RAPORT referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați în urma unei cereri din partea Belgiei – EGF/2024/002 BE/Limburg machinery and paper
22.11.2024 - (COM(2024)0370 – C10‑0166/2024 – 2024/0286(BUD))
Comisia pentru bugete
Raportor: Matjaž Nemec
- PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
- ANEXĂ: DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
- EXPUNERE DE MOTIVE
- ANEXĂ: ENTITĂȚILE SAU PERSOANELE DE LA CARE RAPORTORUL A PRIMIT CONTRIBUȚII
- SCRISOARE A COMISIEI PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ ȘI AFACERI SOCIALE
- INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA COMPETENTĂ
- VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL DE CĂTRE COMISIA COMPETENTĂ
PR_BUD_Funds
CUPRINS
Pagina
PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
ANEXĂ: DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
EXPUNERE DE MOTIVE
ANEXĂ: ENTITĂȚILE SAU PERSOANELE DE LA CARE RAPORTORUL A PRIMIT CONTRIBUȚII
SCRISOARE A COMISIEI PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ ȘI AFACERI SOCIALE
INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA COMPETENTĂ
VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL DE CĂTRE COMISIA COMPETENTĂ
PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați în urma unei cereri din partea Belgiei – EGF/2024/002 BE/Limburg machinery and paper (COM(2024)0370 – C10‑0166/2024 – 2024/0286(BUD))
Parlamentul European,
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2024)0370 – C10‑0166/2024),
– având în vedere Regulamentul (UE) 2021/691 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 privind Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (FEG) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1309/2013[1] („Regulamentul privind FEG”),
– având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului din 17 decembrie 2020 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027[2], astfel cum a fost modificat de Regulamentul (UE, Euratom) 2024/765[3], în special articolul 8,
– având în vedere Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs în vederea introducerii de noi resurse proprii[4], în special punctul 9,
– având în vedere principiile Pilonului european al drepturilor sociale și obiectivele stabilite în Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale,
– având în vedere scrisoarea Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale,
– având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A10-0019/2024),
A. întrucât Uniunea a instituit instrumente legislative și bugetare pentru a oferi un sprijin suplimentar lucrătorilor afectați de consecințele schimbărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale sau ale crizei economice și financiare mondiale și pentru a le acorda asistență în procesul de reintegrare pe piața muncii; întrucât această asistență se traduce printr-un sprijin financiar acordat lucrătorilor și întreprinderilor pentru care au lucrat;
B. întrucât Belgia a depus cererea EGF/2024/002 BE/Limburg machinery and paper pentru o contribuție financiară din partea Fondului european de ajustare la globalizare (FEG), ca urmare a disponibilizării a 681 de lucrători[5] din sectorul economic încadrat la diviziunea 17 (Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie) și 28 (Fabricarea de mașini, utilaje și echipamente) a NACE Rev. 2 în regiunea Provincie Limburg, într-o perioadă de referință pentru cerere cuprinsă între 31 decembrie 2023 și 30 aprilie 2024;
C. întrucât cererea se referă la 567 de lucrători disponibilizați de întreprinderea Sappi Lanaken NV (hârtie) și la 114 lucrători disponibilizați de întreprinderea Purmo Group Belgium NV (utilaje);
D. întrucât cererea se bazează pe criteriile de intervenție de la articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul privind FEG, conform cărora asistența se acordă în cazurile în care sunt disponibilizați cel puțin 200 de lucrători, într-o perioadă de referință de patru luni, în întreprinderi care își desfășoară activitatea în același sector economic sau în sectoare economice diferite și care sunt situate în aceeași regiune;
E. întrucât pandemia de COVID-19 și războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei au redus competitivitatea economică și au un impact negativ asupra creșterii economice din Belgia;
