Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 16 decembrie 2024
  • 1 min de lectură

Comisia solicită României să transpună corect Directiva privind creditele ipotecare

Comisia solicită României să transpună corect Directiva privind creditele ipotecare.

credit ipotecar

Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor [INFR(2024)2247] prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României pentru transpunerea incorectă a Directivei privind creditele ipotecare (Directiva 2014/17/UE). Scopul directivei sus-menționate este de a crea o piață unică eficientă și competitivă pentru consumatori, creditori și intermediarii de credite, cu un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în domeniul creditelor ipotecare. Directiva impune ca intermediarii de credite autorizați în alte state membre să își poată desfășura activitatea în România, fie de la distanță, fie prin intermediul unei sucursale locale. Aceștia pot lucra pe baza autorizării lor în statul membru de origine și fără nicio autorizație sau înregistrare suplimentară din partea autorităților române. Comisia consideră că România nu a transpus în mod corespunzător aceste aspecte ale Directivei privind creditele ipotecare. În consecință, Comisia trimite o scrisoare de punere în întârziere României, care din acest moment are la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele identificate de Comisie. Dacă nu primește un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Context

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Etapele procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. 

Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

Detalii

Data publicării
16 decembrie 2024

Date de contact

Olof Gill

Nume
Olof Gill
Număr de telefon
+32 2 296 59 66

Marta Perez-Cejuela Romero

Nume
Marta Perez-Cejuela Romero
Număr de telefon
+32 2 296 37 70