Andrei Saharov

Fizicianul rus Andrei Dmitrievici Saharov (1921-1989), câștigător al Premiului Nobel pentru pace în 1975, s-a remarcat prima dată ca inventator al bombei sovietice cu hidrogen.

Preocupat de efectele descoperirii sale asupra viitorului omenirii, el a încercat să sensibilizeze opinia publică în legătură cu pericolele cursei pentru înarmare nucleară. Eforturile sale s-au bucurat parțial de succes, odată cu semnarea, în 1963, a Tratatului de interzicere a testelor nucleare.

În URSS, Saharov era considerat un disident subversiv. În 1970, a înființat un comitet pentru apărarea drepturilor omului și a victimelor proceselor politice. În ciuda presiunii tot mai mari exercitate de către guvern, Andrei Saharov nu numai că a încercat să elibereze disidenții din țara sa, ci a devenit și unul dintre cei mai curajoși critici ai regimului și un simbol al luptei împotriva negării drepturilor fundamentale. În 1975, eforturile i-au fost răsplătite prin decernarea Premiului Nobel pentru pace.

Andrei Saharov a fost exilat în Gorki de către autoritățile sovietice, în scopul de a-i limita contactele cu străinii. Acolo a aflat că Parlamentul European avea intenția de a crea un premiu pentru libertatea de gândire care să îi poarte numele. Din exil, el a transmis Parlamentului European, în 1987, un mesaj prin care și-a exprimat acordul ca premiul să îi poarte numele și în care a declarat cât de impresionat a fost de acest demers. Andrei Saharov a considerat pe bună dreptate acest premiu ca o încurajare pentru toți cei care, la fel ca el, s-au angajat să apere drepturile omului.

Premiul care îi poartă numele depășește frontierele, chiar și frontierele regimurilor opresive, pentru a recompensa militanți pentru drepturile omului și disidenți din întreaga lume.