F. întrucât întreprinderea Sappi Lanaken era specializată în producția de hârtie cretată fără lemn (WCP); întrucât scăderea cererii de produse grafice ca urmare a creșterii digitalizării a condus la o supracapacitate din ce în ce mai mare a industriei europene a WPC; întrucât producția de la Sappi Lanaken nu a putut fi reorientată către alte produse din hârtie cu o cerere mai mare fără investiții masive și, prin urmare, grupul Sappi a decis să înceteze producția în Lanaken și să închidă fabrica, deoarece nu s-a putut găsi niciun cumpărător adecvat, din cauza supracapacității structurale din industrie;
G. întrucât volumul producției de radiatoare cu panouri a grupului Purmo a scăzut constant în perioada 2018-2023, de la 820 000 de unități în 2018 la 320 000 de unități în 2023 (-60 %) întrucât atunci când se compară costurile de producție ale diferitelor fabrici ale grupului Purmo din Europa, situl din Zonhoven este în dezavantaj, deoarece costurile sale sunt cu 17 % până la 35 % mai mari; întrucât grupul Purmo a decis să oprească producția de radiatoare cu panouri de 50 mm în fabrica sa din Zonhoven și să închidă linia de producție în cauză; întrucât, în urma situației neașteptate referitoare la disponibilitatea și prețurile gazelor, ca urmare a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, și a legislației Uniunii care favorizează sistemele de încălzire la temperatură scăzută în detrimentul radiatoarelor cu panouri, redresarea cererii este puțin probabilă, deoarece piața radiatoarelor cu panouri se va limita din ce în ce mai mult la înlocuirea unităților aflate în uz;
H. întrucât cele două societăți, în conformitate cu legislația belgiană, au urmat procedura obligatorie de informare și consultare a reprezentanților lucrătorilor și au înființat o unitate al cărei obiectiv este de a furniza servicii de plasare pe piața muncii a lucrătorilor concediați în contextul concedierilor colective;
I. întrucât contribuțiile financiare din FEG ar trebui să fie direcționate în primul rând spre măsuri de politică active în domeniul pieței forței de muncă și spre servicii personalizate care vizează reintegrarea rapidă a beneficiarilor în locuri de muncă decente și sustenabile în sectorul lor inițial de activitate sau în afara acestuia, pregătindu-i în același timp pentru o economie europeană mai verde și mai digitală;
J. întrucât FEG nu depășește cuantumul anual maxim de 30 de milioane EUR (la prețurile din 2018), în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093, modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) 2024/765,
1. este de acord cu Comisia că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul privind FEG și că Belgia are dreptul, în temeiul acestui regulament, la o contribuție financiară în valoare de 704 135 EUR, ceea ce reprezintă 60 % din costurile totale de 1 173 559 EUR, sumă care corespunde cheltuielilor pentru servicii personalizate în valoare de 1 126 559 EUR și cheltuielilor pentru activitățile de pregătire, gestionare, informare și publicitate, control și raportare în valoare de 47 000 EUR;
2. observă că autoritățile belgiene au depus cererea la 19 iulie 2024 și că, pe baza informațiilor suplimentare furnizate de Belgia, Comisia și-a finalizat evaluarea la 5 noiembrie 2024, aducând la cunoștința Parlamentului această evaluare la aceeași dată;
3. ia act de faptul că cererea se referă la 567 de lucrători disponibilizați de întreprinderea Sappi Lanaken și la 114 lucrători disponibilizați de întreprinderea Purmo Group Belgia; constată, de asemenea, că numărul total de beneficiari vizați este de 632 de lucrători, aproape exclusiv bărbați;
4. subliniază că piețele forței de muncă din Lanaken și Zonhoven sunt dezavantajate în comparație cu Limburg în ansamblu sau cu Flandra, raportul dintre populația activă și locurile de muncă disponibile fiind semnificativ mai mic decât în Limburg în ansamblu sau în Flandra; evidențiază că numărul locurilor de muncă din sectorul industrial disponibile în Limburg a scăzut cu 15 % în 2023;
5. atrage atenția că lucrătorii disponibilizați se confruntă cu obstacole serioase pe piața muncii din cauza profilurilor lor, o treime având vârsta de 55 de ani sau mai mult, iar 30 % având un nivel scăzut de educație; subliniază că, având în vedere tendința în scădere a ofertelor de locuri de muncă și distribuția lor geografică, lucrătorii vor avea nevoie de sprijin suplimentar adaptat pentru a îi ajuta să reușească tranziția către ocuparea unui loc de muncă;
6. reamintește că autoritățile belgiene au obligația de a recunoaște originea și de a asigura vizibilitatea finanțării din partea Uniunii, precum și de a evidenția valoarea adăugată pe care o are intervenția pentru Uniune, oferind informații coerente, eficace și specifice unor categorii de public diverse, inclusiv informații specifice pentru beneficiari, autoritățile locale și regionale, partenerii sociali, mass-media și publicul larg;
