Alegerile europene din 2024 

Data actualizării: 
 
Creat:   
 

Distribuiți această pagină: 

Între 6 și 9 iunie 2024, în jur de 360 de milioane de europeni au fost chemați la urne pentru a-i alege pe cei 720 de deputați din cea de-a zecea legislatură a Parlamentului European.

Legea electorală a UE prevede că alegerile pentru Parlamentul European (PE) au loc o dată la cinci ani. În 2024, alegerile au avut loc în cele 27 de state membre ale Uniunii începând de joi, 6 iunie, până duminică, 9 iunie.

Organizarea alegerilor

Alegerile europene se organizează conform legislației naționale a statelor membre, dar există și o serie de dispoziții comune stabilite în legislația Uniunii. Este necesar să se asigure reprezentarea proporțională. Majoritatea țărilor sunt organizate ca o circumscripție unică. Există însă și excepții: Belgia, Irlanda, Italia și Polonia își împart teritoriul în mai multe circumscripții.

Găsiți detalii despre aceste reguli, precum și alte aspecte care țin de organizarea alegerilor în acest infografic. și în acest briefing.

Candidații „cap de listă”

Pentru a „europeniza” alegerile și a îmbunătăți legitimitatea democratică a procesului decizional european, Parlamentul a solicitat, înaintea alegerilor europene din 2014, partidelor politice europene să nominalizeze candidați la președinția Comisiei Europene. Obiectivul a fost ca cetățenii să poată astfel influența direct, prin votul lor la alegerile europene, alegerea viitorului șef al executivului european. Procedura a devenit cunoscută sub numele de „Spitzenkandidaten” (candidatul cap de listă în germană).

Alegerile din 2014 au rezultat în alegerea lui Jean-Claude Juncker.

În urma alegerilor europene din mai 2019, Consiliul European i-a propus-o Parlamentului pe Ursula von der Leyen pentru a fi numită în funcția de președintă a Comisiei Europene. Ea nu se numărase printre candidații cap de listă.

Înaintea alegerilor europene din 2024, Parlamentul a confirmat importanța aplicării sistemului candidaților cap de listă (așa-numitului proces „Spitzenkandidaten”), în care partidele politice europene își desemnează fiecare, înaintea alegerilor, candidații respectivi pentru funcția de președinte al CE. Potrivit Parlamentului, este necesară o legătură clară și credibilă între preferințele alegătorilor și funcția de președinte al Comisiei. În baza tratatelor UE, numirea ar trebui să depindă de obținerea unui sprijin majoritar în Parlament.

Candidații „cap de listă” pentru alegerile europene din 2024 au fost:

Grupul Identitate și Democrație (ID) și Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) nu au desemnat oficial niciun candidat „cap de listă”.

O dezbatere între candidații principali, organizată de Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU), a avut loc în după-amiaza zilei de 23 mai, în hemiciclul Parlamentului de la Bruxelles. Mai multe informații despre dezbatere se regăsesc aici.

Rezultatele alegerilor

Începând de duminică, 9 iunie 2024, Parlamentul European a publicat date despre rezultatele alegerilor, pe măsură ce acestea au fost făcute publice în statele membre, în 24 de limbi, pe site-ul alegerilor. Rezultatele vor fi actualizate până înaintea sesiunii constitutive a Parlamentului ce va avea loc pe 16 iulie.

Întrebări tehnice despre rezultatele alegerilor pot fi trimise la adresa election-results-data@europarl.europa.eu.

Rezultate de la alegerile anterioare

Site-ul internet dinamic și interactiv www.election-results.eu oferă rezultatele generale ale alegerilor europene, inclusiv defalcări la nivel național, componența tuturor parlamentelor europene din 1984 până în prezent, defalcări pe partide naționale și grupuri politice din 1979 până în prezent și toate rezultatele la nivel național din 2009 până în prezent. În plus, site-ul oferă informații cu privire la tendințele privind alegerile europene, de exemplu cu privire la echilibrul de gen.

Instrumentul vă permite să comparați datele între diferitele alegeri. Un widget poate adapta site-ul la nevoile dumneavoastră. Acesta va publica rezultatele istorice ale alegerilor europene pe site-ul dumneavoastră și va furniza rezultate în direct. Puteți descărca fișele tehnice în formate de date deschise (json, xml și csv) și în formate grafice (jpg și png).