Reducerea șomajului: politicile UE explicate
Aflați care sunt inițiativele UE pentru a reduce șomajul și a crea mai multe locuri de muncă de calitate în Europa.
Cuprins
- Rata șomajului în UE
- Competențe UE, competențe naționale
- Strategia UE privind ocuparea forței de muncă
- Finanțarea
- Combaterea șomajului în rândul tinerilor
- Competențe potrivite, locuri de muncă mai bune
- Provocarea șomajului pe termen lung
- Promovarea mobilității lucrătorilor
- Aflați mai mult despre politicile sociale ale UE:
Deși condițiile de pe piața de muncă a UE și drepturile lucrătorilor s-au ameliorat simțitor în ultimii ani, combaterea șomajului și a consecințelor crizei Covid rămân provocări majore pe calea către locuri de muncă de calitate și incluziune socială în Europa.
S-au depus eforturi în mai multe domenii, inclusiv pentru ajutarea tinerilor să intre pe piața muncii, combaterea șomajului pe termen lung, îmbunătățirea competențelor și facilitarea mobilității lucrătorilor în Uniunea Europeană.
Rata șomajului în UE
Ca urmare a crizei din 2008, rata șomajului în UE a atins un nivel maxim de 11,7% în aprilie 2013. La începutul crizei COVID-19, în martie 2020, rata șomajului scăzuse la 6,5 %, dar la apogeul pandemiei, în august 2020, aceasta a ajuns la 7,8 %.
În aprilie 2024, rata șomajului în UE a scăzut din nou la 6 %, fiind stabilă în comparație cu martie 2024 și cu aprilie 2023.
Deși ratele șomajului sunt în general în scădere, acestea variază foarte mult de la o țară a UE la alta.
Competențe UE, competențe naționale
Responsabilitatea pentru ocuparea forței de muncă și politici sociale revine în principal statelor membre UE. Cu toate acestea, UE completează și coordonează acțiunile statelor membre și promovează schimbul de experiență.
Conform așa-numitei clauze sociale orizontale din articolul 9 din TFUE (Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), Uniunea ar trebui să ia în considerare, în definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și activităților sale, obiectivul unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă.
Strategia UE privind ocuparea forței de muncă
Țările UE au stabilit în 1997 obiective comune pentru politica de ocupare a forței de muncă, pentru a combate șomajul și a crea locuri de muncă mai multe și mai bune în UE, cunoscute și sub numele de Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă.
Comisia monitorizează și pune în aplicare strategia prin semestrul european, un ciclu anual de coordonare a politicilor economice și de ocupare a forței de muncă la nivel UE.
În contextul semestrului UE și pe baza orientărilor privind ocuparea forței de muncă - priorități și obiective comune pentru politicile naționale de ocupare a forței de muncă - se evaluează situația socială și a ocupării forței de muncă în Europa. Pentru a ajuta statele membre să avanseze, Comisia emite recomandări specifice fiecărei țări, pe baza progreselor înregistrate în atingerea fiecărui obiectiv.
Finanțarea
Fondul Social European (FSE) este principalul instrument al UE pentru garantarea unor oportunități de muncă echitabile pentru toți cetățenii UE - lucrători, tineri și toate persoanele care caută un loc de muncă.
Parlamentul European a propus majorarea finanțării acestui fond în bugetul pe termen lung al UE 2021-2027. Cu un buget de 88 de miliarde EUR, noul Fond Social European Plus (FSE +), se axează pe educație, formare profesională și învățare continuă, precum și pe asigurarea unui acces egal la locuri de muncă de calitate, incluziune socială și combaterea sărăciei.
Programul european pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI) urmărește modernizarea politicilor sociale și de ocupare a forței de muncă, ameliorarea accesului la finanțare pentru întreprinderile sociale sau persoanele vulnerabile care doresc să înființeze o microîntreprindere și promovarea mobilității forței de muncă prin intermediul rețelei EURES. Rețeaua europeană a locurilor de muncă facilitează mobilitatea oferind informații angajatorilor și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și o bază de date cu locurile de muncă vacante și cererile din întreaga Europă.
Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) sprijină lucrătorii care își pierd locul de muncă din cauza globalizării (companiile se pot închide sau își pot muta producția în țări terțe) sau din cauza crizei economice și financiare, în găsirea de noi locuri de muncă sau înființarea de întreprinderi proprii.
Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD) susține inițiativele statelor membre de a oferi celor mai defavorizate persoane alimente, asistență materială de bază și activități de incluziune socială, pentru a le ajuta să iasă din sărăcie.
Versiunea actualizată a FSE+ reunește FSE, EaSI, FEAD și Inițiativa pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, punând în comun resursele acestora și acordând cetățenilor sprijin integrat și mai bine orientat.
Combaterea șomajului în rândul tinerilor
Printre măsurile UE de combatere a șomajului în rândul tinerilor se numără Garanția pentru tineret, un angajament al statelor membre de a garanta că toți tinerii cu vârste sub 30 de ani primesc în termen de patru luni de când au devenit șomeri sau au părăsit educația formală o ofertă de bună calitate de loc de muncă, învățământ continuu, ucenicie sau stagiu. Punerea în aplicare a Garanției pentru tineret este susținută cu investiții UE, prin inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor.
Corpul european de solidaritate permite tinerilor să facă voluntariat și să lucreze în proiecte de solidaritate în Europa. Platforma Primul tău loc de muncă EURES ajută tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani și care sunt interesați să obțină experiență profesională în străinătate să găsească un loc de muncă, un stagiu sau o ucenicie.
Competențe potrivite, locuri de muncă mai bune
Promovând și îmbunătățind dobândirea de competențe, sporind comparabilitatea calificărilor și furnizând informații privind cererile de competențe și de locuri de muncă, UE susține cetățenii în găsirea locurilor de muncă de bună calitate și în realizarea unei alegeri mai bune în carieră.
Noua agendă pentru competențe în Europa, lansată în 2016, este alcătuită din 10 acțiuni-cheie care pun la dispoziția oamenilor instruirea și sprijinul adecvat. Aceasta revizuiește o serie de instrumente existente, precum Europass - CV-ul european.
Provocarea șomajului pe termen lung
Șomajul de lungă durată (de peste 12 luni), este una dintre cauzele persistenței sărăciei. Rata șomajului de lungă durată în UE a scăzut în ultimii ani, de la 5,4 % în 2014 la 2,1 % în 2023.
Pentru a integra mai bine șomerii pe termen lung pe piața muncii, statele membre au adoptat recomandări: încurajează înregistrarea șomerilor pe termen lung la un serviciu de ocupare a forței de muncă, o evaluare individuală în profunzime pentru a identifica nevoile acestora, precum și un plan personalizat pentru a îi readuce la muncă (un acord de integrare pe piața locurilor de muncă). Va fi disponibil pentru șomerii care nu au un loc de muncă de 18 luni.
Lipsa de la muncă pe termen lung conduce adesea la șomaj și la părăsirea permanentă a pieței forței de muncă. Pentru a reține și a reintegra la locul de muncă lucrătorii care suferă de leziuni sau de probleme cronice de sănătate, Parlamentul European a formulat în 2018 măsuri asupra cărora să lucreze statele membre, cum ar fi adaptarea locurilor de muncă prin programe de dezvoltare a competențelor, asigurarea unor condiții de muncă flexibile și acordarea de asistență lucrătorilor (inclusiv coaching, acces la un psiholog sau terapeut).
Promovarea mobilității lucrătorilor
Îmbunătățirea mobilității transfrontaliere a lucrătorilor poate contribui la combaterea șomajului. UE dispune de norme comune care să protejeze drepturile sociale ale cetățenilor legate de șomaj, boală, maternitate / paternitate, prestații familiale etc. atunci când se deplasează în Europa.
În 2019, deputații europeni au aprobat planurile de înființare a unei Autorități Europene a Muncii. Scopul autorității este de a îmbunătăți cooperarea dintre țările UE și de a contribui la asigurarea aplicării echitabile și simple a normelor UE privind mobilitatea forței de muncă și coordonarea securității sociale.
Normele privind detașarea lucrătorilor stabilesc principiul aceleiași remunerații pentru aceeași muncă în același loc de muncă.