Importul sau exportul cutiilor poștale
Mail poate importa mesaje care au fost exportate în format mbox din alte aplicații de e-mail. De asemenea, acesta poate importa cutii poștale exportate din aplicația Mail pe un Mac.
Importarea cutiilor poștale
Alegeți Fișier > Importă cutii poștale.
Selectați o sursă din listă, citiți informațiile care apar sub listă, apoi faceți clic pe Continuă.
Dacă importați o cutie poștală exportată din Mail sau un dosar în dosarul ~/Library/Mail/V5 pe alt Mac, selectați Apple Mail.
Dacă importați mesaje de pe un computer Windows sau UNIX, selectați “Fișiere în format mbox”, apoi localizați dosarul care conține fișierele.
Reorganizați mesajele importate, dacă doriți.
Mesajele se află într-o cutie poștală nouă denumită „Import”, în bara laterală din Mail. Puteți trage dosarele și mesajele din cutia poștală Import către cutii poștale noi sau existente, apoi ștergeți cutia poștală Import.
Exportarea cutiilor poștale
Selectați una sau mai multe cutii poștale, apoi alegeți Cutie poștală > Exportă cutia poștală.
Alegeți un dosar sau creați unul nou, apoi faceți clic pe Selectează.
Mail exportă cutiile poștale sub formă de pachete .mbox. Dacă ați exportat anterior o cutie poștală, Mail nu suprascrie fișierul .mbox existent, ci creează un fișier .mbox nou, cum ar fi Cutia mea poștală 3.mbox.