28.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 487/1

Raportor:

domnul Etele BARÁTH

1.1.

CESE apreciază că este nevoie de o guvernanță europeană concertată și axată pe dezvoltare, care să își propună să contribuie la clădirea unei Europe reînnoite, puternice și pașnice. Coordonarea trebuie consolidată, chiar și prin crearea unei noi forme structurale de guvernanță.

1.2.

Trebuie restabilită dezvoltarea dinamică a economiei prin acțiuni coordonate, trebuie consolidate bazele bunăstării sociale și ale democrației, conviețuirea între diferitele culturi și respectarea exemplară a mediului înconjurător.

1.3.

CESE subliniază că aplicarea coerentă a principiului parteneriatului are ca scop favorizarea participării părților interesate la planificarea și punerea în aplicare a investițiilor din fondurile Uniunii Europene. Această participare va consolida angajamentul colectiv în raport cu investițiile și va permite valorificarea unei game mai largi de expertiză. Cu ajutorul ei, implementarea proiectelor va deveni mai eficientă, transparența va crește și se va contribui la prevenirea fraudelor și abuzurilor.

1.4.

Avem nevoie de o strategie și de obiective simple și accesibile și de un proiect unic pentru Europa (Strategia UE 2030-50). Trebuie subliniat că principalul obiectiv strategic al UE este, în continuare, crearea unei Uniuni Europene inovatoare, sustenabile și primitoare. În acest sens, obiectivele COP 21 (obiectivele de dezvoltare durabilă) trebuie, de asemenea, integrate în proiect.

1.5.

Este nevoie de programe de dezvoltare mai bine sincronizate. Este necesar să se definească o serie de obiective concise în momentul planificării programelor și a instrumentelor de dezvoltare pe termen scurt, mediu și lung. Prin „instrumente” se înțelege ansamblul măsurilor politice, juridice, organizaționale și financiare.

1.6.

În vederea unei sincronizări mai bune și a atingerii obiectivelor europene comune, CESE consideră că trebuie utilizate fondurile structurale și de investiții europene (fonduri ESI) tradiționale, precum și proiectele orientate către piață ale Fondului european pentru investiții strategice (FEIS), care mobilizează și capital privat. În acest scop, trebuie armonizate obiectivele și normele pentru punerea lor în aplicare.

1.7.

Comitetul consideră că principalul instrument al guvernanței centrale consolidate și axate pe dezvoltare ar trebui să fie semestrul european, bazat pe analiza anuală a creșterii, care ar trebui să aibă în vedere urmărirea atentă și influențarea continuă a evoluției proiectului european. Astfel, semestrul european poate îndeplini totodată și sarcinile sistemelor care urmăresc să asigure un mediu social care garantează bunăstarea.

1.8.

Pe lângă indicatorul de performanță PIB deja adoptat, care este de natură esențial economică, un indicator de rezultat (rezultatul domestic brut) suplimentar, care să reflecte și sustenabilitatea și să cuprindă în principal factori sociali și de mediu, ar putea servi drept bază pentru controlul eficacității guvernanței axate pe dezvoltare.

1.9.

Sunt necesare o coordonare strânsă și punerea în aplicare a metodei deschise de cooperare între statele membre. Trebuie adaptată experiența dobândită până în prezent în procesul de dezvoltare.

1.10.

Este nevoie de mijloace juridice și financiare extinse. Performanțele guvernanței axate pe dezvoltare vor depinde de dinamismul economiei, de creșterea capitalului mobilizat, de creșterea eficacității sistemului de investiții, de îmbunătățirea nivelului de calificări al forței de muncă și de gradul de inovare al întreprinderilor. Însă obiectivul ei principal pe termen lung constă în asigurarea unei societăți care se reînnoiește, crearea bunăstării și garantarea unui mediu îmbunătățit și sustenabil.

1.11.

Aceste măsuri trebuie puse în aplicare pe mai multe niveluri și trebuie să facă obiectul unei responsabilități comune. În paralel cu reforma în curs de desfășurare (Programul REFIT), trebuie elaborate și mijloacele juridice și administrative ale guvernanței axate pe dezvoltare. În cadrul acesteia, trebuie consolidate semnificativ mijloacele de la nivelul intermediar, și anume mijloacele de coordonare a dezvoltării macroregionale. În plus, în cadrul proiectului european, regiunile funcționale, orașele, zonele urbane, aglomerațiile, zonele metropolitane și rețelele capătă un rol semnificativ.

1.12.

Unul din principalele elemente ale guvernanței axate pe dezvoltarea pe termen lung este continuitatea. Trebuie sincronizat cadrul diferitelor cicluri politice, al proceselor de planificare și dezvoltare și al orizonturilor de timp bugetare. Activitatea de dezvoltare presupune analiză continuă, verificare și corecție.

1.13.

Sunt extrem de importante informarea corectă a publicului, promovarea implicării publicului, comunicarea și dezvoltarea marketingului politic și prezentarea corectă a rezultatelor reale și a punctelor slabe.

1.14.

CESE a pledat întotdeauna în favoarea consolidării participării democratice. În ce privește metoda deschisă de coordonare, trebuie asigurată participarea partenerilor socioeconomici și a ONG-urilor la toate nivelurile; la nivel european, aceasta trebuie să aibă loc în paralel cu valorizarea rolului CESE.

1.15.

După cum a menționat deja în avizul său din 2012 (1), CESE sprijină inițiativa Comisiei Europene privind introducerea unui Cod european de conduită în materie de parteneriat (CECP), care își propune să ofere statelor membre un cadru pentru planificarea și punerea în aplicare a parteneriatului. Concepția pe care o au partenerii despre Europa va contribui la definirea obiectivelor și la favorizarea identificării acestora și va îmbunătăți eficacitatea aplicării planurilor.

1.16.

CESE subliniază că trebuie abandonată reglementarea parteneriatului bazată pe sugestii și bune practici și trebuie stabilite în detaliu cerințele minime care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu de către autoritățile statelor membre.

1.17.

CESE recomandă ca statele membre să fie obligate să instituie sisteme de finanțare eficiente în favoarea consolidării capacității partenerilor. Aceste sisteme ar trebui să meargă dincolo de o simplă formare și comunicarea informațiilor, și ar trebui să acopere crearea de rețele de parteneri și de instrumente pentru a asigura participarea efectivă.

1.18.

CESE invită Comisia Europeană să intensifice imediat cooperarea cu rețelele europene de parteneriat. Comisia Europeană ar trebui să instituie un sistem de finanțare pentru a susține activitatea rețelelor europene de ONG-uri active în politica regională, fiind vorba în special de un control al proceselor naționale și de garantarea feedback-ului.

2.1.1.

Uniunea Europeană este o entitate puternică, dar se confruntă în continuare cu mai multe tipuri de crize care se propagă reciproc, așa cum o dovedește Brexit-ul. Criza economică din 2008 a curmat euforia începutului anilor 2000 legată de extinderea Uniunii și, în numeroase state membre, a inversat procesul de integrare.

2.1.2.

Criza economică și, în acest context, regresul investițiilor au creat o discrepanță în unitatea bazată pe creșterea economică a statelor membre și au avut drept rezultat tensiuni politice, economice și sociale tot mai puternice. Decalajul de dezvoltare dintre statele membre este în creștere, în pofida obiectivului fundamental al Uniunii.

2.1.3.

Aplicarea „politicilor de austeritate” severe impuse țărilor afectate de nivelurile ridicate ale datoriilor publice și externe și de deficitele bugetare contribuie la adâncirea decalajului dintre țările cele mai avansate și cele afectate de austeritate. Sunt necesare noi politici care să combine, pe de o parte, creșterea economică și controlul deficitului bugetar, iar pe de altă parte, politici de incluziune socială eficiente.

2.1.4.

Nivelul sărăciei, precaritatea locului de muncă și numărul șomerilor sunt inacceptabile. Lipsa de perspectivă a tinerilor este un mare impediment în ce privește reînnoirea Europei în viitor.

2.1.5.

Uniunea Europeană și-a pierdut statutul de țintă investițională și are o reputație negativă în ce privește flexibilitatea. În privința investițiilor productive, aceasta pierde teren, treptat, în fața Statelor Unite, dar și în fața unor state membre, precum Germania sau Regatul Unit. Țările care rămân în urmă le frânează pe cele care au o dinamică bună de dezvoltare. A scăzut nevoia dependenței reciproce. În unele țări, în pofida surplusului bugetar semnificativ, scăderea investițiilor productive adâncește decalajul, cauzând declinul regiunilor mai sărace. Reacțiile sunt lente și foarte birocratice.

2.1.6.

Realizările de bază ale Uniunii, cum ar fi zona euro sau spațiul Schengen, nu mai reprezintă o performanță de coeziune, ci au devenit factori de divizare în lumina crizei migranților și a terorismului. Multe state folosesc UE ca instrument pentru lupte politice interne.

2.1.7.

Există discrepanțe din ce în ce mai mari între nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni. Diferența dintre cele mai dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate regiuni, măsurată în PIB, este de 14:1. Unele dintre statele care beneficiază cel mai mult de sprijinul comunitar utilizează resursele primite în locul și în lipsa altor mijloace sau cadre de investiții proprii, contribuțiile naționale scăzând la minimum și îndepărtându-se mult de obiectivele inițiale. Consiliile de competitivitate nou-create și-ar putea folosi instrumentele pentru a contribui în mod semnificativ la convergența nivelurilor de dezvoltare a regiunilor.

2.1.8.

Cetățenii și actorii economici, sociali și ONG-urile din Europa nu mai au nicio perspectivă, s-au îndepărtat de procesele politice și au o atitudine din ce în ce mai reticentă. Aceștia privesc UE ca pe o instituție rigidă, inflexibilă și fără capacitate de reînnoire.

2.1.9.

Uniunea Europeană – în principal din cauza performanțelor slabe și a sistemului instituțional deficitar în materie de dezvoltare – nu este capabilă să asigure destule mijloace pentru a-și atinge planul de obiective, care oricum este prea fragmentat.

2.1.10.

Nu există o viziune comună asupra viitorului, nici voință politică comună și nici capacitate de guvernanță comună. Metoda coordonării este insuficientă și perimată, mijloacele juridice sunt fără efect sau dificil de utilizat, participarea organizațiilor și susținerea socială sunt deficitare, în special din cauza lacunelor de comunicare.

2.1.11.

Strategia de dezvoltare a Uniunii Europene pe termen lung, până în 2020, nu mai este formulată pentru un orizont suficient de extins și nu mai este ancorată în realitate. În plus, este fragmentată și incapabilă de a dirija procesele în cadrul metodologic actual. Între timp, luarea în considerare a celor 17 principale ODD adoptate privind dezvoltarea durabilă care au fost adoptate i-a permis Comisiei Europene să facă, în cadrul unei strategii complexe pe termen lung, primul pas al examinării sistemului și a instrumentelor de guvernare.

2.2.1.

În aceste condiții, noua Comisie Europeană, susținută de Parlamentul European, a lansat o nouă paradigmă de dezvoltare economică. Obiectivele formulate aici – stimularea creării de locuri de muncă și a creșterii economice, finalizarea pieței unice europene, simplificarea sistemului de reglementare economică, consolidarea dezvoltărilor comunitare prioritare, sprijinirea investițiilor de pe piața energetică, piața digitală și a serviciilor digitale, gestionarea cu prioritate a rețelelor intelectuale și fizice care interconectează Europa și creșterea responsabilității față de factorii de mediu – pot constitui o dinamică nouă semnificativă în economie.

2.2.2.

Semestrul european și componentele sale constituie un sistem care trece dincolo de guvernanța economică. Obiectivele sociale și de mediu formulate pe termen lung trebuie să joace un rol mai important în mecanismul semestrului european.

2.2.3.

Programul prioritar care vizează consolidarea exhaustivă a sistemului financiar al zonei euro este, pe de o parte, insuficient; pe de altă parte, crește teama reală privind agravarea decalajului deja creat între statele europene. Obiectivele de dezvoltare la nivel european ar putea conduce la atenuarea stării paralizante a unei Europe cu două viteze.

2.2.4.

La ora actuală, două mari seturi de instrumente economico-financiare extrem de diferite, fiecare cu procedurile lui separate, determină procesul de dezvoltare. Trebuie consolidat caracterul complementar al acestor sisteme, începând cu etapa coordonării obiectivelor.

2.2.5.

Este vorba, în primul rând, de fondurile europene structurale și de investiții tradiționale, prevăzute în tratatele Uniunii, având scopul de a consolida coeziunea socială, economică și teritorială. Acestea îmbracă forma subvențiilor pentru investiții și dezvoltare, modernizate în permanență, dar cu caracter neschimbat, și sunt disponibile mulțumită redistribuirii bugetului Uniunii, alimentat din contribuțiile statelor membre. În unele cazuri, acești bani nu sunt apreciați la justa lor valoare de cei care beneficiază de ei, fiind considerați un drept implicit. În momentul așa-numitei evaluări la jumătatea perioadei, este absolut necesară impunerea de noi reguli în vederea realizării complementarității mai sus menționate.

2.2.6.

Al doilea set de instrumente îl reprezintă Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), care are ca scop realizarea așa-numitului plan Juncker, un mijloc financiar nou, orientat către piață și care oferă posibilitatea de sprijinire a capitalului de risc, mobilizând fonduri publice, bancare și private, și a cărui valoare mai poate fi încă majorată. Mecanismul de guvernanță creat trebuie să devină unul dintre elementele constitutive ale guvernanței axate pe dezvoltare. Sincronizarea acestor două sisteme de finanțare va trebui să fie realizată și la nivelul fiecărui stat membru.

2.2.7.

În comparație cu acestea, celelalte mijloace financiare funcționale sunt instrumente diversificate, ajustate la obiectivul ce trebuie îndeplinit, dar limitate ca amploare și cu obiective prea specifice. Cadrul proiectului european poate face obiectul unei coordonări sistematice și puternice.

2.2.8.

Până în prezent, mijloacele care pot contribui la realizarea obiectivelor, puține la număr, dar nelegate între ele, ale Strategiei Europa 2020, și care au în vedere ameliorarea coordonării, nu au fost puse în aplicare. Însă fără acestea este discutabil dacă coordonarea dezvoltării Uniunii poate fi asigurată în mod corespunzător. O altă sarcină a noului plan pentru perioada post-2020 va trebui să fie planificarea interacțiunii dintre diferitele instrumente.

2.2.9.

Cele 11 obiective tematice ale cadrului financiar multianual care reglementează executarea fondurilor ESI, respectiv cele 10 obiective principale ale planului Juncker, care nu se suprapun decât parțial cu setul de obiective menționate și reglementarea lor juridică și financiară respectivă, ar trebui să servească în prezent la realizarea Strategiei Europa 2020. La acestea ar trebui adăugate cele 17 criterii privind sustenabilitatea din cadrul ODD, definitorii pentru viitor. Procesul de planificare pentru perioada post-2020 va trebui să se concentreze pe un număr redus de obiective, clare și concise.

2.2.10.

În momentul de față, diferitele mecanisme asociate fiecărui obiectiv și variațiile în ceea ce privește termenele de începere și de finalizare continuă să aibă drept consecință faptul că niciunul dintre obiective nu este transparent și nici ușor de înțeles și de urmărit pentru sfera economică și socială și pentru societatea civilă. Lipsa sinergiilor și a reciprocității dintre diferitele obiective scade semnificativ eficiența și eficacitatea instrumentelor și a investițiilor. Trebuie consolidate sinergiile dintre FEIS și Strategia Europa 2020 reînnoită, elaborându-se o nouă strategie a UE pentru perioada 2030-2050 (Proiectul Europa).

2.2.11.

Fondurile structurale sunt prevăzute cu mecanisme de pregătire, punere în aplicare, analiză și control cu un puternic caracter birocratic, centralizat și descentralizat deopotrivă, iar implementarea lor este supravegheată de un mare număr de agenții la nivelul Uniunii. Comparativ, recentul mecanism de guvernanță al noului FEIS iese din cadrul Comisiei Europene și are o structură organizațională adecvată cerințelor mediului financiar și de investiții. Coordonarea celor două mari sisteme presupune introducerea unui instrument strategic și a unui sistem de guvernanță nou (2).

2.2.12.

Crearea unui nou sistem de guvernanță axată pe dezvoltare ar putea avea drept efect o coordonare puternică și colaborarea deschisă a partenerilor vizați.

2.2.13.

Pentru a îmbunătăți eficacitatea și eficiența fondurilor ESI, trebuie consolidată structura instituțională a parteneriatului, și deschisă tuturor cetățenilor europeni, în virtutea dreptului de participare publică. Acestora din urmă ar trebui să li se garanteze posibilitatea de a avea acces la informații pertinente și de a participa la deciziile privind planificarea și punerea în aplicare. De asemenea, ei ar trebui să-și poată face cunoscută opinia în ce privește proiectele de programe, de achiziții publice și rapoartele de evaluare.

3.1.

În mai multe avize, CESE a abordat deja principiul parteneriatului și a formulat propuneri detaliate în acest sens.

3.1.1.

În avizul său adoptat în 2010 (3), CESE a arătat că regulamentele în vigoare lasă o marjă prea mare de interpretare a conceptului de parteneriat la nivel național și că, prin urmare, Comisia Europeană, în calitate de gardian al principiului parteneriatului, ar trebui să aibă un rol mult mai puternic și mai proactiv. Comitetul a considerat că este esențial ca toate programele operaționale să le garanteze partenerilor resursele de asistență tehnică necesare pentru consolidarea capacităților. El a solicitat întoarcerea la programele de inițiative comunitare în domeniul inovării sociale și dezvoltării locale.

3.1.2.

În avizul său din 2012 (4), CESE a sprijinit inițiativa Comisiei Europene privind introducerea unui cod european de conduită în materie de parteneriat. El a transmis pe această cale preocupările societății civile organizate cu privire la nerespectarea principiului parteneriatului și a propus implementarea unui sistem de control al parteneriatului, gestionat chiar de parteneri. A propus condiționarea încheierii acordurilor de parteneriat cu statele membre de punerea în aplicare adecvată a codului de conduită și de completarea, în acest scop, a resurselor programelor operaționale prin stimulente financiare. Și-a reiterat, totodată, recomandările referitoare la consolidarea capacităților partenerilor.

3.2.

Legislația din domeniul politicii de coeziune prevede stabilirea unui cod european de conduită în materie de parteneriat (CECP), care să conțină bune practici și principii directoare.

3.3.

Experiențele privind implementarea CECP arată că unele state au îndeplinit doar formal cerințele din acest document în propriile procese de planificare națională, respectiv în transformarea structurii instituționale de punere în aplicare a fondurilor ESI.

3.4.

Într-o serie de țări, partenerii nu au avut suficient timp pentru a reacționa la documentele relevante. Partenerii nu au fost implicați în deciziile strategice principale, precum cele privind stabilirea priorităților sau alocarea fondurilor. Participarea activă nu a fost sprijinită prin metode sau instrumente specifice de comunicare și participare.

3.5.

Analiza efectuată de unele organizații neguvernamentale (5) a arătat că, în mai multe state, alegerea partenerilor în comitetele de monitorizare a respectat prevederile la nivel formal, dar nu au fost asigurate reprezentativitatea și acoperirea tematică din toate punctele de vedere. Schimbul de informații dintre autoritățile de guvernare și comitetele de monitorizare nu este corespunzător.

3.6.

Astfel, mai multe dintre comitetele de monitorizare nu au beneficiat de prezența unor reprezentanți ai autorităților responsabile de aspectele orizontale, precum ministerele de mediu. Autoritățile de guvernare nu se străduiesc să implice parteneri din societatea civilă, care reprezintă principiile orizontale, în planificarea caietelor de sarcini și în evaluarea propunerilor de proiecte.

3.7.

Intervențiile vizând consolidarea capacităților partenerilor sunt insuficiente în unele state. Astfel, majoritatea acestora se limitează la cursuri și la rambursarea cheltuielilor de călătorie, în timp ce mai multe dintre propunerile CECP, vizând de exemplu dezvoltarea de rețele și coordonarea, respectiv acoperirea cheltuielilor cu experții, necesare participării efective a partenerilor, rămân neaplicate.

3.8.

Comisia Europeană și statele membre nu au acordat suficientă atenție utilizării instrumentelor metodei de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (CLLD) în prima jumătate a perioadei bugetare.

3.9.

CESE apreciază că este necesară o evaluare completă a practicilor în materie de parteneriat. Această analiză trebuie să evalueze atât instituirea procedurilor de planificare, respectiv crearea structurii instituționale pentru punerea în aplicare, cât și măsura în care prezentul sistem de reglementare este capabil să creeze parteneriate eficiente. Partenerii trebuie implicați activ în procesul de evaluare.

28.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 487/7

Raportor:

domnul Adam ROGALEWSKI

1.1.

Este necesară lansarea unei dezbateri privind introducerea unei definiții comune europene a categoriei profesionale a furnizorilor de servicii de îngrijire la domiciliu în regim intern (îngrijitori care locuiesc la domiciliul persoanei asistate), prin care aceste servicii să fie recunoscute ca o formă de furnizare a îngrijirii la domiciliu. Definiția serviciilor de îngrijire în regim intern ar trebui să acopere condițiile de lucru ale lucrătorilor (angajați sau independenți) care locuiesc în reședințe private, a căror muncă presupune, în principal, furnizarea de servicii de îngrijire a persoanelor în vârstă și a persoanelor cu handicap. Îngrijitorii la domiciliu în regim intern, indiferent de statutul de independenți sau angajați, ar trebui încadrați în sistemul de îngrijire pe termen lung. Introducerea unei definiții comune a acestei categorii profesionale are ca scop recunoașterea existenței pe piața europeană a forței de muncă a îngrijitorilor la domiciliu în regim intern și îmbunătățirea calității serviciilor de asistență de lungă durată pe care le prestează aceștia.

1.2.

În scopul informării adecvate a procesului de elaborare a politicilor, Eurostat ar trebui să colecteze date adecvate referitoare la îngrijitorii la domiciliu în regim intern.

1.3.

CESE solicită Comisiei Europene să examineze situația acestor lucrători, printre altele în ce privește numărul, naționalitatea, statutul de migrant, mobilitatea transfrontalieră, integrarea efectivă pe piața forței de muncă și în sistemele de protecție socială, condițiile sociale și de muncă și calificările, precum și contribuția lor reală și potențială la economiile europene.

1.4.

CESE subliniază că personalul de îngrijire în regim intern ar trebui să fie tratat la fel ca alți lucrători din sectorul serviciilor de îngrijire. Acest lucru înseamnă că el ar trebui să se bucure de un nivel similar de protecție, de exemplu în ceea ce privește limitarea timpului de lucru (inclusiv a disponibilității pentru situații de urgență) și protecția împotriva falsei activități independente. Personalul de îngrijire în regim intern angajat nu trebuie exclus din reglementările relevante ale UE și ale statelor membre privind munca, respectiv cele privind, printre altele: remunerarea corespunzătoare, protecția sănătății și a siguranței, securitatea socială și dreptul la libertatea de asociere și de negociere colectivă.

1.5.

Deficitul de forță de muncă în sectorul îngrijirii pe termen lung în Europa ar trebui tratat în mod pozitiv, prin asigurarea unor condiții de muncă și a unei remunerări corespunzătoare, soluționarea lipsei de investiții, garantarea respectării principiilor liberei circulații, eliminarea barierelor care îi împiedică pe lucrători să își exercite drepturile și crearea căilor de acces pentru migranți la încadrare în muncă cu forme legale.

1.6.

CESE solicită Uniunii Europene să colaboreze îndeaproape cu statele membre pentru a coordona punerea la dispoziție a personalului de îngrijire în regim intern și mobilitatea acestuia, ca parte a unei abordări menite să consolideze capacitatea globală a sectorului de a furniza servicii de îngrijire de calitate. Măsurile specifice ar trebui să includă:

În plus, trebuie subliniat că propunerea Comisiei privind pilonul european al drepturilor sociale nu cuprinde nicio referire la situația îngrijitorilor la domiciliu în regim intern. Includerea drepturilor sociale ale acestora ar trebui avută în vedere în etapele ulterioare ale pregătirii acestui pilon, cu privire la care CESE elaborează în prezent un aviz.

1.7.

Statele membre ar trebui să se asigure că drepturile beneficiarilor serviciilor de îngrijire și ale lucrătorilor, inclusiv ale personalului de îngrijire în regim intern, sunt protejate. Măsurile specifice ar trebui să includă:

1.8.

CESE subliniază că sprijinul financiar pentru persoanele care se bazează pe îngrijitori în regim intern trebuie asigurat prin investiții publice adecvate pe termen lung și sustenabile.

1.9.

Sindicatele, angajatorii și organizațiile societății civile trebuie implicate în planificarea politicilor la nivelul statelor membre și al UE. Ar trebui promovat dialogul social și civil cu toate părțile interesate, de la toate nivelurile.

1.10.

CESE ar trebui să joace un rol activ în promovarea elaborării unor politici europene destinate susținerii îngrijitorilor, a beneficiarilor serviciilor de îngrijire și a familiilor acestora, printre altele prin organizarea unei conferințe privind viitorul serviciilor de îngrijire în regim intern în Europa.

2.1.

Deficitul de pe piața forței de muncă în sectorul asistenței medicale este o „bombă cu ceas”. Sectorul este în criză (3), iar deficitul va crește dacă nu se caută răspunsuri politice adecvate. Încă din anul 1994, serviciile de îngrijire au fost definite de către Comisia Europeană ca reprezentând un sector strategic. În anul 2010, Comisia Europeană a avertizat că, până în 2020, s-ar putea înregistra un deficit de două milioane de lucrători în domeniul asistenței medicale, dacă nu se întreprind acțiuni urgente pentru a acoperi un deficit de un milion de lucrători în domeniul îngrijirii pe termen lung (4).

