Configurarea aplicației iTunes Remote pentru iTunes pe PC
Dacă aveți un iPhone, iPad sau iPod touch, puteți utiliza aplicația iTunes Remote pentru a controla biblioteca dvs. iTunes de la distanță. iTunes Remote poate fi descărcată gratuit din App Store.
Asocierea aplicației iTunes Remote cu biblioteca dvs. multimedia
Înainte de a putea utiliza aplicația iTunes Remote, trebuie să o asociați cu biblioteca sau bibliotecile partajate pe care doriți să le controlați. Dispozitivul și computerul dvs. trebuie să fie în aceeași rețea wireless și autentificate cu același ID Apple.
Pe iPhone‑ul, iPad‑ul sau iPod touch‑ul dvs., deschideți aplicația Remote.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Dacă este prima utilizare a aplicației iTunes Remote: Apăsați Conectați manual.
Dacă nu este prima utilizare a aplicației iTunes Remote: Apăsați Configurări, apoi apăsați “Adăugați o bibliotecă multimedia”.
Este afișat un cod din 4 cifre.
În aplicația iTunes de pe PC, faceți clic pe butonul Remote din apropierea părții din stânga sus a ferestrei iTunes, apoi introduceți codul din 4 cifre.
iTunes asociază biblioteca de pe computerul dvs. cu aplicația iTunes Remote de pe dispozitivul dvs.
Asocierea aplicației iTunes Remote cu rețeaua de Partajare casnică
Dacă aveți funcționalitatea Partajare casnică activată, puteți configura aplicația iTunes Remote pentru a se asocia automat cu orice bibliotecă multimedia din rețeaua de Partajare casnică.
Pe iPhone‑ul, iPad‑ul sau iPod touch‑ul dvs., deschideți aplicația Remote.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Dacă este prima utilizare a aplicației iTunes Remote: Apăsați Utilizați partajare casnică.
Dacă nu este prima utilizare a aplicației iTunes Remote: Apăsați Configurări, apoi apăsați pentru a activa funcționalitatea Partajare casnică.
Autentificați-vă folosind ID-ul Apple și parola dvs.
Apăsați biblioteca multimedia pe care doriți să o controlați.