7. consideră că este responsabilitatea socială a Uniunii și a statelor membre să ofere lucrătorilor afectați posibilitatea de a obține calificările necesare pentru un viitor loc de muncă, dat fiind că tranziția digitală și ecologică are un impact semnificativ asupra sectoarelor lor, conducând în același timp la o reducere a cererii; salută faptul că pachetul coordonat de servicii personalizate a fost elaborat de Belgia în consultare cu beneficiarii vizați, reprezentanții acestora și cu partenerii sociali;
8. subliniază că sprijinul oferit de FEG trebuie să fie integrat într-o strategie mai amplă pentru lucrătorii afectați și pentru regiune, la toate nivelurile politice, inclusiv prin sprijinirea instrumentelor de finanțare pertinente ale Uniunii, cu scopul de a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă în dubla tranziție digitală și climatică;
9. reamintește că serviciile personalizate care vor fi oferite lucrătorilor constau în acțiunile următoare: consilier pe probleme sociale, orientare, consiliere și orientare profesională, sprijin pentru căutarea activă a unui loc de muncă, instruire, recalificare și formare profesională, inclusiv formare în domeniul competențelor digitale, precum și formare la locul de muncă;
10. constată că Belgia a început să ofere servicii personalizate beneficiarilor vizați la 26 decembrie 2023 și că perioada de eligibilitate pentru o contribuție financiară din FEG va începe așadar la această dată și va dura 24 de luni de la data intrării în vigoare a deciziei de finanțare;
11. observă că Belgia a început să facă cheltuieli administrative pentru execuția FEG la 20 noiembrie 2023 și că aceste cheltuieli vor fi, prin urmare, eligibile pentru o contribuție financiară din FEG de la această dată pentru o perioadă de 31 de luni de la data intrării în vigoare a deciziei de finanțare;
12. subliniază că autoritățile belgiene au confirmat că, pentru accesul la acțiunile propuse și pentru punerea lor în aplicare, se vor respecta principiile egalității de tratament și nediscriminării și se va fi evita dubla finanțare;
13. reamintește că asistența din partea FEG nu trebuie să înlocuiască acțiunile care intră în responsabilitatea întreprinderilor, în temeiul dreptului național sau al acordurilor colective sau orice indemnizație sau drept al lucrătorilor disponibilizați, pentru a se asigura adiționalitatea deplină a asistenței alocate; reamintește că statele membre care solicită sprijin financiar din partea FEG trebuie să se asigure că cerințele prevăzute în dreptul național și în dreptul Uniunii privind concedierile colective au fost respectate și că întreprinderea în cauză a prevăzut dispoziții corespunzătoare pentru lucrătorii săi;
14. invită autoritățile belgiene și celelalte state membre să ia măsuri preventive în mod proactiv pentru a adapta industriile la globalizare și la schimbările tehnologice și de mediu și pentru a proteja lucrătorii de pierderea locurilor de muncă și de alte efecte negative ale globalizării;
15. aprobă decizia anexată la prezenta rezoluție;
16. încredințează Președintei sarcina de a semna această decizie împreună cu Președintele Consiliului și de a asigura publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
17. încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție, împreună cu anexa, Consiliului și Comisiei.
ANEXĂ: DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați în urma unei cereri din partea Belgiei (EGF/2024/002 BE/Limburg machinery and paper)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2021/691 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 privind Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (FEG) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1309/2013[6], în special articolul 15 alineatul (1) primul paragraf,
având în vedere Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs în vederea introducerii de noi resurse proprii[7], în special punctul 9,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1) Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (FEG) urmărește să dea dovadă de solidaritate și să promoveze locuri de muncă decente și durabile în Uniune, oferind sprijin lucrătorilor concediați și persoanelor care desfășoară o activitate independentă a căror activitate a încetat în cazul unor evenimente majore de restructurare și ajutându-le să își regăsească cât mai curând posibil locuri de muncă decente și durabile.
