19.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 193/1

(1)

Actualele priorități politice în ceea ce privește impozitarea internațională subliniază necesitatea de a garanta faptul că impozitele sunt plătite acolo unde sunt generate profiturile și valoarea. Prin urmare, este esențial să se restabilească încrederea în echitatea sistemelor fiscale și să se permită guvernelor să își exercite în mod efectiv suveranitatea fiscală. Aceste noi obiective politice au fost transpuse în recomandări de măsuri concrete în contextul inițiativei împotriva erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor (BEPS) de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Consiliul European a salutat aceste lucrări în concluziile sale din 13-14 martie 2013 și din 19-20 decembrie 2013. Ca răspuns la necesitatea unei impozitări mai echitabile, Comisia, în comunicarea sa din 17 iunie 2015, stabilește un plan de acțiune pentru impozitarea echitabilă și eficientă a întreprinderilor în Uniunea Europeană.

(2)

Rapoartele finale privind cele 15 acțiuni ale OCDE împotriva BEPS au fost publicate la 5 octombrie 2015. Acest rezultat a fost salutat de Consiliu în concluziile sale din 8 decembrie 2015. Concluziile Consiliului au subliniat necesitatea de a identifica soluții comune, dar flexibile, la nivelul UE, în concordanță cu concluziile OCDE privind BEPS. În plus, concluziile au sprijinit o punere în aplicare coordonată, eficace și rapidă a măsurilor anti-BEPS la nivelul UE și au considerat că directivele UE ar trebui să fie, după caz, instrumentul preferat de punere în aplicare la nivelul UE a concluziilor OCDE privind BEPS. Este esențial pentru buna funcționare a pieței interne ca statele membre să pună în aplicare, ca măsură minimă, angajamentele asumate în cadrul BEPS și, la nivel mai general, să ia măsuri pentru a descuraja practicile de evitare a obligațiilor fiscale și să garanteze o impozitare echitabilă și eficace în Uniune într-un mod suficient de coerent și de coordonat. Pe o piață cu un nivel ridicat de integrare a economiilor, este nevoie de abordări strategice comune și de acțiuni coordonate pentru a îmbunătăți funcționarea pieței interne și a maximiza efectele pozitive ale inițiativei împotriva BEPS. În plus, numai un cadru comun ar putea evita fragmentarea pieței și ar putea stopa discrepanțele și denaturările actuale ale pieței. În sfârșit, măsurile naționale de punere în aplicare ce urmează o abordare comună în întreaga Uniune ar oferi contribuabililor certitudinea juridică că măsurile respective sunt compatibile cu dreptul Uniunii.

(3)

Este necesar să se stabilească norme pentru a consolida nivelul mediu de protecție împotriva planificării fiscale agresive în cadrul pieței interne. Întrucât aceste norme ar trebui să se încadreze în 28 de sisteme naționale diferite de impozitare a societăților, ele ar trebui să se limiteze la dispoziții generale și să lase punerea lor în aplicare în seama statelor membre, având în vedere că acestea sunt mai bine plasate pentru a defini elementele specifice ale normelor în modul cel mai potrivit pentru sistemele lor de impozitare a societăților. Acest obiectiv ar putea fi atins prin crearea unui nivel minim de protecție a sistemelor naționale de impozitare a societăților împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale în întreaga Uniune. Prin urmare, este necesar să se coordoneze răspunsurile statelor membre privind punerea în aplicare a rezultatelor celor 15 acțiuni OCDE împotriva BEPS, cu scopul de a îmbunătăți eficacitatea pieței interne în ansamblul său în ceea ce privește combaterea practicilor de evitare a obligațiilor fiscale. Prin urmare, este necesar să se stabilească un nivel minim comun de protecție a pieței interne în domenii specifice.

(4)

Este necesar să se stabilească norme aplicabile tuturor contribuabililor supuși impozitului pe profit într-un stat membru. Nu este de dorit ca domeniul de aplicare al prezentei directive să fie extins la tipuri de entități care nu fac obiectul impozitului pe profit într-un stat membru, având în vedere că acest lucru ar duce la necesitatea de a acoperi o gamă mai largă de impozite naționale; este vorba în special de entități transparente. Normele respective ar trebui să se aplice și sediilor permanente ale societăților supuse impozitării care pot fi situate într-un alt stat membru (alte state membre). Societățile supuse impozitării pot avea rezidența fiscală într-un stat membru sau pot fi constituite în temeiul legislației unui stat membru. Sediile permanente ale entităților cu rezidența fiscală într-o țară terță ar trebui, de asemenea, să fie reglementate de normele respective dacă sunt situate în unul sau mai multe state membre.

(5)

Este necesar să se stabilească norme împotriva erodării bazelor impozabile din piața internă și împotriva transferului profiturilor în afara pieței interne. Pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv, sunt necesare norme în următoarele domenii: limitarea deductibilității dobânzii, impozitarea la ieșire, o normă generală antiabuz, norme privind societățile străine controlate și norme privind combaterea tratamentului neuniform al elementelor hibride. În cazul în care aplicarea normelor respective duce la dubla impunere, contribuabilii ar trebui să beneficieze de o facilitate fiscală sub forma unei deduceri pentru impozitul plătit în alt stat membru sau într-o țară terță, după caz. Prin urmare, normele nu ar trebui să aibă ca scop doar combaterea practicilor de evitare a obligațiilor fiscale, ci și evitarea creării unor obstacole suplimentare în calea pieței, cum ar fi dubla impunere.

(6)

În efortul de a-și reduce obligațiile fiscale globale, grupurile de societăți au recurs din ce în ce mai mult la BEPS, prin intermediul plăților de dobânzi excesive. Norma privind limitarea deductibilității dobânzii este necesară pentru a descuraja astfel de practici, prin limitarea deductibilității costurilor excedentare ale îndatorării contribuabililor. Prin urmare, este necesar să se stabilească o rată a deductibilității care să se refere la câștigurile contribuabilului înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA). Statele membre ar putea să scadă această rată, să stabilească termene finale sau să limiteze valoarea costurilor necompensate ale îndatorării care pot fi reportate într-o perioadă viitoare sau transferate într-o perioadă anterioară, pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție. Având în vedere că obiectivul este de a stabili standarde minime, ar putea fi posibil ca statele membre să adopte o măsură alternativă care să se refere la câștigurile unui contribuabil înainte de dobânzi și impozite (EBIT), fixată astfel încât să fie echivalentă cu rata bazată pe EBITDA. Pe lângă norma privind limitarea deductibilității dobânzii prevăzută în prezenta directivă, statele membre ar putea folosi, de asemenea, norme specifice împotriva finanțării datoriilor în interiorul grupurilor, în special norme privind capitalizarea redusă. Veniturile scutite de impozite nu ar trebui compensate prin costuri deductibile ale îndatorării. Acest lucru se datorează faptului că numai veniturile impozabile ar trebui să fie luate în considerare pentru a stabili în ce măsură pot fi deduse dobânzile.

