Cum funcţionează şedinţele plenare 

O perioadă îndelungată de timp, Parlamentul European a jucat doar rol de organ consultativ.

Cu toate acestea, din momentul în care a început alegerea sa prin vot universal direct în 1979 şi prin eforturile active ale deputaţilor, acesta a reușit să îşi sporească competenţele şi să dobândească rolul de colegislator, alături de Consiliu, în majoritatea domeniilor în care UE are putere de decizie.

În prezent, Parlamentul European numără 720 de deputaţi din 27 de țări ale Uniunii Europene, care dezbat în 24 de limbi. Deputaţii, funcţionarii, interpreţii şi traducătorii urmează proceduri foarte precise pentru a asigura desfăşurarea eficientă a sesiunilor plenare.

Sesiunile plenare sunt prezidate de Preşedintele Parlamentului European. Președintele este asistat, în misiunea sa, de cei 14 vicepreşedinţi, care pot prelua prezidiul.

Preşedintele deschide şedinţa, uneori cu un discurs sau un omagiu, în funcţie de actualitatea momentului.

Pe parcursul sesiunii, Preşedintele dă cuvântul deputaţilor şi veghează la buna desfăşurare a dezbaterilor. Acesta conduce, de asemenea, votul, supune la vot amendamentele şi rezoluţiile legislative şi proclamă rezultatele. Autoritatea sa îi permite să impună un ritm voturilor, uneori lungi şi complexe.

Majoritatea celor 720 de deputaţi europeni aparțin unuia dintre grupurile politice, reprezentând întregul spectru al mişcărilor ideologice din UE. Unii deputaţi nu aparţin niciunui grup politic şi sunt, deci, consideraţi ca fiind deputaţi neafiliaţi.

Grupurile politice decid care sunt chestiunile ce vor fi dezbătute în plen. Acestea pot, de asemenea, introduce amendamente la rapoartele comisiilor care urmează a fi votate sau înainta rezoluții pe subiecte importante. Grupurile politice încearcă să coordoneze modul în care membrii lor votează în plen, însă aceștia nu pot fi obligați să voteze într-un sens anume.

Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană participă la şedinţele plenare, pentru a facilita colaborarea între instituţii în cadrul procesului decizional.

La cererea Parlamentului, reprezentanţii celor două instituţii fac declaraţii sau îşi prezintă activitatea, răspunzând la întrebările pe care le pot adresa deputaţii. Aceste dezbateri se pot finaliza prin votarea unei rezoluţii.

Parlamentul se reuneşte în plen de 12 ori pe an la Strasbourg, în cursul unei perioade de sesiune de patru zile (de luni până joi). La Bruxelles au loc perioade de sesiune suplimentare. Perioada de sesiune este alcătuită, la rândul ei, din şedinţe.

Activitatea din şedinţele plenare este consacrată în special dezbaterilor şi voturilor. Doar textele votate în şedinţă plenară reprezintă, în mod oficial, acte ale Parlamentului European.

Acestea se împart în mai multe categorii, în funcţie de subiectul abordat şi procedura aplicabilă:

• Rapoartele legislative: acestea sunt textele examinate de Parlamentul European în cadrul diferitelor proceduri legislative ale UE: procedura legislativă ordinară, avizul conform şi consultarea. Procedura legislativă ordinară conferă Parlamentului rolul de legislator, pe picior de egalitate cu Consiliul Uniunii Europene. Astfel, unele rapoarte parlamentare au mai multă „greutate” decât altele.
• Rapoartele din cadrul procedurii bugetare: Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene reprezintă autoritate bugetară a UE, care stabileşte în fiecare an cheltuielile şi veniturile Uniunii.
• Rapoartele nelegislative și rezoluțiile: acestea sunt elaborate de Parlament, din proprie iniţiativă, în cadrul comisiei parlamentare competente. Adoptând aceste texte, Parlamentul se adresează celorlalte instituţii şi organe europene, guvernelor naţionale sau ţărilor și organizațiilor terţe, pentru a atrage atenţia asupra unui anumit subiect. Deşi nu au valoare legislativă, aceste texte sunt esențiale pentru exercitarea rolului Parlamentului de control democratic și de supraveghere a altor instituții, precum și pentru a face presiune politică în vederea obținerii unor răspunsuri concrete în chestiunea respectivă.

În cursul sesiunilor plenare, Parlamentul poate decide să se exprime cu privire la orice chestiune pe care o consideră importantă. De asemenea, Parlamentul poate solicita Comisiei să prezinte o propunere adecvată cu privire la chestiunile pentru care acesta consideră necesară elaborarea unui act legislativ.

O şedinţă plenară cuprinde, de asemenea, timpul afectat întrebărilor pe subiecte specifice adresate reprezentanților Consiliului şi/sau Comisiei. În plus, o dată în fiecare săptămână de plen, Președintele Comisiei sau anumiți comisari pot fi invitați să răspundă întrebărilor din partea deputaților europeni, fără o temă predefinită, în cadrul unei sesiuni speciale de examinare.