(2) FEG nu trebuie să depășească un cuantum anual de maximum 30 de milioane EUR (la prețurile din 2018), astfel cum se prevede la articolul 8 din Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului[8], modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) 2024/765 al Consiliului[9], și la articolul 16 din Regulamentul (UE) 2021/691.
(3) La 19 iulie 2024, Belgia a depus o cerere pentru mobilizarea FEG în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/691, ca urmare a disponibilizărilor care au avut loc în sectoarele economice încadrate în diviziunea 17 (Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie) și în diviziunea 28 (Fabricarea altor mașini și echipamente) din NACE Rev. 2, în regiunea NUTS 2 Provincie Limburg (BE22) din Belgia. Cererea a fost completată cu informații suplimentare furnizate în conformitate cu articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2021/691. Se consideră că cererea respectivă îndeplinește condițiile de acordare a unei contribuții financiare din FEG, astfel cum sunt prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (UE) 2021/691, pe baza evaluării efectuate de Comisie în propunerea de decizie de mobilizare a Parlamentului European și a Consiliului[10].
(4) Prin urmare, este necesară mobilizarea FEG pentru a se furniza o contribuție financiară în valoare de 704 135 EUR ca urmare a cererii depuse de Belgia.
(5) Pentru a reduce la minimum timpul necesar pentru mobilizarea FEG, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
În cadrul bugetului general al Uniunii aferent exercițiului financiar 2024, Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați se mobilizează pentru a se furniza cuantumul de 704 135 EUR, sub formă de credite de angajament și de credite de plată.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la [data adoptării].
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu
Președinta Președintele
EXPUNERE DE MOTIVE
I. Context
Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a furniza un sprijin suplimentar lucrătorilor afectați de schimbările structurale majore intervenite în practicile comerciale internaționale.
În conformitate cu punctul 9 din Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020[11], Comisia trebuie, în urma evaluării pozitive a unei cereri, să prezinte autorității bugetare o propunere de mobilizare a fondului și să completeze propunerea respectivă cu o cerere corespunzătoare de transfer către liniile bugetare pertinente.
II. Cererea prezentată de Belgia și propunerea Comisiei
La 19 iulie 2024, Belgia a depus cererea EGF/2024/002 BE/Limburg machine and paper pentru o contribuție financiară din partea FEG, ca urmare a disponibilizării a 681 de lucrători[12] – 567 la întreprinderea Sappi Lanaken în urma închiderii acestui sit de producție a hârtiei și 114 la Purmo Group Belgia ca urmare a opririi liniei sale de producție de radiatoare cu panouri la situl său din Zonhoven. Aceasta este a doua cerere de acest tip din 2024.
După evaluarea acestei cereri, Comisia a concluzionat, în conformitate cu toate dispozițiile aplicabile ale Regulamentului privind FEG, că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea unei contribuții financiare din FEG.
La 5 noiembrie 2024, Comisia a adoptat o propunere de decizie de mobilizare a FEG în favoarea Belgiei pentru sprijinirea reintegrării pe piața muncii a celor 632 de beneficiari vizați, adică a lucrătorilor concediați de Sappi Lanaken și Purmo Group. În total, va fi mobilizată suma de 704 135 EUR din FEG pentru Belgia, reprezentând 60 % din costurile totale ale acțiunilor propuse.
Comisia a considerat admisibilă cererea Belgiei în temeiul criteriilor de intervenție de la articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul privind FEG, conform cărora asistența se acordă în cazurile în care sunt disponibilizați cel puțin 200 de lucrători, într-o perioadă de referință de patru luni, în întreprinderi care își desfășoară activitatea în același sector economic sau în sectoare economice diferite și care sunt situate în aceeași regiune.
A fost solicitată cofinanțare de la bugetul FEG pentru următoarele tipuri de acțiuni, care urmează să fie puse la dispoziția lucrătorilor disponibilizați:
(a) Consilier pe probleme sociale. Un consilier pe probleme sociale este primul serviciu oferit lucrătorilor disponibilizați. Serviciul începe prin furnizarea de informații cu privire la sprijinul disponibil pentru a facilita tranziția lucrătorilor către un loc de muncă. Consilierul pe probleme sociale reprezintă un punct de referință pentru lucrători pe tot parcursul procesului.