2.2.

Personalul de îngrijire în regim intern reprezintă o categorie semnificativă din punct de vedere numeric, dar marginalizată, a forței de muncă în domeniul îngrijirii pe termen lung. Acești lucrători au o mobilitate crescută și sunt poziționați la baza ierarhiei forței de muncă din cadrul sectorului. Ei sunt deseori excluși din planificările în ce privește sectorul serviciilor de îngrijire pe termen lung, atât la nivel european, cât și la nivelul statelor membre.

2.3.

Nu se cunoaște numărul exact al îngrijitorilor în regim intern, din cauza lipsei datelor, ei fiind adesea omiși din sistemele de colectare a datelor. În condițiile în care forța de muncă din sectorul serviciilor de îngrijire este insuficient recunoscută și remunerată, personalul de îngrijire în regim intern este ignorat de către factorii de decizie de prea multă vreme.

2.4.

Îngrijitorii în regim intern sunt prezenți în toate statele membre. Mulți sunt migranți din țări terțe, în timp ce alții sunt cetățeni europeni care lucrează în țările lor de origine sau în străinătate. Unii își desfășoară activitatea în mod ilegal, ca migranții fără forme legale, în timp ce alții provin din migrația temporară sau circulară. Mulți dintre aceștia lucrează în condiții precare, desfășurând, de exemplu, o falsă activitate independentă.

2.5.

Deoarece, în prezent, nu există o definiție a categoriei profesionale a îngrijitorilor la domiciliu, situația lor este echivalată cu cea a lucrătorilor casnici (5). Conform OIM, în țările industrializate, munca personalului casnic, incluzând îngrijirea, reprezintă între 5 % și 9 % din totalul contractelor de muncă (6).

2.6.

Unele state membre au făcut progrese în ce privește legalizarea situației îngrijitorilor migranți fără forme legale și integrarea acestora, prin semnarea Convenției nr. 189 a OIM.

2.7.

CESE a contribuit deja la crearea de politici privind îngrijirea pe termen lung, prin elaborarea unor avize privind drepturile lucrătorilor casnici (7), necesitatea unor investiții sociale (8) și asistența socială pe termen lung și dezinstituționalizarea (9). Prezentul aviz se bazează pe aceste poziții, concentrându-se în mod specific asupra situației îngrijitorilor la domiciliu.

3.1.

Serviciile de îngrijire la domiciliu se află în creștere rapidă, sub influența unei preferințe tot mai marcate pentru îngrijirea la domiciliu, a costurilor din ce în ce mai prohibitive, pentru multă lume, ale îngrijirii în centre de îngrijire și asistență și a lipsei investițiilor adecvate în infrastructura sectorului serviciilor de îngrijire.

3.2.

Măsurile de austeritate adoptate în majoritatea statelor membre au redus infrastructura existentă, deja relativ limitată ca amploare, precum și oferta de forță de muncă în sectorul furnizării serviciilor de îngrijire pe termen lung. CESE consideră că investițiile în serviciile de îngrijire pe termen lung trebuie privite pozitiv, ca o oportunitate economică și un domeniu prioritar pentru crearea de locuri de muncă, sprijin social pentru familii și egalitatea de gen. Investițiile în acest sector sporesc nivelul de participare al forței de muncă și oferă o posibilă cale de ieșire din criza economică (10).

3.3.

Deficitul de forță de muncă în domeniul serviciilor de îngrijire este prezent în multe state membre. Angajarea de personal de îngrijire la domiciliu în regim intern, cu sau fără forme legale, reduce deficitul din sistemul de îngrijire pe termen lung. Sistemele de îngrijire din sudul Europei, în special, se bazează în mare măsură pe personalul de îngrijire în regim intern. În Italia, migranții care lucrează în regim intern reprezintă aproximativ trei sferturi din forța de muncă din domeniul îngrijirii la domiciliu (11).

3.4.

Țările din Europa Centrală și de Est sunt, de asemenea, afectate de penuria de forță de muncă din sectorul serviciilor de îngrijire, precum și de cererea tot mai mare de servicii de îngrijire în Europa de Vest. De exemplu, Polonia furnizează mulți lucrători în sectorul îngrijirii la domiciliu în regim intern în alte țări, în timp ce propria sa forță de muncă în sectorul îngrijirii la domiciliu scade. Aceste deficite sunt compensate prin venirea în Polonia a lucrătorilor din Ucraina și din alte țări din afara UE.

3.5.

În ciuda creșterii nivelului de conștientizare a importanței sectorului serviciilor de îngrijire pentru prosperitatea economică, contribuția serviciilor de îngrijire în regim intern la economia europeană nu este cuantificată și ar trebui să facă obiectul unei analize la nivel european.

3.6.

Numeroase femei din Europa sunt constrânse să-și îngrijească atât părinții, cât și copiii. Ele se bazează din ce în ce mai mult pe îngrijitori plătiți pentru această muncă. Într-o lume globalizată a forței de muncă pentru servicii de îngrijire, consecința este creșterea lanțurilor globale de îngrijire (12). Îngrijitorii migranți care se deplasează în căutarea unui loc de muncă au adesea nevoie să găsească personal de îngrijire pentru propriii membri ai familiei și angajează îngrijitori care provin din alte medii, deseori mai sărace.

4.1.

Statutul inferior al personalului de îngrijire în regim intern este consecința unei prejudecăți de gen, potrivit căreia munca de îngrijire este „o muncă pentru femei” slab calificate. Acesta este, de asemenea, consolidat de marginalizarea structurală a femeilor migrante. În diferite studii privind forța de muncă, lucrătorii casnici sunt clasificați ca fiind slab calificați sau necalificați. Cu toate acestea, un număr semnificativ de îngrijitori la domiciliu în regim intern posedă competențe și calificări care rezultă din ani de experiență sau programe nerecunoscute de formare și certificare. Îngrijitorii la domiciliu în regim intern trebuie adesea să demonstreze experiență de îngrijire și să aibă calificări înainte de a fi angajați, dar condițiile lor de muncă nu reflectă aceste competențe.

4.2.

Mulți dintre aceștia se află în situația de a lucra în condiții nereglementate și, adesea, își desfășoară activitatea în mod ilegal. În numeroase cazuri, ei nu-și pot exercita drepturile de lucrători și sunt exploatați. Condițiile pot lua forma sclaviei moderne: lucrătorii pot fi izolați, supuși violenței sau abuzului, obligați să muncească 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, fără a li se oferi condiții elementare de trai, cum ar fi un spațiu de viață personal. Alții desfășoară o falsă activitate independentă. În numeroase cazuri, inspectoratele de muncă și alte inspectorate de stat, precum și sindicatele, nu-i pot vizita pe îngrijitori la locul de muncă (de exemplu, în locuințe private).

4.3.

Măsurile de reglementare și legalizare a situației personalului de îngrijire în regim intern trebuie susținute, pentru a asigura căi legale de acces la serviciile de îngrijire. O astfel de abordare nu este cu totul nouă: Spania și Italia au reglementat situația a 500 000 de lucrători casnici începând din anul 2002 (13). Trebuie dezvoltate politici privind migrația forței de muncă care să le permită resortisanților țărilor terțe să lucreze cu forme legale în sectorul serviciilor de îngrijire, beneficiind de un tratament egal și de dreptul de a-și schimba angajatorul.

4.4.

Personalul de îngrijire în regim intern reprezintă una dintre secțiunile cele mai mobile ale forței de muncă din sectorul serviciilor de îngrijire pe termen lung. În general, îngrijitorii la domiciliu în regim intern din țările Europei Centrale și de Est sunt femei de vârstă medie, cu obligații familiale proprii (14). Se întâmplă frecvent ca personalului de îngrijire din aceste țări să lucreze maximum trei luni în țările Europei de Vest și apoi să se întoarcă în țările lor de origine.

4.5.

Migrația către alte țări a îngrijitorilor în regim intern care dispun de calificări profesionale reprezintă un „exod al lucrătorilor” semnificativ pentru țările de origine. Atunci când calificările lucrătorilor nu sunt recunoscute în țările-gazdă, acest fapt reprezintă o pierdere socială și economică, într-un moment în care se înregistrează deficite generale pe piața forței de muncă în sectorul sănătății, la nivel european și global.

4.6.

Toată această conjunctură reflectă faptul că drepturile îngrijitorilor la domiciliu în regim intern nu sunt protejate corespunzător, în temeiul cadrelor juridice existente la nivel european și la nivelul statelor membre.

4.7.

Îngrijitorii în regim intern ar trebui să fie încurajați și sprijiniți de statele membre să nu accepte să lucreze fără forme legale.

5.1.

Beneficiarii serviciilor de îngrijire și familiile acestora se confruntă cu dificultăți în găsirea îngrijitorilor. În majoritatea cazurilor, recrutarea lor are loc prin intermediul rețelelor informale de rude sau de prieteni. Adesea nu există o garanție suficientă a calității îngrijirii furnizate de către îngrijitorii recrutați în astfel de condiții. Familiile se confruntă adesea cu lipsa unor orientări clare în privința angajării în mod legal a îngrijitorilor.

5.2.

Beneficiarii și familiile acestora ar trebui să primească sprijin relevant din partea statului. Pe termen scurt, acesta ar trebui să includă o campanie de informare și sprijin continuu pentru aspecte referitoare la angajare și la drepturile sociale ale personalului de îngrijire în regim intern. Pe termen lung, statele membre ar trebui să ia măsuri pentru a asigura supravegherea și prezența unor intermediari, oferind asistență beneficiarilor pentru găsirea de personal de îngrijire în regim intern.

5.3.

Beneficiarilor serviciilor de îngrijire și familiilor acestora ar trebui să li se pună la dispoziție o serie de servicii de sprijin, în funcție de nevoile lor, de exemplu, servicii de îngrijire la domiciliu, fie cu normă redusă, fie cu normă întreagă. Toate sistemele de îngrijire trebuie să asigure condiții decente pentru personalul angajat sau contractat.

5.4.

Beneficiarii serviciilor de îngrijire și familiile lor ar trebui, de asemenea, încurajați să fie mai conștienți de nevoile îngrijitorilor la domiciliu în regim intern și să îi trateze ca pe niște lucrători care merită respect și au anumite drepturi. Îngrijirea este o muncă foarte solicitantă, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. Îngrijitorii la domiciliu în regim intern ar trebui să beneficieze de cazare adecvată și de un spațiu privat, iar în cazul îngrijitorilor angajați, limitele privind timpul lor de lucru, inclusiv serviciul de veghe, trebuie să fie respectate.

5.5.

În același timp, ar trebui să fie respectate drepturile beneficiarilor la îngrijire adecvată. Este, în special, cazul grupurilor vulnerabile și cel al persoanelor cu nevoi speciale, precum cele care suferă de demență.

6.1.

Un număr mare de întreprinderi mici, printre care agențiile de ocupare a forței de muncă, sunt tot mai active în sectorul îngrijirii în regim intern, alături de un amplu sector informal nereglementat.

6.2.

Sectorul serviciilor de îngrijire poate contribui la crearea de locuri de muncă decente la domiciliu și la creșterea economiei europene. Calitatea serviciului de îngrijire furnizat poate fi garantată numai în condițiile unor locuri de muncă de calitate.

6.3.

Lipsa reglementărilor referitoare la ocuparea forței de muncă la nivel transfrontalier în rândul îngrijitorilor la domiciliu în regim intern le permite anumitor întreprinderi să ofere prețuri mai mici pentru aceeași muncă, ceea ce contribuie la dumpingul social. Acest fenomen este evident îndeosebi în agențiile poloneze sau slovace, care trimit în Europa de Vest (15) personal de îngrijire în regim intern. Persistența acestei situații de concurență neloială aduce prejudicii lucrătorilor, angajatorilor și economiei europene.

7.

7.1.

Organizațiile de la nivelul comunităților, grupările religioase (16) și angajatorii din sectorul public și din cel privat joacă un rol central în furnizarea de îngrijire la diferite niveluri. Numeroase organizații de la nivelul comunităților au contribuit la regularizarea situației îngrijitorilor în regim intern migranți (17).

7.2.

Cu toate acestea, în numeroase state membre, sprijinul pentru îngrijire nu este adecvat. Criza economică recentă a avut ca rezultat subfinanțarea serviciilor de îngrijire în toată Europa, generând tendințe negative, precum deteriorarea calității îngrijirii și a condițiilor de lucru.

7.3.

Organizațiile de furnizori de servicii de îngrijire ar trebui finanțate în mod corespunzător, pentru a răspunde nevoilor din ce în ce mai mari de acest tip. Având în vedere experiența lor, aceste organizații trebuie implicate într-un dialog social și civil veritabil, care să ducă la un set de reglementări sectoriale privind modul în care îngrijirea ar trebui organizată și efectuată.

8.1.

Suedia este un bun exemplu de servicii de îngrijire de calitate, care implică toate părțile interesate. Acest sistem se bazează pe un nivel ridicat al susținerii publice, fiind finanțat prin impozitare (18). Sistemele de bonuri, precum cele existente în Franța și Belgia, au contribuit la oficializarea muncii casnice și, în unele cazuri, la îmbunătățirea condițiilor de muncă ale lucrătorilor din sectorul serviciilor casnice. În cazul Belgiei, serviciile de îngrijire sunt excluse din acest sistem (19).

8.2.

Austria a dezvoltat un sistem de îngrijitori în regim intern care desfășoară o activitate independentă, pentru a acoperi nevoia de îngrijire pe termen lung, și a instituit cerințele legale privind calitatea și condițiile-cadru pentru furnizarea de servicii. În 2015, s-au realizat îmbunătățiri în ceea ce privește standardele de calitate și transparența. Acest sistem este utilizat pe scară largă de către populația austriacă, dar este criticat de sindicatele din Austria pentru că aduce atingere standardelor de muncă.

8.3.

Având în vedere că modelele de bune practici pentru furnizarea de servicii de îngrijire de calitate nu sunt întotdeauna pe deplin transferabile către toate statele membre, o abordare holistică la toate nivelurile, care să implice toate părțile interesate, ar trebui coordonată la nivel european.

8.4.

CESE consideră că Uniunea Europeană ar trebui să monitorizeze oferta de personal de îngrijire în regim intern și mobilitatea acestuia pe teritoriul Europei și să promoveze abordări menite să îmbunătățească capacitatea globală a sectorului de a asigura servicii de îngrijire de calitate și de a crea locuri de muncă decente.

8.5.

Deficitul de forță de muncă din Europa în sectorul serviciilor de îngrijire trebuie să ocupe un loc prioritar în agenda UE. Trebuie să se acorde atenție îngrijitorilor la domiciliu în regim intern, care sunt, în mare măsură, ignorați de actualele paradigme politice.

28.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 487/14

Raportor:

domnul Lutz RIBBE

1.1.

Politica UE în materie de biodiversitate este un exemplu clasic de politică a promisiunilor nerespectate la nivel european și național, în ciuda faptului că au fost identificate și stabilite absolut corect atât problemele, cât și instrumentele necesare pentru soluționarea acestora.

1.2.

CESE atrage atenția cu privire la observațiile Comisiei cu privire la importanța protecției biodiversității, care este comparabilă cu obiectivele politicii climatice. Nu este vorba doar de conservarea speciilor de plante și de animale, ci chiar de mijloacele de existență a omenirii.

1.3.

CESE solicită aplicarea consecventă și imediată a Directivei privind conservarea păsărilor sălbatice și a Directivei habitate. CESE este de părere că și aplicarea consecventă și imediată a Directivei-cadru privind apa ar avea o contribuție considerabilă la o mai bună protecție a biodiversității.

1.4.

Statele membre trebuie să stabilească în cele din urmă necesarul financiar concret care decurge din punerea în aplicare a dreptului european, iar Comisia trebuie să asigure banii necesari. Finanțarea rețelei Natura 2000 prin fonduri UE și în primul rând prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) poate fi considerată în mare parte eșuată sub numeroase aspecte; prin urmare, CESE solicită introducerea unui post bugetar separat, care trebuie să fie pus la dispoziție pentru finanțarea rețelei Natura 2000.

1.5.

CESE solicită asigurarea coerenței între toate domeniile de politică cu impact asupra protecței biodiversității. În acest context, CESE se așteaptă ca evaluarea la jumătatea perioadei a „zonelor de interes ecologic” și, posibil, a politicii agricole comune să fie deja folosite pentru a asigura în viitor o utilizare a PAC mai focalizată pe atingerea obiectivelor de biodiversitate. CESE consideră că în acest sens este necesară o schimbare în ceea ce privește domeniul de aplicare și calitatea acestor obiective.

1.6.

Consolidarea infrastructurii verzi merită salutată în mod explicit. În acest context, CESE invită Comisia și statele membre să elaboreze și să pună în aplicare o strategie coerentă privind infrastructura verde. În plus, ar trebui ca rețelele trans-europene pentru infrastructura verde în Europa (TEN-G) să devină o investiție prioritară a UE. Și pentru aceasta este nevoie urgentă de alocare de fonduri.

1.7.

În ceea ce privește incoerența politicilor UE, constatată și criticată în numeroase rânduri de serviciile Comisiei, Consiliul Mediu, Parlamentul European, CoR și CESE, în ultimii ani nu s-a produs nicio schimbare fundamentală. Dar dacă propriile propuneri pentru rezolvarea problemelor în materie de biodiversitate nu sunt luate în serios și nu sunt aplicate, nu este de mirare că a) nu apar rezultatele dorite și b) cei afectați și societatea în general sunt dezamăgiți.

1.8.

Privind retrospectiv, diversele strategii și programe ale UE în materie de biodiversitate din anii 1998, 2001, 2006 și 2010, care au descris problemele exact și au prezentat și instrumente corespunzătoare trebuie, așadar, să fie considerate în mare măsură inutile, întrucât acestea nu au fost capabile să concretizeze promisiunea politică și să pună capăt pierderii biodiversității cauzate de societate.

1.9.

Prin urmare, CESE constată din nou, așa cum a făcut-o deja în multe dintre avizele sale anterioare privind politica UE în materie de biodiversitate, că lipsește voința politică, și nu cadrul juridic. Nu este necesară o modificare a bazelor legale existente.

2.1.

După ce în strategia în materie de biodiversitate adoptată în 1998 (1) s-a constatat faptul că „în decursul secolelor biodiversitatea bogată din Uniunea Europeană … s-a redus din cauza intervenției umane” și că „în ultimele decenii … această intervenție a luat proporții enorme”, în anul 2001, în strategia de dezvoltare durabilă adoptată de Consiliul European, (Strategia „Göteborg”) au fost formulate obiective clare în domeniul biodiversității, și anume stoparea pierderii biodiversității în UE până în 2010 și refacerea habitatelor și ecosistemelor naturale.

2.2.

Pentru realizarea acestor obiective, în anul 2001 s-a publicat un plan de acțiune privind biodiversitatea (2), urmat în mai 2006 (3) de un alt plan de acțiune privind biodiversitatea, care însă nu prezenta diferențe mari de conținut față de primul.

2.3.

În martie 2010, șefii de stat și de guvern din UE au fost nevoiți să recunoască faptul că nu își vor ține promisiunea din 2001, în ciuda diferitelor planuri de acțiune, care de fiecare dată au fost evaluate de CESE ca fiind corespunzătoare și cu finalitatea scontată.

2.4.

Ulterior, pe baza Comunicării Comisiei „Opțiuni pentru o perspectivă și un obiectiv post-2010 în materie de biodiversitate la nivelul UE” (4) s-a adoptat o nouă „strategie a UE în domeniul biodiversității pentru 2020” (5), care însă, în esență, nu a făcut decât să reia cerințele și instrumentele planurilor de acțiune anterioare și a amânat obiectivul stabilit inițial pentru anul 2010 pe anul 2020.

2.5.

În cadrul acesteia se proclamă în mod optimist că „strategia UE privind biodiversitatea pentru 2020 […] (stabilește) drumul pe care UE trebuie să îl urmeze pentru a-și realiza propriile obiective în materie de biodiversitate, precum și pentru a-și respecta angajamentele globale”.

2.6.

Comitetul a exprimat o opinie critică privind strategia (6): printre altele, și-a manifestat îngrijorarea profundă și cu privire la faptul că „până în prezent, factorul politic nu a avut puterea sau voința de a pune în practică măsurile a căror necesitate este recunoscută de ani buni, cu toate că însăși comunicarea reamintește în mod clar că societatea și economia profită deopotrivă de o politică strictă privind biodiversitatea. După 32, respectiv 19 ani de la intrarea lor în vigoare, nici măcar principalele directive ale UE privind protecția mediului nu au fost puse în întregime în aplicare de către statele membre.”

2.7.

La acel moment, pentru CESE a rămas „neclar cum poate fi depășită lipsa de până acum a voinței politice. În acest sens, strategia privind biodiversitatea nu reprezintă un progres real. Dezbaterile purtate în cadrul Consiliului de Miniștri pe marginea acestei comunicări arată că integrarea politicii privind biodiversitatea în celelalte domenii politice este departe de a fi realizată”.

2.8.

Deja de atunci Comitetul a susținut că este de maximă importanță ca în cadrul reformelor politice iminente la acea vreme (de exemplu în domeniul pescuitului, al politicii agrare, al transporturilor, al energiei și al coeziunii) să fie realizată o legătură strânsă cu strategia privind biodiversitatea. CESE a observat că există încă deficite considerabile și astfel a ajuns la concluzia că „…Comisia trebuie să ia mai în serios propria ei strategie privind biodiversitatea!”.

2.9.

Din afirmația formulată în noua strategie a UE în materie de biodiversitate potrivit căreia ar fi fost găsit drumul corect pentru a opri în cele din urmă pierderea biodiversității, după doar 4 ani nu a mai rămas mare lucru. Acest lucru reiese foarte clar din evaluarea la jumătatea perioadei a strategiei în materie de biodiversitate (7).

3.1.

Strategia în sine include un total de șase obiective individuale clar definite cu un total de 20 de măsuri. Evaluarea la jumătatea perioadei arată:

3.1.1.

privind obiectivul 1 („Stoparea deteriorării stării tuturor speciilor și habitatelor vizate de legislația UE privind natura și realizarea unei îmbunătățiri semnificative și cuantificabile a situației acestora […]”), că, deși au fost realizate unele progrese, acestea sunt prea lente pentru a atinge obiectivul. Lipsește mai ales finalizarea rețelei Natura 2000 în zonele marine, asigurarea gestionării eficace a siturilor Natura 2000 și furnizarea resurselor financiare necesare pentru susținerea rețelei Natura 2000. Și chiar dacă rețeaua Natura 2000 terestră este acum „în esență” completă, în anul 2012 au existat planuri de gestionare pentru numai 58 % din siturile Natura 2000, respectiv astfel de planuri erau în curs de dezvoltare;

3.1.2.

privind obiectivul 2 („Menținerea și ameliorarea ecosistemelor și a serviciilor aferente prin crearea unei infrastructuri ecologice și refacerea a cel puțin 15 % din ecosistemele degradate până în 2020), că prin măsurile adoptate până în prezent „…nu a fost stopată încă tendința de degradare a ecosistemelor și a serviciilor”;

3.1.3.

privind obiectivul 3 („Creșterea contribuției agriculturii și silviculturii la menținerea și sporirea biodiversității”), că nu există „niciun progres considerabil” și că „declinul continuu al stării speciilor și habitatelor de importanță la nivelul UE asociate agriculturii indică faptul că trebuie făcute eforturi mai mari pentru a conserva și a îmbunătăți biodiversitatea în aceste zone. Politica agricolă comună (PAC) trebuie să joace un rol esențial în acest proces, în interacțiune cu politicile de mediu relevante”. În prezent există o serie de instrumente în acest sens, acestea trebuie să fie accesate „pe o scară suficient de mare” de către statele membre. Numai dacă sunt puse în aplicare „la scară mai largă”, acestea ar putea repune UE pe drumul cel bun pentru a atinge obiectivul până în 2020. În general, sunt necesare „eforturi sporite”;

3.1.4.

privind obiectivul 4 („Asigurarea utilizării durabile a resurselor piscicole”), că „s-au înregistrat progrese importante în ceea ce privește instituirea cadrului de politică… punerea în aplicare a politicilor a fost inegală pe teritoriul UE și asigurarea realizării obiectivelor conform calendarului este supusă în continuare unor provocări majore. Puțin peste 50 % din stocurile pentru care s-a realizat o evaluare a producției maxime durabile au fost exploatate în mod durabil în 2013”. Speciile și ecosistemele marine se află în continuare în declin în toate (!) mările Europei;

3.1.5.

privind obiectivul 5 („Combaterea speciilor alogene invazive”), că acesta este singurul obiectiv în privința căruia UE consideră că este „pe drumul cel bun” și se așteaptă ca obiectivul pentru 2020 să poată fi realizat;

3.1.6.

privind obiectivul 6 („Contribuția la evitarea pierderii biodiversitățiii globale”), că „progresele sunt însă insuficiente pentru a reduce impactul modelelor de consum ale UE asupra biodiversității mondiale” și că „eforturile existente ar putea să nu fie suficiente pentru a îndeplini obiectivele Aichi în materie de biodiversitate până la termenele stabilite”.

3.2.

Această evaluare intermediară dezamăgitoare a fost prezentată exact în momentul în care Comisia Europeană lua în considerare posibilitatea de a revizui complet cele mai importante directive ale UE privind conservarea naturii, și anume Directiva din 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice, și Directiva din 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică.

3.3.

Rapoartele de expertiză (8) privind verificarea adecvării Directivei privind conservarea păsărilor sălbatice și a Directivei privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică confirmă ceea ce CESE repetă insistent de ani de zile: cadrul legal este suficient și nu poate fi invocat ca motiv pentru neîndeplinirea obiectivelor în materie de biodiversitate. Deficiențele majore sunt cauzate de nepunerea în aplicare, de lipsa unui buget dedicat protecției naturii și de incoerența politicii UE.

