Denis Mukwege – 2014, Republica Democratică Congo
Medicul congolez Denis Mukwege și-a dedicat viața reabilitării zecilor de mii de victime ale violurilor și ale violențelor sexuale extreme și ale multor altor femei care trăiesc sub această amenințare.
Născut la Bukavu în 1955, Denis Mukwege a studiat medicina și a înființat secția de ginecologie din cadrul spitalului din Lemera, din partea de est a R.D. Congo, care a fost distrus în 1996, în urma izbucnirii războiului. Mukwege s-a refugiat la Bukavu și a creat un spital de campanie, organizând o nouă secție de maternitate și o sală de operații, care au fost însă distruse în 1998, în cel de-al doilea război din Congo. În ciuda tuturor piedicilor, Mukwege și-a reconstruit spitalul în Panzi, muncind din greu și asigurând formarea personalului pentru a trata femeile victime ale combatanților, declarate drept „dușman comun" de către aceștia. A tratat zeci de mii de femei de la redeschiderea spitalului în 1999, când a acceptat în îngrijire prima victimă a unui viol cu răni cauzate de gloanțe la nivelul organelor genitale și al coapselor. În săptămânile care au urmat, zeci de femei violate și torturate s-au prezentat la spital.
Mukwege este recunoscut la nivel internațional drept expert în tratarea problemelor medicale și psihosociale cauzate de violențele sexuale. Spitalul din Panzi pe care îl conduce oferă asistență psihologică și medicală și, în plus, femeile sunt ajutate să dezvolte noi competențe pentru a-și câștiga existența, întrucât multe dintre acestea sunt respinse de comunitățile lor. Fetele sunt ajutate să se întoarcă la școală și li se oferă asistență juridică celor care apelează la justiție.
Mukwege este un susținător fervent al cauzei femeilor victime ale violențelor, încă de când a recunoscut într-o tânără aflată pe masa lui de operație o fetiță pe care o adusese pe lume la spitalul din Panzi. A fost un moment de răscruce, care l-a determinat să-și lărgească orizontul de acțiune dincolo de îngrijirile medicale și să înceapă să pledeze în țară și în străinătate pentru încetarea violențelor care devastau resursele naturale ale Congo. El însuși a căzut victimă acestor violențe în 2012, când mai mulți bărbați înarmați au pătruns în locuința sa și i-au amenințat fiicele cu arma. Garda sa de corp și, totodată, prietenul său a fost ucis, însă Mukwege a scăpat și s-a refugiat împreună cu familia sa în Suedia și apoi în Belgia. În 2013, s-a întors în R.D. Congo, atunci când un grup de femei, care câștigau mai puțin de un dolar pe zi, au strâns împreună bani pentru a-i cumpăra biletul de întoarcere.
În prezent, Mukwege locuiește la spitalul din Panzi, în ciuda amenințărilor continue cu moartea pe care le primește. De asemenea, el este fondatorul Fundației Dr. Denis Mukwege, care oferă susținere unei rețele globale de supraviețuitori ai violenței sexuale. A fost profund implicat în procesul legislativ al Parlamentului care a condus la adoptarea Regulamentului UE din 2017 privind minereurile din zonele de conflict, al cărui scop este să prevină exportul în Europa al anumitor metale și minereuri din zonele de conflict.
Din 2008, a primit numeroase premii în semn de recunoaștere a activității sale, inclusiv Premiul pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite (2008), Premiul pentru Pace de la Seul (2016) și Premiul Nobel pentru Pace (2018). De asemenea, i s-au acordat diplome onorifice de către Universitatea din Edinburgh și Universitatea Harvard. Un documentar din 2015 intitulat The man who mends women - the wrath of Hippocrates (Bărbatul care repară femeile - mânia lui Hipocrate) ilustrează viața și activitatea sa. Filmul a fost subtitrat în toate limbile oficiale ale statelor membre ale UE, cu sprijinul Parlamentului European. În martie 2020, dr. Mukwege a fost numit coordonator al activității Comisiei Regionale de Sănătate din South Kivu ca răspuns la pandemia de COVID-19.