(b) Îndrumare, consiliere și orientare profesională. Ajutor motivațional și inspirațional. Sprijin și informații cu privire la evoluțiile de pe piața forței de muncă și la posibilele parcursuri profesionale. Încurajarea perfecționării competențelor sau a dobândirii de noi competențe și a participării la măsuri de formare care vizează găsirea unui nou loc de muncă. Sprijin în activitățile de căutare a unui loc de muncă, asistență pentru procedura de depunere a cererii de angajare, pregătire pentru interviurile de angajare etc. Se prevede o orientare profesională consolidată pentru lucrătorii al căror profil corespunde cel mai puțin cu profilurile solicitate în ofertele de muncă disponibile sau care nu stăpânesc limba neerlandeză.
(c) Sprijin pentru căutarea activă a unui loc de muncă. Printre alte activități, acest sprijin include explorarea pieței locurilor de muncă pentru a localiza potențialele oferte care nu sunt încă publicate și care ar putea conveni lucrătorilor eligibili. În plus, vor fi organizate diverse evenimente de căutare a unui loc de muncă, cum ar fi târgurile de locuri de muncă.
(d) Instruire, recalificare și formare profesională. Lucrătorii vor avea acces la oferta standard de instruire a serviciului public de ocupare a forței de muncă. În plus, după un acord asupra proiectelor profesionale individuale împreună cu consilierul profesional, se va oferi instruire specifică pentru a răspunde nevoilor identificate.
(e) Formare la locul de muncă. Lucrătorii beneficiază de formare la locul de muncă în cadrul întreprinderii care îi va angaja după formare. În funcție de nevoile lucrătorului, formarea poate dura între 4 și 26 de săptămâni. Formarea este urmată de un contract de muncă, fie permanent, fie pe perioadă determinată, cu o durată cel puțin egală cu cea a formării.
Potrivit Comisiei, măsurile prezentate mai sus constituie măsuri active pe piața forței de muncă, se încadrează la acțiunile eligibile prevăzute la articolul 7 din Regulamentul privind FEG și nu înlocuiesc măsurile pasive de protecție socială.
Belgia a furnizat informațiile necesare privind acțiunile obligatorii pentru întreprinderile vizate în temeiul legislației naționale sau al contractelor colective de muncă. Autoritățile au confirmat că o contribuție financiară din partea FEG nu va înlocui astfel de acțiuni.
Procedură
Pentru mobilizarea fondului, Comisia a prezentat autorității bugetare o cerere de transfer al unei sume globale de 704 135 EUR din rezerva FEG (linia bugetară 30 04 02; credite de angajament) către FEG (linia bugetară 16 02 02; credite de angajament).
Potrivit unui acord intern al Parlamentului, Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și Comisia pentru politică regională ar trebui să ia parte la acest proces, cu scopul de a oferi un sprijin constructiv și a contribui la evaluarea cererilor de asistență din partea fondului.
ANEXĂ: ENTITĂȚILE SAU PERSOANELE DE LA CARE RAPORTORUL A PRIMIT CONTRIBUȚII
Raportorul declară sub responsabilitatea sa exclusivă că nu a primit nicio contribuție de la nicio entitate sau persoană care trebuie menționată în prezenta anexă în conformitate cu articolul 8 din anexa I la Regulamentul de procedură.
SCRISOARE A COMISIEI PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ ȘI AFACERI SOCIALE (21.11.2024)
Domnului Johan Van Overtveldt
Președinte
Comisia pentru bugete
BRUXELLES
Subiect: Aviz referitor la mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii concediați în urma unei cereri a Belgiei - EGF/2024/002 BE/Limburg machinery and paper (2024/0286(BUD))
Domnule președinte,
În cadrul procedurii menționate în subiect, Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a fost solicitată pentru a transmite un aviz comisiei dumneavoastră și a decis să trimită avizul sub formă de scrisoare.
Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a examinat chestiunea în cauză în cursul reuniunii sale din 21 noiembrie 2024. În cadrul acestei reuniuni, ea a decis să prezinte Comisiei pentru bugete, care este comisie competentă, avizul de mai jos.