4.1.

CESE repetă că în UE „în ceea ce privește conservarea biodiversității, nu ducem lipsă de legi, directive, programe, proiecte de model, declarații politice sau manuale, ci de punere în aplicare și de acțiuni concertate pe toate nivelurile politice de acțiune”. Această afirmație este confirmată nu numai de studiul de evaluare, ci și prin concluziile Consiliului Mediu din 16 decembrie 2015 (9), care în esență nu se deosebesc de concluziile Consiliului Mediu din 2011. Atât timp cât directivele nu sunt puse în aplicare pe deplin, resursele financiare puse la dispoziție sunt insuficiente sau nu sunt suficient folosite, și atât timp cât celelalte domenii de politică ale UE nu sunt aliniate coerent la necesitățile biodiversității, nu poate fi atins succesul dorit.

4.2.

Noi documente de strategie sau de acțiune și/sau revizuirea cadrului legal nu schimbă cu nimic această realitate și nu fac decât să mimeze o activitate politică care nu duce nicăieri, dacă problemele propriu-zise de nepunere în aplicare nu sunt soluționate.

4.3.

Pentru a avea succes în ceea ce privește biodiversitatea, sunt necesare mai multe abordări.

4.4.1.

Rețeaua Natura 2000 este de o importanță absolut crucială pentru conservarea „clasică” a naturii, adică, de exemplu, pentru conservarea de specii rare de animale și plante și a unor habitate unice (precum turbării, suprafețe uscate, rămășite ale unor formațiuni de păduri virgine etc.). Aceasta se bazează în principal pe Directiva privind conservarea păsărilor sălbatice adoptată în 1992 și pe zonele de protecție a păsărilor stabilite prin Directiva privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică adoptată în 1979.

4.4.2.

Odată cu adoptarea în special a Directivei habitate, atât statele membre, cât și Comisia UE au făcut două promisiuni:

4.4.3.

Prin urmare, rețeaua ar fi trebuit să fie finalizată în anul 1995, în urmă cu peste 20 de ani (!). Între timp s-au desemnat cele mai multe zone și 18 % din suprafața statelor UE a fost desemnată ca sit Natura 2000, însă doar desemnarea nu este suficientă. Pentru multe dintre zone încă nu există nicio protecție juridică permanentă, și doar pentru ceva mai mult de jumătate din zone există planuri de gestionare sau de management. Însă, atât timp cât pentru cetățeni și autorități, și în special pentru proprietarii și utilizatorii de terenuri nu este clar ce este permis sau interzis, nu se poate asigura o protecție eficientă a naturii și nici nu se poate acorda nicio compensație pentru eventuale restricții de utilizare.

4.4.4.

Este elocvent faptul că, la 19 decembrie 2011, Consiliul Mediu a solicitat statelor membre – și astfel sie însuși – „să încheie, în timp util, instituirea rețelei Natura 2000, să elaboreze și să pună în aplicare planuri de gestionare sau alte instrumente echivalente, … stabilind astfel o bază solidă pentru planificarea strategică în vederea punerii în aplicare ulterioare a cadrului financiar multianual 2014-2020”. Ceea ce de fapt ar fi trebuit să fie finalizat cu 20 de ani în urmă a fost solicitat din nou în 2011, „în timp util”, și nu este finalizat nici până astăzi!

4.4.5.

Prin urmare, la 16 decembrie 2015, Consiliul Mediu a solicitat din nou statelor membre și implicit sie însuși, de data aceasta chiar „imperativ”, „să încheie instituirea rețelei Natura 2000”.

4.5.1.

Comisia, Consiliul Mediu și Parlamentul European (11) subliniază pe bună dreptate că biodiversitatea nu se limitează numai la protecția unor specii de animale și plante și a habitatelor, ci implică și bazele producției și mijloacele de subzistență ale oamenilor. Doar unul dintre numeroasele exemple în acest sens este polenizarea prin insecte, precum albinele sau fluturii, a cărei valoare economică este incomensurabilă – nu numai pentru agricultură. Totuși Comisia a trebuit să admită că „serviciile ecosistemice din Europa fie se află într-o situație ambiguă, fie s-au degradat – adică nu mai pot oferi o calitate și cantitate optime de servicii de bază, precum polenizarea culturilor, aer și apă curate…” (12).

4.5.2.

Conservarea (performanței) polenizatorilor sau a decompozitorilor, dar și a multor alte specii nu se poate face prin axarea preocupărilor exclusiv pe desemnarea de arii protejate. Politica UE privind biodiversitatea trebuie să formuleze, prin urmare, și o abordare cuprinzătoare, care să nu se limiteze la ariile protejate, coerența cu politica privind destinația terenurilor jucând un rol esențial în acest sens.

4.5.3.

În acest context este foarte corect că atât Comisia, cât și Consiliul subliniază repetat importanța deosebită a sectorului agricol, de exemplu, cel mai recent în evaluarea la jumătatea perioadei. Consiliul „ia act cu îngrijorare de faptul că agricultura exercită una dintre cele mai pronunțate presiuni asupra ecosistemelor terestre și că, până în 2012, nu s-a înregistrat niciun progres măsurabil în situația habitatelor și speciilor aferente agriculturii vizate de Directiva privind habitatele și regretă declinurile semnificative ale populațiilor de păsări de câmp și de fluturi de câmp, precum și ale serviciilor de polenizare, care scot în evidență presiunea continuă exercitată de anumite practici agricole, precum anumite modalități de abandon și intensificarea exploatării terenurilor agricole” (13).

4.6.1.

În Strategia UE pentru 2020 în materie de biodiversitate a fost subliniat faptul că aceasta „face parte integrantă din Strategia Europa 2020” (14), dar termenii „biodiversitate”, „habitate”, „conservarea naturii” sau „protejarea speciilor”, precum și „protejarea diversității resurselor genetice” sau „ecosistem” nu apar nici măcar o singură dată în Strategia Europa 2020. Numai termenul „diversitatea speciilor” este menționat de două ori pe scurt, și numai în idei scurte, la subiectul „utilizarea eficientă a resurselor”. Prin urmare, este de neînțeles pentru CESE cum a ajuns Comisia Europeană să dea această declarație, când politica sa reală dovedește exact contrariul.

4.6.2.

Altfel, Strategia Europa 2020 ar fi exact cadrul adecvat pentru abordarea problemei, după ce strategia de dezvoltare durabilă a UE din 2001 a devenit practic inexistentă din punct de vedere politic. CESE a cerut de multe ori miniștrilor economiei și ai finanțelor să se gândească la relevanța economică a declinului biodiversității (15). Acest lucru încă nu s-a întâmplat.

4.6.3.

Deoarece obiectivele directivelor UE privind conservarea naturii și strategia UE în materie de biodiversitate corespund, deopotrivă, și obiectivelor stabilite pe plan internațional [cum ar fi obiectivele Aichi în cadrul Convenției privind diversitatea biologică (CBD) sau obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD)], este imperativ ca politica privind biodiversitatea să fie integrată cuprinzător în strategia de punere în aplicare a ODD, respectiv într-o nouă strategie UE de dezvoltare durabilă.

4.6.4.

Însă, până în prezent, politica privind biodiversitatea este considerată încă de multe servicii ale Comisiei și de unele Consilii de Miniștri ai UE mai degrabă ca un domeniu politic concurent, care blochează parțial sau îngreunează dezvoltarea economică, și, în plus, blochează fonduri.

4.6.5.

Este de necontestat: există conflicte între diversele cerințe de utilizare și ocazional sunt prevenite intervenții în mediul natural, de exemplu, prin directivele de conservare a naturii. Protecția naturii constă însă tocmai în acest lucru, sarcina statului fiind aceea de a asigura un echilibru între utilizarea economică și conservarea resurselor naturale. În acest sens, nu există nicio deosebire între conservarea naturii și alte domenii de politică în care jocul liber al forțelor pieței este supus unor măsuri de reglementare.

4.6.6.

Este cunoscut faptul că nu există nicio coerență reală între politica clasică economică și de mediu. Încă din 2006, CESE „… critică faptul că între aspirații și realitate există o discrepanță semnificativă” și că „deciziile publice de planificare și programele de sprijin cauzează adesea și mai mult punerea în pericol a biodiversității” (16).

4.6.7.

Principalul motiv pentru apariția acestui conflict între obiective este contradicția dintre impunerea intereselor individuale, în special, a intereselor economice, și a interesului general. Declarațiile UE de până în prezent trebuie interpretate ca venind în sprijinul interesului general al protejării biodiversității. În consecință, UE ar trebui să definească orientări clare pentru limitarea unor astfel de interese economice care contravin protecției biodiversității și să impună respectarea acestora.

4.7.1.

CESE a abordat în mod repetat relația dintre agricultură, politica agricolă comună și biodiversitate și a constatat că pierderea treptată, dar masivă și continuă a biodiversității se produce chiar dacă majoritatea fermierilor respectă legile în vigoare. Pierderea se produce, prin urmare, în cadrul legii, în exercitarea așa-numitei bune practici profesionale. Situația nu poate fi schimbată prin reformarea legislației în materie de conservare, ci numai prin schimbarea practicilor de aplicare, corelată cu schimbarea politicii de finanțare. CESE face trimitere, în acest context, la Avizul din proprie inițiativă privind reforma politicii agricole comune în 2013 (17), în care se prezintă pe larg schimbările considerateă necesare de către Comitet.

4.7.2.

Comisia cunoaște foarte bine importanța sectorului agricol și afirmă că „politica agricolă comună (PAC) este instrumentul politic cu cel mai mare impact asupra biodiversității în zonele rurale. […] Una din piedicile în calea menținerii biodiversității a constituit-o abolirea obligativității de scoatere din circuitul agricol (18). Astfel, politica agricolă intră încă deseori în contradicție cu politica în materie de biodiversitate, deși unele părți din PAC, în special programele de agromediu din pilonul 2, arată modul în care aceste conflicte ar putea fi rezolvate.

4.7.3.

Retragerea terenului din producția agricolă comercială nu a fost introdusă la mijlocul anilor 80 pentru a ameliora stabilitatea ecologică a peisajelor culturale, ci cu scopul reducerii surplusului. Cu toate acestea, odată cu reforma PAC din 2013, a revenit ideea de a exploata mai puțin intensiv o parte din terenurile agricole. În contextul „ecologizării” PAC, „zonele de interes ecologic” au devenit obligatorii. Au existat însă discuții aprinse privind: (a) domeniul de aplicare a conceptului de „interes ecologic”; și (b) ce se înțelege prin acest concept.

4.7.4.

De exemplu, cultivarea legumelor sau culturile în scop comercial au fost definite ca fiind de „interes ecologic”. Deși creșterea suprafețelor pe care se cultivă legume sau culturi în scop comercial este binevenită în principiu, aceste măsuri nu vor contribui în mod real la sporirea biodiversității. Iar faptul că utilizarea pesticidelor în zonele de interes ecologic este parțial permisă este diametral opus intenției de ecologizare a politicii agricole: pesticide nu contribuie la creșterea biodiversității, ci la reducerea acesteia.

4.7.5.

Comisia ar trebui să facă cât mai rapid o primă evaluare a efectului măsurilor adoptate, mai ales că „ecologizarea” a fost una dintre principalele justificări pentru menținerea plăților agricole din bugetul UE.

4.7.6.

Pe de altă parte, pornind de la aceste premise, politicile transversale ale UE, și în special cele legate de cercetare-dezvoltare și inovare, ar trebui să ia în considerare și să acorde o atenție deosebită contribuției pe care o pot aduce la îmbunătățirea biodiversității în UE cercetarea, dezvoltarea și inovarea aplicate în agricultură.

4.8.1.

Directiva habitate are un punct slab de natură tehnică major: la articolul 10 se subliniază în mod explicit importanța interconectării caracteristicilor peisajului, dar îi lipsește un mecanism obligatoriu, care ar avea ca rezultat o rețea ecologică coerentă a biotopurilor în Europa. În comunicarea sa privind „infrastructura verde”, Comisia a prezentat un posibil mod de compensare a acestor lipsuri prin investiții în conservarea și restaurarea infrastructurii verzi atât la scară largă, cât și la scară mică. În acest context este deosebit de important să se adopte și să se pună în aplicare o strategie coerentă pentru infrastructura verde. Aceasta ar trebui să includă, în orice caz, ca element de bază, un cadru metodologic și un instrument financiar pentru rețelele transeuropene pentru biodiversitate (TEN-G). Acest lucru se aplică atât la scară largă, cât și la scară mică, de exemplu în peisajele agricole.

4.9.1.

În multe state membre și țări candidate se produc în continuare distrugeri grave ale naturii. Pentru a numi doar câteva exemple:

4.9.2.

În România, suprafața pădurilor naturale virgine la momentul aderării la UE era de peste 2 000 km2. Aceste suprafețe sunt desemnate aproape în totalitate ca situri Natura 2000. Între timp, au fost documentate numeroase tăieri pe scară largă în pădurile virgine din România și, astfel, s-a pierdut iremediabil un patrimoniu natural european.

4.9.3.

Ecosistemele râurilor din Balcani, în special în țările din Balcanii de Vest, sunt de departe cele mai valoroase din Europa. Aproximativ o treime din râurile din fostele state iugoslave și din Albania au o dinamică naturală și mai pot fi denumite râuri naturale. Printr-o planificare documentată a mai mult de 2 700 (!) de hidrocentrale, cel puțin o treime din acestea în zonele naturale protejate, sunt amenințate dinamica naturală și biodiversitatea tuturor râurilor din Balcani. Pentru finanțarea acestor proiecte sunt utilizate fonduri publice. În aproape toate statele membre ale UE, biodiversitatea din aproape toate râurile a fost prejudiciată masiv și, pentru a fi recuperată, vor trebui alocate acum sume considerabile, inclusiv în cadrul punerii în aplicare a Directivei-cadru a UE privind apa.

4.9.4.

Numeroase specii de păsări, care sunt enumerate în anexa I la Directiva privind conservarea păsărilor sălbatice, și prin urmare, beneficiază de protecție în cadrul UE, sunt vânate fără milă în țările candidate din Balcani, vânătoarea de păsări fiind o problemă nerezolvată în multe state membre. Vânătoarea de lopătari, cocori, cormorani mici și rațe roșii, pentru a numi doar câteva specii, duce la scăderea capacității de reproducere a acestor specii în UE.

4.10.1.

O altă problemă abordată în evaluarea la jumătatea perioadei și în Concluziile Consiliului este finanțarea, nu numai a rețelei Natura 2000, dar și a acesteia. Într-o comunicare a Comisiei din anul 2004 (19), se făcea referire la finanțarea rețelei în ceea ce privește: (a) nivelul resurselor necesare în acest scop; precum și (b) bugetul din care se vor aloca fondurile. S-a stabilit atunci o contribuție în valoare de aproximativ 6,1 miliarde de euro pe an și s-a decis să nu se deschidă o linie de finanțare proprie sau să se extindă în mod corespunzător programul Life, ci să se utilizeze în principal al doilea pilon al PAC și alte fonduri ale UE.

4.10.2.

CESE a declarat la acel moment că are îndoieli cu privire la sumă și a considerat „absolut necesară prezentarea unui calcul detaliat al costurilor cât mai repede posibil. CESE se îndoiește, de exemplu, că suma de 0,3 miliarde de euro pentru noile state membre [pentru UE (15): 5,8 miliarde de euro] va fi suficientă” (20).

4.10.3.

Până în prezent nimic nu s-a schimbat, este vorba în continuare de aceeași sumă. Statele membre responsabile și Comisia nu au reușit până acum să clarifice acest aspect.

4.10.4.

La acel moment, CESE a atras atenția asupra riscului ca finanțarea măsurilor Natura 2000 de la pilonul 2 să concureze cu alte măsuri pentru dezvoltarea rurală (21). Acest lucru a fost confirmat în două privințe: pe de o parte, plățile din pilonul 2 din perioada de finanțare 2007-2013 au fost reduse cu 30 % față de perioada de finanțare anterioară, pe de altă parte, Curtea de Conturi a Uniunii Europene și Consiliul Mediu atrag pe drept atenția asupra faptului că „statele membre nu au identificat în toate cazurile Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) ca fiind un posibil instrument de promovare a biodiversității, în timp ce potențialul său pentru finanțarea programului Natura 2000nu a fost realizat în mod satisfăcător” (22).

4.10.5.

Prin urmare, Comisia Europeană (23) a constatat că Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală rămâne cea mai importantă sursă de finanțare din partea UE pentru Natura 2000 și pentru biodiversitatea din UE, dar că „se asigură doar 20 % din totalul fondurilor necesare pentru administrarea zonelor protejate din Europa, inclusiv a rețelei Natura 2000”.

4.10.6.

Prin urmare, se impune urgent să se stabilească necesarul financiar exact pentru punerea în aplicare a directivelor UE privind conservarea naturii și să se ofere resursele corespunzătoare – alocate în cadrul unei linii bugetare specifice (de exemplu, într-un buget LIFE extins).

4.11.1.

Deficiențele de punere în aplicare a Strategiei UE în domeniul biodiversității, în special în cazul rețelei Natura 2000, pot fi puse, în parte, pe seama unei colaborări și participări insuficiente a societății civile în respectivele zone protejate. Desemnarea zonelor protejate trebuie considerată în primul rând un act administrativ, care trebuie realizat în deplină conformitate cu principiile statului de drept. Cu toate acestea, în elaborarea și punerea în aplicare a planurilor de gestionare și de conducere ar trebui implicați îndeaproape proprietarii de terenuri, utilizatorii acestora, organizațiile de protecție a naturii și comunitățile. Nu așa s-a procedat, în multe cazuri, iar aceasta a condus la neîncredere și ostilitate față de politica UE în materie de biodiversitate.

28.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 487/24

Raportor:

doamna Tellervo KYLÄ-HARAKKA-RUONALA

1.1.

Acordul de la Paris reprezintă un angajament global binevenit în ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice. Ceea ce rămâne de făcut este să se asigure faptul că acordul este ratificat, pus în aplicare și dezvoltat în continuare. În prezentul aviz, CESE își prezintă opiniile cu privire la principalele abordări pe termen lung care vizează o lume neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, astfel cum se solicită în acord.

1.2.

Provocările globale viitoare impun o schimbare majoră în abordarea Uniunii Europene. În loc să se concentreze doar pe propriile emisii de gaze cu efect de seră, UE ar trebui să ia în considerare modul în care poate contribui la atingerea celor mai ample beneficii pentru climă dintr-o perspectivă globală. Prin urmare, CESE solicită Comisiei Europene să elaboreze o strategie pe termen lung cu privire la modalitățile de creștere și de maximizare a impactului pozitiv asupra climei (carbon handprint) la nivel global (1) al UE.

1.3.

UE ar trebui, de asemenea, să acționeze în mod ambițios pentru găsirea de soluții avantajoase sub toate aspectele – economice, sociale și de mediu. Prin urmare, CESE îndeamnă Comisia să elaboreze strategia în domeniul climei într-un mod care să contribuie la consolidarea economiei UE și la sporirea bunăstării cetățenilor ei, atenuând, în același timp, schimbările climatice.

1.4.

Existența unui angajament la nivel mondial este esențială pentru obținerea unui impact semnificativ asupra climei și pentru a se evita relocarea emisiilor de carbon, a investițiilor și a locurilor de muncă. CESE solicită Comisiei să continue să se implice într-o diplomație activă în domeniul climei, cu scopul de a intensifica punerea în aplicare pe scară largă a Acordului și de a încuraja țările cu economii puternice să își asume angajamente la un nivel la fel de ambițios ca și UE. CESE solicită, de asemenea, Comisiei să integreze considerațiile legate de climă în toate domeniile de politică externă, în special în domeniul comerțului și al investițiilor și în cel al cooperării pentru dezvoltare.

1.5.

În ceea ce privește măsurile practice, UE poate contribui cu succes la combaterea schimbărilor climatice mai ales prin exportul de tehnologii și soluții pentru reducerea emisiilor și dezvoltarea absorbanților de carbon, precum și prin furnizarea pe piața mondială de produse cu emisii mai mici în raport cu produsele concurenților săi. Prin urmare, CESE solicită încurajarea susținută a inovării – de la cercetare la pătrunderea pe piață –, astfel încât UE să se poziționeze pe un loc de frunte la nivel mondial în ce privește soluțiile în materie de climă. Trebuie să se acorde o atenție deosebită potențialului IMM-urilor.

1.6.

În ceea ce privește dimensiunea internă a politicii privind clima, UE ar trebui să-și propună să devină o „uniune în domeniul climei”, care să fie axată pe acțiune, eficace și credibilă în măsurile sale interne. În prezent, toate eforturile trebuie să se axeze pe punerea în aplicare a deciziilor luate până acum, Comisia și statele membre jucând fiecare propriul său rol în această privință.

1.7.

În plus, CESE solicită Comisiei să își bazeze strategia pe termen lung pe o abordare integrată. Calea de urmat ar trebui să fie concepută în contextul „uniunilor” pieței unice, inter-corelate, în special al celor din domeniile energiei, transporturilor, digitalizării, industriei, agriculturii, capitalurilor și inovării. Va trebui să se acorde o atenție specială provocărilor legate de sistemele alimentare durabile și rolului absorbanților de carbon.

1.8.

În cadrul punerii în aplicare a obiectivelor stabilite de Acordul de la Paris ar trebui să se exploateze la maximum mecanismele de piață. Instituirea unui sistem la nivel mondial pentru stabilirea prețurilor emisiilor de carbon ar fi o modalitate neutră și eficace de a coopta toți actorii de pe piață. CESE încurajează Comisia să exploreze în mod activ diferite căi și pași de urmat și să stabilească contacte cu alte țări în vederea trecerii la un sistem de stabilire a prețurilor la nivel mondial pentru emisiile de carbon.

1.9.

Calea de urmat după Acordul de la Paris pentru a se trece la o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon este extrem de dificilă. Pentru a gestiona tranziția într-un mod just și controlat, și pentru a ajuta întreprinderile și cetățenii să se adapteze la schimbări și să dezvolte soluții și competențe noi, trebuie să se introducă măsuri de ajustare corespunzătoare ca parte a strategiei în domeniul climei.

1.10.

Partenerii din societatea civilă sunt cei vor concretiza trecerea la o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon prin acțiunea lor pe teren, în timp ce rolul factorilor de decizie politică este de a le oferi un mediu propice și finanțare, inclusiv activități de sensibilizare cu privire la toate oportunitățile de finanțare disponibile. Trebuie să se dezvolte o guvernanță pe mai multe niveluri, care să faciliteze acțiunile societății civile de combatere a schimbărilor climatice și să elimine obstacolele cu care se confruntă. CESE se așteaptă să fie implicat pe deplin în dezvoltarea acestei infrastructuri multiparticipative, precum și în pregătirea strategiei pe termen lung a UE în domeniul climei.

2.1.

Rezultatul Conferinței de la Paris privind schimbările climatice (COP21) a constat într-un acord la nivel global având ca obiectiv crearea în toate țările a condițiilor care să permită limitarea încălzirii globale la mult sub 2 oC și continuarea eforturilor de limitare a creșterii temperaturii la 1,5 oC peste nivelurile preindustriale. Acest lucru va necesita o scădere drastică a emisiilor la nivel mondial și va impune o schimbare radicală în cadrul societăților.

2.2.

Provocările globale viitoare impun o modificare din temelii a abordării Uniunii Europene privind atenuarea schimbărilor climatice. Este esențial ca UE să facă eforturi considerabile pentru a avea un impact eficace la nivel mondial. Prin urmare, UE ar trebui să se străduiască să își sporească impactul pozitiv asupra climei, și nu doar să își reducă amprenta de carbon.

2.3.

Un angajament global este esențial pentru soluționarea problemei schimbărilor climatice și evitarea relocării emisiilor de dioxid de carbon, a investițiilor și a locurilor de muncă. UE a dat dovadă de inițiativă politică atât în perioada care a precedat Conferința de la Paris, cât și în timpul acesteia, și ar trebui să continue în acest sens în perspectiva viitoarelor conferințe ale părților. În cadrul diplomației în domeniul climei, UE ar trebui să se axeze atât pe țările care au cele mai mari emisii de gaze cu efect de seră, cât și pe cele care sunt cei mai acerbi concurenți ai săi și partenerii săi cei mai promițători din punct de vedere economic. Prin urmare, diplomația economică și cea în domeniul climei ar trebui corelate.

2.4.

Cei mai mari emițători de gaze cu efect de seră sunt China, Statele Unite și UE, reprezentând peste 25 %, aproximativ 15 % și, respectiv, aproximativ 10 % din emisiile mondiale. Ponderea emisiilor UE este estimată să scadă la circa 5 % până în 2030. Prin urmare, pentru a exercita o influență maximă în ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice, UE trebuie să depună toate eforturile pentru a încuraja alte părți să își propună obiective mai ambițioase.

2.5.

În ceea ce privește măsurile practice, UE poate contribui cu succes la atenuarea schimbărilor climatice prin exportul de soluții cu emisii reduse de dioxid de carbon, precum și prin furnizarea pe piața mondială de produse cu emisii mai mici în raport cu produsele concurenților săi.

2.6.

În afară de SUA, China, precum și alte țări aflate în dezvoltare rapidă au devenit la rândul lor furnizori importanți de tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon. În ultimii cinci ani, UE a înregistrat o încetinire semnificativă a activității în anumite sectoare, atât pe piața internă, cât și pe piețele de export, pierzându-și totodată poziția de lider tehnologic mondial pe care o deținea în trecut. Comisia Juncker și-a exprimat ambiția de a face astfel încât UE să ocupe locul întâi la nivel mondial în materie de energie din surse regenerabile, însă, în prezent, acest obiectiv pare să fie greu de realizat.

2.7.

