Represiunea continuă împotriva societății civile și a mass-mediei independente din Azerbaidjan și cazurile dr. Gubad Ibadoghlu, Anar Mammadli, Kamran Mammadli, Rufat Safarov și Meydan TV
Dan Barna, în numele grupului Renew. – Domnule președinte, în cursul acestei sesiuni plenare, acesta este al patrulea meu discurs. Toate au fost pe aceeași temă. Este extrem de îngrijorător cum tema drepturilor omului și măsurile antidemocratice se repetă, deși am vorbit despre situații și țări complet diferite.
Despre Azerbaidjan, rapoartele recente și cele mai puțin recente evidențiază o tendință îngrijorătoare. Guvernul azer continuă să hărțuiască, să încarcereze sau să amenințe cu violența jurnaliști, membri ai opoziției și activiști ai societății civile, pentru simpla exercitare a drepturilor lor fundamentale.
Aceste acțiuni sunt un atac direct asupra principiilor democrației și drepturilor omului pe care le susținem în această în acest Parlament. Erodarea sistematică a libertăților și înăbușirea dizidenței în Azerbaidjan nu sunt doar chestiuni interne. Ele subminează înseși principiile guvernării democratice și normele internaționale de drept.
Trebuie să condamnăm fără echivoc aceste încălcări și să luăm o poziție fermă împotriva tendințelor antidemocratice ale guvernului azer.
Este imperativ să sprijinim victimele acestuia și să pledăm pentru (cuvinte care nu se aud) omului în Azerbaidjan. Să acționăm rapid și cu determinare pentru a ne asigura că drepturile fundamentale ale tuturor oamenilor din Azerbaidjan sunt respectate și protejate.