Cu considerație,
Li Andersson
AVIZ
A. întrucât, la 19 iulie 2024, Belgia a depus o cerere pentru o contribuție financiară din Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii concediați (FEG) în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/691 (Regulamentul privind FEG), ca urmare a disponibilizărilor care au avut loc în sectoarele economice încadrate în diviziunea 17 (Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie) și în diviziunea 28 (Fabricarea de mașini, utilaje și echipamente) din NACE Rev. 2, în regiunea NUTS 2 Provincie Limburg (BE22) din Belgia;
B. întrucât Belgia a depus cererea în temeiul criteriilor de intervenție prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul privind FEG, care prevede încetarea activității a cel puțin 200 de lucrători disponibilizați într-o perioadă de referință de patru luni (în cazul de față (31 decembrie 2023 - 30 aprilie 2024) în întreprinderi care operează în același sector economic sau în sectoare economice diferite definite la nivel de diviziune NACE Rev. 2 și care sunt situate în aceeași regiune definită la nivelul NUTS 2 dintr-un stat membru; întrucât, în urma evaluării acestei cereri, Comisia a concluzionat, în conformitate cu toate dispozițiile aplicabile ale Regulamentului privind FEG, că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea unei contribuții financiare din FEG;
C. întrucât cererea se referă la 681 de lucrători disponibilizați (beneficiari eligibili) a căror activitate a încetat în sectoarele economice indicate mai sus;
D. întrucât, la 5 noiembrie 2024, Comisia a adoptat o propunere de decizie privind mobilizarea FEG în favoarea Belgiei pentru a sprijini reintegrarea pe piața muncii a celor 632 de beneficiari vizați;
E. întrucât evenimentul care a condus la disponibilizări în sectorul hârtiei a fost decizia Sappi Group (Sappi) de a opri producția în Lanaken și de a închide fabrica; întrucât principala cauză este scăderea cererii de produse grafice ca urmare a creșterii digitalizării și a supracapacității din ce în ce mai mari a industriei europene a hârtiei cretate fără lemn (WCP) (în 15 ani, capacitatea industriei europene a WCP a scăzut cu 50 %, ajungând la 4,6 milioane de tone în 2023); întrucât în urma acestei decizii au avut loc 567 disponibilizări;
F. întrucât numărul locurilor de muncă din sectorul industrial disponibile în Limburg a scăzut cu 15 % în 2023, comparativ cu anul precedent; întrucât evenimentul care a condus la disponibilizări în sectorul mașinilor este decizia Purmo Group Belgium NV (Purmo) de a opri producția de radiatoare cu panouri de 50 mm în fabrica sa din Zonhoven și de a închide linia de producție respectivă; întrucât motivul opririi producției este scăderea drastică a cererii de radiatoare cu panouri în UE, legată de creșterea cererii de sisteme alternative de încălzire, cum ar fi pompele de căldură și sistemele cu temperatură scăzută, ca urmare a creșterii prețurilor la gaze provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și a efectelor de domino asupra cheltuielilor consumatorilor, precum și decarbonizarea clădirilor și a industriei cu scopul de a reduce consumul de energie; întrucât în urma acestei decizii au avut loc 114 disponibilizări;
G. întrucât lucrătorii disponibilizați sunt concentrați în Lanaken (83 %) și Zonhoven (27 %), așadar provincia Limburg din Flandra este teritoriul cel mai afectat de disponibilizări; întrucât piața forței de muncă din Lanaken și Zonhoven este dezavantajată în comparație cu Limburg în ansamblu sau cu Flandra; întrucât raportul dintre populația activă și locurile de muncă disponibile este de 49 % în Lanaken și de 55 % în Zonhoven, adică cu 19, respectiv 13 puncte procentuale mai mic decât în Limburg (68 %) și cu 24, respectiv 18 puncte procentuale mai mic decât în Flandra (73 %); întrucât, raportul dintre persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și posturile vacante din Lanaken și din împrejurimi (Maasland) este de 4,5 (aproximativ de două ori mai mare decât în Flandra); întrucât piața muncii din Maasland a fost, de asemenea, afectată în mod negativ de o restructurare care a avut loc în Țările de Jos, dat fiind că producătorul olandez de automobile VDL a anunțat pierderea a aproximativ 2 000 de locuri de muncă începând cu 1 martie 2024 la unitatea sa de producție din Born, 700 din acestea fiind ocupate de lucrători transfrontalieri cu domiciliul în Maasland;
H. întrucât Belgia a indicat că pachetul coordonat de servicii personalizate a fost elaborat în consultare cu partenerii sociali, în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul privind FEG; întrucât sindicatele și organizațiile patronale participă la activitățile serviciilor publice de ocupare a forței de muncă din Flandra (VDAB) la toate nivelurile;