Prin urmare, este nevoie urgent de un nou impuls suplimentar pentru a poziționa UE din nou pe un loc de frunte în ce privește soluțiile în materie de climă. Oportunitățile globale acoperă o gamă largă de tehnologii, produse, servicii și expertiză, precum și modele generale de producție și consum. Exportul de know-how cu privire la absorbanții de carbon, de exemplu prin gestionarea durabilă a pădurilor și împădurire, ar trebui considerat la rândul său ca o oportunitate pentru obținerea unui impact global considerabil.

2.8.

CESE salută faptul că Comisia Europeană s-a alăturat Misiunii inovării, o inițiativă a marilor economii ale lumii prin care acestea s-au angajat să-și dubleze în următorii cinci ani finanțarea pentru cercetarea și dezvoltarea în materie de energie nepoluantă.

2.9.

O politică comercială și de investiții eficace este un instrument esențial pentru a se furniza soluții cu emisii scăzute de dioxid de carbon și a se promova progresul către o economie mondială neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon. Pentru a se garanta un rezultat pozitiv, aspectele legate de climă trebuie să facă parte integrantă din negocierile privind acordurile comerciale și de investiții. Scopul urmărit ar trebui să fie eliminarea barierelor comerciale în ce privește produsele, tehnologiile și soluțiile ecologice; în acest sens, Acordul privind bunurile de mediu ar urma să joace un rol semnificativ. Sunt necesare, de asemenea, soluții comune pentru a se evita denaturarea comerțului cauzată de diferențele în materie de politici și cerințe în domeniul climei din diferite regiuni.

2.10.

În ceea ce privește politica de dezvoltare, obiectivul actual de 100 de miliarde USD pe an, la care s-au angajat țările dezvoltate pentru finanțarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice, a fost prelungit în cadrul COP 21 până în 2025, fiind solicitată o foaie de parcurs concretă privind atingerea acestui obiectiv. Anumite țări și-au asumat și ele angajamente în materie de finanțare. Este important ca promisiunile să fie respectate, iar fondurile să fie utilizate în mod responsabil din punct de vedere economic, ecologic și social. Este nevoie de campanii de sensibilizare care să furnizeze informații privind accesul la finanțare pentru actorii societății civile, în special în țările în curs de dezvoltare, astfel cum a fost propus de CESE în contextul Strategiei UE-Africa.

2.11.

Cooperarea tehnologică joacă și ea un rol în politica de dezvoltare. În acest caz, drepturile de proprietate intelectuală (DPI) trebuie să fie protejate în mod corespunzător, deoarece sunt esențiale pentru inovare. De asemenea, este important să se garanteze că soluțiile prevăzute reflectă condițiile din țările în curs de dezvoltare și că, în spiritul parteneriatului încheiat, le ajută pe acestea din urmă să adopte o creștere economică cu emisii reduse de dioxid de carbon, fără să le împiedice dezvoltarea. În plus, este necesară consolidarea capacităților pentru a oferi asistență țărilor în curs de dezvoltare în ceea ce privește măsurile de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea.

2.12.

Ca regulă generală, considerațiile de ordin climatic ar trebui integrate în toate politicile externe ale UE, cu scopul de a consolida punerea în aplicare a Acordului de la Paris la nivel mondial.

3.1.

Pentru a oferi o bază solidă ambiției sale de a deveni un actor global puternic, UE ar trebui să-și propună să devină o „uniune în domeniul climei” care să fie pe deplin eficientă, coerentă și credibilă în măsurile sale interne. Aceasta trebuie să fie, în primul rând, o comuniune a acțiunilor. În prezent, toate eforturile trebuie să se axeze pe punerea în aplicare a deciziilor luate până acum, Comisia și statele membre având propriile lor roluri.

3.2.

Întrucât atenuarea schimbărilor climatice se aplică tuturor sectoarelor economiei, uniunea în domeniul climei trebuie să se bazeze pe o abordare integrată. Prin urmare, ar trebui concepute noi măsuri în domeniul climei, în contextul „uniunilor” aferente, cum ar fi uniunea energetică, spațiul european unic al transporturilor, piața unică a bunurilor și serviciilor, piața unică digitală, politica industrială europeană, politica agricolă comună, uniunea piețelor de capital și uniunea inovării. Trebuie, de asemenea, găsită o abordare optimă pentru a face legătura între politica UE în domeniul climei și punerea în aplicare la nivel național.

3.3.

UE ar trebui să își îndeplinească propriile angajamente de combatere a schimbărilor climatice într-un mod care să îi consolideze economia și să sporească bunăstarea cetățenilor. Politica în domeniul climei nu ar trebui privită doar ca un mod de asigura un echilibru între factorii economici, sociali și de mediu, ci și ca un mijloc de a căuta soluții avantajoase pentru toate părțile implicate. În acest scop, sunt necesare eforturi pentru stimularea unei creșteri cu emisii reduse de carbon, utilizând pe deplin oportunitățile oferite, printre altele, de procesul de digitalizare, de tehnologiile ecologice, de bioeconomie și de economia circulară.

3.4.

Atât la nivel global, cât și în cadrul UE, sunt necesare, de asemenea, investiții substanțiale cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Aspectele climatice trebuie să fie luate în considerare în stabilirea criteriilor de finanțare a programelor de investiții publice, inclusiv în utilizarea fondurilor europene. Cooperarea dintre sectorul public și cel privat, precum și rolul Fondului european pentru investiții strategice și cel al Băncii Europene de Investiții sunt extrem de importante. CESE salută lansarea Portalului european pentru proiecte de investiții (PEPI) și a Platformei europene de consiliere în materie de investiții (EIAH) și subliniază că pragurile pentru proiecte nu trebuie să ducă la excluderea proiectelor de dimensiuni mai mici.

3.5.

În ceea ce privește sectorul privat, investițiile cu emisii scăzute de dioxid de carbon sunt supuse acelorași condiții prealabile ca orice investiție. Pentru a putea utiliza pe deplin oportunitățile și potențialul de afaceri furnizate de atenuarea schimbărilor climatice, este esențial să existe un mediu de afaceri încurajator, competitiv și stabil.

3.6.

Pentru a se poziționa în fruntea tehnologiilor și soluțiilor în domeniul climei la nivel mondial, UE trebuie să investească într-un mediu favorabil inovării, acoperind o gamă largă de activități de inovare: cercetare, dezvoltare, testare, activități demonstrative, și, nu în ultimul rând, intrarea pe piață și extinderea la nivel internațional. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită potențialului de inovare al IMM-urilor și intrării acestora pe piața internațională. În acest scop, trebuie să se garanteze că accesul la finanțare nu constituie un obstacol pentru IMM-uri.

3.7.

Având în vedere că majoritatea emisiilor de gaze cu efect de seră provin din producția de energie, energia constituie elementul principal al tranziției. Printre măsurile esențiale în acest sens se numără înlocuirea combustibililor fosili cu surse de energie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și creșterea eficienței energetice în toate sectoarele și activitățile. Electrificarea tot mai mare a societății poate contribui, într-o măsură remarcabilă – atunci când înlocuiește combustibili fosili – la reducerea emisiilor. Una dintre principalele provocări și oportunități este dezvoltarea de soluții pentru stocarea energiei electrice.

3.8.

În ceea ce privește decarbonizarea transporturilor, în special a transportului rutier, trebuie să se introducă o gamă largă de măsuri. Energia electrică și sursele alternative de energie, biocombustibilii avansați, îmbunătățirea eficienței energetice a vehiculelor și a logisticii, o utilizare crescută a modurilor de transport cu emisii reduse de dioxid de carbon, a co-modalității și a transportului public, precum și amenajarea teritoriului au un rol de jucat în această tranziție. În ceea ce privește transportul maritim și aerian, CESE solicită rezultate ambițioase la nivel mondial în cadrul OMI și OACI.

3.9.

O decarbonizare reușită implică, de asemenea, dezvoltarea de produse și de metode de producție. Cele mai mari oportunități constau în găsirea de modele de afaceri inovatoare și în conceperea unor noi produse cu emisii scăzute de dioxid de carbon, punând în principal accentul pe serviciul și pe funcția pe care acestea le asigură. Ar trebui valorificat potențialul tuturor sectoarelor și actorilor, iar factorii de decizie politică nu ar trebui să aibă oportunitatea de a face alegeri preferențiale, de exemplu prin susținerea anumitor sectoare, tehnologii sau produse.

3.10.

Agricultura și silvicultura sunt legate de schimbările climatice în mai multe moduri. Pe lângă reducerea emisiilor, sechestrarea dioxidului de carbon joacă un rol esențial în atenuarea schimbărilor climatice. Acest lucru evidențiază cât de importante sunt utilizarea durabilă a resurselor forestiere și buna gestionare a solurilor. Pe de altă parte, agricultura și silvicultura se confruntă cu provocări semnificative sub aspectul adaptării la schimbările climatice. Prin urmare, este nevoie de intensificarea activităților de cercetare și dezvoltare în ceea ce privește reziliența și adaptarea și rolul solului ca absorbant de carbon.

3.11.

Legătura dintre schimbările climatice și securitatea alimentară este deosebit de importantă în contextul creșterii rapide a populației. Pentru a se răspunde simultan uriașelor provocări reprezentate de securitatea alimentară și de atenuarea schimbărilor climatice, este nevoie de sisteme alimentare mai durabile, prevenindu-se totodată relocarea emisiilor de dioxid de carbon și a locurilor de muncă.

3.12.

Digitalizarea este un element transversal pentru decarbonizarea societății. Automatizarea, robotica și internetul obiectelor eficientizează procesele industriale și logistica. Rețelele energetice inteligente, mobilitatea inteligentă, clădirile inteligente și comunitățile inteligente implică cetățenii în procesul de decarbonizare, permițând consumatorilor să devină „prosumatori”, în timp ce platformele digitale oferă posibilitatea de a utiliza în comun o serie de produse și servicii.

3.13.

În concluzie, cetățenii au un rol esențial în tranziția către o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon. Modelele de consum mai durabile și schimbările în modul de viață, de exemplu în ceea ce privește alimentația, cumpărăturile, mobilitatea și activitățile pentru timpul liber, pot permite atingerea unor rezultate remarcabile. Activitățile de sensibilizare și informarea și educarea referitoare la produse sunt instrumente care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe cetățeni să aleagă în cunoștință de cauză.

3.14.

În ceea ce privește măsurile specifice pentru un viitor cu emisii scăzute de carbon în domeniile esențiale menționate anterior, CESE a emis mai multe avize relevante în ultimii ani (2).

3.15.

Tranziția către o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon înseamnă că, în mod inevitabil, vor exista câștigători și perdanți. Prin urmare, este imperios necesar ca tranziția să fie gestionată în mod just și controlat. Sunt necesare măsuri adecvate pentru a sprijini întreprinderile și cetățenii în procesul de adaptare la noua situație. Costurile în creștere și deficitul de competențe reprezintă principalele amenințări care trebuie abordate. O opțiune relevantă în acest context o constituie asistența financiară direcționată, bazată pe identificarea celor mai vulnerabile sectoare și grupuri de persoane. Cu toate acestea, eforturile ar trebui să se axeze, în principal, pe căutarea de noi soluții și pe dezvoltarea competențelor.

4.1.

Mecanismele de piață ar trebui să fie utilizate într-o măsură cât mai mare în contextul punerii în aplicare a măsurilor pentru atingerea scopurilor și obiectivelor stabilite de către factorii de decizie politică în temeiul Acordului de la Paris. Pentru a stimula acțiunile de combatere a schimbărilor climatice într-un mod neutru și eficient, este important să se depună eforturi pentru stabilirea la nivel mondial a prețurilor emisiilor de gaze cu efect de seră. Ca atare, pentru a face posibilă buna funcționare a sistemului de stabilire a prețurilor, subvențiile pentru energie contradictorii sau care se suprapun ar trebui eliminate treptat.

4.2.

Diferite tipuri de sisteme de stabilire a prețului carbonului, în special taxarea dioxidului de carbon și stabilirea de plafoane și de sisteme de comercializare a certificatelor de emisii sunt deja în uz în mai multe țări și regiuni. De asemenea, sunt avute în vedere măsuri de corelare a diverselor sisteme.

4.3.

În ceea ce privește sistemul UE de comercializare a emisiilor, prețul certificatelor de emisii a rămas neașteptat de scăzut, deoarece oferta de certificate de emisii a depășit în mod clar cererea, iar existența unor subvenții care se suprapun a afectat piața. Plafonul de emisii garantează că obiectivul de reducere a emisiilor este îndeplinit, însă sistemul nu oferă stimulente pentru a investi în energia cu emisii reduse de carbon. Pentru aceasta ar fi nevoie de o creștere a prețului carbonului, garantându-se totodată că se iau măsuri pentru a se evita relocarea emisiilor de dioxid de carbon.

4.4.

Un sistem funcțional și echitabil de stabilire a prețului carbonului la nivel mondial ar asigura condiții echitabile de concurență pentru întreprinderile exportatoare pe piața mondială și, prin urmare, ar reduce riscul relocării investițiilor și a locurilor de muncă. În plus, această măsură ar elimina avantajul concurențial al mărfurilor importate cu prețuri mai mici, determinate de existența unor cerințe mai puțin stricte în materie de combatere a schimbărilor climatice. Mai mult, ea ar orienta fluxurile financiare către țările în curs de dezvoltare. Prin urmare, ar trebui depuse eforturi semnificative pentru a institui un regim global adecvat. Comitetul subliniază că a pledat, de asemenea, ca soluție provizorie până la instituirea unui astfel de regim global, în favoarea unui mecanism de „ajustare a prețului carbonului la frontieră” (3). Cu toate acestea, ar trebui să se acorde atenția cuvenită provocărilor și riscurilor pe care le implică astfel de mecanisme.

4.5.

Pentru a analiza condițiile prealabile și consecințele unui sistem adecvat de stabilire a prețurilor, ar trebui evaluate cu atenție diferite opțiuni. Ar merita explorate cel puțin următoarele căi și măsuri:

5.1.

Societatea civilă trebuie să joace un rol important la nivel mondial, european, național și local în procesul de tranziție către o lume neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon. Întreprinderile, lucrătorii, consumatorii și ceilalți cetățeni sunt cei care, de fapt, determină schimbarea prin intermediul propriilor lor acțiuni pe teren, în timp ce factorii de decizie ar trebui să le asigure un mediu propice care să îi stimuleze.

5.2.

Pe piețe se realizează deja foarte multe progrese: un număr din ce în ce mai mare de investitori privați iau în considerare „riscul de carbon” al obiectivelor lor de investiții, fiind înființate totodată fonduri de capital privat legate de climă. Multe întreprinderi își reînnoiesc și își dezvoltă operațiunile și portofoliile de produse, pentru a răspunde exigențelor clienților și ale acționarilor în ce privește impactul asupra climei. Se construiesc noi ecosisteme economice între sectoare și între marile întreprinderi și IMM-uri.

5.3.

În cadrul COP21, numeroase activități au evidențiat rolul autorităților subnaționale, al sectorului privat și al altor actori ai societății civile în atingerea obiectivelor în domeniul climei și în crearea de noi parteneriate. Planul global de acțiune împotriva schimbărilor climatice trebuie să mențină ritmul, pentru a dezvolta în continuare acest tip de activitate.

5.4.

Astfel cum a propus CESE (4), ar trebui constituită o coaliție formată din responsabili politici, membri ai administrației și membri ai societății civile, pentru a promova acțiunile actorilor nestatali în domeniul climei și a crește gradul de conștientizare cu privire la acestea la diferite niveluri, pentru a oferi un forum de dialog structurat și pentru a elimina obstacolele rămase în calea acestor acțiuni. CESE se așteaptă să fie implicat pe deplin în dezvoltarea acestui tip de infrastructură coerentă și multiparticipativă.

5.5.

În ceea ce privește cooperarea societății civile cu alte regiuni, în special cu țările din Africa, Caraibe și Pacific (ACP) (5) și din Mediterana, problema climei – coroborată cu provocarea reprezentată de securitatea alimentară – ocupă un loc de frunte în agenda CESE.

5.6.

CESE dorește, de asemenea, să colaboreze cu Comisia în pregătirea strategiei UE pe termen lung în domeniul climei în ceea ce privește modalitățile de a progresa în direcția unei lumi neutre din punctul de vedere al emisiilor.

28.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 487/30

Raportor:

Philippe DE BUCK

Coraportor:

Tanja BUZEK

1.1.

Negocierile privind Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) intră într-un an critic în 2016. Principalii negociatori din UE și SUA și-au exprimat angajamentul de a accelera discuțiile, cu scopul de a ajunge la un acord politic ambițios și cuprinzător, care să identifice posibile „zone de interes” în toate domeniile, înainte de încheierea mandatului actualei președinții a SUA. Ca atare, Comitetul Economic și Social European (CESE) a decis să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la anumite chestiuni esențiale referitoare la TTIP.

1.2.

Prezentul aviz nu formulează observații privind eventualul acord final care va rezulta de pe urma negocierilor dintre UE și SUA. Este însă important să se evalueze în ce măsură pozițiile societății civile europene organizate, astfel cum au fost formulate îndeosebi în avizele anterioare ale CESE, au fost luate în considerare în propunerile UE accesibile în prezent publicului. Acest lucru va permite să se pună bazele unui parteneriat consolidat între Comisia Europeană și societatea civilă europeană pentru elaborarea politicii comerciale a UE.

1.3.

Subliniind propriul său rol instituțional, CESE formulează deci următoarele recomandări.

1.4.1.

Negocierile privind TTIP generează un nou impuls pentru o mai bună cooperare în materie de reglementare, cu așteptări mai ridicate. Prin urmare, Comitetul observă cu satisfacție că în capitolul propus în acest sens este cuprinsă urmărirea obiectivelor de politică publică și un nivel ridicat de protecție într-o serie de domenii specificate. De asemenea, CESE salută clarificarea explicită conform căreia funcția și scopul structurii instituționale destinate cooperării în materie de reglementare sunt acelea de a furniza sprijin și consultanță factorilor de decizie aflați sub control democratic, și că aceasta nu va avea nici puterea de a adopta acte legislative, nici nu va înlocui procedurile de reglementare interne.

1.4.2.

Cu toate acestea, Comitetul solicită o definiție mai clară a reglementării „împovărătoare” și subliniază că reglementarea care apără drepturile consumatorului, drepturile de muncă și de mediu nu ar trebui să fie considerate prin definiție „împovărătoare”.

1.4.3.

De asemenea, CESE solicită ca prin capitolul privind bunele practici în materie de reglementare să nu se limiteze dreptul părților de a reglementa sau de a introduce proceduri echivalente cu procesul „notice-and-comment” (de observare și depunere de comentarii) existent în SUA.

1.4.4.

În plus, CESE solicită Comisiei Europene să clarifice modalitățile de implicare a părților interesate reprezentative, în special a partenerilor sociali și a reprezentanților societății civile.

1.5.1.

CESE consideră că propunerile privind standardizarea, reglementările tehnice, marcarea și etichetarea trebuie să fie considerate ca interese ofensive importante ale Uniunii Europene. Ia notă de importantele dispoziții privind transparența. Cu toate acestea, solicită:

1.5.2.

În ce privește capitolul SPS, CESE observă că acesta se bazează pe Acordul SPS al OMC, care include principiul precauției. Cu toate acestea, CESE solicită asigurări suplimentare că nu se vor opera modificări ale legislației UE în domeniul alimentar și că UE își va menține restricțiile cu privire la hormoni, factorii de creștere și organismele modificate genetic.

1.6.1.

CESE recunoaște importanța facilitării comerțului, în special pentru întreprinderile mici, și salută capitolul propus în acest sens de Comisia Europeană. Cu toate acestea, el solicită simplificarea în continuare a procedurilor vamale și clarificarea normelor privind penalitățile și răspunderea juridică în cazul încălcării legislației vamale.

1.7.1.

CESE salută angajamentele de substanță asumate de UE în capitolul privind serviciile și își reiterează apelurile în favoarea unui mai larg acces pe piață la nivel federal și de stat și a unei cooperări consolidate în materie de reglementare – ca recunoaștere a faptului că accesul pe piață depinde și de acest aspect –, precum și solicitarea de a se menține serviciile publice în conformitate cu TFUE. CESE reiterează totodată poziția potrivit căreia serviciile audiovizuale nu sunt incluse în mandat și, prin urmare, nu ar trebui incluse în niciun angajament. De asemenea, sprijină decizia Comisiei Europene de a sista negocierile cu privire la accesul pe piața serviciilor financiare până în momentul în care negociatorii SUA sunt de acord să lanseze discuțiile privind cooperarea în materie de reglementare, având ca obiectiv creșterea nivelurilor de protecție și de stabilitate financiară în acest sector. CESE solicită totodată o formulare explicită și detaliată a unei scutiri definite în sens larg pentru serviciile publice, spre a se asigura excluderea din acord a tuturor serviciilor publice care sunt externalizate sau finanțate de stat, de organizații private cu scop lucrativ sau de organizații non-profit.

1.8.1.

CESE salută abordarea cuprinzătoare și detaliată a propunerii Comisiei privind comerțul și dezvoltarea durabilă. El amintește, însă, că valoarea reală a acestor dispoziții depinde în largă măsură de posibilitatea de a fi puse în aplicare în mod eficient. CESE solicită elaborarea unui mecanism eficient de punere în aplicare și a unui mecanism puternic de monitorizare prin intermediul societății civile. CESE nu este în măsură să comenteze măsurile de punere în aplicare a capitolului privind dezvoltarea durabilă din Acordul TTIP, dat fiind că publicarea propunerilor de text referitoare la punerea în aplicare a fost amânată. Este important ca Comisia să coopereze cu societatea civilă și partenerii sociali în privința acestor propuneri, pentru a se asigura că sunt concepute astfel încât să fie eficiente în practică. CESE își rezervă opțiunea de a prezenta observații cu privire la aceste elemente la momentul când vor deveni publice.

1.9.1.

CESE salută propunerea vizând reformarea sistemului de protecție a investitorilor și obiectivul creării unei instanțe permanente și multilaterale în domeniul investițiilor, însă la punctul 8.8 enumeră mai multe puncte pe care le consideră critice și care ar trebui remediate. De asemenea, solicită Comisiei Europene să elaboreze o evaluare a impactului cu privire atât la costurile, cât și la modul de funcționare a noului sistem jurisdicțional în materie de investiții.

2.1.

De la lansarea negocierilor privind TTIP în luna iunie 2013, CESE a jucat un rol important în formularea pozițiilor societății civile organizate din UE, prin elaborarea unor avize cu privire la unele aspecte specifice ale negocierilor TTIP (1), la protecția investițiilor și la soluționarea litigiilor dintre investitori și stat (ISDS) (2), precum și cu privire la impactul TTIP asupra IMM-urilor (3). Între timp, Comisia a publicat un document important, comunicarea „Comerț pentru toți” (4), care prevede condițiile pentru viitoarele tratate comerciale și de investiții. În avizul său (5), CESE sprijină abordarea promovată în comunicare. De asemenea, Comitetul depune eforturi, în cooperare cu celelalte instituții ale UE, pentru a contribui la o dezbatere în cunoștință de cauză în cadrul societății civile pe tema TTIP printr-o serie de activități legate de TTIP. Printre acestea se numără organizarea de audieri și de vizite ale membrilor CESE în Statele Unite.

2.2.

CESE remarcă faptul că negocierile privind TTIP se desfășoară într-un mod mai transparent decât negocierile comerciale și de investiții anterioare: acestea sunt primele negocieri pentru care s-au publicat mandatul Consiliului și o serie de poziții și propuneri de text ale UE. S-a înființat un grup consultativ care reunește experți ce reprezintă o gamă largă de interese – consumatori, sindicate, întreprinderi, mediu și sănătate publică – pentru a oferi negociatorilor comerciali ai UE recomandări de înaltă calitate în domeniile vizate de negocieri. Cu toate acestea, având în vedere rolul său instituțional, CESE regretă că nu a fost inclus în mod oficial în acest Grup consultativ privind TTIP (6). Comisia Europeană a creat o pagină web dedicată TTIP, care include fișe informative și ghiduri de lectură, documente de poziție ale UE (care stabilesc și descriu abordarea generală adoptată de Uniunea Europeană cu privire la un anumit subiect), propuneri de text ale UE (care reprezintă propunerile inițiale ale Uniunii Europene de texte juridice pe teme vizate de TTIP) și oferta UE pentru accesul pe piață în legătură cu serviciile. CESE apreciază propunerea Comisiei Europene de a crea un Forum al societății civile, care să fie alcătuit din reprezentanți ai organizațiilor independente ale societății civile, printre care și membri ai grupurilor consultative interne, pentru a desfășura un dialog privind implementarea și aplicarea acordului.

2.3.

Prezentul aviz se bazează pe concluziile avizelor anterioare, prin care se solicită repartizarea uniformă a beneficiilor TTIP în raport cu comunitatea de afaceri (inclusiv IMM-uri), lucrătorii, consumatorii și cetățenii, și prin care se stabilește că garantarea standardelor ridicate în vigoare în UE reprezintă o condiție prealabilă pentru acceptarea acordului. CESE consideră că este important să se formuleze observații cu privire la pozițiile și propunerile de text ale UE deja publicate pentru un anumit număr de capitole, pentru a se analiza măsura în care respectă aceste condiții prealabile și a se identifica principalele puncte de interes și de preocupare pentru societatea civilă europeană. În special, CESE a decis să se concentreze, în cadrul analizei sale, asupra propunerilor de cooperare în următoarele domenii: reglementare (puse la dispoziția publicului la 21 martie 2016), bariere tehnice în calea comerțului (BTC) și măsuri sanitare și fitosanitare (măsuri SPS) (ambele puse la dispoziția publicului în ianuarie 2015), regim vamal și facilitare a schimburilor comerciale (propuneri făcute publice în ianuarie 2015 și modificate în martie 2016), servicii (făcute publice în iulie 2015), dezvoltare durabilă (făcute publice în noiembrie 2015) și investiții (publicate în noiembrie 2015). Avizul are în vedere documentele publicate până la data de 14 iulie 2016.

