Începerea unui document nou
Puteți să creați documente în format de text simplu sau de text îmbogățit. Atunci când creați un document de text îmbogățit, puteți să aplicați opțiuni de formatare, precum alinierea justificată sau stiluri de text. Documentele de text simplu nu au opțiuni de formatare.
Deschideți TextEdit pentru a începe un document nou.
Notă: În mod implicit, documentele TextEdit noi sunt în format de text îmbogățit. Pentru ca documentele noi să fie create ca documente de text simplu, modificați preferințele pentru documente noi în preferințele TextEdit.
Dacă apare dialogul TextEdit, înseamnă că funcționalitatea iCloud Drive este activată. Dacă doriți ca documentul dvs. nou să fie salvat în dosarul TextEdit din iCloud, selectați TextEdit din secțiunea iCloud a barei laterale Finder, apoi faceți clic pe Document nou. Pentru mai multe informații despre lucrul cu fișiere pe iCloud, consultați Stocarea desktop-ului și a documentelor în iCloud Drive.
Dacă aplicația TextEdit este deja deschisă, alegeți Fișier > Nou (din meniul Fișier din partea de sus a ecranului dvs.) pentru a începe un document nou.
Când se deschide documentul, începeți să tastați.
Documentul dvs. este salvat automat pe măsură ce lucrați. De asemenea, puteți să procedați după cum urmează:
Adăugarea proprietăților documentului: Alegeți Fișier > Afișează proprietățile, apoi introduceți informațiile.
Important: Proprietățile documentului sunt salvate doar în documentele cu text îmbogățit.
Tipărirea unui document: Alegeți Fișier > Tipărește.
Crearea unui PDF: Alegeți Fișier > Exportă ca PDF