(7)

În cazul în care contribuabilul face parte dintr-un grup care prezintă conturi consolidate statutare, poate fi luat în considerare gradul de îndatorare al grupului în ansamblul său, la nivel mondial, pentru a acorda contribuabililor dreptul de a deduce într-o măsură mai mare costurile excedentare ale îndatorării. De asemenea, poate fi oportun să se stabilească norme pentru o clauză de salvgardare privind capitalul propriu, prin care norma privind limitarea deductibilității dobânzii să nu se aplice dacă societatea poate demonstra că raportul dintre capitalul său propriu și activele sale totale este, în linii mari, mai mare sau egal cu raportul echivalent la nivelul grupului. Norma privind limitarea deductibilității dobânzii ar trebui să se aplice în ceea ce privește costurile excedentare ale îndatorării contribuabilului indiferent dacă aceste costuri se datorează unei datorii contractate la nivel național, la nivel transfrontalier în interiorul Uniunii sau într-o țară terță sau dacă se datorează unor părți terțe, unor întreprinderi asociate sau societăților din interiorul unui grup. În cazul în care un grup cuprinde mai mult de o entitate dintr-un stat membru, statul membru poate să ia în considerare poziția globală a tuturor entităților din grup situate în același stat, inclusiv un sistem separat de impozitare a entităților, pentru a permite transferul profiturilor sau al capacității de deducere a cheltuielilor reprezentând dobânda între entitățile din cadrul unui grup, atunci când aplică norme care limitează deductibilitatea dobânzii.

(8)

Pentru a reduce sarcinile administrative și de conformare aferente normelor în cauză fără diminuarea semnificativă a efectului fiscal al acestora, poate fi oportun să se prevadă o normă referitoare la o „sferă de siguranță”, astfel încât dobânda netă să fie întotdeauna deductibilă până la o valoare fixă, atunci când acest lucru are drept efect o deducere mai mare decât rata bazată pe EBITDA. Statele membre ar putea să reducă pragul fixat al valorii monetare pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a bazei lor impozabile naționale. Întrucât BEPS au loc, în principiu, prin intermediul plăților dobânzilor excesive între entități care sunt întreprinderi asociate, este necesar și oportun să se permită o posibilă excludere a entităților independente din domeniul de aplicare al normei privind limitarea deductibilității dobânzii, având în vedere riscurile limitate de evitare a obligațiilor fiscale. Pentru a facilita tranziția către noua normă privind limitarea deductibilității dobânzii, statele membre ar putea prevedea o clauză de anterioritate care să acopere împrumuturile existente în măsura în care termenii acestora nu sunt modificați ulterior, și anume, în cazul unei modificări ulterioare, anterioritatea nu s-ar aplica niciunei creșteri a valorii sau a duratei împrumutului, ci s-ar limita la termenii inițiali ai împrumutului. Fără a aduce atingere normelor privind ajutoarele de stat, statele membre ar putea, de asemenea, să excludă costurile excedentare ale îndatorării rezultate din împrumuturi utilizate pentru finanțarea de proiecte de infrastructură publică pe termen lung, având în vedere că astfel de mecanisme de finanțare prezintă puține riscuri sau nu prezintă niciun risc de BEPS. În acest context, statele membre ar trebui să demonstreze în mod corespunzător că mecanismele de finanțare pentru proiecte de infrastructură publică prezintă caracteristici speciale care justifică un astfel de tratament în raport cu alte mecanisme de finanțare care fac obiectul normei restrictive.

(9)

Deși este în general acceptat faptul că întreprinderile financiare, și anume instituțiile financiare și întreprinderile de asigurare, ar trebui, de asemenea, să fie supuse unor limitări în ceea ce privește deductibilitatea dobânzii, este, de asemenea, recunoscut faptul că aceste două sectoare prezintă caracteristici speciale care necesită o abordare adaptată nevoilor acestora. Deoarece discuțiile în acest domeniu nu sunt încă suficient de concludente în contextul internațional și al Uniunii, nu este încă posibil să se prevadă norme specifice în sectorul financiar și al asigurărilor și, prin urmare, statele membre ar trebui să le poată exclude din domeniul de aplicare al normelor privind limitarea deductibilității dobânzii.

(10)

Impozitele la ieșire au rolul de a garanta faptul că, în cazul în care un contribuabil transferă active sau își mută rezidența fiscală din jurisdicția fiscală a unui stat, statul respectiv impozitează valoarea economică a oricărui câștig de capital creat pe teritoriul său, chiar dacă acest câștig nu a fost încă realizat la momentul ieșirii. Prin urmare, este necesar să se specifice cazurile în care contribuabilii sunt supuși normelor de impozitare la ieșire și sunt impozitați pentru câștigurile de capital nerealizate care sunt incluse în activele transferate. De asemenea, este util să se clarifice faptul că transferurile de active, inclusiv numerar, dintre o societate-mamă și filialele sale nu intră în domeniul de aplicare al normei preconizate privind impozitarea la ieșire. Pentru a calcula sumele, este esențial să se stabilească o valoare de piață pentru activele transferate la momentul ieșirii acestora, pe baza principiului concurenței depline. Pentru a asigura compatibilitatea normei cu utilizarea metodei impunerii, este de dorit să se permită statelor membre să ia în considerare momentul în care a fost pierdut dreptul de impozitare a activelor transferate. Dreptul de impozitare ar trebui definit la nivel național. Este, de asemenea, necesar să se permită statului de primire să conteste valoarea activelor transferate stabilită de statul de ieșire în cazul în care aceasta nu reflectă valoarea de piață respectivă. Statele membre ar putea recurge în acest scop la mecanismele existente de soluționare a litigiilor. În cadrul Uniunii, este necesar să se analizeze aplicarea impozitării la ieșire și să se ilustreze condițiile care trebuie îndeplinite pentru a respecta dreptul Uniunii. În aceste situații, contribuabilii ar trebui să aibă dreptul fie de a plăti imediat impozitul la ieșire calculat, fie de a eșalona plata impozitului, însoțit eventual de dobânzi și de o garanție, prin achitarea în tranșe pe parcursul mai multor ani.

