Vizualizarea și gestionarea aplicațiilor cumpărate în App Store pe Mac
Puteți vizualiza aplicațiile pe care le-ați cumpărat cu ID-ul Apple, în lista Cumpărate de pe oricare dintre computerele dvs. Mac. Dacă doriți ca anumite aplicații să apară în lista respectivă, le puteți ascunde. De asemenea, puteți dezinstala aplicații de care nu mai aveți nevoie.
Vizualizarea aplicațiilor cumpărate
În App Store pe Mac-ul dvs., faceți clic în colțul din stânga jos pe numele dvs.; dacă nu v-ați autentificat, faceți clic pe Autentificare.
Va apărea contul dvs. cu toate aplicațiile pe care le-ați cumpărat.
Ascunderea și afișarea aplicațiilor
În App Store pe Mac-ul dvs., faceți clic în colțul din stânga jos pe numele dvs.; dacă nu v-ați autentificat, faceți clic pe Autentificare.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Ascunderea unei aplicații cumpărate: Mențineți cursorul deasupra unei aplicații, faceți clic pe butonul Afișează mai mult , apoi selectați Ascunde achiziția.
Vizualizați aplicațiile ascunse: Faceți clic pe Vizualizare informații. În fereastra care apare, faceți clic pe Gestionează, apoi pe Reafișează la dreapta aplicației pe care doriți să o afișați. Când ați terminat, faceți clic pe OK.
Dezinstalarea aplicațiilor
Notă: nu puteți dezinstala aplicații care fac parte din macOS, cum ar fi Safari sau E-mail.
Pe Mac, trageți aplicația din dosarul Aplicații în Coș (acesta se află la capătul Dock-ului) și apoi selectați Finder > Golește coșul.
Pentru a afla cum să dezinstalați cu ajutorul unui program de dezinstalare a unei aplicații, consultați Instalarea și dezinstalarea aplicațiilor.