Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 24 martie 2011 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 55/2008 al Consiliului de introducere a unor preferințe comerciale autonome pentru Republica Moldova (COM(2010)0649 – C7-0364/2010 – 2010/0318(COD))
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2010)0649),
– având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 207 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0364/2010),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere articolul 55 și articolul 46 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional (A7-0041/2011),
1. adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 24 martie 2011 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. .../2011 al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 55/2008 al Consiliului de introducere a unor preferințe comerciale autonome pentru Republica Moldova
(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament și Consiliu, poziția Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 581/2011)
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 24 martie 2011 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului de aplicare a unui sistem de preferințe tarifare generalizate pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2009 și 31 decembrie 2011 (COM(2010)0142 – C7-0135/2010 – 2010/0140(COD))
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului și Consiliului (COM(2010)0142),
– având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 207 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0135/2010),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0051/2011),
1. adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. solicită Comisiei să prezinte fără întârziere o propunere pentru un nou regulament de aplicare a unui sistem de preferințe tarifare generalizate;
4. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 24 martie 2011 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. .../2011 al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2009 și 31 decembrie 2011
(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 512/2011)
Acordul privind transportul aerian dintre CE și SUA ***
193k
35k
Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 24 martie 2011 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene reuniți în cadrul Consiliului cu privire la încheierea Protocolului de modificare a Acordului privind transportul aerian între Statele Unite ale Americii, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (15381/2010 – C7-0385/2010 – 2010/0112(NLE))
– având în vedere propunerea de decizie a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene reuniți în cadrul Consiliului (15381/2010),
– având în vedere proiectul de Protocol de modificare a Acordului privind transportul aerian între Comunitatea Europeană și Statele Unite ale Americii din 2007 (09913/2010),
– având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 100 alineatul (2), articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v) și articolul 218 alineatul (8) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C7-0385/2010),
– având în vedere Rezoluția sa din 17 iunie 2010 referitoare la Acordul UE-SUA privind transportul aerian(1),
– având în vedere articolul 81 și articolul 90 alineatul (8) din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere recomandarea Comisiei pentru transport și turism (A7-0046/2011),
1. aprobă încheierea protocolului;
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre și Congresului SUA.
Acordul privind transportul aerian dintre CE şi Canada ***
190k
33k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 24 martie 2011 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului cu privire la încheierea Acordului privind transportul aerian dintre Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte (15380/2010 – C7-0386/2010 – 2009/0018(NLE))
– având în vedere proiectul de decizie a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului (15380/2010),
– având în vedere proiectul de acord privind transportul aerian dintre Comunitatea Europeană și statele sale membre și Canada (08303/10/2009),
– având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 100 alineatul (2), articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v) și articolul 218 alineatul (8) primul paragraf, din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C7-0386/2010),
– având în vedere articolul 81 și articolul 90 alineatul (8) din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere recomandarea Comisiei pentru transport și turism (A7-0045/2011),
1. aprobă încheierea acordului;
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre și ale Canadei.
Acordul UE-Vietnam privind serviciile aeriene ***
191k
32k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 24 martie 2011 referitoare la Decizia Consiliului cu privire la încheierea acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Socialistă Vietnam privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene (14876/2010 – C7-0366/2010 – 2007/0082(NLE))
– având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (14876/2010),
– având în vedere proiectul de acord dintre Uniunea Europeană și Republica Socialistă Vietnam privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene (07170/2009),
– având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 100 alineatul (2) și cu articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C7-0366/2010),
– având în vedere articolul 81 și articolul 90 alineatul (8) din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere recomandarea Comisiei pentru transport și turism (A7-0044/2011),
1. aprobă încheierea acordului;
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre și ale Republicii Socialiste Vietnam.
Relaţiile dintre UE şi Consiliul de Cooperare al Golfului
356k
127k
Rezoluţia Parlamentului European din 24 martie 2011 referitoare la relațiile Uniunii Europene cu Consiliul de Cooperare al Golfului (2010/2233(INI))
– având în vedere Acordul de cooperare din 25 februarie 1989 dintre Uniunea Europeană și Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG),
– având în vedere Rezoluția sa din 24 aprilie 2008 privind Acordul de liber schimb între CE și Consiliul de cooperare al Golfului(1),
– având în vedere Rezoluția sa din 13 iulie 1990 privind semnificația acordului de liber-schimb care urmează să fie încheiat între CEE și Consiliul de cooperare al Golfului(2),
– având în vedere Raportul privind punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate: asigurarea securității într-o lume în schimbare, aprobat de Consiliu în decembrie 2008,
– având în vedere parteneriatul strategic al Uniunii Europene cu regiunea Mediteranei și Orientul Mijlociu, aprobat de Consiliu în iunie 2004,
– având în vedere comunicatul comun al celei de a 20-a reuniuni ministeriale, care a avut loc la 14 iunie 2010, la Luxemburg,
– având în vedere Raportul său din 10 mai 2010 privind Uniunea pentru Mediterana,
– având în vedere comunicatul comun al celei de a 19-a reuniuni ministeriale, care a avut loc la 29 aprilie 2009, la Mascate,
– având în vedere programul comun de acțiune (2010-2013) pentru punerea în aplicare a acordului de cooperare UE-CCG din 1988,
– având în vedere Comunicarea Comisiei, adresată Parlamentului European și Consiliului, privind consolidarea cooperării cu țările terțe în domeniul învățământului superior (COM(2001)0385),
– având în vedere Rezoluția sa din 10 mai 2007 privind reformele din lumea arabă: ce strategie ar trebui să adopte Uniunea Europeană?(3),
– având în vedere Acordul economic dintre statele CCG, adoptat la 31 decembrie 2001 la Muscat (Sultanatul Oman) și Declarația de la Doha a CCG din 21 decembrie 2002 privind instituirea uniunii vamale a Consiliului de cooperare al statelor arabe din Golf,
– având în vedere articolele 207 și 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora, înainte de a încheia orice acord internațional care vizează domenii care fac obiectul procedurii legislative ordinare, Consiliul solicită aprobarea Parlamentului,
– având în vedere rapoartele anuale ale Parlamentului European privind drepturile omului,
– având în vedere Declarația Adunării Generale din 1988 a Organizației Națiunilor Unite privind dreptul și responsabilitatea indivizilor, grupurilor și organelor societății de a promova și proteja drepturile omului și libertățile fundamentale universal recunoscute (cunoscută și sub numele de „Declarația apărătorilor drepturilor omului”),
– având în vedere declarațiile Înaltului Reprezentant din 10,15 și 17 martie 2011 și concluziile Consiliului din 21 martie 2011 referitoare la Bahrain și subliniind, în acest context, sprijinul său deplin pentru libertatea de expresie și dreptul cetățenilor de a demonstra pașnic,
– având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru comerț internațional, precum și cel al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A7-0042/2011),
A. întrucât relațiile curente UE-CCG necesită revizuiri și actualizări constante în perspectiva recentelor evoluții de la fața locului, care sunt importante și se desfășoară rapid, fiind necesar ca în centrul acestora să se afle urmărirea drepturilor omului și a democrației;
B. întrucât demonstranții au exprimat aspirații democratice legitime în mai multe state CCG; întrucât reacțiile violente ale autorităților din Bahrain au avut ca rezultat decese, vătămări corporale și arestări; întrucât militari aparținând Regatului Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Saudite și Kuweitului au intrat în țară sub sigla CCG pentru a participa la represiunea demonstranților;
C. întrucât regiunea Golfului trebuie tratată în prezent luând în considerare emergența noului pol economic mondial, constituit din statele CCG; întrucât UE este al doilea partener comercial ca mărime al CCG, iar CCG este a cincea piață de export pentru UE;
D. întrucât mediul geopolitic al Golfului concentrează o serie de mize în materie de securitate, cu implicații la nivel mondial și regional (procesul de pace din Orientul Mijlociu, programul nuclear iranian, stabilizarea Irakului, a Yemenului și a Darfurului, terorismul și pirateria) și întrucât, până în prezent, CCG rămâne singura organizație regională stabilă bazată pe multilateralitate și cooperare;
E. întrucât peste o treime din totalitatea fondurilor suverane mondiale se află în posesia CCG și întrucât aceste fonduri au contribuit la salvarea sistemului financiar mondial și european în fața crizei;
F. întrucât Golful este o regiune de importanță crucială pentru UE și, într-o lume multipolară și interdependentă, astfel de parteneriate pot face față provocărilor politice și în materie de securitate;
G. întrucât procesul de liberalizare și diversificare a structurilor economice inițiat în mai multe state membre ale CCG a generat noi dinamici interne, politice (reforme constituționale, participare politică, consolidarea instituțiilor) și sociale (crearea unei rețele asociative, asociații patronale, accesul femeilor la posturi de conducere), care ar trebui încurajate și susținute;
H. întrucât condițiile de viață și de muncă ale lucrătorilor migranți, în special ale femeilor care desfășoară activități casnice, sunt îngrijorătoare și deplorabile, în ciuda rolului central pe care aceștia îl joacă în mai multe sectoare de activitate economică din statele membre ale CCG și a faptului că aceștia reprezintă 40% din populația CCG și aproximativ 80% din populația anumitor emirate;
I. întrucât toate cele șase state membre ale CCG sunt monarhii ereditare, caracterizate printr-o reprezentare politică limitată, în special în ceea ce privește femeile, și care, în majoritatea cazurilor, nu au un parlament ales;
J. întrucât volumul investițiilor statelor CCG și provocările comune în regiunile învecinate la sud cu Uniunea Europeană atrage după sine sinergii în cooperarea dintre Europa, regiunea Mediteranei și regiunea Golfului;
K. întrucât reorientarea geoeconomică a statelor CCG către Asia, care decurge din cererea crescândă de hidrocarburi pe piețele asiatice (China, India, Singapore, Japonia, Filipine, Coreea de Sud) conduce în prezent la o diversificare a relațiilor comerciale și economice, consolidată prin acorduri de liber schimb și dezvoltarea dialogului politic;
L. întrucât rolul esențial al statelor CCG pe scena mondială face ca această organizație să aibă interese comune cu Uniunea Europeană în ceea ce privește stabilitatea internațională și guvernanța economică mondială;
M. ținând seama de influența din ce în ce mai mare a statelor CCG asupra lumii arabo-musulmane și de rolul important pe care acestea îl pot juca în dialogul intercultural;
N. întrucât negocierile acordului de liber schimb între UE și CCG, începute acum 20 de ani, sunt în prezent cele mai vechi negocieri comerciale angajate de Uniunea Europeană și neîncheiate;
O. întrucât este necesară adoptarea unei poziții clare și menținerea unui angajament de durată de către UE în regiunea Golfului, care să garanteze o mai mare vizibilitate și o prezență strategică în zonă;
P. întrucât includerea clauzelor politice, în special a celei referitoare la respectarea drepturilor omului, constituie o parte integrantă a oricărui acord comercial încheiat de Uniunea Europeană și o parte terță;
Q. luând în considerare prezența limitată a Uniunii în regiune și faptul că imaginea Europei este adesea confundată cu imaginea celor câteva state membre cu relații dezvoltate și care datează de mult timp;
R. întrucât Uniunea Europeană dispune de expertiză în materie de consolidare a capacităților instituționale, de educație și cercetare, de dezvoltare a energiilor regenerabile și a mediului, de asistență tehnică, de reglementare și de dialog politic și diplomatic privind chestiunile stabilității vecinătății și securității globale,
1. reamintește că încheierea acordului de liber schimb între UE și CCG rămâne o prioritate și că un eventual eșec ar contraveni intereselor celor două părți; subliniază că încheierea acestui acord ar constitui o recunoaștere reciprocă a credibilității celor două organizații, care au optat pentru multilateralitate și integrare;
2. consideră că, având în vedere prezența limitată a Uniunii în regiunea Golfului, în cadrul noilor structuri ale relațiilor externe ale Uniunii, o politică de comunicare integrată ar trebui să contribuie la elaborarea unei politici de informare direcționate și eficiente privind Uniunea în cadrul țărilor din Golf;
3. consideră cu UE trebuie să dezvolte o strategie pentru această regiune, care să vizeze consolidarea legăturilor sale cu CCG, sprijinirea procesului de integrare regională și încurajarea relațiilor bilaterale cu statele CCG;
4. subliniază că obiectivul este încheierea unui parteneriat strategic cu CCG și cu statele sale membre, la înălțimea rolurilor celor două entități pe scena internațională; subliniază importanța organizării, în acest scop, a unui summit periodic la nivelul șefilor de stat și de guvern, independent de evoluția negocierilor în curs;
5. subliniază, de asemenea, importanța unui parteneriat în condiții de egalitate bazat pe cooperare și dialog, care să țină seama de diferențele dintre cele două entități și de potențialul de extindere a cooperării și dialogului în diferite sectoare;
6. solicită alocarea unui volum mai mare de resurse umane în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) pentru această regiune, precum și deschiderea unor noi misiuni diplomatice ale UE pe lângă statele membre ale CCG, care să contribuie astfel la o mai bună vizibilitate, să faciliteze dialogul politic și să consolideze eficacitatea acțiunii Uniunii; insistă ca aceste resurse să fie, înainte de toate, rezultatul unei reafectări în cadrul SEAE; solicită statelor membre ale UE care dispun de reprezentanțe diplomatice la fața locului să acționeze în conformitate cu politica UE; subliniază că o abordare bilaterală diferențiată cu privire la statele CCG dispuse să-și intensifice cooperarea cu UE va completa și consolida cu siguranță cadrul multilateral; invită, prin urmare, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate să examineze posibilitatea unei astfel de cooperări bilaterale;
7. reamintește evoluțiile sociale și politice constatate în ultimii ani în majoritatea statelor membre ale CCG; încurajează toate statele să își continue eforturile și le invită să avanseze în materie de promovare a drepturilor omului, luptă împotriva tuturor formelor de discriminare, inclusiv a discriminării din motive de gen, orientare sexuală sau religie; invită statele membre ale CCG să garanteze și să promoveze drepturile minorităților, inclusiv drepturile religioase, egalitatea între bărbați și femei, dreptul muncii, inclusiv cel al lucrătorilor migranți, precum și libertatea de conștiință, de exprimare și de opinie; încurajează stabilirea unui dialog continuu între UE și CCG pe aceste teme; invită statele membre ale CCG să interacționeze mai pozitiv cu societatea civilă și să sprijine crearea de structuri și asociații locale; invită în special statele membre ale CCG să ia următoarele măsuri:
–
să garanteze respectul pentru drepturile omului și libertățile fundamentale acordând o atenție sporită libertății de exprimare și de întrunire și dreptului de a demonstra pașnic și să asculte și să ia în considerare cererile legitime ale protestatarilor, precum și să garanteze securitatea acestora;
–
să adopte măsuri de stimulare a accesului femeilor la piața muncii și la educație, eliminând orice formă de discriminare din motive de gen și alte dispoziții cutumiare sau legale, inclusiv cele privind statutul personal;
–
să elimine sistemul de mentorat impus lucrătorilor migranți, acolo unde acesta este încă în vigoare, și să continue reformele din domeniul dreptului muncii, pentru a le garanta lucrătorilor, inclusiv migranților și personalului casnic, că se pot bucura pe deplin de o protecție juridică și socială;
–
să creeze sinergii cu Uniunea și statele sale membre pentru promovarea unei convenții a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind drepturile lucrătorilor casnici;
–
să combată toate formele de impunitate, să garanteze independența justiției, să garanteze dreptul la un proces echitabil și rapid și să consolideze rolul profesioniștilor din domeniul justiției;
–
să ia măsuri pentru a garanta că toate standardele în materie de drepturile omului sunt larg mediatizate și sunt utilizate pentru formarea funcționarilor responsabili cu ordinea, a avocaților și a membrilor aparatului judiciar;
8. Solicită tuturor statelor membre ale Consiliului de Cooperare pentru Statele Arabe din Golf (CCG) să recunoască, în țările lor, o mișcare populară pentru reformă democratică la scară regională și solicită angajarea deplină cu grupurile emergente ale societății civile pentru a promova un proces de tranziție pașnică veritabilă, cu parteneri din regiune și cu sprijinul deplin al Uniunii Europene;
9. Își exprimă adânca îngrijorare față de răspunsul violent și față de folosirea forței împotriva protestatarilor de către autoritățile din Bahrain și față de participarea militarilor străini sub sigla CCG la represiunea demonstranților; întrucât acest lucru este în profund contrast cu sprijinul CCG oferit protecției cetățenilor care cer libertate și democrație în Libia; solicită încetarea imediată a violențelor împotriva protestatarilor pașnici și deschiderea unui dialog politic care să poată duce la reforme politice necesare în țară;
10. invită guvernele statelor CCG să conlucreze în spirit de cooperare pentru a găsi o soluție pentru preocupările legate de drepturile omului în regiune, în special în ceea ce privește egalitatea între sexe, situația grupului de persoane apatride („bidun”), restricțiile din calea libertății de exprimare și de întrunire, inclusiv drepturile sindicatelor și necesitarea de a garanta independența sistemului judiciar și dreptul la procese echitabile și rapide; solicită ca consolidarea propusă a dialogului politic cu CCG să includă și dialogul pe tema drepturilor omului la nivel tehnic și politic;
11. invită statele CCG să renunțe la rezervele, acolo unde acestea încă există, față de Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor și de Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială și solicită tuturor statelor CCG să ratifice Protocoalele facultative la Convenția cu privire la drepturile copilului și, respectiv, la Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială; subliniază, de asemenea, importanța ratificării și punerii în aplicare a Convenției Organizației Națiunilor Unite privind lucrătorii migranți și convențiile 97 și 143 ale OIM;
12. încurajează UE să examineze și să propună, împreună cu CCG, soluții pentru îndepărtarea obstacolelor din calea exercitării depline și efective a dreptului fundamental la libertatea religioasă, atât în mod individual, cât și colectiv, atât în sfera publică, cât și în cea privată, pentru membrii minorităților religioase din regiune;
13. subliniază importanța dialogului intercultural și interreligios; reamintește că Uniunea Europeană și CCG și-au exprimat angajamentul comun față de promovarea și protejarea valorilor toleranței, moderației și coexistenței;
14. încurajează guvernele și adunările parlamentare existente ale CCG să ia imediat măsuri în vederea ratificării fără rezerve a Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice și a Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și civile, precum și să coopereze cu mecanismele tematice din cadrul Comisiei ONU pentru drepturile omului și să le invite să se deplaseze la fața locului, în special pe Raportorul special pentru independența judecătorilor și a avocaților;
15. reafirmă opoziția UE față de aplicarea pedepsei cu moartea și apelul Parlamentului pentru un moratoriu mondial împotriva recurgerii la această practică; regretă, în aceste sens, menținerea pedepsei cu moartea de către toate statele membre ale CCG; invită aceste state să adopte un moratoriu împotriva execuțiilor capitale; invită, în special statele care recurg la metode precum decapitarea, lapidarea, crucificarea, flagelarea sau amputarea, să abolească aceste practici;
16. ia act de programul comun de acțiune trienal adoptat de reuniunea ministerială la 14 iunie 2010, care vizează consolidarea cooperării în numeroase domenii strategice de interes comun, inclusiv prin crearea unei rețele a cercetătorilor, a cadrelor universitare și a oamenilor de afaceri; regretă însă absența unei părți consacrate dialogului politic deschis, regulat și constructiv;
17. consideră că punerea în aplicare a acestui program comun de acțiune ar trebui însoțită de un plan de finanțare precis și detaliat și ar trebui condusă de un personal dedicat în mod special acestei misiuni, atât la Bruxelles, cât și în statele membre ale CCG; subliniază importanța de a garanta vizibilitatea acestui program și difuzarea unor informații cuprinzătoare și accesibile pentru administrațiile și instituțiile în cauză; solicită efectuarea unei evaluări a rezultatelor după cei trei ani și, în cazul în care acestea sunt satisfăcătoare, luarea în considerare a înființării unei agenții de cooperare UE-CCG;
18. invită UE să își axeze în mai mare măsură programele de cooperare cu statele CCG pe organizațiile societății civile și să sprijine promovarea femeilor și a tinerilor;
19. își exprimă profunda îngrijorarea în fața faptului că regiunea Golfului s-a angajat într-o cursă a înarmării; invită Uniunea Europeană să inițieze un dialog strategic cu statele CCG asupra chestiunilor de securitate regională de interes comun (procesul de pace din Orientul Mijlociu, programul nuclear iranian, stabilizarea Irakului, a Yemenului și a Darfurului, terorismul și pirateria) și, în perspectivă, să contribuie la edificarea unei structuri regionale de securitate în Orientul Mijlociu, în parteneriat cu statele din Golf;
20. reamintește că statele membre ale CCG joacă un rol important ca actori regionali; subliniază că Uniunea și CCM au interese comune în ceea ce privește promovarea păcii și a stabilității în Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Cornul Africii, precum și la nivel mondial; îi îndeamnă pe parteneri să consolideze cooperarea în aceste domenii de interes comun;
21. Ia act de declarația CCG din 7 martie 2011 din Abu Dhabi, care prevede „Consiliul Ministerial solicită Consiliului de Securitate să ia măsurile necesare pentru a proteja civilii, inclusiv să instituie o zonă de interzicere a zborului în Libia”, declarație care a contribuit la decizia Ligii Arabe și apoi a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite de a se pronunța în favoarea unei astfel de zone;
22. reafirmă sprijinul său pentru Inițiativa arabă pentru pace, inspirată de unul dintre statele membre ale CCG și aprobată de toate statele Ligii Arabe și de Organizația Conferinței Islamice; invită statele CCG să își continue eforturile de mediere și de sprijinire a procesului de pace israelo-palestinian; solicită intensificarea eforturilor comune ale UE și CCG pentru ca negocierile să se finalizeze prin eliberarea teritoriilor palestiniene, acestea continuând, în același timp, să acorde sprijinul lor deplin în vederea găsirii unei soluții bazate pe două state la conflictul israelo-palestinian; subliniază interesul comun al UE și al CCG de a conlucra în vederea instaurării unei păci regionale, echitabile și durabile în Orientul Mijlociu; sugerează în acest sens o concertare mai regulată între Cvartet și comitetul de monitorizare din cadrul Ligii arabe; reamintește că UE este primul furnizor de ajutoare pentru poporul palestinian; recunoaște sprijinul acordat de statele CCG refugiaților palestinieni, precum și sprijinul pe care acestea l-au acordat Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări (UNRWA); invită statele membre ale CCG să contribuie într-o mai mare măsură la consolidarea instituțiilor palestiniene și la dezvoltarea economică în cadrul programului guvernamental al Autorității Palestiniene și să aibă în vedere, dacă este cazul, posibilitatea de a vărsa contribuțiile lor financiare prin intermediul mecanismelor internaționale de ajutor existente;
23. salută continuarea procesului de integrare a CCG (uniunea vamală, piața comună și, în viitor, moneda unică); încurajează Comisia să propună secretariatului CCG să definească împreună un cadru de cooperare, pentru a-și împărtăși experiența în materie de consolidare instituțională, capacități administrative, mecanisme de reglementare și soluționare a diferendelor; subliniază că această abordare ar putea contribui la inițierea unor procese de adaptare;
24. salută decizia președinților parlamentelor statelor membre ale CCG, reuniți la Abu Dhabi la 23 noiembrie 2010, de a iniția o activitate de monitorizare a activităților și deciziilor adoptate la nivel executiv în cadrul CCG și de a organiza o conferință anuală a instituțiilor parlamentare ale statelor membre ale CCG; salută viitoarea constituire a unei delegații interparlamentare pentru relațiile cu Parlamentul European; este convins că o cooperare aprofundată la nivel parlamentar va avea o contribuție importantă la edificarea unui parteneriat strategic între cele două entități;
Relațiile comerciale
25. reamintește Rezoluția sa din 24 aprilie 2008 privind Acordul de liber schimb (ALS) dintre CE și CCG, care a fost susținută de 96% dintre deputații în Parlamentul European; constată că aspectele prezentate în rezoluție sunt încă valabile, de exemplu necesitatea unui acces reciproc la piețe, protecția eficace a DPI, eliminarea barierelor netarifare din calea serviciilor, promovarea dezvoltării durabile și respectarea convențiilor internaționale;
26. regretă profund că negocierile privind ALS dintre UE și CCG (ALS UE-CCG) au fost amânate în mod repetat pe perioade de timp îndelungate și regretă, de asemenea, decizia CCG de a suspenda aceste negocieri în 2008; consideră că este momentul ca aceste negocieri să fie deblocate, astfel încât să se poată găsi o soluție definitivă pentru a acorda cât mai multe beneficii societăților și comunităților de afaceri de ambele părți;
27. regretă că regiunea a fost neglijată de UE, în pofida importanței sale strategice în ceea ce privește rezervele de petrol, oportunitățile comerciale și stabilitatea regională;
28. subliniază că, după 20 de ani de negocieri, ALS nu a fost încă încheiat; este conștient că clauzele privind drepturile omului și migrația ilegală sunt respinse de unele state membre ale CCG;
29. consideră, având în vedere importanța strategică a regiunii, că ALS ar trebui privit nu doar ca un instrument de creștere a bunăstării prin comerț, ci și ca un instrument de favorizare a stabilității geopolitice;
30. constată că CCG este în prezent, ca importanță, a șasea piață de export a UE și că UE este în prezent principalul partener comercial al CCG; constată că, în pofida acestui nivel deja ridicat al schimburilor comerciale, ele mai pot fi extinse, iar relațiile comerciale dintre cele două părți pot fi diversificate având în vedere mărimea pieței UE și eforturile depuse de statele CCG pentru a-și diversifica exporturile; constată că un acord de liber schimb ar oferi, de asemenea, noi oportunități de cooperare și asistență tehnică; este de părere că încheierea ALS UE-CCG ar favoriza în mare măsură crearea de relații mai strânse și o mai mare diversificare a acestora;
31. subliniază că, întrucât țările membre ale CCG avansează în direcția diversificării economice menite să le reducă dependența de petrol, o creștere a comerțului cu servicii și a investițiilor în acest domeniu ar sprijini dezvoltarea economiilor din statele CCG;
32. salută faptul că, în ultimele două decenii, relațiile economice dintre UE și CCG s-au intensificat, iar schimburile comerciale dintre cele două părți au crescut semnificativ, în pofida neîncheierii unui ALS; consideră, prin urmare, că un ALS ar spori și mai mult această creștere naturală și ar plasa-o într-un cadru mai deschis, previzibil și sigur;
33. constată că cea mai mare parte a muncii privind ALS a fost încheiată și este de părere că domeniul de aplicare al ALS, în forma sa actuală, lasă să se întrevadă beneficii majore pentru ambele părți; invită așadar ambele părți să considere acest ALS drept un element major și important pentru ambele regiuni și popoarele lor; consideră că UE și CCG au nevoi și interese comune și că experiența UE în domeniul integrării regionale poate fi o sursă de inspirație pentru zona Golfului; consideră că UE poate oferi asistență tehnică prețioasă în această privință;
34. subliniază că, dacă nu sunt remediate, lipsa de transparență a procedurilor de achiziții publice și barierele din calea accesului investitorilor străini la sectorul serviciilor ar putea periclita încheierea acordului;
35. este ferm convins că un ALS UE-CCG ar aduce beneficii substanțiale ambelor părți; consideră că un ALS cu UE ar stimula o integrare economică internă mai profundă a CCG și că, după instituirea uniunii vamale a CCG, ar putea impulsiona și mai puternic o serie de proiecte importante, precum piața comună a CCG și realizarea unei uniuni monetare a CCG cu o monedă unică; consideră că CCG ar putea beneficia de experiența acumulată de UE în procesul de realizare a pieței unice și de adoptare a unei monede unice;
36. sprijină ferm mesajul exprimat de Înaltul Reprezentant/Vicepreședintele Catherine Ashton la reuniunea ministerială comună UE-CCG din iunie 2010 și, mai recent, la 22 septembrie 2010, la reuniunea UE-CCG desfășurată în contextul reuniunii ministeriale a Adunării Generale a ONU, prin care aceasta a declarat că UE este gata să facă un ultim efort pentru a încheia negocierile; salută, de asemenea, reacția CCG care și-a confirmat, la rândul său, dorința de a încheia negocierile;
37. recunoaște caracterul sensibil al taxelor la export pentru anumite țări din CCG, dar regretă decizia recentă a negociatorilor CCG de a reveni la poziția lor din 2008 în această privință, și anume să nu includă în ALS norme referitoare la taxele la export; este ferm convins că nici un ALS actual nu poate exclude problema taxelor la export și că normele OMC prevăd că ALS trebuie să prevadă liberalizarea substanțială atât a importurilor, cât și a exporturilor;
38. recomandă UE să aloce mai multe resurse CCG prin instrumentul financiar pentru cooperarea cu țările industrializate și celelalte țări și teritorii cu venituri ridicate (ITI), a cărui vizibilitate ar trebui sporită și care ar trebui să se axeze pe programe adecvate pentru formarea funcționarilor locali, inclusiv în materie de comerț;
39. reamintește că, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, politica referitoare la comerțul internațional a devenit unul dintre instrumentele de politică externă ale UE și că, astfel, respectarea principiilor democratice și a drepturilor fundamentale ale omului, precum și dimensiunea socială și de mediu reprezintă aspecte de o importanță esențială pentru UE în toate acordurile sale internaționale; solicită, prin urmare, ca orice viitor acord de liber schimb să conțină o clauză privind drepturile omului care să fie eficace și obligatorie;
40. observă că în cele șase state membre ale CCG există 15 milioane de lucrători migranți, care reprezintă 40 % din populația totală; reamintește situația precară a lucrătorilor migranți din statele din Golf, care a fost evidențiată de OIM, și sprijină solicitarea acesteia de instituire a unui salariu minim în regiune pentru ca situația lucrătorilor naționali și migranți să nu se deterioreze și mai mult; sprijină, de asemenea, dreptul tuturor lucrătorilor de a organiza sindicate și de a se alătura acestora pentru a-și apăra interesele;
41. insistă să se respecte principiile democratice și drepturile fundamentale stabilite prin Declarația Universală a Drepturilor Omului; face apel la statele membre ale CCG să combată discriminarea femeilor și exploatarea copiilor, în special pe piața muncii, și să pună efectiv în aplicare Convenția ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor și Convenția ONU cu privire la drepturile copilului;
42. consideră că ratificarea și punerea în aplicare integrală de către statele membre ale CCG a cadrului instituit de Convenția ONU împotriva criminalității organizate transnaționale, de Convenția ONU împotriva corupției și de Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor muncitorilor migranți și a membrilor familiilor acestora ar trebui să joace un rol fundamental în negocierea ALS;
43. consideră că încheierea unui ALS ar întări mult relațiile actuale dintre statele membre ale UE și țările din CCG și ar conferi o valoare adăugată recentului program de acțiune comun, în special prin consolidarea capacităților și prin crearea unui cadru instituțional, inclusiv în cadrul Secretariatului CCG; regretă că prezența diplomatică a UE în țările din CCG rămâne minimă și insistă că, prin noul SEAE, UE ar trebui să-și extindă prezența diplomatică în regiune, inclusiv prin înființarea unei delegații a Uniunii în fiecare dintre cele șase state din CCG, care ar trebui să își desfășoare activitatea în strânsă cooperare cu serviciile diplomatice naționale ale statelor membre ale UE prezente în țările membre ale CCG, pentru a fructifica la maximum experiența lor cumulată în regiune; consideră că o prezență diplomatică mai semnificativă ar crește mult șansele ca ALS să fie încheiat rapid și să fie apoi pus în aplicare;
44. propune instituirea unui summit periodic al șefilor de stat și de guvern din UE și CCG; subliniază că acest summit ar putea consolida considerabil legăturile politice, financiare, economice, comerciale și culturale dintre UE și CCG; încurajează ferm factorii de decizie politică de la nivel înalt atât din UE, cât și din CCG, să se întâlnească periodic pentru a-și defini și promova interesele comune, sporind astfel posibilitatea de încheiere și semnare a ALS într-un viitor cât mai apropiat; consideră că factorii de decizie politică de la nivel înalt din UE și CCG ar trebui să instituie acest summit, independent de încheierea și semnarea ALS;
45. salută faptul că, de-a lungul anilor, UE și CCG au devenit parteneri importanți de investiții și că CCG, împreună cu Irak și Yemen, s-au clasat ca cei mai importanți investitori în UE în 2008; este de părere că încheierea ALS, sau cel puțin redeschiderea oficială a negocierilor, va deschide cu siguranță calea pentru alte acorduri care să încurajeze și să faciliteze investițiile străine directe reciproce (ISD) în vederea eliminării obstacolelor din calea achiziționării unor titluri de participare străine și în vederea protecției investițiilor; reamintește că, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, ISD țin acum de competența UE, lărgind astfel posibilitatea încheierii rapide a unui ALS între UE și CCG; observă că un viitor ALS ar crea noi oportunități de investiții pentru ambele părți, sporind totodată posibilitățile care se află la dispoziția CCG de a îndeplini criteriile ce i-ar permite să încheie un acord de investiții cu UE în cadrul viitoarei politici de investiții a UE;
46. subliniază că reducerea tarifelor CCG ca urmare a ALS va crește interesul întreprinderilor transnaționale pentru investiții externe; este convins că ALS va duce la o creștere a investițiilor legate de servicii, ceea ce va favoriza dezvoltarea statelor membre ale UE și ale CCG;
47. propune ca moneda euro să fie utilizată în toate tipurile de schimburi comerciale între UE și CCG; salută intenția exprimată de CCG încă de la instituirea sa de a crea o uniune vamală și monetară; observă că, în timp ce uniunea vamală a intrat în vigoare în 2009, negocierile privind o monedă comună sunt încă în curs de desfășurare;
48. constată că toate cele șase țări membre ale CCG beneficiază în prezent de un acces preferențial pe piața UE în cadrul sistemului generalizat de preferințe (SGP) al UE; subliniază că, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 732/2008 al Consiliului din 22 iulie 2008, toate statele membre ale CCG ar trebui nu doar să ratifice, ci și să pună efectiv în aplicare toate cele 27 de convenții ale OIM și ONU enumerate în anexa III la regulamentul menționat; este de părere că, având în vedere nivelul progresului economic din regiune, ALS ar fi un instrument mai potrivit pentru repartizarea avantajelor comerciale în întreaga regiune;
49. reafirmă că obiectivul principal al UE în relațiile cu CCG ar trebui să fie încheierea ALS, care va deveni un acord de liber schimb important între regiuni; însă, până se va întâmpla acest lucru și după modelul deciziilor luate de unii dintre principalii parteneri comerciali din CCG, îl încurajează pe Înaltul Reprezentant/Vicepreședintele Comisiei și pe comisarul pentru comerț să analizeze, pe viitor, abordări alternative ale relațiilor comerciale cu țările membre ale CCG sub forma unor acorduri bilaterale între UE și statele din Golf care sunt deja pregătite să se angajeze și mai mult în relațiile cu UE, având în vedere economiile neuniforme ale statelor din Golf, modurile diferite în care aceste state au reacționat la criza financiară și relațiile acestora cu partenerii lor comerciali;
Energie
50. salută cooperarea importantă în domeniul energiei între Uniunea Europeană și partenerii săi mediteraneeni, extinsă în prezent și la energiile regenerabile; consideră că sinergia dintre cele trei zone geografice în acest domeniu trebuie încurajată, având în vedere convergența intereselor, expertiza tehnologică, finanțările și abundența resurselor (soare, vânt); salută crearea rețelei de expertiză UE-CCG în domeniul energiilor curate, care au dobândit în prezent o importanță primordială pentru statele CCG;
51. consideră, ținând seama de relațiile strategice, economice, politice și culturale dintre țările din Golf și țările de pe țărmul sudic al Mediteranei, dar și de rolul din ce în ce mai influent al țărilor din Golf față de țările din zona Mediteranei, că ar putea fi avut în vedere un parteneriat consolidat și structurat între CCG și Uniunea pentru Mediterana, iar Uniunea Europeană ar trebui să se implice activ în promovarea unui astfel de proiect, profitabil pentru toate părțile;
52. salută activitățile desfășurate de către grupul de experți UE-CCG pentru energie, în special în ceea ce privește gazele naturale, eficiența energetică și siguranța nucleară;
53. invită Comisia, în perspectiva provocărilor pe care le reprezintă schimbările climatice și creșterea consumului de energie în ambele regiuni, să considere eficiența energetică unul dintre principalele domenii de dezvoltare și să îmbunătățească cooperarea în domeniul eficienței energetice;
54. recunoaște faptul că, în prezent, nevoile energetice ale UE sunt satisfăcute în cea mai mare parte prin utilizarea de combustibili fosili; constată totuși că viitoarea cerere de petrol a UE este afectată de mai mulți factori, precum politicile UE în materie de energie și climă, costurile de aprovizionare, volatilitatea prețurilor și progresele industriale (în ceea ce privește eficiența energetică și mobilitatea electrică), factori care, în corelație, generează incertitudini pe termen lung cu privire la cererea viitoare și la investițiile în amonte și în aval în ceea ce privește capacitatea de producție;
55. solicită o transparență sporită a datelor referitoare la petrol și gaze în viitorul scenariu al cererii și ofertei pentru interesele comune pe piețele de petrol previzibile; salută, prin urmare, importanța inițiativei comune privind datele referitoare la petrol;
56. salută călduros hotărârea cu care reuniunea ministerială comună intenționează să acționeze pentru realizarea unei cooperări mai strânse în materie de mediu și schimbări climatice;
57. recunoaște că eforturile depuse de CCG pentru creșterea potențialului în materie de rezerve de gaze naturale și de gaze naturale lichefiate (GNL) corespund dorinței UE de a diversifica sursele de energie și rutele de aprovizionare; subliniază, prin urmare, importanța creșterii exporturilor de GNL în UE, prin includerea terminalelor de GNL din coridorul sudic, și a stabilirii de legături prin gazoducte cu CCG, fie direct, fie prin racordarea la gazoductele actuale și la cele planificate precum AGP, Nabucco și ITGI;
58. încurajează statele membre ale CCG să coordoneze dezvoltarea în continuare a tehnologiei de lichefiere a gazului (GTL) cu partenerii europeni pentru o mai bună integrare a GTL în mixul energetic european; subliniază că CCG ar putea, de asemenea, să utilizeze GTL ca metodă alternativă la emisia de gaze arse în atmosferă;
59. subliniază că UE are ocazia de a investi în capacitatea de producție a energiei a CCG, utilizând cele mai noi tehnologii în ceea ce privește generarea, transportul și interconexiunea; încurajează, în acest sens, concentrarea viitoarei cooperări asupra integrării rețelelor de electricitate și a tehnologiilor rețelelor inteligente;
Industrie și materii prime
60. subliniază importanța unor parteneriate fiabile între UE și CCG în ceea ce privește utilizarea materiilor prime și accesul la acestea; se declară în favoarea piețelor deschise pentru mărfuri și eliminarea barierelor netarifare; salută toate eforturile deja depuse în cadrul negocierilor de liber schimb în vederea garantării siguranței și durabilității aprovizionării cu materii prime;
61. solicită depunerea unor eforturi comune pentru a aborda speculațiile și volatilitatea prețurilor la materii prime printr-o mai mare transparență și mai bună supraveghere a comercializării instrumentelor derivate negociate fără intermediari; salută, în acest context, apelul recent al OPEC de a introduce controale mai stricte ale tranzacțiilor extrabursiere, precum și eforturile Franței de a aborda în cadrul G20 chestiunea speculațiilor cu materii prime;
Cercetare, dezvoltare și inovare
62. subliniază importanța aprofundării cooperării bilaterale cu CCG în ceea ce privește programele de cercetare și tehnologice, cu un accent deosebit asupra noilor sectoare industriale bazate pe cunoaștere în domenii precum sursele de energie regenerabile, CSC, derivatele din petrol și gaze naturale, eficiența energetică și biomasa; solicită să se stabilească o cooperare care să implice transferul de tehnologii combinat cu o aprovizionare sigură și sustenabilă de materii prime;
63. solicită intensificarea cooperării dintre Consiliul European pentru Cercetare (CEC) și Institutul European de Tehnologie (IET), pe de o parte, și CCG, pe de altă parte, pentru a încuraja și promova dialogul științific și cooperarea între regiuni și în acest domeniu;
Educație
64. reamintește că statele membre ale CCG au făcut din educație o prioritate națională, existând necesități importante în materie de resurse umane (corp didactic insuficient), de conținut al formării (inadaptare la evoluția pieței muncii), de calitate a programelor (metodologie și materiale didactice depășite) și de utilizare a noilor tehnologii; invită la o susținere activă a eforturilor aprobate de autorități pentru a remedia aceste deficiențe și a propune o cooperare ambițioasă în învățământul superior, secundar și primar, în vederea promovării unui acces mai larg la educație atât pentru bărbați, cât și pentru femei;
65. subliniază că această cooperare ar trebui să includă și sporirea sprijinului acordat programelor de schimburi dedicate studenților, cadrelor universitare și specialiștilor; regretă că programul Erasmus Mundus rămâne în continuare aproape necunoscut în întreaga regiune, în special din cauza lipsei de informații; salută inițiativele luate de universitățile franceze, britanice și germane de a stabili parteneriate universitare și programe de schimburi; reamintește totuși că Europa este depășită în acest domeniu de Statele Unite și Asia; solicită Comisiei să organizeze în țările respective zile de informare și de promovare a învățământului și a cercetării științifice europene; insistă ca aceste programe de schimburi să fie dedicate studenților, profesorilor, cercetătorilor, precum și personalului administrativ, asigurând o reprezentare echilibrată a femeilor și bărbaților; consideră că trebuie elaborate programe de schimburi pentru grupele de vârstă mai mici, vizând elevii și liceenii;
66. salută proiectul Al-Jisr privind diplomația publică și activitățile de sensibilizare care, cu sprijinul Comisiei Europene, s-a dovedit a fi deosebit de benefic; încurajează în acest sens serviciile ÎR/VP să aibă în vedere extinderea activităților diplomației publice într-o regiune în care UE nu este încă înțeleasă pe deplin și în care mecanismele pentru depășirea acestui handicap sunt limitate; subliniază importanța dezvoltării unei mai bune strategii de comunicare, inclusiv necesitatea de a explica politicile și pozițiile UE în limba arabă, pentru a atinge un public mai larg în regiune;
67. subliniază că absența programelor de cooperare dintre UE și CCG în domeniul mass-mediei se traduce printr-un deficit de informații; invită Comisia să propună măsuri care să vizeze angajarea statelor CCG într-o cooperare mai strânsă în acest domeniu, în vederea creșterii vizibilității Uniunii în regiune și a promovării înțelegerii reciproce;
68. consideră că remedierea carențelor din Europa în materie de cercetare și studii privind statele din Golf este de importanță primordială; încurajează elaborarea în cadrul universităților a unor programe de studii contemporane, consacrate acestei părți a lumii arabe; în universitățile din regiune ar trebui propuse și programe de studii privind Uniunea Europeană;
o o o
69. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție președintelui Consiliului Uniunii Europene, președintelui Comisiei Europene, Vicepreședintei Comisiei /Înaltei Reprezentante a UE pentru afaceri externe și politica de securitate, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Secretariatului CCG, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre ale CCG.