În acest scop, statele membre ar putea să solicite contribuabililor în cauză să includă informațiile necesare într-o declarație. Nu ar trebui să se perceapă un impozit la ieșire dacă transferul activelor este de natură temporară și se stabilește că activele revin în statul membru al entității care a efectuat transferul, dacă transferul are loc pentru a respecta cerințele prudențiale de capital sau în scopul gestionării lichidităților sau dacă este vorba de operațiuni de finanțare prin instrumente financiare sau de active constituite ca garanție.

(11)

Normele generale antiabuz din sistemele de impozitare au rolul de a combate practicile abuzive în acest domeniu care nu au fost încă reglementate prin dispoziții specifice. Prin urmare, normele generale antiabuz sunt menite să acopere lacunele existente și nu ar trebui să afecteze aplicabilitatea normelor antiabuz specifice. În cadrul Uniunii, normele generale antiabuz ar trebui aplicate acordurilor care nu sunt autentice; în caz contrar, contribuabilul ar trebui să aibă dreptul să aleagă cea mai eficientă structură fiscală pentru activitățile sale comerciale. În plus, este important să se asigure că normele generale antiabuz se aplică pe plan național, în interiorul Uniunii și în raport cu țările terțe într-un mod uniform, astfel încât domeniul lor de aplicare și rezultatele aplicării în situațiile interne și transfrontaliere să nu difere. Statele membre nu ar trebui împiedicate să aplice sancțiuni în cazurile în care norma generală antiabuz este aplicabilă. Atunci când statele membre evaluează dacă un acord ar trebui considerat drept neautentic, ar putea fi posibil ca acestea să ia în considerare toate motivele economice valabile, inclusiv activitățile financiare.

(12)

Normele privind societățile străine controlate (SSC) au ca rezultat reatribuirea veniturilor unei filiale controlate care este supusă unui impozit scăzut către societatea-mamă. Ulterior, societatea-mamă devine impozabilă pentru aceste venituri atribuite în statul membru în care are rezidența fiscală. În funcție de prioritățile politice ale statului respectiv, normele privind SSC pot viza în întregime filiala supusă unui impozit scăzut sau categorii specifice de venituri sau se pot limita la veniturile care au fost transferate în mod artificial către filială. În special, pentru a asigura faptul că normele privind SSC oferă un răspuns proporțional la preocupările privind BEPS, este esențial ca statele membre care își limitează normele privind SSC la veniturile care au fost transferate în mod artificial către filială să vizeze în mod precis situațiile în care majoritatea funcțiilor decizionale care au generat veniturile transferate la nivelul filialei controlate sunt exercitate în statul membru al contribuabilului. În vederea limitării sarcinii administrative și a costurilor de conformare, ar trebui, de asemenea, să se accepte ca statele membre respective să scutească anumite entități cu profituri scăzute sau cu o marjă de profit scăzută, care implică riscuri mai mici de evitare a obligațiilor fiscale. În consecință, este necesar ca normele privind SSC să fie extinse la profiturile sediilor permanente în care profiturile respective nu fac obiectul impozitării sau sunt scutite de impozit în statul membru al contribuabilului. Cu toate acestea, nu este necesar să se impoziteze, în temeiul normelor privind SSC, profiturile sediilor permanente care nu beneficiază de scutire fiscală în temeiul normelor naționale deoarece aceste sedii permanente sunt tratate ca și cum ar fi societăți străine controlate. Pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție, statele membre ar putea reduce valoarea de prag de control sau ar putea utiliza un prag mai mare pentru a compara impozitul pe profit plătit efectiv cu impozitul pe profit care ar fi fost perceput în statul membru al contribuabilului. La transpunerea normelor privind SSC în dreptul intern, statele membre ar putea utiliza un prag fracționat suficient de mare al ratei de impozitare.

Este de dorit să se remedieze aceste situații atât în țările terțe, cât și în interiorul Uniunii. În vederea respectării libertăților fundamentale, categoriile de venituri ar trebui combinate cu o excepție fundamentată economic menită să limiteze impactul normelor, în interiorul Uniunii, la cazurile în care o SSC nu desfășoară o activitate economică semnificativă. Este important ca administrațiile fiscale și contribuabilii să coopereze în vederea inventarierii faptelor și circumstanțelor relevante, pentru a stabili dacă trebuie aplicată norma privind excepția. Ar trebui să fie acceptabil ca, la transpunerea normelor privind SSC în dreptul intern, statele membre să utilizeze liste albe, gri sau negre ale țărilor terțe, alcătuite pe baza anumitor criterii prevăzute în prezenta directivă, care să poată include nivelul ratei impozitului pe profit, sau să utilizeze liste albe ale statelor membre, alcătuite pe aceeași bază.

(13)

Tratamentul neuniform al elementelor hibride reprezintă o consecință a diferențelor în ceea ce privește calificarea juridică a plăților (instrumente financiare) sau a entităților, iar respectivele diferențe apar atunci când interacționează sistemele juridice a două jurisdicții. Aceste tratamente neuniforme duc adesea la o dublă deducere (și anume deduceri în ambele state) sau la o deducere a veniturilor într-un stat fără includerea lor în baza impozabilă în celălalt stat. Pentru a neutraliza efectele tratamentelor neuniforme ale elementelor hibride, este necesar să se stabilească norme conform cărora una dintre cele două jurisdicții implicate într-o situație de tratament neuniform ar trebui să refuze deducerea unei plăți care duce la un astfel de rezultat. În acest context, este util să se clarifice faptul că măsurile care vizează soluționarea tratamentului neuniform al elementelor hibride în prezenta directivă au scopul de a aborda situațiile de tratament neuniform care pot fi atribuite diferențelor în ceea ce privește calificarea juridică a unui instrument financiar sau a unei entități financiare și nu sunt menite să aibă incidență asupra caracteristicilor generale ale sistemului fiscal al niciunui stat membru. Deși statele membre au convenit, în cadrul Grupului de lucru pentru codul de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor, cu privire la orientările privind tratamentul fiscal al entităților hibride și al sediilor permanente hibride în cadrul Uniunii, precum și cu privire la tratamentul fiscal al entităților hibride în relațiile cu țările terțe, este totuși necesar să se adopte norme obligatorii. Este esențial să se continue lucrările cu privire la tratamentul neuniform al elementelor hibride între statele membre și țările terțe, precum și cu privire la alte genuri de tratament neuniform al elementelor hibride, cum ar fi cel care implică sedii permanente.