2.4.

Trebuie remarcat că, la 14 iulie 2016, Comisia Europeană a publicat o propunere privind structura instituțională a acordului (7), care prevede crearea de grupuri consultative interne (GCI) alcătuite din reprezentanți ai societății civile și în măsură să consilieze părțile în privința aplicării acordului. Comitetul salută faptul că mandatul GCI a fost extins astfel încât să acopere toate aspectele care prezintă interes din perspectiva acordului, dar regretă, cu toate acestea, că reuniunea comună pe care cele două GCI urmează să o organizeze din proprie inițiativă nu este menționată explicit în propunerea UE și că Forumul societății civile poate fi convocat numai de către Comitetul mixt. Reuniunile Forumului societății civile le vor oferi membrilor celor două GCI ocazia să elaboreze recomandări comune destinate părților.

2.5.

În acest sens, CESE regretă profund faptul că, atunci când negocierile se vor desfășura, în cele din urmă, pe baza textelor consolidate, nivelul ridicat de transparență atins până în prezent va fi grav afectat în cazul în care Statele Unite nu sunt de acord să pună aceste texte la dispoziția publicului sau cel puțin a Grupului consultativ al UE. Prin urmare, CESE solicită Comisiei să facă în continuare toate eforturile posibile pentru a discuta această chestiune cu partenerii de negociere.

3.1.

Cooperarea în materie de reglementare constituie unul dintre cei trei piloni ai TTIP – ceilalți fiind accesul pe piață și normele – și cuprinde patru elemente: aspectele orizontale (care includ o secțiune privind „coerența în domeniul reglementării” sau „bunele practici în domeniul reglementării”, pe de o parte, și o secțiune privind „cooperarea în materie de reglementare” între autoritățile de reglementare, pe de altă parte), barierele tehnice în calea comerțului (BTC), siguranța alimentară și sănătatea animalelor și a plantelor (SPS) și anexele sectoriale. Obiectivul acestei secțiuni este de a formula observații cu privire la primul dintre aceste elemente – aspectele orizontale –, în timp ce secțiunea următoare va aborda BTC și SPS.

3.2.

Cooperarea în materie de reglementare a fost identificată ca fiind unul dintre obiectivele de bază ale TTIP, întrucât ar putea juca un rol important în facilitarea comerțului și a investițiilor, precum și în îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici, în special. Întreprinderile mici și mijlocii, în special, se așteaptă să aibă acces la noi oportunități, având în vedere că nu dispun de resursele necesare pentru a își desfășura activitatea în cadre diferite de reglementare pe ambele maluri ale Atlanticului, spre deosebire de întreprinderile mari. În același timp, o mai mare compatibilitate a regimurilor de reglementare ar crea oportunități pentru marile întreprinderi, care ar beneficia de economii de scară între Europa și SUA.

3.3.

Eforturile în sensul unei mai bune cooperări în materie de reglementare nu sunt noi (8). Negocierile privind TTIP generează un nou impuls pentru o mai bună cooperare în materie de reglementare, cu așteptări mai ridicate. CESE consideră că nu este ușor să se estimeze beneficiile care decurg dintr-o mai bună cooperare în materie de reglementare, în principal deoarece acestea vor varia în funcție de gradul de cooperare care urmează să fie convenit în timpul negocierilor. Proiectul de raport tehnic intermediar pregătit de Comisia Europeană privind evaluarea impactului asupra durabilității apreciază că 76 % din impactul total al TTIP va rezulta din cooperarea în materie de reglementare, iar 24 %, din reducerea tarifelor (9).

3.4.

Cu toate acestea, CESE consideră că este important să se asigure un anumit nivel de protecție, pentru a se garanta că procesul de cooperare în materie de reglementare nu este folosit pentru a submina standardele sociale, de muncă, de protecție a consumatorilor și de mediu, ci are mai degrabă ca scop îmbunătățirea lor. Dacă se întrunesc aceste condiții, beneficiile ar urma să fie nu numai economice, ci și de facilitare a misiunii autorităților de reglementare de a realiza obiective de politică publică.

3.5.

Garantarea nivelurilor ridicate de protecție din UE a fost afirmată drept un aspect fundamental pentru CESE. Actuala propunere de la articolul x1b din capitolul privind cooperarea în materie de reglementare vizează urmărirea obiectivelor de politică publică și atingerea unui nivel ridicat de protecție în ceea ce privește, printre altele, sănătatea publică, viața și sănătatea umană, animală și a plantelor, sănătatea și siguranța, condițiile de lucru, bunăstarea animalelor, mediul, consumatorii, protecția și securitatea socială, datele cu caracter personal și securitatea cibernetică, diversitatea culturală și stabilitatea financiară.

3.6.

CESE este însă preocupat de posibilitatea ca acest nivel de protecție să fie subminat de articolul x1d, care conține obiectivul de a „reduce cerințele de reglementare inutil de împovărătoare” (10). CESE își exprimă preocuparea în legătură cu faptul că această formulare ar putea invita la interpretarea reglementărilor care protejează drepturile consumatorului, drepturile lucrătorilor și drepturile de mediu ca fiind „împovărătoare” prin definiție.

3.7.

Prin urmare, CESE dorește să reafirme cu tărie cele exprimate în avizul REX/390, și anume faptul că menținerea standardelor ridicate existente este o cerință fundamentală și că, pe lângă îmbunătățirea oportunităților comerciale, cooperarea în materie de reglementare ar trebui să ducă la îmbunătățirea siguranței, a sănătății și a bunăstării economice și sociale a populației de pe ambele maluri ale Atlanticului. Prin urmare, acest angajament ar trebui să fie reafirmat în mod foarte clar și detaliat în acordul final. CESE își exprimă îngrijorarea față de propunerea UE privind bunele practici în materie de reglementare. Cooperarea în materie de reglementare ar trebui să vizeze îmbunătățirea dialogului dintre autoritățile de reglementare, nu influențarea reciprocă a proceselor de reglementare. CESE solicită Comisiei Europene să clarifice secțiunea privind bunele practici în materie de reglementare din propunerea sa.

3.8.

În acest sens, CESE consideră că propunerea actuală privind capitolul referitor la bunele practici în materie de reglementare, care arată că părțile vor trebui să analizeze „alternative care nu presupun reglementare (inclusiv opțiunea de a nu reglementa) […] care ar putea atinge obiectivul actului de reglementare” nu ar trebui să fie considerată drept o limitare a dreptului părților de a reglementa. Pentru o mai mare certitudine, textul acordului ar trebui să clarifice faptul că această dispoziție nu limitează dreptul părților de a reglementa. De asemenea, observă că articolul 6 al propunerii privind consultarea părților interesate nu ar trebui considerat echivalent cu procesul notice-and-comment (de observare și depunere de comentarii) existent în SUA.

3.9.

În opinia CESE, dezvoltarea comerțului trebuie să rămână obiectivul central. Este important ca negocierile privind TTIP să sprijine înlăturarea barierelor inutile din calea comerțului (11).

3.10.

CESE salută faptul că actuala propunere a Comisiei clarifică în mod explicit faptul că funcția și scopul structurii instituționale destinate cooperării în materie de reglementare sunt acelea de a furniza sprijin și consultanță factorilor de decizie aflați sub controlul democratic al Parlamentului European și al Consiliului UE (12). Procesul legislativ obișnuit nu trebuie să fie subminat, iar întârzierile sau „înghețarea reglementării” trebuie evitate. CESE salută articolul 1 propus, care reafirmă dreptul atât de a reglementa, cât și de a stabili nivelurile de protecție. Cu toate acestea, este esențial ca propunerea să definească alcătuirea și regulamentul de procedură ale diferitelor comitete și grupuri, CESE invită Comisia Europeană să asigure coerența și consecvența dintre capitolele cu privire la cooperarea orizontală în materie de reglementare, la BTC, la SPS și anexele sectoriale.

3.11.

Trebuie asigurat dialogul care are loc la începutul procesului de reglementare, deoarece el crește șansa de a identifica soluții politice care includ considerații transfrontaliere. Implicarea părților interesate, printr-un proces transparent, care este un principiu de bază al unui bun proces de reglementare în cadrul Uniunii Europene, trebuie să fie clar detaliată în propunerea Comisiei. Pentru ca cooperarea în materie de reglementare să ducă la rezultate favorabile incluziunii și la propuneri pentru autoritățile de reglementare, trebuie să existe o implicare structurată și echilibrată a părților interesate și, în special, a întreprinderilor, consumatorilor, grupurilor de interese de protecție a mediului și a lucrătorilor.

3.12.

Pentru ca progresul specific să se concretizeze, trebuie să se prevadă consultări timpurii cu privire la activitatea de reglementare între autoritățile de reglementare din UE și SUA. Se așteaptă ca discuțiile purtate într-un stadiu incipient al procesului de elaborare a politicilor să crească potențialul de a furniza norme interoperabile în viitor și de a permite participanților pe piață să respecte ambele regimuri simultan. Cu toate acestea, autoritățile de reglementare trebuie să considere dialogul și răspunsul la observațiile formulate de omologii lor sau de persoana interesată drept acțiuni voluntare, pentru a se evita orice efect de „înghețare a reglementării”.

3.13.

CESE solicită Comisiei Europene să clarifice modalitățile în ce privește atât dialogul mai sus menționat, cât și implicarea părților interesate reprezentative, în special a partenerilor sociali și a reprezentanților societății civile. Trebuie să existe o garanție clară că părțile interesate relevante vor fi în măsură să contribuie la un dialog transparent prin intermediul unei proceduri bine definite, care să impună un tratament egal și să evite întârzierile în procesul de reglementare. În ceea ce privește UE, în momentul definirii relevanței și a reprezentativității părților interesate, ar trebui să se țină seama de registrul de transparență.

4.1.

CESE salută faptul că Acordul OMC privind BTC este integrat ca atare în propunere. Mai mult, capitolul propus privind BTC abordează cerințele tehnice (reglementări și standarde tehnice) și cerințele de evaluare a conformității. CESE este de părere că propunerile privind standardizarea, reglementările tehnice, marcarea și etichetarea trebuie să fie considerate ca interese ofensive importante ale Uniunii Europene. Este important ca aceste propuneri să nu fie folosite pentru a pune sub semnul întrebării reglementările necesare pentru sănătate și siguranță, precum și pentru protecția socială.

4.2.

CESE ia notă de prevederile importante privind transparența: reiterează obligația de a notifica măsurile către OMC, de a furniza informații celeilalte părți, de a oferi posibilitatea de a transmite observații scrise și de a formula răspunsuri la astfel de observații. De asemenea, se prevede publicarea tuturor reglementărilor tehnice aplicabile, noi sau existente, prin intermediul unui registru, precum și a standardelor la care se face referire în reglementările tehnice (întrucât marea majoritate a standardelor se utilizează la nivelul industriei, dar nu sunt „menționate” – utilizate – de către autoritățile de reglementare în cadrul reglementărilor tehnice).

4.3.

În ceea ce privește standardizarea, CESE salută cooperarea dintre organismele de standardizare, precum și principiile de acceptare reciprocă limitată. Cu toate acestea, CESE a luat notă de preocupările exprimate de către CEN/Cenelec privind riscurile legate de recunoașterea reciprocă a standardelor voluntare privind TTIP. CESE solicită Comisiei să ia în considerare propunerile organismelor de standardizare din UE și să se asigure că interesele UE sunt protejate. Chiar și garantarea faptului că toate părțile interesate ar putea contribui la elaborarea de noi standarde este importantă.

4.4.

Sistemele de standardizare din SUA sunt foarte diferite de cele din UE. În special, principiul „un singur produs, un singur standard, acceptat oriunde”, care reprezintă un pilon al pieței unice a UE, nu se regăsește în Statele Unite. În Europa, atunci când se adoptă un nou standard, standardele naționale contradictorii sunt retrase; în Statele Unite, standarde diferite coexistă pe piață, astfel încât IMM-urile întâmpină dificultăți în a înțelege care dintre acestea s-ar potrivi cel mai bine gamei lor de produse. Pentru a spori transparența și a ajuta întreprinderile mici, este esențial ca SUA să înființeze un birou de asistență care să vină în sprijinul întreprinderilor din UE doritoare să exporte pe piața din SUA. Acestea sunt adesea întreprinderi mici, cu resurse limitate, dar cu un nivel înalt de specializare pe o piață de nișă care stă la baza competitivității lor.

4.5.

CESE regretă că domenii-cheie, cum ar fi siguranța electrică, compatibilitatea electromagnetică, echipamentele tehnice și telecomunicațiile, în care UE are un interes ofensiv clar, sunt identificate drept domenii prioritare pentru o examinare ulterioară: aceste domenii ar trebui să figureze printre rezultatele specifice de referință ale evaluării conformității, obținute în urma negocierilor.

4.6.

De asemenea, CESE regretă faptul că, în secțiunea privind marcarea și etichetarea, nu au fost identificate domenii prioritare pentru activități viitoare și că nu există rubrici rezervate nici pentru calendarul viitoarei revizuiri a cerințelor de marcare și de etichetare și nici pentru includerea rezultatului negocierilor în anumite sectoare.

4.7.

Capitolul propus privind măsurile SPS se bazează pe acordul OMC privind SPS și formulează observații legate de propunerea de text a UE prezentată pentru discuții cu SUA în cadrul rundei de negocieri din perioada 29 septembrie-3 octombrie 2014 și publicată la 7 ianuarie 2015.

4.8.

Acordul SPS al OMC, care vizează punerea în aplicare a regulamentelor privind siguranța alimentară și sănătatea animalelor și a plantelor, include principiul precauției [articolul 5 alineatul (7)], care este, în prezent, consacrat și în Tratatul de la Lisabona. Acest aspect nu trebuie să poată fi supus negocierii și, prin urmare, nu ar trebui să facă parte din acord. Astfel, CESE salută cu satisfacție asigurările oferite de UE în ce privește faptul că TTIP nu va modifica actuala legislație în domeniul alimentar; că UE își va păstra restricțiile privind hormonii și factorii de stimulare a creșterii în sectorul cărnii, precum și că TTIP nu va modifica legislația UE privind organismele modificate genetic.

5.1.

Întrucât comerțul cu mărfuri acoperă o mare parte din comerțul transatlantic, orice efort de îmbunătățire a procedurilor vamale va avea un impact puternic asupra comerțului bilateral, în special pentru întreprinderile mici.

5.2.

CESE salută propunerile suplimentare care vizează facilitarea procedurilor vamale, în special: înființarea unui ghișeu unic pe ambele maluri ale Atlanticului, îmbunătățirea coordonării cu privire la standardele internaționale, precum și dezvoltarea unui program de parteneriat de facilitare a schimburilor comerciale, armonizarea și alinierea datelor, asumarea angajamentului de a stabili care sunt datele care ar trebui aliniate, extinderea responsabilităților Comitetului mixt de cooperare vamală pentru a acționa în calitate de „Comitet vamal specializat” într-o serie de domenii care urmează să fie definite și deciziile anticipate.

5.3.

CESE solicită Comisiei Europene să clarifice elementele deosebit de importante pentru întreprinderile din UE și încă neclare în textul disponibil, cum ar fi valoarea de minimis, eliminarea tuturor taxelor suplimentare și problema sancțiunilor și a răspunderii juridice pentru încălcarea legislației vamale.

6.1.

În oferta sa în domeniul serviciilor, UE vine cu angajamente semnificative în sectoare-cheie pentru stimularea competitivității și creșterii Europei (sectorul digital și al telecomunicațiilor), pentru accelerarea integrării lanțurilor valorice globale (transport, servicii de curierat, servicii pentru întreprinderi și servicii profesionale) sau care au legătură cu sectoare economice-cheie (construcțiile, desfacerea cu amănuntul, energia).

6.2.

De asemenea, CESE observă cu satisfacție că propunerea UE sugerează un cadru pentru facilitarea unui regim echitabil, transparent și consecvent pentru recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale de către părți și prezintă condițiile de ansamblu pentru negocierea unor acorduri de recunoaștere reciprocă, care au o importanță majoră pentru asigurarea unui mai bun acces pe piață pentru furnizorii de servicii din UE.

6.3.

CESE reamintește trei aspecte principale legate de servicii: necesitatea de a spori accesul pe piață atât la nivel federal, cât și la nivel de stat; recunoașterea faptului că accesul pe piață depinde, de asemenea, de o cooperare îmbunătățită în materie de reglementare; solicitarea de a păstra specificitatea serviciilor publice, în conformitate cu TFUE.

6.4.

CESE subliniază că, în ceea ce privește serviciile, Comisia ar trebui să se asigure că TTIP depășește acordurile existente, cum ar fi GATS și TISA, și că ar trebui încheiate acorduri specifice pentru a elimina numeroasele bariere discriminatorii care există în SUA.

6.5.

CESE subliniază un aspect special pe care Comisia ar trebui să îl ia în considerare și care se referă la accesul inegal pe piață: întreprinderile americane pot beneficia de piața unică din UE, în timp ce întreprinderile europene se confruntă cu o piață fragmentată în SUA, deoarece numeroase sectoare de servicii sunt reglementate la nivel de stat. CESE atrage atenția că menținerea de către Statele Unite ale Americii a obligativității vizelor pentru resortisanții unor state membre UE, in condițiile în care cetățenii SUA nu au nevoie de vize pentru a călători în UE, reprezintă un tratament discriminatoriu aplicat cetățenilor UE cu consecințe negative asupra relației bilaterale.

6.6.

În ceea ce privește o serie de sectoare specifice, CESE dorește să formuleze următoarele observații:

6.7.

În ceea ce privește serviciile publice, în avizul său „Comerț pentru toți”, CESE a afirmat că cea mai bună cale de a asigura protecția serviciilor publice în acordurile de liber schimb „este prin utilizarea unei liste pozitive din perspectiva atât a accesului pe piață, cât și a tratamentului la nivel național”. Cu toate acestea, oferta UE în ce privește serviciile din cadrul TTIP adoptă o abordare „hibridă” fără precedent a listei serviciilor, care riscă să lase o marjă de nesiguranță substanțială.

6.8.

În anexa III privind accesul la piețe, este furnizată o listă pozitivă cu aceeași formulare utilizată de UE în lista angajamentelor specifice ale UE din cadrul Acordului General privind Comerțul cu Servicii (GATS), „Există servicii de utilități publice în sectoare cum ar fi serviciile conexe celor de consultanță științifică și tehnică, serviciile de cercetare și dezvoltare în domeniul științelor sociale și umanistice, serviciile de testare și analize tehnice, serviciile de protecție a mediului, serviciile de sănătate, serviciile de transport și serviciile auxiliare tuturor modurilor de transport”. Deseori, pentru aceste servicii se acordă drepturi exclusive operatorilor privați, de exemplu operatorilor care beneficiază de concesiuni din partea autorităților publice, sub rezerva anumitor obligații specifice referitoare la servicii. Având în vedere că există adesea servicii de utilitate publică la nivel subnațional, nu este practică enumerarea detaliată și exhaustivă pentru fiecare sector (13). Cu toate acestea, „clauza de utilitate publică”, care permite menținerea unor structuri de monopol, prezintă anumite neajunsuri, printre care și faptul că domeniul ei de aplicare nu face referire la limitări, cum ar fi testele privind necesitățile economice sau cotele. CESE dorește să sublinieze că exceptarea privind serviciile de utilitate publică trebuie să se aplice tuturor modurilor de furnizare.

6.9.

CESE solicită o formulare explicită și detaliată a scutirii pentru servicii de utilitate publică din anexa III, pentru a se asigura excluderea din acord a tuturor serviciilor publice care sunt externalizate sau finanțate de stat, de organizații private cu scop lucrativ sau de organizații non-profit.

6.10.

Deși anexei II nu i se aplică clauzele „standstill” și „ratchet”, CESE este preocupat de faptul că negocierile ar putea duce la mutarea în anexa I a listei de rezerve formulate de UE în această anexă, ceea ce ar exclude posibilitatea de a da înapoi cu privire la liberalizare. În acest sens, CESE sprijină afirmația din raportul consultativ elaborat de Consiliul Economic și Social din Țările de Jos conform căreia „guvernele trebuie să dispună, în continuare, de libertatea de a declara anumite servicii – alese în funcție de preferințele lor – ca fiind «de interes public general]» […]” (14).

6.11.

CESE este, de asemenea, preocupat de faptul că orice reglementare publică care privește un serviciu ce nu este enumerat în anexa I sau în anexa II se va confrunta cu riscul de a fi contestată de guvernul SUA prin procedura de soluționare a litigiilor de la stat la stat, pentru încălcarea clauzei de tratament național sau a angajamentelor aferente clauzei națiunii celei mai favorizate, sau prin sistemul jurisdicțional în materie de investiții.

6.12.

CESE regretă faptul că, în comparație cu alte capitole, accesul pe piața serviciilor este neglijat și invită Comisia să își intensifice eforturile pentru a elimina barierele din calea accesului pe piață încă existente în SUA. Statele Unite continuă să aplice o interdicție totală în domeniul transportului maritim. Există plafoane pentru capitalul străin, de exemplu de 25 % în domeniul transportului aerian și de 20 % în domeniul telecomunicațiilor, precum și bariere pur interne importante, cum ar fi în domeniul telecomunicațiilor și al sateliților. Există o listă foarte lungă de cerințe privind cetățenia, de exemplu, în domeniul bancar, al asigurărilor și al contabilității. În ceea ce privește serviciile juridice, de contabilitate, de inginerie și de asigurări, trebuie îndeplinite cerințe privind reședința. De exemplu, există cerințe de prezență locală aplicabile în domeniul juridic, al contabilității și al asigurărilor, precum și o cerință în materie de formă juridică în domeniul asigurărilor etc.

7.1.

TTIP oferă părților posibilitatea de a promova durabilitatea prin intermediul comerțului și de a depăși orice alt acord comercial încheiat de oricare dintre părți în ceea ce privește obiectivele de durabilitate. În avizele sale REX/390 și REX/449 (15), CESE a solicitat includerea unui capitol solid privind comerțul și dezvoltarea durabilă, definit drept o componentă esențială a acordului și, prin urmare, salută domeniul de aplicare cuprinzător și detaliat al propunerii Comisiei. Cu toate acestea, CESE consideră că valoarea reală a acestor dispoziții depinde în largă măsură de posibilitatea ca, la final, acestea să fie puse în aplicare în mod eficient.

7.2.

În avizul REX/390 s-a afirmat că o componentă esențială a oricărui acord trebuie să o constituie un mecanism solid de monitorizare în comun de către societatea civilă. Prin urmare, CESE sprijină pe deplin declarația dnei comisar Malmström, conform căreia capitolul privind dezvoltarea durabilă trebuie să prevadă mecanisme eficiente de punere în aplicare (16). CESE sprijină, de asemenea, afirmația din rapoartele consultative elaborate de Consiliul Economic și Social din Țările de Jos și de Consiliul Economic, Social și de Mediu din Franța privind „capacitatea de a impune sancțiuni eficiente părților, atunci când este necesar” (17).

7.3.

CESE salută angajamentul amplu al Comisiei Europene în favoarea unor standarde ridicate de mediu și de muncă. De asemenea, CESE salută faptul că dreptul de a reglementa și de a stabili niveluri ridicate de protecție a fost reafirmat în preambulul acordului și într-un articol de sine stătător în capitolul dedicat dezvoltării durabile.

7.4.

CESE a solicitat o reafirmare a angajamentului părților de a pune în aplicare în mod real și de a respecta propria legislație a muncii și obligațiile ce decurg din apartenența acestora la OIM. Prin urmare, CESE salută includerea unor dispoziții obligatorii privind protecția standardelor fundamentale de muncă, cum ar fi libertatea de asociere și dreptul de negociere colectivă, prin crearea de sindicate și aderarea la acestea, eliminarea tuturor formelor de muncă forțată sau obligatorie, abolirea efectivă a muncii copiilor, egalitatea și eliminarea discriminării în domeniul ocupării forței de muncă și al exercitării profesiei. În plus, CESE salută includerea suplimentară a angajamentului părților de a asigura condiții decente de muncă, precum și sănătatea și securitatea la locul de muncă. Pentru a conferi caracter obligatoriu acestor dispoziții privind dezvoltarea durabilă, este necesar să se pună în aplicare o „abordare în trei etape”, care să implice consultări guvernamentale, grupuri consultative interne și grupuri de experți, cu implicarea OIM și recurgându-se la dispoziția generală din acord referitoare la soluționarea litigiilor.

7.5.

În ceea ce privește aspectele de mediu, includerea unei dispoziții privind comerțul în legătură cu gestionarea rațională din punct de vedere ecologic a substanțelor chimice și a deșeurilor se aliniază bine la preocupările societății civile. CESE aprobă, așadar, includerea în acord a dispozițiilor menite să prevină sau să reducă la minimum efectele negative asupra sănătății umane și asupra mediului ale substanțelor chimice și deșeurilor. De asemenea, CESE salută angajamentul părților privind gestionarea durabilă a pădurilor și recunoașterea reciprocă a impactului negativ semnificativ al pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat.

7.6.

Cooperarea dintre părți cu privire la aspectele legate de comerț ale politicilor de mediu și de muncă este o prevedere binevenită în cadrul propunerii. CESE sprijină recunoașterea importanței cooperării în promovarea muncii decente în cadrul lanțurilor de aprovizionare globale și în elaborarea strategiilor și a politicilor de promovare a contribuției comerțului la utilizarea eficientă a resurselor, la economia verde și la economia circulară (18).

7.7.

