Vizualizarea localizării unui prieten în Mesaje pe Mac
Prietenii își pot partaja localizarea prin aplicațiile Mesaje sau Găsire de pe un Mac, dispozitiv iOS sau iPadOS. Puteți vedea locația partajată de aceștia pe o hartă în Mesaje.
Dvs. și prietenii dvs. trebuie să fiți autentificați în iCloud pentru a partaja locațiile.
În aplicația Mesaje de pe Mac, selectați o conversație.
Pentru a căuta contacte și conținut în conversații, faceți clic în câmpul de căutare din colțul din stânga sus și introduceți ceea ce căutați. Sau alegeți din contactele, linkurile, pozele sugerate și multe altele.
Dacă aveți restricția de a primi și trimite mesaje doar anumitor persoane, apare o pictogramă clepsidră în dreptul persoanelor cărora nu le puteți trimite mesaje.
Faceți clic pe butonul Detalii în colțul din dreapta sus al conversației.
Apare o hartă când un prieten își partajează localizarea; ar putea fi necesar să derulați pentru a o vedea.
Faceți clic pe reperul de pe hartă pentru a deschide aplicația Hărți și a vedea condițiile de trafic, informații despre transport și alte detalii.