(14)

Este necesar să se clarifice faptul că punerea în aplicare a normelor pentru combaterea practicilor de evitare a obligațiilor fiscale, prevăzute în prezenta directivă, nu ar trebui să aducă atingere obligației contribuabililor de a respecta principiul concurenței depline sau dreptul statului membru de a majora o obligație fiscală în conformitate cu principiul deplinei concurențe, dacă este cazul.

(15)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (3). Dreptul la protecția datelor cu caracter personal în conformitate cu articolul 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în cadrul prezentei directive.

(16)

Având în vedere faptul că unul dintre principalele obiective ale acestei directive este acela de a îmbunătăți rezistența pieței interne în ansamblul său la practicile transfrontaliere de evitare a obligațiilor fiscale, acest lucru nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre prin acțiuni individuale. Sistemele naționale de impozitare a societăților sunt diferite și acțiunile independente ale statelor membre nu ar face decât să reproducă fragmentarea actuală a pieței interne în domeniul impozitării directe. Astfel, ele ar perpetua lipsa de eficacitate și denaturările care apar la interacțiunea dintre o serie de măsuri naționale distincte. Ar apărea astfel o lipsă de coordonare. În schimb, dat fiind că cele mai multe cazuri de ineficiență pe piața internă dau naștere în primul rând la probleme de natură transfrontalieră, măsurile de remediere ar trebui adoptate la nivelul Uniunii. Prin urmare, este esențial să se adopte soluții care funcționează pentru piața internă în ansamblu, iar acest lucru poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii. Astfel, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității stabilit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este stabilit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul respectiv. Prin stabilirea unui nivel minim de protecție pentru piața internă, prezenta directivă are ca scop obținerea doar a gradului minim esențial de coordonare în cadrul Uniunii pentru realizarea obiectivelor sale.

(17)

Comisia ar trebui să evalueze punerea în aplicare a prezentei directive la patru ani de la intrarea sa în vigoare și să prezinte un raport Consiliului în acest sens. Statele membre ar trebui să comunice Comisiei toate informațiile necesare pentru această evaluare,

1.

„costurile îndatorării” înseamnă cheltuiala reprezentând dobânda aferentă tuturor formelor de datorii, alte costuri echivalente din punct de vedere economic cu dobânzile și cheltuielile suportate în legătură cu obținerea de finanțare astfel cum sunt definite în dreptul intern, inclusiv, dar fără a se limita la plăți în cadrul împrumuturilor cu participare la profit, dobânzi imputate la instrumente cum ar fi obligațiunile convertibile și obligațiunile cu cupon zero, sume în cadrul unor mecanisme de finanțare alternative cum ar fi „finanțele islamice”, costul de finanțare al plăților de leasing financiar, dobânda capitalizată inclusă în valoarea contabilă a unui activ aferent sau amortizarea dobânzii capitalizate, sume calculate pe baza unui randament al finanțării în temeiul normelor privind prețurile de transfer acolo unde este cazul, dobânzi noționale în cadrul unor instrumente financiare derivate sau al unor acorduri de acoperire a riscului aferente împrumuturilor unei entități, anumite câștiguri și pierderi generate de diferențele de curs valutar la împrumuturi și instrumente legate de obținerea de finanțare, comisioane de garantare pentru mecanisme de finanțare, comisioane de intermediere și costuri similare aferente împrumuturilor de fonduri;

2.

„costurile excedentare ale îndatorării” înseamnă suma cu care costurile deductibile ale îndatorării unui contribuabil depășesc veniturile impozabile din dobânzi și alte venituri impozabile echivalente din punct de vedere economic pe care le primește contribuabilul în conformitate cu dreptul intern;

3.

„perioadă fiscală” înseamnă un an fiscal, un an calendaristic sau orice altă perioadă adecvată din punct de vedere fiscal;

4.

„întreprindere asociată” înseamnă:

În cazul în care o persoană fizică sau o entitate deține direct sau indirect o participație de 25 % sau mai mult într-un contribuabil și în una sau mai multe entități, toate entitățile în cauză, inclusiv contribuabilul, sunt de asemenea considerate întreprinderi asociate.

În sensul articolului 9, în cazul în care tratamentul neuniform implică o entitate hibridă, această definiție se modifică astfel încât procentul impus de 25 % să fie înlocuit cu un procent impus de 50 %.

5.

„întreprindere financiară” înseamnă oricare dintre următoarele entități:

6.

„transfer de active” înseamnă o operațiune prin care un stat membru pierde dreptul de a impozita activele transferate, în timp ce activele rămân în proprietatea legală sau economică a aceluiași contribuabil;

7.

„transferul rezidenței fiscale” înseamnă o operațiune prin care contribuabilul nu mai are rezidența fiscală într-un stat membru și dobândește rezidență fiscală în alt stat membru sau într-o țară terță;

8.

„transferul unei activități economice desfășurate la un sediu permanent” înseamnă o operațiune prin care contribuabilul nu mai are prezență fiscală într-un stat membru și dobândește o astfel de prezență în alt stat membru sau într-o țară terță, fără să dobândească rezidență fiscală în acel stat membru sau țară terță;

9.

„tratament neuniform al elementelor hibride” înseamnă o situație apărută între un contribuabil dintr-un stat membru și o întreprindere asociată dintr-un alt stat membru sau un acord structurat între părți din diferite state membre, în care următorul rezultat se datorează diferențelor de caracterizare juridică a unui instrument financiar sau a unei entități financiare:

(a)

o entitate căreia i se permite sau i se impune să aplice normele în numele unui grup, astfel cum sunt definite în conformitate cu dreptul fiscal intern;

(b)

o entitate dintr-un grup, astfel cum este definită în conformitate cu dreptul fiscal intern, care nu consolidează rezultatele membrilor săi în scopuri fiscale.

(a)

de a deduce costurile excedentare ale îndatorării până la suma de 3 000 000 EUR;

(b)

de a deduce în totalitate costurile excedentare ale îndatorării în cazul în care contribuabilul este o entitate independentă.