Numirea unui membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene: Peter Praet (BE)
190k
35k
Decizia Parlamentului European din 24 martie 2011 referitoare la recomandarea Consiliului de numire a unui membru în cadrul Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene (00003/2011 – C7-0058/2011 – 2011/0802(NLE))
– având în vedere Recomandarea Consiliului din 15 februarie 2011 (00003/2011),
– având în vedere articolul 283 alineatul (2) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliul European (C7-0058/2011),
– având în vedere articolul 109 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0064/2011),
A. întrucât, prin scrisoarea din 18 februarie 2011, Consiliul European a consultat Parlamentul European cu privire la numirea lui Peter Praet ca membru în cadrul Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene pentru un mandat de opt ani începând cu 1 iunie 2011;
B. întrucât Comisia pentru afaceri economice și monetare din cadrul Parlamentului European a evaluat ulterior atestările profesionale ale candidatului desemnat, în special în ceea ce privește cerințele menționate la articolul 283 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și din perspectiva nevoii de independență deplină a BCE în conformitate cu articolul 130 din același tratat și întrucât, în cadrul acestui proces de evaluare, comisia a primit un curriculum vitae din partea candidatului, precum și răspunsurile sale la întrebările scrise care i-au fost adresate;
C. întrucât comisia a organizat la 16 martie 2011 o audiere de o oră și jumătate cu candidatul desemnat, în cadrul căreia acesta a făcut o declarație introductivă și apoi a răspuns întrebărilor adresate de membrii comisiei,
1. emite un aviz favorabil Consiliului European privind recomandarea Consiliului de numire a lui Peter Praet ca membru în Comitetul executiv al Băncii Centrale Europene;
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului European și Consiliului.
Numirea directorului executiv al Autorității bancare europene (ABE)
188k
31k
Rezoluția Parlamentului European din 24 martie 2011 referitoare la numirea directorului executiv al Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană)
– având în vedere scrisoarea din 10 martie 2011 din partea Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană),
– având în vedere articolul 51 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană)(1),
– având în vedere că, în reuniunea sa din 17 martie 2011, Comisia pentru afaceri economice și monetare a audiat candidatul selecționat de Consiliul supraveghetorilor al Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană),
– având în vedere articolul 120 din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât Adam Farkas îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 51 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010,
1. aprobă numirea lui Adam Farkas în funcția de director executiv al Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană);
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană).
Numirea directorului executiv al Autorității europene pentru asigurări și pensii ocupaționale (AEAPO)
188k
31k
Rezoluția Parlamentului European din 24 martie 2011 referitoare la numirea directorului executiv al Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale)
– având în vedere scrisoarea din 10 martie 2011 din partea Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale),
– având în vedere articolul 51 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale)(1),
– având în vedere faptul că, în reuniunea sa din 17 martie 2011, Comisia pentru afaceri economice și monetare a audiat candidatul selecționat de Consiliul supraveghetorilor al Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale),
– având în vedere articolul 120 din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât Carlos Montalvo îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 51 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010,
1. aprobă numirea lui Carlos Montalvo în funcția de director executiv al Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale);
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale).
Numirea directorului executiv al Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP)
189k
31k
Rezoluția Parlamentului European din 24 martie 2011 referitoare la numirea directorului executiv al Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe)
– având în vedere scrisoarea din 28 februarie 2011 din partea Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe),
– având în vedere articolul 51 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe)(1),
– având în vedere că, în reuniunea sa din 17 martie 2011, Comisia pentru afaceri economice și monetare a audiat candidatul selecționat de Consiliul supraveghetorilor al Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe),
– având în vedere articolul 120 din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât Verena Ross îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 51 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010,
1. aprobă numirea Verenei Ross în funcția de director executiv al Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe);
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe).
– având în vedere Acordul interinstituțional (AII) din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară(1),
– având în vedere Rezoluția sa din 17 februarie 2011 referitoare la Europa 2020(2),
– având în vedere Rezoluția sa din 15 decembrie 2010 referitoare la Comunicarea Comisiei privind programul său de lucru pentru anul 2011(3),
– având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 referitoare la criza financiară, economică și socială: recomandări privind măsurile și inițiativele care trebuie luate (raport la jumătatea perioadei)(4),
– având în vedere Rezoluția sa din 16 iunie 2010 referitoare la guvernanța economică(5),
– având în vedere programarea financiară actualizată a Comisiei pentru perioada 2007-2013, înaintată în conformitate cu punctul 46 din AII din 17 mai 2006 menționat anterior,
– având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2011,
– având în vedere concluziile Consiliului din 15 februarie 2011 privind orientările bugetare pentru exercițiul 2012,
– având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A7-0058/2011),
Bugetul 2012 sub auspiciile unei mai bune guvernanțe economice europene, mecanismul semestrului european și obiectivele Strategiei UE 2020 pentru consolidarea creșterii economice și a ocupării forței de muncă
1. consideră că Strategia Europa 2020 ar trebui să contribuie la redresarea Europei în urma crizei, aceasta devenind mai puternică prin intermediul unei creșteri economice inteligente, durabile și favorabile incluziunii, bazată pe cinci obiective principale ale UE, mai exact promovarea ocupării forței de muncă, îmbunătățirea condițiilor și a cheltuielilor publice pentru inovare, cercetare și dezvoltare, îndeplinirea obiectivelor asumate în materie de combatere a schimbărilor climatice și de energie, îmbunătățirea nivelului educației și promovarea incluziunii sociale, îndeosebi prin reducerea sărăciei; reamintește că statele membre însele au sprijinit fără rezerve aceste cinci obiective;
2. subliniază că este necesară o coerență între îndeplinirea acestor obiective și finanțarea alocată lor la nivel european și național; insistă ca politica bugetară a UE să se conformeze acestui principiu; consideră că semestrul european, fiind un nou mecanism de consolidare a guvernanței economice europene, ar trebui să constituie o oportunitate de reflecție asupra celui mai potrivit mod de îndeplinire a acestor cinci obiective principale;
3. este ferm convins că scopul semestrului european ar trebui să fie îmbunătățirea coordonării și coerenței politicilor economice și bugetare la nivel național și european; consideră că semestrul european ar trebui să se axeze pe îmbunătățirea sinergiilor dintre investițiile publice de la nivel european și național pentru a îndeplini mai bine obiectivele politice globale ale UE; constată că între structura bugetului UE și structura bugetelor naționale există diferențe fundamentale; consideră, cu toate acestea, că ar trebui stabilite cât mai curând cheltuielile publice totale la nivel național și la nivelul UE destinate obiectivelor politice comune;
4. ia act de preocuparea Consiliului privind constrângerile economice și bugetare la nivel național, dar reamintește înainte de toate că, în conformitate cu dispozițiile tratatului, bugetul UE nu poate înregistra un deficit public; reamintește că în 2009 deficitul public total din UE în ansamblu s-a ridicat la 801 miliarde EUR și că bugetul UE reprezintă doar 2 % din totalul cheltuielilor publice din UE;
5. consideră totuși că, având în vedere situația economică dificilă din Uniune, acum este mai important ca oricând să se asigure o execuție corespunzătoare a bugetului UE și o înaltă calitate a cheltuielilor, precum și utilizarea optimă a fondurilor comunitare existente sugerează ca liniile care au înregistrat în mai multe exerciții o rată scăzută de execuție sau probleme de execuție să facă obiectul unei revizuiri aprofundate;
6. consideră că bugetul UE conferă o valoare adăugată cheltuielilor publice la nivel național prin inițierea, sprijinirea și completarea investițiilor în domeniile de politică aflate în centrul Strategiei Europa 2020; consideră, de asemenea, că bugetul UE are un rol determinant în ceea ce privește sprijinirea UE în soluționarea crizei economice și financiare curente prin capacitatea sa de catalizator al investițiilor, al creșterii economice și al ocupării forței de muncă din Europa; consideră că bugetul UE ar putea, cel puțin, atenua efectele restrictive ale politicilor bugetare naționale actuale, sprijinind în același timp eforturile guvernelor naționale; de asemenea, consideră că, având în vedere caracterul său redistributiv, reducerea bugetului UE ar putea afecta negativ solidaritatea europeană și ar putea avea un impact negativ asupra ritmului dezvoltării economice din numeroase state membre; consideră că o abordare bazată exclusiv pe principiul „contribuabil net”/„beneficiar net” nu ține seama în mod corespunzător de efectele de propagare între statele membre ale UE și, prin urmare, subminează obiectivele politice comune ale UE;
7. reamintește că pentru îndeplinirea celor șapte inițiative emblematice din cadrul Strategiei Europa 2020 va fi nevoie de investiții enorme orientate către viitor, estimate la cel puțin 1 800 de miliarde EUR până în 2020, potrivit Comunicării Comisiei privind revizuirea bugetului UE (COM(2010)0700); subliniază că unul dintre obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020 - mai exact, promovarea creării de locuri de muncă și a unor condiții de muncă de calitate pentru toți europenii - va fi îndeplinit numai dacă investițiile necesare în educație, în promovarea unei societăți bazate pe cunoaștere, în cercetare și dezvoltare, inovare, IMM-uri și tehnologii noi și ecologice se realizează imediat, fără a mai fi amânate; solicită un nou compromis politic care să combine reducerea deficitelor și a datoriei publice cu promovarea acestor investiții; în vederea amplificării impactului bugetului UE și pentru a contribui la răspunsul UE la criza economică, își exprimă disponibilitatea de a examina posibilități de extindere a instrumentelor existente care consolidează sinergia dintre bugetul UE și acțiunile BEI, pentru a sprijini investițiile pe termen lung; salută lansarea de către Comisia Europeană a unui proces de consultare publică privind inițiativa „Project Bonds” Europa 2020 (obligațiuni pentru finanțarea de proiecte);
8. se opune, așadar, încercărilor de a limita sau reduce creditele bugetare care au legătură cu realizarea obiectivelor principale și a celor șapte inițiative emblematice ale Strategiei Europa 2020; observă că o astfel de încercare ar fi contraproductivă și ar duce, cel mai probabil, la eșecul Strategiei Europa 2020, cum s-a întâmplat în cazul Strategiei de la Lisabona; consideră că Strategia Europa 2020 poate fi credibilă numai dacă este finanțată în mod adecvat și reamintește că Parlamentul a pus în discuție de nenumărate ori această preocupare politică importantă; își reiterează solicitarea insistentă adresată Comisiei de a clarifica dimensiunea bugetară a inițiativelor emblematice și de a informa Parlamentul cu privire la mijloacele bugetare necesare pentru implementarea Strategiei Europa 2020;
9. subliniază că măsurile bugetare nu reprezintă singurul factor în realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 și că este necesar ca eforturile din domeniul bugetar să fie completate de propuneri concrete de simplificare în vederea creării climatului necesar pentru atingerea obiectivelor noastre din domeniul ocupării forței de muncă, al cercetării și inovării, precum și al tehnologiilor ecologice și energetice; de asemenea, își exprimă convingerea că atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020, inclusiv crearea de locuri de muncă noi și ecologice, necesită nu numai mijloace bugetare crescute, ci și o reorientare calitativă a politicilor existente ale UE, inclusiv a PAC, ținând seama în mod corespunzător de criteriile de sustenabilitate;
10. consideră, de asemenea, că creditele bugetare pentru exercițiul 2012, inclusiv cele din domenii care nu au legătură directă cu realizarea Strategiei Europa 2020, trebuie menținute la un nivel adecvat pentru a se asigura continuarea politicilor UE și realizarea obiectivelor UE dincolo de perioada de criză economică actuală;
11. solicită asigurarea unei mai bune coerențe între politicile interne și externe ale UE, ținând seama de impactul major al evoluțiilor de pe plan mondial asupra mediului economic, natural și industrial din UE, precum și asupra competitivității și ocupării forței de muncă; subliniază, așadar, necesitatea de a dota UE cu mijloacele financiare necesare pentru a-i permite să reacționeze în mod adecvat la provocările mondiale tot mai numeroase, precum și să își apere și să își promoveze cu eficacitate interesele și valorile de bază comune, cum ar fi drepturile omului, democrația, statul de drept, libertățile fundamentale și protecția mediului; reamintește că, deseori, o majorare moderată a cheltuielilor la nivelul UE face posibilă realizarea unor economii proporțional mai mari la nivelul statelor membre;
12. consideră că Uniunii îi revine un rol important în acordarea de asistență și sprijin financiar pentru țările arabe în acest moment istoric al evoluției lor democratice și al transformării economice și sociale din aceste țări; salută în acest sens Comunicarea Comisiei privind un parteneriat pentru democrație și prosperitate împărtășită cu țările sud-mediteraneene (COM(2011)0200);
13. regretă lipsa oricărei dimensiuni parlamentare în primul exercițiu al semestrului european în ciuda rolului pe care îl au Parlamentul European și cele 27 de parlamente naționale în procedurile bugetare corespunzătoare; în schimb, este ferm convins că o participare parlamentară mai puternică ar îmbunătăți semnificativ caracterul democratic și transparența acestui exercițiu; sprijină inițiativa Comisiei sale pentru bugete de a organiza, ca prim pas, o reuniune cu parlamentele naționale pentru a discuta aspectele generale ale bugetelor 2012 ale statelor membre și al UE;
14. salută angajamentele publice ale Președințiilor ungară și polonă de a iniția în 2011 un dialog deschis și constructiv cu Parlamentul privind aspectele bugetare; își reafirmă disponibilitatea de a lucra în strânsă cooperare cu Consiliul și Comisia în deplină conformitate cu dispozițiile Tratatului de la Lisabona; se așteaptă ca prezentele orientări să fie luate în considerare pe deplin în cursul procedurii bugetare pentru exercițiul 2012;
Sustenabilitatea și responsabilitatea ca principii centrale ale bugetului UE pentru 2012
15. constată că nivelul global al creditelor de angajament (CA) prevăzut pentru 2012, potrivit cadrului financiar multianual (CFM) pentru 2007-2013, este de 147,55 miliarde EUR, iar plafonul global pentru creditele de plată (CP) este de 141,36 miliarde EUR; reamintește că aceste sume sunt în orice caz considerabil mai mici (cu aproximativ 25 de miliarde EUR în cazul CA și cu aproximativ 22 de miliarde EUR în cazul CP) decât plafonul stabilit în Decizia privind resursele proprii aflată în vigoare;
16. subliniază că programarea financiară prezentată de Comisie la 31 ianuarie 2011 reprezintă o sumă de referință orientativă pentru creditele de angajament pentru fiecare dintre programele și acțiunile existente ale UE; constată că nivelul global al creditelor de angajament poate fi stabilit la 147,88 miliarde EUR;
17. subliniază că aceste cifre reprezintă sume globale multianuale defalcate pe ani, convenite de Parlament și de Consiliu odată cu adoptarea programelor și acțiunilor respective; subliniază că sumele anuale programate reprezintă credite care permit realizarea obiectivelor și priorităților UE, în special în contextul Strategiei Europa 2020; recunoaște totuși că la anumite rubrici ale CFM ar putea apărea o marjă de manevră având în vedere caracterul pronunțat provizoriu al cifrelor orientative (în special al celor de la rubrica 2) propuse de Comisie în perioada respectivă a anului;
18. subliniază că bugetul 2012 este cel de-al șaselea dintre cele șapte bugete din actualul CFM; consideră că, prin urmare, cele două componente ale autorității bugetare au în prezent o viziune mai clară asupra deficiențelor și evoluțiilor pozitive asociate cu programele multianuale existente; ia act de faptul că au fost realizate evaluări la jumătatea perioadei pentru majoritatea programelor adoptate prin codecizie și solicită Comisiei să prezinte toate implicațiile bugetare rezultate din acest exercițiu; subliniază, în acest context, că PE este hotărât să recurgă, printre altele - în cazul în care acest lucru se dovedește necesar pentru a sprijini și consolida prioritățile politice ale UE, precum și pentru a ține seama de noile nevoi politice, și în strânsă cooperare cu comisiile sale specializate - la punctul 37 din AII (care permite o marjă de 5% de flexibilitate legislativă);
19. subliniază faptul că asigurarea unor marje suficiente sub plafoanele tuturor rubricilor din CFM ar putea să nu fie singura soluție posibilă pentru soluționarea situațiilor neprevăzute; subliniază finanțarea constant insuficientă a unor rubrici din CFM, în special a rubricilor 1a, 3b și 4, în raport cu necesitățile și prioritățile politice ale UE aprobate de statele membre; consideră că abordarea care stă la baza orientărilor bugetare ale Consiliului pentru 2012 nu reflectă o perspectivă pe termen lung și ar putea periclita acțiunile și programele curente în cazul în care ar apărea evenimente neprevăzute sau priorități politice noi; subliniază faptul că evenimentele recente din mai multe țări din nordul Africii par să confirme deja acest fenomen și invită Comisia să analizeze modul în care instrumentele financiare ale UE ar putea fi utilizate pentru a sprijini aspirațiile către democrație;
20. consideră, dimpotrivă, că diversele mecanisme de flexibilitate prevăzute în AII (cum ar fi transferul cheltuielilor între rubrici sau mobilizarea instrumentului de flexibilitate) reprezintă instrumente ce ar trebui folosite pe deplin; reamintește că a fost necesară folosirea acestor instrumente în fiecare an începând cu 2007 ca răspuns la diverse provocări; se așteaptă la o cooperare deplină din partea Consiliului în vederea folosirii acestor instrumente și dorește începerea dintr-o etapă timpurie a discuțiilor pentru a se evita negocieri disproporționat de lungi și dificile cu privire la mobilizarea lor;
21. subliniază în acest sens că asigurarea unui control strict al creditelor de angajament ar impune nu numai redistribuiri importante și modificări semnificative ale priorităților, ci și identificarea în comun de către instituții a eventualelor priorități negative și a economiilor posibile; îndeamnă cu insistență comisiile sale specializate să se angajeze temeinic în procesul de stabilire a unor priorități politice clare în toate domeniile de politică ale UE; subliniază totuși că, pentru aceasta, este necesară o flexibilitate bugetară mai mare și că revizuirea CFM (de exemplu, compensarea între rubricile actualului CFM) poate reprezenta o condiție necesară pentru capacitatea de funcționare a Uniunii, nu numai pentru a putea face față noilor provocări, ci și pentru a facilita procesul decizional în cadrul instituțiilor cu scopul de a alinia resursele bugetare la circumstanțele și prioritățile în continuă schimbare; subliniază că acest proces trebuie să fie complet transparent;
22. subliniază că întărirea anumitor politici de la nivelul UE și noile competențe acordate UE în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona ar trebui să presupună, logic, majorarea capacității financiare a UE, lucru care nu s-a întâmplat în 2011, primul an după intrarea în vigoare a acestui tratat; reamintește Consiliului și Comisiei declarația politică anexată la bugetul 2011, prin care Comisia se angaja să examineze posibilități de consolidare a domeniilor prioritare din Tratatul de la Lisabona și să evalueze în detaliu necesitățile în cadrul elaborării proiectului de buget pentru 2012; invită Comisia să dea curs declarației, de exemplu prin prezentarea de propuneri privind transformarea în programe multianuale a proiectelor-pilot sau a acțiunilor pregătitoare care au legătură cu Tratatul de la Lisabona și care s-au desfășurat cu succes;
23. consideră că abordarea aplicată de Comisie pentru a determina subvențiile acordate de la bugetul Uniunii agențiilor descentralizate ale UE este fiabilă și oferă stimulente adecvate; subliniază că alocările bugetare destinate agențiilor UE nu se limitează doar la cheltuieli administrative, ci contribuie la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 și a obiectivelor UE în general, potrivit deciziei autorității legislative; reafirmă necesitatea de a se examina cu atenție cererile pentru noi posturi prezentate în legătură cu atribuirea de noi sarcini; subliniază însă importanța unei finanțări adecvate pentru agențiile ale căror sarcini au fost sporite, astfel încât performanța acestora să nu fie afectată; solicită să fie instituită o abordare specifică pentru recrutarea personalului științific specializat cu experiență profesională, în special în cazurile în care posturile respective sunt finanțate exclusiv prin taxe, fiind astfel neutre în raport cu bugetul UE; sprijină activitatea desfășurată de grupul de lucru interinstituțional pentru viitorul agențiilor, instituit la începutul anului 2009, și așteaptă cu nerăbdare concluziile acestuia, în special cu privire la aspectele menționate mai sus;
Nivelul plăților, RAL și finanțarea bugetului UE
24. observă că nivelul plăților pentru 2012 va decurge direct din angajamentele juridice și politice din exercițiile precedente; consideră că o creștere comparativ cu bugetul 2011 este posibilă și conformă cu profilul general al plăților din perioada de programare 2007-2013 (a se vedea tabelele din anexă);
25. subliniază că este necesar să fie abordată de urgență chestiunea creșterii angajamentelor restante (RAL) la sfârșitul lui 2010 (194 de miliarde EUR, a se vedea tabelul din anexă); regretă atitudinea adoptată de Consiliu, care decide a priori asupra nivelului plăților, fără să țină seama de o evaluare precisă a nevoilor reale; subliniază faptul că nivelul RAL este deosebit de ridicat la rubrica 1b; consideră că opțiunea propusă de Consiliu de a reduce angajamentele bugetare ale UE pentru a reduce nivelul RAL nu este o soluție sustenabilă, deoarece acest lucru ar periclita realizarea obiectivelor și priorităților UE convenite anterior; subliniază, în acest sens, angajamentul Consiliului față de declarația comună cu Parlamentul referitoare la posibilitatea de a răspunde nevoilor de plată care apar în 2011 prin intermediul unui buget rectificativ;
26. subliniază că un anumit nivel al RAL este inevitabil în ceea ce privește implementarea programelor multianuale, iar existența unor angajamente restante impune prin definiție efectuarea plăților corespunzătoare; prin urmare, solicită să se mențină un raport ordonat între angajamente și plăți și declară că va face tot posibilul să reducă, în cursul procedurii bugetare, decalajul dintre creditele de angajament și de plată;
27. sprijină punctul de vedere al Consiliului potrivit căruia trebuie promovat un buget realist; solicită Comisiei să se asigure că proiectul de buget este elaborat pe baza acestui principiu; observă, cu toate acestea, că execuțiile anterioare, care s-au îmbunătățit în ultimii ani, nu constituie în unele cazuri indicatori foarte exacți ai necesităților pentru 2012, deoarece implementarea anumitor programe ar trebui să se accelereze în 2012, iar plățile necesare vor crește în consecință; sprijină apelul Consiliului către statele membre de a pune la dispoziție previziuni de implementare mai exacte, în special pentru a evita implementarea incompletă, și consideră că cel mai mare efort în acest sens ar trebui depus chiar de către statele membre, deoarece nivelul proiectului de buget propus de Comisie este determinat în principal de previziunile statelor membre (în special la rubrica 2) și de capacitatea lor de implementare; reamintește că statele membre gestionează, în colaborare cu Comisia, peste 80% din fondurile UE; le reamintește statelor membre responsabilitatea juridică ce le revine în ceea ce privește elaborarea și aplicarea normelor financiare aplicabile beneficiarilor de fonduri acordate de UE;
28. subliniază că, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, protecția intereselor financiare se află și în responsabilitatea statelor membre; subliniază constatările Curții de Conturi Europene, potrivit cărora sistemele de gestiune și control din unele state membre nu sunt pe deplin eficace; de asemenea, reamintește că unele sume cheltuite necorespunzător din fondurile structurale, în valoare de miliarde de euro, nu au fost încă recuperate; subliniază că actualul raport anual al DG REGIO nu poate confirma legalitatea și regularitatea cheltuielilor statelor membre, deoarece unele dintre acestea nu respectă obligația de a-și trimite rapoartele la timp; subliniază că, drept consecință a subfinanțării constante a bugetului UE de către statele membre, Parlamentul European va fi obligat să identifice priorități negative în rândul proiectelor UE și să reducă în consecință bugetul acestora;
29. este conștient de faptul că nivelul plăților executate în final în fiecare an presupune uneori un așa-zis „surplus” semnificativ comparativ cu nivelul plăților aprobat inițial de autoritatea bugetară, ceea ce înseamnă, așadar, că se reduc în consecință contribuțiile naționale ale statelor membre către bugetul UE, iar pozițiile bugetare ale statelor membre se îmbunătățesc; nu consideră că preocuparea Consiliului cu privire la nivelul și momentul realizării acestei „rambursări” este pertinentă pentru abordarea sensibilei probleme politice, care stă la baza acestui fenomen, privind finanțarea bugetului UE; în schimb, consideră că sumele necheltuite din anul „n” ar trebui reportate în următorul exercițiul bugetar „n+1” mai degrabă decât să fie deduse din calculul contribuțiilor naționale ale statelor membre; prin urmare, solicită insistent Comisiei să prezinte propuneri ambițioase privind instituirea unor resurse noi, cu adevărat proprii, pentru a pune la dispoziția Uniunii resurse financiare autonome și veritabile; insistă asupra faptului că noile resurse proprii ar trebui să fie bazate pe o evaluare cuprinzătoare a impactului și să vizeze găsirea de soluții pentru consolidarea competitivității și a creșterii economice a UE; solicită Consiliului să coopereze în mod constructiv în cadrul dezbaterii asupra unui sistem echitabil de noi resurse proprii pentru UE;
Cheltuielile administrative din secțiunea III a bugetului UE
30. ia act de scrisoarea din 3 februarie 2011 a comisarului pentru programare financiară și buget, în care se reafirmă angajamentul Comisiei de a nu majora numărul posturilor, precum și efortul depus de aceasta în vederea limitării creșterii nominale (comparativ cu 2011) a creditelor administrative de la rubrica 5; recunoaște totuși că, în timp ce competențele UE continuă să crească, această tendință ar putea să nu fie sustenabilă pe termen lung și ar putea avea un impact negativ asupra implementării rapide și eficace a acțiunilor UE;
31. invită Comisia să analizeze impactul pe termen lung al politicii sale de externalizare, precum și al politicii de angajare a tot mai mulți agenți contractuali, asupra calității și independenței funcției publice europene; subliniază că, deși această abordare generează economii în materie de salarii și pensii, ea duce la o situație în care tot mai mulți angajați ai Comisiei nu sunt incluși în schema de personal a acesteia; reamintește că nivelul salariilor și al pensiilor este determinat de acorduri obligatorii din punct de vedere juridic pe care Comisia trebuie să le respecte integral;
32. subliniază că, în cazul programelor multianuale, unele cheltuieli administrative specifice (inclusiv cele ale agențiilor executive) sunt incluse în bugetul global al programelor împreună cu așa-zisele „cheltuieli operaționale”; subliniază că practica recurentă a Consiliului de a reduce aceste linii bugetare în mod orizontal în vederea reduceri cheltuielilor administrative va duce inevitabil la modificarea întregii sume destinate acestor programe și aprobate prin procedura de codecizie, ceea ce riscă să afecteze rapiditatea și calitatea implementării lor;
o o o
33. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului și Curții de Conturi.
Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 24 martie 2011 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții din țările terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre și un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe teritoriul unui stat membru (COM(2007)0638 – C6-0470/2007 – 2007/0229(COD))
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2007)0638),
– având în vedere articolul 63 punctul (3) litera (a) și articolul 67 din Tratatul CE, în temeiul cărora a fost consultat de către Consiliu (C6-0470/2007),
– având în vedere poziția sa din 20 noiembrie 2008(1),
– având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu intitulată „Consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare” (COM(2009)0665),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) și articolul 79 alineatul (2) literele (a) și (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 9 iulie 2008(2),
– având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 18 iunie 2008(3),
– având în vedere articolul 55 şi articolul 56 alineatul (3) din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7–0265/2010),
1. adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 24 martie 2011 în vederea adoptării Directivei 2011/.../UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul unui stat membru și privind un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe teritoriul unui stat membru [amendamentul 122 dacă nu se indică altceva]
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară(6),
întrucât:
(1) În vederea creării treptate a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) prevede adoptarea de măsuri în materie de azil, imigrare și protecția drepturilor resortisanților țărilor terțe.
(2) Consiliul European a recunoscut, în cadrul reuniunii speciale de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, necesitatea armonizării legislațiilor interne care reglementează condițiile de admisie și de ședere a resortisanților țărilor terțe. În contextul respectiv, Consiliul European a afirmat, în special, că Uniunea ar trebui să asigure un tratament echitabil resortisanților țărilor terțe cu ședere legală pe teritoriul statelor membre și o politică de integrare mai susținută, al cărei obiectiv ar trebui să fie acordarea unor drepturi și obligații comparabile cu cele ale cetățenilor Uniunii. În consecință, Consiliul European a solicitat Consiliului să adopte de îndată instrumentele juridice pe baza propunerilor Comisiei. Necesitatea atingerii obiectivelor stabilite la Tampere a fost reafirmată în cadrul Programului de la Stockholm, adoptat de Consiliul European la 10 și 11 decembrie 2009(7).
(3) ▌Dispozițiile privind instituirea unei proceduri unice de solicitare care să conducă la eliberarea în cadrul unui singur act administrativ a unui titlu combinat care să includă atât permisul de ședere, cât și permisul de muncă, ar trebui să contribuie la simplificarea și armonizarea normelor ▌care se aplică în prezent în statele membre. O asemenea simplificare procedurală a fost deja introdusă de către o serie de state membre și a avut ca rezultat o procedură mai eficientă atât pentru migranți cât și pentru angajatori, și a permis simplificarea controalelor asupra legalității șederii și ocupării unui loc de muncă de către persoanele respective.
(4) Pentru a permite prima intrare pe teritoriul lor, statele membre ar trebui să poată elibera, în timp util, un permis unic sau o viză, aceasta din urmă în cazul în care eliberează asemenea permise exclusiv pe teritoriul lor.
(5) Ar trebui stabilit un set de norme care să reglementeze procedura de analizare a solicitărilor pentru un permis unic. Respectivele proceduri ar trebui să fie eficace și ușor de administrat, ținând seama de volumul normal de lucru al administrațiilor statelor membre,precum și transparente și echitabile, astfel încât să ofere un nivel adecvat de certitudine juridică persoanelor în cauză.
(6) Condițiile și criteriile pe baza cărora poate fi respinsă o solicitare pentru un permis unic ar trebui să fie obiective și stabilite de dreptul național, inclusiv obligația de a respecta principiul preferinței acordate cetăţenilor Uniunii, astfel cum este exprimat, în special, în dispozițiile relevante din Actele de aderare din 16 aprilie 2003 și 25 aprilie 2005. Orice decizie de respingere a unei astfel de solicitări ar trebui să fie justificată în mod corespunzător.
(7) Permisul unic ar trebui să fie eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire a unui model uniform de permis de ședere pentru resortisanții țărilor terțe(8), statelor membre având posibilitatea să introducă date suplimentare, în special cu privire la permisiunea ca o persoană să ocupe sau nu un loc de muncă. De asemenea, statele membre ar trebui să menționeze nu numai în cadrul permisului unic, ci în toate permisele de ședere eliberate – în vederea unui control mai eficace al migrației – datele privind permisiunea de a munci, indiferent de tipul de permis sau titlul de ședere pe baza căruia resortisantului țării terțe i s-a permis accesul pe teritoriul unui stat membru sau la piața forței de muncă a statului membru respectiv.
(8)Obligația statelor membre de a stabili dacă solicitarea privind un permis unic trebuie depusă de un resortisant al unei țări terțe sau de către angajatorul acestuia nu ar trebui să aducă atingere niciunei dispoziții conform căreia în procedură ar trebui să fie implicate ambele părți. Statele membre ar trebui să decidă dacă solicitarea privind un permis unic trebuie să fie depusă în statul membru de primire sau într-un stat terț. În cazul în care resortisantului unei țări terțe nu i se permite să depună o solicitare dintr-o țară terță, statele membre ar trebui să se asigure că solicitarea poate fi depusă de angajator în statul membru de primire.
(9)Dispozițiile prezentei directive privind permisele de ședere în alte scopuri decât ocuparea unui loc de muncă ar trebui să se aplice exclusiv formatului acestor permise și nu ar trebui să aducă atingere normelor naționale sau altor norme ale Uniunii cu privire la procedurile de admisie și procedurile de eliberare a acestor permise.
(10)Dispozițiile prezentei directive cu privire la procedura unică de solicitare și la permisul unic nu ar trebui să se aplice cu privire la vizele uniforme și pe termen lung.
(11)Termenul-limită pentru adoptarea unei decizii referitoare la o solicitare nu ar trebui să includă timpul necesar recunoașterii calificărilor profesionale și nici timpul necesar pentru eliberarea unei vize. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere procedurilor naționale privind recunoașterea diplomelor.
(12)Desemnarea autorității competente în temeiul prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere rolului și responsabilităților altor autorități și, dacă este cazul, ale partenerilor sociali, în ceea ce privește examinarea solicitării și luarea unei decizii cu privire la aceasta.
(13)Dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere competenței statelor membre să decidă cu privire la admisia resortisanților țărilor terțe, inclusiv cu privire la contingentele de admisie,în scopul ocupării unui loc de muncă.
(14) Resortisanților țărilor terțe care dețin un document de călătorie valabil și a un permis unic eliberat de un stat membru care aplică integral acquis-ul Schengen , ar trebui să li se permită accesul și libera circulație pe teritoriul statelor membre care aplică integral acquis-ul Schengen, pentru o perioadă de până la trei luni, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod Comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)(9) și articolul 21 din acquis-ul Schengen – Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 dintre Guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune ale acestora (Convenția de punere în aplicare a acquis-ului Schengen)(10).
(15) În absența unui drept al Uniunii, drepturile resortisanților țărilor terțe variază în funcție de naționalitatea acestora și de statele membre în care lucrează. ▌În vederea dezvoltării în continuare a unei politici coerente în domeniul imigrației, pentru a reduce discrepanța dintre drepturile cetățenilor Uniunii și cele ale resortisanților țărilor terțe care lucrează în mod legal, precum și pentru a completa acquis-ul existent în domeniul imigrației, ar trebui prevăzut un set de drepturi, în special cu menționarea domeniilor de politică în care egalitatea de tratament în raport cu proprii resortisanți este prevăzută pentru acei lucrători din țările terțe cărora li s-a permis accesul pe teritoriul unui stat membru, dar care nu au dobândit încă statutul de rezidenți pe termen lung. Scopul acestor dispoziții este de a se stabili condiții unitare minime în ansamblul Uniunii, de a recunoaște că resortisanții țărilor terțe care lucrează în mod legal pe teritoriul unui stat membru contribuie la creșterea economiei europene prin munca prestată și prin plata impozitelor, precum și de a oferi protecție împotriva concurenței neloiale dintre proprii resortisanți și resortisanții țărilor terțe, rezultată din eventuala exploatare a acestora din urmă. Termenului de „lucrător dintr-o țară terță”, astfel cum este definit în prezenta directivă, înseamnă, fără a aduce atingere interpretării conceptului de relație de muncă definit în alte acte ale Uniunii, orice resortisant al unei țări terțe care a fost admis pe teritoriul unui stat membru cu ședere legală și căruia i s-a acordat dreptul de muncă în temeiul dreptului intern sau al practicii naționale. [amendamentul 123]
(16) Toți resortisanții țărilor terțe cu ședere legală și care lucrează într-unul dintre statele membre, ar trebui să beneficieze de cel puțin același set comun de drepturi, sub forma egalității de tratament cu proprii resortisanți ai statului membru gazdă, indiferent de scopul inițial sau motivul pentru care au fost admiși pe teritoriul statului membru. Dreptul la egalitatea de tratament în domeniile specificate de prezenta directivă ar trebui garantate nu numai acelor resortisanți ai țărilor terțe care au fost admiși pe teritoriul unui stat membru pentru a ocupa un loc de muncă, dar și celor admiși pentru alte scopuri și cărora li s-a permis accesul la piața forței de muncă a respectivului stat membru, conform altor dispoziții ale dreptului intern sau al Uniunii, inclusiv persoanele admise în conformitate cu Directiva CE nr. 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei(11), cu Directiva 2004/114/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 privind condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat(12) sau cu Directiva 2005/71/CE a Consiliului din 12 octombrie 2005 privind o procedură specială de admisie a resortisanților țărilor terțe în scopul desfășurării unei activități de cercetare științifică(13).
(17) Resortisanții țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung în conformitate cu Directiva nr. 2003/109/CE a Consiliului(14) nu fac obiectul prezentei directive datorită statutului privilegiat al acestora și tipului special de permis de ședere - „rezident pe termen lung - CE”.
(18) Lucrătorii detașați resortisanți ai unei țări terțe nu fac obiectul prezentei directive. Acest lucru nu ar trebui să împiedice resortisanții țărilor terțe cu ședere legală și angajați legal într-un stat membru care sunt detașați într-un alt stat membru să beneficieze în continuare de același tratament ca și resortisanții statului membru de origine pe durata detașării lor în ceea ce privește condițiile de angajare care nu sunt afectate de aplicarea Directivei 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii(15) ▌. [amendamentele 122 şi 124]
(19) Resortisanții țărilor terțe care au fost admiși pe teritoriul unui stat membru pentru a ocupa un loc de muncă cu titlu sezonier ▌nu fac obiectul prezentei directive, dat fiind statutul temporar al acestora.
(20) Dreptul la egalitatea de tratament, în anumite domenii de politică, ar trebui strâns corelat cu șederea legală a resortisantului țării terțe și cu accesul oferit pe piața muncii unui stat membru, fapt consacrat de permisul unic care autorizează atât șederea cât și ocuparea unui loc de muncă, precum și de alte permise de ședere eliberate pentru alte scopuri, care conțin informații privind permisiunea de a munci.
(21)În sensul prezentei directive, condițiile de lucru includ cel puțin remunerarea, concedierea, sănătatea și siguranța la locul de muncă, timpul de lucru și concediul, luând în considerare acordurile colective în vigoare. [amendamentele 122 şi 125]
(22) Calificările profesionale dobândite de către resortisantul unei țări terțe în alte state membre ar trebui recunoscute în același mod ca pentru cetățenii Uniunii iar cele obținute într-o țară terță ar trebui luate în considerare în conformitate cu dispozițiile din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale(16). Dreptul lucrătorilor din țări terțe la egalitate de tratament în ceea ce privește recunoașterea diplomelor, certificatelor și a altor calificări profesionale, în conformitate cu procedurile naționale aplicabile, nu aduce atingere competenței statelor membre în ce privește admisia resortisanților țărilor terțe pe piețele forței de muncă ale acestora. [amendamentele 122 şi 126]
(23) Lucrătorii din țările terțe ▌ar trebui să beneficieze de un tratament egal în ceea ce privește securitatea socială. Ramurile securității sociale sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială(17). Dispozițiile prezentei directive privind egalitatea de tratament în domeniul securității sociale se aplică, de asemenea, lucrătorilor care sosesc într-un stat membru direct dintr-o țară terță. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să acorde lucrătorilor din țările terțe mai multe drepturi decât cele deja prevăzute de legislația Uniunii în vigoare în domeniul securității sociale pentru resortisanții țărilor terțe care au elemente cu caracter transfrontalier între statele membre. Mai mult, prezenta directivă nu ar trebui să acorde drepturi în legătură cu situații care nu intră în domeniul de aplicare a legislației Uniunii, cum ar fi în cazul membrilor de familie care au reședința într-o țară terță. Prezenta directivă acordă drepturi de ședere în orice stat membru doar în ceea ce privește membrii de familie care se alătură lucrătorului din țara terță pentru reîntregirea familiei, precum și drepturi pentru membrii de familie care au deja dreptul de ședere legală în statul membru în cauză împreună cu lucrătorul din țara terță.[amendamentele 122 şi 127]
(24)Dreptul Uniunii nu limitează competența statelor membre de a-și organiza propriile regimuri de securitate socială. În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii, dreptul intern al fiecărui stat membru ar trebui să stabilească condițiile în temeiul cărora sunt acordate prestațiile de securitate socială, precum și valoarea acestor prestații și perioada de timp pentru care sunt acordate. Cu toate acestea, atunci când își exercită această competență, statele membre ar trebui să respecte dreptul Uniunii. [amendamentele 122 şi 128]
(25)Statele membre ar trebui să asigure cel puțin egalitatea de tratament pentru resortisanții țărilor terțe care ocupă un loc de muncă sau care, după o perioadă în care au ocupat un loc de muncă, sunt înregistrați ca șomeri. Nicio restricție din prezenta directivă privind egalitatea de tratament în domeniul securității sociale nu ar trebui să aducă atingere drepturilor conferite în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1231/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de extindere a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 și a Regulamentului (CE) nr. 987/2009 la resortisanții țărilor terțe care nu fac obiectul regulamentelor respective exclusiv pe motive de cetățenie1.(18). [amendamentul 130]
(26)Egalitatea de tratament a lucrătorilor din țări terțe nu vizează măsurile din domeniul formării profesionale care sunt finanțate în cadrul unor sisteme de asistență socială. [amendamentele 122 şi 129]
(27) Având în vedere că obiectivele prezentei directive – și anume stabilirea unei proceduri unice de solicitare în vederea eliberării unui permis unic pentru ca resortisanții țărilor terțe să ocupe un loc de muncă pe teritoriul unui stat membru, precum și garantarea de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală într-un stat membru – nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre și, ca urmare, având în vedere anvergura și efectele acțiunii, ele pot fi mai bine realizate la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat de articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele în cauză.
(28) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în conformitate cu articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și reflectate în ▌.
(29)Prezenta directivă ar trebui aplicată fără a aduce atingere dispozițiilor mai favorabile cuprinse în dreptul Uniunii și în instrumentele internaționale.
(30) Statele membre ar trebui să pună în aplicare dispozițiile prezentei directive fără discriminare pe motive de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în special în conformitate cu Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă ori de origine etnică(19), precum cu Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă(20).
(31) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menționat, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentei directive, nu au obligații în temeiul acesteia și nu fac obiectul aplicării sale.
(32) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 22) privind poziția Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ
Capitolul I
Dispoziții generale
Articolul 1
Obiectul
Prezenta directivă stabilește:
(a)
o procedură unică de solicitare a eliberării unui permis unic de ședere pentru resortisanții țărilor terțe în scopul ocupării unui loc de muncă pe teritoriul unuia dintre statele membre, astfel încât să se simplifice procedurile de admisie a acestora și să se faciliteze controlul statutului acestora; și
(b)
un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe teritoriul unui stat membru, indiferent de scopul pentru care au fost admiși pe teritoriul statului membru respectiv, bazat pe egalitatea de tratament cu resortisanții statului membru respectiv.
Prezenta directivă nu aduce atingere competenței statelor membre în ceea ce privește admisia resortisanților țărilor terțe pe piețele forței de muncă ale acestora.
Articolul 2
Definiție
În sensul prezentei directive:
(a)
„resortisant al unei țări terțe” înseamnă orice persoană care nu este cetățean al Uniunii în sensul articolului 20 alineatul (1) din TFUE;
(b)
„lucrător dintr-o țară terță” înseamnă orice resortisant al unei țări terțe care a fost admis pe teritoriul unui stat membru, care are reședința legală în statul membru respectiv și căruia i s-a acordat dreptul la muncă în statul membru respectiv în temeiul dreptului intern sau al practicii naționale; [amendamentul 131]
(c)
„permis unic” înseamnă un permis de ședere eliberat de autoritățile unui stat membru care conferă unui resortisant dintr-o țară terță dreptul de ședere legală în statul membru respectiv în scopul ocupării unui loc de muncă;
(d)
„procedură unică de solicitare ” înseamnă orice procedură care conduce, în baza unei solicitări unice introduse de către un resortisant al unei țări terțe sau de către angajatorul acestuia sau al acesteia în vederea obținerii dreptului de ședere legală și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul unui stat membru, la adoptarea unei decizii cu privire la respectiva solicitare de permis unic ▌.
Articolul 3
Domeniul de aplicare
(1) Prezenta directivă se aplică:
(a)
resortisanților țărilor terțe care solicită șederea pe teritoriul unui stat membru în scopul ocupării unui loc de muncă ▌;
(b)
resortisanților țărilor terțe care au fost admiși într-un stat membru în alt scop decât cel al ocupării unui loc de muncă în temeiul dreptului național sau al Uniunii, cărora li se permite să lucreze și cărora li se eliberează un permis de ședere în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 și
(c)
resortisanților țărilor terțe care au fost admiși într-un stat membru în scopul ocupării unui loc de muncă în temeiul dreptului național sau al Uniunii.
(2) Prezenta directivă nu se aplică resortisanților țărilor terțe:
(a)
care sunt membri de familie ai unor cetățeni ai Uniunii care și-au exercitat ori își exercită dreptul de liberă circulație în interiorul Uniunii, în conformitate cu Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora(21);
(b)
care, împreună cu membrii familiilor lor și indiferent de cetățenia lor, beneficiază de drepturi în materie de liberă circulație echivalente cu cele ale cetățenilor Uniunii în temeiul acordurilor fie dintre Uniune și statele sale membre, fie dintre Uniune și o țară terță;
(c)
care sunt detașați;
(d)
care au solicitat admisia sau au fost admiși pe teritoriul unui stat membru ca persoane transferate în cadrul aceleiași societăți;
(e)
care au solicitat admisia sau au fost admiși pe teritoriul unui stat membru în calitate de lucrători sezonieri sau de persoane în regim „au pair”;
(f)
care beneficiază de o autorizație de ședere într-un stat membru în temeiul unei protecții temporare sau care au solicitat o autorizație de ședere pe teritoriul statului membru respectiv bazată pe același motiv și sunt în așteptarea unei decizii privind statutul lor;
(g)
care sunt beneficiari ai unei protecții internaționale în conformitate cu Directiva 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate(22) sau care au solicitat protecție internațională în temeiul directivei respective și a căror solicitare nu a făcut încă obiectul unei decizii definitive;
(h)
care sunt beneficiari ai protecției în conformitate cu dreptul național, cu obligațiile internaționale sau cu practica din statul membru sau au solicitat protecție în conformitate cu dreptul național, cu obligațiile internaționale sau cu practica statului membru și a căror solicitare nu a făcut încă obiectul unei decizii definitive;
▌
(i)
care sunt rezidenți pe termen lung în conformitate cu Directiva 2003/109/CE;
(j)
a căror îndepărtare a fost suspendată pentru motive de fapt sau de drept;
(k)
care au solicitat admisia sau au fost admiși pe teritoriul unui stat membru cu titlu de lucrători care desfășoară activități independente;
(l)
care au solicitat admisia sau au fost admiși ca navigatori pentru ocuparea unui loc de muncă sau pentru a lucra în orice calitate la bordul unei nave înregistrate într-un stat membru sau care navighează sub pavilionul unui stat membru.
(3)Statele membre pot decide să nu aplice capitolul al II-lea al prezentei directive resortisanților țărilor terțe care au fost fie autorizați să lucreze pe teritoriul unui stat membru pentru o durată maximă de șase luni, fie admiși în statul membru respectiv în scopul de a urma studii.
(4)Capitolul al II-lea al prezentei directive nu se aplică resortisanților țărilor terțe care sunt autorizați să lucreze pe baza unei vize.
Capitolul II
Procedura unică de solicitare și permisul unic
Articolul 4
Procedura unică de solicitare
(1) Solicitarea unui permis unic se prezintă în cadrul unei proceduri unice de solicitare. Statele membre stabilesc dacă solicitările de permis unic urmează a fi făcute de către resortisantul țării terțe sau de către angajatorul acestuia. Statele membre pot decide, de asemenea, să permită depunerea solicitării de către oricare dintre cele două părți. Dacă solicitarea trebuie depusă de către resortisantul țării terțe, statele membre autorizează depunerea solicitării de pe teritoriul unei țări terțe sau, dacă dreptul intern prevede această cerință, de pe teritoriul statului membru în care resortisantul este deja admis în mod legal.
(2) Statele membre analizează solicitarea și adoptă o decizie de acordare, modificare sau reînnoire a permisului unic, dacă solicitantul îndeplinește cerințele prevăzute de dreptul intern sau al Uniunii. Decizia de acordare, modificare sau reînnoire a permisului unic constituie un act administrativ unic, care combină permisul de ședere și permisul de muncă ▌.
(3)Procedura unică de solicitare nu aduce atingere procedurii de acordare a vizei care poate fi solicitată pentru intrarea inițială.
(4)Statele membre eliberează un permis unic, atunci când sunt întrunite condițiile necesare, pentru resortisanții țărilor terțe care solicită admisia și pentru resortisanții țărilor terțe deja admiși și care solicită reînnoirea sau modificarea permisului lor de ședere după intrarea în vigoare a dispozițiilor naționale de punere în aplicare.
Articolul 5
Autoritatea competentă
(1) Statele membre desemnează autoritatea competentă să primească solicitările și să elibereze permisul unic.
(2) Autoritatea competentă prelucrează solicitarea și adoptă o decizie legată de aceasta cât mai rapid posibil, dar nu mai târziu de trei luni de la data introducerii solicitării.
Termenul prevăzut la primul alineat poate fi prelungit în situații excepționale determinate de complexitatea examinării solicitării.
Consecințele rezultate ca urmare a neadoptării unei decizii în termenul prevăzut în prezentul articol se stabilesc în dreptul intern al statului membru în cauză.
(3) Autoritatea competentă comunică în scris decizia solicitantului, în conformitate cu procedurile de notificare prevăzute de dispozițiile corespunzătoare de drept intern.
(4) În cazul în care informațiile sau documentele care susțin solicitarea sunt incomplete în conformitate cu criteriile specificate în dreptul intern, autoritatea competentă notifică solicitantul în scris cu privire la informațiile sau documentele suplimentare necesare și poate stabili un termen rezonabil pentru furnizarea acestora. Termenul specificat la alineatul 2 se suspendă până la primirea de către autorități a informațiilor suplimentare necesare. În cazul în care nu au fost furnizate informațiile sau documentele suplimentare în termenul stabilit, solicitarea poate fi respinsă.
Articolul 6
Permisul unic
(1) Statele membre eliberează permisul unic pe baza modelului uniform prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 și cu menționarea informațiilor legate de acordarea permisiunii de a ocupa un loc de muncă în conformitate cu litera (a) punctul 7.5-9 din anexa la respectivul regulament.
(2) Atunci când eliberează permisul unic, statele membre nu eliberează niciun fel de permise suplimentare ▌ca dovadă a accesului acordat la piața forței de muncă.
Articolul 7
Permise de ședere eliberate pentru alte scopuri decât cel de a ocupa un loc de muncă
Atunci când eliberează permise de ședere în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002, statele membre:
(a)
menționează informațiile privind dreptul de a ocupa un loc de muncă, indiferent de tipul de permis şi
(b)
nu eliberează permise suplimentare ▌care să facă dovada autorizației de acces pe piața forței de muncă.
Articolul 8
Căi de atac
(1) Orice decizie prin care se respinge o solicitare, prin care se refuză modificarea sau reînnoirea, sau prin care se retrage permisul unic pe baza criteriilor prevăzute de dreptul intern sau al Uniunii, se motivează în mod corespunzător în cadrul unei notificări scrise.
(2) Orice decizie prin care se respinge o solicitare, prin care se refuză modificarea sau reînnoirea, sau prin care se retrage permisul unic poate fi contestată în statul membru în cauză, în conformitate cu dreptul intern. Notificarea scrisă menționează instanța sau autoritatea administrativă la care poate fi introdusă calea de atac și termenul pentru exercitarea căii de atac.
(3)O solicitare poate fi considerată inadmisibilă din motive legate de contingentele de admisie în ceea ce privește resortisanții țărilor terțe în căutarea unui loc de muncă și, prin urmare, prelucrarea acesteia nu este necesară.
Articolul 9
Accesul la informații
Statele membre furnizează, la cerere, informații corespunzătoare resortisantului țării terțe și viitorului angajator cu privire la ▌documentele ▌necesare pentru prezentarea unei solicitări complete.
Articolul 10
Taxe
Statele membre pot cere solicitanților să plătească o taxă ▌. După caz, statele membre impun o taxă pentru prelucrarea solicitărilor, în conformitate cu prezenta directivă. Nivelul taxelor este proporțional și poate fi bazat pe costul serviciilor efectiv furnizate pentru procesarea solicitărilor și eliberarea permiselor.
Articolul 11
Drepturile acordate în temeiul permisului unic
În cazul în care s-a eliberat un permis unic în temeiul dreptului intern, acesta acordă deținătorului, pe durata valabilității sale, cel puțin următoarele drepturi:
(a)
dreptul de intrare ▌și de ședere pe teritoriul statului membru care eliberează permisul unic, cu condiția ca deținătorul să îndeplinească toate condițiile de admisie în conformitate cu dreptul intern;
(b)
dreptul de acces liber la întreg teritoriul statului membru care a eliberat permisul unic, în limitele prevăzute de dreptul intern ▌;
(c)
dreptul de exercitare a activității profesionale specifice autorizate în baza permisului unic, în conformitate cu dreptul intern;
(d)
dreptul de a fi informat în legătură cu drepturile acordate de permisul unic în temeiul prezentei directive și/sau al dreptului intern.
Capitolul III
Dreptul la egalitatea de tratament
Articolul 12
Drepturi
(1) Lucrătorii din țările terțe menționați la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) beneficiază de egalitate de tratament în raport cu cetățenii statului membru în care își au reședința, în legătură cu următoarele:
(a)
condițiile de lucru, inclusiv în ceea ce privește remunerarea și concedierea, precum și în materie de sănătate și siguranță la locul de muncă;
(b)
libertatea de asociere, afiliere și apartenență la o organizație care reprezintă lucrătorii sau angajatorii sau la orice altă organizație ai cărei membri desfășoară o activitate specifică, inclusiv beneficiile pe care le oferă o asemenea organizație, fără a aduce atingere dispozițiilor naționale în materie de ordine și securitate publică;
(c)
educație și formare profesională;
(d)
recunoașterea diplomelor, certificatelor și a altor calificări profesionale, în conformitate cu procedurile naționale aplicabile;
(e)
ramurile securității sociale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 883/2004; [amendamentele 122 şi 132]
▌
(f)
beneficii fiscale, cu condiția ca lucrătorul să aibă domiciliul fiscal în statul membru în cauză; [amendamentele 122 şi 132]
(g)
accesul la bunuri si servicii și la bunurile și serviciile pentru populație, inclusiv la procedurile de obținere a locuințelor și la asistența și serviciile de consultanță acordate de serviciile de ocupare a forței de muncă, în conformitate cu dreptul intern Prezentul alineat nu aduce atingere libertății contractuale în conformitate cu dreptul intern și cu dreptul Uniunii. [amendamentul 134]
(2) Statele membre pot restrânge egalitatea de tratament cu propriii cetățeni:
(a)
în temeiul alineatului 1 litera (c):
–
prin limitarea aplicării acesteia la lucrătorii din țările terțe care au sau au avut un loc de muncă; [amendamentul 135]
–
prin excluderea lucrătorilor din țările terțe care au fost admiși pe teritoriul lor în conformitate cu Directiva 2004/114/CE;
–
prin excluderea burselor și împrumuturilor de studii și de întreținere sau a altor burse și împrumuturi;
–
prin stabilirea unor condiții prealabile specifice, inclusiv cunoașterea corespunzătoare a limbii și plata taxelor de studii, în conformitate cu dreptul intern, aferente accesului la studii universitare și post-liceale sau la formări profesionale care nu au legătură directă cu activitatea concretă desfășurată la locul de muncă;
▌[amendamentele 122 şi 136]
(b)
prin limitarea drepturilor acordate în temeiul alineatului 1 litera (e) lucrătorilor din țările terțe, dar fără restricționarea acestor drepturi pentru lucrătorii din țările terțe care au un loc de muncă sau care au avut un loc de muncă pe o perioadă de cel puțin 6 luni sau care sunt înregistrați drept șomeri.
De asemenea, statele membre pot decide ca alineatul 1 litera (e) cu privire la beneficii familiale să nu se aplice resortisanților țărilor terțe care au fost autorizați să lucreze pe teritoriul unui stat membru pentru o durată maximă de șase luni, resortisanților țărilor terțe care au fost admiși pentru studii sau resortisanților țărilor terțe care au drept de muncă pe baza unei vize;
▌[amendamentele 122 şi 137]
(c)
în temeiul alineatului 1 litera (f) privind beneficiile fiscale, prin limitarea aplicării acesteia la cazurile în care domiciliul înregistrat sau obișnuit al membrilor familiei unui lucrător dintr-o țară terță, pentru care acesta solicită beneficii, se află pe teritoriul statului membru respectiv;[amendamentele 122 şi 140]
(d)
݌n temeiul alineatului 1 litera (g):
–
prin limitarea aplicării acesteia la lucrătorii din țările terțe care au un loc de muncă;
–
prin limitarea accesului la locuințe.
(3)Dreptul la egalitate de tratament, astfel cum este prevăzut la alineatul (1), nu aduce atingere dreptului statului membru de a retrage sau de a refuza reînnoirea permisului de ședere eliberat în temeiul prezentei directive, a permisului de ședere eliberat în alte scopuri decât ocuparea unui loc de muncă sau a oricărei alte autorizații de ocupare a unui loc de muncă într-un stat membru.