CESE susține obiectivul de a proteja drepturile lucrătorilor și mediul printr-un cod de conduită, regimuri standard, etichetare, certificare, verificare și alte politici conexe vizând întreprinderile.

7.8.

Comportamentul responsabil în afaceri, cum ar fi responsabilitatea socială a întreprinderilor, poate consolida și mai mult obiectivele de durabilitate. CESE sprijină includerea în capitolul privind durabilitatea a unor trimiteri explicite la orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale, la inițiativa Global Compact a ONU, la ISO 26000, la Declarația tripartită de principii a OIM privind întreprinderile multinaționale și politica socială (Declarația MNE) și la Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului.

7.9.

CESE remarcă faptul că propunerea de text a UE nu include elemente legate de soluționarea litigiilor, care vor fi dezvoltate într-o etapă ulterioară, și își rezervă opțiunea de a prezenta observații cu privire la aceste elemente la momentul când vor deveni publice.

7.10.

Pentru a sprijini punerea în aplicare a angajamentului părților de a promova comerțul internațional astfel încât să contribuie la obiectivul de dezvoltare durabilă, CESE se declară în favoarea unui mecanism de aplicare bazat pe dialogul social. CESE salută propunerea Comisiei privind înființarea unor grupuri consultative interne, care să fie alcătuite din grupuri ale societății civile care, dat fiind că reprezintă în mod echilibrat interesele întreprinderilor, ale lucrătorilor, ale consumatorilor, problematica mediului și cea a sănătății publice, pot prezenta opinii sau recomandări cu privire la implementarea TTIP (19). Experiența dobândită cu ocazia acordurilor în vigoare arată că, pentru a asigura eficacitatea unor astfel de mecanisme de monitorizare, este important ca recomandările emise de organismele de monitorizare să aibă ca rezultat investigații desfășurate de instituțiile UE și să fie corelate cu un proces de asigurare a aplicării legii.

8.1.

CESE ia notă de faptul că Comisia a prezentat o propunere de text referitoare la crearea unui sistem jurisdicțional în materie de investiții, care introduce o reformă procedurală ce instituie un nou sistem pentru a înlocui soluționarea litigiilor dintre investitori și stat (ISDS). Propunerea cuprinde două părți, și anume: dispoziții de fond privind protecția investițiilor și modul de funcționare a sistemului prin care se soluționează litigiile dintre investitori și stat. De asemenea, conține o secțiune introductivă care include definiții specifice protecției investițiilor.

8.2.

Așa cum s-a cerut în avizul REX/390, s-au inclus definiții mai detaliate pentru „dreptul de a reglementa”, „exproprierea indirectă” și „tratamentul corect și echitabil”. Acestea sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru a reglementa o procedură de soluționare a litigiilor dintre un stat și un investitor. Aceste clarificări vin în sprijinul dreptului părții de a reglementa în interesul public care prevalează în fața protecției investitorilor.

8.3.

CESE subliniază faptul că definițiile incluse în acord, în special cele referitoare la dreptul de a reglementa, ar trebui să fie clare și să garanteze dreptul statului de a menține și de a instaura standarde ridicate, în special în materie de protecție socială și de protecție a mediului și a consumatorilor, asigurând, totodată, o protecție adecvată și legitimă a investitorilor împotriva protecționismului și a discriminării. CESE salută faptul că s-a inclus un articol de sine stătător în textul acordului, în plus față de preambulul acestuia. Dreptul de a reglementa în domeniul protecției sociale ar trebui să acopere și să menționeze explicit acordurile colective, inclusiv acordurile tripartite și/sau generalizate (erga omnes), pentru a exclude posibilitatea interpretării acestora drept încălcări ale așteptărilor legitime ale unui investitor. Condițiile de muncă și de salarizare stabilite în contextul acordurilor colective nu pot fi considerate bariere comerciale netarifare.

8.4.

CESE recunoaște faptul că cele mai semnificative modificări introduse sunt cele referitoare la aspectele procedurale ale soluționării litigiilor. Sistemul de arbitraj a fost transformat într-un sistem judiciar cu un tribunal în care arbitrii ad-hoc numiți de părțile aflate în litigiu sunt înlocuiți cu judecători care figurează într-un registru permanent, ce vor fi numiți de către părțile la acord. Aceste modificări asigură un sistem mai instituționalizat. CESE dorește ca părțile să se asigure că, de îndată ce tratatul va fi ratificat, sistemul jurisdicțional în materie de investiții va fi pe deplin funcțional și că judecătorii dispun de legitimitate democratică și vor fi numiți în așa fel încât să se elimine riscul unui sistem jurisdicțional politizat, precum și riscul conflictelor de interese.

8.5.

CESE subliniază cu satisfacție faptul că a fost introdus un cod de conduită strict, pentru a asigura imparțialitatea și a preveni conflictele de interese. De asemenea, a fost înființată o „Curte de Apel” pentru judecarea apelurilor împotriva hotărârilor tribunalului, ca răspuns la criticile legitime formulate la adresa ISDS. În plus, transparența este asigurată, întrucât litigiilor le sunt aplicabile normele UNCITRAL.

8.6.

Deși salută îmbunătățirile realizate în vederea reformării sistemului, CESE consideră, în continuare, că există puncte critice pentru care trebuie să se găsească soluții la preocupările existente.

8.7.

Totodată, CESE recunoaște că preocupările cu privire la punerea în aplicare a noului sistem persistă și că acestea variază în funcție de diferitele părți interesate. CESE solicită Comisiei să țină în mai mare măsură seama de aceste preocupări în cadrul eforturilor sale continue de a îmbunătăți sistemul de soluționare a litigiilor în materie de investiții.

8.8.

Unele din aceste surse de preocupare pot fi rezumate după cum urmează:

CESE invită Comisia să mobilizeze societatea civilă și comunitatea juridică europeană, în vederea abordării acestor probleme.

8.9.

În plus, unele părți interesate se întreabă dacă este necesar un sistem distinct de arbitraj al investițiilor în situațiile în care sistemele juridice naționale funcționează corespunzător și sunt foarte dezvoltate (21).

8.10.

În concluzie, CESE consideră că propunerea Comisiei Europene privind sistemul jurisdicțional în materie de investiții reprezintă un pas în direcția cea bună, dar că acest sistem trebuie îmbunătățit în anumite domenii, pentru a funcționa ca organ judiciar internațional independent. Comitetul regretă că sistemul a fost propus fără un proces de consultare temeinică și veritabilă și înaintea unei evaluări a impactului care să examineze atât costurile, cât și modul de funcționare a sistemului, și solicită Comisiei să elaboreze o astfel de evaluare a impactului.

28.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 487/41

Raportor:

domnul Ioannis VARDAKASTANIS

Coraportor:

doamna Jarmila DUBRAVSKÁ

1.1.

Adoptarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă a ONU marchează o schimbare istorică în direcția unei noi paradigme, prin abordarea disparităților economice, sociale și de mediu într-o manieră universală și integrată. Toate țările trebuie să concretizeze și să pună în aplicare Agenda, indiferent de nivelul lor de venituri. Această agendă unică reflectă pe deplin valorile europene pe care le reprezintă justiția socială, guvernanța democratică, economia socială de piață și protecția mediului. Prin urmare, UE are ocazia extraordinară de a susține aceste valori și de a aborda punerea în aplicare a Agendei într-un mod global. CESE invită UE să conducă prin puterea exemplului acest proces, care reprezintă o mare provocare la nivel mondial.

1.2.

CESE salută angajamentul Uniunii Europene în ceea ce privește punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD). Cu toate acestea, CESE își exprimă preocuparea în ceea ce privește faptul că a trecut un an de la adoptarea Agendei 2030 a ONU, fără ca UE să adopte măsuri concrete și orientate spre viitor pentru a integra ODD în politicile și programele sale și fără să inițieze o consultare mai amplă cu societatea civilă.

1.3.

UE se confruntă cu provocări politice, sociale, economice și structurale vitale în toate domeniile economiei și societății. Inegalitățile, șomajul, în special șomajul în rândul tinerilor, excluziunea socială și sărăcia, disparitatea de gen, discriminarea și marginalizarea grupurilor vulnerabile în societățile europene erodează fundamentele UE înseși. În numeroase state membre, criza financiară a agravat și mai mult problema, devenind o criză a drepturilor omului și a drepturilor sociale.

1.4.

Agenda 2030 a ONU ar trebui să devină un discurs pozitiv, proactiv și transformator pentru Europa, iar acest proces ar trebui să fie caracterizat printr-o acțiune determinată și printr-o voință politică puternică de a construi o Uniune Europeană durabilă, prin adoptarea de către economiile noastre a unei abordări axate pe reziliență și competitivitate, eficiență din punctul de vedere al utilizării resurselor, emisii scăzute de dioxid de carbon și pe dezvoltarea bazată pe incluziune socială. Acest discurs orientat către viitor ar ajuta, de asemenea, la depășirea lipsei de încredere fără precedent a cetățenilor UE în proiectul european și, în special, la câștigarea sprijinului tinerilor pentru această cauză. Astfel, UE ar trebui să utilizeze Agenda 2030 a ONU pentru a le prezenta tinerilor o nouă viziune asupra Europei: contractul social al secolului XXI.

1.5.

CESE solicită o strategie globală și integrată pentru o Europă durabilă la orizontul anului 2030 și ulterior, care să ofere perspectiva pe termen lung, coordonarea politică și coerența necesare pentru punerea în aplicare a Agendei 2030 a ONU. Această strategie ar trebui să aibă la bază un acord interinstituțional între Comisie, Consiliu și Parlament, care să creeze un fundament solid pentru adoptarea de noi măsuri politice. CESE consideră că strategiile europene actuale, cum ar fi Strategia Europa 2020, care a făcut abstracție de strategia europeană de dezvoltare durabilă lansată în 2001 ca strategie globală anterioară, și cele 10 priorități ale președintelui Juncker, nu oferă mijloacele de a întâmpina pe deplin provocarea pe care o reprezintă punerea în aplicare a ODD în UE.

1.6.

Strategia globală menționată anterior trebuie să includă obiective specifice pentru punerea în aplicare a ODD, mecanisme de revizuire și de monitorizare, precum și planuri de acțiune care să includă instrumentele politice și legislative necesare, activități de sensibilizare – de exemplu, un sondaj Eurobarometru privind ODD – și un plan pentru mobilizarea de resurse financiare. Procesul care duce la această strategie ar trebui să fie lansat de către Comisie odată cu viitoarea sa comunicare, iar etapa de concepere a strategiei ar trebui să includă o consultare amplă a societății civile, guvernelor, parlamentelor și autorităților locale. Comitetul este dispus să sprijine acest proces în calitate de facilitator.

1.7.

Inventarierea de către Comisie a politicilor interne și externe ale UE în raport cu cele 17 ODD reprezintă un pas necesar. CESE invită Comisia să completeze această inventariere cu o analiză detaliată a lacunelor în ceea ce privește cele 17 ODD, în scopul de a identifica domeniile în care UE ar trebui să întreprindă acțiuni imediate și prioritare.

1.8.

CESE a identificat următoarele domenii de politică esențiale pentru o schimbare în sensul unei dezvoltări durabile și recomandă Comisiei să definească inițiative emblematice adecvate, inclusiv planuri de acțiune și obiective de referință transparente, ținând seama de recomandările formulate la punctul 4.3 din prezentul aviz:

1.9.

CESE invită Comisia să integreze ODD în toate politicile relevante. În acest scop, ar trebui utilizate evaluările la jumătatea perioadei prevăzute pentru perioada 2014-2020. Următoarele perioade ale cadrului financiar multianual (CFM) vor oferi o ocazie excelentă de a integra pe deplin ODD în cadrul programelor de cheltuieli ale UE.

1.10.

Este deosebit de important ca Agenda 2030 a ONU să fie integrată în acțiunea externă a Uniunii Europene. Comisia ar trebui să realizeze o adaptare completă a unor domenii de o importanță majoră – precum politicile în materie de comerț și dezvoltare, politicile de mediu și politicile climatice la nivel global, ajutorul umanitar, reducerea riscurilor de dezastre, transferul de tehnologie și promovarea drepturilor omului – pentru a impulsiona în mod proactiv punerea în aplicare a Agendei 2030 a ONU. De asemenea, CESE solicită Comisiei să integreze și să pună în aplicare pe deplin Agenda 2030 a ONU în Consensul european privind dezvoltarea și regretă că aceasta nu a fost inclusă într-o măsură suficientă în Strategia globală a UE privind politica externă și de securitate.

1.11.

CESE solicită Comisiei să evalueze și să îmbunătățească coordonarea orizontală și verticală a politicilor, pentru o punere în aplicare eficace a Agendei 2030 a ONU. O mai bună guvernanță reprezintă un factor-cheie pentru dezvoltarea durabilă. Semestrul european ar trebui transformat într-un cadru adecvat de guvernanță, pentru o coordonare verticală a punerii în aplicare a ODD cu statele membre. CESE subliniază că participarea, transparența, monitorizarea și revizuirea, asumarea răspunderii și aproprierea de către cetățeni ar trebui să se numere printre principalele trăsături și caracteristici ale unei mai bune guvernanțe.

1.12.

Eurostat ar trebui să elaboreze și să pună în aplicare un set de indicatori și valori de referință, cum ar fi cele elaborate de ONU, în scopul de a înlesni revizuirea, monitorizarea și transparența procesului de punere în aplicare a ODD și asumarea răspunderii în această privință, și să pună la dispoziția instituțiilor UE, a statelor membre și a tuturor părților interesate date statistice concrete defalcate pe fiecare ODD în parte și pe ținte.

1.13.

CESE constată cu satisfacție că patru state membre ale UE s-au numărat printre cele 22 de țări care au prezentat primele revizuiri voluntare privind punerea în aplicare a ODD la Forumul politic la nivel înalt al ONU pentru dezvoltare durabilă din 2016. CESE invită UE să arate calea de urmat prin puterea exemplului și să fie prima regiune care prezintă o revizuire voluntară în cadrul Forumului politic la nivel înalt din 2017. CESE ar fi dispus să organizeze contribuția societății civile.

1.14.

UE ar trebui să treacă la o abordare bazată pe implicarea mai multor părți interesate în ce privește punerea în aplicare a ODD, prin includerea tuturor actorilor și organizațiilor societății civile, pe baza principiilor participării, responsabilizării și parteneriatului. CESE însuși a prezentat deja o inițiativă specifică privind un forum european multilateral al societății civile pentru dezvoltarea durabilă. Comisia ar trebui să exploreze și să dezvolte în mod proactiv o inițiativă privind Carta ODD, pentru a stimula crearea de parteneriate puternice la nivel național, european și internațional.

2.1.

În septembrie 2015, liderii mondiali au adoptat agenda ONU intitulată „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”, care definește o serie de obiective de dezvoltare durabilă (ODD) pentru a pune capăt sărăciei, a proteja planeta, a asigura protecția drepturilor omului și a garanta prosperitatea tuturor. Pentru fiecare obiectiv se precizează ținte specifice de atins în următorii 15 ani.

2.2.

UE va juca un rol-cheie în punerea în aplicare a ODD în Europa. În programul său de lucru pentru 2016, Comisia a anunțat o nouă inițiativă, „Pașii următori pentru un viitor durabil al Europei”, care urmărește punerea în aplicare a ODD în politicile interne și externe ale UE (1).

2.3.

Ca un prim pas, Comisia dorește să realizeze o inventariere internă, pentru a identifica politicile actuale ale UE care abordează deja provocările pe care le implică ODD. Comisia a solicitat Comitetului să contribuie la acest proces cu prezentul aviz exploratoriu. Pentru a reflecta dezbaterea mai amplă din cadrul societății civile europene, Comitetul a ținut seama de rezultatele a două conferințe majore privind punerea în aplicare a ODD, organizate de CESE în 2016, precum și de concluziile altor conferințe importante (2).

3.1.

Comitetul salută inițiativa „Pașii următori pentru un viitor durabil al Europei” din programul de lucru al Comisiei pentru 2016 ca pe o nouă abordare pentru a asigura dezvoltarea economică a Europei și durabilitatea socială și de mediu dincolo de orizontul 2020 și pentru a pune în aplicare ODD în politicile europene interne și externe într-un mod integrat (3). Cu toate acestea, își exprimă preocuparea în ce privește faptul că ar putea exista o lipsă de voință politică și de angajament, dat fiind că, până în prezent, nu s-au depus multe eforturi pentru a pune Agenda în aplicare.

3.2.

Într-un context în care proiectul UE se află sub presiune, iar numeroși cetățeni își pierd încrederea în el, UE ar trebui să utilizeze ODD pentru a elabora un discurs pozitiv, generator de transformări profunde în favoarea unei Europe durabile, care să conecteze perspectiva pe termen lung cu măsuri politice specifice pe termen scurt și mediu. Durabilitatea este o „marcă europeană” (4): Agenda 2030 a ONU reflectă valorile europene și modelul european al justiției sociale și al guvernanței democratice. Prin urmare, oferă o oportunitate excelentă de a defini un nou discurs pozitiv și convingător și o nouă viziune în acest sens pentru UE.

3.3.

Agenda 2030 a ONU a fost aprobată de toate statele membre ale UE și de UE ca atare. Este timpul să se manifeste un angajament politic clar la cel mai înalt nivel politic și să se afirme că UE și-a însușit această nouă agendă ca pe o viziune și un cadru global pentru trecerea la o Uniune axată pe dezvoltarea durabilă (5).

3.4.

Punerea în aplicare a ODD nu are în vedere doar dezvoltarea și mediul. ODD abordează principalele provocări pe care le implică transformarea economiilor și a societăților noastre, inclusiv în țările dezvoltate. Punerea lor în aplicare în UE necesită un nou model de dezvoltare, mai durabil din punct de vedere economic, mai favorabil incluziunii sociale și mai viabil pe termen lung din punct de vedere al mediului și care să garanteze că resursele planetei noastre sunt împărțite echitabil cu o populație mondială aflată în creștere. Este necesar ca economiile noastre sa fie reorientate (6). Noul concept al dezvoltării ar trebui să implice o nouă definiție a prosperității pentru UE și o nouă serie de indicatori. ODD ar trebui utilizate ca pârghii pentru a permite și a accelera tranziția pe termen lung către o economie a UE rezilientă, competitivă, eficientă din punctul de vedere al resurselor și favorabilă incluziunii sociale.

3.5.

Lansarea de către Comisie a unei foi de parcurs pentru reînnoirea Consensului european privind dezvoltarea lasă impresia că aceasta intenționează să se concentreze mai întâi asupra punerii în aplicare a noii agende în politicile de dezvoltare. Această stabilire a priorităților nu este în conformitate cu abordarea integrată a ODD, care prevede strategii de punere în aplicare globale și integrate, menite să acopere politicile externe și interne.

3.6.

În vederea stabilirii unui cadru de guvernanță pentru punerea în aplicare a ODD, UE va trebui să își extindă perspectivele de planificare cu mult dincolo de anul 2020. O strategie globală și pe termen lung pentru o Europă durabilă, cu un orizont de timp care să vizeze cel puțin anul 2030 (7), ar trebui să transpună ODD în politici interne și externe ale UE, care să abordeze în mod specific provocările europene, alături de foi de parcurs și planuri de acțiune transparente pentru inițiative legislative și politice și de un calendar detaliat până în 2030. Parlamentul European a solicitat o abordare similară (8).

4.1.1.

Definirea unei strategii politice și a unei foi de parcurs ale UE pentru realizarea ODD necesită mai mult decât o simplă inventariere a politicilor UE existente. Inventarierea politicilor actuale ale UE în raport cu fiecare ODD în parte nu permite să se evalueze dacă ODD pot fi realizate în UE fără adoptarea de măsuri ulterioare. Politicile existente ar putea să nu fie eficace ori să fie subminate de alte politici, sau ar putea exista alte obstacole. Prin urmare, inventarierea politicilor trebuie însoțită de o analiză a lacunelor, care să identifice lacunele reale ale politicii UE în privința celor 17 obiective ale Agendei 2030 a ONU și a țintelor aferente.

4.1.2.

În acest sens, CESE salută notele strategice intitulate „Durabilitate, acum!” („Sustainability Now!”), elaborate sub responsabilitatea dlui Karl Falkenberg, fost director general al DG Mediu, care, luând ca exemplu diverse domenii politice, subliniază cu tărie necesitatea ca UE să realizeze o serie de reforme care rezultă din Agenda 2030 a ONU.

4.1.3.

În UE continuă să lipsească o analiză cuprinzătoare a lacunelor în raport cu ODD. Cu toate acestea, un indice și un tablou de bord privind ODD recent publicate și alte evaluări efectuate în statele membre ale UE demonstrează că ODD reprezintă o agendă ambițioasă și pentru țările cu venituri ridicate (9), în special din pricina modului în care aceste țări produc, furnizează și consumă produse și servicii și, prin urmare, a impactului negativ asupra mediului. Principalele provocări pentru țările UE sunt ODD 12 privind consumul și producția responsabile, ODD 13 privind acțiunile de combatere a schimbărilor climatice și a impactului acestora, ODD 14 și ODD 15 privind conservarea ecosistemelor, țintele în materie de agricultură durabilă și nutriție din cadrul ODD 2, precum și ODD 9 privind industria, inovarea și infrastructura, în cazul căruia a fost identificat un deficit în materie de investiții.

4.1.4.

Alte provocări sunt generate de ODD „centrate asupra persoanelor”, în special ODD 10 privind reducerea inegalităților, ODD 8 privind munca decentă și ocuparea forței de muncă și ODD 1 privind sărăcia, precum și ODD 5 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați și ODD 4 privind educația.

4.1.5.

Numeroase țări membre ale OCDE nu reușesc să atingă ținta din cadrul ODD 17 privind contribuțiile financiare la cooperarea pentru dezvoltare.

4.1.6.

În calitate de plan de acțiune la nivel mondial, ODD urmăresc, de asemenea, reducerea impactului social și de mediu negativ pe care economiile țărilor cu venituri ridicate îl au asupra țărilor terțe. Deși acest aspect a fost mai puțin măsurat până în prezent, el reprezintă o provocare importantă pentru statele membre ale UE.

4.2.1.

Comitetul consideră că o inventariere a politicilor UE ar trebui să se concentreze, în primul rând, asupra instrumentelor politice care prezintă o importanță strategică pentru elaborarea și punerea în aplicare a politicilor UE. Evaluările inițiale arată că aceste instrumente nu se ridică la înălțimea provocării pe care o reprezintă punerea în aplicare a ODD în UE (10). Niciuna dintre aceste strategii nu are orizontul de timp al Agendei 2030 a ONU.

4.2.2.

În decursul mandatului Comisiei Barroso, Strategia Europa 2020 a fost declarată strategia principală a UE, înlocuind, astfel, strategia de dezvoltare durabilă. Deși acoperă, în principiu, cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile, această strategie este pe termen relativ scurt și are o perspectivă clar europeană. Ea nu numai că nu abordează perspectiva internațională, dar nu descrie nici impactul politicilor interne ale UE în alte părți ale lumii și politicile externe, inclusiv cooperarea pentru dezvoltare. Prin urmare, aceasta nu ar putea pretinde niciodată să se substituie strategiei de dezvoltare durabilă anterioare. Strategia nu acoperă două dintre ODD, și anume ODD 2 privind alimentația și agricultura și ODD 16 privind guvernanța, și acoperă doar în parte anumite ODD, cum ar fi ODD 6 privind apa și ODD 11 privind orașele.

4.2.3.

Între cele zece priorități ale președintelui Juncker, două ODD nu sunt menționate deloc, și anume ODD 14 privind oceanele și ODD 15 privind biodiversitatea, iar altele, cum ar fi ODD 4 privind educația, ODD 6 privind apa, ODD 11 privind orașele și ODD 12 privind consumul și producția durabile sunt acoperite doar într-o măsură limitată.

4.2.4.

O serie mai restrânsă de priorități au fost incluse în „Raportul celor cinci președinți”, care pune accentul pe problemele economice, financiare, monetare și bugetare și include guvernanța ca al cincilea subiect. Raportul conține unele trimiteri la domenii acoperite de ODD, cum ar fi energia, ocuparea forței de muncă, incluziunea socială și sistemele de sănătate.

4.2.5.

Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) a atras proiecte în sectoare care par să corespundă cu unele provocări pe care le atrage după sine punerea în aplicare a anumitor ODD: energia (40 %), mediul și eficiența utilizării resurselor (12 %) și infrastructura socială (3 %) (11).

4.2.6.

Unele ODD – în special ODD 3 privind sănătatea, ODD 5 privind egalitatea de gen, ODD 10 privind reducerea inegalităților și ODD 11 privind orașele – nu sunt abordate în mod corespunzător în cadrul priorităților tematice în materie de investiții ale fondurilor structurale și de investiții europene (fondurile ESI).

4.2.7.

Odată cu noua Strategie globală a UE privind politica externă și de securitate, UE dispune de un cadru mai amplu pentru a pune în aplicare Agenda 2030 a ONU în domenii cum ar fi comerțul, dezvoltarea, democrația, drepturile omului, ajutorul umanitar, reducerea riscurilor de dezastre, transferul tehnologic și politicile climatice. Strategia abordează, într-o anumită măsură, ODD care se axează asupra necesității de a garanta că prosperitatea este partajată la nivel global. În strategie se atrage, de asemenea, atenția asupra faptului că ODD vor fi incluse în viitorul acord post-Cotonou și că ele reprezintă un motor al revizuirii Consensului european privind dezvoltarea.

4.3.1.

Pe baza unei analize a lacunelor reale și a tendințelor în ce privește atingerea obiectivelor și a țintelor de către UE, Comisia ar trebui să identifice domenii de politică de importanță majoră pentru transformările necesare. Măsurile de politică ar trebui să se concentreze asupra acestor domenii esențiale, prin intermediul unor inițiative emblematice corespunzătoare, inclusiv a unor planuri de acțiune și obiective de referință transparente. Ținând, totodată, seama de activitatea sa anterioară în acest domeniu, CESE consideră esențiale domeniile politice menționate în cele ce urmează.