(a)

împrumuturi care au fost încheiate înainte de 17 iunie 2016, dar excluderea nu se aplică niciunei modificări ulterioare a unor astfel de împrumuturi;

(b)

împrumuturi utilizate pentru finanțarea unui proiect de infrastructură publică pe termen lung, în cazul în care operatorul de proiect, costurile îndatorării, activele și veniturile se află toate în Uniune.

(a)

de a deduce în totalitate costurile excedentare ale îndatorării sale în cazul în care poate demonstra că raportul dintre capitalul propriu și activele sale totale este egal cu sau mai mare decât raportul echivalent la nivelul grupului, sub rezerva următoarelor condiții:

sau

(b)

de a deduce costurile excedentare ale îndatorării într-un cuantum care depășește ceea ce ar fi îndreptățit să deducă în temeiul alineatului (1). Această limită superioară a deductibilității costurilor excedentare ale îndatorării se referă la grupul consolidat în scopuri de contabilitate financiară, din care face parte contribuabilul, și se calculează în două etape:

(a)

pentru a reporta, fără limită de timp, costurile excedentare ale îndatorării care nu pot fi deduse în perioada fiscală în curs în conformitate cu alineatele (1)-(5);

(b)

pentru a reporta fără limită de timp și pentru a transfera într-o perioadă anterioară de maximum trei ani costurile excedentare ale îndatorării care nu pot fi deduse în perioada fiscală în curs în conformitate cu alineatele (1)-(5); sau

(c)

pentru a reporta, fără limită de timp, costurile excedentare ale îndatorării și, pentru o perioadă de maximum cinci ani, capacitatea neutilizată de deducere a cheltuielilor reprezentând dobânda, care nu pot fi deduse în perioada fiscală în curs în conformitate cu alineatele (1)-(5).

(a)

un contribuabil transferă active de la sediul central la sediul permanent dintr-un alt stat membru sau dintr-o țară terță, în măsura în care, datorită transferului, statul membru al sediului central nu mai are dreptul de a impozita activele transferate;

(b)

un contribuabil transferă active de la sediul permanent dintr-un stat membru la sediul central sau la un alt sediu permanent dintr-un alt stat membru sau dintr-o țară terță, în măsura în care, datorită transferului, statul membru al sediului permanent nu mai are dreptul de a impozita activele transferate;

(c)

un contribuabil își mută rezidența fiscală într-un alt stat membru sau într-o țară terță, cu excepția acelor active care rămân legate efectiv de un sediu permanent în primul stat membru;

(d)

un contribuabil transferă activitatea economică desfășurată la un sediu permanent dintr-un stat membru către un alt stat membru sau către o țară terță, în măsura în care, datorită transferului, statul membru al sediului permanent nu mai are dreptul de a impozita activele transferate.

(a)

un contribuabil transferă active de la sediul său central la sediul său permanent dintr-un alt stat membru sau dintr-o țară terță care este parte la Acordul privind Spațiul Economic European (denumit în continuare „Acordul privind SEE”);

(b)

un contribuabil transferă active de la sediul său permanent dintr-un stat membru la sediul său central sau la alt sediu permanent dintr-un alt stat membru sau dintr-o țară terță care este parte la Acordul privind SEE;

(c)

un contribuabil își transferă rezidența fiscală în alt stat membru sau într-o țară terță care este parte la Acordul privind SEE;

(d)

un contribuabil își transferă activitatea economică desfășurată la sediul său permanent în alt stat membru sau într-o țară terță care este parte la Acordul privind SEE.

(a)

activele transferate sau activitatea economică desfășurată la sediul permanent al contribuabilului sunt vândute sau sunt cedate în alt mod;

(b)

activele transferate sunt ulterior transferate într-o țară terță;

(c)

rezidența fiscală a contribuabilului sau activitatea economică desfășurată la sediul său permanent este ulterior transferată într-o țară terță;

(d)

contribuabilul dă faliment sau face obiectul unei proceduri de lichidare;

(e)

contribuabilul nu își onorează obligațiile de plată a tranșelor și nu corectează această situație de neplată într-un termen rezonabil, care nu depășește 12 luni.

(a)

în cazul unei entități, contribuabilul, singur sau împreună cu întreprinderile sale asociate, deține o participație directă sau indirectă de mai mult de 50 % din drepturile de vot sau deține direct sau indirect mai mult de 50 % din capital sau are dreptul să primească mai mult de 50 % din profiturile entității respective; și

(b)

impozitul pe profit plătit efectiv pentru profiturile sale de către entitate sau sediul permanent este mai mic decât diferența dintre impozitul pe profit care ar fi fost perceput de la entitate sau sediul permanent în conformitate cu sistemul de impozitare a întreprinderilor aplicabil în statul membru al contribuabilului și impozitul pe profit plătit efectiv pentru profiturile sale de către entitate sau sediul permanent.

(a)

veniturile nedistribuite ale entității sau veniturile sediului permanent care au provenit din următoarele categorii:

Prezenta literă nu se aplică în cazul în care societatea străină controlată desfășoară o activitate economică semnificativă susținută de personal, echipamente, active și spații, astfel cum o demonstrează faptele și circumstanțele relevante.

În cazul în care societatea străină controlată își are reședința sau este situată într-o țară terță care nu este parte la Acordul privind SEE, statele membre pot decide să nu aplice paragraful anterior.

sau

(b)

veniturile nedistribuite ale entității sau ale sediului permanent care au rezultat din acorduri neautentice instituite cu scopul principal de a obține un avantaj fiscal.

În sensul prezentei litere, se consideră că un acord sau o serie de acorduri nu este autentică în măsura în care entitatea sau sediul permanent nu ar deține activele sau nu și-ar fi asumat riscurile care generează totalitatea veniturilor sale sau o parte a acestora dacă nu ar fi fost controlată de o societate în care sunt îndeplinite funcțiile de conducere relevante pentru aceste active și riscuri, iar aceste funcții sunt esențiale pentru a genera veniturile societății controlate.

(a)

cu profituri contabile de maximum 750 000 EUR și venituri provenite din activități comerciale secundare de maximum 75 000 EUR; sau

(b)

cu profituri contabile care se ridică la cel mult 10 % din costurile sale operaționale pentru perioada fiscală.