(4)Lucrătorii din țările terțe care se mută într-o țară terță sau urmașii acestor lucrători care rezidă în țara terță și care beneficiază de drepturile lucrătorului respectiv primesc drepturi de pensie legală pentru limită de vârstă, invaliditate și deces, în funcție de locul de muncă anterior al lucrătorului respectiv și dobândite în conformitate cu dispozițiile de la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, în aceleași condiții și la același nivel ca resortisanții statelor membre în cauză atunci când se mută în aceeași țară terță.[amendamentul 141]
Articolul 13
Dispoziții mai favorabile
(1) Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor mai favorabile:
(a)
din legislația Uniunii, inclusiv din acordurile bilaterale și multilaterale încheiate între Uniune sau de Uniune și statele membre, pe de o parte, și una sau mai multe țări terțe, pe de altă parte;
(b)
din acordurile bilaterale sau multilaterale încheiate între unul sau mai multe state membre și una sau mai multe țări terțe.
(2) Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a adopta sau de a menține dispoziții mai favorabile pentru persoanele cărora li se aplică.
Capitolul IV
Dispoziții finale
Articolul 14
Informații destinate publicului larg
Fiecare stat membru pune periodic la dispoziția publicului o serie de informații actualizate cu regularitate privind condițiile de acces și de ședere a resortisanților țărilor terțe pe teritoriul său cu scopul de a ocupa un loc de muncă.
Articolul 15
Raportarea
(1) În mod periodic și pentru prima dată în cel mult …(23), Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la aplicarea prezentei directive în statele membre și propune, după caz, modificările pe care le consideră necesare.
(2) Anual și prima dată la 1 iulie...(24)*cel târziu, statele membre comunică Comisiei ▌datele statistice privind numărul de resortisanți ai țărilor terțe cărora li s-a acordat▌un permis unic pe durata anului calendaristic anterior, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind statisticile comunitare din domeniul migrației și protecției internaționale(25).
Articolul 16
Transpunerea
(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la …(26). Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor respective și un tabel de corespondență între dispozițiile respective și prezenta directivă.
Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 17
Intrare în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 18
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre, în conformitate cu tratatele.
Amendamentele Parlamentului European adoptate la 24 martie 2011 la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind drepturile consumatorilor (COM(2008)0614 – C6-0349/2008 – 2008/0196(COD))
Amendamentul 1 Propunere de directivă Considerentul 2
(2) Directivele respective au fost revizuite în funcție de experiența acumulată, în vederea simplificării și a actualizării normelor aplicabile, înlăturând neconcordanțele și lacunele nedorite din cadrul acestor norme. Revizuirea a demonstrat faptul că este adecvat să se înlocuiască cele patru directive cu prezenta directivă. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să prevadă norme standard privind aspectele comune și să renunțe la abordarea armonizării minime adoptată în directivele anterioare conform cărora statele membre puteau menține sau adopta norme mai stricte la nivel național.
(2) Directivele respective au fost revizuite în funcție de experiența acumulată, în vederea simplificării și a actualizării normelor aplicabile, înlăturând neconcordanțele și lacunele nedorite din cadrul acestor norme. Revizuirea a demonstrat faptul că este adecvat să se înlocuiască cele patru directive cu prezenta directivă. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să prevadă norme standard privind aspectele comune, permițând, în același timp, statelor membre să mențină sau să adopte norme la nivel național, în legătură cu anumite alte aspecte, oferind un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor.
Amendamentul 2 Propunere de directivă Considerentul 5
(5) Potențialul transfrontalier al vânzărilor la distanță, care ar trebui să fie unul dintre principalele rezultate concrete ale pieței interne, nu este utilizat de deplin de către consumatori. În comparație cu creșterea semnificativă din ultimii ani a vânzărilor naționale la distanță, creșterea vânzărilor transfrontaliere la distanță a fost limitată. Această discrepanță este remarcabilă în mod deosebit în cazul vânzărilor prin internet, pentru care există un potențial ridicat de creștere viitoare. Potențialul transfrontalier al contractelor negociate în afara spațiilor comerciale (vânzările directe) este restricționat de anumiți factori printre care diferitele norme naționale de protecție a consumatorilor impuse întreprinderilor cu activitate în acest sector. În comparație cu creșterea din ultimii ani a vânzărilor directe naționale, în mod special în sectorul serviciilor (de exemplu, al utilităților), numărul consumatorilor care utilizează acest mijloc pentru a efectua achiziții transfrontaliere a rămas scăzut. Ca răspuns la creșterea oportunităților de afaceri în multe state membre, întreprinderile mici și mijlocii (inclusiv întreprinzătorii individuali) sau agenții din cadrul societăților care efectuează vânzări directe ar trebui să fie tentați să caute oportunități de afaceri în alte state membre, în special în regiunile de frontieră. Prin urmare, armonizarea completă a informațiilor destinate consumatorilor și a drepturilor de retragere din contractele la distanță și cele negociate în afara spațiilor comerciale va contribui la o mai bună funcționare a pieței interne a bunurilor și serviciilor ce ajung direct de la producător la consumator.
(5) Potențialul transfrontalier al vânzărilor la distanță, care ar trebui să fie unul dintre principalele rezultate concrete ale pieței interne, nu este utilizat de deplin. În comparație cu creșterea semnificativă din ultimii ani a vânzărilor naționale la distanță, creșterea vânzărilor transfrontaliere la distanță a fost limitată. Această discrepanță este remarcabilă în mod deosebit în cazul vânzărilor prin internet, pentru care există un potențial ridicat de creștere viitoare. Potențialul transfrontalier al contractelor negociate în afara spațiilor comerciale (vânzările directe) este restricționat de anumiți factori printre care diferitele norme naționale de protecție a consumatorilor impuse întreprinderilor cu activitate în acest sector. În comparație cu creșterea din ultimii ani a vânzărilor directe naționale, în mod special în sectorul serviciilor (de exemplu, al utilităților), numărul consumatorilor care utilizează acest mijloc pentru a efectua achiziții transfrontaliere a rămas scăzut. Ca răspuns la creșterea oportunităților de afaceri în multe state membre, întreprinderile mici și mijlocii (inclusiv comercianții individuali) sau agenții din cadrul societăților care efectuează vânzări directe ar trebui să fie mai tentați să caute oportunități de afaceri în alte state membre, în special în regiunile de frontieră. Prin urmare, armonizarea completă a anumitor aspecte legate de informațiile destinate consumatorilor și de drepturile de retragere din contractele la distanță și din cele negociate în afara spațiilor comerciale va contribui la atingerea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și la o mai bună funcționare a pieței interne a bunurilor și serviciilor ce ajung direct de la producător la consumator.
Amendamentul 3 Propunere de directivă Considerentul 6
(6)Legislațiile statelor membre în materie de contracte cu consumatorii prezintă diferențe semnificative care pot genera denaturări grave ale concurenței și obstacole în calea bunei funcționări a pieței interne. Legislația comunitară actuală în materie de contracte cu consumatorii încheiate la distanță sau în afara spațiilor comerciale, precum și cea referitoare la bunurile de consum și garanții și legislația în materie de clauze contractuale abuzive stabilesc standarde minime de armonizare a legislației, permițând statelor membre să mențină sau să introducă măsuri mai stringente, care asigură un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor pe teritoriul acestora. În plus, multe aspecte sunt reglementate în mod neconsecvent în cuprinsul directivelor sau au fost lăsate nerezolvate. Aceste probleme au fost abordate în mod diferit de statele membre. În consecință, dispozițiile interne de punere în aplicare a directivelor privind legislația în materie de contracte cu consumatorii prezintă divergențe considerabile.
eliminat
Amendamentul 4 Propunere de directivă Considerentul 7
(7) Aceste divergențe creează bariere interne semnificative în cadrul pieței interne, care afectează întreprinderile și consumatorii. Acestea cresc costurile de conformare suportate de întreprinderile care doresc să înceapă să efectueze vânzări transfrontaliere de bunuri sau servicii. De asemenea, fragmentarea scade încrederea consumatorului în piața internă. Efectul negativ asupra încrederii consumatorului este sporit de nivelul inegal de protecție a consumatorilor asigurat în întreaga Comunitate. Această problemă este deosebit de acută având în vedere evoluția recentă a pieței.
(7) Anumite diferențe în legislația statelor membre în materie de contracte încheiate cu consumatorii, în special contracte la distanță sau contracte negociate în afara spațiului comercial, creează bariere interne semnificative în cadrul pieței interne, care afectează comercianții și consumatorii. Acestea cresc costurile de conformare suportate de comercianții care doresc să înceapă să efectueze vânzări transfrontaliere de bunuri sau servicii. De asemenea, fragmentarea disproporționată scade încrederea consumatorului în piața internă.
Amendamentul 5 Propunere de directivă Considerentul 8
(8) Armonizarea completă a unor aspecte cheie de reglementare va crește în mod semnificativ siguranța juridică, atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi. Atât consumatorii, cât și întreprinderile vor putea, astfel,să se sprijine pe un cadru de reglementare unic, bazat pe concepte juridice clar definite, care să reglementeze anumite aspecte ale contractelor încheiate între comercianți și consumatori în cadrul Comunității. Prin urmare, se vor elimina barierele care își au originea în fragmentarea normelor și se va realiza piața internă în acest domeniu. Aceste bariere pot fi eliminate numai prin stabilirea unor norme uniforme la nivel comunitar. În plus, consumatorii vor beneficia de un nivel comun ridicat de protecție în întreaga Comunitate.
(8) Cu excepția cazului în care se prevede altfel și în conformitate cu articolul 169 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, dispozițiile din prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să adopte sau să mențină măsuri mai stricte de drept intern care cresc nivelul de protecție a consumatorilor. Cu toate acestea, armonizarea completă a unor aspecte-cheie de reglementare este justificată pentru a garanta un cadru unic de reglementare pentru protecția consumatorilor și pentru a crește în mod semnificativ certitudinea juridică, atât pentru consumatori, cât și pentru comercianți în cazul tranzacțiilor transfrontaliere. În acest caz, atât consumatorii, cât și comercianții vor putea să se bazeze pe un cadru de reglementare unic, întemeiat pe concepte juridice clar definite, care să reglementeze anumite aspecte ale contractelor încheiate între comercianți și consumatori în întreaga Uniune. Astfel, consumatorii vor beneficia de un nivel comun ridicat de protecție în întreaga Uniune. În plus, prin instituirea unor norme uniforme la nivelul Uniunii, ar trebui să fie eliminate barierele care își au originea în fragmentarea disproporționată a normelor și ar trebui să se realizeze piața internă în acest domeniu.
Amendamentul 6 Propunere de directivă Considerentul 10a (nou)
(10a)Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice și în cazul îngrijirilor medicale, adică serviciilor medicale acordate de personalul medical pacienților pentru a evalua, a menține sau a restabili starea de sănătate a acestora.
Amendamentul 7 Propunere de directivă Considerentul 10b (nou)
(10b)Jocurile de noroc, inclusiv loteriile și pariurile, ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive, având în vedere caracterul foarte specific al acestor activități, motiv pentru care ar trebui ca statele membre să poată adopta alte măsuri, inclusiv mai stricte, de protecție a consumatorilor cu privire la astfel de activități.
Amendamentul 8 Propunere de directivă Considerentul 11
(11) Legislația comunitară actuală în materie de servicii financiare destinate consumatorilor conține numeroase norme privind protecția consumatorilor. Din acest motiv, dispozițiile din prezenta directivă reglementează contractele referitoare la serviciile financiare numai în măsura în care acest lucru este necesar în vederea eliminării lacunelor din cadrul reglementărilor.
(11) Legislația actuală a Uniunii legată, printre altele, de serviciile financiare sau de pachetele de servicii de călătorie destinate consumatorilor conține numeroase norme privind protecția consumatorilor. Din acest motiv, articolele 5-19 și articolul 23a din prezenta directivă nu ar trebui să se aplice în cazul contractelor privind servicii financiare, iar articolele 9-19 nu ar trebui să se aplice în cazul contractelor la distanță și contractelor negociate în afara spațiilor comerciale privind pachete de servicii de călătorie, fără a se aduce însă atingere altor dispoziții din legislația actuală a Uniunii. În ceea ce privește serviciile financiare, statele membre ar trebui să fie încurajate să se inspire din legislația actuală a Uniunii în acest domeniu atunci când elaborează legi în domenii care nu sunt reglementate la nivelul Uniunii într-un mod prin care să se asigure condiții de concurență echitabile pentru toți consumatorii și pentru toate contractele privind servicii financiare. Comisia ar trebui să urmărească completarea legislației Uniunii în domeniul serviciilor financiare pentru a elimina lacunele existente și pentru a proteja consumatorii în cadrul tuturor tipurilor de contract.
Amendamentul 9 Propunere de directivă Considerentul 11a (nou)
(11a)Articolele 9-19 din prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere aplicării dispozițiilor din legislația statelor membre referitoare la achiziționarea de bunuri imobile și la garanțiile asupra unor bunuri imobile sau la crearea sau transferul de drepturi in rem asupra unor bunuri imobile. Acest fapt include acordurile legate de astfel de acte juridice, precum vânzarea unor bunuri imobile care urmează să fie construite sau contractele de cumpărare în rate.
Amendamentul 10 Propunere de directivă Considerentul 11b (nou)
(11b)Deoarece nu este vorba de nicio situație dificilă din punct psihologic atunci când contractele, în conformitate cu dispozițiile statelor membre, sunt inițiate de un funcționar public, aceste contracte ar trebui excluse din domeniul de aplicare al articolelor 9-19 din prezenta directivă.
Amendamentul 11 Propunere de directivă Considerentul 11c (nou)
(11c)În sensul prezentei directive, contractele de leasing pentru autovehicule, în cazul cărora autovehiculele sunt returnate la sfârșitul contractului, ar trebui considerate servicii de închiriere a unor autovehicule.
Amendamentul 12 Propunere de directivă Considerentul 11d (nou)
(11d)Multe state membre au decis să aplice norme naționale de protecție a consumatorului în cazul altor entități, de exemplu în cazul organizațiilor neguvernamentale, al întreprinderilor nou-înființate, precum și în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, iar alte state membre ar putea dori să facă procedeze astfel. Ar trebui reamintit faptul că statele membre pot extinde domeniul de aplicare al normelor naționale adoptate în vederea aplicării prezentei directive la persoane fizice sau juridice care nu sunt consumatori în sensul prezentei directive.
Amendamentul 13 Propunere de directivă Considerentul 11e (nou)
(11e)Conținutul digital transmis către consumator într-un format digital, în cazul în care consumatorul obține posibilitatea de utilizare permanentă sau într-un mod similar cu deținerea fizică a unui bun, ar trebui să fie tratat ca bun în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor din prezenta directivă aplicabile contractelor de vânzare. Cu toate acestea, dreptul de retragere ar trebui să fie valabil doar până în momentul în care consumatorul decide să descarce conținutul digital respectiv.
Amendamentul 14 Propunere de directivă Considerentul 12
(12) Noua definiție a contractului la distanță ar trebui să se aplice în toate cazurile în care sunt încheiate contracte de vânzare și contracte de prestări de servicii prin utilizarea unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanță (cum ar fi comanda prin e-mail, internet, telefon sau fax). Astfel, se vor putea asigura condiții echitabile tuturor comercianților care efectuează vânzări la distanță. De asemenea, în acest mod ar trebui să se îmbunătățească nivelul de siguranță juridică în comparație cu definiția actuală care solicită administrarea de către comerciant, până la încheierea contractului, a unui regim organizat de vânzare la distanță.
(12) Noua definiție a contractului la distanță ar trebui să se aplice în toate cazurile în care sunt încheiate, între comerciant și consumator, contracte privind furnizarea unui produs sau prestarea unui serviciu în cadrul unui sistem organizat de vânzări sau de prestări de servicii la distanță și fără prezența fizică simultană a părților, prin utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanță (cum ar fi comanda prin e-mail, internetul, telefonul sau faxul). Paginilor web care oferă numai informații referitoare la comerciant, la bunurile și/sau serviciile oferite de acesta nu ar trebui să li se aplice definiția unui astfel de sistem organizat de vânzări sau de prestări de servicii la distanță, chiar dacă astfel de pagini web menționează unul sau mai multe mijloace de comunicare la distanță. Astfel, se vor putea asigura condiții echitabile tuturor comercianților care efectuează vânzări la distanță.
Amendamentul 15 Propunere de directivă Considerentul 13
(13) Condițiile specifice în care a fost făcută o comandă sau în care s-a negociat contractul nu ar trebui să fie relevante în cadrul definiției contractelor la distanță. În cazul în care comerciantul efectuează ocazional vânzări la distanță sau utilizează un regim organizat de vânzare la distanță administrat de o parte terță - cum ar fi o platformă on-line - acest fapt nu ar trebui să constituie un motiv de a-i priva pe consumatori de protecția la care au dreptul. În mod asemănător, o tranzacție negociată față în față de comerciant și de consumator în afara spațiului comercial ar trebui să reprezinte un contract la distanță, în cazul în care contractul a fost încheiat numai prin utilizarea unor mijloace de comunicare la distanță precum internet sau telefon. Pentru comercianți, o definiție mai simplă a contractului la distanță ar trebui să sporească gradul de siguranță juridică și să îi protejeze de concurența neloială.
(13) Condițiile specifice în care a fost făcută o comandă sau în care s-a negociat contractul nu ar trebui să fie relevante în cadrul definiției contractelor la distanță. În cazul în care comerciantul utilizează un regim organizat de vânzări sau de furnizare de servicii la distanță administrat de o parte terță - cum ar fi o platformă on-line - acest fapt nu ar trebui să constituie un motiv de a-i priva pe consumatori de protecția la care au dreptul. În mod asemănător, o tranzacție negociată față în față de comerciant și de consumator în afara spațiului comercial ar trebui să reprezinte un contract la distanță, în cazul în care contractul a fost încheiat numai prin utilizarea unor mijloace de comunicare la distanță precum internet sau telefon. Pentru comercianți, o definiție mai simplă a contractului la distanță ar trebui să sporească gradul de certitudine juridică și să îi protejeze de concurența neloială.
Amendamentul 16 Propunere de directivă Considerentul 14
(14) Un contract negociat în afara spațiului comercial ar trebui definit drept un contract încheiat în prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului, în afara spațiului comercial, de exemplu la domiciliul sau la locul de muncă al consumatorului. În afara spațiului comercial, consumatorii sunt supuși unei presiuni psihologice indiferent dacă au solicitat sau nu vizita din partea comerciantului. În plus, pentru a evita eludarea normelor în cazul tranzacțiilor efectuate în afara spațiilor comerciale, un contract negociat, de exemplu, la domiciliul consumatorului dar încheiat într-un magazin ar trebui să fie considerat drept contract negociat în afara spațiului comercial.
(14) Un contract negociat în afara spațiului comercial ar trebui definit drept un contract încheiat în prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului, în afara spațiului comercial, de exemplu la domiciliul sau la locul de muncă al consumatorului. În afara spațiului comercial, consumatorii se află temporar într-o situație specială, care se deosebește de experiența într-un magazin, de exemplu, din punct de vedere psihologic și în ceea ce privește posibilitățile de a compara produsele și prețurile, indiferent dacă aceștia au solicitat sau nu vizita comerciantului. În plus, pentru a evita eludarea normelor în cazul tranzacțiilor efectuate în afara spațiilor comerciale, un contract negociat, de exemplu, la domiciliul consumatorului dar încheiat într-un magazin ar trebui să fie considerat drept contract negociat în afara spațiului comercial numai în cazul în care principalele părți ale contractului au fost stabilite în timpul unei excursii, al unei activități de recreere sau al unei demonstrații de vânzări. Cu toate acestea, contractelor în temeiul cărora suma ce trebuie achitată de consumator nu depășește 40 EUR nu ar trebui să li se aplice cerințele referitoare la informații prevăzute în prezenta directivă, astfel încât, de exemplu, comercianții stradali, ale căror bunuri sunt furnizate imediat, să nu aibă obligații în plus referitoare la informații. Nici dreptul de retragere nu este necesar în astfel de cazuri, având în vedere că implicațiile unor asemenea contracte pot fi imediat înțelese. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă în continuare libertatea de a stabili o valoare mai scăzută și să fie încurajate în această direcție.
Amendamentul 17 Propunere de directivă Considerentul 15
(15) Spațiul comercial ar trebui să includă localurile, indiferent sub ce formă se prezintă acestea (de exemplu, magazine sau camioane) care sunt utilizate de comerciant drept loc permanent de desfășurare a activității comerciale. Tarabele din piață și standurile comerciale din târguri ar trebui considerate drept spații comerciale cu toate că pot fi utilizate numai temporar de comerciant. Alte localuri care sunt închiriate numai pentru perioade scurte de timp și în care comerciantul nu își desfășoară activitatea în mod constant (precum hotelurile, restaurantele, centrele de conferințe, sălile de cinema închiriate de comercianții care nu își desfășoară activitatea în mod constant în localurile respective) nu ar trebui să fie considerate drept spații comerciale. În mod asemănător, toate spațiile publice – inclusiv mijloacele de transport public sau localurile publice și locuințele particulare sau locurile de muncă – nu ar trebui să fie considerate drept spații comerciale.
(15) Spațiul comercial ar trebui să includă spațiile, indiferent sub ce formă se prezintă acestea (de exemplu, magazine, taxiuri sau camioane) care sunt utilizate de comerciant drept loc permanent de desfășurare a activității. Tarabele din piață ar trebui considerate drept spații comerciale cu toate că pot fi utilizate de comerciant în mod temporar sau regulat. Alte spații care sunt închiriate numai pentru perioade scurte de timp și în care comerciantul nu își desfășoară activitatea în mod constant (precum hotelurile, restaurantele, centrele de conferințe, sălile de cinema închiriate de comercianții care nu își desfășoară activitatea în mod constant în localurile respective) nu ar trebui să fie considerate drept spații comerciale. În mod asemănător, toate spațiile publice – inclusiv mijloacele de transport public sau localurile publice și locuințele particulare sau locurile de muncă – nu ar trebui să fie considerate drept spații comerciale.
Amendamentul 18 Propunere de directivă Considerentul 16
(16) Definiția suportului durabil ar trebui să includă în special documentele pe suport de hârtie, stick-urile de memorie USB, CD-ROM-urile, DVD-urile, cardurile de memorie și discul dur al computerului pe care se stochează mail-ul electronic sau un fișier în format pdf.
(16) Suporturile durabile ar trebui să includă în special documentele pe suport de hârtie, stick-urile de memorie USB, CD-ROM-urile, DVD-urile, cardurile de memorie sau hard disk-urile computerelor. Pentru a fi considerat un „suport durabil”, un mesaj electronic sau o pagină de internet ar trebui mai întâi să permită consumatorului să stocheze informații atât timp cât acesta consideră că este necesar pentru a-și proteja interesele în cadrul relației sale cu comerciantul. În al doilea rând, poșta electronică sau pagina web ar trebui să permită stocarea informațiilor în așa fel încât comerciantul să nu poată să le modifice în mod unilateral.
Amendamentul 19 Propunere de directivă Considerentul 17
(17) Consumatorii ar trebui să aibă dreptul de a primi informații înainte de încheierea contractului. Cu toate acestea, comercianții nu ar trebui să fie obligați de a furniza informații în cazul în care acestea reies în mod evident din context. De exemplu, în cazul unei tranzacții în cadrul spațiului comercial, principalele caracteristici ale unui produs, identitatea comerciantului și condițiile de livrare pot să reiasă în mod evident din context. În cazul tranzacțiilor la distanță sau în afara spațiului comercial, comerciantul ar trebui întotdeauna să furnizeze informațiile referitoare la condițiile de plată, livrare, executare și soluționare a reclamațiilor, în cazul în care acestea nu reies în mod evident din context.
(17) Consumatorilor ar trebui să li se ofere informații complete înainte de a încheia un contract negociat în spațiul comercial, un contract la distanță, un contract negociat în afara spațiului comercial sau de a accepta o ofertă de contract aferentă. Atunci când furnizează informațiile respective, comerciantul ar trebui să țină seama de nevoile specifice ale consumatorilor care prezintă o vulnerabilitate deosebită ca urmare a infirmității psihice, fizice sau psihologice a acestora, a vârstei sau a credulității lor, într-un mod pe care comerciantul îl poate prevedea în mod rezonabil. Cu toate acestea, faptul că se ține seama de astfel de nevoi specifice nu ar trebui să ducă la niveluri diferite de protecție a consumatorului.
Amendamentul 228 Propunere de directivă Considerentul 17a (nou)
(17a)Fără a aduce atingere excepției aplicate comerciantului de a furniza informațiile prevăzute la articolul 9 pe un suport durabil atunci când încheie contracte mixte în afara spațiilor comerciale care prevăd îndeplinirea imediată de către comerciant și consumator a obligațiilor contractuale care le revin, iar suma care trebuie plătită de consumator nu depășește 200 EUR, acesta trebuie totuși să dispună de informații detaliate furnizate de comerciant cu privire la punctele esențiale ale contractului, mai ales în ceea ce privește prețul, înainte de încheierea contractului.
Amendamentul 20 Propunere de directivă Considerentul 20
(20)Consumatorul ar trebui să știe dacă încheie contractul cu comerciantul sau cu un intermediar care acționează în numele altui consumator, deoarece în cazul al doilea consumatorul nu poate beneficia de protecție în temeiul prezentei directive. Prin urmare, intermediarul ar trebui să informeze consumatorul asupra acestui fapt și asupra consecințelor implicate. Noțiunea de intermediar nu ar trebui să includă platformele comerciale on-line care nu încheie contractele în numele sau în locul unei alte părți.
eliminat
Amendamentul 21 Propunere de directivă Considerentul 22
(22) Deoarece în cazul vânzărilor la distanță consumatorul nu are posibilitatea de a vedea bunul înainte de încheierea contractului, acesta ar trebui să aibă dreptul de a se retrage din contract, drept care i-ar permite să verifice natura și modul de funcționare a bunurilor.
(22) Deoarece în cazul vânzărilor la distanță consumatorul nu are posibilitatea de a vedea bunul înainte de încheierea contractului, acesta ar trebui să aibă dreptul de a se retrage din contract, astfel încât, până la expirarea perioadei de retragere, acesta să poată verifica natura, calitatea și modul de funcționare ale bunului. Un astfel de drept de retragere ar trebui acordat și în cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale.
Amendamentul 22 Propunere de directivă Considerentul 24
(24)Pentru a asigura siguranța juridică, este adecvat ca Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea normelor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor să se aplice la calcularea termenelor prevăzute de prezenta directivă. Prin urmare, toate termenele incluse în prezenta directivă ar trebui interpretate drept termene exprimate în zile calendaristice.
eliminat
Amendamentul 23 Propunere de directivă Considerentul 26
(26) În cazul în care consumatorul comandă mai mult de un bun de la același comerciant, acesta ar trebui să poată să-și exercite dreptul de retragere cu privire la fiecare dintre aceste bunuri. În cazul în care bunurile sunt livrate separat, perioada de retragere ar trebui să înceapă de la momentul în care consumatorul intră efectiv în posesia fiecăruia dintre bunurile comandate. În cazul în care un bun este livrat în loturi diferite sau sunt livrate separat piesele componente ale acestuia, perioada de retragere ar trebui să înceapă de la momentul în care consumatorul sau o parte terță indicată de acesta intră efectiv în posesia ultimului lot sau a ultimei părți componente.
(26) În cazul în care bunurile sunt furnizate în mai mult de o livrare, perioada de retragere ar trebui să înceapă din ziua în care consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul și indicată de consumator, intră efectiv în posesia primei livrări parțiale. În cazul în care un bun este livrat în loturi diferite sau sunt livrate separat piesele componente ale acestuia, perioada de retragere ar trebui să înceapă din ziua în care consumatorul intră efectiv în posesia ultimului lot sau a ultimei părți componente. În cazul în care consumatorul comandă mai multe bunuri printr-o singură comandă, dar acestea sunt livrate separat, perioada de retragere ar trebui să înceapă în momentul în care consumatorul intră în posesia ultimului bun.
Amendamentul 24 Propunere de directivă Considerentul 27
(27) În cazul în care comerciantul nu a informat consumatorul cu privire la dreptul de retragere înaintea încheierii contractului la distanță sau a contractului negociat în afara spațiului comercial, perioada de retragere ar trebui să fie prelungită. Cu toate acestea, pentru a asigura siguranța juridică de-a lungul timpului, ar trebui introdus un termen-limită de trei luni, cu condiția îndeplinirii de către comerciant a obligațiilor contractuale care îi revin. Ar trebui ca îndeplinirea de către comerciant a obligațiilor contractuale care îi revin să fie recunoscută atunci când acesta a livrat consumatorului bunurile sau când a încheiat furnizarea serviciilor comandate de consumator.
(27) În cazul în care comerciantul nu a informat consumatorul cu privire la dreptul de retragere înaintea încheierii contractului la distanță sau a contractului negociat în afara spațiului comercial, perioada de retragere ar trebui să fie prelungită. Cu toate acestea, pentru a asigura certitudinea juridică de-a lungul timpului, ar trebui introdus un termen-limită de un an. Cu toate acestea, statelor membre ar trebui să li se permită menținerea legislației naționale existente pentru a extinde termenul limită.
Amendamentul 229 Propunere de directivă Considerentul 28
(28) Diferențele privind modalitățile de exercitare a dreptului de retragere în statele membre au generat costuri suportate de întreprinderile care efectuează vânzări transfrontaliere. Introducerea unui formular standard de retragere armonizat care să fie utilizat de consumatori ar trebui să simplifice procesul de retragere și să asigure siguranța juridică. Din aceste motive, statele membre ar trebui să se abțină de la adăugarea unor cerințe de prezentare suplimentare referitoare la formularul comunitar standard, de exemplu cu privire la dimensiunea caracterelor tipărite pe acesta.
(28) Diferențele privind modalitățile de exercitare a dreptului de retragere în statele membre au generat costuri suportate de întreprinderile care efectuează vânzări transfrontaliere. Introducerea unui formular standard de retragere armonizat care să poată fi utilizat de consumatori ar trebui să simplifice procesul de retragere și să asigure siguranța juridică. Din aceste motive, statele membre ar trebui să se abțină de la adăugarea unor cerințe de prezentare suplimentare referitoare la formularul standard utilizat în cadrul Uniunii, de exemplu cu privire la dimensiunea caracterelor tipărite pe acesta. Totuși, consumatorul ar trebui să aibă dreptul de a se retrage alegând propria formulare, cu condiția ca aceasta să fie clară. Returnarea bunurilor, trimiterea unei scrisori sau un apel telefonic pot fi considerate ca îndeplinind aceste cerințe, însă obligația dovedirii retragerii în termenul prevăzut de prezenta directiva revine consumatorului. Din acest motiv, este în interesul acestuia din urmă să utilizeze un suport durabil atunci când comunică comerciantului retragerea sa.
Amendamentul 26 Propunere de directivă Considerentul 30
(30) În cazul retragerii, comerciantul ar trebui să ramburseze toate sumele primite ca plată de la consumator, inclusiv sumele aferente cheltuielilor suportate de comerciant pentru livrarea bunurilor către consumator.
(30) În cazul retragerii, comerciantul ar trebui să ramburseze toate sumele primite ca plată de la consumator, inclusiv sumele aferente cheltuielilor suportate de comerciant pentru livrarea bunurilor către consumator, cu excepția plăților pentru livrări expres efectuate la solicitarea explicită a consumatorului. Rambursarea ar trebui să se poată face prin orice metodă de plată, cu condiția ca aceasta să fie o metodă legală de plată în statul membru în care consumatorul o primește. Prin urmare, rambursarea nu are loc sub formă de cupoane sau de note de credit.
Amendamentul 230 Propunere de directivă Considerentul 32
(32) Pentru a evita rambursarea de către comerciant a unui consumator care nu a înapoiat bunurile, acesta din urmă ar trebui să înapoieze bunurile la cel mult paisprezece zile de la data informării comerciantului cu privire la decizia de retragere.
(32) Pentru a evita rambursarea de către comerciant a unui consumator care nu a înapoiat bunurile, acesta din urmă ar trebui să înapoieze bunurile la cel mult paisprezece zile de la data informării comerciantului cu privire la decizia de retragere. Totodată, comerciantului ar trebui să i se permită să ramburseze suma doar după ce consumatorul a furnizat dovezi că bunurile au fost înapoiate.
Amendamentul 231 Propunere de directivă Considerentul 33
(33) Anumite excepții de la dreptul de retragere ar trebui să fie prevăzute, de exemplu în cazurile în care dreptul la retragere ar fi inadecvat având în vedere natura produsului. Acest principiu se aplică, de exemplu, în cazul vinurilor furnizate, cu titlu speculativ, cu mult timp după încheierea contractului, valoarea vinului depinzând de fluctuațiile pieței (vin en primeur).
(33) Anumite excepții de la dreptul de retragere ar trebui să fie prevăzute, de exemplu în cazurile în care dreptul la retragere ar fi inadecvat având în vedere natura produsului și exercitarea dreptului de retragere ar dezavantaja în mod incorect comerciantul. Acest principiu se aplică alimentelor și a altor produse sensibile din punct de vedere sanitar sau perisabile, de exemplu, în cazul vinurilor furnizate, cu titlu speculativ, cu mult timp după încheierea contractului, valoarea vinului depinzând de fluctuațiile pieței (vin en primeur). Și anumite bunuri sau servicii al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piață, de exemplu produsele de bază sau combustibilii, ar trebui să fie excluse de la dreptul de retragere.
Amendamentul 28 Propunere de directivă Considerentul 34
(34) În plus, în cazul contractelor la distanță de prestări de servicii, pentru care furnizarea serviciului începe în cursul perioadei de retragere (de exemplu, fișierele de date descărcate de consumator în cursul perioadei respective), ar fi incorect să se permită consumatorului retragerea după ce serviciul a fost deja utilizat de acesta parțial sau în totalitate. Prin urmare, consumatorul ar trebui să nu beneficieze de dreptul de retragere atunci când furnizarea începe după ce acesta și-a exprimat în mod expres acordul.