4.3.2.1.

Unul dintre obiectivele principale ale ODD este acela de a menține căile de dezvoltare în limite suportabile pentru planetă, atât în ceea ce privește schimbările climatice, consumul de resurse, calitatea aerului și a apei, cât și protecția biodiversității terestre și marine. Acest lucru necesită ca regiunile dezvoltate, cum ar fi Europa, să reducă în mod fundamental amprenta ecologică a economiei lor, printr-o schimbare a producției, consumului și societății în direcția unei economii circulare și cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Tranziția reprezintă o oportunitate pentru UE de a-și moderniza economia, sporind astfel competitivitatea și reziliența sa, și de a-și îmbunătăți calitatea vieții și a crește nivelul de bunăstare a cetățenilor săi.

4.3.2.2.

Au fost prezentate foi de parcurs în cel de-al 7-lea program de acțiune pentru mediu, în cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030 și în planul de acțiune pentru economia circulară. Cu toate acestea, progresele realizate pe teren trebuie, în mod clar, accelerate (12). Trebuie îmbunătățită coerența cu alte domenii de politică și trebuie abordate lacunele existente în numeroase state membre în materie de punere în aplicare, prin deplina integrare a tranziției spre o economie circulară și cu emisii scăzute de dioxid de carbon în cadrul semestrului european (13). Cel de-al 7-lea program de acțiune pentru mediu și planul de acțiune pentru economia circulară necesită mecanisme solide de punere în aplicare și coordonarea activă cu alte domenii de politică din cadrul Comisiei, pentru a asigura rezultate efective (14). Consolidarea dialogului și a alianțelor cu societatea civilă, inclusiv cu întreprinderile și sindicatele, este indispensabilă pentru realizarea de progrese. Politicile active de ocupare a forței de muncă trebuie să prevadă o tranziție justă (15). Politica privind clima trebuie să se bazeze pe principiul „justiției climatice”, garantând că sarcinile și beneficiile asociate cu schimbările climatice – în termeni de impact al acestora asupra drepturilor omului, sărăciei și egalității de șanse – sunt repartizate în mod echitabil și că grupurile cele mai vulnerabile nu vor fi cele care vor avea de suferit.

4.3.2.3.

Trebuie să se garanteze că piețele sprijină tranziția economică și că prețurile reflectă costurile externe reale ale emisiilor nocive pentru climă și ale utilizării resurselor naturale (16). Angajamentele luate în ce privește eliminarea subvențiilor acordate în detrimentul mediului trebuie să fie puse în practică, iar reforma taxei de mediu trebuie promovată mai intens. Trebuie accelerată crearea de noi modele de piețe descentralizate ale energiei curate, în care consumatorii devin, de asemenea, producători. În mod similar, o economie descentralizată bazată pe consumul colaborativ le permite consumatorilor să se îndrepte către modelul de economie circulară. Noua economie colaborativă implică o schimbare conceptuală în ceea ce privește munca și va constitui o sursă importantă de locuri de muncă. Vor trebui garantate drepturile consumatorilor și ale lucrătorilor și concurența loială în acest sector (17).

4.3.3.1.

Preocupările principale ale ODD constau în eradicarea sărăciei și asigurarea faptului că toate persoanele își pot realiza potențialul în condiții de demnitate și egalitate. În această privință, ODD reflectă valorile și modelul social ale Europei. Cu toate acestea, decalajul dintre cei bogați și cei săraci în Europa s-a accentuat în ultimele decenii, iar ultimii opt ani de recesiune și criză financiară au dus la creșterea și mai accentuată a șomajului și a nivelului de sărăcie, au exacerbat tot mai multe inegalități și au pus o și mai mare presiune asupra protecției sociale, afectând, în special, grupurile cele mai vulnerabile.

4.3.3.2.

Realizarea ODD necesită ca UE să schimbe paradigma economică, îndreptând-o către un model de dezvoltare mai favorabil incluziunii, care să distribuie bogăția existentă într-un mod mai echitabil și să sporească, totodată, reziliența economică și financiară (18). UE trebuie să creeze un cadru favorabil investițiilor, care, alături de o piață internă funcțională, de competitivitatea la nivel internațional și de o cerere internă tot mai mare, să intensifice creșterea economică durabilă și crearea de locuri de muncă.

4.3.3.3.

ODD ar trebui să constituie prilejul de a reafirma obiectivele Strategiei Europa 2020 privind reducerea sărăciei, ocuparea forței de muncă și educația, și de a reflecta cu privire la modalități mai eficiente de realizare a acestora. Principalele obiective sociale – precum crearea de locuri de muncă decente, eradicarea sărăciei, reducerea inegalităților și investițiile sociale – trebuie să fie puse pe picior de egalitate cu aspectele de ordin macroeconomic în cadrul semestrului european (19). Prima propunere a Comisiei privind pilonul european al drepturilor sociale nu făcea nicio referire la ODD. La pregătirea ulterioară a pilonului european al drepturilor sociale, ar trebui luată în considerare integrarea ODD. Comitetul elaborează, în prezent, un aviz cu privire la acest pilon, în care își va exprima cu adevărat opinia sa în această privință.

4.3.3.4.

UE ar trebui să investească într-o abordare mai coerentă și sistematică în ce privește combaterea excluziunii sociale, marginalizarea și sărăcia, care să se concentreze asupra grupurilor vulnerabile, să aibă ca fundament drepturile omului și să trateze, totodată, discriminarea bazată pe criteriul de sex. Este necesară adaptarea Directivei privind punerea în aplicare a principiului tratamentului egal (20).

4.3.3.5.

Pe lângă provocările pe care le reprezintă șomajul și îmbătrânirea populației, sistemele de protecție socială trebuie să se adapteze la noile provocări, în special la cele legate de noile forme de ocupare a forței de muncă, care oferă noi oportunități în materie de ocupare a forței de muncă, dar, în același timp, pot duce la muncă precară și la sărăcia persoanelor încadrate în muncă. Trebuie exploatat potențialul de creare de locuri de muncă al tranzițiilor economice esențiale, cum ar fi cele către societatea digitală, economia circulară și economia cu emisii scăzute de dioxid de carbon (21). Standardele de muncă și un venit minim european vor contribui la asigurarea coeziunii teritoriale și sociale și la redistribuirea bogăției și a veniturilor în mod echitabil (22), ținând seama de competențele statelor membre și ale UE în aceste domenii. Atât actorii din sectorul public, cât și cei din sectorul privat ar trebui să exploateze imensul potențial al investițiilor sociale (23). Pentru a „nu exclude pe nimeni”, este necesar să se investească într-o educație de calitate și care să încurajeze incluziunea, precum și în servicii de înaltă calitate, accesibile și integrate, care să acorde sprijin persoanelor aflate în dificultate.

4.3.3.6.

Întreprinderile sociale sprijină integrarea pe piața forței de muncă, furnizând totodată produse și servicii accesibile, în interesul societății, de exemplu servicii într-o economie circulară, descentralizată și cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Acestea ar trebui susținute prin măsuri de stimulare a întreprinderilor nou-înființate în domeniul economiei sociale și printr-un mediu de reglementare propice (24).

4.3.4.1.

Modul în care sunt cultivate, produse, consumate, negociate, comercializate, transportate și depozitate alimentele constituie legătura fundamentală dintre oameni și planetă, și reprezintă calea către o creștere economică durabilă și favorabilă incluziunii (25). ODD, în special obiectivele 2 și 12, oferă un cadru esențial pentru acțiune comună în scopul de a hrăni populația lumii în mod durabil până în 2030. Este urgent să se realizeze tranziția către sisteme alimentare mai durabile, care să cuprindă toate etapele, de la producție la consum. Producătorii trebuie să cultive mai multe alimente, reducând, în același timp, impactul asupra mediului, în timp ce consumatorii trebuie să fie încurajați să adopte regimuri alimentare nutritive și sănătoase, cu o amprentă de carbon redusă.

4.3.4.2.

Reforma PAC a introdus o combinație de măsuri care pot fi considerate un pas în direcția cea bună (26). O tranziție către sisteme alimentare durabile necesită o politică alimentară cuprinzătoare, integrată, cu o strategie bio-economică amplă, și nu doar o politică agricolă. Pe baza recunoașterii interdependenței dintre producția și consumul de alimente, trebuie elaborată o abordare politică europeană adecvată, care să traseze calea către durabilitate, sănătate și reziliență (27).

4.3.4.3.

În acest sens, trebuie, printre altele, să se răspundă întrebării formulate în „raportul Falkenberg”, și anume dacă orientarea către export a agriculturii europene este compatibilă cu obiectivul de consolidare a producției de alimente în țările în curs de dezvoltare.

4.3.4.4.

UE va avea un rol esențial în realizarea țintei 12.3 de a reduce la jumătate risipa de alimente pe cap de locuitor la nivel global. În timp ce aproape 800 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de foame, cifrele arată că o treime din alimentele produse pentru consumul uman se pierd sau se risipesc la nivel mondial (dintre care 100 de milioane de tone doar în UE) (28). CESE salută planul Comisiei de a crea o platformă a părților interesate pentru a ajuta la structurarea măsurilor necesare și a face schimb de bune practici în materie de prevenire și reducere a risipei de alimente (29).

4.3.5.1.

Transformarea economiei într-un model mai durabil va necesita o schimbare importantă în ce privește investițiile. Se estimează că atingerea ODD la nivel mondial ar necesita investiții de cca 3 mii de miliarde de dolari SUA (30) atât din surse publice, cât și din surse private. Este nevoie de un plan global pentru mobilizarea resurselor financiare atât la nivelul UE, cât și la nivelul statelor membre. Diversele inițiative și programe de finanțare ale UE trebuie aduse laolaltă.

4.3.5.2.

UE trebuie să canalizeze în mod mai eficient investițiile publice în țările în curs de dezvoltare către realizarea unei dezvoltări durabile integrate și trebuie să țină seama de indicatorii ODD în cadrul finanțării publice a proiectelor de dezvoltare. Și mai important, UE trebuie să încurajeze și să intensifice investițiile sectorului privat în aceste domenii.

4.3.5.3.

Totodată, și în interiorul UE, ODD necesită investiții semnificative în modernizarea infrastructurii și crearea de întreprinderi durabile. Primele evaluări privind punerea în aplicare a ODD în UE arată lacune grave în ceea ce privește investițiile în industrie, inovare și infrastructură (31).

4.3.5.4.

Există argumente economice clare în favoarea durabilității. Pentru a utiliza pe deplin această oportunitate, UE ar trebui să creeze un mediu de afaceri propice, care să încurajeze inovarea, spiritul antreprenorial și investițiile durabile. Unele întreprinderi au început deja să acționeze în acest sens, dar este esențial ca experiențele încununate de succes ale întreprinderilor în materie de durabilitate să fie extinse și reproduse. Abordările voluntare, precum responsabilitatea socială a întreprinderilor, pot aduce o contribuție pozitivă la această tranziție. Acestea trebuie însoțite de măsuri suplimentare, cum ar fi măsurile de creștere a transparenței, de dezvoltare a competențelor, de facilitare a parteneriatelor și de îndrumare a raportării efectuate de către întreprinderi. Comisia ar trebui să evalueze dacă alianțele cu sectorul privat care implică participarea mai multor părți interesate ar constitui un instrument util la nivelul UE.

4.3.5.5.

Programele de finanțare ale UE trebuie aliniate la ODD. Atât inițiativele precum Planul Juncker, cât și instituțiile financiare și băncile de investiții publice vor juca un rol decisiv. Provocarea, în acest context, constă în realocarea capitalului. Uniunea piețelor de capital oferă oportunitatea de a promova investițiile durabile (32). Revizuirea la jumătatea perioadei a CFM va oferi oportunitatea de a integra ODD în principalele fonduri ale UE. Trebuie stimulate investițiile pe termen lung și eliminate obstacolele (33).

4.3.6.1.

Într-o economie globalizată, comerțul are un impact crucial asupra dezvoltării durabile în interiorul UE și la nivel mondial. Prin urmare, în cadrul a diferite ODD, comerțul este considerat un important mijloc de punere în aplicare a Agendei 2030 a Națiunilor Unite. În comunicarea sa pe tema „Comerț pentru toți”, Comisia a lansat un plan de acțiune ambițios pentru o politică de comerț și investiții mai responsabilă, care să garanteze respectarea standardelor sociale și de mediu în relațiile comerciale și să promoveze dezvoltarea durabilă (34). Punerea în aplicare a ODD va trebui să urmărească în mod sistematic și eficient acest plan de acțiune, iar rezultatele vor trebui monitorizate.

4.3.6.2.

În toate acordurile comerciale și de investiții ale UE ar trebui incluse capitole ambițioase privind comerțul și dezvoltarea durabilă, iar acestea ar trebui puse în aplicare și executate în mod efectiv. Trebuie consolidată dimensiunea dezvoltării durabile în cadrul OMC (35). Cea mai bună modalitate de a asigura respectarea standardelor sociale, de muncă și de mediu în cadrul acordurilor de liber schimb este de a asigura o mai mare implicare a societății civile pe tot parcursul negocierilor și al procesului de punere în aplicare și monitorizare (36).

4.3.6.3.

Comisia ar trebui să adopte o strategie care să promoveze munca decentă în lanțurile globale de aprovizionare (37). Trebuie să se acorde sprijin inițiativelor care implică mai multe părți interesate, astfel încât acestea să promoveze atenția necesară în cadrul lanțurilor de aprovizionare globale.

4.4.1.

Pentru a sprijini activitățile din domeniile esențiale de politică, UE trebuie să evalueze și să îmbunătățească coordonarea orizontală și verticală a politicilor, în scopul unei puneri în aplicare eficace a Agendei 2030 a ONU. O mai bună guvernanță reprezintă un factor esențial pentru dezvoltarea durabilă (38), iar o mai bună coordonare constituie o abordare fundamentală pentru coerența politicilor.

4.4.2.

UE trebuie să își consolideze coerența politicilor și să le orienteze în mod consecvent către o dezvoltare durabilă echilibrată. Actualul mecanism de integrare a aspectelor legate de politica de dezvoltare în alte domenii („coerența politicilor de dezvoltare”) ar trebui examinat, consolidat și reconceptualizat într-un instrument care să ofere „coerența politicilor de dezvoltare durabilă” și ar trebui corelat cu alte eforturi de coordonare orizontală.

4.4.3.

De asemenea, Comisia ar trebui să analizeze modul în care instrumentele pentru „o mai bună reglementare” pot fi utilizate pentru a contribui la realizarea ODD. Orientările privind evaluarea impactului ar trebui revizuite în consecință, astfel încât să permită, de exemplu, introducerea criteriului durabilității în evaluarea impactului noii legislații.

4.4.4.

Pentru a integra ODD în toate domeniile politice relevante, Comisia ar trebui să utilizeze principiile directoare ale Agendei 2030 a ONU ca pe un cadru pentru revizuirea legislației UE și a procesului de elaborare a politicilor UE, în special dintr-o perspectivă bazată pe drepturile omului și pe principiul de „a nu exclude pe nimeni”.

4.4.5.

Pe baza indicatorilor ODD la nivel global, completați de indicatori adecvați la nivel european, UE trebuie să stabilească un sistem de monitorizare și revizuire a ODD, care să fie coordonat cu monitorizarea din statele membre ale UE și conectat cu monitorizarea globală realizată în cadrul Forumului politic la nivel înalt pentru dezvoltare durabilă.

4.4.6.

Indicatorii ODD ar trebui introduși și în procesele existente de monitorizare și evaluare a politicilor. Acest aspect se aplică în special semestrului european, ca principal instrument al mecanismului de guvernanță a UE, care trebuie adaptat la punerea în aplicare a ODD.

4.4.7.

Consolidarea rolului indicatorilor de durabilitate în procesul legislativ de alocare a bugetului ar reprezenta o pârghie importantă pentru realizarea dezvoltării durabile. Criteriile condiționalității din cadrul fondurilor structurale și de investiții europene ar trebui adaptate la punerea în aplicare a ODD.

4.4.8.

Ar trebui susținută inițiativa Rețelei europene pentru dezvoltare durabilă (ESDN) de a înființa o platformă de învățare reciprocă între statele membre.

4.4.9.

UE însăși ar trebui să ia inițiativa și să prezinte o revizuire voluntară în cadrul sesiunii din 2017 a Forumului politic la nivel înalt, astfel încât să fie prima organizație regională care a făcut acest lucru. Mai mult, UE ar trebui să elaboreze rapoarte anuale în care să analizeze modul în care acțiunea sa internă și externă contribuie la punerea în aplicare a ODD în domeniul tematic anual prioritar stabilit de Forumul politic la nivel înalt (39). Societatea civilă ar trebui să fie implicată pe deplin în elaborarea și prezentarea acestei revizuiri voluntare și a rapoartelor tematice, prin intermediul Forumului european pentru dezvoltare durabilă.

5.1.

Agenda 2030 a ONU impune tranziția către un model de guvernanță la care participă multiple părți interesate, în cadrul căruia societății civile îi revine un rol mai important. ODD pot fi implementate doar dacă societatea civilă și alte părți interesate își asumă un rol activ și și le însușesc. Trebuie să se asigure implicarea societății civile, de la nivelul local, regional și național până la nivelul UE și al Forumului politic la nivel înalt, în toate etapele punerii în aplicare.

5.2.

Pentru UE și statele sale membre, CESE propune crearea unui Forum european pentru dezvoltarea durabilă, pentru a implica o gamă largă de organizații ale societății civile și părți interesate în punerea în aplicare a ODD în UE și în monitorizarea și evaluarea continuă a acestora (40). O primă sarcină a acestui forum ar trebui să constea în facilitarea dialogului societății civile în procesul de elaborare a unei strategii globale a UE pentru dezvoltarea durabilă.

5.3.

Comisia ar trebui să prevadă un program și o linie de finanțare specifice pentru sprijinirea consolidării capacităților organizațiilor societății civile, astfel încât acestea să poată participa pe deplin la acest proces. Programele de consolidare a capacităților existente trebuie să fie deschise în mod mai explicit organizațiilor societății civile care activează în domeniul chestiunilor interne și care joacă rolul de „punte” între componentele interne și externe în ceea ce privește integrarea ODD și aspectele legate de guvernanță.

28.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 487/51

Raportor:

domnul Christian MOOS

Coraportor:

domnul Denis MEYNENT

1.1.

Președinția slovacă a invitat CESE să se pronunțe asupra „unei reglementări care să facă față viitorului”. Acest nou concept este în concordanță cu alte solicitări specifice adresate Comisiei și colegiuitorilor, cu scopul de a asigura un nivel sporit de coerență a reglementării, printre altele în raport cu competitivitatea UE și cu luarea în considerare a situației specifice a IMM-urilor și a microîntreprinderilor, aspecte asupra cărora CESE s-a pronunțat în mai multe rânduri.

1.2.

CESE observă că se fac eforturi de îmbunătățire a calității reglementării europene, care ar trebui intensificate.

1.3.

CESE reamintește că o reglementare de înaltă calitate, simplă, ușor de înțeles și coerentă „este un factor esențial de integrare și nu reprezintă o sarcină sau un cost de redus”, fiind indispensabilă pentru a genera creștere economică durabilă și a stimula inovarea, competitivitatea întreprinderilor, inclusiv a IMM-urilor, precum și crearea de locuri de muncă de calitate.

1.4.

„Principiul inovării”, astfel cum este definit în capitolul 2, se înscrie, de asemenea, în logica programului REFIT. CESE reamintește principiile programului privind „o mai bună reglementare”, deja definite și aplicate, și subliniază că acest nou principiu nu trebuie să primeze asupra celor existente și trebuie aplicat cu inteligență și prudență, în special în domeniile protecției sociale și al protecției mediului, al sănătății și al protecției consumatorilor.

1.5.

CESE propune continuarea examinării posibilităților oferite de „principiul inovării”, prin intermediul unui schimb de bune practici.

1.6.

Inovarea este una dintre condițiile necesare pentru a asigura o creștere durabilă în Europa. Trebuie prevăzut așadar un cadru de reglementare favorabil inovării, deși relația dintre inovare și cadrul de reglementare nu este deloc simplă. Pe lângă măsurile legislative, trebuie luate și alte măsuri pentru promovarea și dezvoltarea inovării (măsuri administrative, facilități fiscale, plan de investiții etc.).

1.7.

Obiectivul reglementării UE ar trebui să fie întotdeauna crearea unui cadru juridic care să permită întreprinderilor și cetățenilor să beneficieze de avantajele pieței interne și să evite o sarcină administrativă inutilă. Reglementarea europeană va face față viitorului în măsura în care este proactivă și preventivă; CESE se pronunță în favoarea unei reglementări adaptabile. El consideră că o reglementare europeană care să facă față viitorului trebuie să se bazeze pe metoda comunitară.

1.8.

Este necesar să se evite costurile inutile ale reglementării. Aceste costuri ar trebui să fie proporționale cu beneficiile pe care le generează.

1.9.

CESE consideră că orice reglementare trebuie să fie rezultatul unor deliberări politice publice. În acest sens, rolul societății civile și al partenerilor sociali este foarte important, fiind necesar să se asigure cadrul adecvat pentru un dialog social și civic calitativ, cu valorificarea în mod corespunzător a punctelor de vedere exprimate.

1.10.

CESE constată că nu numai conținutul legislației, ci chiar procesul legislativ trebuie să facă față viitorului, pentru a corespunde nevoilor întreprinderilor și cetățenilor.

1.11.

O reglementare care să facă față viitorului trebuie să fie fermă în ceea ce privește finalitatea sa, întotdeauna conformă cu obiectivele stabilite în tratate și flexibilă în cadrul transpunerii sale în legislația națională. Ea nu intră în detalii, ci doar stabilește un cadru, care trebuie transpus la timp și în mod corespunzător la nivel național, inclusiv cu consultarea și valorificarea pozițiilor partenerilor sociali și a organizațiilor societății civile reprezentative. Utilizarea clauzelor de limitare în timp („sunset clause”) ar trebui examinată mai bine.

1.12.

CESE pledează pentru clarificarea principiilor subsidiarității și proporționalității, care sunt uneori utilizate ca argumente de către adversarii inițiativelor legislative, pe o bază insuficient argumentată.

1.13.

Societatea civilă trebuie să fie în rezonanță cu „o reglementare care să facă față viitorului”. CESE ocupă o poziție propice pentru a juca rolul de intermediar între legiuitor, pe de o parte, și organizațiile societății civile și partenerii sociali, pe de altă parte.

1.14.

CESE subliniază importanța evaluărilor de impact la nivel național și european, inclusiv a Testului IMM, și aceasta în cazul tuturor inițiativelor, fie ele legislative sau nelegislative, astfel încât deciziile politice să fie adoptate în cunoștință de cauză și pe baza unor elemente concrete. Evaluările de impact vin în sprijinul deciziilor politice, pe care nu le-ar putea înlocui.

1.15.

CESE solicită să fie consultat atunci când Comisia, Parlamentul și Consiliul convin asupra retragerii unor propuneri legislative, întrucât este important să se evalueze consecințele materiale și imateriale ale acestor decizii.

1.16.

CESE consideră că Consiliul trebuie să devină mai transparent și că o viitoare reformă a tratatelor ar trebui să încerce să îmbunătățească coerența deciziilor Consiliului. Drepturile Parlamentului trebuie consolidate.

1.17.

CESE consideră necesar să exploateze mai mult cooperarea consolidată, evitându-se, în același timp, ca instituțiile să fie afectate de acest lucru.

1.18.

CESE insistă ca participarea sa la procesul consultativ să meargă mână în mână cu consolidarea UEM. Parlamentul European, dar și organele consultative, trebuie să fie mai bine integrate în ciclul semestrului european.

1.19.

CESE este în favoarea unei proceduri legislative accelerate în cadrul trilogului numai în situații de urgență.

2.1.

Președinția slovacă a invitat CESE să se pronunțe cu privire la „o reglementare care să facă față viitorului” și să reflecteze asupra modului în care UE poate îmbunătăți reglementarea pentru a se adapta nevoilor economiei și ale societății în această perioadă de schimbări rapide. Președinția dorește să afle în ce mod costurile de reglementare pentru întreprinderi se pot menține la un nivel rezonabil, fără a neglija obiectivele tratatelor.

2.2.

Reglementarea europeană va face față viitorului în măsura în care este proactivă și preventivă, pe de o parte, și oferă claritate și securitate juridică, pe de altă parte. De aceea, CESE pledează pentru o reglementare care să se adapteze și să aibă, totodată, capacitatea de a anticipa.

2.3.

De asemenea, sunt necesare reglementări pentru îndeplinirea obiectivelor politice ale tratatelor. Uniunea Europeană este o economie socială de piață și, prin urmare, anumite norme implică anumite costuri pentru întreprinderi, de exemplu în domeniul securității și sănătății la locul de muncă. Echilibrul dintre obiectivele economice și sociale este factorul care garantează pacea socială în Europa. O reglementare care să facă față viitorului trebuie să respecte acest echilibru și să promoveze coeziunea economică, socială și teritorială, precum și solidaritatea dintre statele membre.

2.4.

CESE susține și subliniază necesitatea de a consolida legitimitatea legislației europene printr-o mai bună reglementare, dar insistă ca percepția asupra elementelor care trebuie să facă față viitorului să nu ducă la o depolitizare a procesului legislativ. El este convins că orice reglementare trebuie să fie rezultatul unor deliberări politice publice. În acest sens, ar trebui să se ia în considerare rolul important al societății civile și al partenerilor sociali în cadrul dialogului social.

2.5.

