Răspunderea la notificări pentru mementouri pe Mac
Puteți să marcați notificările mementourilor drept finalizate, să le amânați, să le vizualizați sau să modificați modul în care apar în colțul din dreapta sus al ecranului.
Schimbați modul în care apar notificările
Puteți configura notificările să apară ca bannere sau alerte, puteți opri toate notificările şi multe altele.
Pentru modificarea preferințelor de notificări pentru mementouri, consultați preferințele Notificări.
Finalizarea, amânarea sau vizualizarea notificărilor
În aplicația Mementouri pe Mac, efectuați una din acțiunile următoare:
Finalizați un memento: Faceți clic pe Finalizat sau pe titlul notificării, apoi selectați cercul de lângă numele mementoului.
Primiți o nouă notificare după o perioadă de timp: Faceți clic pe Mai târziu, apoi alegeți când doriți să reapară notificarea: după cinci minute, o oră sau a doua zi.
Primiți notificări până când finalizați mementoul: Faceți clic pe Mai târziu, apoi selectați Ignoră. Notificarea reapare următoarea dată când treziți Mac-ul din modul de adormire, când faceți logout și login sau când reporniți Mac-ul.
Vizualizați detaliile notificării în Mementouri: Faceți clic pe titlul notificării. Puteți efectua această acțiune pentru a șterge notificarea (în loc să o marcați drept finalizată) sau pentru a-i modifica detaliile.
Vizualizați toate notificările mementourilor: Faceți clic pe pictograma Centru de notificări din partea dreaptă sus a ecranului, apoi faceți clic pe Notificări.
Luați o decizie mai târziu: Puteți opri sau suspenda notificările. Consultați Primirea sau oprirea notificărilor.