(34) În plus, în cazul contractelor la distanță și al celor negociate în afara spațiului comercial de prestări de servicii, pentru care furnizarea serviciului începe în cursul perioadei de retragere (de exemplu, fișierele de date descărcate de consumator în cursul perioadei respective), ar fi incorect să se permită consumatorului retragerea după ce serviciul a fost deja utilizat de acesta parțial sau în totalitate. Prin urmare, consumatorul ar trebui să își piardă dreptul de retragere atunci când furnizarea începe după ce acesta și-a exprimat în mod expres acordul, cu condiția ca un astfel de acord să constituie un consimțământ avizat, adică cu condiția ca acesta să fi fost informat despre consecințele acestei decizii în ceea ce privește pierderea dreptului său de retragere.
Amendamentul 29 Propunere de directivă Considerentul 37
(37) Din motive de simplificare și siguranță juridică, dreptul de retragere ar trebui să se aplice tuturor tipurilor de contracte negociate în afara spațiilor comerciale, cu excepția unor condiții definite cu strictețe, care pot fi verificate cu ușurință. Prin urmare, nu ar trebui să se aplice dreptul de retragere în cazul reparațiilor urgente efectuate la domiciliul consumatorului și pentru care un astfel de drept ar fi incompatibil cu situația de urgență, precum și în cazul regimurilor de livrare la domiciliu aplicate de supermarketuri, care permit consumatorilor să aleagă produse alimentare, băuturi și alte bunuri de consum casnic prin intermediul site-ului internet al supermarketului și să le primească la domiciliu. Acestea sunt bunuri care nu sunt costisitoare și sunt achiziționate cu regularitate de consumatori pentru consumul zilnic al acestora sau pentru utilizarea cotidiană în locuință și ar trebui, prin urmare, să nu facă obiectul unui drept de retragere. Principalele dificultăți întâmpinate de consumatori și principala sursă de dispute cu comercianții se referă la livrarea de bunuri, inclusiv la livrarea bunurilor care sunt pierdute sau deteriorate pe parcursul transportării și la livrarea cu întârziere și parțială. Prin urmare, este adecvat să se clarifice și să se armonizeze normele naționale privind livrarea și transferul riscurilor.
(37) Din motive de simplificare și certitudine juridică, dreptul de retragere ar trebui să se aplice tuturor tipurilor de contracte la distanță și de contracte negociate în afara spațiilor comerciale, cu excepția unor condiții definite cu strictețe, care pot fi verificate cu ușurință.
Amendamentul 30 Propunere de directivă Considerentul 37a (nou)
(37a)Principalele dificultăți întâmpinate de consumatori și principala sursă de litigii cu comercianții se referă la livrarea de bunuri, inclusiv la livrarea bunurilor care sunt pierdute sau deteriorate în timpul transportării, precum și la livrarea cu întârziere sau parțială. Prin urmare, este oportun să se armonizeze normele naționale privind livrarea și transferul riscurilor.
Amendamentul 31 Propunere de directivă Considerentul 37b (nou)
(37b)În cazul în care comerciantul nu își îndeplinește obligația de a livra bunurile, consumatorul ar trebui să îi solicite acestuia, pe un suport durabil, să efectueze livrarea în termen de cel puțin șapte zile și să îi comunice intenția sa de a se retrage din contract în cazul în care livrarea nu are loc. Ar trebui să se considere că consumatorul s-a retras din contract dacă acesta nu a luat nicio măsură până când a expirat termenul. În cazul în care plata a fost efectuată de către consumator, acesta are dreptul la rambursarea plății în termen de șapte zile de la retragere, fără ca acest lucru să aducă atingere dreptului său de a solicita despăgubiri. Ar trebui ca statele membre să poată adopta sau menține dispoziții de drept intern pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor.
Amendamentul 32 Propunere de directivă Considerentul 38
(38) În contextul vânzărilor de bunuri de consum, livrarea acestora poate fi efectuată în diferite moduri. Numai o normă de la care se poate face derogare în mod liber va putea asigura flexibilitatea necesară pentru a ține cont de aceste variații. Consumatorii ar trebui să fie protejați împotriva oricărui risc de pierdere sau deteriorare a bunurilor pe parcursul transportului efectuat de comerciant sau comandat de acesta. Norma introdusă cu privire la transferul riscurilor nu ar trebui să se aplice în cazul în care consumatorul întârzie în mod nejustificat luarea în posesie a bunurilor (de exemplu, în cazul în care bunurile nu sunt ridicate de consumator de la oficiul poștal în termenul stabilit de acesta din urmă). În aceste condiții, consumatorul ar trebui să suporte riscul pierderii sau al deteriorării bunului după data de efectuare a livrării stabilită de comun acord cu comerciantul.
(38) În contextul vânzărilor de bunuri de consum, livrarea acestora poate fi efectuată în diferite moduri: imediat sau la o dată ulterioară. Dacă părțile nu cad de acord asupra unei anumite date de livrare a bunurilor, comerciantul ar trebui să livreze cât se poate de repede, dar în orice caz nu mai târziu de treizeci de zile de la data încheierii contractului. Consumatorii ar trebui să fie protejați împotriva oricărui risc de pierdere sau deteriorare a bunurilor pe parcursul transportului efectuat de comerciant sau comandat de acesta. Norma introdusă cu privire la transferul riscurilor nu ar trebui să se aplice în cazul în care consumatorul întârzie în mod nejustificat luarea în posesie a bunurilor (de exemplu, în cazul în care bunurile nu sunt ridicate de consumator de la oficiul poștal în termenul stabilit de acesta din urmă). În aceste condiții, consumatorul ar trebui să suporte riscul pierderii sau al deteriorării bunului după data de efectuare a livrării stabilită de comun acord cu comerciantul.
Amendamentul 33 Propunere de directivă Considerentul 38a (nou)
(38a)În numeroase tranzacții, consumatorii nu au la dispoziție suficiente metode de plată sau sunt taxați dacă refuză să utilizeze anumite metode de plată. Această situație ar trebui soluționată printr-o dispoziție care să oblige comerciantul să ofere consumatorului diferite metode de plată, iar în cazul contractelor la distanță acestea ar trebui să includă atât metode de plată electronice, cât și de altă natură. Un exemplu de sistem de plată care nu este de natură electronică ar fi imprimarea unei comenzi de pe site-ul comerciantului care să fie ulterior plătită în numerar la o bancă sau la orice punct de contact al comerciantului.
Amendamentul34 Propunere de directivă Considerentul 39
(39) Comerciantul ar trebui să fie responsabil față de consumator în cazul în care bunurile nu sunt conforme cu contractul. Bunurile ar trebui să fie considerate conforme cu contractul în cazul în care acestea îndeplinesc anumite condiții referitoare, în principal, la calitățile bunurilor. Calitatea și performanța la care consumatorii se pot aștepta, în mod rezonabil, vor depinde, printre altele, de starea bunului: nou sau uzat, precum și de durata preconizată de valabilitate a acestuia.
(39) Comerciantul ar trebui să fie responsabil față de consumator în cazul în care bunurile nu sunt conforme cu contractul. Bunurile ar trebui să fie considerate conforme cu contractul în cazul în care acestea îndeplinesc anumite condiții referitoare, în principal, la calitatea și cantitatea bunurilor. Calitatea și performanța la care consumatorii se pot aștepta, în mod rezonabil, vor depinde, printre altele, de starea bunului: nou sau uzat, precum și de durata preconizată de valabilitate a acestuia. Un bun este considerat a nu fi conform cu contractul în situația în care se livrează alt produs decât cel comandat sau în care cantitatea livrată este mai mică decât cea convenită.
Amendamentul35 Propunere de directivă Considerentul 40
(40) În cazul în care bunul nu este conform cu contractul, consumatorul ar trebui, în primul rând, să aibă posibilitatea de a solicita comerciantului să aleagă între repararea bunului sau înlocuirea acestuia, cu excepția cazului în care comerciantul dovedește că ambele soluții sunt ilegale, imposibil de realizat sau ar implica un efort disproporționat din partea comerciantului. Ar trebui să se stabilească în mod obiectiv efortul care trebuie să fie depus de comerciant, luându-se în calcul costurile suportate de acesta în cazul remedierii neconformităților, precum și valoarea bunurilor și gravitatea neconformităților constatate. Lipsa unor părți componente nu ar trebui să constituie un motiv valabil de justificare a neremedierii de către comerciant a neconformităților într-un termen de timp rezonabil sau fără un efort disproporționat.
(40) Consumatorul ar trebui să poată inițial solicita vânzătorului să repare bunul sau să îl înlocuiască, cu excepția cazului în care aceste soluții de remediere ar fi imposibile sau disproporționate. Ar trebui să se determine în mod obiectiv dacă o soluție de remediere este disproporționată sau nu. O soluție de remediere ar trebui considerată disproporționată în cazul în care implică, în comparație cu alte soluții, costuri absurde. Pentru a stabili dacă anumite costuri sunt absurde, costurile implicate de o soluție de remediere ar trebui să fie mult mai mari decât cele implicate de altă soluție.
Amendamentul 36 Propunere de directivă Considerentul 41
(41) Consumatorul nu ar trebui să suporte niciun cost de remediere a lipsei de conformitate, în special costul expedierii, al lucrărilor efectuate și al materialelor utilizate. De asemenea, consumatorul nu ar trebui să plătească comerciantului o compensație pentru utilizarea bunurilor defecte.
(41) Consumatorul nu ar trebui să suporte niciun cost de remediere a lipsei de conformitate, în special costul expedierii, al lucrărilor efectuate și al materialelor utilizate. De asemenea, consumatorul nu ar trebui să plătească comerciantului o compensație pentru utilizarea bunurilor defecte. Consumatorul ar trebui să aibă dreptul să ceară despăgubiri, în conformitate cu dispozițiile de drept intern în vigoare, pentru orice pierdere survenită din cauza lipsei de conformitate cu contractul de vânzare și neremediată de comerciant. Ar trebui să fie posibil ca aceste despăgubiri să includă despăgubiri de altă natură decât cea pecuniară, în cazul în care dreptul intern în vigoare prevede acest lucru.
Amendamentul37 Propunere de directivă Considerentul 42
(42) În cazul în care comerciantul fie a refuzat să remedieze, fie nu a reușit în repetate rânduri să remedieze neconformitățile constatate, consumatorul ar trebui să aibă dreptul de a alege în mod liber oricare dintre opțiunile disponibile de soluționare a situației. Refuzul comerciantului poate fi exprimat fie în mod explicit, fie implicit – și anume, nerăspunzând sau ignorând cererea consumatorului de a remedia neconformitățile constatate.
(42) Consumatorul ar trebui să aibă dreptul de a alege în mod liber oricare dintre opțiunile disponibile de soluționare a situației atunci când nu are dreptul să solicite repararea sau înlocuirea bunurilor. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a adopta sau de a menține dispoziții de drept intern referitoare la alegerea liberă a soluțiilor de remediere a situației în cazul unei lipse de conformitate pentru a asigura astfel un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor.
Amendamentul 38 Propunere de directivă Considerentul 42a (nou)
(42a)Ar trebui să se prevadă că, în anumite cazuri, comerciantul poate fi considerat răspunzător pentru lipsa de conformitate existentă la momentul transferării riscului către consumator, chiar dacă lipsa de conformitate este constatată abia ulterior.
Amendamentul 39 Propunere de directivă Considerentul 42b (nou)
(42b)În cazul în care comerciantul, în calitate de vânzător final, este responsabil față de consumator ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a producătorului, ar trebui să se asigure faptul că comerciantul, în calitate de vânzător final, poate solicita despăgubiri de la persoana sau persoanele responsabile din cadrul lanțului contractual. În acest sens, dispozițiile naționale ale statelor membre ar trebui să prevadă care este persoana responsabilă, precum și care sunt măsurile și procedurile relevante în cazul respectiv.
Amendamentul40 Propunere de directivă Considerentul 42c (nou)
(42c)Consumatorul ar trebui să beneficieze de o perioadă de garanție de doi ani în ceea ce privește lipsa de conformitate. Ar trebui să existe o prezumție relativă în avantajul consumatorului conform căreia orice lipsă de conformitate constatată în decurs de șase luni de la transferarea riscurilor exista deja la momentul transferării riscurilor. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a adopta sau de a menține dispoziții legale naționale referitoare la perioadele de garanție, perioada pentru inversarea sarcinii probei sau norme specifice privind lipsa conformității cu consecințe serioase constatată după expirarea perioadei de garanție, pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorului.
Amendamentul41 Propunere de directivă Considerentul 43
(43)Directiva 1999/44/CE a permis statelor membre să stabilească o perioadă de cel puțin două luni în cursul căreia consumatorul trebuia să informeze comerciantul cu privire la orice neconformitate constatată. Divergențele dintre legile de transpunere a directivei au creat bariere în calea comerțului. Prin urmare, este necesar să fie înlăturată această opțiune de reglementare și să se sporească gradul de siguranță juridică prin obligarea consumatorilor să informeze comerciantul cu privire la neconformitățile constatate în termen de două luni de la data detectării acestora.
eliminat
Amendamentul42 Propunere de directivă Considerentul 44
(44) Unii comercianți sau producători oferă consumatorilor garanții comerciale. Pentru a se asigura neinducerea în eroare a consumatorilor, garanțiile ar trebui să conțină anumite informații, printre care durata de valabilitate a acesteia, domeniul de aplicare teritorială, precum și o declarație că garanția nu aduce atingere drepturilor juridice ale consumatorului.
(44) Unii comercianți sau producători oferă consumatorilor garanții comerciale. Pentru a se asigura neinducerea în eroare a consumatorilor, garanțiile comerciale ar trebui să conțină anumite informații, printre care durata de valabilitate a acestora, domeniul de aplicare teritorială, precum și o declarație conform căreia garanția comercială nu aduce atingere drepturilor juridice ale consumatorului prevăzute de dispozițiile naționale în vigoare și de cele din prezenta directivă.
Amendamentul 43 Propunere de directivă Considerentul 45a (nou)
(45a)Aspectele de reglementare armonizate privesc numai contractele încheiate între comercianți și consumatori. Prin urmare, dispozițiile privind clauzele contractuale abuzive nu ar trebui să afecteze dreptul intern referitor la contractele de muncă, contractele privind drepturile de succesiune, contractele de drept familial și contractele privind înființarea și statutul societăților sau acordurile de parteneriat și condițiile de emitere a obligațiunilor.
Amendamentul 44 Propunere de directivă Considerentul 46
(46) Dispozițiile privind clauzele contractuale abuzive nu ar trebui să se aplice clauzelor contractuale care reflectă în mod direct sau indirect acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii ale statelor membre care sunt conforme cu legislația comunitară. În mod asemănător, clauzele care reflectă principiile sau dispozițiile din convențiile internaționale la care Comunitatea sau statele membre sunt părți, în special în domeniul transportului, nu ar trebui să facă obiectul testelor privind caracterul abuziv.
(46) Dispozițiile privind clauzele contractuale abuzive nu ar trebui să se aplice clauzelor contractuale care reflectă în mod direct sau indirect acte cu putere de lege, norme administrative sau dispoziții de politici publice ale statelor membre care sunt conforme cu dreptul Uniunii. În mod asemănător, clauzele contractuale ar trebui să reflecte principiile și dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Clauzele care reflectă principiile sau dispozițiile din convențiile internaționale la care Uniunea sau statele membre sunt părți, în special în domeniul transportului, nu ar trebui să facă obiectul testelor privind caracterul abuziv.
Amendamentul 45 Propunere de directivă Considerentul 47
(47) Contractele cu consumatorii ar trebui redactate într-un limbaj simplu, inteligibil și să fie lizibile. Pentru redactarea clauzelor contractuale, comercianții ar trebui să dispună de libertatea de a alege tipul de caractere utilizate și dimensiunea acestora. Consumatorul ar trebui să aibă posibilitatea de a citi clauzele contractuale înaintea încheierii contractului. Această posibilitate ar putea fi oferită consumatorului prin transmiterea clauzelor contractuale, la cerere (în cazul contractelor negociate în spațiile comerciale) sau prin punerea la dispoziție a acestora într-un alt mod (de exemplu, pe site-ul internet al comerciantului, în cazul contractelor la distanță), sau prin anexarea clauzelor contractuale standard la formularul de comandă (în cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale). Comerciantul ar trebui să solicite consimțământul explicit din partea consumatorului cu privire la orice altă plată suplimentară față de cea prin care se remunerează obligația contractuală principală a comerciantului. Deducerea consimțământului prin utilizarea unor sisteme de opțiuni predefinite, precum căsuțele bifate în prealabil de pe site-urile internet ar trebui să fie interzisă.
(47) Toate clauzele contractuale ar trebui redactate într-un mod clar și inteligibil. Dacă o clauză contractuală este sub formă scrisă, aceasta ar trebui să fie întotdeauna redactată într-un limbaj simplu și inteligibil. Pentru redactarea clauzelor contractuale, comercianții ar trebui să dispună de libertatea de a alege tipul de caractere utilizate și dimensiunea acestora. Consumatorul ar trebui să aibă posibilitatea de a citi clauzele contractuale înaintea încheierii contractului. Această posibilitate ar putea fi oferită consumatorului prin transmiterea clauzelor contractuale, la cerere (în cazul contractelor negociate în spațiile comerciale) sau prin punerea la dispoziție a acestora într-un alt mod (de exemplu, pe site-ul internet al comerciantului, în cazul contractelor la distanță) sau prin anexarea clauzelor contractuale standard la formularul de comandă (în cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale). Comerciantul ar trebui să solicite consimțământul explicit din partea consumatorului cu privire la orice altă plată suplimentară față de cea prin care se remunerează obligația contractuală principală a comerciantului. Deducerea consimțământului prin utilizarea unor sisteme de opțiuni predefinite, precum căsuțele bifate în prealabil de pe site-urile internet, ar trebui să fie interzisă.
Amendamentul 46 Propunere de directivă Considerentul 47a (nou)
(47a)Comercianții ar trebui să aibă libertatea de a alege modul în care sunt comunicate clauzele contractuale, de exemplu tipul sau dimensiunea fontului folosit atunci când se elaborează clauzele contractuale. Statele membre ar trebui să se abțină de la impunerea oricăror exigențe de prezentare, cu excepția celor care privesc persoanele cu dizabilități sau cu excepția cazurilor în care bunurile sau serviciile pot prezenta un risc special la adresa sănătății și a siguranței consumatorului sau ale unei persoane terțe. Statele membre pot, de asemenea, dori să impună cerințe suplimentare atunci când, din cauza unei complexități inerente contractelor pentru anumite bunuri sau servicii, există riscul apariției unui prejudiciu la adresa consumatorilor, inclusiv a unor probleme legate de concurența din sectorul respectiv.Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, în cazul contractelor privind serviciile financiare, gazul, energia electrică și apa, telecomunicațiile și bunurile imobile. Cu toate acestea, această dispoziție nu ar trebui să se aplice cerințelor formale naționale privind încheierea contractului sau altor cerințe formale, cum ar fi, de exemplu, limba de redactare a clauzelor, cerințele privind conținutul clauzelor sau formularea anumitor clauze contractuale pentru anumite sectoare. Prezenta directivă nu ar trebui să armonizeze cerințele lingvistice aplicabile contractelor încheiate cu consumatorii. Prin urmare, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce în dreptul lor intern cerințe lingvistice cu privire la clauzele contractuale.
Amendamentul 47 Propunere de directivă Considerentul 49
(49) În sensul prezentei directive, nici aprecierea caracterului abuziv al clauzelor care descriu obiectul principal al contractului și nici raportul calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate nu ar trebui evaluate în cazul în care clauzele respective nu îndeplinesc cerințele în materie de transparență. Cu toate acestea, obiectul principal al contractului și raportul calitate/preț ar trebui luate în considerare în evaluarea caracterului abuziv al clauzelor. De exemplu, în cazul contractelor de asigurări, clauzele care definesc sau delimitează în mod clar riscul asigurat și răspunderea asiguratorului nu ar trebui să se supună unei astfel de evaluări, deoarece aceste restricții sunt luate în considerare la calcularea primei plătite de către consumator.
(49) În sensul prezentei directive, nici caracterul abuziv al clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici raportul calitate-preț al bunurilor sau serviciilor furnizate nu ar trebui evaluate, cu excepția cazului în care clauzele respective nu îndeplinesc cerințele în materie de transparență. Cu toate acestea, obiectul principal al contractului și raportul calitate-preț ar trebui luate în considerare în evaluarea caracterului abuziv al altor clauze. De exemplu, în cazul contractelor de asigurări, clauzele care definesc sau delimitează în mod clar riscul asigurat și răspunderea asiguratorului nu ar trebui să se supună unei astfel de evaluări, deoarece aceste restricții sunt luate în considerare la calcularea primei plătite de către consumator. Această excludere nu se aplică remunerației prevăzute pentru comerciant și provenite din taxele auxiliare sau contingente stabilite în contract, inclusiv comisioane sau taxe pentru încălcarea oricăreia dintre clauzele contractuale, care ar trebui să fie pe deplin supuse testului de echitate.
Amendamentul 48 Propunere de directivă Considerentul 50
(50) Pentru a asigura siguranța juridică și a îmbunătăți funcționarea pieței interne, directiva ar trebui să conțină două liste de clauze abuzive. Anexa II cuprinde o listă de clauze care ar trebui să fie considerate abuzive în orice situație. Anexa III cuprinde o listă de clauze care ar trebui să fie considerate abuzive în cazul în care comerciantul nu poate demonstra contrariul. Aceste liste ar trebui să se aplice în toate statele membre.
(50) Pentru a asigura certitudinea juridică și a îmbunătăți funcționarea pieței interne, directiva ar trebui să conțină două liste neexhaustive de clauze abuzive. Anexa II cuprinde o listă de clauze care ar trebui să fie considerate abuzive în orice situație. Anexa III cuprinde o listă de clauze care ar trebui să fie considerate abuzive, cu excepția cazului în care comerciantul demonstrează contrariul.
Amendamentul49 Propunere de directivă Considerentul 51
(51)Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei.
eliminat
Amendamentul50 Propunere de directivă Considerentul 52
(52)În mod special, Comisia ar trebui să aibă dreptul de a modifica anexele II și III cu privire la clauzele contractuale care sunt considerate sau presupuse a fi abuzive. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elementele neesențiale ale prezentei directive, acestea ar trebui să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
eliminat
Amendamentul51 Propunere de directivă Considerentul 53
(53)Prerogativele Comisiei de modificare a anexelor II și III ar trebui să fie utilizate pentru a asigura punerea în aplicare coerentă a normelor privind clauzele abuzive prin suplimentarea anexelor respective cu clauze contractuale care ar trebui să fie considerate abuzive în toate cazurile sau care ar trebui să fie considerate abuzive în cazul în care comerciantul nu poate demonstra contrariul.
eliminat
Amendamentul 52 Propunere de directivă Considerentul 55a (nou)
(55a)Statele membre ar trebui să se asigure că autoritățile lor naționale cooperează suficient cu rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (CEC) pentru a putea acționa în cazurile cu caracter transfrontalier, mai ales cu privire la solicitările pendinte la aceste CEC.
Amendamentul 53 Propunere de directivă Considerentul 60
(60) Comisia Europeană va determina mijlocul cel mai adecvat pentru a garanta că toți consumatorii sunt informați cu privire la drepturile lor la punctul de vânzare.
(60) Comisia Europeană, în urma consultării cu statele membre și cu părțile interesate, va determina mijlocul cel mai adecvat pentru a garanta că toți consumatorii și toți comercianții sunt informați cu privire la drepturile lor la punctul de vânzare. Comisia ar trebui să utilizeze în special mijloacele furnizate de instrumentele tehnologiei informației și comunicațiilor și de mijloacele publice de informare în masă.
Amendamentul54 Propunere de directivă Considerentul 61a (nou)
(61a)Ar trebui prevăzut un proces de evaluare reciprocă în cadrul căruia, în perioada de transpunere a prezentei directive, statele membre ar trebui mai întâi să efectueze o examinare a legislației lor pentru a stabili ce dispoziții mai stricte, compatibile cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, trebuie menținute sau adoptate în sistemul lor juridic național pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor. Până la sfârșitul perioadei de transpunere a prezentei directive, statele membre ar trebui să întocmească un raport privind rezultatele examinării. Comisia ar trebui să transmită fiecare raport tuturor celorlalte state membre și părți interesate. Statele membre și Parlamentul European și-ar putea prezenta apoi observațiile cu privire la aceste rapoarte în termen de șase luni. În termen de cel mult un an de la expirarea perioadei de transpunere a prezentei directive, iar apoi o dată la trei ani, Comisia ar trebui să întocmească un raport de sinteză care să fie însoțit, după caz, de propuneri legislative. Dacă este necesar, Comisia ar putea să sprijine statele membre la elaborarea unei metodologii comune.
Amendamentul55 Propunere de directivă Considerentul 61b (nou)
(61b)Pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în toate statele membre, persoanele și organizațiile care au un interes legitim față de protecția consumatorilor ar trebui încurajate să comunice statelor membre și Comisiei evaluările lor și să facă recomandări fără caracter obligatoriu astfel încât să se poată ține seama de acestea în cadrul revizuirii prezentei directive.
Amendamentul56 Propunere de directivă Considerentul 63
(63)În cazul în care se identifică bariere în calea pieței interne, este adecvat să se revizuiască prezenta directivă. Revizuirea ar putea duce la o propunere din partea Comisiei de modificare a prezentei directive, ceea ce poate implica modificări ale altor documente legislative în materie de protecție a consumatorilor care să reflecte angajamentul asumat de Comisie în cadrul strategiei sale pentru politica față de consumatori de a revizui acquis-ul pentru a realiza un nivel comun ridicat de protecție a consumatorilor.
eliminat
Amendamentul 57 Propunere de directivă Articolul 1
Obiectivul prezentei directive este de a contribui la buna funcționare a pieței interne și de a realiza un nivel ridicat de protecție a consumatorilor prin apropierea anumitor aspecte ale actelor cu putere de lege și ale actelor administrative ale statelor membre privind contractele dintre consumatori și comercianți.
Obiectivul prezentei directive este de a realiza un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și de a contribui la buna funcționare a pieței interne prin apropierea anumitor aspecte ale actelor cu putere de lege, ale reglementărilor și ale actelor administrative ale statelor membre privind contractele dintre consumatori și comercianți.
Amendamentul 59 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 1
(1) „consumator” înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale comerciale, industriale, artizanale sau profesionale;
1. „consumator” înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în principal în afara activității sale comerciale, industriale, artizanale sau profesionale.
Statele membre pot menține sau extinde domeniul de aplicare al prezentei directive la persoane juridice sau fizice care nu sunt „consumatori” în sensul prezentei directive;
Amendamentul60 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 2
(2) „comerciant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care acționează, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, în scopuri care se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau profesională și orice persoană care acționează în numele sau pe seama unui comerciant;
2. „comerciant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă privată sau publică, care acționează în scopuri legate de activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau profesională și orice persoană care acționează în numele unui comerciant în ceea ce privește contractele reglementate de prezenta directivă;
Amendamentul61 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 2a (nou)
2a. „bunuri” înseamnă orice obiect mobil corporal sau orice obiect necorporal care poate fi folosit într-un mod echivalent cu deținerea efectivă, cu excepția bunurilor vândute prin executare sau în alt mod, prin autoritatea legii; apa, gazul și energia electrică sunt considerate „bunuri” în sensul prezentei directive atunci când acestea sunt oferite spre vânzare în volum limitat sau într-o cantitate fixă;
Amendamentul62 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 2b (nou)
2b. „produs realizat conform specificațiilor consumatorului” înseamnă orice produs care nu este prefabricat și care este realizat pe baza unei opțiuni sau a unei decizii individuale a consumatorului;
Amendamentul63 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 3
(3) „contract de vânzare” înseamnă orice contract încheiat pentru vânzarea de bunuri de către comerciant către consumator, inclusiv orice contract cu scop mixt care are drept obiect atât bunuri, cât și servicii;
eliminat
Amendamentul64 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 4
(4) „bunuri” înseamnă orice obiect mobil corporal, cu excepția:
eliminat
(a) bunurilor vândute prin executare sau în alt mod, prin autoritatea legii,
(b) apei și gazului, atunci când acestea nu sunt oferite spre vânzare în volum limitat sau cantitate fixată,
(c) electricității;
Amendamentul65 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 5
(5) „contract de prestări de servicii” înseamnă orice contract, altul decât un contract de vânzare, prin care este furnizat un serviciu de către comerciant către consumator;
5. „serviciu” înseamnă orice activitate sau orice alt serviciu de orice fel prestat de comerciant în favoarea consumatorului în schimbul unei remunerații;
Amendamentul 66 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 5a (nou)
5a. „contract de vânzare” înseamnă orice contract prin care un comerciant transferă dreptul de proprietate asupra unui bun în favoarea unui consumator, în conformitate cu prevederile legale naționale în vigoare, sau se obligă să transfere acest drept, iar consumatorul se obligă să plătească prețul convenit; contractele de furnizare de bunuri care urmează a fi fabricate sau produse sunt, de asemenea, considerate contracte de vânzare în sensul prezentei directive;
Amendamentul67 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 5b (nou)
5b. „contract cu scop mixt” înseamnă un contract ce include atât aspecte privind prestarea de servicii, cât și aspecte privind furnizarea unor bunuri;
Amendamentul68 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 6
(6) „contract la distanță” înseamnă orice contract de vânzare sau contract de prestări de servicii în vederea încheierii căruia comerciantul utilizează exclusiv unul sau mai multe mijloace de comunicare la distanță;
6. „contract la distanță” înseamnă orice contract încheiat între un comerciant și un consumator referitor la furnizarea unui produs sau la prestarea unui serviciu, care are loc în cadrul unui sistem organizat de vânzări sau de prestări de servicii la distanță și la încheierea căruia comerciantul și consumatorul nu sunt prezenți fizic simultan, ci utilizează exclusiv unul sau mai multe mijloace de comunicare la distanță;
Amendamentul69 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 7
(7) „mijloc de comunicare la distanță” înseamnă orice mijloc care, fără prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului, poate fi utilizat pentru încheierea unui contract între aceste părți;
eliminat
Amendamentul70 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 8
(8) „contract negociat în afara spațiului comercial” înseamnă:
8. „contract negociat în afara spațiului comercial” înseamnă orice contract încheiat între un comerciant și un consumator referitor la furnizarea unui bun sau la prestarea unui serviciu:
(a) orice contract de vânzare sau contract de prestări de servicii care este încheiat în afara spațiului comercial, în prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului sau orice contract de vânzare sau contract de prestări de servicii pentru care consumatorul a făcut o comandă în aceleași circumstanțe, sau
(a) care este încheiat în afara spațiului comercial, în prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului sau
(aa) pentru care consumatorul a făcut o ofertă, în prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului, în afara spațiului comercial sau
(b) orice contract de vânzare sau contract de prestări de servicii încheiat în spațiul comercial, dar negociat în afara spațiului comercial, în prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului.
(b) ale cărui componente principale au fost stabilite în timpul unei excursii, al unei activități de recreere sau al unei demonstrații de vânzări organizate de comerciant în afara spațiului comercial, în prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului, scopul unei astfel de excursii, activități de recreere sau demonstrații de vânzare fiind acela de a încheia ulterior un contract în cadrul spațiului comercial;
Amendamentul 71 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 9 – litera b
(b) tarabele din piață și standurile comerciale din târguri în care comerciantul își desfășoară activitatea în mod regulat sau temporar;
(b) tarabele din piață în care comerciantul își desfășoară activitatea în mod regulat sau temporar;
Amendamentul72 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 12
(12) „produs” înseamnă orice bun sau serviciu, inclusiv bunuri imobile, drepturi și obligații;
eliminat
Amendamentul73 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 14
(14) „diligență profesională” înseamnă nivelul de competență specializată și de considerație pe care un comerciant poate să îl exercite în mod rezonabil față de consumatori, în conformitate cu practica comercială loială și/sau principiul general al bunei credințe în domeniul de activitate al comerciantului;
eliminat
Amendamentul74 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 15
(15) „licitație” înseamnă metoda de vânzare prin care comerciantul oferă bunurile sau serviciile prin intermediul unei proceduri de licitare concurențială care poate include utilizarea mijloacelor de comunicare la distanță și în care bunurile sau serviciile sunt achiziționate de ofertantul care prezintă oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar. Nu este considerată drept licitație o tranzacție încheiată pe baza unei oferte de preț fixă, chiar dacă i se oferă consumatorului opțiunea de a încheia tranzacția printr-o procedură de licitație.
eliminat
Amendamentul75 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 16
(16) „licitație publică” înseamnă metoda de vânzare prin care comerciantul oferă bunuri consumatorilor, care participă sau au posibilitatea de a participa în persoană la licitație, prin intermediul unei proceduri de licitare concurențială condusă de un adjudecător și în care bunurile sunt achiziționate de ofertantul care prezintă oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar.
