ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 108 din 24 octombrie 2003pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul IOrdonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează:1. Litera c) a alineatului (2) al articolului 5 va avea următorul cuprins:"c) prestarea unei activităţi în folosul comunităţii."2. Litera d) a alineatului (2) al articolului 5 se abroga.3. Articolul 6 va avea următorul cuprins:"Art. 6. - (1) Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient persoana fizica sau juridică. (2) Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se poate aplica numai contravenientilor persoane fizice."4. Articolul 9 va avea următorul cuprins:"Art. 9. - (1) Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore. (2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se stabileşte alternativ cu amendă."5. Alineatul (2) al articolului 10 va avea următorul cuprins:"(2) Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai grava sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanţă pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii."6. Alineatul (4) al articolului 11 va avea următorul cuprins:"(4) Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii."7. Alineatul (3) al articolului 14 se abroga.8. Articolul 22 se abroga.9. Articolul 43 se abroga.10. Articolul 45 se abroga. + Articolul IIOrdonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi închisorii contravenţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 30 august 2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, se modifica după cum urmează:1. Titlul ordonanţei va avea următorul cuprins:"Ordonanţaprivind regimul juridic al sancţiunilor prestăriiunei activităţi în folosul comunităţii"2. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 1 vor avea următorul cuprins:"Art. 1. - (1) Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanţe ale Guvernului, prin care se stabilesc şi se sancţionează anumite fapte ce constituie contravenţii. (2) Sancţiunea contravenţională prevăzută la alin. (1) se stabileşte întotdeauna alternativ cu amendă şi poate fi aplicată numai de instanţa de judecată."3. Articolul 4 se abroga.5. Articolul 5 va avea următorul cuprins:"Art. 5. - Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se aplică numai contravenientilor persoane fizice."5. Articolul 6 va avea următorul cuprins:"Art. 6. - În cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea amenzii alternativ cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, dacă agentul constatator apreciază ca sancţiunea amenzii este îndestulătoare, aplica amenda procedând potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare. Dacă, în raport cu gravitatea faptei, se apreciază ca amenda este neîndestulătoare, agentul constatator încheie procesulverbal de constatare a contravenţiei şi îl înaintează, în cel mult 48 de ore, instanţei competente."6. Alineatele (5) şi (6) ale articolului 8 vor avea următorul cuprins:"(5) Instanţa apreciază asupra legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal şi pronunţa una dintre următoarele soluţii: a) aplica sancţiunea amenzii; b) aplica sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, cu consimţământul contravenientului, dacă apreciază ca aplicarea amenzii contravenţionale nu este îndestulătoare ori contravenientul nu dispune de mijloace materiale şi financiare pentru plata acesteia; c) anulează procesul-verbal. (6) Dacă o persoană a săvârşit mai multe contravenţii, constatate prin acelaşi proces-verbal, în cazul în care pentru toate faptele sau numai pentru unele dintre ele se prevede sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, sancţiunile se cumulează fără a putea depăşi maximul general stabilit de lege."7. Articolul 9 va avea următorul cuprins:"Art. 9. - Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este irevocabilă."8. Articolele 10-12 se abroga.9. Articolul 14 se abroga.10. Articolul 21 va avea următorul cuprins:"Art. 21. - În cazul în care contravenientul, cu reavointa, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidenta şi executarea sancţiunii, se sustrage de la executarea sancţiunii după începerea activităţii sau nu îşi îndeplineşte îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unităţii de poliţie sau a conducerii unităţii la care contravenientul avea obligaţia să se prezinte şi sa presteze activitatea în folosul comunităţii, poate înlocui aceasta sancţiune cu sancţiunea amenzii."11. Articolul 22 va avea următorul cuprins:"Art. 22. - Amenda prevăzută la art. 21 se executa potrivit dispoziţiilor legale privind executarea creanţelor bugetare."12. Articolul 25 se abroga.13. Alineatul (2) al articolului 26 se abroga. + Articolul III (1) Ori de câte ori o lege sau o ordonanţa prevede că o contravenţie se sancţionează cu închisoarea contravenţională alternativ cu amendă, referirea la sancţiunea închisorii contravenţionale se considera facuta la sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. (2) Cauzele aflate în curs de judecată, în care agentul constatator a solicitat instanţei aplicarea sancţiunii închisorii contravenţionale, sunt soluţionate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul IVDispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică de la data intrării în vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei României.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:────────────────Ministrul justiţiei,Rodica Mihaela StanoiuMinistrul administraţiei şi internelor,Ioan RusBucureşti, 24 octombrie 2003.Nr. 108.──────────────
EMITENT |