19.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 193/15

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 al Consiliului (2) pune în aplicare Decizia 2010/788/PESC și prevede anumite măsuri împotriva persoanelor ale căror acțiuni încalcă embargoul asupra armelor impus Republicii Democratice Congo, printre care și înghețarea activelor acestora.

(2)

Rezoluția Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite 2293 (2016) din 21 iunie 2016 a modificat criteriile de desemnare a persoanelor și a entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute la punctele 9 și 11 din Rezoluția Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite 1807 (2008) și a prelungit embargoul asupra armelor. Prin Decizia (PESC) 2016/1173 a Consiliului (3), Consiliul a hotărât să extindă în mod corespunzător domeniul de aplicare al criteriilor.

(3)

Prin urmare, este necesară o acțiune de reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea lor în aplicare, în special pentru a se asigura aplicarea lor uniformă de către operatorii economici din toate statele membre.

(4)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 ar trebui modificat în consecință,

1.

La articolul 1b alineatul (1) se adaugă următoarea literă:

2.

Articolul 2a alineatul (1) se modifică după cum urmează:

19.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 193/17

(1)

În conformitate cu articolul 125 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, producătorii de sfeclă de zahăr și întreprinderile producătoare de zahăr trebuie să încheie acorduri interprofesionale scrise. Anexa XI la respectivul regulament stabilește anumite condiții de achiziționare a sfeclei până la sfârșitul anului de comercializare 2016/2017, în timp ce anexa X la respectivul regulament stabilește aceste condiții începând cu 1 octombrie 2017, când regimul cotelor se va fi încheiat.

(2)

Pentru a ține seama de caracteristicile specifice sectorului zahărului și de evoluția preconizată a acestui sector în perioada de după încheierea regimului cotelor, ar trebui modificate condițiile de achiziționare a sfeclei prevăzute în anexa X.

(3)

Începând cu 1 octombrie 2017, sectorul zahărului din sfeclă va trebui să se adapteze la dispariția regimului cotelor, care implică sfârșitul prețului minim pentru sfeclă și al reglementării cantităților producției interne. Prin urmare, sectorul are nevoie de un cadru juridic clar, în această tranziție de la un sector foarte bine reglementat la unul mai liberalizat. Producătorii și întreprinderile producătoare de zahăr au solicitat o mai mare securitate juridică în ceea ce privește normele aplicabile mecanismelor de repartizare a valorii, inclusiv în ceea ce privește câștigurile și pierderile legate de prețurile relevante ale pieței.

(4)

Lanțul de aprovizionare al zahărului din sfeclă din Uniune se caracterizează, în general, prin prezența multor producători de sfeclă de zahăr de dimensiuni în general mici și a unui număr limitat de întreprinderi producătoare de zahăr de mari dimensiuni. Având în vedere necesitatea furnizorilor de sfeclă de a-și planifica și de a-și organiza livrările de sfeclă către fabricile de zahăr în cursul perioadelor de recoltare a sfeclei, producătorii au interesul de a negocia anumite condiții referitoare la clauzele de repartizare a valorii pentru achiziționarea sfeclei de către întreprinderile în cauză. Aceasta este o caracteristică inerentă a lanțului de aprovizionare cu zahăr, care continuă să existe independent de prezența unui regim al cotelor. Clauzele de repartizare a valorii menționate la punctul XI din anexa XI la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 permit în prezent producătorilor de sfeclă și întreprinderilor producătoare de zahăr să asigure aprovizionarea pe baza unor condiții de achiziționare predefinite, cu certitudinea de a partaja profiturile și costurile generate de lanțul de aprovizionare în beneficiul producătorilor de sfeclă. Un alt beneficiu al repartizării valorii constă în faptul că aceasta transmite în mod direct producătorilor semnalele de preț de pe piață.

(5)

Evoluția preconizată a sectorului în perioada de după încheierea regimului cotelor, precum și prețurile relativ scăzute ale zahărului observate recent, nu sunt susceptibile de a conduce la intrarea pe piață a unor noi întreprinderi de prelucrare a zahărului din sfeclă, deoarece, pentru a fi rentabile, investițiile necesare pentru crearea unei instalații de prelucrare a zahărului ar necesita un preț al zahărului mai ridicat decât prețul de piață preconizat pentru următorii ani de comercializare. Perspectivele pe termen mediu ale Comisiei prevăd mai degrabă o ajustare în jos a prețurilor în urma eliminării regimului cotelor. Astfel, structura actuală a sectorului zahărului din UE, inclusiv relația dintre producătorii de sfeclă și întreprinderile producătoare de zahăr ar trebui să se mențină în anii de comercializare de după eliminarea regimului cotelor, întrucât se preconizează că vor intra pe piață puține întreprinderi noi.

(6)

În cazul în care clauzele de repartizare a valorii nu se mențin, poziția producătorilor de sfeclă de zahăr în lanțul alimentar ar putea fi compromisă. În cazul pierderii posibilității de a negocia clauze de repartizare a valorii și, în special, în contextul unor prețuri scăzute, producătorii de sfeclă ar putea fi net dezavantajați pe plan economic.

(7)

Prin urmare, modificarea anexei X la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, pentru a permite negocierea unor clauze de repartizare a valorii, rămâne justificată. În consecință, posibilitatea de a negocia astfel de clauze ar continua să fie necesară după 1 octombrie 2017.

(8)

Pentru a facilita negocierea clauzelor de repartizare a valorii, este oportun ca astfel de negocieri să fie posibile doar între o întreprindere și furnizorii săi actuali sau potențiali.

(9)

Pentru a asigura un proces de negociere flexibil, introducerea unei clauze de repartizare a valorii ar trebui să fie opțională.

(10)

Prin urmare, anexa X la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 ar trebui modificată în consecință.

19.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 193/19

(1)

Prin Regulamentul (CE) nr. 1796/1999 al Consiliului (2), Consiliul a instituit o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de cabluri din oțel originare, printre altele, din Republica Populară Chineză. Ca urmare a două reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, măsurile antidumping au fost menținute prin Regulamentul (CE) nr. 1858/2005 al Consiliului (3) și prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 102/2012 al Consiliului (4).

(2)

Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 400/2010 al Consiliului (5), Consiliul a extins taxa antidumping existentă asupra importurilor de cabluri din oțel originare, printre altele, din Republica Populară Chineză, la importurile aceluiași produs expediat din Republica Coreea, indiferent dacă este sau nu declarat ca fiind originar din Republica Coreea, în urma unei anchete antieludare efectuate în temeiul articolului 13 din regulamentul de bază. Prin același regulament, anumiți producători-exportatori coreeni au fost scutiți de aplicarea acestor măsuri extinse.