16. „licitație publică” înseamnă metoda de vânzare prin care comerciantul oferă consumatorilor, cu prilejul unei manifestări la care este posibilă prezența fizică a publicului, un produs sau un serviciu prin intermediul unei proceduri de licitare transparente și concurențiale conduse de o parte terță (adjudecătorul) care, din motive pecuniare, acționează ca reprezentant al comerciantului; într-o licitație cu prețuri în creștere, bunul sau serviciul este vândut consumatorului sau persoanei care acționează în numele acestuia care oferă prețul cel mai mare; într-o licitație cu prețuri în descreștere, bunul sau serviciul este vândut primului consumator sau primei persoane care acționează în numele acestuia care este imediat de acord să achiziționeze bunul sau serviciul la prețul solicitat;
Amendamentul 76 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 17
(17) „producător” înseamnă fabricantul bunurilor, importatorul bunurilor pe teritoriul Comunității sau orice persoană care se prezintă ca un producător aplicându-și numele, marca sau alt semn distinctiv pe bunurile în cauză;
17. „producător” înseamnă fabricantul bunurilor, importatorul bunurilor pe teritoriul Uniunii sau orice persoană care se prezintă ca un producător aplicându-și numele, marca sau alt semn distinctiv pe bunurile în cauză;
Amendamentul77 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 18
(18) „garanție comercială” înseamnă orice angajament din partea comerciantului sau a producătorului („garantul”) față de consumator de a rambursa prețul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreține bunurile în orice mod, în cazul în care acestea nu corespund specificațiilor din certificatul de garanție sau din reclama relevantă disponibilă la momentul sau înaintea încheierii contractului;
18. „garanție comercială” înseamnă orice angajament din partea comerciantului sau a producătorului („garantul”) față de consumator, în plus față de obligațiile legale referitoare la garanția de conformitate, de a rambursa prețul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreține bunurile în orice mod, în cazul în care acestea nu corespund specificațiilor sau oricărei alte cerințe care nu este legată de conformitate din certificatul de garanție sau din reclama relevantă disponibilă la momentul sau înaintea încheierii contractului;
Amendamentul78 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 19
(19) „intermediar” înseamnă un comerciant care încheie contractul în numele sau pe seama consumatorului;
eliminat
Amendamentul79 Propunere de directivă Articolul 2 – punctul 20
(20) „contract auxiliar” înseamnă un contract prin care consumatorul obține bunurile sau serviciile care fac obiectul unui contract la distanță sau al unui contract negociat în afara spațiului comercial, iar aceste bunuri sau servicii sunt furnizate de comerciant sau de o parte terță pe baza unui acord între partea terță respectivă și comerciant.
20. „contract conex” înseamnă orice contract privind furnizarea unui bun sau prestarea unui serviciu:
(a) care formează, din punct de vedere obiectiv, o unitate comercială cu un contract la distanță sau cu un contract negociat în afara spațiului comercial, precum și
(b) în cazul în care bunurile sunt furnizate sau serviciile sunt prestate de comerciant sau de o parte terță, pe baza unei înțelegeri încheiate între acel terț și comerciant.
Se consideră că există o unitate comercială în cazul în care bunurile sau serviciile furnizate în cadrul contractului conex sunt legate de executarea contractului la distanță sau a contractului negociat în afara spațiului comercial, după caz, sau de utilizarea bunurilor furnizate sau a serviciilor prestate în cadrul unui astfel de contract la distanță sau negociat în afara spațiului comercial;
Amendamentele 80 și 232 Propunere de directivă Articolul 3
(1) Directiva se aplică, conform condițiilor și în limitele stabilite în dispozițiile sale, contractelor de vânzare și contractelor de prestări de servicii încheiate între comerciant și consumator.
(1) Prezenta directivă se aplică, conform condițiilor și în limitele stabilite în dispozițiile sale, contractelor având drept obiect livrarea unui produs sau prestarea unui serviciu încheiate între comerciant și consumator și contractelor cu scop mixt.
(2) Prezenta directivă se aplică serviciilor financiare numai în privința anumitor contracte negociate în afara spațiilor comerciale, astfel cum se prevede la articolele 8 - 20, a clauzelor contractuale abuzive, astfel cum se prevede la articolele 30 – 39 și a dispozițiilor generale, astfel cum se prevede la articolele 40 – 46, coroborate cu articolul 4 privind armonizarea completă.
(2) Prezenta directivă nu aduce atingere legislației sectoriale specifice a Uniunii care reglementează contractele încheiate între un comerciant și un consumator.
(2a)Prezenta directivă nu se aplică contractelor care se referă la:
(a) servicii sociale;
(b) asistență medicală, și anume serviciile de sănătate prestate pacienților de către profesioniști din sectorul sanitar pentru evaluarea, menținerea sau refacerea stării de sănătate a acestora;
(c) activități de jocuri de noroc care presupun pariuri cu o miză cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterii, jocuri de cazinou și tranzacții de tip pariuri.
(2b)Articolele 5-19 și articolul 23a nu se aplică contractelor care:
(a) au drept obiect servicii financiare;
(b) se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 2002/65/CE a Parlamentului și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum1.
(3) Numai articolele 30 – 39 privind drepturile consumatorilor în materie de clauze contractuale abuzive, coroborate cu articolul 4 privind armonizarea completă, se aplică contractelor care intră în domeniul de aplicare al Directivei 94/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului și al Directivei 90/314/CEE a Consiliului.
(3) Sub rezerva alineatelor (4)-(4c) din prezentul articol, articolele 9-19 sunt aplicabile contractelor la distanță și celor negociate în afara spațiilor comerciale.
(4) Articolele 5, 7, 9 și 11 nu aduc atingere dispozițiilor privind cerințele de informare incluse în Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului și în Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
(4) Articolele 9-19 nu sunt aplicabile contractelor la distanță și celor negociate în afara spațiilor comerciale:
(a) care au drept obiect crearea, achiziționarea sau transferul de drepturi asupra unor bunuri imobile sau de garanții asupra unor bunuri imobile, respectiv construcția sau modificarea semnificativă a unei clădiri sau închirierea unei clădiri sau a unui apartament;
(b) care intră sub incidența Directivei 90/314/CEE din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite2 sau a Directivei 2008/122/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 ianuarie 2009 privind protecția consumatorilor în ceea ce privește anumite aspecte referitoare la contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, la contractele privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, precum și la contractele de revânzare și de schimb3;
(c) care, în conformitate cu dispozițiile statelor membre, sunt stabilite de un funcționar public care este supus unei obligații legale de a fi independent și imparțial și care trebuie să se asigure, furnizând informații juridice cuprinzătoare, că încheierea contractului are loc numai după ce consumatorul l-a analizat cu atenție și a luat cunoștință de domeniul de aplicare al acestuia.
(4a)Articolele 9-19 nu sunt aplicabile contractelor negociate în afara spațiilor comerciale care prevăd îndeplinirea imediată de către comerciant și consumator a obligațiilor contractuale care le revin, iar suma care trebuie plătită de consumator nu depășește 40 EUR, dacă astfel de contracte, prin natura lor, sunt încheiate, în general, în afara spațiilor comerciale. Statele membre pot stabili în legislația lor internă o valoare inferioară.
(4b)Articolele 9-19 nu sunt aplicabile contractelor la distanță:
(a) încheiate prin intermediul automatelor sau al incintelor comerciale automatizate;
(b) încheiate cu operatori de telecomunicații prin intermediul telefoanelor publice cu plată pentru utilizarea acestora sau care se referă la conexiuni unice prin telefon, internet sau fax stabilite de către consumator.
(4c)Articolul 11 alineatul (1b) și articolele 12-19 nu sunt aplicabile contractelor la distanță privind prestarea de servicii de cazare, transport, închiriere de autovehicule, catering sau agrement în ceea ce privește contractele care prevăd o dată sau o perioadă de execuție specifică.
(4d)Sub rezerva alineatelor 4e, 4f și 4g din prezentul articol, articolele 22-29 sunt aplicabile contractelor de vânzare. Fără a aduce atingere articolului 24 alineatul (5), în cazul contractelor cu scop mixt articolele 22-29 se aplică doar bunurilor.
(4e)Articolele 22a și 23a se aplică, de asemenea, contractelor de servicii și contractelor cu scop mixt.
(4f)Articolele 22-29 nu se aplică:
(a) energiei electrice;
(b) apei și gazelor naturale, în cazul în care acestea nu sunt oferite spre vânzare în volum limitat sau cantitate fixă.
(4g)Articolele 22-29 nu se aplică vânzării de bunuri uzate efectuate în cadrul licitațiilor publice.
____________________ JO L 271, 9.10.2002, p. 16. 2JO L 158, 23.6.1990, p. 59. 3 JO L 33, 3.2.2009, p. 10.
Amendamentul81 Propunere de directivă Articolul 4 – titlu
Armonizare completă
Gradul de armonizare
Amendamentul82 Propunere de directivă Articolul 4
Statele membre nu pot menține sau introduce în legislația lor internă dispoziții diferite față de cele stabilite în prezenta directivă, inclusiv dispoziții mai mult sau mai puțin stricte, pentru a asigura un nivel diferit de protecție a consumatorilor.
(1)Cu excepția cazurilor prevăzute la alineatele (1a) și (1b), statele membre pot menține în vigoare sau introduce în legislația lor internă dispoziții mai stricte, compatibile cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor, conform condițiilor și în limitele specificate la articolul 5, articolul 9 alineatele (5) și (6), articolele 22-29, articolul 31 alineatul (4) și articolele 34 și 35.
(2)Statele membre pot menține în vigoare în legislația lor internă dispoziții mai stricte, compatibile cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor, după cum se prevede în articolul 12 alineatul (4) și în articolul 13 alineatul (2).
(3)Statele membre nu pot menține sau introduce în legislația lor internă dispoziții diferite de cele prevăzute la articolul 2, articolul 9 alineatele (1)-(4), articolul 9 alineatul (8), articolele 10 și 11, articolul 12 alineatele (1)-(3), articolul 13 alineatul (1), articolele 14-19, articolele 30-33 și articolul 36, inclusiv dispoziții mai stricte, pentru a asigura un nivel diferit de protecție a consumatorilor.
Amendamentul83 Propunere de directivă Articolul 4a (nou)
Articolul 4a
Termene, date și expirări de termene
Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor se aplică la calculul termenelor, datelor și expirării termenelor cuprinse în prezenta directivă.
____________________ JO L 124, 8.6.1971, p. 1.
Amendamentul84 Propunere de directivă Capitolul II – titlu
Informațiile destinate consumatorilor
Informațiile destinate consumatorilor pentru contractele negociate în spațiile comerciale
Amendamentul85 Propunere de directivă Articolul 5 – titlu
Cerințe generale de informare
Cerințe de informare pentru contractele negociate în spațiile comerciale
Amendamentul86 Propunere de directivă Articolul 5 – alineatul 1 – partea introductivă
(1) Înaintea încheierii oricărui contract de vânzare sau de prestări servicii, comerciantul trebuie să îi furnizeze consumatorului următoarele informații, în cazul în care acestea nu reies în mod evident din context:
(1) La încheierea unui contract negociat în spațiile comerciale, comerciantul furnizează consumatorului următoarele informații, într-un mod clar și inteligibil, în cazul în care acestea nu reies în mod evident din context:
Amendamentul87 Propunere de directivă Articolul 5 – alineatul 1 – litera a
(a) principalele caracteristici ale produsului, în mod corespunzător cu mediul de comunicare utilizat și cu produsul în cauză;
(a) principalele caracteristici ale bunului sau ale serviciului, în mod corespunzător cu bunul sau serviciul în cauză;
Amendamentul88 Propunere de directivă Articolul 5 – alineatul 1 – litera b
(b) adresa geografică și identitatea comerciantului, precum denumirea comercială și, după caz, adresa geografică și identitatea comerciantului în numele căruia acționează;
(b) identitatea comerciantului, de exemplu, denumirea comercială;
Amendamentul89 Propunere de directivă Articolul 5 – alineatul 1 – litera ba (nouă)
(ba) adresa comercială, numărul de telefon și de fax și adresa de e-mail a comerciantului, dacă este cazul, pentru a permite consumatorului să intre rapid în contact cu comerciantul și să comunice în mod eficient cu comerciantul;
Amendamentul90 Propunere de directivă Articolul 5 – alineatul 1 – litera c
(c) prețul cu toate taxele incluse sau, în cazul în care prețul nu poate fi calculat în avans în mod satisfăcător dată fiind natura produsului, modalitatea de calcul al prețului și, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare sau cheltuielile poștale sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate în avans în mod satisfăcător, menționarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator;
(c) prețul total cu toate taxele incluse sau, în cazul în care prețul nu poate fi calculat în avans în mod rezonabil dată fiind natura bunurilor sau a serviciilor, modalitatea de calcul al prețului și, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare, cheltuielile poștale sau de orice altă natură sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate în avans în mod rezonabil, menționarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator. În cazul unui contract pe durată nedeterminată, prețul total înseamnă costurile lunare totale;
Amendamentul91 Propunere de directivă Articolul 5 – alineatul 1 – litera d
(d) modalitățile de plată, livrare, executare și soluționare a reclamațiilor, în cazul în care acestea diferă de condițiile de diligență profesională;
(d) după caz, modalitățile de plată, livrare și executare, data până la care comerciantul se angajează să livreze bunurile sau să presteze serviciul și politica comerciantului de soluționare a reclamațiilor;
Amendamentul92 Propunere de directivă Articolul 5 – alineatul 1 – litera f
(f) după caz, existența și condițiile serviciilor postvânzare și ale garanțiilor comerciale;
(f) pe lângă o atenționare cu privire la existența unei garanții legale de conformitate pentru bunuri, existența și condițiile serviciilor postvânzare și ale garanțiilor comerciale, după caz;
(fa) existența unor coduri de conduită și modalitatea în care acestea pot fi obținute, după caz;
Amendamentul93 Propunere de directivă Articolul 5 – alineatul 1 – litera g
(g) durata de valabilitate a contractului, după caz, sau în cazul unui contract pe durată nedeterminată, condițiile de reziliere a contractului;
(g) durata de valabilitate a contractului, după caz, sau, în cazul unui contract pe durată nedeterminată sau al unui contract care urmează să fie prelungit în mod automat, condițiile de reziliere a contractului;
Amendamentul94 Propunere de directivă Articolul 5 – alineatul 1 – litera i
(i) existența și condițiile aferente avansurilor sau altor garanții financiare care trebuie să fie plătite sau oferite de consumator la cererea comerciantului.
(i) după caz, existența și condițiile aferente avansurilor sau altor garanții financiare care trebuie să fie plătite sau oferite de consumator la cererea comerciantului;
Amendamentul95 Propunere de directivă Articolul 5 – alineatul 1 – literele ia, ib și ic (noi)
(ia) aplicarea unor măsuri tehnice de protecție pentru conținuturile digitale, după caz;
(ib) orice interoperabilitate a conținuturilor digitale cu echipamente hardware și programe informatice de care comerciantul are cunoștință sau se poate presupune în mod rezonabil că are cunoștință, inclusiv orice situații de absență a interoperabilității, dacă este cazul;
(ic) după caz, posibilitatea și modalitatea de a recurge la un mecanism extrajudiciar de depunere și soluționare a reclamațiilor, căruia i se supune comerciantul.
Amendamentul96 Propunere de directivă Articolul 5 – alineatul 2
(2) Informațiile menționate la alineatul (1) fac parte integrantă din contractul de vânzare sau de prestări de servicii. Articolul 6 Lipsa furnizării informațiilor
(2) Alineatul (1) nu este aplicabil contractelor de livrare a unui bun sau de prestare a unui serviciu care presupun tranzacții curente și care prevăd obligația comerciantului de a livra bunul sau de a presta serviciul în cauză imediat după încheierea contractului.
Amendamentul97 Propunere de directivă Articolul 5 – alineatul 3
(3) Informațiile menționate la alineatul (1) fac parte integrantă din contractul de vânzare sau de prestări de servicii.
(3) Statele membre pot adopta sau menține cerințe precontractuale de informare suplimentare.
Amendamentul98 Propunere de directivă Articolul 6 – alineatul 2
(2) Fără a aduce atingere articolelor 7 alineatul (2), 13 și 42, consecințele oricărei încălcări a articolului 5 vor fi stabilite în conformitate cu legislația internă aplicabilă. Statele membre prevăd în legislația lor internă căi de atac juridic eficace prevăzute de legislația în materie de contracte împotriva oricărei încălcări a articolului 5.
(2) Fără a aduce atingere articolelor 13 și 42, consecințele oricărei încălcări a articolului 5 sunt stabilite în conformitate cu legislația internă aplicabilă. Statele membre prevăd în legislația lor internă căi de atac juridic eficace și proporționale împotriva oricărei încălcări a articolului 5.
Amendamentul99 Propunere de directivă Articolul 7
Articolul 7 Cerințe de informare specifice pentru intermediari
eliminat
(1)Înaintea încheierii contractului, intermediarul îl informează pe consumator că acționează în numele sau pe seama unui alt consumator și că, în acest caz, contractul încheiat nu poate fi considerat drept un contract între un consumator și un comerciant, ci mai curând drept un contract între doi consumatori, nefiind inclus, prin urmare, în domeniul de aplicare al prezentei directive.
(2)Intermediarul care nu îndeplinește obligațiile prevăzute la alineatul (1) este considerat drept parte care a încheiat contractul în numele propriu.
(3)Prezentul articol nu se aplică în cazul licitațiilor publice.
Amendamentul100 Propunere de directivă Articolul 8
Articolul 8
eliminat
Domeniu de aplicare
Prezentul capitol se aplică contractelor la distanță și contractelor negociate în afara spațiilor comerciale.
Amendamentul101 Propunere de directivă Articolul 9
Articolul 9
Articolul 9
Cerințe de informare pentru contractele la distanță și cele negociate în afara spațiilor comerciale
Cerințe precontractuale de informare pentru contractele la distanță și cele negociate în afara spațiilor comerciale
În cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale, comerciantul furnizează următoarele informații, care vor face parte integrantă din contract:
(1)Cu o perioadă de timp suficientă înainte ca consumatorul să fie supus obligațiilor prevăzute de orice contract la distanță, negociat în afara spațiului comercial sau de orice altă ofertă conexă, comerciantul sau persoana care acționează în numele său furnizează consumatorului următoarele informații, într-un mod clar și inteligibil:
(a) informațiile menționate la articolele 5 și 7 și, prin derogare de la articolul 5 alineatul (1) litera (d), condițiile de plată, livrare și executare, în toate cazurile;
(a) principalele caracteristici ale bunului sau serviciului, în mod corespunzător cu mediul de comunicare utilizat și cu bunul sau serviciul în cauză;
(b) în cazul în care se aplică dreptul de retragere, condițiile și procedurile de exercitare a dreptului respectiv, în conformitate cu anexa I;
(b) identitatea comerciantului, de exemplu, denumirea sa comercială;
(ba) adresa comercială, numărul de telefon și de fax și adresa de e-mail a comerciantului, dacă este cazul, pentru a permite consumatorului să intre rapid în contact cu comerciantul și să comunice în mod eficient cu acesta;
(c) în cazul în care este diferită de adresa sa geografică proprie, adresa geografică a locului în care comerciantul își desfășoară activitatea (și, după caz, adresa comerciantului în numele căruia acționează), la care consumatorul poate trimite eventualele reclamații;
(c) prețul total cu toate taxele incluse sau, în cazul în care prețul nu poate fi calculat în avans în mod rezonabil dată fiind natura bunurilor sau a serviciilor, modalitatea de calcul al prețului și, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare, cheltuielile poștale sau de orice altă natură sau, în cazul în care cheltuielile respective nu pot fi calculate în avans în mod rezonabil, menționarea faptului că este posibil ca aceste costuri suplimentare să fie plătibile; în cazul unui contract pe durată nedeterminată, prețul total înseamnă costurile lunare totale;
(d) după caz, existența unor coduri de conduită și modalitatea în care acestea pot fi obținute;
(d) modalitățile de plată, livrare și executare, data până la care comerciantul se angajează să livreze bunurile sau să presteze serviciile și politica comerciantului de soluționare a reclamațiilor;
(e) posibilitatea de a recurge la soluționarea pe cale amicală a litigiilor, după caz;
(e) în măsura în care există un drept de retragere, condițiile, termenul și procedura de exercitare a acestui drept, inclusiv eventualele costuri care trebuie suportate de către consumator pentru returnarea bunurilor; în acest sens, comerciantul poate utiliza modelele de instrucțiuni privind retragerea prevăzute în anexa I partea A și modelul de formular de retragere prevăzut în anexa I partea B sau orice altă declarație clar formulată; în cazul în care comerciantul informează consumatorul utilizând modelele de instrucțiuni privind retragerea prevăzute în anexa I partea A, se consideră că acesta a îndeplinit cerințele de informare prevăzute în prezentul articol în ceea ce privește dreptul de retragere;
(ea) în cazul în care dreptul de retragere nu se aplică în conformitate cu articolul 19 alineatul (1), informația conform căreia consumatorul nu va fi în măsură să-și exercite dreptul de retragere;
(f) informația conform căreia contractul va fi încheiat cu un comerciant și, prin urmare, consumatorul va beneficia de protecția asigurată de prezenta directivă.
(f) în plus față de o mențiune a existenței unei garanții legale de conformitate pentru bunuri, existența și condițiile privind serviciile postvânzare și garanțiile comerciale, după caz;
(fa) după caz, existența unor coduri de conduită și modalitatea în care pot fi obținute copii după acestea;
(fb) durata de valabilitate a contractului, după caz, sau, în cazul unui contract pe durată nedeterminată sau al unui contract care urmează să fie prelungit în mod automat, condițiile de reziliere a contractului;
(fc) după caz, durata minimă de valabilitate a obligațiilor care revin consumatorului conform contractului;
(fd) existența și condițiile aferente avansurilor sau altor garanții financiare care trebuie să fie plătite sau asigurate de consumator la cererea comerciantului;
(fe) aplicarea unor măsuri tehnice de protecție pentru conținuturile digitale, după caz;
(ff) orice interoperabilitate a conținuturilor digitale cu echipamente hardware și programe informatice de care comerciantul are cunoștință sau se poate presupune în mod rezonabil că are cunoștință, inclusiv orice situații de absență a interoperabilității, dacă este cazul;
(fg) după caz, posibilitatea și modalitatea de a recurge la un mecanism extrajudiciar de depunere și soluționare a reclamațiilor căruia i se supune comerciantul.
(2)În cazul unei licitații publice, informațiile menționate la alineatul (1) literele (b), (ba) și (c) pot fi înlocuite cu datele echivalente ale adjudecătorului.
(3)Informațiile menționate la alineatul (1) fac parte integrantă din contractul la distanță sau negociat în afara spațiilor comerciale.
(4)Statele membre nu impun nicio altă cerință în ceea ce privește conținutul modelului de instrucțiuni privind retragerea prevăzut în anexa I partea A.
(5)Pentru contractele la distanță și cele negociate în afara spațiilor comerciale având drept obiect servicii de transport sau în ceea ce privește cerințele de sănătate și siguranță, statele membre pot adopta sau menține dispoziții de drept intern care să prevadă cerințe precontractuale de informare suplimentare, cu condiția acestea să fie compatibile cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și ca astfel de cerințe să corespundă informării adecvate a consumatorilor.
(6)Statele membre pot adopta sau menține cerințe precontractuale de informare suplimentare în cazul tuturor contractelor la distanță și încheiate în afara spațiilor comerciale având drept obiect prestări de servicii pentru care sunt prevăzute cerințe de informare suplimentare aplicabile prestatorilor de servicii stabiliți pe teritoriul lor, în conformitate cu articolul 22 alineatul (5) din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne.
(7)Articolul 5 nu aduce atingere Directivei 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă2.
(8)Sarcina probei în ceea ce privește demonstrarea respectării cerințelor de informare menționate în prezentul capitol revine comerciantului.
____________________ JO L 376, 27.12.2006, p. 36. 2JO L 178, 17.7.2000, p. 1.
Amendamentul102 Propunere de directivă Articolul 10 – titlu
Condiții de formă pentru contractele negociate în afara spațiilor comerciale
Condiții de formă referitoare la informarea precontractuală aplicabile contractelornegociate în afara spațiilor comerciale
Amendamentul 233 Propunere de directivă Articolul 10 – alineatul 1
(1) În cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale, informațiile prevăzute la articolul 9 sunt furnizate în formularul de comandă într-un limbaj simplu și inteligibil și sunt lizibile. Formularul de comandă include formularul standard de retragere inclus în anexa I (B).
(1) În cazul contractelor negociate în afara spațiului comercial, informațiile prevăzute la articolul 9 sunt furnizate consumatorului în formularul de comandă pe suport de hârtie sau, dacă consumatorul este de acord, pe un al suport durabil, într-un limbaj simplu și inteligibil și în mod lizibil.
Amendamentul104 Propunere de directivă Articolul 10 – alineatul 2
(2) Un contract negociat în afara spațiului comercial este valabil numai în cazul în care consumatorul semnează un formular de comandă iar în cazul în care formularul de comandă nu este pe suport de hârtie, numai dacă acesta primește o copie a formularului de comandă pe un alt suport durabil.
(2) Un contract negociat în afara spațiului comercial devine valabil numai în cazul în care consumatorul a semnat un formular de comandă.
(2a)Fără a aduce atingerea alineatelor (1) și (2), în ceea ce privește contracte mixte în afara spațiilor comerciale care prevăd îndeplinirea imediată de către comerciant și consumator a obligațiilor contractuale care le revin, iar suma care trebuie plătită de consumator nu depășește 200 EUR:
(a) comerciantului nu i se poate solicita să furnizeze mai multe informații decât cele prevăzute la articolul 9 pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil; și
(b) semnarea de către consumator a unui formular de comandă nu este necesară pentru demonstrarea validității contractului;
cu condiția ca astfel de contracte, prin natura lor, să fie de obicei încheiate în afara sediului comercial.
Amendamentul105 Propunere de directivă Articolul 10 – alineatul 3
(3) Statele membre nu impun alte condiții de formă decât cele prevăzute la alineatele (1) și (2).
(3) Statele membre nu impun alte condiții suplimentare de formă referitoare la informarea precontractuală pentru îndeplinirea obligațiilor de informare menționate la articolul 9 alineatul (1).
Amendamentul106 Propunere de directivă Articolul 11 – titlu
Condiții de formă pentru contractele la distanță
Condiții de formă referitoare la informarea precontractuală pentru contractele la distanță
Amendamentele107, 235 și 236 Propunere de directivă Articolul 11 – alineatul 1
(1) În cazul contractelor la distanță, informațiile prevăzute la articolul 9 litera (a) sunt furnizate sau puse la dispoziția consumatorului înaintea încheierii contractului, fiind prezentate într-un limbaj simplu și inteligibil și sub formă lizibilă, într-un mod adecvat mijlocului de comunicare la distanță utilizat.
(1) În cazul contractelor la distanță, informațiile prevăzute la articolul 9 sunt furnizate sau puse la dispoziția consumatorului pe un suport durabil, fiind prezentate într-un limbaj simplu și inteligibil și sunt lizibile, într-un mod adecvat mijlocului de comunicare la distanță utilizat.
(1a)În cazul în care un contract la distanţă , ale cărui condiţii nu au fost negociate în mod individual, urmând a fi încheiat pe cale electronică şi având drept obiect prestări de servicii, obligă consumatorul să efectueze o plată, acesta va fi supus obligaţiilor contractului doar dacă:
(a) comerciantul a adus la cunoştinţă consumatorului, într-un mod clar şi foarte vizibil, preţul total, care include toate componentele de preţ; şi
(b) consumatorul a confirmat faptul că a citit şi a înţeles informaţiile prevăzute la litera (a). Referitor la contractele încheiate prin intermediul unor site-uri de internet, această cerinţă se consideră respectată dacă site-ul respectiv este astfel conceput încât o comandă contractuală nu poate fi plasată decât cu înregistrarea prealabilă a consumatorului pe site-ul comerciantului, pentru a beneficia de oferta acestuia.
(1b)Prin derogare de la prevederile de la alineatul (1a) litera (b), în cazul în care un contract la distanţă urmează a fi încheiat prin telefon, consumatorul este obligat prin contract numai dacă comerciantul a trimis acestuia, pe un suport durabil, confirmarea ofertei sale, inclusiv informaţiile cerute la alineatul (1a) litera (a).
Amendamentul 108 Propunere de directivă Articolul 11 – alineatul 2
(2) În cazul în care comerciantul îi telefonează consumatorului în vederea încheierii unui contract la distanță, acesta își declină identitatea și specifică scopul comercial al apelului de la începutul conversației cu consumatorul.
(2) În cazul în care comerciantul sau un intermediar care acționează în comerciantului îi telefonează consumatorului în vederea încheierii unui contract la distanță, acesta își declină identitatea și specifică scopul comercial al apelului de la începutul conversației cu consumatorul.
(2a)Site-urile comerciale indică în mod clar și lizibil pe prima pagină dacă există restricții de livrare către anumite state membre, indiferent de natura acestora, inclusiv restricții privind mijloacele de plată.
Amendamentul 109 Propunere de directivă Articolul 11 – alineatul 3
(3) În cazul în care contractul este încheiat printr-un mijloc de comunicare ce permite un spațiu sau un timp limitat pentru afișarea informației, comerciantul furnizează prin mijlocul de comunicare respectiv, înaintea încheierii contractului, cel puțin informațiile referitoare la principalele caracteristici ale produsului și prețul total astfel cum se menționează la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (c). Celelalte informații menționate la articolele 5 și 7 sunt furnizate consumatorului de comerciant într-un mod adecvat, în conformitate cu alineatul (1).
(3) În cazul în care contractul este încheiat printr-un mijloc de comunicare ce permite un spațiu sau un timp limitat pentru afișarea informației, comerciantul furnizează prin mijlocul de comunicare respectiv, înaintea încheierii unui astfel de contract, cel puțin informațiile precontractuale referitoare la principalele caracteristici ale bunului sau serviciului, prețul total, durata contractului și, în cazul contractelor pe durată nedeterminată, modalitățile de reziliere a contractului prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b), (c), (e) și (g). Celelalte informații menționate la articolul 9 sunt furnizate consumatorului de comerciant într-un mod adecvat, în conformitate cu alineatul (1).
Amendamentul 110 Propunere de directivă Articolul 11 – alineatul 4
(4)Consumatorul primește confirmarea tuturor informațiilor menționate la articolul 9 literele (a) – (f), pe un suport durabil, într-un termen rezonabil începând de la data încheierii unui contract la distanță și cel târziu la momentul livrării bunurilor sau al începerii furnizării serviciului solicitat, cu excepția cazului în care informațiile respective au fost deja transmise consumatorului, pe un suport durabil, înaintea încheierii unui contract la distanță.
eliminat
Amendamentul 237 Propunere de directivă Articolul 11 – alineatul 5
(5) Statele membre nu impun alte condiții de formă decât cele prevăzute la alineatele (1) – (4).
(5) Statele membre nu impun alte condiții suplimentare de formă referitoare la informarea precontractuală pentru îndeplinirea obligațiilor de informare menționate la articolul 9 alineatul (1). 106
Fără a aduce atingere prevederilor de la primul paragraf, referitor la contractele menționate la alineatul (1b) al prezentului articol, statele membre pot introduce sau menține dispoziții legale naționale privind responsabilitatea contractuală a consumatorului doar în cazul în care în care acesta a confirmat comerciantului încheierea contractului pe un suport durabil. Statele membre notifică dispozițiile în cauză Comisiei, care va face publice aceste informații într-un mod ușor accesibil.
(1a)În cazul unui contract la distanță sau negociat în afara spațiului comercial, perioada de retragere menționată la alineatul (1) începe din ziua încheierii contractului sau din ziua în care consumatorul primește o copie pe un suport durabil a documentului contractual semnat, dacă această zi diferă de data încheierii contractului.
Amendamentul 113 Propunere de directivă Articolul 12 – alineatul 2
(2) În cazul unui contract negociat în afara spațiului comercial, perioada de retragere începe din ziua în care consumatorul semnează formularul de comandă iar în cazul în care formularul de comandă nu este pe suport de hârtie, în ziua în care acesta primește o copie a formularului de comandă pe un alt suport durabil.
(2) Fără a aduce atingere alineatului (1), în cazul unui contract la distanță sau negociat în afara spațiului comercial având drept obiect livrarea de bunuri, perioada de retragere începe din ziua în care consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul și care este specificată de consumator, intră efectiv în posesia bunurilor comandate sau:
În cazul unui contract la distanță pentru vânzarea de bunuri, perioada de retragere începe din ziua în care consumatorul sau o parte terță alta decât transportatorul și care este indicată de consumator intră efectiv în posesia fiecăruia dintre bunurile comandate.
În cazul unui contract la distanță pentru prestarea unor servicii, perioada de retragere începe din ziua încheierii contractului.
(a) în cazul bunurilor multiple comandate de către consumator în cadrul unei singure comenzi și livrate separat, la data la care este livrat ultimul bun;
(b) în cazul unui bun care constă din mai multe loturi sau piese, la data de livrare a ultimului lot sau a ultimei piese;
(c) în cazul livrării recurente a unor bunuri de același tip, în decursul unei perioade definite de timp, la data la care este livrat primul bun.
Amendamentul 115 Propunere de directivă Articolul 12 – alineatul 4
(4) Statele membre nu împiedică părțile să-și îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul contractului pe parcursul perioadei de retragere.
(4) Statele membre nu împiedică părțile să-și îndeplinească obligațiile contractuale pe parcursul perioadei de retragere. Cu toate acestea, în cazul contractelor negociate în afara spațiului comercial, statele membre pot menține în vigoare legislația națională prin care comerciantului i se interzice încasarea plății pe o anumită perioadă ulterioară încheierii contractului.
Amendamentul116 Propunere de directivă Articolul 13
În cazul în care comerciantul nu a transmis consumatorului informațiile privind dreptul de retragere, încălcând astfel dispozițiile din articolele 9 litera (b), 10 alineatul (1) și 11 alineatul (4), perioada de retragere va expira la trei luni de la data la care comerciantul și-a îndeplinit celelalte obligații contractuale.
