Permisul de conducere și asigurarea auto

Când călătoriți cu mașina în altă țară din UE, asigurați-vă că permisul de conducere și asigurarea auto sunt valabile în țările pe care le vizitați.

Recunoașterea și valabilitatea permisului de conducere

Permise de conducere europene

Dacă permisul v-a fost eliberat de o țară din UE, îl puteți folosi peste tot în UE.

Înainte de plecare, asigurați-vă că permisul este încă valabil. Dacă permisul expiră pe durata unei călătorii în străinătate, acesta își pierde automat valabilitatea și s-ar putea să nu fie recunoscut în alte țări.

Atenție! Nu puteți conduce în altă țară cu un permis sau un certificat provizoriu.

Format standard

Începând din 2013, toate permisele en noi eliberate în UE respectă un model european standard - au forma unui „card bancar" din plastic cu fotografia titularului și cu elemente de securitate îmbunătățite.

Încă mai puteți folosi permisul emis anterior, dar acesta va fi înlocuit cu noul model în momentul în care îl reînnoiți (sau, cel târziu, până în 2033).

Categoriile de permise de conducere recunoscute în Europa sunt următoarele: AM, A1, A2, A, B, BE, B1, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D și DE.

Avertisment

În atenția adolescenților: În unele țări din UE restricții de vârstă pentru anumite categorii de vehicule.

Caz real

Sofia are 14 ani și a obținut în Italia un permis pentru moped. Ea ar dori să meargă cu mopedul și în Belgia, dar acolo vârsta minimă este de 16 ani.

Prin urmare, Sofia va trebui să aștepte să împlinească 16 ani, înainte de a putea circula legal cu mopedul în Belgia fără a trebui să susțină un examen de conducere.

Permise eliberate în UE în schimbul unui permis dintr-o țară terță

Dacă ați înlocuit permisul eliberat de o țară din afara UE cu un permis european din țara în care locuiți în prezent, îl puteți utiliza pentru a conduce peste tot în UE.

Permise de conducere eliberate de țări din afara UE

Dacă doriți să conduceți în UE cu un permis eliberat de o țară din afara Uniunii, contactați autoritățile din țara pe care o vizitați sau ambasada ori consulatul țării dumneavoastră din statul respectiv.

Permis de conducere pierdut sau furat

Dacă v-ați pierdut sau vi s-a furat permisul de conducere în timpul unei călătorii în străinătate, contactați poliția locală și consulatul sau ambasada țării dumneavoastră pentru a raporta această situație.

Consulatul va lua legătura cu autoritățile naționale care v-au eliberat permisul de conducere (pentru a verifica dacă acesta nu era restricționat, suspendat, anulat sau revocat).

Pe baza informațiilor primite de la consulat, poliția v-ar putea elibera un document provizoriu care vă permite să conduceți pentru scurt timp în țara în care vă aflați.

Vă puteți înlocui permisul doar în țara în care aveți reședința obișnuită.

Permisele și certificatele provizorii eliberate pentru a înlocui temporar permisele pierdute sau furate nu sunt în mod automat recunoscute în alte țări din UE.În acest caz, cele 27 de state membre ale UE + Islanda, Liechtenstein și Norvegia

Caz real

Henrik locuiește în Danemarca și și-a planificat o vacanță în Germania, Franța și Italia. Din păcate, și-a pierdut portofelul și permisul în Germania, chiar la începutul călătoriei. Întrucât nu are permis, poliția l-ar putea amenda.

Henrik a contactat ambasada daneză din Germania, iar aceasta l-a sfătuit să meargă la secția locală de poliție pentru a declara pierderea permisului. În același timp, ambasada i-a eliberat un certificat care atestă că este posesorul legal al unui permis de conducere danez.

Ulterior, Henrik a trebuit să contacteze autoritățile italiene și franceze pentru a verifica dacă acestea vor recunoaște certificatul provizoriu eliberat de autoritățile daneze.

V-ați pierdut permisul de conducere în timp ce vă aflați în vacanță? Mai multe informații despre ce trebuie să faceți:

Aflați mai multe despre permisele de conducere dacă locuiți în străinătate.

Valabilitatea asigurării auto

Asigurarea de răspundere civilă emisă în țara de origine vă oferă acoperire peste tot în UE, dacă răniți pe cineva în timp ce vă aflați la volan?

Mai multe despre reglementările naționale privind asigurarea auto pe durata călătoriilor în străinătate:

Plăcuțele de înmatriculare reprezintă dovada faptului că dețineți o asigurare de răspundere civilă. Aceasta înseamnă că poliția din altă țară nu vă va opri, în mod normal, doar pentru a verifica dacă sunteți asigurat. În cazul în care călătoriți cu o remorcă, trebuie ca și aceasta să fie asigurată. În unele țări din UE, trebuie să aveți o asigurare separată pentru remorcă. Întrebați asiguratorul înainte de a pleca în străinătate.

Este preferabil să aveți întotdeauna la dumneavoastră polița de asigurare propriu-zisă. Aceasta va facilita procedurile în cazul în care sunteți implicat într-un accident sau controlat de poliție.

Caz real

Ronaldo a fost oprit de poliția franceză pentru depășirea limitei de viteză. Întrucât nu avea asigurarea la el, poliția i-a cerut să sune firma din Portugalia pentru a dovedi că este asigurat.

Chiar dacă legal nu sunteți obligat să aveți documentele cu dumneavoastră, aceasta este cea mai bună modalitate de a dovedi că aveți asigurare. Veți economisi timp și bani în cazul producerii unui accident.

Aflați mai multe despre asigurarea auto dacă locuiți în străinătate.

Legislația UE

Aveți nevoie de ajutorul serviciilor de asistență?

Contactați serviciile specializate de asistență

Puteți utiliza instrument de găsire servicii de asistență pentru a găsi ajutorul potrivit pentru dumneavoastră.

Ultima verificare: 04/07/2024
Partajați această pagină