I. întrucât FEG nu trebuie să depășească un cuantum anual maxim de 30 de milioane EUR (la prețurile din 2018), potrivit articolului 8 din Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului din 17 decembrie 2020 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027,
din toate aceste motive, Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale solicită Comisiei pentru bugete, care este comisie competentă, să integreze următoarele sugestii în propunerea sa de rezoluție:
1. reamintește că obiectivul FEG este de a da dovadă de solidaritate cu beneficiarii și de a le oferi sprijin; consideră că contribuțiile financiare din partea FEG ar trebui să fie canalizate în primul rând către măsuri de politică activă de ocupare a forței de muncă și servicii personalizate ce urmăresc să îi ajute pe beneficiari să se reintegreze rapid, găsind un loc de muncă decent și durabil în sectorul lor de activitate inițial sau în alte sectoare; subliniază că lucrătorii trebuie pregătiți și susținuți pentru tranzițiile verde și digitală de care economia și societatea europene au atât de mare nevoie; reiterează, în acest context, rolul important pe care îl joacă Uniunea, inclusiv prin FEG, în finanțarea calificărilor necesare pentru tranziția justă, în ton cu Pactul verde european;
2. este de acord cu Comisia că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul privind FEG și că Belgia are dreptul, în temeiul acestui regulament, la contribuția financiară solicitată în valoare de 704 135 EUR, ceea ce reprezintă 60 % din costurile totale de 1 173 559 EUR (sumă care corespunde cheltuielilor pentru servicii personalizate în valoare de 1 126 559 EUR și cheltuielilor pentru activitățile de pregătire, gestionare, informare și publicitate, control și raportare în valoare de 47 000 EUR); reamintește că, în conformitate cu Regulamentul privind FEG, Belgia are dreptul la o rată maximă de cofinanțare de 85 % din costurile totale;
3. observă că întreprinderile unde au loc disponibilizările au respectat legislația belgiană privind disponibilizările colective, care stabilește o procedură obligatorie de informare și consultare a reprezentanților lucrătorilor. salută faptul că Belgia a raportat că primele sesiuni de informare destinate lucrătorilor au început la 26 decembrie 2023, că au fost create unități de ocupare a forței de muncă imediat după concedieri și că, încă de la 13 martie 2024, VDAB a organizat la Lanaken un târg de locuri de muncă pentru foștii lucrători de la Sappi și Purmo, la care au participat aproximativ 20 de întreprinderi;
4. ia act de profilul lucrătorilor disponibilizați, dintre care o treime au vârsta de cel puțin 55 de ani, iar 30 % au un nivel scăzut de studii, și consideră că, având în vedere tendința în scădere a ofertelor de locuri de muncă și distribuția lor geografică, lucrătorii vor avea nevoie de sprijin suplimentar adaptat pentru a îi ajuta să reușească tranziția către ocuparea unui loc de muncă;
5. subliniază că Belgia a confirmat că măsurile sprijinite de FEG nu vor beneficia de contribuții financiare din alte instrumente financiare ale Uniunii;
6. constată că serviciile personalizate care vor fi oferite lucrătorilor constau în: (a) consilier pe probleme sociale, (b) orientare, consiliere și orientare profesională, (c) sprijin pentru căutarea activă a unui loc de muncă, (d) instruire, recalificare și formare profesională, precum și (e) formare la locul de muncă; subliniază că, având în vedere vârsta și profilul educațional al beneficiarilor vizați, ar trebui luate în considerare nevoile specifice ale acestor grupuri atunci când se furnizează servicii personalizate;
7. subliniază, în special, importanța articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul privind FEG, care impune ca pachetul coordonat să anticipeze perspectivele viitoare de pe piața muncii și competențele necesare, care să fie compatibile cu trecerea la o economie sustenabilă și eficientă ca consum de resurse și cu un accent deosebit pe răspândirea competențelor necesare în era industrială digitală; salută faptul că sprijinul standard acordat de VDAB lucrătorilor disponibilizați include instrumente digitale și formare în domeniul competențelor digitale, precum și al competențelor necesare într-o economie eficientă ca consum de resurse;
8. reamintește că este posibil să se introducă măsuri speciale pe timp limitat în cadrul pachetului coordonat, cum ar fi, de exemplu, plata de alocații pentru îngrijirea copilului, după cum se prevede la articolul 7 alineatul (2b) din Regulamentul FEG, cu scopul de a ajuta persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să participe la activitățile propuse.
INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA COMPETENTĂ
Data adoptării |
21.11.2024 |
|
|
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
29 1 0 |
||
Membri titulari prezenți la votul final |
Georgios Aftias, Isabel Benjumea Benjumea, Tomasz Buczek, Tamás Deutsch, Angéline Furet, Thomas Geisel, Jean-Marc Germain, Sandra Gómez López, Fabienne Keller, Janusz Lewandowski, Giuseppe Lupo, Ignazio Roberto Marino, Fernando Navarrete Rojas, Matjaž Nemec, Danuše Nerudová, Ruggero Razza, Bogdan Rzońca, Hélder Sousa Silva, Nicolae Ștefănuță, Joachim Streit, Carla Tavares, Nils Ušakovs, Auke Zijlstra |
|||
Membri supleanți prezenți la votul final |
Moritz Körner, Tiago Moreira de Sá |
|||
Deputații vizați de articolul 216 alineatul (7) din Regulamentul de procedură prezenți la votul final |
Christophe Bay, Udo Bullmann, Andrzej Buła, Gheorghe Falcă, Ștefan Mușoiu, Jan-Christoph Oetjen |
VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL DE CĂTRE COMISIA COMPETENTĂ
29 |
+ |
ECR |
Ruggero Razza, Bogdan Rzońca |
NI |
Thomas Geisel |
PPE |
Georgios Aftias, Isabel Benjumea Benjumea, Andrzej Buła, Gheorghe Falcă, Janusz Lewandowski, Fernando Navarrete Rojas, Danuše Nerudová, Hélder Sousa Silva |
PfE |
Christophe Bay, Tomasz Buczek, Tamás Deutsch, Angéline Furet, Tiago Moreira de Sá |
Renew |
Fabienne Keller, Moritz Körner, Jan-Christoph Oetjen |
S&D |
Udo Bullmann, Jean-Marc Germain, Sandra Gómez López, Giuseppe Lupo, Ștefan Mușoiu, Matjaž Nemec, Carla Tavares, Nils Ušakovs |
Verts/ALE |
Ignazio Roberto Marino, Nicolae Ștefănuță |
1 |
- |
PfE |
Auke Zijlstra |
0 |
0 |
|
|
Legenda simbolurilor utilizate:
+ : pentru
- : împotrivă
0 : abțineri
- [1] JO L 153, 3.5.2021, p. 48, http://data.europa.eu/eli/reg/2021/691/oj.
- [2] JO L 433 I, 22.12.2020, p. 11, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2020/2093/oj.
- [3] Regulamentul (UE, Euratom) 2024/765 al Consiliului din 29 februarie 2024 de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) 2020/2093 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 (JO L, 2024/765, 29.2.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/765/oj).
- [4] JO L 433 I, 22.12.2020, p. 28, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_interinstit/2020/1222/oj.
- [5] În sensul articolului 3 din Regulamentul privind FEG.
- [6] JO L 153, 3.5.2021, p. 48.
- [7] JO L 433 I, 22.12.2020, p. 28.
- [8] Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului din 17 decembrie 2020 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 (JO L 433 I, 22.12.2020, p. 11).
- [9] Regulamentul (UE, Euratom) 2024/765 al Consiliului din 29 februarie 2024 de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) 2020/2093 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 (JO L, 2024/765, 29.2.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/765/oj).
- [10] COM(2024) 370.
- Data urmează a fi introdusă de către Parlamentul European înainte de publicarea în JO.
- [11] Acordul interinstituțional dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs în vederea introducerii de noi resurse proprii, JO L 433I, 22.12.2020, p. 28.
- [12] În sensul articolului 3 din Regulamentul privind FEG.