(1)În cazul în care comerciantul nu a transmis consumatorului informațiile privind dreptul de retragere, încălcând astfel dispozițiile de la articolul 9 alineatul (1) litera (e), perioada de retragere expiră la un an de la sfârșitul perioadei inițiale de retragere, astfel cum este stabilită în conformitate cu articolul 12 alineatele (1a) și (2).
(2)Cu toate acestea, statele membre pot menține legislația națională în vigoare care prevede un termen mai îndelungat de expirare a perioadei de retragere.
Amendamentul 238 și 239 Propunere de directivă Articolul 14 – alineatul 1
Consumatorul informează comerciantul cu privire la decizia sa de retragere, pe un suport durabil, în cadrul unei declarații adresate comerciantului și redactate cu propriile cuvinte sau utilizând formularul de retragere standard prevăzut în anexa I(B).
(1)Înainte de expirarea perioadei de retragere, consumatorul informează comerciantul cu privire la decizia sa de retragere. În acest scop, consumatorul are posibilitatea:
(a) fie de a recurge la modelul de formular de retragere prevăzut în anexa I partea (B) sau de a formula în termeni clari o declarație de orice alt tip, sau
(b) fie de a returna bunurile comerciantului, împreună cu o declarație formulată în termeni clari de către consumator în care acesta își prezintă decizia de retragere.
Statele membre nu impun nicio altă condiție de formă care să se aplice formularului de retragere standard menționat anterior.
Statele membre nu stabilesc nicio altă condiție de formă aplicabilă modelului de formular de retragere, în afară de cele prevăzute în anexa I partea B.
Amendamentul 240 Propunere de directivă Articolul 14 – alineatul 2
(2) În cazul contractelor la distanță încheiate prin internet, comerciantul poate, în afara posibilităților menționate la alineatul (1), să acorde consumatorului opțiunea de a completa pe site-ul internet al comerciantului formularul electronic de retragere standard. În acest caz, comerciantul transmite consumatorului prin e-mail, fără întârziere, confirmarea de primire a formularului de retragere.
(2) În cazul contractelor la distanță încheiate prin internet, comerciantul poate, în afara posibilităților menționate la alineatul (1), să acorde consumatorului opțiunea de a completa și de a transmite electronic fie modelul de formular de retragere prevăzut în anexa I partea B, fie o declarație de orice alt tip formulată în termeni clari pe site-ul internet al comerciantului. În aceste cazuri, comerciantul transmite consumatorului, fără întârziere, prin e-mail sau pe un suport durabil, confirmarea de primire a formularului de retragere.
Amendamentul119 Propunere de directivă Articolul 15 – literele a și b
(a) de a executa contractul la distanță sau contractul negociat în afara spațiului comercial sau
(a) de a executa contractul la distanță sau contractul negociat în afara spațiului comercial sau
(b) de a încheia un contract negociat în afara spațiului comercial, în cazul în care consumatorul a efectuat o comandă.
(b) de a încheia contractul la distanță sau negociat în afara spațiului comercial, în cazul în care consumatorul a efectuat o comandă.
Amendamentul120 Propunere de directivă Articolul 16 – alineatul 1
(1) Comerciantul rambursează price sumă pe care a primit-o ca plată din partea consumatorului, în termen de treizeci de zile de la data la care primește comunicarea retragerii.
(1) Comerciantul rambursează orice sumă pe care a primit-o ca plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată și, în orice caz, în termen de cel mult paisprezece zile de la data la care consumatorul îl informează în legătură cu decizia sa de retragere în conformitate cu articolul 14. Comerciantul poate efectua această rambursare prin orice mijloc de plată care este legal în țara în care consumatorul primește suma rambursată și cu condiția de a nu impune consumatorului niciun comision ca urmare a rambursării.
Amendamentul 241 Propunere de directivă Articolul 16 – alineatul 2
(2) În cazul contractelor de vânzare, comerciantul poate amâna rambursarea până la data primirii sau a colectării bunurilor care au făcut obiectul vânzării, sau până la momentul primirii unei dovezi din partea consumatorului conform căreia acesta a trimis bunurile către comerciant, fiind aplicată cea mai rapidă dintre cele două variante menționate.
(2) Fără a aduce atingere alineatului (1), comerciantul nu este obligat să ramburseze costurile de livrare suplimentare în cazul în care consumatorul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard. 122 În cazul contractelor de vânzare comerciantul poate amâna rambursarea până la momentul primirii unei dovezi din partea consumatorului conform căreia acesta a trimis bunurile către comerciant.
Amendamentul122 Propunere de directivă Articolul 17 – alineatul 1
(1) În cazul în care, în cadrul unui contract de vânzări, posesia efectivă a bunurilor a fost transferată consumatorului sau, la cererea acestuia, unei părți terțe înainte de expirarea perioadei de retragere, consumatorul trimite înapoi bunurile sau le transmite comerciantului sau unei persoane autorizate de comerciant să le primească, în termen de paisprezece zile de la data la care acesta comunică comerciantului retragerea, cu excepția cazului în care comerciantul s-a oferit să recupereze bunurile el însuși.
(1) În cazul unui contract la distanță sau negociat în afara spațiului comercial având drept obiect livrarea de bunuri, consumatorul trimite înapoi bunurile sau le înmânează comerciantului sau unei persoane autorizate de comerciant să le recepționeze, fără întârziere nejustificată și în termen de cel mult paisprezece zile de la data la care acesta comunică comerciantului decizia sa de retragere în conformitate cu articolul 14, cu excepția cazului în care comerciantul s-a oferit să recupereze bunurile el însuși.
Consumatorul suportă doar costurile directe legate de returnarea bunurilor, cu excepția cazului în care comerciantul acceptă să își asume acele costuri.
Consumatorul suportă doar costurile directe legate de returnarea bunurilor. Acesta nu suportă costurile respective în cazul în care comerciantul acceptă în cadrul contractului să își asume acele costuri sau în cazul în care prețul bunurilor ce urmează a fi returnate depășește 40 EUR.
Amendamentul123 Propunere de directivă Articolul 17 – alineatul 2
(2) Consumatorul este responsabil doar în ceea ce privește diminuarea valorii bunurilor care rezultă din manipulări altele decât cele necesare pentru garantarea naturii și funcționării bunurilor. Acesta nu este responsabil pentru diminuarea valorii în cazul în care comerciantul a omis să îl informeze cu privire la dreptul său de retragere în conformitate cu articolul 9 litera (b). În ceea ce privește contractele de servicii care fac obiectul unui drept de retragere, consumatorul nu suportă nici un cost pentru serviciile prestate, în totalitate sau parțial, în cursul perioadei de retragere.
(2) Consumatorul este responsabil doar în ceea ce privește diminuarea valorii bunurilor care rezultă din manipulări altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, calităților și funcționării bunurilor. Indiferent de situație, consumatorul nu este responsabil pentru nicio diminuare a valorii bunurilor în cazul în care comerciantul a omis să îl informeze cu privire la dreptul său de retragere în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (e).
(2a)Cu excepția dispozițiilor din prezentul articol, consumatorului nu îi revine nicio responsabilitate prin exercitarea dreptului de retragere.
Amendamentul 125 Propunere de directivă Articolul 18 – alineatul 1
(1) Fără a aduce atingere articolului 15 din Directiva 2008/48/CE, în cazul în care consumatorul exercită dreptul său de retragere din cadrul unui contract la distanță sau al unui contract negociat în afara spațiului comercial în conformitate cu articolele 12-17, orice contract auxiliar este reziliat în mod automat, fără costuri pentru consumator.
(1) Fără a aduce atingere articolului 15 din Directiva 2008/48/CE, în cazul în care consumatorul exercită dreptul său de retragere din cadrul unui contract la distanță sau al unui contract negociat în afara spațiului comercial în conformitate cu articolele 12-17, orice contract conex este reziliat în mod automat, fără costuri pentru consumator, în afara celor prevăzute în prezenta directivă.
Amendamentul126 Propunere de directivă Articolul 19 – alineatul 1 – partea introductivă
(1) În ceea ce privește contractele la distanță, dreptul de retragere nu se aplică:
(1) În ceea ce privește contractele la distanță și contractele negociate în afara spațiului comercial, dreptul de retragere nu se aplică:
Amendamentul127 Propunere de directivă Articolul 19 – alineatul 1 – litera a
(a) serviciilor a căror executare a început, cu acordul prealabil expres al consumatorului, înainte de expirarea termenului de paisprezece zile prevăzut la articolul 12;
(a) serviciilor a căror executare a început, cu acordul prealabil expres al consumatorului înregistrat pe un suport durabil, înainte de expirarea termenului de paisprezece zile prevăzut la articolul 12; în astfel de cazuri, acordul trebuie să se refere și la renunțarea la dreptul consumatorului de a se retrage;
Amendamentul 128 Propunere de directivă Articolul 19 – alineatul 1 – litera b
(b) furnizării de bunuri sau servicii al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piața financiară pe care comerciantul nu le poate controla;
(b) furnizării de bunuri sau servicii al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piață pe care comerciantul nu le poate controla și care ar putea avea loc pe parcursul perioadei de retragere;
Amendamentul 129 Propunere de directivă Articolul 19 – alineatul 1 – litera c
(c) furnizării de bunuri confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar sau care sunt susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid;
(c) furnizării de bunuri confecționate sau de servicii prestate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar, care au obligat comerciantul să realizeze aranjamente individuale pe care nu le poate utiliza cu alte ocazii sau care sunt susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid;
Amendamentul130 Propunere de directivă Articolul 19 – alineatul 1 – litera d
(d) furnizării de vin al cărui preț a fost convenit în momentul încheierii contractului de vânzare, a cărui livrare nu poate fi efectuată înainte de expirarea termenului menționat la articolul 22 alineatul (1) și a cărui valoare reală depinde de fluctuațiile de pe piață pe care comerciantul nu le poate controla;
(d) furnizării de: - produse alimentare, - băuturi - produse farmaceutice sau - alte produse sensibile din punct de vedere igienic, al căror ambalaj sau sigiliu a fost deja desfăcut de către consumator, după ce a fost informat cu privire la exceptarea de la dreptul de retragere;
(da) în cazul contractelor pentru care consumatorul, pentru a răspunde unei urgențe imperioase, a solicitat executarea imediată de către comerciant; dacă, cu această ocazie, comerciantul furnizează sau vinde servicii sau bunuri suplimentare, altele decât cele strict necesare pentru a răspunde urgenței imperioase cu care se confruntă consumatorul, dreptul de retragere se aplică acestor bunuri sau servicii suplimentare;
(db) contractelor pentru care consumatorul a solicitat în mod expres comerciantului să se deplaseze la domiciliu pentru a efectua lucrări de reparație sau de întreținere; dacă, cu ocazia unei astfel de vizite, comerciantul prestează alte servicii în afara celor solicitate în mod expres de consumator sau furnizează alte bunuri decât piesele de schimb indispensabile lucrărilor de întreținere sau de reparație, dreptul de retragere se aplică respectivelor servicii sau bunuri suplimentare;
Amendamentul 132 Propunere de directivă Articolul 19 – alineatul 1 – litera f
(f) furnizării de ziare, periodice și reviste;
(f) furnizării de ziare, periodice și reviste, cu excepția contractelor de abonament pentru furnizarea de astfel de publicații;
Amendamentul 133 Propunere de directivă Articolul 19 – alineatul 1 – litera g
(g) serviciilor de jocuri și loterie;
eliminat
Amendamentul134 Propunere de directivă Articolul 19 – alineatul 1 – litera h
(h) contractelor încheiate în cadrul unei licitații.
(h) contractelor încheiate în cadrul unei licitații publice.
(ha) furnizării de conținut digitale, de îndată ce consumatorul a început să descarce conținutul digital respectiv.
Amendamentul135 Propunere de directivă Articolul 19 – alineatul 2
(2)În ceea ce privește contractele negociate în afara spațiului comercial, dreptul de retragere nu se aplică:
eliminat
(a) în cazul contractelor privind furnizarea de alimente, băuturi sau alte bunuri destinate consumului curent în gospodărie, selectate în prealabil de către consumator cu ajutorul unui mijloc de comunicare la distanță și livrate fizic la domiciliul, reședința sau locul de muncă al consumatorului de către comerciantul care vinde de obicei astfel de bunuri în propriul spațiu comercial;
(b) în cazul contractelor pentru care consumatorul, pentru a răspunde unei urgențe imediate, a solicitat executarea imediată a contractului de către comerciant; dacă, cu această ocazie, comerciantul furnizează sau vinde servicii sau bunuri suplimentare, altele decât cele care sunt strict necesare pentru a răspunde urgenței imediate a consumatorului, dreptul de retragere se aplică acestor servicii sau bunuri suplimentare;
(c) în cazul contractelor pentru care consumatorul a solicitat în mod specific comerciantului, cu ajutorul unui mijloc de comunicare la distanță, să se deplaseze la domiciliul acestuia pentru a efectua lucrări de reparație sau de întreținere a proprietății sale; dacă, cu această ocazie, comerciantul furnizează alte servicii pe lângă cele solicitate în mod specific de consumator sau bunuri altele decât piesele de schimb indispensabile lucrărilor de întreținere sau de reparație, dreptul de retragere se aplică acelor servicii sau bunuri suplimentare.
Amendamentul136 Propunere de directivă Articolul 19 – alineatul 3
(3) Părțile pot conveni să nu aplice alineatele (1) și (2).
(2) Comerciantul și consumatorul pot conveni să nu aplice alineatul (1).
Amendamentul 137 Propunere de directivă Articolul 20
Articolul 20 Contracte la distanță și contracte negociate în afara spațiilor comerciale excluse
eliminat
(1)Articolele 8-19 nu sunt aplicabile contractelor la distanță și contractelor negociate în afara spațiilor comerciale:
(a) privind vânzarea de bunuri imobiliare sau referitoare la alte drepturi privind bunuri imobiliare, cu excepția contractelor privind închirierea și lucrările legate de bunuri imobiliare;
(b) încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate;
(c) încheiate cu operatori de telecomunicații prin intermediul cabinelor telefonice publice în scopul utilizării acestora din urmă;
(d) privind furnizarea de alimente sau de băuturi de către un comerciant în cadrul deplasărilor frecvente și regulate în vecinătatea spațiului său comercial.
(2)Articolele 8-19 nu sunt aplicabile contractelor negociate în afara spațiilor comerciale, referitoare la:
(a) asigurări,
(b) servicii financiare al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piața financiară asupra cărora comerciantul nu are niciun control, care pot apărea în timpul perioadei de retragere, astfel cum sunt definite la articolul 6 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2002/65/CE și
(c) credite care intră sub incidența Directivei 2008/48/CE.
(3)Articolele 8-19 nu sunt aplicabile contractelor la distanță privind prestarea de servicii de cazare, transport, închiriere de mașini, catering sau agrement în ceea ce privește contractele care prevăd o dată sau o perioadă de execuție specifică.
Amendamentul138 Propunere de directivă Articolul 21
Articolul 21 Domeniu de aplicare
eliminat
(1)Prezentul capitol se aplică în cazul contractelor de vânzări. Fără a aduce atingere articolului 24 alineatul (5), în cazul în care contractul este un contract cu scop mixt având drept obiect atât bunuri, cât și servicii, prezentul capitol se aplică doar bunurilor.
(2)Prezentul capitol se aplică, de asemenea, în cazul contractelor de furnizare de bunuri care trebuie fabricate sau produse.
(3)Prezentul capitol nu se aplică pieselor de schimb înlocuite de comerciant pentru a remedia lipsa de conformitate a bunurilor prin intermediul unei reparații în temeiul articolului 26.
(4)Statele membre pot decide să nu aplice dispozițiile prezentului capitol în cazul vânzării de bunuri uzate în cadrul licitațiilor publice.
Amendamentul 139 Propunere de directivă Articolul 22 – alineatul 1
(1) Cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel, comerciantul livrează bunurile transferând posesia efectivă a bunurilor către consumator sau către o parte terță indicată de acesta, alta decât transportatorul, în termen de cel mult treizeci de zile de la data încheierii contractului.
(1) În cazul în care părțile nu au ajuns la un acord cu privire la momentul livrării, comerciantul livrează bunurile transferând posesia efectivă a bunurilor către consumator sau către o parte terță, indicată de consumator și alta decât transportatorul, în cel mai scurt termen posibil și în cel mult treizeci de zile de la data încheierii contractului.
Amendamentul140 Propunere de directivă Articolul 22 – alineatul 2
(2) În cazul în care comerciantul nu și-a îndeplinit obligațiile privind livrarea, consumatorul poate pretinde rambursarea oricăror sume plătite în termen de șapte zile de la data livrării prevăzută la alineatul (1).
(2)În cazul în care comerciantul nu și-a îndeplinit obligațiile privind livrarea bunurilor la momentul convenit împreună cu consumatorul sau în conformitate cu alineatul (1), consumatorul are dreptul de a rezilia contractul, cu excepția cazului în care bunurile sunt livrate într-un nou termen care trebuie stabilit de către consumator și care nu depășește șapte zile. În acest scop, consumatorul transmite în scris o notificare prealabilă comerciantului, precizând noua perioadă de livrare și exprimându-și intenția de a rezilia contractul în cazul în care livrarea nu are loc până la expirarea noii perioade de livrare. În cazul în care, la expirarea acestei perioade, nu a fost luată nicio măsură, se consideră că consumatorul s-a retras din contract.
Fără a aduce atingere primului paragraf, consumatorul are dreptul de a rezilia contractul, cu efect imediat, în cazul în care comerciantul a refuzat în mod implicit sau explicit să livreze bunurile sau în cazul în care respectarea convenției cu privire la momentului livrării este considerată ca fiind un element esențial al contractului, ținând seama de împrejurările care însoțesc încheierea contractului.
(2a)La rezilierea contractului, comerciantul rambursează imediat toate sumele plătite în temeiul contractului, indiferent de situație și în termen de cel mult șapte zile de la rezilierea contractului.
(2b)Prezentul articol nu aduce atingere dreptului consumatorului de a solicita despăgubiri.
Amendamentul 141 Propunere de directivă Articolul 22a (nou)
Articolul 22a
Dreptul de a livra bunuri sau de a furniza servicii în alt stat membru
În cazul unui contract la distanță, consumatorul are dreptul să solicite comerciantului să livreze bunurile sau să presteze serviciile în alt stat membru. Comerciantul îndeplinește cererea consumatorului, dacă aceasta este realizabilă din punct de vedere tehnic și dacă consumatorul este de acord să suporte toate costurile aferente. Indiferent de situație, comerciantul menționează respectivele costuri în prealabil.
Amendamentul 142 Propunere de directivă Articolul 22b (nou)
Articolul 22b
Modalități de plată
(1)Comerciantul și consumatorul pot conveni asupra unei plăți în avans sau a unui avans la livrare.
(2)În conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, statele membre pot interzice sau limita dreptul comercianților de a solicita comisioane din partea consumatorilor, luând în considerare necesitatea de a încuraja concurența și de a promova utilizarea de instrumente de plată eficiente.
(3)Statele membre interzic comercianților să perceapă de la consumatori comisioane aferente utilizării unui anumit mijloc de plată care depășesc costul suportat de comerciant pentru utilizarea unor astfel de modalități de plată.
JO L 319, 5.12.2007, p. 1.
Amendamentul 143 Propunere de directivă Articolul 23 – alineatul 1
(1) Riscul de pierdere sau de deteriorare a bunurilor este transferat consumatorului în momentul în care acesta sau o parte terță indicată de acesta, alta decât transportatorul, intră efectiv în posesia bunurilor.
(1) Riscul de pierdere sau de deteriorare a bunurilor este transferat consumatorului în momentul în care acesta sau o parte terță indicată de consumator, alta decât transportatorul, intră efectiv în posesia bunurilor. Riscul este transferat consumatorului în momentul livrării bunurilor către transportator, dacă transportatorul a fost însărcinat să transporte bunurile de către consumator, iar opțiunea respectivă nu a fost oferită de către comerciant, fără a aduce atingere drepturilor consumatorului față de transportator.
Amendamentul 144 Propunere de directivă Articolul 23 – alineatul 2
(2) Riscul menționat la alineatul (1) este transferat consumatorului în momentul livrării, astfel cum s-a convenit de către părți, în cazul în care consumatorul sau o parte terță indicată de acesta, alta decât transportatorul, nu ia măsurile necesare în mod rezonabil pentru a intra efectiv în posesia bunurilor.
(2) Riscul menționat la alineatul (1) este transferat consumatorului în momentul livrării, astfel cum s-a convenit de către părți, în cazul în care consumatorul sau o parte terță indicată de acesta, alta decât transportatorul, nu ia în mod evident măsurile necesare în mod rezonabil pentru a intra efectiv în posesia bunurilor.
Amendamentul 145 Propunere de directivă Articolul 23a (nou)
Articolul 23a
Durata contractelor
(1)Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentei directive privind clauzele contractuale abuzive, contractele încheiate între consumatori și comercianți nu pot prevedea o perioadă inițială de angajament mai mare de 12 luni.
(2)La sfârșitul perioadei de angajament inițiale de 12 luni, consumatorii au dreptul de a rezilia contractul în orice moment. Rezilierea contractului este condiționată de o perioadă de notificare prealabilă care nu poate depăși două luni. Consumatorii au dreptul să transmită o astfel de notificare înaintea expirării perioadei inițiale de angajament cu scopul de a rezilia contractul, rezilierea intrând în vigoare la expirarea perioadei în cauză.
Amendamentul146 Propunere de directivă Articolul 24 – alineatul 1
(1) Comerciantul livrează bunurile în conformitate cu contractul de vânzare.
(1) Comerciantul livrează bunurile în conformitate cu contractul, în special în ceea ce privește calitatea și cantitatea, care au fost definite de comun acord de către părți.
Amendamentul147 Propunere de directivă Articolul 24 – alineatul 2 – litera a
(a) corespund descrierii furnizate de comerciant și posedă calitățile bunurilor pe care comerciantul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau ca model;
(a) corespund descrierii furnizate de comerciant și posedă calitățile bunurilor pe care comerciantul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau ca model și
Amendamentul 148 Propunere de directivă Articolul 24 – alineatul 2 – litera b
(b) sunt corespunzătoare scopului special pentru care consumatorul le solicită și pe care el l-a adus la cunoștința comerciantului la încheierea contractului și pe care comerciantul l-a acceptat;
(b) sunt corespunzătoare, în absența unui acord privind caracteristicile lor, scopului preconizat de către părți la încheierea contractului și
Amendamentul 149 Propunere de directivă Articolul 24 – alineatul 2 – literele c și d (noi)
(c) sunt corespunzătoare scopurilor pentru care bunurile de același tip se utilizează în mod normal sau
(c) sunt corespunzătoare scopurilor pentru care bunurile de același tip s-ar utiliza în mod normal și prezintă calitatea și performanța care sunt normale pentru bunurile de același tip, ținându-se seama printre altele de scop, aspect, durabilitate și finisaj, și la care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil, dată fiind natura bunurilor și ținându-se seama de orice declarații publice privind caracteristicile specifice ale bunurilor făcute de comerciant, producător sau reprezentantul acestuia, în special prin intermediul publicității sau al etichetării.
(d) prezintă calitatea și performanța care sunt normale pentru bunurile de același tip și la care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil, dată fiind natura bunurilor și ținându-se seama de orice declarații publice privind caracteristicile specifice ale bunurilor făcute de comerciant, producător sau reprezentantul acestuia, în special prin intermediul publicității sau al etichetării.
Amendamentul 151 Propunere de directivă Articolul 24 – alineatul 4 – litera b
(b) declarația în cauză fusese rectificată înainte de încheierea contractului;
(b) declarația în cauză fusese rectificată înainte de încheierea contractului în timp util și într-un mod echivalent sau cel puțin într-un mod evident în cadrul documentului contractual;
Amendamentul152 Propunere de directivă Articolul 24 – alineatul 5
(5) Orice neconformitate datorată unei instalări incorecte a bunurilor se consideră echivalentă unei neconformități a bunurilor, în cazul în care instalarea face parte din contractul de vânzare a bunurilor și bunurile au fost instalate de comerciant sau sub responsabilitatea sa. Această dispoziție se aplică, de asemenea, în cazul în care bunurile, destinate a fi instalate de consumator, sunt instalate de acesta și instalarea incorectă se datorează unei erori din instrucțiunile de instalare.
(5) Comerciantul este responsabil pentru orice neconformitate rezultată în urma ambalării sau datorată unei instalări incorecte, în cazul în care instalarea face parte din contractul de vânzare și bunurile au fost instalate de comerciant sau sub responsabilitatea sa. Această dispoziție se aplică, de asemenea, în cazul în care bunurile, destinate a fi instalate de consumator, sunt instalate de acesta și instalarea incorectă se datorează unei erori din instrucțiunile de instalare.
Amendamentul153 Propunere de directivă Articolul 26 – alineatul 1
(1) Astfel cum se prevede la alineatele (2)-(5), în cazul în care bunurile nu sunt conforme contractului, consumatorul poate pretinde:
(1) În cazul în care bunurile nu sunt conforme contractului, consumatorul poate pretinde fie:
(a) remedierea neconformității prin reparare sau înlocuire,
(a) remedierea neconformității prin reparare sau înlocuire în conformitate cu alineatele (2), (3) și (5), fie
(b) reducerea prețului,
(b) reducerea prețului în mod corespunzător sau anularea contractului de vânzare în conformitate cu alineatele (4), (5) și (5a).
(c) anularea contractului.
Amendamentul154 Propunere de directivă Articolul 26 – alineatul 2
(2) Comerciantul remediază neconformitatea, la alegere, fie prin reparare, fie prin înlocuire.
(2) Consumatorul poate solicita comerciantului, într-o primă fază, repararea bunului sau înlocuirea acestuia, cu condiția ca acest lucru să nu fie imposibil sau disproporționat.
Amendamentul155 Propunere de directivă Articolul 26 – alineatul 3
(3) În cazul în care comerciantul a demonstrat că remedierea neconformității prin reparare sau înlocuire este ilicită, imposibilă sau că i-ar impune acestuia un efort disproporționat, consumatorul poate opta pentru o reducere a prețului sau pentru anularea contractului. Efortul comerciantului este disproporționat în cazul în care îi impune costuri excesive în comparație cu reducerea prețului sau anularea contractului, luând în considerare valoarea bunurilor în absența unei neconformități și importanța neconformității.
(3) Oricare dintre căile de remediere prevăzute la alineatul (2) se consideră disproporționată în cazul în care ar impune costuri asupra comerciantului care nu ar fi rezonabile în comparație cu remedierea alternativă (reparare sau înlocuire):
Consumatorul nu are dreptul de a cere anularea contractului în cazul în care neconformitatea este minoră.
(a) având în vedere valoarea pe care ar avea-o bunul dacă nu ar fi existat neconformitatea,
(b) luând în considerare importanța neconformității,
(c) luând în considerare problema dacă ar putea fi utilizate alte soluții de remediere (reparare sau înlocuire) fără inconveniente semnificative pentru consumator.
Repararea sau înlocuirea trebuie efectuată într-un termen rezonabil și fără inconveniente majore pentru consumator.
Amendamentul156 Propunere de directivă Articolul 26 – alineatul 4
(4) Consumatorul poate recurge la orice măsură disponibilă în temeiul alineatului (1), în cazul existenței uneia dintre următoarele situații:
(4) Fără a aduce atingere alineatului (5b), consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a prețului sau anularea contractului de vânzare, în cazul existenței uneia dintre următoarele situații:
(a) comerciantul a refuzat implicit sau explicit remedierea neconformității;
(a) consumatorul nu are dreptul la repararea sau înlocuirea bunului;
(aa) comerciantul a refuzat implicit sau explicit remedierea neconformității;
(b) comerciantul nu a remediat neconformitatea într-un termen rezonabil;
(b) comerciantul nu a remediat neconformitatea într-un termen rezonabil;
(c) comerciantul a încercat să remedieze neconformitatea, cauzând un inconvenient major pentru consumator;
(c) comerciantul a remediat neconformitatea, cauzând un inconvenient major pentru consumator.
(d) același defect a reapărut de mai multe ori într-o perioadă scurtă de timp.
Amendamentul158 Propunere de directivă Articolul 26 – alineatul 5a (nou)
(5a)Consumatorul nu are dreptul de a cere anularea contractului în cazul în care neconformitatea este minoră.
Amendamentul159 Propunere de directivă Articolul 26 – alineatul 5b (nou)
(5b)Statele membre pot adopta sau menține dispoziții legale naționale care conferă consumatorilor, în cazul unei neconformități, dreptul de a dispune de un scurt interval pentru a rezilia contractul și a obține o rambursare integrală sau de a alege liber între modalitățile de remediere menționate la alineatul (1), pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor.
Amendamentul 160 Propunere de directivă Articolul 27 – alineatul 2
(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului capitol, Consumatorul poate solicita despăgubiri pentru orice pierdere neremediată în conformitate cu articolul 26.
(2) În conformitate cu dreptul național aplicabil și fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului capitol, consumatorul poate solicita despăgubiri pentru orice pierdere neremediată în conformitate cu articolul 26.
Amendamentul161 Propunere de directivă Articolul 27a (nou)
Articolul 27a Dreptul la căi de atac
În cazul în care comerciantul, în calitate de vânzător final, este considerat responsabil față de consumator pentru o neconformitate ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a producătorului, a unui vânzător anterior din cadrul aceluiași lanț contractual sau a unei alte persoane intermediare, comerciantul, în calitate de vânzător final, poate solicita despăgubiri de la persoana sau persoanele responsabile din cadrul lanțului contractual. Persoana sau persoanele responsabile de la care comerciantul, în calitate de vânzător final, poate solicita despăgubiri, precum și procedura care trebuie urmată și modalitățile disponibile sunt stabilite în legislația națională astfel încât să se garanteze eficacitatea dreptului respectiv.
O persoană considerată responsabilă în sensul primului paragraf trebuie să dovedească că nu este responsabilă pentru neconformitate sau că remedierea oferită de vânzătorul final consumatorului nu era de fapt datorată.
Amendamentul162 Propunere de directivă Articolul 28 – alineatul 2
(2)În cazul în care comerciantul a remediat neconformitatea prin înlocuire, acesta este considerat responsabil în temeiul articolului 25 dacă neconformitatea apare în termen de doi ani de la momentul în care consumatorul sau o parte terță indicată de consumator a intrat efectiv în posesia bunurilor înlocuite.
eliminat
Amendamentul163 Propunere de directivă Articolul 28 – alineatul 4
(4)Pentru a beneficia de drepturile sale în temeiul articolului 25, consumatorul informează comerciantul cu privire la neconformitate în termen de două luni de la data la care a constatat neconformitatea.
eliminat
Amendamentul164 Propunere de directivă Articolul 28 – alineatul 5a (nou)
(5a)Statele membre pot adopta sau menține dispoziții legale naționale care stabilesc perioade de responsabilitate mai îndelungate, perioade mai lungi pentru răsturnarea sarcinii probei în favoarea consumatorului sau norme specifice pentru neconformități grave constatate după expirarea perioadei de responsabilitate, pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor.
Amendamentul 165 Propunere de directivă Articolul 28a (nou)
Articolul 28a Comunicare și contact
Comerciantul garantează că pe perioada unui contract de prestări de servicii sau după încheierea unui contract de vânzare poate fi contactat în condiții adecvate până la expirarea termenului menționat la articolul 28 alineatul (1) pentru declarații, comunicări sau întrebări ale consumatorului în legătură cu drepturile și obligațiile rezultate din contractul de prestări de servicii sau de vânzare. Comerciantul trebuie să garanteze în special că declarațiile consumatorului legate de contract ajung la el fără întârziere, iar consumatorul este informat de îndată de primire. Pentru recepționarea prin telefon a declarațiilor, comunicărilor sau întrebărilor consumatorului în legătură cu contractul de prestări de servicii sau de vânzare, precum și pentru răspunsurile date la acestea, nu se percep costuri consumatorului; acest lucru nu aduce atingere dreptului furnizorului de servicii de telecomunicații la o taxă de conectare.
Amendamentul 166 Propunere de directivă Articolul 29 – alineatul 2 – partea introductivă
(2) Certificatul de garanție trebuie redactat într-un limbaj simplu, inteligibil și trebuie să fie lizibil. El include următoarele:
(2) Certificatul de garanție trebuie redactat într-un limbaj simplu, inteligibil, trebuie să fie lizibil și cu litere de aceeași dimensiune. Acesta se redactează în limba în care a fost redactat contractul. Certificatul de garanție include următoarele:
Amendamentul167 Propunere de directivă Articolul 29 – alineatul 2 – literele a, b și c
(a) drepturile juridice ale consumatorului, astfel cum se prevede la articolul 26 și o declarație clară prin care se indică faptul că acele drepturi nu sunt afectate de garanția comercială,
(a) drepturile juridice ale consumatorului în conformitate cu articolele 26 și 28 și dispozițiile dreptului național aplicabil, precum și o declarație clară prin care se indică faptul că acele drepturi nu sunt afectate de garanția comercială,
(b) descrierea conținutului garanției comerciale și a condițiilor pentru solicitarea de despăgubiri, în special durata, domeniul de aplicare teritorial al garanției, precum și numele și adresa garantului,
(b) descrierea conținutului garanției comerciale și a condițiilor pentru solicitarea de despăgubiri, în special durata, domeniul de aplicare teritorial al garanției, precum și numele și adresa garantului,
(c) fără a aduce atingere articolelor 32 și 35 și anexei III punctul 1 litera (j), mențiunea, după caz, conform căreia garanția comercială nu poate fi transferată către un cumpărător ulterior.
