Utilizarea unui vocabular personalizat cu Comenzi vocale pe Mac
Dacă utilizați Comenzi vocale pentru a interacționa cu Mac‑ul într‑o limbă compatibilă cu un vocabular personalizat, puteți adăuga cuvinte și fraze – individual sau prin importarea unei liste – astfel încât să puteți lucra mai ușor cu documentele sau aplicațiile specializate. De exemplu, dacă utilizați software CAD sau lucrați cu documente medicale, puteți introduce termeni cum ar fi DIMSTYLE sau hemianopsie pentru a asigura introducerea corectă a cuvintelor când utilizați Comenzi vocale.
Dacă utilizați Comenzi vocale cu mai mult de o limbă compatibilă, puteți crea o listă cu vocabular personalizat pentru fiecare. În plus, puteți exporta sau importa termeni pentru fiecare limbă și puteți adăuga ușor cuvinte dintr‑o limbă în alta.
Adăugarea termenilor de vocabular individuali
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, faceți clic pe Accesibilitate în bara laterală, apoi faceți clic pe Comenzi vocale în dreapta. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Faceți clic pe Vocabular.
Dacă opțiunea este estompată, limba selectată nu este compatibilă cu un vocabular personalizat.
Faceți clic pe butonul Adaugă , apoi tastați un cuvânt sau o frază în modul în care doriți să fie introdusă atunci când o enunțați.
Faceți clic pe OK, apoi faceți clic pe OK din nou.
Sfat: adăugați rapid termeni de vocabular în timp ce lucrați, prin enunțarea unei comenzi vocale. Selectați cuvântul sau fraza dorită, apoi spuneți „Adaugă în vocabular”.
Importul mai multor termeni de vocabular personalizați
Puteți importa dintr‑un fișier de text în care fiecare termen se află pe un rând separat sau dintr‑un fișier care a fost exportat de Comenzi vocale anterior.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, faceți clic pe Accesibilitate în bara laterală, apoi faceți clic pe Comenzi vocale în dreapta. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Faceți clic pe meniul Acțiuni avansate în colțul din dreapta jos, apoi alegeți Importare vocabular.
Selectați fișierul cu termenii de vocabular, apoi faceți clic pe Selectează.
Alegeți limba, apoi faceți clic pe Importă.
Exportul termenilor de vocabular personalizați
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, faceți clic pe Accesibilitate în bara laterală, apoi faceți clic pe Comenzi vocale în dreapta. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Faceți clic pe meniul Acțiuni avansate în colțul din dreapta jos, apoi alegeți Exportare vocabular.
Alegeți formatul de fișier și limba, apoi faceți clic pe Continuă.
Selectați un loc, apoi faceți clic pe Exportă.
Ștergerea unui vocabular personalizat
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, faceți clic pe Accesibilitate în bara laterală, apoi faceți clic pe Comenzi vocale în dreapta. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Efectuați una din acțiunile următoare:
Ștergeți un termen de vocabular: Faceți clic pe Vocabular, selectați cuvântul sau fraza de șters, faceți clic pe butonul Elimină , apoi faceți clic pe OK.
Ștergeți întregul vocabular personalizat: Faceți clic pe meniul Acțiuni avansate în colțul din dreapta jos, alegeți Ștergere integrală vocabular, apoi faceți clic pe Șterge.