Procesul-verbal al fiecărei şedinţe este documentul care prezintă desfăşurarea şedinţei în cauză şi activităţile din cadrul său (documente depuse, dezbateri, voturi, numiri etc.). Rezultatele voturilor sunt, de asemenea, anexate la procesul-verbal.

Sesiunile plenare reunesc un număr mare de participanți și, ca atare, nu pot fi improvizate. În schimb, ele necesită o pregătire temeinică, pe cât posibil. Ordinea de zi a sesiunii plenare este elaborată în detaliu de Conferința președinților, care reunește liderii grupurilor politice și Președintele Parlamentului.

În paralel, Conferința președinților de comisii (formată din președinții tuturor comisiilor parlamentare permanente și temporare) poate face recomandări Conferinței președinților cu privire la activitatea comisiilor și la elaborarea ordinii de zi a plenului.

Calendarul anual al lucrărilor Parlamentului este adoptat în fiecare an în plen, pe baza unei propuneri a Conferinței președinților. Calendarul indică săptămânile rezervate pentru reuniunile comisiilor și pentru reuniunile grupurilor politice.

Ordinea de zi a plenarei indică, de asemenea, dacă diferitele dezbateri în plen vor fi urmate de un vot asupra unei propuneri de rezoluție, care este un text nelegislativ ce prezintă poziția Parlamentului cu privire la un anumit subiect.

Parlamentul reacționează în permanență la ultimele evoluții din orice chestiune majoră și nu ezită să își modifice ordinea de zi.

Un raport parlamentar supus la vot face, în general, obiectul unei dezbateri prealabile, în cursul căreia Comisia, reprezentanţii grupurilor politice, precum şi deputaţii îşi exprimă opinia. Timpul afectat luărilor de cuvânt, adesea foarte scurt, depinde de numărul deputaţilor care au solicitat să ia cuvântul.

Spre deosebire de voturile în plen, care adesea nu necesită mult timp, dezbaterile pot dura mai multe ore, în funcţie de numărul deputaţilor care doresc să intervină. De obicei, aceştia se exprimă în limba lor maternă, intervenţia lor fiind tradusă simultan de către interpreţii Parlamentului, în celelalte limbi oficiale ale UE.

Timpul alocat luărilor de cuvânt se repartizează conform următoarei reguli: o primă fracţiune este repartizată în mod egal între toate grupurile politice, apoi o alta în funcţie de numărul total al deputaților acestora. Grupurile politice decid apoi intern cine va lua cuvântul și pentru cât timp.

Deputaţii care solicită să ia cuvântul din sală sunt adăugați pe lista vorbitorilor, în ordinea ponderii numerice a grupului lor. Se acordă prioritar cuvântul raportorilor (deputați ai comisiei competente sau ai comisiilor responsabile de anumite subiecte) şi reprezentanților comisiilor sesizate pentru aviz.

Adesea vin să se adreseze Parlamentului oaspeți distinși, cum ar fi şefi de stat sau guverne, primiţi în general în cadrul unei şedinţe solemne.

Voturile se desfăşoară, de obicei, în jurul prânzului. Eurodeputații votează acte legislative și rezoluții ca atare, dar și pe amendamente sau paragrafe individuale din texte.

În timpul votării unui raport parlamentar sau a unei rezoluţii, deputaţii pot modifica textul care le este prezentat, aducând amendamente. Acestea pot viza eliminarea, reformularea, înlocuirea sau completarea textului examinat. Deputaţii votează mai întâi fiecare amendament separat şi apoi textul modificat, în ansamblu.

Deputaţii votează de obicei prin ridicarea mâinii, preşedintele de şedinţă constatând majorităţile. În caz de incertitudine, acesta solicită un scrutin electronic, pentru a confirma numărul de voturi de fiecare parte.

De asemenea, deputaţii trebuie să voteze prin apel nominal dacă un grup politic sau cel puţin 5% din totalul deputaţilor au cerut acest lucru în seara precedentă votului. În acest caz, votul fiecărui deputat este înregistrat și publicat într-o anexă la procesul-verbal. Pe de altă parte, poate fi solicitat un vot secret de către 20% din totalul eurodeputaților.

În plen, Parlamentul hotărăşte adesea cu majoritatea voturilor exprimate. Cvorumul (numărul minim de deputaţi care trebuie să fie prezenţi pentru ca rezultatul votului să fie valabil) este întrunit în cazul în care în sala de şedinţe se află o treime din membrii care compun Parlamentul. Dacă cel puţin 39 dintre deputaţii prezenți în sală solicită să se constate neîntrunirea cvorumului, votul poate fi mutat pe ordinea de zi a şedinţei următoare.

Comisia poate reacţiona la rezultatul unui scrutin şi îşi poate comunica concluziile. După vot, deputaţii care solicită acest lucru pot lua din nou cuvântul pentru a oferi explicaţii privind votul lor, prezentând o analiză ce explică raționamentul propriu sau pe cel al grupului din care fac parte.

Puteți urmări sesiunile plenare ale Parlamentului European online, atât în direct cât și înregistrate.