Aranjarea articolelor pe un panou Freeform pe Mac
Puteți aranja articolele deasupra (sau în spatele) altor articole din panourile dvs. Freeform și le puteți grupa pentru a fi mai ușor de deplasat.
Aranjarea articolelor deasupra sau în spatele altor articole
În aplicația Freeform de pe Mac, faceți clic pe o categorie din bara laterală, apoi faceți dublu clic pe un panou pentru a-l deschide.
Dacă nu vedeți bara laterală, selectați Vizualizare > Afișează bara laterală.
Dacă un articol este blocat, trebuie să faceți clic pe butonul Deblochează înainte de a‑l putea alinia cu un alt articol.
Efectuați una din acțiunile următoare:
Mutați un articol în fața unui alt articol: Alegeți Aranjare > Adu înainte pentru a aduce articolul în fața (sau deasupra) unui alt articol sau alegeți Adu în față pentru a aduce articolul în fața tuturor articolelor.
Mutați un articol în spatele unui alt articol: Alegeți Aranjare > Trimite înapoi pentru a trimite articolul în spatele unui alt articol sau alegeți Trimite în spate pentru a trimite articolul în spatele tuturor articolelor.
Gruparea mai multor articole pentru a deveni o singură unitate
În aplicația Freeform de pe Mac, faceți clic pe o categorie din bara laterală, apoi faceți dublu clic pe un panou pentru a-l deschide.
Dacă nu vedeți bara laterală, selectați Vizualizare > Afișează bara laterală.
Dacă un articol este blocat, trebuie să faceți clic pe butonul Deblochează înainte de a‑l putea grupa cu un alt articol.
Alegeți Aranjare > Grupează.
Sfat: Puteți și să faceți clic pe butonul Inspector de aranjare pentru a grupa articolele de pe panou.
Odată ce articolele sunt grupate, puteți formata în continuare fiecare articol în parte – faceți dublu clic pe articolul din grup pentru a utiliza instrumentele de formatare.