(c) informația conform căreia garanția comercială poate fi transferată către un cumpărător ulterior.
Amendamentul 168 Propunere de directivă Articolul 29 – alineatul 3
(3) În cazul în care consumatorul solicită acest lucru, comerciantul îi furnizează certificatul de garanție pe un suport durabil.
(3) Comerciantul furnizează certificatul de garanție pe un suport durabil și, în cazul în care consumatorul solicită acest lucru, de asemenea pe hârtie.
Amendamentul 169 Propunere de directivă Articolul 30 – alineatul 1
(1) Prezentul capitol se aplică în cazul clauzelor contractuale redactate în prealabil de către comerciant sau de către o parte terță, pe care consumatorul le-a acceptat fără a avea posibilitatea de a le influența conținutul, în special dacă aceste clauze contractuale fac parte dintr-un contract de adeziune.
(1) Prezentul capitol se aplică în cazul clauzelor contractuale redactate în prealabil de către comerciant sau de către o parte terță, care nu au fost negociate individual. Se consideră întotdeauna că o clauză contractuală nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei contractuale, în special dacă această clauză contractuală face parte dintr-un contract de adeziune.
Amendamentul 170 Propunere de directivă Articolul 30 – alineatul 2
(2) Faptul că consumatorul a avut posibilitatea de a influența conținutul anumitor aspecte ale unei clauze contractuale sau ale unei clauze specifice nu exclude aplicarea prezentului capitol în cazul altor clauze contractuale care fac parte din contract.
(2) Faptul că conținutul anumitor aspecte ale unei clauze contractuale sau ale unei clauze specifice au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului capitol în cazul altor clauze contractuale care fac parte din contract.
Amendamentul 171 Propunere de directivă Articolul 30 – alineatul 3
(3) Prezentul capitol nu se aplică clauzelor contractuale care reflectă dispozițiile legale și de reglementare obligatorii, care respectă legislația comunitară și dispozițiile sau principiile din convențiile internaționale la care Comunitatea sau statele membre sunt părți.
(3) Prezentul capitol nu se aplică clauzelor contractuale care reflectă dispozițiile legale, de reglementare sau de ordine publică care respectă legislația Uniunii și dispozițiile sau principiile din convențiile internaționale la care Uniunea sau statele membre sunt părți.
Amendamentul 172 Propunere de directivă Articolul 30a (nou)
Articolul 30a
Gradul de armonizare
Cu excepția cazului în care este prevăzut altfel, statele membre nu mențin sau introduc în legislația lor națională dispoziții diferite de cele stabilite în prezentul capitol, inclusiv dispoziții mai mult sau mai puțin stricte pentru a asigura un nivel diferit de protecție a consumatorilor.
Amendamentul 173 Propunere de directivă Articolul 31 – alineatul 1
(1) Clauzele contractuale trebuie exprimate într-un limbaj simplu, inteligibil și trebuie să fie lizibile.
(1) Toate clauzele contractuale sunt exprimate într-un mod clar și inteligibil. Dacă o clauză contractuală este sub formă scrisă, aceasta este întotdeauna redactată într-un limbaj simplu, inteligibil și este lizibilă.
Amendamentul 174 Propunere de directivă Articolul 31 – alineatul 4
(4) Statele membre se abțin de la impunerea oricăror exigențe formale în ceea ce privește modul în care clauzele contractuale sunt exprimate sau puse la dispoziția consumatorului.
(4) Statele membre se abțin de la impunerea oricăror exigențe în ceea ce privește modul de prezentare a clauzelor contractuale, cu excepția celor formale care privesc persoane cu handicap sau a cazurilor în care bunurile sau serviciile pot prezenta un risc special la adresa sănătății și siguranței consumatorului sau a unei persoane terțe sau în cazul anumitor bunuri sau servicii pentru care există dovezi care atestă că acestea sunt în detrimentul consumatorului.
Amendamentul 175 Propunere de directivă Articolul 32 – alineatul 2
(2) Fără a aduce atingere articolelor 34 și 38, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura produselor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate celelalte clauze ale contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde. Atunci când apreciază caracterul loial al unei clauze contractuale, autoritatea națională ia, de asemenea, în considerare modul în care contractul a fost elaborat și comunicat consumatorului de către comerciant în conformitate cu articolul 31.
(2) Fără a aduce atingere articolelor 34 și 38, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura produselor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate celelalte clauze ale contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.
(2a)Atunci când se evaluează caracterul echitabil al unei clauze contractuale, autoritatea națională competentă ia, de asemenea, în considerare modul în care contractul a fost elaborat și comunicat consumatorului de către comerciant, în conformitate cu articolul 31 alineatele (1) și (2). O clauză care a fost furnizată de comerciant cu încălcarea obligației de transparență impuse de articolul 31 alineatele (1) și (2) poate fi, numai din acest motiv, considerată abuzivă.
Amendamentul 177 Propunere de directivă Articolul 32 – alineatul 3
(3) Alineatele (1) și (2) nu se aplică aprecierii obiectului principal al contractului sau caracterului adecvat al remunerației prevăzute pentru obligația contractuală principală a comerciantului, cu condiția ca acesta din urmă să respecte în totalitate dispozițiile articolului 31.
(3) Alineatele (1), (2) și (2a) de la prezentul articol nu se aplică aprecierii obiectului principal al contractului sau caracterului adecvat al remunerației prevăzute pentru obligația contractuală principală a comerciantului, cu condiția ca acesta din urmă să respecte în totalitate dispozițiile articolului 31 alineatele (1), (2) și (3).
Amendamentul 178 Propunere de directivă Articolul 33
În cazul în care comerciantul pretinde că s-a negociat individual o clauză contractuală, acestuia îi revine sarcina probei.
În cazul în care comerciantul pretinde că s-a negociat individual o clauză contractuală sau că o clauză contractuală respectă cerințele privind transparența stabilite la articolul 31 alineatele (1) și (2), acestuia îi revine sarcina probei.
Amendamentul 179 Propunere de directivă Articolul 34
Statele membre garantează că clauzele contractuale prevăzute în anexa II sunt considerate abuzive în orice situație. Această listă de clauze contractuale se aplică în toate statele membre și nu poate modificată decât în conformitate cu articolul 39 alineatul (2) și cu articolul 40.
(1)Statele membre garantează că clauzele contractuale prevăzute în anexa II sunt considerate abuzive în orice situație.
(2)Statele membre pot prevedea în legislația lor națională clauze contractuale suplimentare care sunt considerate abuzive în toate situațiile. Statele membre notifică Comisiei clauzele contractuale menționate la alineatul (1). Comisia publică aceste informații într-un mod ușor accesibil.
Amendamentul 180 Propunere de directivă Articolul 35
Statele membre garantează că clauzele contractuale prevăzute în lista de la punctul 1 al anexei III sunt considerate abuzive, cu excepția cazului în care comerciantul demonstrează că aceste clauze contractuale nu sunt abuzive în conformitate cu articolul 32. Această listă de clauze contractuale se aplică în toate statele membre și nu poate modificată decât în conformitate cu articolul 39 alineatul (2) și cu articolul 40.
(1)Statele membre garantează că clauzele contractuale prevăzute în lista de la punctul 1 al anexei III sunt considerate abuzive, cu excepția cazului în care comerciantul demonstrează că aceste clauze contractuale nu sunt abuzive în conformitate cu articolul 32.
(2)Statele membre pot prevedea în legislația lor națională clauze contractuale suplimentare despre care se presupune că sunt abuzive. Statele membre notifică Comisiei clauzele contractuale menționate la alineatul (1). Comisia publică aceste informații într-un mod ușor accesibil.
Amendamentul 181 Propunere de directivă Articolul 37
Clauzele contractuale care sunt abuzive nu sunt obligatorii pentru consumator. Contractul continuă să fie obligatoriu pentru părți dacă poate rămâne în vigoare fără clauzele abuzive.
Clauzele contractuale care sunt abuzive în temeiul prezentei directive nu sunt obligatorii pentru consumator, în conformitate cu dreptul național. Contractul continuă să fie obligatoriu pentru părți dacă poate rămâne în vigoare fără clauzele abuzive.
Amendamentul 182 Propunere de directivă Articolul 38 – alineatul 1
(1) Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către comercianți.
(1) Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către comercianți.
Amendamentul 184 Propunere de directivă Articolul 39
Articolul 39
eliminat
Revizuirea clauzelor din anexele II și III
(1)Statele membre notifică Comisiei clauzele considerate a fi abuzive de către autoritățile naționale competente și pe care le consideră relevante în scopul modificării prezentei directive în conformitate cu alineatul (2).
(2)Având în vedere notificările primite în temeiul alineatului (1), Comisia modifică anexele II și III. Aceste măsuri destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive sunt adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 40 alineatul (2).
Amendamentul185 Propunere de directivă Articolul 40
Articolul 40 Comitetul
eliminat
(1)Comisia este asistată de Comitetul pentru clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (denumit în continuare „comitetul”).
(2)Atunci când se face referire la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din aceasta.
Amendamentul 186 Propunere de directivă Articolul 41 – alineatul 1
(1) Statele membre se asigură că există mijloace adecvate și eficace pentru a garanta respectarea prezentei directive.
(1) Statele membre și Comisia se asigură că există mijloace adecvate și eficace pentru a garanta respectarea drepturilor consumatorilor prevăzute în cadrul prezentei directive.
Amendamentul 187 Propunere de directivă Articolul 44
Statele membre iau măsurile adecvate pentru informarea consumatorilor cu privire la dispozițiile legislației naționale care transpun prezenta directivă și, după caz, încurajează comercianții și responsabilii de cod să informeze consumatorii cu privire la codurile lor de conduită.
Statele membre și Comisia iau măsurile adecvate pentru informarea consumatorilor și a comercianților, în special prin instrumentele tehnologiei informației și comunicațiilor și prin mass-media publică, cu privire la dispozițiile legislației naționale care transpun prezenta directivă și, după caz, încurajează comercianții și responsabilii de cod să informeze consumatorii cu privire la codurile lor de conduită.
Amendamentul 188 Propunere de directivă Articolul 45
Consumatorul este scutit de la efectuarea oricărei plăți în caz de furnizare nesolicitată a unui produs, interzisă prin articolul 5 alineatul (5) și prin anexa I punctul 29 din Directiva 2005/29/CE. Absența unui răspuns din partea consumatorului în urma unei astfel de furnizări nesolicitate nu reprezintă un consimțământ.
Consumatorul este scutit de la efectuarea oricărei plăți în caz de furnizare nesolicitată de bunuri sau servicii, interzisă prin articolul 5 alineatul (5) și prin anexa I punctul 29 din Directiva 2005/29/CE. În asemenea cazuri, absența unui răspuns din partea consumatorului în urma unei astfel de furnizări nesolicitate nu reprezintă un consimțământ.
Amendamentul189 Propunere de directivă Articolul 46 – alineatul 2
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
eliminat
Amendamentul190 Propunere de directivă Articolul 46a (nou)
Articolul 46a Obligația de raportare și evaluarea reciprocă realizată de statele membre
(1)Statele membre elaborează până la [sfârșitul perioadei de transpunere], iar apoi la fiecare trei ani, un raport care conține următoarele informații:
(a) formularea cerințelor precontractuale de informare suplimentare pe care statele membre le adoptă sau le mențin în conformitate cu articolul 9 alineatele (5) și (6);
(b) formularea dispozițiilor legale naționale diferite pe care statele membre le adoptă sau le mențin în conformitate cu articolul 12 alineatul (4) și articolul 13 alineatul (2);
(c) formularea dispozițiilor legale naționale diferite pe care statele membre le adoptă sau le mențin în conformitate cu articolul 22 alineatul (2a);
(d) formularea dispozițiilor legale naționale diferite pe care statele membre le adoptă sau le mențin în conformitate cu articolul 26 alineatul (5b) și articolul 28 alineatul (5a);
(e) formularea clauzelor contractuale suplimentare pe care statele membre le consideră abuzive în orice situație, în conformitate cu articolul 34 alineatul (1a);
(f) formularea clauzelor contractuale suplimentare despre care statele membre presupun că sunt abuzive, în conformitate cu articolul 35 alineatul (1a);
(g) formularea hotărârilor de importanță majoră – alături de justificările aferente – luate de instanțele, curțile de arbitraj sau autoritățile administrative competente din statele membre în domeniile vizate de prezenta directivă.
(2)Raportul menționat la alineatul (1) este prezentat Comisiei. În cazul informațiilor precizate la alineatul (1) literele (a)-(e), statele membre explică de ce dispozițiile legale naționale diferite sunt adecvate și proporționale în vederea realizării obiectivelor directivei.
(3)Comisia se asigură că informațiile menționate la alineatul (1) literele (d) și (e) sunt ușor accesibile consumatorilor și comercianților, printre altele pe un site internet înființat și menținut de Comisie în acest scop.
(4)Comisia înaintează rapoartele prevăzute la alineatul (1) celorlalte state membre și Parlamentului European, care în termen de șase luni de la primirea acestora își prezintă observațiile asupra fiecăruia dintre rapoarte. În același termen, Comisia consultă părțile interesate cu privire la aceste rapoarte.
Amendamentul191 Propunere de directivă Articolul 46b (nou)
Articolul 46b Raportarea de către agenții de protecție a consumatorilor
Persoanele sau organizațiile care, în temeiul legislației naționale, au un interes legitim față de protecția consumatorilor, în sensul articolului 38 alineatul (2), informează Comisia cu privire la concluziile la care ajung în cadrul evaluării aplicării prezentei directive și a impactului acesteia asupra drepturilor consumatorilor și a funcționării pieței interne.
Amendamentul192 Propunere de directivă Articolul 46c (nou)
Articolul 46c Raportarea de către Comisie și evizuirea
Cel târziu până la [un an de la sfârșitul perioadei de transpunere], iar apoi la fiecare trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport referitor la aplicarea prezentei directive, ținând seama de informațiile colectate în conformitate cu articolul 46a alineatul (4) și articolul 46b. Raportul este însoțit, acolo unde este cazul, de propuneri legislative pentru a adapta prezenta directivă la evoluțiile din domeniul drepturilor consumatorilor.
Amendamentul193 Propunere de directivă Articolul -47 (nou) Directiva 2002/65/CE
Articolul -47 Modificarea Directivei 2002/65/CE
La articolul, 2 litera (a) din Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului se înlocuiește cu următorul text:
„(a) ”contract la distanță' înseamnă orice contract referitor la livrarea unui bun sau prestarea unui serviciu încheiat între un comerciant și un consumator în cadrul unui sistem organizat de vânzări sau prestări de servicii la distanță și la încheierea căruia comerciantul și consumatorul nu sunt prezenți fizic simultan, ci utilizează exclusiv unul sau mai multe mijloace de comunicare la distanță;„.
Amendamentul 194 Propunere de directivă Articolul 47 – alineatul 1
Se abrogă Directivele 85/577/CEE, 93/13/CEE și 97/7/CE, precum și Directiva 1999/44/CE, astfel cum a fost modificată prin directivele enumerate în anexa IV.
Se abrogă Directivele 85/577/CEE, 93/13/CEE și 97/7/CE, precum și Directiva 1999/44/CE, astfel cum a fost modificată prin directivele enumerate în anexa IV, începând cu [data transpunerii].
Amendamentul195 Propunere de directivă Articolul 48
Articolul 48 Revizuirea
eliminat
Comisia reexaminează prezenta directivă și prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului cel târziu la [a se insera aceeași dată ca în articolul 46 alineatul (1) al doilea paragraf + cinci ani].
Acolo unde este cazul, Comisia formulează propuneri pentru a adapta prezenta directivă la evoluția domeniului în cauză. Comisia poate solicita informații din partea statelor membre.
Amendamentul 196 Propunere de directivă Articolul 48a (nou)
Articolul 48a
Comisia trebuie să examineze posibilitatea adoptării unui regulament privind contractele la distanță și cele negociate în afara spațiilor comerciale, care să nu includă domeniul transporturilor și serviciile de sănătate.
Amendamentul197 Propunere de directivă Anexa I – partea A
A.Informații care trebuie să însoțească formularul de retragere
A. Model de instrucțiuni privind retragerea
1.Numele, adresa geografică și adresa de e-mail ale comerciantului căruia trebuie să i se trimită formularul de retragere.
Dreptul de retragere
2.O declarație conform căreia consumatorul are dreptul de a se retrage din contract, drept pe care îl poate exercita trimițând formularul de retragere de mai jos, pe un suport durabil, comerciantului menționat la alineatul (1):
Aveți la dispoziție o perioadă de paisprezece zile în care vă puteți retrage, pe un suport durabil, [sau - atunci când bunul vă este livrat înainte de expirarea termenului - prin returnarea bunului] din prezentul contract fără a oferi motive.
(a) pentru contractele negociate în afara spațiilor comerciale, în termen de paisprezece zile de la semnarea formularului de comandă;
Termenul începe să curgă [la primirea bunului comandat] (1). La calcularea termenului, ziua [primirii bunului] (2) nu se ia în considerare. În cazul în care ultima zi a perioadei de retragere este o sărbătoare legală, o sâmbătă sau o duminică, termenul se încheie în următoarea zi lucrătoare.
Pentru validarea termenului de retragere este suficientă trimiterea la timp a declarației de retragere sau a bunului. Trimiterea declarației de retragere sau a bunului înainte de expirarea termenului de retragere trebuie să poată fi dovedită (de exemplu, prin chitanță poștală).
(b) pentru contractele de vânzare la distanță, în termen de paisprezece zile de la intrarea efectivă în posesia bunurilor a consumatorului sau a unei părți terțe, alta decât transportatorul, desemnată de consumator;
Vă rugăm să trimiteți declarația de retragere pe un suport durabil (de exemplu, prin poștă, sub formă de scrisoare) (3) către: (4). În acest scop, puteți folosi modelul alăturat; folosirea lui nu este obligatorie.
(c) pentru contractele de servicii la distanță:
Efectele retragerii
- în termen de paisprezece zile de la încheierea contractului, în cazul în care consumatorul nu și-a dat acordul prealabil expres pentru ca executarea contractului să înceapă înainte de expirarea acestui termen de paisprezece zile;
Pentru ca retragerea să fie valabilă, trebuie să returnați bunurile primite în termen de paisprezece zile de la trimiterea declarației dvs. de retragere, pe [cheltuiala noastră] (5). Termenul de rambursare începe să curgă odată cu primirea declarației dvs. de retragere sau a bunului. La calcularea termenului, ziua primirii declarației de retragere nu se ia în considerare. În cazul în care ultima zi a termenului este o sărbătoare legală, o sâmbătă sau o duminică, termenul se încheie în următoarea zi lucrătoare.
- într-un termen care expiră în ziua în care începe executarea contractului, în cazul în care consumatorul și-a dat acordul prealabil expres pentru ca executarea contractului să înceapă înainte de expirarea termenului de paisprezece zile.
În cazul în care nu sunteți în măsură să returnați bunurile în starea lor inițială, sunteți responsabil pentru orice pierdere de valoare a acestora. Acest lucru se aplică doar în cazul în care pierderea de valoare nu se datorează manipulării necesare a produselor pentru a stabili natura și modul lor de funcționare. Puteți evita deteriorarea bunurilor utilizându-le ca și cum nu v-ar aparține și evitând orice manipulare care ar putea să le diminueze valoarea.
3.Pentru toate contractele de vânzare, o declarație prin care consumatorul este informat cu privire la termenele și la modalitățile de returnare a bunurilor către comerciant și la condițiile de rambursare în conformitate cu articolul 16 și articolul 17 alineatul (2).
În cazul unei retrageri valabile, trebuie să vă rambursăm toate sumele primite din partea dvs. în termen de paisprezece zile. Termenul de rambursare începe să curgă odată cu primirea declarației dvs. de retragere. La calcularea termenului, ziua primirii declarației de retragere nu se ia în considerare. În cazul în care ultima zi a termenului este o sărbătoare legală, o sâmbătă sau o duminică, termenul se încheie în următoarea zi lucrătoare.
4.Pentru contractele la distanță încheiate pe internet, o declarație conform căreia consumatorul poate completa electronic și poate depune formularul standard de retragere pe site-ul internet al comerciantului și conform căreia acesta va primi din partea comerciantului pe e-mail fără întârziere o confirmare de primire a unei astfel de retrageri.
Ne rezervăm dreptul de a condiționa rambursarea de primirea bunurilor.
5.O declarație conform căreia consumatorul poate utiliza formularul de retragere menționat în partea B.
Precizări privind formularea:
(1)În următoarele cazuri speciale, între paranteze ar trebui să figureze următorul text:
în cazul contractelor la distanță și al contractelor negociate în afara spațiilor comerciale privind prestările de servicii: „de la data încheierii contractului sau din ziua în care dvs. ați primit o copie a contractului semnat pe un suport durabil, dacă aceasta nu coincide cu data încheierii contractului”.
(2)În următoarele cazuri speciale, între paranteze ar trebui să figureze următorul text: în cazul contractelor la distanță și al contractelor negociate în afara spațiilor comerciale privind prestările de servicii: „încheierii contractului sau ziua în care dvs. ați primit o copie a contractului semnat pe un suport durabil, dacă aceasta nu coincide cu data încheierii contractului”.
(3)În cazul contractelor la distanță se inserează următoarele: (a) în cazul în care comerciantul îi permite consumatorului să trimită declarația de retragere prin e-mail: „sau prin e-mail”; (b) în cazul în care comerciantul îi permite consumatorului să completeze formularul de retragere pe un site internet pe suport electronic: „sau prin intermediul site-ului nostru”.
(4)A se specifica următoarele: identitatea și sediul comercial al comerciantului. În cazul contractelor la distanță se indică, de asemenea, următoarele: adresa de e-mail și/sau de internet a comerciantului, pe care consumatorul o poate folosi pentru rezilierea contractului.
(5)În cazul în care prețul bunului ce urmează a fi returnat nu depășește 40 EUR, între paranteze va figura următorul text: „pe cheltuiala dvs.”.
Amendamentul198 Propunere de directivă Anexa I – partea B
(prezentul formular se trimite înapoi completat doar dacă doriți să vă retrageți din contract)
Destinatar:
Destinatar: (identitatea, sediul comercial și, după caz, adresa de e-mail a comerciantului)(*)
Vă informez/ vă informăm* prin prezenta cu privire la retragerea mea/noastră* din contractul referitor la vânzarea următoarelor bunuri*/prestarea următoarelor servicii*
Vă informez/ vă informăm** prin prezenta cu privire la retragerea mea/noastră** din contractul referitor la vânzarea următoarelor bunuri**/prestarea următoarelor servicii**
Semnătura consumatorului (consumatorilor)(doar în cazul în careacest formular este notificat în scris)
Semnătura (semnăturile)consumatorului (consumatorilor)(doar în cazul în careprezentul formular este trimis pe suport de hârtie) ():
Data
Data ():
*A se elimina mențiunea inutilă, după caz.
(*) A se completa de către comerciant înainte de a pune formularul la dispoziția consumatorului
(**) A se elimina în cazul în care nu se aplică.
() A se completa de către consumator (consumatori).
Amendamentul 199 Propunere de directivă Anexa II – punctul 1 – litera aa (nouă)
(aa) de a exclude sau limita responsabilitatea comerciantului atunci când obiecte care aparțin consumatorului sunt deteriorate intenționat sau din cauza unei neglijențe grave în urma unui act sau a unei omisiuni din partea comerciantului;
Amendamentul 201 Propunere de directivă Anexa II – punctul 1 – litera ca (nouă)
(ca) de a atribui competență exclusivă pentru toate litigiile care rezultă în cadrul unui contract instanței competente din zona în care își are sediul comerciantul, cu excepția cazului în care consumatorul se află sub jurisdicția aceleiași instanțe;
Amendamentul 202 Propunere de directivă Anexa III – punctul 1 – litera aa (nouă)
(aa) de a impune consumatorului o obligație supusă unei condiții a cărei îndeplinire depinde exclusiv de intenția comerciantului;
Amendamentul 203 Propunere de directivă Anexa III – punctul 1 – litera ca (nouă)
(ca) de a solicita unui consumator să achiziționeze bunuri sau servicii auxiliare care nu au fost anunțate și incluse în prețul prevăzut de contractul principal;
Amendamentul 204 Propunere de directivă Anexa III – punctul 1 – litera cb (nouă)
(cb) să aplice taxe neprevăzute, precum sancțiuni pentru încălcarea clauzelor contractului, care sunt în mod clar disproporționate față de costurile suportate de comerciant din cauza încălcării clauzelor;
Amendamentul 205 Propunere de directivă Anexa III – punctul 1 – litera da (nouă)
(da) de a exclude sau de a obstrucționa dreptul consumatorului de a instrui și de a autoriza o parte terță în vederea încheierii unui contract între consumator și comerciant și/sau în vederea adoptării de măsuri menite să conducă la încheierea unui contract între consumator și comerciant sau să faciliteze încheierea unui astfel de contract.
Amendamentul 206 Propunere de directivă Anexa III – punctul 1 – litera e
(e) de a permite comerciantului să rezilieze un contract cu durată nedeterminată fără un preaviz rezonabil, cu excepția cazurilor de încălcare gravă a contractului din partea consumatorului;
(e) de a permite comerciantului să rezilieze un contract cu durată nedeterminată fără un preaviz rezonabil, cu excepția cazurilor în care la baza acestei rezilieri stau motive întemeiate; acest fapt nu afectează clauzele din contractele de furnizare de servicii financiare, atunci când există motive întemeiate, cu condiția ca furnizorul să aibă obligația de a informa de îndată în acest sens cealaltă parte contractantă;
Amendamentul 207 Propunere de directivă Anexa III – punctul 1 – litera g
(g) de a permite comerciantului să mărească prețul convenit cu consumatorul în momentul încheierii contractului fără a acorda consumatorului dreptul de a rezilia contractul;
(g) de a prevedea stabilirea prețurilor bunurilor sau ale altor active în momentul livrării sau furnizării sau de a permite comerciantului să mărească prețul convenit cu consumatorul în momentul încheierii contractului fără a acorda consumatorului dreptul de a rezilia contractul, în cazul în care noul preț este prea mare comparativ cu prețul stabilit de comun acord în momentul încheierii contractului; acest lucru nu aduce atingere clauzelor de indexare a prețurilor în cazul în care acestea sunt conforme cu legea, cu condiția ca modul în care prețurile variază să fie descris în mod explicit;
Amendamentul 208 Propunere de directivă Anexa III – punctul 1 – litera k
(k) de a permite comerciantului să modifice unilateral clauzele contractului, inclusiv caracteristicile produsului sau serviciului;
(k) de a permite comerciantului să modifice unilateral clauzele contractului, inclusiv caracteristicile produsului sau serviciului fără un motiv întemeiat care să fie precizat în contract; acest fapt nu aduce atingere clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul, în cazul în care există un motiv întemeiat, de a modifica fără preaviz rata dobânzii plătibile de către consumator sau datorate acestuia din urmă, sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, cu condiția ca furnizorul să aibă obligația de a informa consumatorul în această privință cu prima ocazie și ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul imediat; de asemenea, acest lucru nu aduce atingere nici clauzelor în temeiul cărora un comerciant își rezervă dreptul de a modifica unilateral condițiile unui contract pe durată nedeterminată, cu condiția ca acesta să aibă obligația de a informa consumatorul cu un preaviz rezonabil și ca consumatorul să aibă libertatea de a rezilia contractul;
Amendamentul 209 Propunere de directivă Anexa III – punctul 1 – litera la (nouă)
(la) de a permite unui comerciant ca, în cazul în care bunurile comandate nu sunt disponibile, să furnizeze bunuri echivalente fără a informa în prealabil în mod explicit consumatorul cu privire la această posibilitate și cu privire la faptul că, în cazul în care consumatorul își exercită dreptul de retragere, obligativitatea suportării costurilor legate de returnarea bunurilor primite de consumator, în temeiul contractului, revine comerciantului.
Amendamentul 210 Propunere de directivă Anexa III – punctul 2
2.Punctul 1 litera (e) nu se aplică clauzelor prin care un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a rezilia în mod unilateral și fără preaviz un contract cu durată nedeterminată, cu condiția ca furnizorul să aibă obligația de a informa de îndată în acest sens cealaltă parte contractantă sau celelalte părți contractante.
eliminat
Amendamentul 211 Propunere de directivă Anexa III – punctul 3 – litera ca (nouă)
(ca) contractelor privind pachetele de servicii pentru călătorii reglementate de Directiva 90/314/CEE.
Amendamentul 212 Propunere de directivă Anexa III – punctul 4 – partea introductivă
4. Punctul 1 litera (k) nu se aplică:
4. Punctul 1 literele (e), (g) și (k) nu se aplică:
Amendamentul 213 Propunere de directivă Anexa III – punctul 4 – litera a
(a) clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul, în cazul în care există un motiv întemeiat, de a modifica fără preaviz rata dobânzii plătibile de către consumator sau datorate acestuia din urmă, sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, cu condiția ca furnizorul să aibă obligația de a informa cealaltă parte contractantă sau celelalte părți contractante în această privință cu prima ocazie și ca acestea din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul de îndată.
eliminat
Amendamentul 214 Propunere de directivă Anexa III – punctul 4 – litera b
(b) tranzacțiilor cu valori mobiliare transferabile, instrumente financiare și alte produse sau servicii al căror preț este legat de fluctuațiile cotației bursiere sau a indicelui bursier sau ale unei rate de pe piața financiară pe care comerciantul nu le poate controla;
eliminat
Amendamentul 215 Propunere de directivă Anexa III – punctul 4 – litera d
(d) clauzelor în temeiul cărora comerciantul își rezervă dreptul de a modifica unilateral condițiile unui contract cu durată nedeterminată, cu condiția ca acesta să aibă obligația de a informa consumatorul cu un preaviz rezonabil și ca consumatorul să aibă libertatea de a rezilia contractul.
Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 24 martie 2011 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a regulamentului (CE) nr. 460/2004 privind instituirea Agenției europene pentru securitatea rețelelor informatice și a datelor, în ceea ce privește durata (COM(2010)0520 – C7-0297/2010 – 2010/0274(COD))
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2010)0520),
– având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0297/2010),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 8 decembrie 2010(1),
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A7-0039/2011),
1. adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale, poziția Parlamentului.
Poziția Parlamentului European adoptată în prima lectură la 24 martie 2011 în vederea adoptării Regulamentului (CE) nr. .../2011 al Parlamentului European și al Consiliului de de modificare a Regulamentului (CE) nr. 460/2004 privind instituirea Agenției europene pentru securitatea rețelelor informatice și a datelor, în ceea ce privește durata de funcționare a acesteia
(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament și Consiliu, poziția Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 580/2011)
Situația din Japonia, inclusiv alertele privind centralele nucleare
188k
32k
Rezoluția Parlamentului European din 24 martie 2011 referitoare la situația din Japonia, în special în ceea ce privește starea de alertă la centralele nucleare
– având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât, la 11 martie 2011, un seism devastator, urmat de un tsunami, a lovit Japonia și regiunea Oceanului Pacific, soldându-se cu mii de victime și persoane date dispărute, precum și cu pagube materiale considerabile;
B. întrucât această catastrofă a provocat un accident nuclear extrem de grav, care afectează centrala nucleară de la Fukushima și constituie o nouă amenințare;
C. întrucât prim-ministrul japonez, Naoto Kan, a declarat că țara sa se confruntă cu cea mai gravă criză din ultimii 65 de ani, după Al Doilea Război Mondial,
1. își exprimă solidaritatea cea mai profundă cu poporul japonez și cu guvernul acestuia și prezintă condoleanțele sale cele mai sincere victimelor acestei catastrofe triple, ținând seama de faptul că pierderile de vieți omenești și pagubele materiale nu au fost încă evaluate integral; salută mobilizarea, curajul și hotărârea poporului japonez și ale autorităților în fața acestei catastrofe;
2. solicită Uniunii și statelor sale membre să acorde, cu titlu prioritar, Japoniei și regiunilor sinistrate tot ajutorul și sprijinul necesare la nivel umanitar, tehnic și financiar și salută faptul că Uniunea a activat imediat mecanismul de protecție civilă pentru a-și coordona ajutoarele de urgență;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și autorităților japoneze.
Exercitarea drepturilor Parlamentului pe lângă Curtea de Justiție (interpretarea articolului 128 din Regulamentul de procedură)
264k
26k
Decizia Parlamentului European din 24 martie 2011 privind exercitarea drepturilor Parlamentului pe lângă Curtea de Justiție (interpretarea articolului 128 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European)
Parlamentul European,
– având în vedere scrisoarea din 22 martie 2011 a președintelui Comisiei pentru afaceri constituționale,
– având în vedere articolul 211 din Regulamentul său de procedură,
1. decide să introducă următoarea interpretare la articolul 128 din Regulamentul său de procedură:"
Articolul 90 alineatul (6) stabilește o procedură specifică pentru decizia Parlamentului referitoare la exercitarea dreptului de a solicita Curții de Justiție, în temeiul articolului 218 alineatul (11) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, un aviz cu privire la compatibilitatea unui acord internațional cu tratatele. Această dispoziție constituie legea specială (lex specialis) care prevalează asupra legii generale prevăzută la articolul 128.
În cazul în care se exercită drepturile Parlamentului pe lângă Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar actul respectiv nu este reglementat prin articolul 128, procedura prevăzută la prezentul articol se aplică prin analogie.
"
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie, spre informare, Consiliului, Comisiei și Curții de Justiție a Uniunii Europene.