Accesarea bibliotecii muzicale de pe toate dispozitivele
Dacă vă abonați la Apple Music, puteți face ca întreaga dvs. bibliotecă muzicală să fie disponibilă pe toate dispozitivele dvs. când vă autentificați cu același ID Apple. Vă puteți accesa biblioteca oricând dispuneți de o conexiune la internet sau chiar offline, dacă ați descărcat muzică.
Biblioteca dvs. muzicală poate menține următoarele disponibile în cloud:
Până la 100.000 de melodii, neincluzând melodiile (sau clipurile muzicale) cumpărate din iTunes Store; fișierele nu pot fi mai mari de 200 MB.
Melodiile corelate (melodii disponibile în iTunes Store, indiferent dacă au fost sau nu cumpărate de aici) la calitate iTunes Plus (AAC la 256 kb/s fără DRM) și alte melodii la calitatea lor originală.
Clipurile muzicale cumpărate din iTunes Store
Listele de redare care includ melodii și clipuri muzicale.
Regulile listei de redare inteligente, care sunt aplicate computerului sau dispozitivului pe care sunt descărcate.
Notă: Nu toate funcționalitățile sunt disponibile în planul Apple Music Voice. Apple Music și Apple Music Voice nu sunt disponibile în toate țările sau regiunile. Consultați articolul de asistență Apple Disponibilitatea Serviciilor multimedia Apple.
De asemenea, puteți face ca biblioteca dvs. muzicală să fie disponibilă pe toate dispozitivele cu iTunes Match.
În aplicația Muzică de pe Mac, selectați Muzică > Preferințe, faceți clic pe General, apoi selectați caseta de validare Sincronizează biblioteca.
Dacă nu vedeți această opțiune, autentificați-vă în Apple Music folosind ID-ul dvs. Apple. Trebuie să aveți un abonament Apple Music pentru a vă accesa muzica pe alte dispozitive utilizând Sincronizează biblioteca.
Pentru a activa biblioteca dvs. muzicală pe un alt dispozitiv, efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Alt computer: În aplicația Muzică de pe Mac, autentificați-vă în iTunes Store utilizând același ID Apple pe care l-ați utilizat pe primul dvs. computer, apoi selectați Muzică > Preferințe, faceți clic pe General, apoi selectați caseta de validare Sincronizează biblioteca.
Un iPhone, iPad sau iPod touch: Pe ecranul principal al dispozitivului dvs., apăsați Configurări, apăsați Muzică, apoi apăsați pentru a activa Sincronizează biblioteca.
Pentru a afla cum să adăugați muzică pe dispozitiv și a asculta muzică offline, consultați manualul de utilizare pentru iPhone, iPad sau iPod touch. Dacă un dispozitiv nu are ultima versiune de iOS sau iPadOS, obțineți manualul de utilizare de pe site‑ul web Manuale din Asistență Apple.
De asemenea, puteți asculta Apple Music pe web. Consultați Manual de utilizare Apple Music pentru music.apple.com.