adevăr, crearea unor organisme și modele de finanțare noi presupune intrarea în etape de negociere și de studiu extenuante și incerte, care cu siguranță necesită ani de zile, fapt incompatibil cu intrarea în funcțiune a unui program ca GMES și, totodată, inutil, dată fiind existența, în cadrul Comisiei și al agențiilor europene, a tuturor competențelor și atribuțiilor necesare desfășurării acestuia.

1.4

CESE solicită ca finanțarea programului să reintre în cadrul financiar multianual 2014-2020 și ca guvernanța să fie astfel structurată încât să se țină seama de capacitățile actuale din Europa și să se evite atât fragmentarea entităților de gestionare, cât și crearea de noi entități care nu sunt apte să preia administrarea unui program care a fost pus la punct în cursul ultimului deceniu. Această solicitare a fost formulată într-un aviz anterior (2).

1.5

Comunicarea referitoare la detaliile punerii în aplicare a propunerii de acord interguvernamental pentru operațiunile GMES (3), apărută în perioada dezbaterilor privind acest aviz, nu schimbă concluziile la care s-a ajuns aici. Dimpotrivă, le confirmă, permițând CESE să remarce încă o dată riscurile extreme pe care le presupune introducerea tardivă a unui model nou și neexperimentat de finanțare și de gestionare, în afara cadrului financiar multianual și a canalelor consolidate de gestionare proprii UE.

1.6

CESE este deosebit de îngrijorat din cauza riscului real ca programul GMES să întâmpine serioase dificultăți, fiind astfel irosite investițiile de peste 3,2 miliarde EUR, efectuate deja. În contextul discuțiilor dintre statele membre, acest risc tinde să devină o certitudine.

1.7

CESE scoate în evidență faptul că, cu mai puțin de un an înainte de faza operațională preconizată (pentru 2013 sunt prevăzute lansările sateliților A din constelațiile Sentinel-1, Sentinel-2 și Sentinel-3), redefinirea unui aparat complex de finanțare și guvernanță a GMES, așa cum este prezentat în comunicarea supusă examinării, pare să implice riscuri majore și nu se justifică, mai ales din perspectiva importanței strategice a programului pentru UE.

1.8

Comunicarea nu conține o analiză a fezabilității care să permită evaluarea posibilităților de realizare din punctul de vedere al eficacității și eficienței. Nu este clar nici cum se justifică necesitatea unei scheme noi.

1.9

CESE insistă asupra tratamentului diferit aplicat celor două programe emblematice ale planului spațial european, Galileo și GMES, primul fiind inclus în cadrul financiar multianual (CFM), iar celălalt, exclus din acesta.

1.10

În ceea ce privește guvernanța, stârnește îngrijorare rolul marginal atribuit în cadrul acestui sistem complex Agenției Spațiale Europene (ESA), care până în prezent a conceput, gestionat și exploatat majoritatea structurilor satelitare europene, pe lângă faptul că a furnizat, în parteneriat cu Comisia Europeană, aproape întreaga finanțare de până astăzi. Înlocuirea ei cu organisme noi sau care au prea puțină experiență în gestionarea sistemelor de sateliți și a datelor culese de aceștia nu își găsește justificarea.

1.11

Comitetul Economic și Social European consideră că, cu mai puțin de un an înainte de punerea în aplicare a modelului de finanțare a programului GMES, efectuarea unei redefiniri atât de radicale a competențelor programului, după cum se propune în comunicare, constituie un risc major pentru intrarea în funcțiune a sistemului.

1.12

CESE relevă incertitudinea și indecizia propunerii de guvernanță prezentate de Comisie. Punctele slabe ale modelului propus sunt evidente, coordonarea tehnică fiind încredințată unor organisme care nu sunt familiarizate cu activitățile spațiale și nici nu au o cultură a muncii în comun cu alte agenții. În plus, peste 80 % dintre activitățile preconizate pentru programul GMES reprezintă activități spațiale. CESE invită Comisia să revizuiască modelul propus și să mențină o guvernanță unitară, încredințând în continuare ESA responsabilitatea tehnică a programului, sub supravegherea și controlul Comisiei, după cum s-a prevăzut inițial.

2.1

Comunicarea supusă examinării, din 30 noiembrie 2011, prezintă soluția de finanțare identificată de Comisia Europeană, în afara cadrului financiar multianual 2014-2020 (4), a fazei operaționale a programului strategic de observare a Pământului și de securitate GMES, astfel cum a fost definit până în prezent și adus în faza finală de implementare. Comunicarea cuprinde, de asemenea, propunerea de guvernanță. Este vorba așadar de o comunicare de importanță fundamentală pentru programul GMES.

2.2

Comunicarea ulterioară referitoare la detaliile punerii în aplicare a propunerii de acord interguvernamental pentru operațiunile GMES (5), publicată în perioada dezbaterilor privind acest aviz, nu schimbă observațiile făcute pe marginea prezentei comunicări și nici concluziile la care s-a ajuns aici, dat fiind că este vorba despre un addendum care oferă detalii privind aspectele financiare ale fondului propus și introduce un nou organism, Consiliul GMES (GMES Council), ce se suprapune atribuțiilor anterioare de gestionare a programelor spațiale europene, stârnind conflicte clare de competențe și ducând la suprapuneri ale structurilor de decizie europene.

2.3

Programul european de monitorizare a Pământului (GMES) este, ca și Galileo, un program emblematic al Uniunii Europene în sectorul spațial. Are un rol fundamental în observarea Pământului, deoarece pune la dispoziție mijloacele necesare pentru înțelegerea și monitorizarea schimbărilor climatice, pentru protecția și securitatea civilă, pentru dezvoltarea durabilă și gestionarea crizelor.