Reglementarea europeană are șanse să facă față viitorului în măsura în care este considerată legitimă de către cetățeni. Ea trebuie să se bazeze pe reprezentare, pe consens și pe participare și trebuie să poată furniza rezultate sau soluții la o problemă colectivă.

2.6.

CESE consideră că procesul legislativ european ar trebui să fie revizuit în cadrul Tratatului de la Lisabona și, dacă este necesar, în cadrul unui nou tratat pentru ca politicile europene să dea rezultate mai bune. CESE dorește să evidențieze tocmai acest aspect al unei „reglementări care să facă față viitorului”, care este legat de calitate, legitimitate, transparență și caracterul favorabil incluziunii.

2.7.

CESE constată că nu numai conținutul legislației, ci chiar procesul legislativ trebuie să facă față viitorului, pentru a corespunde nevoilor întreprinderilor și cetățenilor. Cu alte cuvinte, se pune problema democrației la nivel european.

2.8.

Ca urmare, voința politică a aleșilor și alegerile pe care le fac aceștia sunt determinante. Fiecare reglementare poate fi analizată în funcție de capacitatea sa de a traduce această voință politică în fapte și evaluată în funcție de calitatea sa democratică. Prin urmare, CESE propune să se examineze nu numai conținutul reglementării, ci și procesul legislativ.

2.9.

Acest nou concept de „reglementare care să facă față viitorului” este legat de alte inițiative de îmbunătățire a reglementării. CESE s-a pronunțat în repetate rânduri în avizele sale (1) asupra programului privind o mai bună legiferare și asupra programului REFIT (2). El reamintește avizul său privind o abordare proactivă a reglementării (3).

2.10.

Printre prioritățile trioului de președinții (Țările de Jos, Slovacia și Malta) pentru perioada ianuarie 2016-iunie 2017, se numără punerea în aplicare a programelor pentru o mai bună reglementare și REFIT, acesta din urmă fiind lansat de Comisia Europeană în 2012 pentru a evalua costurile administrative ale dispozițiilor legislative în vigoare și, după caz, pentru a le elimina. Este evident că ideea unei „reglementări care să facă față viitorului” se înscrie în logica acestor programe.

2.11.

CESE observă că se fac eforturi de îmbunătățire a calității reglementării europene și insistă ca acestea să fie intensificate. CESE a luat cunoștință de comunicarea Comisiei din 19 mai 2015 (4) și de Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016 (5), constatând, în același timp, că nu a fost implicat în elaborarea celui din urmă.

2.12.

CESE consideră că o legislație de înaltă calitate, simplă, ușor de înțeles și coerentă, garantată de Comisie, Parlament și Consiliu, este o condiție indispensabilă pentru a genera o creștere economică durabilă și a stimula inovarea, competitivitatea întreprinderilor, inclusiv a IMM-urilor și a microîntreprinderilor, precum și crearea de locuri de muncă de calitate. De asemenea, este importantă punerea deplină în aplicare a Small Business Act în toate domeniile.

2.13.

Reglementarea europeană „este un factor esențial de integrare și nu reprezintă o sarcină sau un cost de redus. Dimpotrivă, dacă are proporțiile cuvenite, ea devine o garanție importantă de protecție, de promovare și de securitate juridică pentru toți actorii și cetățenii europeni (6).

2.14.

CESE reamintește importanța principiilor deja stabilite pentru o reglementare corespunzătoare. Printre acestea se numără principiile de punere în aplicare corectă și la timp, principiul subsidiarității și cel al proporționalității, principiul precauției, principiul previzibilității, principiul „a gândi mai întâi la scară mică”, dimensiunea externă a competitivității și testul pieței interne.

2.15.

În prezent, un nou aspect al reglementării pare să capete o importanță prioritară pentru Consiliu: principiul inovării. Acest principiu, care presupune să se ia în considerare impactul asupra cercetării și inovării în procesul de elaborare și revizuire a normelor, este unul dintre numeroasele criterii care permit evaluarea propunerilor legislative ale Comisiei în domenii tehnice, tehnologice sau științifice. El trebuie utilizat în mod inteligent și cu prudență, în special în ceea ce privește protecția socială, protecția mediului, sănătatea și protecția consumatorilor.

2.16.

Acest lucru reiese din concluziile Consiliului „Competitivitate” (7) al UE, în care se afirmă că „ar trebui să se aplice «principiul inovării», ceea ce înseamnă că, în elaborarea și revizuirea reglementărilor din toate domeniile de politică, ar trebui să se ia în considerare impactul acestora asupra cercetării și inovării”. El se reflectă și în solicitarea Președinției slovace, precum și într-un studiu recent al CEPS (8), care afirmă că stabilirea unor norme prea stricte riscă să blocheze investițiile și să împiedice inovarea. Este o interpretare în concordanță cu logica programului REFIT.

2.17.

CESE consideră că aplicarea acestui nou principiu trebuie definită în prealabil, iar utilizarea sa specificată cu atenție.

2.18.

Pentru CESE, principiul inovării trebuie să aibă aceeași pondere ca și celelalte criterii menționate la punctul 2.14 și utilizate de Comisie pentru a studia impactul unei propuneri legislative. Prin urmare, trebuie găsit un echilibru între principiul inovării și celelalte criterii, și să se asigure că acest principiu nu prevalează în raport cu celelalte.

2.19.

CESE propune Președinției slovace să continue examinarea posibilităților oferite de „principiul inovării” prin intermediul unui schimb de bune practici. CESE solicită ca, pe această bază, Comisia să poată realiza o evaluare a oportunităților și a impactului acestui nou principiu.

2.20.

Obiectivul reglementării UE ar trebui să fie întotdeauna crearea unui cadru juridic care să permită întreprinderilor și cetățenilor să beneficieze de avantajele pieței interne și de libertățile acesteia, adică să promoveze potențialul inovator european. Acest lucru implică evitarea sarcinilor administrative inutile, precum și revizuirea sau eliminarea normelor prost concepute, depășite și greoaie.

2.21.

CESE consideră că costurile reglementării ar trebui să fie proporționale cu beneficiile pe care le generează. Costurile și sarcinile administrative inutile ar trebui evitate în interesul întreprinderilor, al cetățenilor și al administrațiilor însărcinate cu punerea în aplicare a reglementării. Este important ca beneficiul net și valoarea adăugată a unei reglementări să prevaleze asupra costurilor acesteia pentru întreprinderi sau pentru societate în ansamblul său.

3.1.

CESE insistă ca noțiunea de „reglementare care să facă față viitorului” să fie mai bine definită. Ea trebuie să respecte valorile și obiectivele Uniunii Europene, în conformitate cu articolele 1 și 2 din Tratatul de la Lisabona. Prin urmare, principiului inovării, care este una dintre prioritățile Președinției slovace (9) și strâns legat, așadar, de noul concept de reglementare care să facă față viitorului, trebuie să fie responsabil.

3.2.

Inovarea este una dintre condițiile necesare pentru a asigura o creștere durabilă în Europa. Orice reglementare, indiferent dacă este la nivel european sau național, trebuie să evite să impună sarcini inutile întreprinderilor, și în special IMM-urilor care dispun de mijloace reduse. Inovarea și competitivitatea stau la baza succesului economiei sociale de piață europene. Inovarea necesită un cadru de reglementare de calitate. Interacțiunea dintre reglementare și inovare este complexă și nu poate fi privită doar din punct de vedere cantitativ, în sensul unui număr mai mare sau mai mic de dispoziții legislative (10).

3.3.

CESE consideră că recurgerea la clauzele de limitare în timp în reglementarea europeană merită să fie analizată mai în detaliu, pentru a se evita viitoare obstacole birocratice.

3.4.

„O reglementare care să facă față viitorului” trebuie să fie fermă din perspectiva finalității sale, întotdeauna conformă cu obiectivele stabilite în tratate și flexibilă în cadrul transpunerii sale în legislația națională, cu respectarea principiilor menționate mai sus. Ea nu intră în detalii, ci doar stabilește un cadru care, dacă este necesar, poate fi completat fie cu instrumente nelegislative, fie de către instanțe de reglementare naționale, parteneri sociali sau sisteme de autoreglementare, acestea din urmă sub controlul legiuitorului la nivelul corespunzător.

3.5.

CESE pledează pentru clarificarea principiilor subsidiarității și proporționalității. Respectarea subsidiarității sau mai degrabă repartizarea competențelor este esențială pentru buna funcționare a UE ca spațiu juridic comun. Totuși, aceste două principii sunt uneori utilizate ca argumente de către adversarii inițiativelor legislative, fără ca raționamentul lor adiacent să fie sprijinit în mod suficient. Este necesar să se clarifice criteriile care determină aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității. Spațiul juridic al Uniunii Europene trebuie să fie unic și indivizibil.

3.6.

CESE consideră că este necesar să se examineze mai întâi procesul legislativ la nivel european în vederea îmbunătățirii calității reglementării. Un număr mare de inițiative vizează îmbunătățirea procesului legislativ, dar părțile participante la acest proces nu au aceeași opinie asupra mijloacelor. CESE face trimitere la orientările Comisiei în programul său „O mai bună reglementare” (19 mai 2015) și acordul interinstituțional (decembrie 2015/2016, aprilie 2016), la raportul Brok-Bresso (februarie 2016), la raportul Hübner (martie 2016), la raportul Giegold (sfârșitul lunii mai 2011) și la Small Business Act (februarie 2011). De asemenea, CESE atrage atenția asupra propunerilor guvernelor și parlamentelor statelor membre, asupra unor inițiative precum Mișcarea Europeană și Uniunea Federaliștilor Europeni (UEF), precum și asupra contribuțiilor institutelor de cercetare și a grupurilor de reflecție.

3.7.

Societatea civilă organizată este deosebit de importantă pentru formarea unei opinii publice europene. Europa are nevoie de o opinie publică mai puțin fragmentată, care să servească drept tribună pentru o reglementare europeană care să facă față viitorului. În calitate de organism de reprezentare a societății civile organizate în Europa, CESE ocupă o poziție optimă pentru a facilita consensul dintre diferiții actori ai societății civile la toate nivelurile și în statele membre. Mai exact, el este un intermediar important între legiuitor, pe de o parte, și organizațiile societății civile și partenerii sociali, pe de altă parte.

3.8.

CESE este conștient de importanța evaluărilor impactului, în special pentru IMM-uri. Acestea ar trebui luate în considerare în procesul legislativ, însă nu pot înlocui procesul politic.

3.9.

Simplificarea reglementărilor greu de înțeles sau chiar de aplicat, precum și eliminarea reglementărilor care devin caduce pot fi benefice pentru cetățeni și mecanismele economice, contribuind astfel la crearea unui mediu care să favorizeze creșterea economică și crearea de locuri de muncă de calitate („mediu favorabil”). CESE solicită totuși să fie consultat atunci când Comisia, Parlamentul și Consiliul convin asupra retragerii unor propuneri legislative. În această situație, este important să se evalueze consecințele materiale și imateriale ale unor astfel de decizii și să fie informat CESE în această privință.

3.10.

Tratatul de la Lisabona vizează consolidarea rolului Parlamentului European și a metodei comunitare. În urma crizei, Consiliul European a devenit piatra de temelie a sistemului instituțional european. CESE consideră că această abatere trebuie corectată. O reglementare europeană care să facă față viitorului trebuie să se bazeze pe metoda comunitară.

3.11.

Reuniunile structurilor Consiliului care funcționează pe baza unei majorități calificate ar trebui să fie publice cu scopul de a asigura o mai mare transparență și mai multă democrație. Votul cu majoritate calificată pentru deciziile Consiliului ar trebui să devină norma. CESE consideră, de asemenea, că o viitoare reformă a tratatelor ar trebui să încerce să îmbunătățească coerența deciziilor Consiliului, configurațiile acestuia urmând, în prezent, politici parțial contradictorii cu consecințe evidente asupra calității legislației.

3.12.

Extinderea drepturilor Parlamentului European, prevăzută în tratate, dar nepusă în practică, trebuie să fie realizată în cel mai scurt timp. Astfel, dreptul de inițiativă restrâns introdus de Tratatul de la Lisabona (articolul 225 din TFUE) ar trebui să se aplice într-o măsură mai mare în conformitate cu dispozițiile acestui tratat. O respingere din partea Comisiei nu ar trebui să fie posibilă decât din motive formale, în special dacă baza de competențe nu este suficientă.

3.13.

Diferențele legate de ritmul de integrare sunt de mult timp o realitate în UE, iar aceste decalaje sunt inevitabile pe viitor având în vedere numărul de state membre. În acest context, CESE consideră că este necesar să se intensifice recursul la cooperarea consolidată. În același timp, trebuie să se evite slăbirea instituțiilor UE printr-o geometrie variabilă a proiectelor de integrare europeană. Cooperarea consolidată ar trebui să funcționeze pe baza unei majorități calificate.

3.14.

CESE sprijină solicitarea Parlamentului European de a transforma uniunea economică și monetară UEM într-un „guvern economic eficient și democratic” și insistă din nou asupra participării acestuia la procesele consultative care trebuie asociate cu o astfel de aprofundare a UEM dacă se dorește participarea societății civile.

3.15.

CESE consideră că procedura legislativă accelerată în cadrul trilogului ar trebui aplicată numai în situații de urgență, ceea ce este, de altfel, în conformitate cu condițiile prevăzute de tratat. Spre deosebire de comisiile Parlamentului European, reuniunile din cadrul trilogului nu sunt transparente și accesibile. Limitarea procedurii legislative la o singură lectură determină limitarea participării societății civile.

3.16.

CESE consideră că instrumentele și procedurile introduse în urma crizei financiare și a crizei monedei euro trebuie să fie mai bine integrate în cadrul legislativ european. Parlamentul European, dar și organisme precum Comitetul European al Regiunilor (CoR) și CESE trebuie mai bine integrate în ciclul semestrului european. Mecanismul european de stabilitate trebuie inclus în cadrul legislativ al UE.

3.17.

În ceea ce privește actele delegate, Comisia Europeană ar trebui să asigure un grad sporit de transparență a procesului său decizional (a se vedea articolul 290 din TFUE), ceea ce Comitetul a subliniat în repetate rânduri.

28.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 487/57

Raportor general:

domnul Antonello PEZZINI

1.1.

Comitetul Economic și Social European a susținut întotdeauna că o uniune vamală eficientă constituie un element esențial al procesului de integrare europeană, în vederea asigurării unei libere circulații a mărfurilor, transparentă și sigură, cu respectarea normelor de concurență și cu asigurarea unei maxime protecții a consumatorilor și a mediului, și în condițiile combaterii cu succes a infracțiunilor, a fraudei și contrafacerii, facilitând astfel dezvoltarea comerțului legitim.

1.2.

Comitetul susține cu fermitate obiectivele propunerii Comisiei, atâta vreme cât măsurile propuse urmăresc:

1.3.

CESE solicită ca printre obiectivele directivei să se prevadă că acest instrument, care permite o convergență treptată, dar obligatorie, către un sistem unic de reglementare, de aplicare și de interpretare, va fi completat de un control și de o supraveghere a pieței bazate pe mecanisme automate de detectare, care nu împiedică dezvoltarea comerțului european legitim.

1.4.

Comitetul recomandă ca raportul care trebuie prezentat o dată la doi ani Parlamentului European (PE), Consiliului și CESE să conțină, pe lângă evaluarea gradului de convergență a punerii în aplicare a noii legislații la nivel teritorial, o propunere de indicatori pentru următoarele etape ale parcursului către:

2.1.

Uniunea vamală (UV) reprezintă piatra de temelie a Uniunii Europene. Legislația vamală a Uniunii a fost complet armonizată din punctul de vedere al normelor materiale și procedurale încă din 1992. În 2013 a fost adoptat noul Cod vamal (Codul Vamal al Uniunii – CVU), prin Regulamentul (UE) nr. 952/2013, care a intrat în vigoare în 2016.

2.2.

În ceea ce privește aspectele de reglementare, domeniul vamal este de competența exclusivă a Uniunii, în temeiul articolului 3 din TFUE, în timp ce activitățile legate de organizarea controalelor, sistemele de sancțiuni și activitățile de aplicare a legii care țin de cooperarea judiciară în materie penală (Titlul V din TFUE) sunt de competența statelor membre.

2.3.

Operațiunile vamale din UE reprezintă aproximativ 16 % din comerțul mondial, constând în importuri și exporturi în valoare de peste 3 500 de miliarde EUR pe an. Taxele vamale colectate în 2013 s-au ridicat la 15,3 miliarde EUR, adică aproximativ 11 % din bugetul UE.

2.4.

Absența armonizării sistemelor naționale sub aspectul încălcărilor dispozițiilor normelor vamale și al sancțiunilor ar putea determina comerțul ilegal să mute schimburile comerciale în statele membre în care riscurile de a fi descoperit și sancțiunile sunt mai mici, în condițiile în care întreprinderile care operează legal se confruntă cu costuri mai ridicate atunci când își desfășoară activitatea în mai multe jurisdicții și în care sistemele diferite de sancționare riscă să afecteze fluxurile comerciale și modelele de activitate economică din cadrul pieței unice și să ofere avantaje întreprinderilor care activează în țări cu controale vamale mai puțin severe.

2.5.

Începând cu programul pe 2013 în domeniul vamal, au fost analizate regimurile naționale ale statelor membre în materie de încălcări ale normelor vamale și de sancțiuni aferente, fiind identificate numeroase diferențe între aceste regimuri, fapt confirmat de recente analize aprofundate (1).

2.6.

Într-adevăr, combaterea încălcărilor legislației vamale se face în conformitate cu 28 (2) de regimuri juridice diferite și cu tradiții administrative sau juridice diverse, existând mari deosebiri între definiții și între gradele de severitate a sancțiunilor: lipsa de uniformitate în aplicarea legislației vamale afectează condițiile de concurență, care ar trebui să fie identice în cadrul pieței interne.

2.7.

Diferențele sub aspectul aplicării legislației se referă în special la natura sancțiunilor administrative și/sau penale, tipurile de sancțiuni, pragurile și amploarea încălcării, sistemele de soluționare/negociere, nivelurile și tipurile de răspundere, circumstanțele agravante sau atenuante, termenele procedurale și de prescripție și răspunderea persoanelor juridice.

2.8.

Se impune eliminarea diferențelor în aplicarea legislației, trebuind instituite sisteme vamale europene armonizate, pe baza principiului vămii unice, în cadrul căruia statele membre să autorizeze mecanisme de soluționare a litigiilor în cazul lichidărilor, în situații de încălcare a reglementărilor vamale, în funcție de natura și de amploarea încălcării, încercându-se să se evite proceduri judiciare lungi și costisitoare pentru ambele părți.

2.9.

De altfel, trebuie reamintit că UV este componenta operațională a numeroase măsuri de politică comercială ale UE, punând în practică multe acorduri internaționale legate de fluxuri comerciale și dezvoltând, prin intermediul administrațiilor statelor membre, importante procese orizontale de gestionare a datelor, a operatorilor comerciali și a aplicațiilor: diferențele existente în sistemul european sub aspectul aplicării legislației au făcut deja obiectul unor contestații în cadrul OMC.

2.10.

Având în vedere problemele serioase de funcționare cu care se confruntă UV din cauza diferențelor în aplicarea legislației, care pun în pericol eficacitatea acesteia în general, CESE a subliniat deja că trebuie „să se aibă în vedere o politică vamală unică, bazată pe proceduri uniforme, actualizate, transparente, eficiente și simplificate, care să fie în măsură să contribuie la competitivitatea economică a UE la nivel mondial…” (3).

2.11.

Se impune, după cum a reafirmat CESE (4), ca, în vederea realizării unei veritabile piețe interne, să se asigure: termene certe de implementare a dispozițiilor de punere în aplicare, interpretări uniforme ale legislației vamale a Uniunii, care trebuie să acționeze ca o singură administrație, pentru a oferi același tratament operatorilor, în orice punct al teritoriului vamal al UE; facilitarea accesului la statutul de operator economic autorizat; informarea la scară extinsă a tuturor operatorilor interesați; proceduri informatizate; o formare de calitate a resurselor umane. În esență, ar trebui să fim în măsură să creăm o vamă europeană unică.

2.12.

Doar o evoluție efectivă către o vamă europeană unică și către structuri adecvate de guvernanță va putea garanta funcționarea operațională a UV, care rămâne complexă și neomogenă.

3.1.

Principalul obiectiv al propunerii de directivă a Comisiei este de a crea, printr-o directivă de armonizare, un cadru juridic comun de referință, care urmărește să asigure:

Astfel, se va garanta respectarea dispozițiilor vamale în mod uniform în întreaga UE, cu o aplicare armonizată a normelor privind încălcările dispozițiilor vamale și sancțiunile aferente, pentru a se evita coexistența unor sisteme naționale prea diferite în materie de încălcare a normelor vamale și de sancțiuni, care denaturează regulile de concurență și aduc atingere liberei circulații a mărfurilor.

3.2.

Mai precis, executivul european, în virtutea temeiului juridic ales, articolul 33 din TFUE, a propus:

3.3.

Propunerea, care a fost prezentată în urmă cu trei ani de Comisia Europeană, a trecut printr-o analiză a Parlamentului European și a generat obiecții din partea mai multor state membre. Parlamentul lituanian a afirmat că „temeiul juridic ales (articolul 33 din TFUE) pentru propunere nu autorizează Uniunea să ia măsuri menite să instituie un cadru privind încălcările legislației vamale a Uniunii și sancțiunile aferente” (6) și nu respectă principiul subsidiarității, mai ales pentru că nu îndeplinește cerințele principiului atribuirii, conform căruia Uniunea intervine doar în cazul în care tratatele prevăd un temei juridic pentru intervenția respectivă.

3.4.

PE a reluat acum examinarea propunerii, încredințând elaborarea avizului său doamnei Kaja Kallas, raportor pentru Comisia IMCO, care a solicitat extinderea temeiului juridic la articolul 114 din TFUE (7), care prevede consultarea obligatorie a CESE, așa cum se menționează în scrisoarea de consultare a CESE de către președintele Comisiei IMCO a PE.

3.5.

CESE este întru totul de acord cu această alegere, și subliniază importanța unui sistem vamal uniform, în măsură să confere valoare și unitate, nu numai pieței interne, ci și întregii societăți europene, aflată, mai mult ca niciodată, în căutarea unor sisteme unificate.

4.1.

Comitetul Economic și Social European a susținut întotdeauna că o uniune vamală eficientă constituie un element esențial al procesului de integrare europeană, în vederea asigurării unei libere circulații a mărfurilor, cu respectarea normelor de concurență și cu garantarea unei maxime protecții a consumatorilor și a mediului.

4.2.

CESE consideră că este esențial să existe o abordare comună în materie de prevenire, descurajare și identificare neechivocă a încălcărilor, precum și în ceea ce privește gestionarea uniformă a prevederii sancțiunilor, inclusiv referitor la sistemele de soluționare prin negociere, pentru a asigura o aplicare uniformă și nediscriminatorie a legislației UE pe întreg teritoriul acesteia, astfel cum se prevede la articolul 3 din TFUE.

4.3.

CESE susține cu fermitate o accelerare a evoluțiilor în curs către o veritabilă vamă europeană unică, cu o guvernanță unitară, o agenție europeană a vămilor și instanțe administrative și judecătorești comune (8), cu o Curte Europeană a Vămilor (9), după exemplul sistemului din America de Nord, de aplicare a unui regim unic în materie de încălcări și de sancțiuni de ultimă instanță, completat cu activarea ex ante a unor sisteme de prevenire și cu sisteme de soluționare/negociere care vizează limitarea sau eliminarea litigiilor costisitoare și împovărătoare pentru comerțul UE, mai ales în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

4.4.

În opinia Comitetului, aplicarea uniformă a legislației vamale europene trebuie să acopere și faza litigiilor în cazul operatorilor economici, atât din punctul de vedere al pieței interne, cât și al celei internaționale, precum și abordarea ex ante în materie de prevenire, pe baza unor soluții telematice TIC, unice și consolidate, pentru a se evita activitatea birocratică excesivă în materie de identificare.

4.4.1.

Comitetul reafirmă importanța punerii în aplicare „a unei politici vamale unice, bazate pe proceduri uniforme, transparente, eficiente, eficace […] cu ajutorul căreia Uniunea Europeană să poată face față concurenței mondiale și prin intermediul căreia să fie protejate drepturile […] întreprinderilor și ale cetățenilor europeni, precum și proprietatea intelectuală… (10)”.

4.5.

CESE este convins că orice sistem european de sancțiuni, care se ocupă de încălcări, soluționări și negocieri, trebuie însoțit de măsuri care includ toate celelalte elemente care fac parte din sistemul de aplicare generală a normelor, precum supravegherea, controlul, investigarea și monitorizarea.

4.6.

Comitetul consideră că este esențial să se asigure securitate juridică și o aplicare uniformă, în întreaga UE, în condițiile unui regim armonizat de identificare și pedepsire a încălcărilor, pe categorii stricte și bine definite, și ale unui sistem de măsuri sancționatorii, penale și nepenale, proporționale cu gravitatea faptei, cu praguri minime și maxime comune, care necesită o convergență a orientărilor, prevăzând inclusiv sancțiuni nefinanciare.

4.7.

În opinia CESE, această primă etapă de convergență a sistemelor de sancționare a încălcărilor legislației vamale comune ar trebui:

4.8.

CESE insistă asupra necesității de a asigura interoperabilitatea deplină între diferitele baze de date din cadrul sistemului european de supraveghere a pieței, pentru a spori capacitatea de descurajare a încălcărilor, pe baza unei strategii comune și cu un sprijin substanțial din partea programelor europene, astfel încât să se asigure schimbul de informații între diversele autorități de la diferite niveluri, în timp real, în special în situația unor încălcări grave și a unor sancțiuni aspre, inclusiv pentru a intensifica lupta împotriva comerțului ilicit și a simplifica procedurile în cazul celui legal.