Născut la Bukavu în 1955, Denis Mukwege a studiat medicina și a înființat secția de ginecologie din cadrul spitalului din Lemera, din partea de est a R.D. Congo, care a fost distrus în 1996, în urma izbucnirii războiului. Mukwege s-a refugiat la Bukavu și a creat un spital de campanie, organizând o nouă secție de maternitate și o sală de operații, care au fost însă distruse în 1998, în cel de-al doilea război din Congo. În ciuda tuturor piedicilor, Mukwege și-a reconstruit spitalul în Panzi, muncind din greu și asigurând formarea personalului pentru a trata femeile victime ale combatanților, declarate drept „dușman comun" de către aceștia. A tratat zeci de mii de femei de la redeschiderea spitalului în 1999, când a acceptat în îngrijire prima victimă a unui viol cu răni cauzate de gloanțe la nivelul organelor genitale și al coapselor. În săptămânile care au urmat, zeci de femei violate și torturate s-au prezentat la spital.
Mukwege este recunoscut la nivel internațional drept expert în tratarea problemelor medicale și psihosociale cauzate de violențele sexuale. Spitalul din Panzi pe care îl conduce oferă asistență psihologică și medicală și, în plus, femeile sunt ajutate să dezvolte noi competențe pentru a-și câștiga existența, întrucât multe dintre acestea sunt respinse de comunitățile lor. Fetele sunt ajutate să se întoarcă la școală și li se oferă asistență juridică celor care apelează la justiție.
Mukwege este un susținător fervent al cauzei femeilor victime ale violențelor, încă de când a recunoscut într-o tânără aflată pe masa lui de operație o fetiță pe care o adusese pe lume la spitalul din Panzi. A fost un moment de răscruce, care l-a determinat să-și lărgească orizontul de acțiune dincolo de îngrijirile medicale și să înceapă să pledeze în țară și în străinătate pentru încetarea violențelor care devastau resursele naturale ale Congo. El însuși a căzut victimă acestor violențe în 2012, când mai mulți bărbați înarmați au pătruns în locuința sa și i-au amenințat fiicele cu arma. Garda sa de corp și, totodată, prietenul său a fost ucis, însă Mukwege a scăpat și s-a refugiat împreună cu familia sa în Suedia și apoi în Belgia. În 2013, s-a întors în R.D. Congo, atunci când un grup de femei, care câștigau mai puțin de un dolar pe zi, au strâns împreună bani pentru a-i cumpăra biletul de întoarcere.
În prezent, Mukwege locuiește la spitalul din Panzi, în ciuda amenințărilor continue cu moartea pe care le primește. De asemenea, el este fondatorul Fundației Dr. Denis Mukwege, care oferă susținere unei rețele globale de supraviețuitori ai violenței sexuale. A fost profund implicat în procesul legislativ al Parlamentului care a condus la adoptarea Regulamentului UE din 2017 privind minereurile din zonele de conflict, al cărui scop este să prevină exportul în Europa al anumitor metale și minereuri din zonele de conflict.
Din 2008, a primit numeroase premii în semn de recunoaștere a activității sale, inclusiv Premiul pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite (2008), Premiul pentru Pace de la Seul (2016) și Premiul Nobel pentru Pace (2018). De asemenea, i s-au acordat diplome onorifice de către Universitatea din Edinburgh și Universitatea Harvard. Un documentar din 2015 intitulat The man who mends women - the wrath of Hippocrates (Bărbatul care repară femeile - mânia lui Hipocrate) ilustrează viața și activitatea sa. Filmul a fost subtitrat în toate limbile oficiale ale statelor membre ale UE, cu sprijinul Parlamentului European. În martie 2020, dr. Mukwege a fost numit coordonator al activității Comisiei Regionale de Sănătate din South Kivu ca răspuns la pandemia de COVID-19.