2.4

Neincluderea finanțării programului strategic de observare a Pământului și de securitate GMES în cadrul propunerii de cadru financiar multianual 2014-2020 a stârnit o deosebită îngrijorare din cauza riscului real de pierdere a unui program strategic pentru Europa, care a costat până în prezent un deceniu de muncă și investiții de peste 3 miliarde EUR.

2.5

În analiza sa din decembrie 2011 (6), CESE și-a exprimat deja deosebita îngrijorare cu privire la viitorul acestui program, în condițiile în care finanțarea lui nu va continua.

2.6

Prin rezoluția sa privind viitorul GMES (7), din februarie 2012, Parlamentul European a stabilit că „finanțarea GMES în afara cadrului financiar multianual (CFM) – cu finanțarea și structura de guvernanță propuse de Comisie – nu este o opțiune fezabilă”.

2.7

Componenta spațială a GMES se bazează pe trei constelații de sateliți, Sentinel-1, 2 și 3 și pe instrumente (Sentinel-4 și 5) amplasate la bordul altor sateliți. Primii sateliți din cele trei constelații vor fi lansați în cursul lui 2013. Prin urmare, trebuie definit urgent cadrul financiar care să garanteze finanțarea unor operațiuni iminente.

2.8

În absența unei propuneri, cu ocazia conferinței de presă din 9 ianuarie 2012, directorul general al ESA a reiterat afirmația că, dacă nu se adoptă o decizie cu privire la finanțarea operațiunilor GMES, ESA intenționează să nu efectueze lansările planificate (8).

2.9

Prin această comunicare, Comisia Europeană propune identificarea finanțărilor necesare pentru realizarea și punerea în funcțiune a întregii infrastructuri, prin constituirea unui nou fond, specific GMES, constituire care necesită încheierea unui acord interguvernamental între statele membre ale UE, întrunite într-o ședință de Consiliu.

2.10

Toate cele 27 de state membre ale UE ar trebui să contribuie la acest fond, în funcție de venitul lor național brut (VNB). Comunicarea cuprinde un model de acord, prezentat în comunicarea următoare (9).

2.11

Propunerea de guvernanță, nu mai puțin importantă decât cea financiară, formulată în comunicare, identifică o multitudine de entități care ar trebui să se ocupe de diferitele aspecte și sectoare pe care le comportă programul GMES.

2.12

Introducerea unei noi și complexe scheme de finanțare și a unui organism nou de gestionare a unui program spațial, Consiliul GMES, nu pare justificată și, la un an de la lansarea primilor sateliți, este tardivă.

3.1

Programul de monitorizare globală a Pământului și de securitate GMES și programul Galileo de radionavigație prin satelit sunt marile programe strategice ale Uniunii Europene prin care aceasta urmărește să își mențină independența și superioritatea în sectorul spațial.

3.2

Menținerea poziției de lider și a independenței în domeniul spațial este considerată de importanță strategică pentru viitorul Europei, din cauza implicațiilor ample, importante, de natură economică, tehnologică, geopolitică și culturală în sens mai larg, ale activităților desfășurate în acest domeniu.

3.3

GMES este un program strategic al Uniunii Europene instituit prin Regulamentul (UE) nr. 911/2010 al Parlamentului European și al Consiliului.

3.4

Comunicarea insistă asupra faptului că „pentru a răspunde provocărilor din ce în ce mai importante la nivel global, Europa are nevoie de un sistem propriu de observare a Pământului bine coordonat și fiabil. GMES reprezintă un astfel de sistem”.

3.5

Comunicarea propune un model de finanțare nou, în afara sistemului consolidat de gestionare în cadrul bugetului UE, necesitând o intervenție specifică și aprobarea de către toate cele 27 de state membre, printr-un mecanism care, în actualul context financiar (a se vedea, de exemplu, nu doar situația din Grecia, ci și posibila indisponibilitate a Franței și Italiei) este foarte probabil, dacă nu chiar sigur, că se va bloca, ceea ce ar însemna de fapt sfârșitul GMES.

4.1

Comunicarea prevede excluderea GMES din CFM 2014-2020.

4.2

În schimb, finanțarea ar trebui asigurată printr-un acord intern, încheiat între reprezentanții guvernelor statelor membre întruniți în ședință de Consiliu.

4.3

Acordul prevede ca, mai întâi, fiecare stat membru al Uniunii să ducă la îndeplinire procedurile necesare pentru intrarea sa în vigoare, iar apoi să notifice acest lucru Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene.

4.4

Pentru a intra în vigoare, acordul necesită ratificarea de către toate statele membre ale Uniunii.

4.5

Acordul poate intra în vigoare doar în urma aprobării sale de către ultimul stat membru. Din cauza situației financiare actuale din Europa, în general, și din unele state membre, în special, această clauză pare, prin sine însăși, suficientă pentru a face să eșueze programul GMES.

4.6

Până în prezent nu sunt cunoscute termenele și modalitățile de convocare a acestui Consiliu, ceea ce reprezintă un factor de risc, dată fiind apropierea datei de lansare a sateliților Sentinel-1-2-3 (2013).

4.7

În vederea programării, gestionării și execuției fondului GMES, comunicarea prevede adoptarea unui regulament de către Consiliu, la propunerea Comisiei. Deocamdată nu există niciun proiect al unui astfel de regulament.

4.8

În ceea ce privește regulamentul financiar privind normele de stabilire și de execuție a resurselor fondului pentru GMES, precum și prezentarea și auditarea conturilor, comunicarea prevede că regulamentul respectiv va fi adoptat de Consiliu, pe baza unei propuneri din partea Comisiei. Deocamdată nu există niciun proiect al unui astfel de regulament.