Necesitatea de a actualiza Strategia europeană privind drepturile persoanelor cu handicap (dezbatere)
Maria Grapini (S&D). – Doamnă președintă, doamnă comisară, stimați colegi, este extrem de importantă dezbaterea de astăzi. Ați spus, doamnă comisară, despre traiul independent al persoanelor cu dizabilități, avem 30 % din populația Europei. Dar cum să aibă acest trai independent, când de foarte multe ori veniturile sunt pur și simplu umilitoare? Nu își pot permite câteodată să își ia medicamentele, nu își pot permite să se deplaseze. Nu mai spun că nu își pot permite să facă o vacanță.
Cred că această strategie pe care noi o avem, doamna comisară, și preluați o strategie, trebuie stabilite măsuri foarte concrete. Trebuie sa vorbim de incluziune. Trebuie să vorbim de angajări. Dacă toate instituțiile statului din toate statele membre ar angaja cu munca la domiciliu, de exemplu, foarte mult s-ar putea dezvolta ocuparea acestor persoane cu munca de la distanță. Da, cred foarte mult că pentru anul viitor prima problemă pe care o aveți, doamna comisară, este să facem ca infrastructura pentru deplasarea persoanelor cu dizabilități să funcționeze în toate statele membre, să aibă acces. Vreau să urez Crăciun fericit tuturor persoanelor, în special celor cu dizabilități, și să aibă încredere că ne vom lupta pentru ele.