Ce sunt grupurile politice și cum se formează? 

După alegeri, eurodeputații se alătură cel mai adesea unui grup politic sau creează altele noi. Aceste grupuri reunesc eurodeputați din diferite state membre pe baza afinităților lor politice. Grupurile se pot forma și mai târziu în cursul legislaturii parlamentare. În prezent, există șapte grupuri politice în Parlamentul European.

Un grup politic recunoscut în mod oficial trebuie să fie format dintr-un număr minim de 23 de deputați care provin din cel puțin un sfert din statele membre (și anume, din cel puțin șapte state membre). Un eurodeputat nu poate aparține decât unui singur grup politic. Unii nu fac parte din niciun grup politic, fiind, în acest caz, deputați neafiliați.

Pentru a înființa un grup, este nevoie să se prezinte o declarație Președintelui Parlamentului în care să se specifice numele grupului, membrii și conducerea acestuia.

Atunci când formează un grup, eurodeputații acceptă afinitatea politică în mod implicit, iar Parlamentul nu evaluează, în mod normal, coeziunea politică dintre membrii grupului. Parlamentul analizează dacă grupul a fost constituit în conformitate cu Regulamentul de procedură numai în cazul în care deputații în cauză înșiși neagă că au aceleași afinități politice.

Grupurile politice

Grupurile politice pot angaja personal și pot primi spații de birouri cu finanțare din bugetul Parlamentului. Normele privind gestionarea și controlul acestor fonduri și facilități sunt stabilite de Biroul Parlamentului. Fondurile puse la dispoziția grupurilor acoperă costurile administrative și operaționale ale personalului grupului, precum și cheltuielile suportate ca urmare a campaniilor politice și de informare legate de UE.

Bugetul nu poate fi utilizat pentru a finanța niciun fel de campanii electorale de la nivel european, național, regional sau local, nici pentru finanțarea partidelor politice la nivel național și european sau a organismelor subordonate acestora.

Deputații neafiliați pot angaja consilieri la fel ca grupurile politice și beneficiază de drepturi în conformitate cu normele stabilite de Birou.