Care sunt competențele Parlamentului European? 

Modificările succesive ale tratatelor UE, în special prin Tratatul de la Lisabona din 2009, conferă Parlamentului European competențe legislative, budgetare și de control.

Parlamentul este colegiuitor. Cu alte cuvinte, el are competența de a adopta și de a modifica legislația și de a decide cu privire la bugetul anual al UE pe picior de egalitate cu Consiliul (statele membre). De asemenea, Parlamentul poate trage la răspundere Comisia, precum și alte instituții și organisme ale UE.

Competențe legislative

Cea mai mare parte a legislației UE este adoptată prin procedura legislativă ordinară (denumită adesea „codecizie”, așa cum i se spunea în trecut). Ea reprezintă procesul decizional legislativ standard al UE, acordând o pondere egală Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene (statele membre). Se aplică unei game largi de domenii, cum ar fi migrația, energia, transporturile, schimbările climatice, mediul, protecția consumatorilor și guvernarea economică.

O altă procedură decizională este „aprobarea”. Aprobarea PE este necesară, de exemplu, în cazul aderării unui nou stat la UE, precum și la încheierea acordurilor comerciale internaționale ale Uniunii. Decizia finală cu privire la aprobarea sau nu a unui nou colegiu al comisarilor este luată în cadrul procedurii de aprobare.

„Consultarea” este utilizată în domenii de politică precum fiscalitatea, dreptul concurenței și politica externă și de securitate comună. Ea îi permite Parlamentului să aprobe sau să respingă o propunere legislativă, precum și să propună amendamente la aceasta. Deși Consiliul nu are obligația de a urma poziția Parlamentului, trebuie să consulte Parlamentul și să aștepte poziția sa înainte de a lua o decizie. În caz contrar, actul respectiv devine ilegal și poate fi anulat de Curtea de Justiție. În plus, atunci când modifică în mod substanțial o propunere, Consiliul trebuie să consulte din nou Parlamentul.

Cum stau lucrurile în ceea ce privește inițiativa legislativă? Cine propune legislația UE?

Deși Comisia este instituția căreia îi revine sarcina de a propune noi acte legislative ale UE, Parlamentul poate lua inițiativa solicitându-i Comisiei să prezinte o propunere legislativă. Atunci când utilizează o astfel de „inițiativă legislativă”, eurodeputații pot stabili un termen pentru prezentarea propunerii. Dacă Comisia refuză, ea trebuie să explice motivele care stau la baza refuzului său.

Actele delegate/de punere în aplicare

Atunci când adoptă un nou act legislativ, Parlamentul și Consiliul îi pot încredința Comisiei sarcina de a face adăugiri sau modificări minore, de exemplu, anexe tehnice sau actualizări, prin intermediul unor acte delegate (care completează sau modifică părți ale actului legislativ) sau al unor acte de punere în aplicare (care stabilesc detaliile punerii în aplicare a actului legislativ). Astfel, legislația rămâne simplă și actualizată, fără a fi nevoie de noi negocieri.

În funcție de tipul de act adoptat de Comisie, eurodeputații au la dispoziție diferite opțiuni dacă nu sunt de acord cu măsurile propuse. În cazul actelor delegate, ei au un drept de veto. În ceea ce privește actele de punere în aplicare, eurodeputații îi pot solicita Comisiei să le modifice sau să le retragă, însă Comisia nu are nicio obligație juridică de a face acest lucru.