(3)

Măsurile aflate în vigoare în prezent constau într-o taxă antidumping instituită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 102/2012 asupra importurilor de cabluri din oțel originare, printre altele, din Republica Populară Chineză, extinsă, printre altele, la importurile de cabluri din oțel expediate din Republica Coreea, indiferent dacă sunt sau nu declarate ca fiind originare din Republica Coreea, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/90 al Comisiei (6) (denumite în continuare „măsurile în vigoare”). Importurile în Uniune ale produsului care face obiectul reexaminării expediat din Republica Coreea sunt supuse unei taxe de 60,4 %, cu excepția produselor fabricate de societățile care au fost scutite.

(4)

Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a primit o cerere de scutire de măsurile antidumping aplicabile importurilor de cabluri din oțel originare din Republica Populară Chineză, extinse la importurile expediate din Republica Coreea, indiferent dacă sunt sau nu declarate ca fiind originare din Republica Coreea, conform articolului 11 alineatul (4) și articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază.

(5)

Cererea a fost depusă la 7 septembrie 2015 de către Daechang Steel Co. Ltd. (denumit în continuare „solicitantul”), un producător-exportator de cabluri din oțel din Republica Coreea (denumită în continuare „țara în cauză”) și a fost limitată la solicitant.

(6)

Solicitantul a furnizat elemente de probă prima facie conform cărora nu a exportat produsul care face obiectul reexaminării în Uniune în cursul perioadei de anchetă utilizate pentru ancheta care a condus la măsurile extinse (1 iulie 2008-30 iunie 2009), nu este afiliat niciunui producător-exportator al produsului care face obiectul reexaminării supus taxelor antidumping în vigoare, nu a eludat măsurile aplicabile cablurilor din oțel originare din China și și-a asumat o obligație contractuală irevocabilă de a exporta o cantitate importantă în Uniune.

(7)

După examinarea elementelor de probă prezentate de solicitant, după consultarea statelor membre și după ce industriei din Uniune i s-a oferit posibilitatea de a-și prezenta observațiile, Comisia a deschis, la 26 noiembrie 2015, o anchetă prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2179 din 25 noiembrie 2015 (7). De asemenea, în conformitate cu articolul 3 din regulamentul respectiv, Comisia a dat instrucțiuni autorităților vamale să întreprindă măsuri adecvate pentru a înregistra importurile produsului care face obiectul reexaminării expediat din Republica Coreea, fabricat și vândut la export în Uniune de către solicitant, în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază.

(8)

Produsul care face obiectul reexaminării constă în cabluri din oțel, inclusiv cabluri spiralate închise, cu excepția celor din oțel inoxidabil, cu un diametru transversal maxim care depășește 3 mm, expediate din Republica Coreea, indiferent dacă sunt sau nu declarate ca fiind originare din Republica Coreea (denumit în continuare „produsul care face obiectul reexaminării”), încadrate în prezent la codurile NC ex 7312 10 81, ex 7312 10 83, ex 7312 10 85, ex 7312 10 89 și ex 7312 10 98 (coduri TARIC 7312108113, 7312108313, 7312108513, 7312108913 și 7312109813).

(9)

Perioada de raportare a fost cuprinsă între 1 octombrie 2014 și 30 septembrie 2015. Au fost colectate date între anul 2008 și sfârșitul perioadei de raportare (denumită în continuare „perioada de anchetă”).

(10)

Comisia l-a informat în mod oficial pe solicitant, precum și pe reprezentanții Republicii Coreea cu privire la deschiderea reexaminării. Părțile interesate au fost invitate să își prezinte punctul de vedere și au fost informate de posibilitatea de a solicita o audiere. Nu au fost primite cereri în acest sens.

(11)

Comisia a trimis un chestionar solicitantului, din partea căruia a primit un răspuns în termenul prevăzut. Comisia a cercetat și a verificat la fața locului toate informațiile considerate necesare pentru reexaminare. S-a efectuat o vizită de verificare în spațiile de lucru ale solicitantului.

(12)

Comisia a examinat dacă condițiile de acordare a unei scutiri în conformitate cu articolul 11 alineatul (4) și articolul 13 alineatul (4) au fost îndeplinite, și anume dacă:

(13)

Ancheta a confirmat că solicitantul nu a exportat în Uniune produsul care face obiectul reexaminării pe parcursul perioadei de anchetă a anchetei antieludare care a condus la extinderea măsurilor, adică între 1 iulie 2008 și 30 iunie 2009. Primele exporturi ale produsului care face obiectul reexaminării realizate de solicitant au avut loc după extinderea măsurilor la Republica Coreea, mai exact în a doua jumătate a anului 2015.

(14)

În continuare, ancheta a confirmat faptul că solicitantul nu este afiliat niciunuia dintre exportatorii sau producătorii chinezi supuși măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 102/2012.

(15)

În plus, ancheta a confirmat faptul că solicitantul este un producător autentic al produsului care face obiectul reexaminării și nu s-a angajat în practici de eludare. Solicitantul achiziționează sârmă laminată din oțel și subproduse (precum zinc și plumb) fabricate pe plan intern, dar importă, de asemenea, sârmă laminată din oțel din Republica Populară Chineză, care este ulterior decapată, trasă, galvanizată, trasă a doua oară, toronată și închisă la capete la instalațiile sale de producție din Republica Coreea. Produsul finit este vândut pe piața internă și exportat în Statele Unite, în Asia și în Uniune.

(16)

Activitățile de producție pot fi considerate operațiuni de asamblare sau de finalizare. Articolul 13 alineatul (2) din regulamentul de bază stabilește condițiile în care o operațiune de asamblare este considerată o eludare a măsurilor în vigoare. Conform literei (b) a articolului menționat, una dintre condiții este ca piesele în cauză să constituie peste 60 % din valoarea totală a pieselor produsului asamblat. În cursul anchetei, s-a stabilit că proporția materiilor prime originare din China utilizate de solicitant a fost cu mult sub pragul de 60 % prevăzut la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază. Procentul de piese chinezești utilizate (și anume materii prime) a fost de 38 %. Atunci când acest prag este depășit, conform articolului 13 alineatul (2) litera (b), trebuie să se stabilească dacă a fost atins pragul de 25 % de valoare adăugată (denumit în continuare „criteriul valorii adăugate”). Pragul de 60 % din valoarea totală a pieselor nu a fost depășit. Prin urmare, pe baza costurilor reale suportate în cursul perioadei de raportare, nu a fost necesar să se stabilească dacă a fost atins pragul de 25 % de valoare adăugată în sensul articolului 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază.

