Guvernanța economică

Fișe descriptive despre U.E. 04-09-2024

Termenul de „guvernanță economică” este un concept care se referă la sistemul de instituții și proceduri ce realizează obiectivele UE din domeniul economic, și anume pentru a promova progresul economic și social al UE și al cetățenilor săi. Sistemul anterior de coordonare economică și fiscală s-a dovedit inadecvat în contextul crizelor financiare, fiscale și economice care au început în 2008. Printre îmbunătățirile din domeniul guvernanței economice din UE se numără o mai bună coordonare și supraveghere consolidate a politicilor bugetare și macroeconomice și instituirea unui cadru robust pentru gestionarea crizelor financiare.