Consultarea paginilor web deschise pe celelalte dispozitive ale dvs. în Safari pe Mac
Butonul “Afișează prezentarea filelor” vă permite să vizualizați paginile web pe care le-ați deschis pe celelalte computere Mac (macOS Sierra sau o versiune ulterioară) și dispozitive iOS (iOS 11 sau o versiune ulterioară). Asigurați-vă că Safari este activat în preferințele iCloud (pe Mac-ul dvs.) și în Configurări > iCloud (pe dispozitivul dvs. iOS).
Vizualizarea unei pagini web deschise pe alt dispozitiv
În aplicația Safari de pe Mac, faceți clic pe butonul “Afișează prezentarea filelor” .
Puteți vizualiza paginile web deschise pe Mac-ul dvs. alături de listele paginilor web deschise pe celelalte dispozitive ale dvs.
Faceți clic pe o pagină web pentru a o deschide.
Sfat: De asemenea, puteți introduce o parte a numelui paginii în câmpul de Căutare inteligentă, apoi faceți clic pe pagină în secțiunea File iCloud din lista rezultatelor de căutare.
Închiderea unei pagini web deschise pe alt dispozitiv
În aplicația Safari de pe Mac, faceți clic pe butonul “Afișează prezentarea filelor” .
Deplasați cursorul deasupra unei pagini web prezentate sub dispozitivul dvs., apoi faceți clic pe butonul Închide care apare la dreapta.
Transmiterea unei pagini web între dispozitive
Atunci când dispozitivul dvs. iOS se află lângă Mac, faceți clic sau glisași pictograma Handoff din capătul Dock-ului (de pe Mac-ul dvs.) sau pe Ecranul de blocare (de pe dispozitivul dvs. iOS). Pagina web pe care o vizualizați pe un dispozitiv este livrată către celălalt dispozitiv. Consultați Utilizați Handoff pentru a continua de unde ați rămas.
Nu puteți folosi Handoff pentru a transmite ferestre de Navigare privată.