(17)

Solicitantul a început producția produsului care face obiectul reexaminării la jumătatea anului 2015. Din cauza costurilor de producție excepționale suportate în perioada de demarare a producției, a fost efectuat un alt calcul pe baza costurilor standard de producție (excluzând costurile de demarare și anticipând o rată ridicată de utilizare a capacității de producție). S-a stabilit că proporția materiilor prime originare din China a reprezentat peste 60 % din valoarea totală a pieselor produsului final (69 %). Din acest motiv, a fost necesară aplicarea criteriului valorii adăugate, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din regulamentul de bază. Aplicarea acestui criteriu a demonstrat că valoarea adăugată pieselor încorporate originare din Republica Populară Chineză a fost cu mult peste pragul de 25 % din costurile de producție, astfel cum se prevede la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază. Prin urmare, nu se consideră că activitățile de producție ale solicitantului constituie o eludare în sensul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază.

(18)

În cele din urmă, ancheta a confirmat că solicitantul nu cumpăra produsul finit care face obiectul reexaminării din Republica Populară Chineză pentru a-l revinde sau transborda către Uniune și că societatea a putut să-și justifice toate exporturile din cursul perioadei de raportare.

(19)

Având în vedere constatările descrise în considerentele 13-18, Comisia a ajuns la concluzia că solicitantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de o scutire în conformitate cu articolul 11 alineatul (4) și cu articolul 13 alineatul (4) din regulamentul de bază.

(20)

Constatările prezentate mai sus au fost comunicate solicitantului și industriei din Uniune, care au avut posibilitatea de a prezenta observații. Solicitantul s-a declarat de acord cu constatările Comisiei. Nu s-au primit alte observații.

(21)

În conformitate cu constatările prezentate mai sus, solicitantul ar trebui adăugat pe lista societăților care sunt scutite de taxa antidumping instituită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 102/2012.

(22)

Astfel cum se prevede la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 400/2010, aplicarea scutirii este condiționată de prezentarea către autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, care trebuie să fie conformă cu cerințele prevăzute în anexa la regulamentul respectiv. În cazul în care nu este prezentată o astfel de factură, taxa antidumping continuă să se aplice.

(23)

În plus, scutirea de măsurile extinse acordată pentru importurile de cabluri din oțel fabricate de solicitant, în conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din regulamentul de bază, rămâne valabilă cu condiția ca faptele constatate definitiv să justifice această scutire. În cazul unor noi elemente de probă prima facie care să indice contrariul, Comisia poate deschide o anchetă pentru a determina dacă retragerea scutirii se justifică.

(24)

Scutirea de măsurile extinse acordată pentru importurile de cabluri din oțel fabricate de solicitant se bazează pe constatările prezentei reexaminări. Astfel, prezenta scutire se aplică exclusiv importurilor de cabluri din oțel expediate din Republica Coreea și fabricate de entitatea juridică specifică menționată anterior. Importurile de cabluri din oțel fabricate de orice societate a cărei denumire nu este menționată în mod expres la articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 102/2012, inclusiv de entitățile afiliate celor menționate în mod expres, nu ar trebui să beneficieze de scutire și ar trebui să facă obiectul taxei reziduale instituite prin regulamentul respectiv.

(25)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 102/2012, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/90, ar trebui modificat pentru a include Daechang Steel Co. Ltd. în tabelul prevăzut la articolul 1 alineatul (4).

(26)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului instituit în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009,

19.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 193/25

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

19.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 193/27

(1)

Regulamentul (CE) nr. 341/2007 al Comisiei (2) a deschis contingente tarifare anuale pentru importul de usturoi.

(2)

Cantitățile care fac obiectul cererilor de licențe de import „A” introduse în primele șapte zile lucrătoare ale lunii iulie 2016, pentru subperioada 1 septembrie 2016-30 noiembrie 2016, sunt, pentru anumite contingente, mai mari decât cantitățile disponibile. Este necesar, prin urmare, să se stabilească în ce măsură se pot elibera licențele de import „A”, stabilindu-se coeficientul de alocare care urmează să fie aplicat cantităților solicitate, calculat în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei (3).

(3)

Pentru a se garanta eficacitatea măsurii, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

19.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 193/29

(1)

Acordul-cadru de parteneriat și de cooperare globală între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Indonezia, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a intrat în vigoare la 1 mai 2014.

(2)

În conformitate cu articolul 41 din acord, a fost instituit un comitet mixt pentru a asigura, printre altele, funcționarea și punerea în aplicare corespunzătoare a acordului (denumit în continuare „comitetul mixt”).

(3)

Pentru a contribui la punerea în aplicare efectivă a acordului, ar trebui adoptat Regulamentul de procedură al comitetului mixt.

(4)

În conformitate cu articolul 41 al acordului, comitetul mixt poate înființa grupuri de lucru specializate care să îl sprijine în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin.

(5)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul comitetului mixt în ceea ce privește adoptarea Regulamentului de procedură al comitetului mixt și înființarea grupurilor de lucru specializate ar trebui să se bazeze pe proiectele de decizii ale comitetului mixt anexate,

(a)

adoptarea Regulamentului de procedură al comitetului mixt; și

(b)

înființarea unor grupuri de lucru specializate,

19.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 193/38

(1)

Acordul privind Spațiul Economic European (2) (denumit în continuare „Acordul privind SEE”) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.

(2)

În temeiul articolului 98 și, în special, al articolului 102 din Acordul privind SEE, Comitetul mixt al SEE poate decide să modifice, printre altele, anexa IX la Acordul privind SEE, care conține dispoziții referitoare la serviciile financiare.

(3)

Următoarele acte legislative se referă la servicii financiare și urmează să fie încorporate în Acordul privind SEE:

(4)

Prin urmare, anexa IX la Acordul privind SEE ar trebui modificată în mod corespunzător.

(5)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt al SEE ar trebui să se bazeze pe proiectele de decizii atașate,